Articolul 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Articolul 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Caracterul special al raspunderii reglementate de articolul 138 din Legea nr. 85/2006 consta in aceea ca textul de lege delimiteaza, printr-o enumerare exhaustiva, la literele a) - g), faptele considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocarii sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei in starea de insolventa - si cere o cauzalitate tipica intre fapta si prejudiciu, culpa persoanei chemate a raspunde fiind evaluata "in concreto". In cazul incalcarii obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea nu se poate sustine ca exista o prezumtie de culpa, din formularea art. 138 alineat (1) litera d) din Legea nr. 85/2006 rezultand cu evidenta ca aceste fapte nu pot fi savarsite decat cu intentie, care trebuie dovedita cu probe convingatoare, in persoana fiecaruia dintre cei considerati raspunzatori.

                                         (decizia nr. 256 din 31 mai 2010)
Prin sentinta nr. 122/S/09.02.2010 pronuntata de Tribunalul Iasi - judecator sindic, au fost respinse exceptia nulitatii cererii pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentat a AFP si exceptia prematuritatii actiunii avand ca obiect atragerea raspunderii, invocate de paratul CMR. In temeiul dispozitiilor art.138 din Legea privind procedura insolventei, a fost respinsa actiunea formulata de AFP, in calitate de Presedinte al comitetului creditorilor debitorului SC "MSM" S.R.L., in contradictoriu cu paratii CMR si CA, in calitate de administratori ai debitorului SC "MSM"  SRL.
In temeiul art.131 din Legea privind procedura insolventei, s-a dispus inchiderea procedurii insolventei debitorului SC "MSM"  S.R.L. si radierea debitorului din evidentele Oficiului Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Iasi si cele ale D.G.F.P.J. Iasi. In temeiul art.136 din Legea privind procedura insolventei, a fost descarcat lichidatorul judiciar AL I.P.U.R.L., de orice indatoriri si responsabilitati.
Pentru a se pronunta in acest sens, judecatorul sindic a retinut ca - potrivit informatiilor furnizate de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Iasi, la momentul deschiderii procedurii insolventei societatea debitoare era administrata de paratul CA, anterior acestui moment functia fiind detinuta de paratul CMR. Notificati de catre administratorul judiciar, cu privire la deschiderea procedurii insolventei si la obligatia de predare a actelor contabile, paratii nu au dat curs decat partial demersurilor lichidatorului judiciar pentru predarea actelor si gestiunii. In reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, raspunderea membrilor organelor de conducere devine operanta in toate cazurile cand pasivul social nu poate fi acoperit din culpa lor, cand acestia au cauzat starea de insolventa a societatii prin savarsirea vreuneia dintre faptele expres si limitativ enumerate la lit. a) - g) ale articolului mentionat iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabila savarsita.
Rezulta - asadar - ca pentru instituirea raspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesar ca acestia sa aiba calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, savarsirea acestor fapte sa se fi produs in mandatul lor, iar aceste fapte sa fi cauzat prejudiciul care a determinat starea de insolventa a debitoarei falite. Raspunderea persoanelor enumerate in alin. 1 al art. 138 este conditionata, printre altele, de existenta legaturii de cauzalitate intre faptele expuse si starea de insolventa, aceasta forma speciala de raspundere fiind instituita exclusiv in favoarea debitorului falit, care se vede nevoit in aceasta etapa, prin reprezentantul sau, care in procedura de fata este administratorul judiciar, sa readuca in patrimoniul sau contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolventa.
Judecatorul sindic a constatat ca administratorii raspund in conditiile reglementate de contractul de mandat, dar numai fata de societate, dispozitiile legale fiind speciale si deci de stricta interpretare, neputand fi extinse prin analogie. Astfel, nu se poate sustine ca raspunderea instituita de o dispozitie legala speciala poate fi extinsa prin analogie si la raporturile dintre societate si tertii creditori, astfel cum este cazul cererilor intemeiate pe dispozitiile articolului 138 din Legea insolventei, deoarece o astfel de extrapolare ar adauga la lege si ar fi contrara principiului conform caruia "unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa o faca".
