Constatare nulitate contract de vanzare-cumparare

       R O M A N I A

                  CURTEA DE APEL BUCURESTI  
       SECTIA A III A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
 
  DECIZIA CIVILA NR.1345

          Sedinta publica de la 13.06.2006 
        Curtea compusa din :
      PRESEDINTE     -      Ioana-Beatrice Nestor 
     JUDECATOR       -      Raluca Moglan 
     JUDECATOR       -      Cristian Olteanu
     GREFIER             -      Mariana Trogmaer

     Pe rol solutionarea recursurilor formulate de reclamantul DOROJAN DIONISIE, paratul COJOCARU FLORIN-CICERONE, paratul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, paratul MUNICIPIUL BUCURESTI, PRIN PRIMAR GENERAL, impotriva deciziei civile nr. 395.A din 15,96,2994, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a civila, in dosarul nr. 3289/2003, in contradictoriu cu parata SOCIETATEA COMERCIALA "HERASTRAU NORD" S.A.
     Pricina are ca obiect - constatare nulitate contract de vanzare - cumparare.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta recurentul - reclamant Dorojan Dionsie, asistat de avocat Claudia Dauceanu, in baza imputernicirii avocatiale nr.  345.326 emisa de Baroul  Bucuresti - Cabinet individual, recurentul - parat Cojocaru Florin-Cicerone, asistat de avocat Georgeta Catrina, in baza imputernicirii avocatiale nr.  34504 emisa de Baroul  Bucuresti - Cabinet individual , lipsind recurentii - parati Ministerul Finantelor Publice, Municipiul Bucuresti, lipsind intimata - parata S.C. "Herastrau Nord" S.A.
     Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care
Avocatii partilor arata ca nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, avand in vedere ca nu sunt cereri prealabile de formulat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe motivele de recurs.
Avocatul recurentului considera ca se impune a se face o aprecieze de ansamblu a recursurilor formulate in prezenta cauza, si a se constata ca se cuvine ca recursul declarat de reclamant sa fie admis, iar cele formulate de parati sa fie respinse.
Instanta, dupa ce a constatat nulitatea actului de vanzare - cumparare, a apreciat ca nu este cazul a se dispune repunerea partilor in situatia

anterioara, intrucat imobilul nu se mai afla in posesia paratului, fara a preciza insa care este acesta.
Critica formulata la adresa deciziei pronuntate de tribunal se incadreaza in dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura  civila, intrucat in mod gresit a fost aplicata legea, cand a fost respinsa cererea de lasare in deplina proprietate si linistita posesie imobilul.
In consecinta, solicita admiterea recursului si, pe fond, admiterea in totalitate a actiunii.
Fata de imprejurarea ca recursurile formulate de paratii Cojocaru si Municipiul Bucuresti au un motiv comun cu privire la buna credinta a partilor care au incheiat contractul de vanzare - cumparare contestat in aceasta cauza, apreciaza ca in mod corect instanta a analizat conduita acestora.
Prin verificarile mentionate pe cererea de cumparare, imobilul apare ca fiind revendicat de o persoana care nu este autoarea reclamantului din cauza, iar aceasta mentiune este de natura a intari reaua-credinta a partilor la incheierea vanzarii, intrucat daca exista cerere de retrocedare formulata in baza Legii nr. 112/1995, imobilul nu se putea instraina pana la solutionarea cererii.
Recurentul - parat Cojocaru cunostea deci ca imobilul este supus retrocedarii, astfel incat trebuia sa se abtina de la cumparare; procedand altfel, si-a demonstrat reaua credinta.
Recurentul Ministerul Finantelor Publice sustine ca a existat o decizie de preluare a imobilului in proprietatea statului, asa cum prevedea Decretul nr. 223/1974, dar din probele de la dosar nu rezulta aceasta imprejurare si nici faptul ca ar fi fost acordate despagubiri, astfel incat este clar ca imobilul a trecut in proprietatea statului fara titlu.
In concluzie, solicita respingerea recursurilor formulate de cei trei parati, si mentioneaza ca va solicita cheltuielile de judecata pe cale separata.
Depune note scrise.
