InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Interventie. Calificarea cererii ca fiind interventie principala sau accesorie. Competenta instantei.

(Decizie nr. 78 din data de 25.01.2010 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Interventie (locuinte de, cereri de) | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova


     Prin cererea inregistrata la Judecatoria Giurgiu sub nr.3171/2000, reclamantul M.S. a chemat in judecata pe paratii Ministerul de Interne si Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Giurgiu, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna restituirea monezilor din aur care au fost confiscate prin procesele verbale din datele de 11 august si respectiv 17 august 1961 de catre organele de militie din acea perioada, de la domiciliul autoarei sale, M. I., decedata in anul 1999 si al sotului acesteia, M. I., decedat in anul 1992, cu domiciliul situat in raza comunei Daia, judetul Giurgiu.
     In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin testamentul autentificat sub nr.947 din 29 martie 1999 i-au fost testate de catre nasa sa, M.I., bunuri si monede din aur. La data de 11 august 1961, organele de militie ale Raionului Giurgiu, au ridicat de la domiciliul autoarei si al sotului acesteia M.I., urmatoarele monede si medalii din aur : una moneda a 30 leva din aur; 12 buc. medalii din aur romanesc "Ardealul nostru"; 15 monede din aur a 20 franci francezi "Napoleon"; 12 monede din aur a 20 franci francezi "Cocosul mic" Republica Franceza; 30 monede din aur a 20 franci francezi "Cocosul mare"; 2 monede din aur - ducati austrieci mari "Frantz Josef".
     A aratat ca la data de 17 august 1961, aceleasi organe de militie au ridicat si o moneda din aur de 20 franci francezi.
     La data de 4 septembrie 2000, parata Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Mun.Giurgiu a depus o adresa prin care a solicitat sa se dispuna introducerea in cauza a Sucursale Mun. Bucuresti a Bancii Nationale a Romaniei, intrucat ea a incetat activitatea conform Hotararii Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei din data de 08.08.2000.
     La data de 18.09.2000, Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Mun. Bucuresti a depus la dosar o cerere prin care a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Giurgiu, solicitand instantei sa-si decline competenta si sa trimita dosarul spre solutionare la Judecatorie Sectorului 3 Bucuresti.
     Prin sentinta civila nr.3611 din 10.10.2000, Judecatoria Giurgiu a admis actiunea reclamantului M.S. formulata impotriva paratilor Ministerul de Interne Bucuresti, Banca Nationala a Romaniei - Agentia Giurgiu si Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Bucuresti.
     A obligat paratii sa restituie reclamantului urmatoarele bunuri : una moneda a 30 leva din aur; 12 buc. medalii din aur romanesc "Ardealul nostru"; 15 monede din aur a 20 franci francezi "Napoleon"; 25 monede din aur a 20 franci francezi "Cocosul mic Republica Franceza"; 31monede din aur a 20 franci francezi "Cocosul mare"; 2 monede din aur - ducati austrieci mari "Frantz Josef"; o moneda aur a 20 franci francezi.
     Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca parata Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Mun.Giurgiu si-a incetat activitatea incepand cu data de 01.09.2000, asa cum rezulta din adresa nr.2815/01.09.2000 a Bancii Nationale a Romaniei.
     Cererea reclamantului a fost primita la instanta la 19.07.2000, cand parata Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Giurgiu avea calitate procesuala pasiva, sub acest aspect instanta constatand ca a fost legal investita cu judecarea cauzei.
     A mai retinut instanta ca numitii M.I. si sotia sa M.I. au detinut in proprietate mai multe monede din aur, descrise de reclamant in cererea de chemare in judecata. In anul 1961, de la domiciliul acestora au fost ridicate in data de 11.08.1961 si 17.08.1961 toate monedele de aur pe care le detineau, potrivit celor doua procese verbale incheiate si aflate la filele 2 si 3 din dosar.