Lichidatorul judiciar s-a limitat la a sustine prin cererea sa ca din studiul documentelor financiare rezulta ca in perioada cand activitatea debitorului era administrata de parat, societatea a acumulat datorii, fapt cert din care trage o serie de concluzii in sensul ca paratii si-au creat venituri si obligatii de plata prin activitatea debitoarei, insa veniturile le-au folosit in interes personal, acumuland astfel datorii, concluzii care nu reprezinta decat prezumtii simple, ce nu au nici un fundament, in conditiile in care de esenta activitatii comerciale tin operatiunile de creare de venituri si obligatii de plata, ca fapte de comert. Reclamanta nu face o analiza a situatiilor contabile si a situatiei incasarilor si platilor efectuate in perioada de desfasurare efectiva a activitatii. Faptul ca debitoarea a acumulat datorii se poate datora unui management defectuos, unor conditii economice sau de piata defavorabile, aspecte care tin de riscul activitatii comerciale.
De asemenea, a retinut instanta ca nu i se poate imputa administratorului parat  nedeclararea starii de insolventa in termen, in conditiile in care procedura a fost deschisa la cererea debitorului. Sustinerile creditorului - referitoare la pasivitatea paratului - nu sunt de natura a retine in sarcina acestuia ca "a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati", in conditiile in care textul normativ impune o actiune din partea subiectului activ, iar cerinta esentiala este ca acea activitate sa fie exercitata  in interesul sau personal. Activitatea continuata trebuie sa fie in masura sa conduca la incetarea de plati in mod vadit, ceea ce presupune ca, la un nivel minim de pregatire, paratul putea sau trebuia sa poata sa constientizeze consecinta faptei, respectiv incetarea de plati in scopul obtinerii unui interes personal.
In privinta raspunderii instituite de art. 138 litera d), a retinut instanta ca reclamanta s-a limitat la a sustine - prin cererea sa - ca administratorul statutar notificat nu a predat actele contabile . Nu s-a probat ca paratul ar fi tinut "o contabilitate fictiva" sau ca "nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea", in conditiile in care nici reclamanta nu a putut intra in posesia tuturor documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect. Chiar daca lipsa de colaborare din partea paratilor a ingreunat sarcina lichidatorului judiciar, de a identifica eventualele bunuri existente in patrimoniul debitoarei, nu s-a facut dovada ca aceasta conduita ar fi generat insolventa debitoarei. Sub acest aspect, nepredarea catre lichidator a tuturor actelor prevazute in art. 28 din Legea 85/2006 nu echivaleaza cu netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, ci poate constitui - eventual - elementul material al infractiunii prevazute la art. 147 din Legea nr. 85/2006, care se pedepseste cu amenda sau inchisoare si nu cu atragerea raspunderii patrimoniale a subiectului activ pentru partea din pasivul debitorului ramasa neacoperita in urma lichidarii.
Mai mult, reclamantul nu a dovedit in concret nici un raport de cauzalitate intre nepredarea actelor contabile de catre paratul-administrator (fapta pe care o transforma intr-o prezumtie absoluta a netinerii contabilitatii) si prejudiciu. Sub acest aspect, reclamantul a facut doar supozitii, aratand ca atitudinea de indiferenta si totalul dezinteres manifestate de intimat fata de procedura de insolventa denota si un dezinteres in administrarea societatii si achitarea datoriilor, imprejurare ce a dus in final la insolventa debitorului.
De asemenea, pentru a fi angajata raspunderea patrimoniala a administratorului societatii in insolventa, reclamantul ar trebui sa dovedeasca atat savarsirea de catre parati a uneia sau a mai multor fapte dintre cele prevazute de art. 138 din lege cat si legatura de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea debitorului in stare de insolventa. Sub acest aspect, nu este suficienta simpla apreciere a lichidatorului, partile fiind tinute a face dovada celor afirmate, in conditiile art. 1169 Cod civil.