Avocatul recurentului - parat Cojocaru arata ca motivele sale de recurs se incadreaza in dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura  civila, considerand ca in cauza nu s-a dovedit reaua sa credinta, ca la data incheierii contractului de vanzare - cumparare au fost respectate dispozitiile Legii nr. 112/1995, ca s-au facut diligentele necesare pentru aflarea situatiei juridice a imobilului iar cererea sa de cumparare a primit aviz favorabil, in sensul ca imobilul poate fi achizitionat.
Considera ca nu trebuia sa tina seama de mentiunea de pe verso-ul cererii de cumparare, intrucat aceasta priveste o persoana care nu este autoarea reclamantului.
In consecinta, solicita admiterea recursului, modificarea deciziei si pe fondul cauzei, respingerea apelului ca nefondat.
Cu privire la recursul reclamantului, solicita respingerea acestuia ca nefondat.
Pune concluzii de admitere a recursurilor formulate de ceilalti doi parati,

considerand ca imobilul a trecut in proprietatea statului cu titlu valabil si ca
decretul nr. 223/1974 nu a fot declarat neconstitutional.
Nu cere cheltuieli de judecata. C U R T E A,
         

         Deliberand asupra recursurilor civile de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de 13.08.2002, sub nr.12219/2002, reclamantul Dorojan Dionisie a chemat in judecata pe paratii Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, Municipiul Bucuresti, reprezentat de Primarul General si Cojocaru Florin Cicerone, solicitand sa se constate calitatea sa de proprietar al imobilului situat in Bucuresti, Calea Victoriei, nr.101, sc.B, et.8, apart.45, sector1, preluat de stat fara titlu valabil,, sa se constate nulitatea absoluta a actului de instrainare catre paratul persoana fizica.
Prin cererea precizatoare depusa la data de 6.11.2002, reclamantul a solicitat transformarea primului capat din cererea initiala din actiune in constatare in actiune in realizarea dreptului, ca un efect al restabilirii situatiei anterioare, in sensul obligarii paratilor sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul in litigiu, mentinand cererile de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre S.C. HERASTRAU NORD S.A., in raport de care a solicitat citarea in cauza si Cojocaru Florin Cicerone si de constatare a intrarii imobilului in proprietatea statului fara titlu valabil.
Prin sentinta civila nr.3681/4.06.2003 a aceleiasi instante, s-a admis exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere referitor la obligarea paratilor de a lasa in deplina proprietate si posesie reclamantului imobilul in litigiu, s-a admis in parte actiunea formulata de acesta, astfel cum a fost completata; s-a constatat ca imobilul a trecut in proprietatea statului fara titlu valabil, s-a respins ca neintemeiat capatul de cerere, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.1817/28568/6.12.1996 incheiat intre P.M.B. prin S.C. HERASTRAU NORD S.A. si paratul Cojocaru Florin Cicerone si ca inadmisibil capatul de cerere, avand ca obiect obligarea paratilor sa lase imobilul in deplina proprietate si linistita posesie reclamantului, fara cheltuieli de judecata.
In pronuntarea acestei hotarari, instanta a retinut ca imobilul a intrat in proprietatea statului in baza Decretului nr.223/1974, care nu poate constitui un titlu valabil de proprietate, in sensul dispozitiilor art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, fiind neconcordant cu dispozitiile art.12 din Constitutia Romaniei din 1965, care garanta in mod nediscriminatoriu egalitatea in drepturi a cetatenilor romani din tara si strainatate, si tratatele internationale la care Romania era parte, respectiv cu dispozitiile art.17 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, ratificat de Romania prin Decretul nr.212/1974, care mentiona dreptul la libera circulatie a oricarui cetatean. In plus, prin preluarea imobilului, au fost incalcate si dispozitiile art.481 Cod civil, privind conditiile in care putea fi preluata proprietatea, pentru cauza de utilitate publica si cu o dreapta si prealabila despagubire. Fata de aceste argumente, s-au retinut incidenta dispozitiilor art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 privind pastrarea calitatii de proprietar al persoanelor carora li s-au preluat imobile fara titlu valabil, precum si justificarea interesului reclamantului in promovarea cererii de constatare a nulitatii absolute a actului juridic incheiat in baza Legii nr.112/1995.