     Potrivit testamentului autentificat sub nr.947/29.03.1999, mostenitor al numitei M.I. este reclamantul M.S., in calitate de legatar cu titlu particular. Prin acest testament s-a instituit de testatoare dreptul reclamantului de a se adresa instantelor judecatoresti in vederea restituirii bunurilor (monede) mentionate in testament.
     Fata de cele retinute, instanta a constatat ca reclamantul M.S. are calitate procesuala activa in cauza, fiind legatarul cu titlu particular al numitei M.I. de la care au fost confiscate in mod abuziv bunurile (monede) descrise in actiune.
     Avand in vedere si dispozitiile art.400 si 481 c.civ. - instanta a admis actiunea reclamantului si a obligat paratii sa restituie reclamantului monedele confiscate.
     Impotriva sentintei de mai sus au declarat apeluri paratii Ministerul de Interne si Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Municipiului Bucuresti.
     In apelul declarat de Ministerul de Interne s-a invocat ca din inscrisurile pe care isi fundamenteaza reclamantul pretentiile nu rezulta ca bunurile revendicate s-ar afla in posesia Ministerului de Interne.
     Instanta de fond a retinut in mod gresit ca in speta confiscarea a fost abuziva, deoarece conform art.9 din Decretul nr.210/1960 (in vigoare in 1961), "cei care dobandesc in conditiile legii mijloacele de plata straine sau metale pretioase au obligatia ca in termen de 60 zile sa le predea Bancii de Stat".
     Prin urmare, pentru testatoarea M.I., predarea monezilor pe care acum le revendica M.S. era o obligatie legala, iar fostele organe de militie, fiind in indeplinirea atributiilor ce le reveneau, au respectat prevederile legale in vigoare la acea data si au predat bunurile revendicate la Banca Nationala.
     In apelul declarat de B.N.R. - Sucursala Municipiului Bucuresti este criticata sentinta apelata pentru urmatoarele motive :
La data confiscarii, respectiv in anul 1961 monedele in cauza erau interzise la detinere conform dispozitiilor Decretului nr.210/1960, privind regimul mijloacelor de plata straine, metalelor pretioase si pietrelor pretioase. Drept urmare, aceste monede au fost valorificate in folosul statului, in baza Decretului nr.147/1952, prin topire conform procesului verbal nr.156/1961.
     Sustinerea instantei de fond ca aceasta confiscare a fost abuziva este in vadita contradictie cu prevederile art.2, alin.1 si 2 din Decretul nr.147/1952, in vigoare la acea data, intrucat legiuitorul precizeaza ca valutele si monedele din aur si argint romanesc si straine, precum si monedele divizionare si biletele de banca R.P.R. cu putere circulatorie, confiscate, supuse confiscarii, parasite sau retinute de vama, se vor preda de catre organele de militie sau de organele vamale, Bancii R.P.R. - Banca de Stat, in termen de 48 de ore de la preluarea lor.Aceste bunuri se vor valorifica direct de organele Bancii R.P.R. - Banca de Stat, fara a fi necesara autorizarea Parchetului sau declararea lor la organele Ministerului Finantelor (art.2, Decretul nr.147/1952).
     Apelanta a considerat sentinta ca netemeinica si nelegala, intrucat obiectele revendicate, interzise la detinere persoanelor fizice, au fost valorificate in folosul statului, in temeiul Decretului nr.147/1952, prin topire, contravaloarea in lei a lor facandu-se venit la bugetul statului.
     S-au mai  invocat dispozitiile art. 22 si 23 din Ordonanta de Guvern nr.190/2000 privind regimul metalelor pretioase in Romania.
     La data de 27.03.2001, in cauza s-a formulat cerere de interventie de catre I.A., prin procurator G.V.A. El.
     Intervenienta a sustinut ca este sora defunctului M.I. si fiica numitului M.V. (decedat) si ca pe rolul Judecatoriei Giurgiu se afla un proces de imparteala judiciara a bunurilor ramase in succesiunea celor doi defuncti.