In conditiile expuse, instanta a respins cererea, nefiind probata in sarcina paratilor vreo activitate delictuala de natura celor enumerate in art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006. In conditiile in care debitorul falit, dupa cum s-a constatat prin raportul final intocmit de lichidator si necontestat de creditori, nu detine bunuri sau elemente de patrimoniu valorificabile, nu are disponibilitati in conturi bancare si nu au fost identificate nici creante ce ar fi putut fi incasate in numele acestuia care sa asigure acoperirea creantelor creditorilor, procedura este lipsita de obiect.
Pentru aceste motive, judecatorul-sindic a dispus - potrivit art. 131 din Legea nr.85/2006 - inchiderea procedurii si radierea debitorului din evidentele registrului comertului si cele fiscale, continuarea procedurii  neavand ca finalitate decat majorarea nejustificata a cheltuielilor de procedura.
Impotriva sentintei a declarat recurs AFP - in calitate de Presedinte al comitetului creditorilor - criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A aratat recurenta ca interpretarea instantei de fond asupra tuturor aspectelor reliefate de aceasta creditoare, coroborata cu datele si informatiile prezentate de ceilalti creditori, este netemeinica si nelegala, avand in vedere ca, la data deschiderii procedurii insolventei, debitoarea avea un pasiv total in cuantum de 208.403 lei, administratorii-parati nu au predat evidenta debitoarei, pentru ca administratorul/lichidatorul judiciar sa efectueze o analiza in baza atributiilor pe care Legea 85/2006 le confera acestuia, in vederea prezentarii instantei si creditorilor a adevaratelor cauze care au produs insolventa societatii si prejudicierea creditorilor acesteia.
Mai mult, instanta de fond nu numai ca nu avea aceste date (pentru ca si lichidatorul judiciar a fost in imposibilitate de a initia actiuni specifice protejarii intereselor creditorilor societatii ori, din contra, de a prezenta o pozitie obiectiva asupra cauzelor ce au dus la intrarea insolventei) insa, desi i s-au prezentat pe larg toate aspectele de natura a constata ca administratorii-parati, prin actiunile lor, au provocat insolventa societatii pe care au administrat-o, precum si faptul ca bugetul de stat a fost prejudiciat cu 123.108 lei, s-a considerat ca aceasta se poate datora unui management defectuos, unor conditii economice sau de piata defavorabile, aspecte ce tin de riscul activitatii comerciale.
Netemeinicia hotararii recurate consta in aceea ca, desi debitorul a declarat fostului administrator judiciar ca si-a pierdut baza de date si nu tine documentele de evidenta contabila, instanta i-a acordat clementa, raportat la art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea 85/2006, neconsiderand acest aspect ca incadrandu-se in "netinerea contabilitatii in conformitate cu legea" sau tinerea unei contabilitati fictive.
Recurenta a invederat ca, in conformitate cu art.10 din Legea 82/1991 a contabilitatii, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului, chiar daca acesta ar fi delegat o alta persoana. De asemenea, potrivit art. 26 din acelasi act normativ: "in caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua masuri de reconstituire a acestora in termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementarilor emise in acest scop". Prin urmare, se poate constata ca organele de conducere ale debitoarei, in mod intentionat nu au reconstituit evidenta contabila tocmai pentru a  ascunde realitatea operatiunilor economice rezultate din activitatea desfasurata. Incidenta disp. art. 138 al. 1 lit. d) rezulta si din imprejurarea ca nu au mai fost depuse situatii financiare la organul fiscal de catre administratorul societatii, ceea ce demonstreaza incidenta textului de lege mentionat, respectiv "netinerea contabilitatii conform legii".