Analizand validitatea contractului de vanzare-cumparare in raport de situatia juridica a imobilului la data vanzarii si de legislatia speciala in vigoare la acel moment, dar si de dispozitiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, care consacra principiul ocrotirii bunei credinte si al validitatii aparentei in drept, instanta de fond a constatat ca actul juridic a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor imperative ale Legii nr.112/1995 si cu buna credinta din partea paratului cumparator Cojocaru. In concret, au fost respectate dispozitiile art.9 alin.1 si 6 din actul normativ mentionat, referitoare la calitatea de chirias in imobil a acestuia, in baza unui contract de inchiriere valabil incheiat si la inexistenta cauzei de incompatibilitate prevazuta in alin.6.
De asemenea, di verificarile efectuate de catre mandatarul vanzatorului, S.C. Herastrau Nord S.A., mentionate pe verso-ul cererii de cumparare, a rezultat ca la data incheierii contractului - 6.12.1996 - nu exista nici un impediment legal la vanzare, nefiind trecuta existenta vreunui litigiu pe rolul instantelor judecatoresti cu privire la imobil si nici formularea unei cereri de restituire adresata Comisiei de aplicare a Legii nr.112/1995, de catre reclamant. In plus, paratul a formulat cerere de cumparare la 15.08.1996, ulterior expirarii termenului prevazut de art.14, inauntrul caruia proprietarii puteau opta pentru restituire.
A mai considerat instanta ca paratul a mai efectuat diligente pentru aflarea situatiei juridice a imobilului, interesandu-se in acest sens la S.C. Herastrau Nord S.A., la Primaria Municipiului Bucuresti si la Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995, dupa cum rezulta din raspunsurile partii la interogatoriu, comunicandu-i-se ca nu exista litigii pe rol sau cerere de restituire in natura pe cale administrativa. In plus, reclamantul nu a dovedit formularea unei asemenea cereri sau a vreunui alt demers de redobandire a imobilului, dupa cum a si recunoscut prin raspunsul la interogatoriul administrat acestuia. Singurul demers al partii l-a constituit cererea adresata Guvernului Romaniei in anul 1990. S-a considerat nerelevant, pentru aprecierea bunei credinte a paratului, faptul ca, in urma verificarilor efectuate de S.C. Herastrau Nord S.A., a aparut Decretul nr.92/1950 ca act normativ de preluare deoarece, in fapt, bunul a intrat in proprietatea statului in baza actului normativ deja mentionat; paratul nu avea calitatea de a analiza valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, iar constatarea modalitatii de preluare s-a realizat ulterior cumpararii si in baza unui act normativ care nu era in vigoare la data instrainarii (Legea nr.213/1998).
Toate aceste argumente au determinat solutia respingerii ca neintemeiate a cererii de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare in litigiu.
Cererea referitoare la obligarea paratilor de a lasa bunul in deplina proprietate si linistita posesie reclamantului a fost considerata inadmisibila, fata de intrarea in vigoare a legii speciale (Legea nr.10/2001), care inlatura posibilitatea exercitarii actiunii in revendicare de drept comun, intemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civil. Aceasta lege este aplicabila si in situatia instrainarii bunului catre chirias, fiind necesara urmarea procedurii administrative in conformitate cu dispozitiile art.47 alin.2 din lege, si in acest caz.
Din perspectiva textului de lege sus-enuntat, in cazul actiunilor formulate conform art.46, procedura de restituire inceputa in temeiul art.20 si urm. din legea speciala este suspendata, pana la solutionarea irevocabila a acestor actiuni, fostul proprietar fiind obligat sa se adreseze vanzatorului, in conditiile art.21 alin.1 si, totodata, instantei de judecata, cu actiune in nulitate, care va conditiona modalitatea de rezolvare a cererii de restituire in natura. S-a constatat ca, in acest fel, este respectat si principiul constitutional al liberului acces la justitie, deoarece actul administrativ poate fi atacat in justitie, exercitandu-se astfel controlul judiciar pentru detinatorii indicati in art.20 din lege.
Impotriva acestei sentinte civile au declarat apel reclamantul Dorojan Dionisie si paratii Ministerul Finantelor Publice si Municipiul Bucuresti reprezentat de Primarul General.