     Intervenienta si-a precizat initial cererea ca fiind in interes propriu iar ulterior a sustinut ca cererea de interventie este in interesul apelantilor, in conformitate cu art.51 c.pr.civ.
     La data de 26.11.2002, apelanta Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Mun.Bucuresti a formulat cerere de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice, sustinand ca acesta are calitatea de reprezentant in plan financiar al statului si a beneficiat de suma in lei virata de banca cu ocazia valorificarii monedelor confiscate.
     Prin incheierea din 18.03.2003 a fost admisa in principiu cererea de interventie formulata de intervenienta I.A.
     La data de 11.04.2003, intervenienta I.A., prin aparator, a ridicat exceptia lipsei calitatii procesuale active a intimatului - reclamant M.S., sustinandu-se ca acesta a depus la dosar pentru a-si dovedi calitatea procesuala activa doar testamentul numitei M.I., nu si un certificat de mostenitor.
     Prin decizia civila nr.237 din 27.06.2003, pronuntata de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr.256/2001, s-a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului M.S., formulata de intervenienta I.A.
     S-a respins ca inadmisibila cererea formulata de apelanta Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Municipiului Bucuresti de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice, precum si cererea de interventie formulata de intervenienta I.A., in apel.
     S-au admis apelurile declarate de paratii Ministerul de Interne si Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Municipiului Bucuresti impotriva sentintei civile nr.3611 din 10.10.2000, pronuntata de Judecatorie Giurgiu, pe care a schimbat-o partial.
     S-a respins, ca neintemeiata, actiunea formulata de reclamantul M.S. impotriva paratului Ministerul de Interne si, in consecinta, l-a exonerat de obligatia restituirii monedelor revendicate de reclamant.
     A fost obligata parata Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Municipiului Bucuresti sa plateasca reclamantului despagubiri, in conditiile si in limitele prin Normele de aplicare a OUG nr.190/2000 (modificata si completata), in cazul in care nu poate restitui monedele revendicate pentru ca nu se mai regasesc fizic, fiind topite sau valorificate; s-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei.
     Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele :
     Exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului M.S., ridicata de intervenienta I.A. este neintemeiata si a fost respinsa  intrucat certificatul de mostenitor nu este un titlu de proprietate, ci  face doar dovada deplina in ceea ce priveste calitatea de mostenitor si cota sau bunurile ce revin fiecarui mostenitor. In speta, intimatul-reclamant si-a dovedit calitatea procesuala activa cu testamentul intocmit in favoarea sa de M.I. si autentificat sub nr.947 din 29.03.1999 de BNP C.V., M.S. fiind instituit legatar cu titlu particular. Certificatul de calitate de mostenitor nr.89/11.04.20903 eliberat de B-.N-.P. C.V. nu face decat sa constate calitatea de mostenitor testamentar, drepturile derivand din aceasta calitate preexistand incepand de la data decesului testatoarei - 23.04.1999.
     In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie formulata de apelanta parata B.N.R. - Sucursala Municipiului Bucuresti impotriva Ministerului Finantelor Publice, tribunalul a respins-o ca inadmisibila, intrucat o asemenea cerere se poate formula numai in fata primei instante (art.61 c.pr.civ.).
     In ceea ce priveste cererea de interventie formulata de intervenienta I.A., tribunalul a respins-o ca inadmisibila potrivit art.50 alin.2 c.pr.civ si a calificat-o ca fiind o cerere in interes propriu, deoarece verificand interesul urmarit de intervenienta si dreptul a carui realizare o urmareste, s-a constatat ca intervenienta pretinde ca monedele de aur revendicate de intimatul - reclamant M.S. s-au aflat in patrimoniul defunctului M.V., a carui mostenitoare legala este in calitate de fiica. S-a considerat ca intervenienta I.A. tinde sa revendicare pentru sine monedele de aur ce fac obiectul cererii principale, astfel ca cererea sa este indreptata atat impotriva intimatului-reclamant, cat si impotriva apelantilor parati.