Totodata, administratorii-parati au incheiat contracte comerciale, au folosit personal calificat pentru indeplinirea obiectului de activitate, au retinut si nu le-au achitat contributiile aferente, astfel incat, la momentul intrarii in concediul de maternitate, salariatele nu au beneficiat de ajutorul pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani, conform legislatiei in vigoare, aspect ce conduce la premisa ca si-au insusit sumele cuvenite acestora. Mai mult decat atat, personalul a fost transferat si pe alte firme la care administrator era tot CMR, acesta procedand in acest fel pentru a nu achita contributiile si taxele aferente.
Din aceste aspecte se poate desprinde concluzia evidenta ca administratorii-parati au desfasurat activitate in interes personal si in dauna societatii, prejudiciind creditorii acesteia, raportul de cauzalitate intre fapte si prejudiciu fiind indeplinit. Numarul si valoarea creantelor inscrise la masa credala nu fac decat sa demonstreze lipsa de seriozitate a debitoarei, prin administratorii acesteia, fata de partenerii comerciali si fata de stat.
A solicitat recurenta sa se constate ca sunt indeplinite conditiile cumulative prevazute de lege, respectiv prejudiciul, vinovatia si raportul de cauzalitate dintre acestea. Raportul de cauzalitate se prezuma, atat timp cat exista incetarea de plati si una dintre faptele enumerate de art. 138 din Legea 85/2006, prezumtia avand un caracter "juris et de jure", nefiind posibil a fi rasturnata prin proba contrarie. Pe de alta parte, administratorii au confundat patrimoniul persoanei juridice cu patrimoniul propriu, sens in care, asa cum rezulta din actul intocmit de organul de control fiscal, veniturile obtinute de societate nu au fost folosite in vederea achitarii obligatiilor acesteia, ci au luat alta destinatie. A invederat recurenta si ca debitorul a desfasurat activitate in incinta spatiului apartinand creditorului SC "C EMO" Vaslui, creand acestui creditor prejudiciu si prin faptul ca l-a privat de posibilitatea de a inchiria altei persoane solvabile si care ar fi onorat contractul in termenii si conditiile stabilite. Debitorul, prin reprezentant legal, intentionat a emis bilete la ordin, desi cunostea ca in conturile din banci nu exista disponibil pentru a fi incasate.
Mai mult, administratorul CMR a transmis creditorului SC "C EMO" SRL un angajament, in data de 14.01.2003, prin care a declarat ca va achita sumele datorate, incepand cu luna februarie a anului 2003, angajament pe care nu l-a onorat. In spatiul inchiriat de S.C. "C EMO" SRL debitorul a desfasurat activitate, iar sumele rezultate nu au fost destinate achitarii creantelor societatii, si nici macar locatorului.
Legal citati, intimatii nu au formulat intampinare.
In recurs nu au mai fost administrate alte probe.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor legale operante in cauza, curtea a retinut urmatoarele:
Criticile formulate de creditoarea AFP - in calitate de Presedinte al comitetului creditorilor - se circumscriu motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 punctul 9 Cod procedura civila.
Conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoana juridica ajunsa in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului in aceasta situatie, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridica a raspunderii administratorilor imprumuta cele mai multe dintre caracteristicile raspunderii delictuale, constituind o raspundere speciala. Fiind vorba despre o raspundere delictuala, pentru a fi angajata este necesar a fi indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 Cod civil: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Caracterul special al raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 consta in aceea ca textul de lege delimiteaza, printr-o enumerare exhaustiva, categoria faptelor - lit. a) - g) -  considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocarii sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei in starea de insolventa - si cere o cauzalitate tipica intre fapta si prejudiciu, culpa persoanei chemata a raspunde fiind apreciata "in concreto".