Apelantul reclamant a criticat sentinta civila intrucat in mod gresit s-a respins ca neintemeiat capatul de cerere referitor la constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.1817/28568/6.12.1996, retinandu-se respectarea dispozitiilor art.9 alin.1 si 6 din Legea nr.112/1995 si buna credinta a cumparatorului la incheierea actului. Paratul trebuia sa cunoasca situatia juridica a imobilului, ca fiind preluat de stat fara titlu valabil, neefectuand nici un fel de verificari cu privire la acest aspect. Or, mentiunea existenta pe verso-ul cererii de cumparare formulata de parat, referitoare la existenta unei cereri revendicare formulata de numita Lugosianu Ana si inregistrata pe listele Primariei ar fi trebuit sa determine suspendarea procedurii de vanzare pana la solutionarea acesteia. Reaua credinta a paratului rezulta si din raspunsurile la interogatoriul administrat S.C. Herastrau Nord S.A.
In mod gresit s-a admis si exceptia de inadmisibilitate a actiunii in revendicare, care nu este reglementata de Codul de procedura civila si nici de Legea nr.10/2001; art.6 din Legea nr.213/1998 nu este incident deoarece nu vizeaza imobilele proprietate particulara a persoanelor fizice, reclamantul s-a conformat dispozitiilor legii speciale, urmand procedura prealabila reglementata de aceasta lege, dar fara sa obtina raspuns, ceea ce i-a deschis calea procedurii judiciare. O interpretare contrara conduce la incalcarea art.21 din Constitutia Romaniei, art.481 Cod civil, art.35 din Legea nr.33/1994 si art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001.
In esenta, reclamantul nu a pierdut niciodata calitatea de proprietar al imobilului in litigiu, iar statul nu a dobandit o asemenea calitate deoarece preluarea bunului fara titlu valabil nu este apta sa conduca la transferul dreptului de proprietate, titlul reclamantului fiind preferabil fata de cel al paratului care a cumparat de la un neproprietar.
Apelantul reclamant a solicitat schimbarea in parte a sentintei civile atacate, in sensul constatarii nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.1817/28568/6.12.1996, incheiat intre Primaria Municipiului Bucuresti, prin mandatar S.C. Herastrau Nord S.A. si Cojocaru Cicerone Florin, obligarea acestuia din urma sa-i lase in deplina proprietate si posesie imobilul in litigiu si mentinerea dispozitiei referitoare la intrarea bunului in proprietatea statului fara titlu valabil.
Ministerul Finantelor Publice a criticat hotararea ca nelegala si netemeinica pe aspectul admiterii cererii de constatare a preluarii imobilului fara titlu valabil de catre stat. In acest sens, in mod gresit s-a constatat ca Decretul nr.223/1974 era neconstitutional in raport de Constitutia din 1965, nu se pot aplica dispozitiile Constitutiei actuale fata de o lege anterioara, in caz contrar conferindu-se regimului constitutional efecte retroactive, nu s-a tinut seama de caracterul constitutiv de drepturi al deciziei administrative de preluare, act care ar fi putut fi atacat in conditiile Legii nr.29/1990.
Apelantul parat a solicitat schimbarea in parte a sentintei civile, in sensul respingerii si a capatului de cerere referitor la trecerea imobilului in proprietatea statului fara titlu valabil si mentinerea celorlalte dispozitii.
Municipiul Bucuresti, reprezentat de Primarul General a criticat hotararea pe acelasi aspect, mentionand ca, in raport de dispozitiile Legii nr.10/2001, instanta nu avea competenta generala de a se pronunta asupra valabilitatii sau nevalabilitatii titlului statului cu privire la imobil, aprecierile referitoare la Decretul nr.223/1974 fiind in contradictie cu art.2 din legea nr.10/2001, care defineste notiunea imobilelor preluate in mod abuziv de catre stat. Fata de aparitia legii speciale, dispozitiile art.6 din Legea nr.213/1998 in legatura cu competenta instantei de verifica valabilitatea titlului statului devin inaplicabile, ceea ce ar fi trebuit sa determine respingerea ca inadmisibil si a capatului de cerere in discutie.
Prin decizia civila nr.2300 A/2.12.2003 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, s-au admis toate apelurile declarate in cauza, a fost anulata sentinta civila atacata, s-a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare, ca nefondata si s-a retinut dosarul pentru evocarea fondului.
