Cerere de acordare de despagubiri sau compensatie pentru bunurile imobile avute in proprietate, ramase in Basarabia, in procedura prevazuta de Legea nr.290/2003. Conditionarea solutionarii favorabile a cererii de prezentarea de dovezi cu privire la e...
(Decizie nr. 489/C.A. din data de 30.09.2009 pronuntata de Curtea de Apel Iasi)Cerere de acordare de despagubiri sau compensatie pentru bunurile imobile avute in proprietate, ramase in Basarabia, in procedura prevazuta de Legea nr.290/2003. Conditionarea solutionarii favorabile a cererii de prezentarea de dovezi cu privire la existenta dreptului la momentul refugiului si imposibilitatea de a prezenta inscrisuri stabilite prin lege si actul normativ de aplicare (HG 1120/2006)
Inscrisul certificat de autoritati, din care sa rezulte ca reclamantul si familia sa au parasit Basarabia, ca urmare a incorporarii acestui teritoriu la U.R.S.S., fiind fortati sa paraseasca teritoriul respectiv si mai ales ca ei erau proprietari ai bunurilor pretins abandonate, constituie dovada legalmente necesara pentru admiterea actiunii, atata timp cat legiuitorul nu a consacrat, in materia reglementata de Legea nr. 290/2003, "prezumtia perpetuarii dreptului de proprietate de la dobandire si pana la refugiere", iar art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1120/2006, impune ca dovezile sa se refere la situatia juridica a bunurilor "la momentul refugiului".
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 489/CA din 30 septembrie 2009
Prin sentinta civila nr. 305/CA/ din 7 aprilie 2009, Tribunalul Iasi a admis cererea formulata de reclamantul C.St., in contradictoriu cu paratele Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor -Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 si Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a anulat decizia nr. 1468 din 26.08.2008, emisa de parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si hotararea nr. 208 din 26.09.2007, emisa de Comisia Judeteana Iasi pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, obligand paratele sa acorde despagubiri sau compensatii reclamantului, stabilite conform prevederilor Legii nr. 290/2003, pentru bunurile imobile si recolta neculeasa ce i se cuvine, precum si sa plateasca cheltuieli judiciare in valoare de 1.800 lei.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta retine ca, prin cererea inregistrata sub nr. 13847 din 25.08.2003, reclamantul C.St. a solicitat paratei Comisia Judeteana Iasi pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sa-i acorde despagubiri sau compensatii pentru terenurile care au apartinut autorilor sai, C.V. si T., situate in comuna Hincesti, judetul Balti, Basarabia, ca aceasta cerere a fost respinsa; ca, prin decizia nr. 1468 din 26.08.2008, A.N.R.P. a respins contestatia ce s-a formulat impotriva primului act administrativ mentionat, si ca ambele decizii au fost motivate pe faptul ca reclamantul nu a facut dovada calitatii sale de refugiat si ca a avut in proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicita masuri reparatorii.
Prima instanta a retinut totodata ca, prin hotararea nr. 1584 din 26.01.2004, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a recunoscut lui C.St. calitatea de beneficiar al acestui act normativ, avand in vedere ca acesta s-a refugiat in alta localitate decat cea de domiciliu din motive etnice, drepturi ce i-au fost acordate incepand cu data de 22 martie 1944, ca la momentul refugiului reclamantul avea varsta de 10 ani, imprejurare din care s-a tras prezumtia simpla ca el a parasit domiciliul alaturi de familia sa, situatie de fapt ce se coroboreaza cu declaratiile autentice date de B.C. si C.G., concluzionandu-se ca, in cursul anului 1944, reclamantul a parasit fortat, impreuna cu mama si bunica sa, Basarabia, stabilindu-se in Romania.
