Actiune intemeiata pe articolul 138 alineat (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Fapte prevazute de literele c) si d)

Actiune intemeiata pe articolul 138 alineat (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Fapte prevazute de literele c) si d).

Nedepunerea actelor si documentelor contabile la organele fiscale - ca fapta omisiva - nu indeplineste toate conditiile prevazute de lege pentru atragerea raspunderii personale, neputandu-se stabili legatura de cauzalitate dintre fapta si ajungerea debitorului in stare de insolventa. Legiuitorul  nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie, ci a prevazut posibilitatea atragerii  raspunderii administratorului doar dupa administrarea de dovezi concludente si pertinente, care sa conduca la concluzia  ca, prin savarsirea faptelor expres si limitativ prevazute de lege, s-a contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.

Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 1116 din 31 august 2009       Prin sentinta comerciala nr. 656/S din  13.XI.2008 a Tribunalului Iasi, Comercial Faliment, judecatorul sindic a respins cererea formulata de creditorul Administratia Finantelor Publice a municipiului Iasi  privind stabilirea raspunderii personale a administratorilor-piriti D.D. si D.R.-C. pentru pasivul debitorului falit S.C. "Casa M." S.R.L.- Iasi.
      A dispus inchiderea procedurii insolventei debitorului S.C. "Casa M." S.R.L. si radierea debitorului S.C. "Casa M." S.R.L. Iasi.
      A descarcat pe administratorul judiciar de orice indatoriri si responsabilitati si a dispus notificarea prezentei sentinte debitorului, creditorilor, Directiei Teritoriale a Finantelor Publice, Oficiului Registrului Comertului de pe linga Tribunalul Iasi pentru efectuarea mentiunii de radiere, prin publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa.
      Pentru a dispune astfel, judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
      Prin sentinta civila nr. 104/COM/22.06.2004 s-a deschis procedura reglementata de Legea nr.64/1995 (act normativ atunci in vigoare) impotriva debitorului S.C. "Casa M." S.R.L  Iasi,  la cererea creditorului Administratia Finantelor Publice a municipiului Iasi in vederea recuperarii unei creante bugetare in suma de 47.163,57 lei, majorata ulterior la suma de 48.148,31 lei, reprezentind accize cu accesoriile aferente datorate bugetului de stat.
      Tabelul creantelor asupra averii debitorului, definitivat prin incheierea nr. 454/23.11.2004, cuprinde pe creditorul Administratia Finantelor Publice a municipiului Iasi cu o creanta in suma de 48.143,31 lei.
      Constatand,  in cursul procedurii, ca sediul debitorului nu mai exista si in fapt la adresa inscrisa in registrul comertului, iar reprezentantii legali ai acestuia nu au putut fi contactati pentru a preda documentele societatii si, din acest motiv, nu este posibila o analiza a situatiei economico financiare asupra societatii si a cauzelor care au generat insolventa si nici identificarea unor eventuale elemente de activ in patrimoniul  debitorului, administratorul judiciar desemnat in cauza a depus la data de 04.03.2005 raport cuprinzind propunerea de inchidere a procedurii.
      Impotriva propunerii de inchidere a procedurii nu au fost formulate obiectii, insa unicul creditor cunoscut in cauza, Administratia Finantelor Publice a municipiului Iasi, a solicitat, pe temeiul art. 137 lit. c si d din Legea nr. 64/1995, instituirea raspunderii personale a administratorilor debitorului, piritii D.D. si D.R.-C., apreciind ca starea de insolventa a societatii a fost generata de managementul neperformant  si activitatea lipsita de eficienta exercitata de cei doi, dovedita de lipsa oricaror bunuri in patrimoniul debitorului, desi componenta obligatiei fiscale denota ca debitoarea a desfasurat activitate producatoare de venituri care insa nu au fost destinate uzului personal al administratorului. Se mai imputa piritilor schimbarea sediului social fara a anunta organul fiscal cit si omisiunea intocmirii raportarilor contabile prevazute de lege.