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, raspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a altor persoane, se poate face pentru:
- litera c): au dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati;
- litera d): au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
Articolul 1169 Cod civil statueaza cu privire la sarcina probei, in sensul ca "cel care face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca". In raportul asupra cauzelor care au generat aparitia starii de insolventa nr.334/04.05.2009, intocmit de lichidatorul judiciar AL I.P.U.R.L. se arata ca actele contabile nu au fost puse la dispozitia acestuia, din cauza pierderii intregii baze de date financiar-contabile din calculator si se precizeaza ca lichidatorul judiciar nu va inainta o actiune in raspundere, conform prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, din lipsa dovezilor care sa o sustina.
Curtea a retinut ca administratorii statutari nu se fac vinovati de fapta prevazuta de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, reclamanta nedovedind - prin probatoriul administrat - ca paratii au dispus, in interes personal, continuarea activitatii societatii, desi era evidenta atragerea starii de insolventa. Desfasurarea unei activitati manageriale neperformante, existenta pe piata a unor conditii defavorabile, obtinerea unor rezultate negative, nu sunt de natura a atrage incidenta dispozitiilor art. 138, prin care se sanctioneaza exclusiv savarsirea culpabila a actelor limitativ prevazute ce au drept consecinta insolventa societatii comerciale.
Astfel cum a retinut in mod corect si tribunalul, procedura de insolventa a fost deschisa la cererea debitorului SC "MSM" SRL, context in care sustinerile reclamantei au un caracter pur formal, nefiind dovedite. In acest context, corect a retinut judecatorul-sindic ca simpla invocare a dispozitiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 nu conduce automat la atragerea raspunderii administratorilor, in situatia in care nu s-a facut dovada intrunirii - cumulative - a conditiilor pentru atragerea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Nici fapta prevazuta de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 nu poate fi retinuta in sarcina paratilor CA si CMR. Curtea a aratat ca aceasta raspundere, special reglementata in Legea nr. 85/2006, nu prezuma legatura cauzala intre netinerea contabilitatii de catre administratori si provocarea starii de insolventa, iar aducerea societatii in insolventa si faliment nu este neaparat consecinta imediata a acestui fapt, asa cum considera recurenta in detalierea motivelor recursului. Totodata, curtea a retinut ca justificarea folosita de recurenta, aceea data de articolul 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi apreciata dincolo de functia sa circumstantiala. Imprejurarea ca la dispozitia administratorului judiciar si, ulterior, a lichidatorului nu au fost puse documentele contabile nu valoreaza proba netinerii contabilitatii, a sustragerii sau distrugerii acestor documente, ci, cel mult, o poate prezuma, prezumtie insuficienta insa, cata vreme nu este realizata proba concreta a autoratului/coautoratului si legaturii cauzale dintre fapte si prejudiciu: instalarea starii de insolventa, ca efect al netinerii contabilitatii ori al distrugerii ei.
Astfel, dispozitia legala arata ca raspunderea patrimoniala a persoanelor enumerate se antreneaza daca acestea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului (provocarea starii de insolventa) reiterand principul de baza potrivit caruia nici o raspundere nu poate fi angajata in lipsa identificarii tuturor elementelor raspunderii civile in mod cumulativ, natura juridica a raspunderii administratorului fiind aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta caracteristicile raspunderii delictuale. In cazul incalcarii obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea nu se poate sustine ca exista o prezumtie de culpa, din formularea art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezultand cu evidenta ca aceste fapte nu pot fi savarsite decat cu intentie, care trebuie dovedita cu probe convingatoare, in persoana fiecaruia dintre cei considerati raspunzatori, aspect care nu a fost probat in cauza.
In consecinta, curtea a considerat legala si temeinica sentinta atacata, nefiind intrunite cerintele art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, astfel ca - in temeiul art. 312 Cod procedura civila - a respins ca nefondat recursul formulat de creditoarea AFP - in  calitate de Presedinte al comitetului creditorilor - impotriva sentintei comerciale nr. 122 din 9  februarie 2010, pronuntata de Tribunalul Iasi - judecator sindic. A fost mentinuta, ca legala si temeinica, sentinta recurata.
7