S-a mai retinut ca reclamantul a facut dovada imposibilitatii de a procura alte inscrisuri certificate de autoritati, astfel cum rezulta din adresa nr. 4766/2006 a Directiei Judetene Iasi a Arhivelor Nationale si adresa emisa de Arhiva Nationala a Republicii Moldova, precum si a vocatiei sale de mostenitor al autorilor sai, care au parasit fortat Basarabia in anul 1944, apreciindu-se ca acesta se incadreaza in categoria persoanelor prevazute la art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1120/2006 si art. 1 alin. 2 din Legea nr. 290/2003.
In ceea ce priveste cel de al doilea motiv al respingerii cererii reclamantului, respectiv acela ca petentul nu a dovedit ca ascendentii sai au avut in proprietate, in momentul refugiului, bunurile pentru care se solicita masuri reparatorii, prima instanta a constatat ca, din titlul de proprietate nr. 628726/1939 si certificatul nr. 713/1928 aflate la dosarul cauzei, rezulta ca S.N. poseda 3 ha teren arabil, situat in comuna Hircesti, judetul Balti, ca sotul acesteia, S.V., a fost improprietarit cu 6 ha teren in comuna Balti, judetul Balti, si ca, prin actul dotal din 25.09.1929, mama reclamantului, C.T., a primit de la S.N. o casa compusa din 6 camere, construita din caramida, situata in orasul Balti.
Tribunalul a apreciat ca desi paratii ignora relevanta acestor inscrisuri, pe motiv ca nu fac dovada proprietatii la momentul refugiului, intrucat dateaza din perioade anterioare parasirii fortate a domiciliului, de catre autorii reclamantului, revine exclusiv paratelor sarcina rasturnarii prezumtiei perpetuarii dreptului de proprietate de la momentul dobandirii si pana la data refugierii, considerand ca sustinerea acestora, potrivit carora exista posibilitatea transmiterii bunurilor anterior parasirii Basarabiei, nu este suficienta in absenta oricarei probe in confirmare, si ca faptul ca unele persoane au ales sa ramana in Republica Moldova, dupa luna martie 1944, nu poate avea nicio influenta asupra situatiei reclamantului, cazurile particulare neputand conduce la concluzii generale.
Impotriva acestei sentinte au introdus recurs paratele Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Comisia Judeteana Iasi pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, care critica hotararea primei instante pe motiv ca nu au fost avute in vedere dispozitiile art. 2 din H.G. nr. 1120/2006, care obliga pe persoanele indreptatite sa faca dovada ca au avut in proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care se solicita acordarea masurilor reparatorii, ca nu a fost dovedita imposibilitatea de a procura actele doveditoare, in conditiile prevazute de actul normativ mentionat, ca declaratiile martorilor nu erau suficiente, si ca nu s-a dovedit nici macar faptul ca s-au facut demersuri suficiente si utile pe langa autoritatile publice competente din localitatile unde se aflau bunurile de care se pretinde ca cel in cauza a fost deposedat.
Cercetand chestiunea competentei materiale a Tribunalului Iasi de a solutiona actiunea in anulare, promovata de reclamantul C.St., Curtea constata ca modificarile aduse alin. 5 al art. 8 din Legea nr. 290/2003, prin Legea nr. 171/2006, nu sunt de natura sa confirme ca legiuitorul a inteles sa opereze modificari in ceea ce priveste problema instantei competente sa exercite controlul judecatoresc al hotararilor Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, din moment ce, la alineatul 6 al aceluiasi articol mentionat, s-a prevazut in mod expres ca "hotararile pronuntate de tribunal sunt supuse cailor de atac prevazute de lege", folosirea de catre legiuitor a sintagmei "tribunal" semnificand ca, dincolo de modificarile operate la alin. 5, nu s-a dorit o schimbare a competentelor prevazute prin legea speciala, motive pentru care Curtea se considera legal investita cu solutionarea caii de atac exercitata de catre parati impotriva hotararii Tribunalului Iasi.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea constata ca, prin cererea inregistrata la Prefectura Iasi sub nr. 13847 din 25.08.2003, C.St. s-a declarat "mostenitor a bunurilor obtinute de la parinti, in Basarabia, in orasul Balti si comuna Hircesti, judetul Balti, plecat in timpul razboiului din localitate, in 1940, impreuna cu mama mea si bunica mea, si ne-am refugiat in Bucuresti", sustinand totodata ca "ne-am intors in anul 1942 si iar am plecat (refugiat) la Bucuresti, lasand ce am mai gasit si agonisit in doi ani".