     In ceea ce priveste apelurile declarate in cauza de paratii Ministerul de Interne si BNR - SMB tribunalul a retinut ca desi monedele din aur revendicate de reclamant au fost ridicate de organele de militie, ele nu au ramas in posesia Ministerului de Interne, ci au fost predate Bancii Nationale a Romaniei, in executarea obligatiei de predare instituita prin decretul nr.210/1961.
Ca urmare, paratului Ministerul de Interne nu-i incumba obligatia de restituire a monedelor ori de plata a despagubirilor in cazul imposibilitatii de restituire.
Apelanta Banca Nationala a Romaniei - Sucursala Municipiului Bucuresti a sustinut ca monedele revendicate, in numar de 106, au fost valorificate in folosul statului prin topire, conform procesului verbal nr.156/1961 si, ca atare, restituirea fizica a acestora nu mai este posibila. Ca atare, in conformitate cu prevederile art.22-23 din OUG nr.190/2000, reclamantul este indreptatit la despagubiri care urmeaza sa fie suportate de la Bugetul de Stat prin Ministerul Finantelor.
Tribunalul a retinut ca apelanta nu a facut dovada ca monedele revendicate au fost valorificate prin topire, la dosar nefiind depus procesul verbal invocat .
     Cu toate acestea, s-a retinut ca, desi prin cererea introductiva reclamantul a solicitata obligarea alternativa a paratilor fie la restituirea fizica a monedelor, fie la despagubiri in cazul imposibilitatii restituirii, instanta  de fond s-a pronuntat doar cu privire la cererea de restituire fizica a monedelor, omitand sa se pronunte cu privire la despagubiri in cazul imposibilitatii de restituire.
     Potrivit art.341 alin.2 (introdus prin Legea nr.261/2002), in cazul obiectelor din metale pretioase preluate abuziv, care nu se mai regasesc fizic, fiind topite sau valorificate, se vor acorda despagubiri in conditiile si limitele stabilite prin Normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta stabilite de M.F.P. si B.N.R.
     Or, este evident ca preluarea a fost abuziva intrucat M.I. a fost victima unei confiscari de facto incompatibila cu dreptul la folosinta netulburata a proprietatii. 
     Impotriva acestei decizii  au declarat recurs intervenienta I.A., precum si Banca Nationala  a Romaniei.
In motivarea recursului declarat de intervenienta s-a sustinut ca instanta de apel a acordat mai mult decat s-a cerut prin actiunea introductiva si  a inrautatit situatia BNR in propria cale de atac. S-a sustinut ca nu exista temei legal pentru scoaterea din cauza  a Ministerului de Interne, care trebuia sa raspunda in ipoteza in care a dispus preluarea abuziva a bunurilor.
Intervenineta recurenta a criticat solutia data asupra cererii de interventie, aratand  ca aceasta trebuia calificata drept interventie accesorie, intervenienta fiind mostenitoare legala  a fratelui sau, si  a parintilor. S-a sustinut ca s-a incalcat principiul disponibilitatii partilor in proces si principiul constitutional al apararii proprietatii.
S-a criticat  modalitatea de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesual active  a reclamantului,  intrucat un simplu testament nu poate conferi dreptul de mostenitor pe care un certificat de mostenitor doar le constata. S-a aratat ca prin decizia Curtii de Apel Craiova s-a anulat certificatul de mostenitor 13/2000, ceea ce ducea la concluzia ca si testamentul trebuia anulat.
Parata BNR a motivat recursul invocand faptul ca in anul 1961 era interzisa detinerea monedelor, care au fost preluate de stat si valorificate potrivit Decretului 147/1952, ceea ce intra in contradictie cu sustinerea instantelor privind caracterul abuziv al confiscarii. S-a considerat ca reclamantului nu ii sunt aplicabile  dispozitiile art. 34/1 din OUG 190/2000.
Prin cererea formulata la 12.12.2003 Ministerul Finantelor Publice  a invocat lipsa calitatii procesual pasive.
Exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Ministerului Finantelor Publice  a fost admisa de tribunal, care a retinut ca acestuia nu ii incumba obligatia de restituire a monezilor si  a respins cererea de chemare in garantie a acestei parti, aplicand in mod corect dispozitiile OUG 190/2000, cu modificarile ulterioare, care   nu prevede ca  actiunea pentru restituirea metalelor pretioase confiscate se poate introduce impotriva altor persoane juridice decat BNR. In recursul declarat de parata nu s-a criticat decizia sub acest aspect, asa incat reiterarea aceleiasi exceptii in recurs de catre Ministerul Finantelor Publice  este lipsita de interes.
     Intrucat la data de 1.11.2005 a decedat intervenienta recurenta, au fost introduse in cauza mostenitoarele C.P.L., G.V.A.E.
Prin incheierea nr. 7717 din 25 septembrie 2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a dispus stramutarea judecarii procesului de la Curtea de Apel Bucuresti, la Curtea de Apel Craiova.
Recursurile nu sunt fondate si urmeaza a fi respinse pentru urmatoarele considerente.
Dupa ce alineatul 1 al art. 49 c.p.c. dispune ca oricine are interes poate interveni intr-o pricina ce se urmeaza intre alte persoane, alineatul 2 stabileste ca interventia este in interes propriu cand cel care intervine invoca un drept al sau, iar alineatul 3 ca interventia este in interesul uneia din parti cand sprijina numai apararea a apararea acesteia.
Ceea ce distinge cele doua forme ale interventiei nu este interesul, care trebuie sa apartina intotdeauna intervenientului, ca o conditie a exercitarii actiunii civile, ci dreptul invocat. In cazul interventiei accesorii, tertul intrevenient apara doar drepturile uneia din parti, nu tinde la valorificarea unei pretentii proprii, ci urmareste ca instanta sa pronunte solutia favorabila partii pentru care  a intervenit.
     Interventia principala invoca un drept propriu asupra bunului ce formeaza obiectul cererii de chemare in judecata, intervenientul tinzand sa castige pentru sine bunul litigios. Tocmai de aceea art. 50 alin. 1 c.p.c. impune ca interventia principala sa fie formulata sub forma unei cereri de chemare in judecata, cu respectarea cerintelor art. 112 c.p.c., indreptata impotriva ambelor parti initiale din proces.
     Tertul ar avea posibilitatea sa isi formuleze pretentiile si pe cale separata, declansand un proces in care sa aiba calitatea de reclamant, dar a ales modalitatea de a formula o cerere de interventie.
     Calificarea cererii de interventie ca fiind accesorie sau principala este facuta de catre instanta de judecata, in virtutea rolului sau activ, prevazut de art. 129 c.p.c. Posibilitatea judecatorului de a da calificarea exacta cererii, in functie de continutul sau, iar nu in functie de denumirea data de parte rezulta si din art. 84 c.p.c., conform caruia cererea de chemare in judecata sau de declarare a caii de atac este valabila facuta chiar daca poarta denumirea gresita.
     Asadar, in ceea ce priveste calificarea unei cereri si stabilirea incadrarii sale intr-un anumit temei de drept, principiul disponibilitatii nu isi gaseste aplicarea,  partile putand sa dispuna doar de obiectul cererii si de persoanele chemate in judecata.
     Calificand cererea formulata in speta de intervenienta drept interventie accesorie, instanta nu  a incalcat principiul disponibilitatii, fiind evident ca intervenienta urmarea sa i se restituie ei bunurile mobile ( monede ) in litigiu, asa cum rezulta din continutul cererii sale.
     Intervenienta a invocat in cererea initiala, formulata la  27.03.2001 ca este mostenitoarea fratelui sau, M.I., ca obiectele confiscate de la acesta trebuie restituite mostenitorilor, ca reclamantul nu are calitatea de mostenitor. La 26.11.2002 intervenienta a caracterizat cererea sa ca fiind in interes propriu si abia la 18.03.2003 a sustinut ca a formulat o cerere de interventie in interesul altor persoane.