      Intr-o prima judecata, cererea formulata de creditor vizind stabilirea raspunderii personale cit si propunerea de inchidere a procedurii au fost solutionate prin sentinta civila nr. 210/COM/07.06.2005 in sensul obligarii celor doi piriti la plata pasivului debitorului reprezentat de creanta admisa in procedura, dispunindu-se totodata si inchiderea procedurii pe temeiul art. 130 din Legea nr. 64/1995.
      Prin decizia nr. 227/12.05.2008, Curtea de Apel Iasi, admitind contestatia in anulare promovata de cei doi administratori-piriti, anuleaza hotarirea susmentionata si trimite cauza spre rejudecare, retinind nerespectarea formelor de procedura.
      In rejudecare nu au fost formulate cereri sau administrate probe noi.
      Judecatorul sindic arata ca cererea de antrenare a raspunderii personale a celor doi administratori piriti urmeaza a fi respinsa, in care sens se retin urmatoarele:
      Raspunderea fondata pe prevederile art. 138 alin. 1 din Leg. 85/2006 este o raspundere speciala a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat in administrarea societatii in cauza si care au savirsit una sau mai multe din faptele enumerate limitat la lit. a -g ale acestui articol si a caror urmare a fost crearea sau adincirea starii de insolventa.
      Aceasta raspundere insa nu devine automat operanta in toate cazurile in care pasivul social nu poate fi acoperit, ci numai atunci cind se face dovada ca administratorii au cauzat starea de insolventa prin savirsirea vreuneia dintre faptele expres si limitativ enumerate de art. 138 alin. 1 lit. a -g din Legea nr. 85/2006, fiind necesar deci a se proba intrunirea cumulativa a conditiilor pentru atragerea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
      In speta, arata judecatorul sindic, faptele imputate piritilor sunt cele prevazute de art. 138 lit. c si d din Legea nr. 85/2006, care presupun ca acestia sa fi dispus, in interes personal, continuarea unei anumite activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati sau ca s-a ajuns la un astfel de deznodamint prin netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, fapte care nu pot fi retinute doar din omisiunea depunerii raportarilor contabile de catre debitor si a nerealizarii publicitatii prevazute de lege cu privire la schimbarea sediului social desi, existenta unui alt sediu social, chiar si de fapt, nu a fost probata.
      Judecatorul sindic precizeaza ca sustinerile creditorului sunt pur formale si se fundamenteaza pe procesul verbal de control nr. 3.117/20.11.1999 incheiat de Garda Financiara, din care a depus doar un extras,  si procesul verbal nr. 6605/06.07.2004 - acte de control care sunt neconcludente sub aspectul identificarii faptei de continuare a activitatii societatii prin insusirea rezultatelor acestei activitati. De altfel, asa cum rezulta din procesul verbal incheiat in data de 02.07.2004, inca de la data deschiderii procedurii, creditorul a cunoscut imprejurarea ca sediul debitorului,  care figura si ca domiciliu al administratorilor piriti, nu mai exista si in fapt la adresa inscrisa in registrul comertului.
      Pe de alta parte, nedepunerea actelor si documentelor contabile la organele fiscale, ca fapta omisiva, nu este suficienta pentru lamurirea legaturii de cauzalitate cu starea de insolventa a debitorului.
      Fiind, deci, vorba de o raspundere care poate fi angajata strict in conditiile determinate de lege si cum in speta, din nici o proba a dosarului, nu rezulta ca piritii au continuat activitatea in folos propriu iar aceasta a avut drept consecinta insolventa debitorului si pentru ca nu orice deficienta manageriala este de natura a motiva suportarea pasivului de catre administratorii sociali, se va respinge cererea promovata de creditorul bugetar.
      Constatindu-se, in cadrul procedurii, ca debitorul nu detine bunuri sau elemente de patrimoniu care sa asigure acoperirea creantei reclamata de creditorul bugetar si cheltuielile administrative, se va dispune inchiderea procedurii si radierea debitorului din evidentele registrului comertului si cele fiscale.