Se constata de asemenea ca singurele acte doveditoare, certificate de autoritati, ce insotesc cererea reclamantului, sunt actul dotal transcris la Tribunalul Judetului Balti sub nr. 317 din 25.09.1929 (prin care S.T. primea ca dota casa situata in orasul Balti, iar C.V. dreptul de a "se folosi de veniturile averii constituite ca dota tot timpul cat va trai impreuna cu sotia sa T."), titlul definitiv de proprietate nr. 628726 din 30.05.1939 eliberat pe numele lui S.V. (pentru 6 ha teren situat in comuna Balti) si certificatul nr. 713 din 22.07.1928 eliberat de Primaria Hanesti (atestand ca S.N. detinea 3 ha pamant arabil).
La dosar nu exista insa nici un inscris, certificat de autoritati, din care sa rezulte ca reclamantul si familia sa au parasit Basarabia in anul 1940, ca urmare a incorporarii acestui teritoriu la U.R.S.S., ca familia C. a revenit in localitatea Balti dupa realipirea acestui teritoriu la Regatul Romaniei, ca membrii familiei C. au fost fortati sa paraseasca teritoriul respectiv si mai ales ca ei erau proprietari ai bunurilor pretins abandonate cele "gasite" si cele "agonisite in doi ani", cum sustine reclamantul, cu aceasta ocazie.
Ori aceasta dovada era legalmente necesara, atata timp cat legiuitorul nu a consacrat, in materia reglementata de Legea nr. 290/2003, "prezumtia perpetuarii dreptului de proprietate de la dobandire si pana la refugiere", evocata de prima instanta, iar art. 2 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, impun ca dovezile sa se refere la situatia juridica a bunurilor "la momentul refugiului".
Dispozitiile art. 129 alin. 5 C.pr.civ. obligau pe judecatorul fondului, in acest caz, nu doar sa ceara completarea probatoriului, dar si sa verifice concludenta probelor extrajudiciare prezentate de reclamant, cu atat mai mult cu cat doar pentru S.N. (care apare nascuta cand in anul 1891, cand in anul 1887) s-a prezentat un inscris din care rezulta ca la data de 3 martie 1942 aceasta a fost inscrisa la Biroul Populatiei Balti, lipsind orice dovada oficiala care sa ateste fie si partial, ori indirect, faptul ca familia C. s-a aflat pe teritoriul Basarabiei, inainte ca acesta sa fi fost incorporat la U.R.S.S., si respectiv in perioada 1942-1944, si ca ea a detinut bunuri imobile, pe care au fost obligati sa le abandoneze, ca urmare a patrunderii trupelor sovietice in zona.
Nu existau motive pentru a se accepta teza imposibilitatii de a obtine acte doveditoare, atata timp cat reclamantul a primit raspuns la unica solicitare adresata Arhivei Nationale a Republicii Moldova care se refera doar la C.V. - care a primit exclusiv dreptul de folosinta a bunului primit ca dota de sotia sa si la S.V., despre care nu se cunoaste daca mai era sau nu in viata la data ocuparii Basarabiei, singura mentiune despre acesta fiind cea din actul dotal, unde se face referire la "testamentul intarit la Tribunalul Balti prin sentinta nr. 511/1928") si cat timp nu s-au prezentat probe c are sa ateste restul demersurilor pe care reclamantul era obligat sa le faca pe langa autoritatile competente din Republica Moldova cu privire la situatia trecuta si actuala a bunurilor imobile pretins abandonate, astfel cum art. 1 alin. 5 din Normele aprobate prin H.G. 1120/2006 il obligau.