     Tribunalul a considerat in mod corect, cu respectarea dispozitiilor art. 49 si urm. c.p.c., ca interventia este formulata in interes propriu, deoarece intervenienta urmarea sa i  se restituie monedele preluate de stat de la autorul sau, M.V., cererea sa nefiind o simpla aparare in  favoarea paratului.
     Cum partile din proces nu si-au exprimat acordul ca respectiva cerere sa fie formulata direct in apel, se impunea respingerea cererii, intervenienta avand posibilitatea de a formula o actiune pe cale separata, prin care sa isi valorifice pretentiile, asa incat dreptul sau de proprietate nu a fost incalcat, asa cum se sustine in recurs. De altfel, in sedinta publica de la 17.02.2009 intervenientele  au precizat ca  au formulat actiune pentru restituirea acelorasi monede, care face obiectul dosarului 14432/301/2008, aflat pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti.
     In conditiile in care tribunalul a respins cererea ca inadmisibila, intervenienta nu are calitatea de a critica in recurs aspecte care tin de fondul cauzei, singura sa  critica  trebuind sa fie  legata de gresita aplicare  a prevederilor art. 49 si urm. c.p.c., pentru ca fondul cererii sale nu a fost analizat in calea anterioara de atac.
     Cat priveste fondul cauzei, sustinut si prin motivele de recurs apel paratei, instanta constata ca reclamantul a invocat si dovedit ca este mostenitor testamentar al autoarei M.I., in virtutea legatului cu titlu particular autentificat sub nr. 947/29.03.1999, calitatea de mostenitor fiind recunoscuta si prin certificatul de calitate nr. nr.89/11.04.20903. Actiunile privind constatarea nulitatii acestui testament au fost respinse prin decizia civila 145 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Giurgiu si prin decizia civila 1279/26-10-2004 a Curtii de Apel Bucuresti, decizie irevocabila prin dec. civ. 336/2008 a Curtii de Apel Bucuresti.
     La randul sau, M.I. a fost mostenitoarea testamentara si legala a sotului sau, M.I., potrivit testamentului aut. sub nr. 485/24.02.1988, ceea ce justifica in speta calitatea procesuala activa  a reclamantului.
     Procesele verbale  incheiate la 17 aug. 1961 si 11  aug. 1961 au facut dovada ca de la autori s-au preluat de catre stat mai multe monede de aur, dispozitiile OUG 190/2000, in vigoare la data promovarii actiunii, dand dreptul reclamantului de a promova actiune pentru restituirea bunurilor confiscate.
     Potrivit art. 26 din Ordonanta, se putea solicita restituirea obiectelor din metale pretioase preluate abuziv, cu incalcarea reglementarilor in vigoare, iar art. 22 stabilea acordarea de despagubiri corespunzatoare contravalorii metalelor pretioase in cazul in care acestea au fost topite sau  valorificate.
     Aceste dispozitii au fost  preluate cu continut asemanator prin Legea 261/2001, de aprobare a  OUG 190/2001, fiind introduse art. 34/1 si 34/2 .
     Textul legal a fost modificat prin art.I pct.1 din legea 591/2004, potrivit cu care persoanele fizice si juridice ale caror obiecte din metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase au fost preluate abuziv pot solicita restituirea acestora judecatoriei in raza careia domiciliaza sau isi au sediul, pana la data de 31 decembrie 2006.
     Prin art. I pct. 2 din aceeasi lege, dupa alineatul 1 al art. 26 au fost introduse alineatele 1/1 si 1/2, ultimul dintre ele stabilind ca  prin preluare abuziva se intelege preluarea efectuata in baza mai multor acte normative, printre care la lit. e) se mentioneaza Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine, metalelor pretioase si pietrelor pretioase, care a constituit si  temeiul juridic al preluarii operate de la  autorul reclamantului.
