Incetarea contractului individual de munca urmare a acordului partilor. Emiterea unei decizii in acest sens, de catre angajator. Atacarea in instanta a deciziei. Termen.

      
      Incetarea contractului individual de munca urmare a acordului partilor.  Emiterea unei decizii in acest sens, de catre angajator. Atacarea in instanta a deciziei. Termen.
      
      Decizia  de concediere,  ca act unilateral de vointa al angajatorului,  trebuie comunicata salariatului, pentru ca de la momentul comunicarii sa curga termenul de contestare, producand efecte.
      Aceasta concluzie rezulta  clar din interpretarea dispozitiilor art. 283 alin. 1 lit. a si b CM (forma in vigoare inainte de republicare). Astfel, aceste dispozitii legale se refera la  contestarea in termen de 30 de zile de la comunicare a deciziilor unilaterale ale angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca sau a  deciziei de sanctionare disciplinara.
       Termenul  pentru anularea deciziei care ar atesta gresit  acordul de vointa,  in situatia in care se invoca lipsa consimtamantului salariatului, nu este de 30 de zile de la comunicare, ci de 3 ani de la data nasterii dreptului,  fiind incidenta ipoteza prev. de art. 283 alin. 2 CM potrivit carora in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
      

      Prin sentinta civila nr.8626 din 8 iunie 2011, pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a admis exceptia prescriptiei invocata de intimata SC TUA SRL CRAIOVA  si,  in consecinta, s-a respins contestatia formulata  de reclamantul ZP impotriva deciziei nr. 5/2007 emisa de intimata.
       Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Partile au incheiat la data de 11.07.2006 un contract individual de munca, in baza caruia reclamantul a ocupat functia de paznic in cadrul unitatii parate.
      Prin decizia nr.5/06.12.2007 contractul individual de munca al reclamantului a incetat prin acord, in temeiul art. 55 lit. b Codul Muncii .
      Reclamantul a contestat aceasta decizie la data de 24.03.2008, cererea sa facand obiectul  unui alt dosar, in sedinta publica din 03.03.2008 fiindu-i inmanata o copie a deciziei. Cauza a fost suspendata pentru lipsa partilor si perimata la data de 22.02.2010.
      Prin actiunea de fata reclamantul Zuluf Petre a chemat in judecata parata SC TUA SRL CRAIOVA solicitand obligarea paratei la  plata drepturilor salariale, a indemnizatiei pentru concediul neefectuat si la plata orelor suplimentare.
      La data de 16.03.2011, reclamantul a depus o  precizare a actiunii, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 5/06.12.2007, reintegrarea in functie si plata despagubirilor prevazute de art. 78 Codul Muncii.
      A sustinut ca decizia a fost emisa in baza art. 55 lit. b Codul Muncii, insa acest acord nu s-a realizat, lipsind consimtamantul salariatului si ca exceptia prescriptiei nu este intemeiata, drepturile salariale fiind solicitate pentru ultimii 3 ani, anteriori promovarii actiunii.
Parata a formulat intampinare la precizarile formulate de reclamant, solicitand respingerea contestatiei formulate impotriva deciziei de incetare a contractului individual de munca . A invocat exceptia prescriptiei, contestatia fiind formulata peste termenul prevazut de art. 283 alin. 1 lit. a Codul Muncii. Arata ca decizia a fost comunicata reclamantului in cadrul dosarului  finalizat cu perimarea actiunii.
Conform  art.283 alin.1 lit.a Codul Muncii, contestatia  salariatului impotriva deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la incheierea contractului de munca, poate fi formulata in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care aceasta a fost comunicata.
      Codul muncii nu prevede in mod expres decat modalitatea in care trebuie realizata comunicarea unei decizii de concediere (din initiativa angajatorului - art. 62 alin. 2), nu si a deciziei de incetare a contractului de munca prin acordul partilor.
      S-a constatat astfel ca, in speta, decizia de incetare a contractului individual de munca a fost comunicata reclamantului la data de 03.03.2008, data de la care curge termenul prevazut de art. 283 alin. 1 lit. a Codul Muncii. De altfel, asa cum s-a aratat, reclamantul a si inteles sa conteste aceasta decizie dupa momentul comunicarii ei, in dosarul sus mentionat.
      In cauza de fata, reclamantul a formulat contestatie impotriva acestei decizii peste termenul de 30 zile prevazut de lege, astfel ca se constata intemeiata exceptia prescriptiei invocata de parata.
       Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat recurs reclamantul ZP, sustinand ca in mod gresit instanta de fond a retinut in cauza prescriptia dreptului de a formula contestatie, aceasta nefiind exercitata peste termenul de 30 zile.
       Solicita admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.
      Recursul este nefondat si se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
      Contractul individual de munca poate inceta astfel: 1. de drept, 2.  ca urmare a acordului partilor - la data convenita de acestea,  sau  3. ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, in cazurile si in conditiile limitativ prevazute de lege, potrivit art. 55 lit. a - c CM, in vigoare la data emiterii deciziei.
      In cauza, nu s-a facut dovada incetarii  de drept a contractului de munca  - art. 56-57 CM  sau ca urmare a vointei unilaterale a  uneia dintre parti, prin concediere individuala sau colectiva - art.58 -75 CM,  ori demisie - art. 79 CM.
      Din actul depus la dosar, rezulta ca incetarea raporturilor de munca s-a facut prin acordul partilor incepand cu data de 6 decembrie 2007, in temeiul art. 55 lit. b CM.