De altfel, plecand de la faptul ca, in anul 1944, reclamantul ar fi trebuit sa fie inscris intr-o forma de invatamant, avand varsta de 10 ani, nimic nu l-a impiedicat pe acesta sa obtina confirmarea, de la institutia de invatamant la care si-a continuat studiile, ca s-a transferat de la Balti la Bucuresti si ca familia sa a locuit, in perioada anilor 1940-1944, in localitatea Balti, din Basarabia.
Aceasta verificare era esentiala si se putea face, plecandu-se si de la documentele aflate in Arhiva Ministerului Apararii, din moment ce in concluziile scrise aflate la dosarul de fond, reclamantul afirma ca tatal sau, C.V., era ofiter in armata romana, mutat pe linie de serviciu la Bucuresti, in Regimentul 4 Rosiori, iar ulterior a facut parte din Marele Stat Major, fiind aghiotantul maresalului P. si ca, intrucat acesta avea acces la anumite informatii, a reusit, in luna martie a anului 1944, sa isi evacueze familia din Basarabia, la Bucuresti", aparand cel putin ca un fapt neobisnuit situatia ca un ofiter din Marele Stat Major (ce-si avea sediul in Bucuresti), sa-si trimita sotia si fiul minor in zona frontului, la un moment in care evolutia operatiunilor militare era vadit defavorabila Romaniei.
Numai in masura in care Arhivele Ministerului Apararii vor confirma ca tatal reclamantului a fost dislocat in Basarabia, in perioada anilor 1940 si respectiv a anilor 1941-1944, s-ar fi putut corobora aceste informatii cu declaratiile extrajudiciare date de B.C. si C.G., pe care prima instanta a omis sa le verifice in mod nemijlocit, prin audierea celor in cauza: hotararea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 neputand fi opusa paratilor, cel putin in ceea ce priveste situatia bunurilor pe care reclamantul pretinde ca familia sa le detinea in Basarabia, in anul 1940 si 1944.
Ca atare, constatand ca situatia de fapt nu a fost pe deplin si corect stabilita si ca, in atare situatie, nu se poate exercita controlul judiciar, prin prisma cerintelor Legii nr.290/2003 si a Normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, curtea de apel, in temeiul art. 312 C.pr.civ., a admis recursurile paratelor, a casat hotararea atacata si a trimis cauza in vederea rejudecarii, aceleiasi instante.
Inscrisul certificat de autoritati, din care sa rezulte ca reclamantul si familia sa au parasit Basarabia, ca urmare a incorporarii acestui teritoriu la U.R.S.S., fiind fortati sa paraseasca teritoriul respectiv si mai ales ca ei erau proprietari ai bunurilor pretins abandonate, constituie dovada legalmente necesara pentru admiterea actiunii, atata timp cat legiuitorul nu a consacrat, in materia reglementata de Legea nr. 290/2003, "prezumtia perpetuarii dreptului de proprietate de la dobandire si pana la refugiere", iar art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1120/2006, impune ca dovezile sa se refere la situatia juridica a bunurilor "la momentul refugiului".