     Chiar daca recurenta parata face referire la preluarea in temeiul Decretului 147/1952, la data cand s-a facut preluarea erau in vigoare dispozitiile Decretului 210/1960  iar in conditiile in care in cele doua procese verbale de preluare nu se face referire la niciun act juridic, erau aplicabile dispozitiile actului normativ care reglementa la data respectiva regimul metalelor pretioase. Decretul 147/1952 reglementa obligatia de  a preda monedele confiscate catre Bancii R.P.R. - Banca de Stat, iar nu temeiul de drept al preluarii.
     Legea 591/2004 a intrat in vigoare dupa  formularea recursurilor, insa dispozitiile sale sunt de imediata aplicare, ceea ce inseamna ca se aplica si proceselor in curs de judecata, instanta avand obligatia sa analizeze drepturile si obligatiile partilor in raport de actele normative in vigoare la data pronuntarii, pentru ca in caz contrar s-ar admite ca legea veche ultraactiveaza si in alte situatii decat cele prevazute expres de legea noua, ceea ce ar fi inadmisibil.
     Rezulta, asadar, ca noul continut al legii 591/2004 difera sub aspectul reglementarilor de drept substantial prin aceea ca a fost inlaturata cerinta ca preluarea abuziva sa fi constat in incalcarea reglementarilor in vigoare la data preluarii, iar preluarea a fost definita drept abuziva daca s-a efectuat in temeiul anumitor acte normative.
     Criticile recurentei parate care vizeaza verificarea caracterului abuziv al preluarii prin raportarea la legislatia in materie aplicabila la data respectiva nu mai trebuie analizate, prin modificarea legii fiind definit caracterul abuziv al preluarii pentru simplul fapt ca preluarea efectiva s-a facut la acea data in temeiul unui anume act normativ, ceea ce constituie conditie suficienta pentru a se dispune restituirea bunurilor sau plata de despagubiri.
     Solutia pronuntata de tribunal este legala chiar si prin raportare la dispozitiile in vigoare la data pronuntarii, adica ale legii 261/2002.
Actele normative in temeiul carora se sustine ca a avut loc preluarea nu reglementau posibilitatea organelor fostei militii de a dispune preluarea de fapt a bunurilor, in temeiul unor simple procese verbale, fara o justificare legala, ceea ce duce la concluzia ca preluarea nu s-a facut cu respectarea legislatiei in vigoare.
     Mai mult, in speta sunt aplicabile reglementarile din art. 1 al Protocolului nr. 1  aditional la Conventia Europeana  a Drepturilor Omului, care protejeaza dreptul de proprietate. Desi Romania a devenit parte la Conventie incepand din anul 1994, iar deposedarea autorilor reclamantului a intervenit anterior acestei date, prelungirea in timp a lipsirii de proprietate face aplicabile normele de protectie ale acesteia.
     In cauza Vasilescu c. Romaniei din 22 mai 1998, publicata in M.Of. nr.637/27.12.1999, instanta europeana de contencios al drepturilor omului a statuat ca  reclamanta, care fusese lipsita inca din anul 1966 de folosinta si dispozitia bunurilor sale( monede confiscate de fosta militie) a ramas proprietara bunurilor. Reclamanta a suferit o confiscare de fapt, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, ceea ce a  atras condamnarea Romaniei pe temeiul din art. 1 al Protocolului nr. 1  aditional la CEDO, temei pe deplin aplicabil si spetei de fata.
     Concluzia care se impune este aceea ca decizia atacata este legala, nefiind incidente motive de nelegalitate prevazute de art. 304 c.p.c., asa incat, potrivit art. 312 c.p.c. recursurile se vor respinge.