      Art. 131 din Legea nr. 85/2006 prevede ca, in orice stadiu al procedurii, se va putea decide de judecatorul sindic inchiderea procedurii in situatia in care se constata ca in averea debitorului nu exista bunuri ori ca acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
      Impotriva acestei hotariri a declarat recurs Administratia Finantelor Publice a municipiului Iasi, solicitind admiterea recursului, modificarea sentintei comerciale atacata si admiterea cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere pentru pasivul societatii nerecuperat in cadrul procedurii.
      In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca, prin sentinta comerciala nr. 567/S/28.10.2008, Tribunalul Iasi - judecator sindic a respins cererea formulata de Administratia Finantelor Publice a municipiului vizind stabilirea raspunderii personale a numitilor D.D. si D.R.-C., avind calitatea de administratori statutari ai debitoarei S.C. "Casa M." S.R.L. Iasi.
      Judecatorul sindic a respins aceasta cerere, motivind ca faptele imputate piritilor nu au fost probate si ca sustinerile creditorului bugetar sunt pur formale. Considera recurenta ca solutia instantei contravine documentelor aflate la dosarul cauzei, documente constind in rapoarte de activitate ale lichidatorului, actele financiar-fiscale depuse de creditorul bugetar odata cu cererea de deschidere a procedurii si cu cererea de creanta.
      Prin actiunea formulata de organul fiscal a fost demonstrata intrunirea cumulativa a conditiilor referitoare la raspunderea civila, raportul de cauzalitate dintre faptele si prejudiciile create, fapte ce au fost savirsite cu vinovatie.
      Asa dupa cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere ale societatii debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezinta, in situatia inchiderii procedurii falimentului fara a fi acoperite creantele anuntate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creantele.
      In lumina dispozitiilor Legii nr. 85/2006, instituirea raspunderii personale a organelor de conducere ale societatii reprezinta atit o sanctiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei in stare de incapacitate de plata dar, in acelasi timp, si o garantie pentru tertii aflati in raporturi juridice comerciale cu debitoarea in ceea ce priveste posibilitatea recuperarii creantelor in caz de insolventa.
      Raspunderea organelor de conducere ale societatii ajunsa in incetare de plati, asa cum este reglementata de legea privind procedura insolventei, este o raspundere speciala, care pune la indemina creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite si dispozitiile legale ce o contin se completeaza cu norma comuna in materie acolo unde legea speciala nu dispune. Astfel, potrivit disp. art. 35 alin. 3 si 4 din Decretul nr. 31/1954: "Faptele ilicite savirsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor.. Faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celui ce le-a savirsit, fata de persoana juridica cit si fata de cel de al treilea".
      Avind calitatea de asociati si administratori la S.C. "Casa M." S.R.L., sus numitii au fost persoanele imputernicite sa reprezinte societatea, fiind tinute direct raspunzatoare de indeplinirea obligatiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun in sarcina societatii, dupa cum rezulta si din dispozitiile art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
      Raportul dintre administratorul statutar si societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/990, potrivit carora "obligatiile si raspunderea  administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege". Mandatul este cuprins in actul constitutiv (art. 5) sau in hotarirea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in registrul comertului. Acceptind desemnarea, administratorul stabileste un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridica.
      De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 1540 Cod civil "mandatarul este raspunzator nu numai pentru dol,  dar insa si de culpa in executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, in cazul in care mandatul are caracter oneros, raspunderea mandatarului (administratorului) se apreciaza cu mai multa rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
      Administratori cu puteri depline, sus numitii sunt cei care au avut, in fapt si in drept, conducerea societatii debitoare, situatia financiara a S.C. "Casa M." S.R.L. fiind rezultatul activitatii desfasurate  de reprezentantii acesteia.
      Starea de insolvabilitate a debitoarei, constata si de judecatorul sindic prin sentinta prin care s-a dispus deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, nu este decit urmarea unui management defectuos, a unei activitati lipsite de eficienta economica si a unei administrari total necorespunzatoare a societatii. Aceasta situatie de incetare a platilor a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea incasarii creantelor scadente. Asa cum arata si doctrina in acest domeniu, simpla stare de incetare de plati constituie un prilej pentru creditori.