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 489/CA din 30 septembrie 2009
Prin sentinta civila nr. 305/CA/ din 7 aprilie 2009, Tribunalul Iasi a admis cererea formulata de reclamantul C.St., in contradictoriu cu paratele Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor -Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 si Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a anulat decizia nr. 1468 din 26.08.2008, emisa de parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si hotararea nr. 208 din 26.09.2007, emisa de Comisia Judeteana Iasi pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, obligand paratele sa acorde despagubiri sau compensatii reclamantului, stabilite conform prevederilor Legii nr. 290/2003, pentru bunurile imobile si recolta neculeasa ce i se cuvine, precum si sa plateasca cheltuieli judiciare in valoare de 1.800 lei.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta retine ca, prin cererea inregistrata sub nr. 13847 din 25.08.2003, reclamantul C.St. a solicitat paratei Comisia Judeteana Iasi pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sa-i acorde despagubiri sau compensatii pentru terenurile care au apartinut autorilor sai, C.V. si T., situate in comuna Hincesti, judetul Balti, Basarabia, ca aceasta cerere a fost respinsa; ca, prin decizia nr. 1468 din 26.08.2008, A.N.R.P. a respins contestatia ce s-a formulat impotriva primului act administrativ mentionat, si ca ambele decizii au fost motivate pe faptul ca reclamantul nu a facut dovada calitatii sale de refugiat si ca a avut in proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicita masuri reparatorii.
Prima instanta a retinut totodata ca, prin hotararea nr. 1584 din 26.01.2004, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a recunoscut lui C.St. calitatea de beneficiar al acestui act normativ, avand in vedere ca acesta s-a refugiat in alta localitate decat cea de domiciliu din motive etnice, drepturi ce i-au fost acordate incepand cu data de 22 martie 1944, ca la momentul refugiului reclamantul avea varsta de 10 ani, imprejurare din care s-a tras prezumtia simpla ca el a parasit domiciliul alaturi de familia sa, situatie de fapt ce se coroboreaza cu declaratiile autentice date de B.C. si C.G., concluzionandu-se ca, in cursul anului 1944, reclamantul a parasit fortat, impreuna cu mama si bunica sa, Basarabia, stabilindu-se in Romania.
S-a mai retinut ca reclamantul a facut dovada imposibilitatii de a procura alte inscrisuri certificate de autoritati, astfel cum rezulta din adresa nr. 4766/2006 a Directiei Judetene Iasi a Arhivelor Nationale si adresa emisa de Arhiva Nationala a Republicii Moldova, precum si a vocatiei sale de mostenitor al autorilor sai, care au parasit fortat Basarabia in anul 1944, apreciindu-se ca acesta se incadreaza in categoria persoanelor prevazute la art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1120/2006 si art. 1 alin. 2 din Legea nr. 290/2003.
In ceea ce priveste cel de al doilea motiv al respingerii cererii reclamantului, respectiv acela ca petentul nu a dovedit ca ascendentii sai au avut in proprietate, in momentul refugiului, bunurile pentru care se solicita masuri reparatorii, prima instanta a constatat ca, din titlul de proprietate nr. 628726/1939 si certificatul nr. 713/1928 aflate la dosarul cauzei, rezulta ca S.N. poseda 3 ha teren arabil, situat in comuna Hircesti, judetul Balti, ca sotul acesteia, S.V., a fost improprietarit cu 6 ha teren in comuna Balti, judetul Balti, si ca, prin actul dotal din 25.09.1929, mama reclamantului, C.T., a primit de la S.N. o casa compusa din 6 camere, construita din caramida, situata in orasul Balti.
Tribunalul a apreciat ca desi paratii ignora relevanta acestor inscrisuri, pe motiv ca nu fac dovada proprietatii la momentul refugiului, intrucat dateaza din perioade anterioare parasirii fortate a domiciliului, de catre autorii reclamantului, revine exclusiv paratelor sarcina rasturnarii prezumtiei perpetuarii dreptului de proprietate de la momentul dobandirii si pana la data refugierii, considerand ca sustinerea acestora, potrivit carora exista posibilitatea transmiterii bunurilor anterior parasirii Basarabiei, nu este suficienta in absenta oricarei probe in confirmare, si ca faptul ca unele persoane au ales sa ramana in Republica Moldova, dupa luna martie 1944, nu poate avea nicio influenta asupra situatiei reclamantului, cazurile particulare neputand conduce la concluzii generale.