     

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Interventie (locuinte de, cereri de)

Interventia principala, reglementata de art.49 alin. 2 Cod procedura civila. - Decizie nr. 402 din data de 14.02.2012
Civil - interdictie - numire tutore - Hotarare nr. 8343 din data de 07.11.2011
Civil - reintegrare spatiu locativ - Hotarare nr. 4376 din data de 04.05.2010
Termen de prescrip?ie pentru daune cauzate unei nave. - Sentinta civila nr. 6501 din data de 18.06.2014
revendicare imobiliara. Cerere de interventie prin care se solicita respingerea actiunii reclamantului si partajul imobilului revendicat. Calificarea cererii si procedura de solutionare . - Hotarare nr. - din data de 03.11.2014
Cererea de interventie accesorie in favoarea apelantului-reclamant este admisibila atata vreme cat intervenientul invoca un drept de proprietate asupra imobilului in litigiu si conduce la casarea hotararii pronuntata fara respectarea cadrului procesu... - Sentinta civila nr. 76 din data de 27.05.2011
Cererea de interventie in executarea silita a creditorilor chirografari, titulari ai unor creante banesti rezultate din inscrisuri cu data certa ori din registre tinute cu respectarea conditiilor prevazute de lege. Conditii. Procedura. - Decizie nr. 445 din data de 03.10.2014
Inadmisibilitatea recursului declarat de intervenientul accesoriu in conformitate cu dispozitiile art. 56 Cod procedura civila. - Decizie nr. 1668 din data de 06.11.2008
Eroare de fapt principala, art. 30 alin. 1 Cod penal. Necunoasterea de catre inculpat a imprejurarii ca produsele detinute aveau in compozitie substante de natura a se incadra in categoria drogurilor. Temeiul achitarii. Cerere de judecare a cauzei potriv - Decizie nr. 168 din data de 09.02.2015
Infractiunea prev. de art.8 din Legea nr. 39/2009. Conditii privind tipicitatea. Achitare - Decizie nr. 483 din data de 06.04.2015
Neagravarea situatiei inculpatului in propria cale de atac. Critici formulate in apel privind reindividualizarea pedepsei amenzii. - Decizie nr. 345 din data de 13.03.2015
Tentativa la infractiunea de furt. Conditii. - Decizie nr. 449 din data de 31.03.2015
Legea nr. 302/2004. Transferarea persoanelor condamnate. Persoana detinuta intr-un stat membru, in executarea unei pedeapse aplicate printr-o hotarare a instantelor romane, recunoscuta de statul strain. Cerere de recunoastere si transfer a persoanei conda - Decizie nr. 9 din data de 22.01.2015
. Regimul juridic al suspendarii sub supraveghere dispusa potrivit Codului Penal de la 1969. Revocare pentru savarsirea unei infractiuni in termenul de incercare. Neindepinirea conditiilor prevazute de art. 41 Cod penal pentru existenta primului termen al - Decizie nr. 175 din data de 11.02.2015
Propunere de arestare preventiva. Nerespectarea dispozitiilor privind citarea inculpatei si prezenta obligatorie a acesteia la solutionarea propunerii de arestare. - Decizie nr. 121 din data de 25.03.2015
Incheierea intermediara pronuntata in conditiile dispozitiilor art. 345 alin. 1 Cod de procedura penala. Contestatie inadmisibila. - Hotarare nr. 51 din data de 09.02.2015
Apel declarat impotriva incheierii de solutionare a cererii de reexaminare amenda judiciara.. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 296 din data de 03.03.2015
Decizie de impunere privind plata TVA si a majorarilor de intarziere. Vanzari succesive de imobile. Activitate economica de exploatare cu caracter de continuitate in sensul art.127 alin.2 Cod fiscal. - Sentinta civila nr. 283 din data de 11.07.2014
Obligatia autoritatii publice de a solicita clarificari operatorului economic ce a ofertat un pret aparent neobisnuit de scazut. Respectarea principiului nediscriminarii, tratamentului egal si transparentei. - Decizie nr. 2300 din data de 17.04.2015
Decizie de impunere privind plata impozitului pe teren si a penalitatilor de intarziere. Incadrarea imobilelor in extravilanul localitatii ca urmare a unei hotarari a consiliului local. Emiterea unei noi decizii de impunere in urma unui control financiar - Decizie nr. 7448 din data de 08.12.2014