      Vinovatia administratorilor consta in aceea ca, in momentul in care societatea debitoare a ajuns in imposibilitate de a-si achita datoriile, nu au suspendat activitatea si ca nu au anuntat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea unor noi datorii. Nemairealizind profit, ba dimpotriva, mergind in pierdere, situatia financiara a societatii a fost periclitata. Aceasta nu denota decit lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societatii, de unde se poate intelege ca activitatea desfasurata nu a urmarit decit realizarea unor interese personale.
      Recurentul sustine ca administratorii au dat dovada de pasivitate fata de situatia firmei, nerespectind dispozitiile art. 25 din Legea nr. 64/1995, in vigoare la data deschiderii procedurii (art. 27 alin. 1 din legea nr. 85/2006), potrivit carora debitorul era obligat sa adrese tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor acestei legi in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, procedura pe care administratorii nu au urmat-o. Ca urmare, pasivul societatii s-a majorat prin cresterea accesoriilor la debitele neplatite la scadenta.
      Referitor la vinovatia administratorilor, teoria si practica in dreptul comercial statueaza ca raspunderea delictuala opereaza pentru cea mai usoara culpa. Raspunderea membrilor organelor de conducere ale societatii comerciale ajunsa in incetare de plati, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o raspundere speciala, avind ca scop al reglementarii sale punerea la indemina creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a caror finalitate rezida in satisfacerea necesitatii acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozitiile referitoare la aceasta fiind cuprinse intr-o lege speciala se completeaza cu legea generala acolo unde legea speciala nu prevede.
      Asa cum s-a mentionat in raportul final intocmit de lichidatorul judiciar si in cererea pentru antrenarea raspunderii personale, administratorii statutari ai debitoarei, desi notificati in  numeroase rinduri, nu au pus la dispozitia lichidatorului actele financiar-contabile ale firmei, refuzind orice colaborare. Lichidatorului judiciar nu i-au fost prezentate documentele contabile pentru a cerceta transferurile patrimoniale realizate de piriti, lipsa inregistrarii in evidenta contabila a unor sume care apartineau bugetului de stat, etc.
      Conduita culpabila a administratorilor rezulta si din imprejurarea ca societatea debitoare nu si-a indeplinit obligatiile financiar fiscale prevazute de Legea nr. 82/1991 si nici evidenta contabila nu a fost tinuta in conformitate cu dispozitiile legale in materie. Astfel, asa cum s-a retinut prin procesul verbal de control din 2.07.2004, ultimul bilant contabil depus la Administratia Finantelor Publice a municipiului Iasi a fost la data de 31.12.1999, data de la care nu au mai fost depuse nici declaratiile speciale privind obligatiile de plata la bugetul de stat.
      Recurentul mai sustine ca motivarea instantei referitoare la faptul ca nedepunerea actelor si documentelor contabile la organele fiscale ca fapta omisiva nu este suficienta pentru lamurirea legaturii de cauzalitate cu starea de insolventa a debitorului este lipsita de temei legal.
      Lipsa documentelor contabile prin nepredarea acestora lichidatorului judiciar poate fi incadrata la lit. "d" a art. 138. Nepredarea documentelor contabile subliniaza interesul debitorului de a ascunde modul in care este tinuta contabilitatea, situatie ce este interpretata ca o netinere a contabilitatii in conformitate cu dispozitiile legale. Acest caz atesta incalcarea dispozitiilor art. 138 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, in conditiile in care corecta tinere a registrelor contabile este o obligatie stabilita in sarcina administratorilor societatii de Legea nr. 31/1990 care, in art. 73, stabileste ca administratorii sunt solidari raspunzatori fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. De asemenea, art. 10 din Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, republicata si modificata, prevede ca raspunderea pentru organizarea  si conducerea contabilitatii revine administratorului.
      In conditiile netinerii contabilitatii in conformitate cu legea se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul inregistrat in tabelul creantelor.
      Prin nepredare, piritul si-a asumat raspunderea pentru infractiunea prevazuta de art. 147 din Legea nr. 85/2006.