Impotriva acestei sentinte au introdus recurs paratele Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Comisia Judeteana Iasi pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, care critica hotararea primei instante pe motiv ca nu au fost avute in vedere dispozitiile art. 2 din H.G. nr. 1120/2006, care obliga pe persoanele indreptatite sa faca dovada ca au avut in proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care se solicita acordarea masurilor reparatorii, ca nu a fost dovedita imposibilitatea de a procura actele doveditoare, in conditiile prevazute de actul normativ mentionat, ca declaratiile martorilor nu erau suficiente, si ca nu s-a dovedit nici macar faptul ca s-au facut demersuri suficiente si utile pe langa autoritatile publice competente din localitatile unde se aflau bunurile de care se pretinde ca cel in cauza a fost deposedat.
Cercetand chestiunea competentei materiale a Tribunalului Iasi de a solutiona actiunea in anulare, promovata de reclamantul C.St., Curtea constata ca modificarile aduse alin. 5 al art. 8 din Legea nr. 290/2003, prin Legea nr. 171/2006, nu sunt de natura sa confirme ca legiuitorul a inteles sa opereze modificari in ceea ce priveste problema instantei competente sa exercite controlul judecatoresc al hotararilor Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, din moment ce, la alineatul 6 al aceluiasi articol mentionat, s-a prevazut in mod expres ca "hotararile pronuntate de tribunal sunt supuse cailor de atac prevazute de lege", folosirea de catre legiuitor a sintagmei "tribunal" semnificand ca, dincolo de modificarile operate la alin. 5, nu s-a dorit o schimbare a competentelor prevazute prin legea speciala, motive pentru care Curtea se considera legal investita cu solutionarea caii de atac exercitata de catre parati impotriva hotararii Tribunalului Iasi.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea constata ca, prin cererea inregistrata la Prefectura Iasi sub nr. 13847 din 25.08.2003, C.St. s-a declarat "mostenitor a bunurilor obtinute de la parinti, in Basarabia, in orasul Balti si comuna Hircesti, judetul Balti, plecat in timpul razboiului din localitate, in 1940, impreuna cu mama mea si bunica mea, si ne-am refugiat in Bucuresti", sustinand totodata ca "ne-am intors in anul 1942 si iar am plecat (refugiat) la Bucuresti, lasand ce am mai gasit si agonisit in doi ani".
Se constata de asemenea ca singurele acte doveditoare, certificate de autoritati, ce insotesc cererea reclamantului, sunt actul dotal transcris la Tribunalul Judetului Balti sub nr. 317 din 25.09.1929 (prin care S.T. primea ca dota casa situata in orasul Balti, iar C.V. dreptul de a "se folosi de veniturile averii constituite ca dota tot timpul cat va trai impreuna cu sotia sa T."), titlul definitiv de proprietate nr. 628726 din 30.05.1939 eliberat pe numele lui S.V. (pentru 6 ha teren situat in comuna Balti) si certificatul nr. 713 din 22.07.1928 eliberat de Primaria Hanesti (atestand ca S.N. detinea 3 ha pamant arabil).
La dosar nu exista insa nici un inscris, certificat de autoritati, din care sa rezulte ca reclamantul si familia sa au parasit Basarabia in anul 1940, ca urmare a incorporarii acestui teritoriu la U.R.S.S., ca familia C. a revenit in localitatea Balti dupa realipirea acestui teritoriu la Regatul Romaniei, ca membrii familiei C. au fost fortati sa paraseasca teritoriul respectiv si mai ales ca ei erau proprietari ai bunurilor pretins abandonate cele "gasite" si cele "agonisite in doi ani", cum sustine reclamantul, cu aceasta ocazie.
Ori aceasta dovada era legalmente necesara, atata timp cat legiuitorul nu a consacrat, in materia reglementata de Legea nr. 290/2003, "prezumtia perpetuarii dreptului de proprietate de la dobandire si pana la refugiere", evocata de prima instanta, iar art. 2 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, impun ca dovezile sa se refere la situatia juridica a bunurilor "la momentul refugiului".