      Reclamantul neaga faptul ca si-ar fi exprimat acordul in acest sens si solicita anularea acestei decizii, care formal nu apare ca fiind un act unilateral de vointa al angajatorului, ci un act care ar atesta in mod  gresit existenta acordului de vointa dintre angajat si angajator.
      In aceste conditii in cauza nu s-a pus problema vreunui preaviz si nici a necesitatii curgerii vreunui termen pentru ca decizia sa produca efecte de la comunicare, element specific deciziei de concediere ca act unilateral, in sensul art. 75 CM.
      In orice caz, incepand chiar cu ziua de 6 decembrie 2007, reclamantul nu a mai prestat activitatea in cadrul unitatii, asa cum rezulta din chiar cererea de chemare in judecata formulata in dosarul atasat. Asupra  neprezentarii,  partile au pozitii divergente.
      Prin urmare, intre reclamant si parata a intervenit un dezacord in sensul art. 248 alin.1 CM, existand un conflict de drepturi potrivit art. 248 alin. 3 CM, in sensul ca  acesta are ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii decurgand din legi ori din alte acte normative, precum si din contractele colective sau individuale de munca.
      In speta, actiunea introductiva s-a promovat la data de 29.09.2010 avand ca obiect drepturi banesti,  iar la data de 16 martie 2011, reclamantul si-a complinit  actiunea, solicitand si anularea deciziei, precum si repunerea partilor in situatia anterioara.
      Anterior acestui caz, reclamantul a mai promovat o astfel de actiune cu acelasi obiect, ce a facut obiectul dosarului atasat 2945/63/2008, finalizat prin pronuntarea perimarii conform  s.c. 763/22.02.2010.
      Fata  de toate aceste elemente, se ridica mai multe intrebari:  daca decizia  trebuia comunicata salariatului - ca act de procedura , daca poate fi contestata - prin formularea unei cereri de solutionare a conflictului de munca si in ce termen.
      Curtea apreciaza ca numai decizia de concediere ca act unilateral de vointa al angajatorului trebuie comunicata salariatului, pentru ca de la momentul comunicarii sa curga termenul de contestare, producand efecte.
      Aceasta concluzie rezulta  clar din interpretarea dispozitiilor art. 283 alin. 1 lit. a si b CM - in vigoare la data  emiterii deciziei. Astfel, aceste dispozitii legale se refera la  contestarea in termen de 30 de zile de la comunicare a deciziilor unilaterale ale angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca sau a  deciziei de sanctionare disciplinara.
      In speta, nu este incidenta niciuna din ipotezele legale expuse in precedent.
      Asadar, raspunsul corect la intrebare se gaseste in disp. art. 283 alin. 1 lit. c si in 283 alin. 2 CM.  In prima ipoteza se incadreaza cererea privind drepturile banesti solicitate prin actiunea introductiva, fiind aplicabil termenul de 3 ani de la de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat.
      Din aceasta perspectiva solutia primei instante este temeinica si legala, cererea fiind formulata in termenul general de precriptie de 3 ani, in raport cu data nasterii dreptului la salariu  si la  plata concediului de odihna neefectuat.
      In ceea ce priveste cea de-a doua cerere privind anularea deciziei, nefiind vorba de un act unilateral al angajatorului, nu este incidenta niciuna din ipotezele prev. de art. 283 alin. 1 lit. a si b CM (30 de zile de la comunicare), ci ipoteza prev. de art. 283 alin. 2 CM potrivit carora in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
      Asadar, termenul pentru anularea deciziei care ar atesta gresit  acordul de vointa, chiar si in situatia in care se invoca lipsa consimtamantului salariatului, nu este de 30 de zile de la comunicare, ci de 3 ani de la data nasterii dreptului. Or, in cauza Curtea apreciaza ca dreptul de a cere solutionarea  acestui conflict de munca s-a nascut la data de 6 decembrie 2007 - moment de la care salariatul a stiut ca a intervenit dezacordul  cu angajatorul  si a incetat chiar si in fapt,   prestarea activitatii si plata vreunui salariu.
      In cauza, reclamantul a formulat o astfel de cerere la data de 16 martie 2011, deci peste termenul de 3 ani prevazut de lege.  Termenul este unul de prescriptie.
      Este adevarat ca dispozitiile  Codului  se intregesc, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute, cu dispozitiile legislatiei civile, potrivit  art. 295 alin. 1 CM  si ca  anterior, reclamantul a mai promovat o actiune, dar  aceasta nu a fost intrerupatoare de prescriptie in sensul art. 16  alin. 1 lit. b D. 167/1958  (in vigoare), intrucat solutia finala a fost de perimare -  potrivit art. 16 alin. 2. Asadar, perimarea a impiedicat invocarea autoritatii de lucru judecat, intrucat solutia nu a vizat fondul, dar actiunea nu a avut efect intreruptiv.
      Prin urmare, solutia tribunalului  asupra problemei de principiu vizand pierderea termenului de formulare a celui de-al doilea capat de cerere, este corecta, dar cu motivarea si argumentele expuse in precedent. Asadar, solutia de respingere a acestui capat de cerere privind anularea deciziei si despagubiri, respectiv repunerea in situatia anterioara, este temeinica si legala, urmand a se pastra.
      Avand in vedere aceste considerente,  constatand ca in cauza  nu subzista  niciun     motiv de  casare sau  modificare in conditiile de examinare impuse de  304 ind. 1  cod  procedura, nici cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila in baza art. 312  alin. 1 teza II cod  procedura  civila, recursul va fi respins ca nefondat.
      
2