      Analiza componentei debitului inregistrat la bugetul de stat (accize pentru carburanti), prezentata in rapoartele de inspectie fiscala depuse la dosar, denota ca debitoarea a desfasurat activitate si a obtinut venituri care nu au fost destinate achitarii datoriilor societatii ci uzului personal al organelor de conducere.
      Acest lucru reiese din procesul verbal de control nr. 3117/20.12.1999, incheiat de Garda Financiara Iasi, potrivit caruia "din documentele ridicate de politie rezulta ca in perioada pentru care societatea a declarat ca nu a desfasurat activitate, aceasta a efectuat acte si fapte de comert generatoare de impozite si taxe cuvenite bugetului de stat", respectiv distribuirea de combustibil fara a calcula accize.
      Procesul verbal de control din 2.97.2004, incheiat de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Iasi, si procesul verbal de control nr. 3117/20.12.1999, incheiat de Garda Financiara Iasi, necontestate de societate, constituie documentele financiar-fiscale cu forta probanta in sustinerea cererii de antrenare a raspunderii personale.
      Creantele creditorilor ar fi fost cu mult diminuate (ori inexistente) daca administratorii societatii si-ar fi indeplinit atributiile stabilite  prin actul constitutiv si, ocupindu-se de buna functionare a societatii, ar fi achitat taxele si impozitele. Administratorii piriti au continuat activitatea, desi aceasta conducea la majorarea pasivului societatii, asa cum rezulta din actele de control.
      Pentru motivele expuse, recurentul sustine ca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. c,d, din Legea  nr. 85/2006 si ca cererea sa este dovedita, solicitind admiterea recursului, modificarea sentintei primei instante si obligarea piritilor D.D. si D.R.-C. la plata pasivului societatii debitoare.
      Analizind recursul prin prisma  motivelor invocate si avind in vedere dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila, curtea a constatat ca este nefondat pentru urmatoarele considerente:
      Antrenarea raspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere a debitorului persoana juridica si a oricarei alte persoane care a cauzat starea de insolventa a debitorului prin faptele expres si limitativ prevazute  presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: prejudiciul creditorilor, fapta ilicita a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricarei alte persoane vinovate de producerea starii de insolventa, fapta  care sa se incadreze in cel putin unul dintre cazurile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a - g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata de catre debitorul insolvent a datoriilor exigibile si culpa persoanelor a caror raspundere se solicita.
      In speta faptele imputate piritilor sunt cele prevazute de art. 138 lit. c si d din Legea nr. 85/2006, care presupun ca acestia sa fi dispus, in interes personal, continuarea unei anumite activitati care sa duca, in mod vadit, persoana juridica la incetare de plati sau ca s-a ajuns la un astfel de deznodamint prin netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
      In mod corect a retinut instanta de fond ca aceste fapte nu pot fi retinute doar din omisiunea  depunerii rapoartelor contabile de catre debitor si a nerealizarii publicitatii prevazute de lege cu privire la  schimbarea sediului social, desi existenta unui alt sediu social nici nu a fost probata precum si faptul ca procesele verbale de control invocate de creditor nu sunt concludente sub aspectul identificarii faptei de continuare a activitatii societatii prin insusirea rezultatelor acestei activitati.
      Nedepunerea actelor si documentelor contabile la organele fiscale ca fapta omisiva nu indeplineste toate conditiile prevazute de lege pentru atragerea raspunderii personale, neputindu-se stabili legatura de cauzalitate dintre fapta si ajungerea debitorului in stare de insolventa. Pentru a se putea antrena o astfel de raspundere nu este suficienta o simpla afirmatie a unui creditor, deoarece legiuitorul  nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut posibilitatea atragerii  raspunderii administratorului doar dupa administrarea de dovezi concludente si pertinente, care sa conduca la concluzia  ca, prin savirsirea faptelor expres si limitativ prevazute de lege, s-a contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa, situatie care nu a fost dovedita in cauza.
      Fata de cele mai sus expuse, curtea de apel a constatat ca in mod intemeiat judecatorul sindic a respins cererea reclamantei, criticile formulate de aceasta nefiind fondate asa incit, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, recursul declarat de Administratia Finantelor Publice a municipiului Iasi a fost respins ca nefondat.
1