Dispozitiile art. 129 alin. 5 C.pr.civ. obligau pe judecatorul fondului, in acest caz, nu doar sa ceara completarea probatoriului, dar si sa verifice concludenta probelor extrajudiciare prezentate de reclamant, cu atat mai mult cu cat doar pentru S.N. (care apare nascuta cand in anul 1891, cand in anul 1887) s-a prezentat un inscris din care rezulta ca la data de 3 martie 1942 aceasta a fost inscrisa la Biroul Populatiei Balti, lipsind orice dovada oficiala care sa ateste fie si partial, ori indirect, faptul ca familia C. s-a aflat pe teritoriul Basarabiei, inainte ca acesta sa fi fost incorporat la U.R.S.S., si respectiv in perioada 1942-1944, si ca ea a detinut bunuri imobile, pe care au fost obligati sa le abandoneze, ca urmare a patrunderii trupelor sovietice in zona.
Nu existau motive pentru a se accepta teza imposibilitatii de a obtine acte doveditoare, atata timp cat reclamantul a primit raspuns la unica solicitare adresata Arhivei Nationale a Republicii Moldova care se refera doar la C.V. - care a primit exclusiv dreptul de folosinta a bunului primit ca dota de sotia sa si la S.V., despre care nu se cunoaste daca mai era sau nu in viata la data ocuparii Basarabiei, singura mentiune despre acesta fiind cea din actul dotal, unde se face referire la "testamentul intarit la Tribunalul Balti prin sentinta nr. 511/1928") si cat timp nu s-au prezentat probe c are sa ateste restul demersurilor pe care reclamantul era obligat sa le faca pe langa autoritatile competente din Republica Moldova cu privire la situatia trecuta si actuala a bunurilor imobile pretins abandonate, astfel cum art. 1 alin. 5 din Normele aprobate prin H.G. 1120/2006 il obligau.
De altfel, plecand de la faptul ca, in anul 1944, reclamantul ar fi trebuit sa fie inscris intr-o forma de invatamant, avand varsta de 10 ani, nimic nu l-a impiedicat pe acesta sa obtina confirmarea, de la institutia de invatamant la care si-a continuat studiile, ca s-a transferat de la Balti la Bucuresti si ca familia sa a locuit, in perioada anilor 1940-1944, in localitatea Balti, din Basarabia.
Aceasta verificare era esentiala si se putea face, plecandu-se si de la documentele aflate in Arhiva Ministerului Apararii, din moment ce in concluziile scrise aflate la dosarul de fond, reclamantul afirma ca tatal sau, C.V., era ofiter in armata romana, mutat pe linie de serviciu la Bucuresti, in Regimentul 4 Rosiori, iar ulterior a facut parte din Marele Stat Major, fiind aghiotantul maresalului P. si ca, intrucat acesta avea acces la anumite informatii, a reusit, in luna martie a anului 1944, sa isi evacueze familia din Basarabia, la Bucuresti", aparand cel putin ca un fapt neobisnuit situatia ca un ofiter din Marele Stat Major (ce-si avea sediul in Bucuresti), sa-si trimita sotia si fiul minor in zona frontului, la un moment in care evolutia operatiunilor militare era vadit defavorabila Romaniei.
Numai in masura in care Arhivele Ministerului Apararii vor confirma ca tatal reclamantului a fost dislocat in Basarabia, in perioada anilor 1940 si respectiv a anilor 1941-1944, s-ar fi putut corobora aceste informatii cu declaratiile extrajudiciare date de B.C. si C.G., pe care prima instanta a omis sa le verifice in mod nemijlocit, prin audierea celor in cauza: hotararea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 neputand fi opusa paratilor, cel putin in ceea ce priveste situatia bunurilor pe care reclamantul pretinde ca familia sa le detinea in Basarabia, in anul 1940 si 1944.
Ca atare, constatand ca situatia de fapt nu a fost pe deplin si corect stabilita si ca, in atare situatie, nu se poate exercita controlul judiciar, prin prisma cerintelor Legii nr.290/2003 si a Normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, curtea de apel, in temeiul art. 312 C.pr.civ., a admis recursurile paratelor, a casat hotararea atacata si a trimis cauza in vederea rejudecarii, aceleiasi instante.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Restituiri
Contestatie formulata in temeiul Legii nr. 10/2001 - Sentinta civila nr. speta 1 din data de 04.01.2008restituire taxe - Sentinta comerciala nr. 1129/CA din data de 03.04.2014
Contestatie Legea 10/2001. Identitate intre fostii proprietari tabulari si persoanele indreptatite la restituire imobil - Sentinta civila nr. 1124 din data de 20.09.2011
Restituiri - Sentinta civila nr. 65 din data de 21.01.2011
Anularea Dispozitiei Primarului. Cerere de restituire in natura a imobilului - Sentinta civila nr. 1276 din data de 06.12.2010
Restituiri - Decizie nr. 164 din data de 26.04.2010
Drept de proprietate privata asupra terenurilor - Sentinta civila nr. 665 din data de 08.09.2010
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 117 din data de 18.02.2010
Aplicarea dispozitiilor art 284 al 4 si 8 din Legea nr 571/2003 si a pct 212 din HG nr 44/2004. Data de la care se acorda scutirea de la plata impozitului si perioada pe care se acorda. - Decizie nr. 4428 din data de 01.10.2013
Lipsa de interes in declararea recursului a partii parate in conditiile in care actiunea reclamantului a fost respinsa - Decizie nr. 1309/R din data de 07.12.2010
Contestatie impotriva unei decizii de restituire in baza Legii nr. 10/2001 - Decizie nr. 186/R din data de 26.09.2006
Notificarea ramasa fara obiect. Anularea deciziei de solutionare a notificarii formulata in temeiul Legii 10/2001. - Sentinta civila nr. 264/S din data de 02.11.2012
Restituire. Respingerea cererii de restituire a cotei de 1 din imobil preluat abuziv de stat pe motive de vacanta succesorala. Cerere formulata de succesorii fostului proprietar deposedat. - Sentinta civila nr. 34/S din data de 30.01.2012
Restituiri. Acordarea unor terenuri in compensare,chiar daca acestea nu se afla la dispozitia Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 - Sentinta civila nr. 167/S din data de 05.06.2012
Restituiri. Legea 10/2001. Restituirea in natura a imobilului cu dobandirea unui drept special de folosinta in favoarea unor cetateni straini. - Sentinta civila nr. 133/S din data de 07.05.2012
Restituiri. Dovada calitatii de persoane indreptatite la masuri reparatorii in temeiul Legii 10/2001, facuta in fata instantei. Obligatia acesteia de a se pronunta asupra modalitatii de restituire a imobilului – Decizia XX/2007 a ICCJ. - Sentinta civila nr. 148/S din data de 21.05.2012
Restituiri. Aplicarea masurilor reparatorii „ numai in echivalent” pentru un imobil preluat de la o persoana juridica care avea calitatea de actionar la o alta persoana juridica, distincta de celelalte persoane fizice cu aceeasi calitate de asociati ... - Sentinta civila nr. 42/S din data de 06.02.2012
Restituirea sumei achitate cu titlu de taxa pentru scoaterea definitiva din circuitul agricol a unui teren, atunci cand beneficiarului i s-a aprobat reintroducerea acestui teren in circuitul agricol. Nelegalitatea refuzului restituirii. - Decizie nr. 717 din data de 20.03.2017
Incidenta Legii nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, in cauzele in materia restituirii imobilelor p - Decizie nr. 6856 din data de 17.06.2013
Restituirea in natura. Teren liber - Decizie nr. 96/A din data de 08.03.2007