Instanta de apel a retinut gresita solutie de respingere ca inadmisibila a actiunii in revendicare intrucat procedura prealabila prevazuta de art.20 si urmatoarele din Legea nr.10/2001 este reglementata doar in cazul imobilelor detinute la data intrarii in vigoare de una dintre persoanele juridice enuntate in textul de lege mentionat. Or, situatia juridica a imobilului in litigiu este diferita deoarece bunul a fost instrainat conform Legii nr.112/1995. Dispozitiile enuntate, avand caracter special, deroga de la dreptul comun si se aplica strict in cazurile prevazute de lege, iar nu prin analogie si la alte cazuri, cum gresit a retinut prima instanta.
In consecinta, Tribunalul a retinut netemeinicia exceptiei de inadmisibilitate a actiunii in revendicare, anuland hotararea primei instante si retinand cauza pentru evocarea fondului, ocazie cu care vor fi analizate si celelalte critici ale apelantilor.
Prin decizia civila nr.395/15.06.2004 a aceleiasi instante, s-a admis in parte actiunea precizata; s-a constatat ca apartamentul nr.45 situat in Bucuresti, Calea Victoriei nr.101, sc.B, et.8, sect.1 a intrat in proprietatea statului fara titlu valabil; s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr.1817/28568/6.12.1996 si s-a respins cererea de revendicare formulata impotriva paratului Cojocaru Florin Cicerone, ca neintemeiata; s-a respins ca nefondata cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Referitor la titlul statului, instanta a constatat ca imobilul a fost preluat in baza Decretului nr.223/1974, care contravenea art.17 si 36 din Constitutia din 1965, art.480-481 Cod civil si art.17 pct.1 si 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si cu incalcarea a insesi dispozitiilor din decret deoarece trecerea la stat a avut loc fara plata si fara a se emite o decizie administrativa. In concluzie s-a constatat incidenta dispozitiilor art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, ceea ce a implicat analizarea bunei credinte a cumparatorului parat.
Din aceasta perspectiva, conform probelor administrate, instanta a retinut ca nu opereaza buna credinta in favoarea cumparatorului deoarece, pe verso-ul cererii de cumparare apare faptul ca imobilul este revendicat de numita Lugosianu Ana, iar la intrebarea nr.9 din interogatoriu, paratul a recunoscut ca, anterior incheierii contractului, a luat cunostinta de avizele respective, ceea ce inseamna ca a cunoscut inclusiv faptul ca bunul trecuse in proprietatea statului prin nationalizare si era revendicat de o anumita persoana care se pretindea adevaratul proprietar. S-au considerat nerelevante mentionarea gresita a actului normativ in baza caruia bunul a trecut in proprietatea statului, ca fiind Decretul nr.92/1950, si faptul ca solicitantul restituirii imobilului nu era o persoana indreptatita la aceasta masura deoarece paratul nu avea calitatea de a aprecia asupra acestor aspecte. Din declaratiile martorilor nu a rezultat ca paratul ar fi avut cunostinta de titularul real al dreptului de proprietate si nici de faptul ca preluarea bunului a avut loc in baza altui act normativ decat cel mentionat pe cerere. Din depozitii a rezultat faptul ca paratului i s-a comunicat verbal inexistenta unei cereri de revendicare pentru apartamentul ce urma sa fie cumparat, dar acest aspect nu se coroboreaza cu nici un alt mijloc de proba.
Astfel, prezumtia bunei credinte a cumparatorului a fost rasturnata, iar contractul de vanzare cumparare este lovit de nulitate absoluta, in conditiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Fata de aceste consecinte juridice referitoare la actul juridic in litigiu, instanta a considerat ca imobilul urmeaza sa reintre in patrimoniul statului, paratul redevenind chirias, situatia lui locativa urmand sa fie clarificata conform legislatiei in vigoare.
Intrucat imobilul nu se mai afla in posesia cumparatorului, ca urmare a sanctiunii aplicate contractului de vanzare cumparare, acesta nu mai poate fi obligat sa lase in deplina proprietate si posesie reclamantului bunul pe care il detine fara titlu, ceea ce a condus la respingerea actiunii in revendicare ca neintemeiata.
Impotriva aceste decizii civile au declarat recurs reclamantul si paratii Municipiul Bucuresti, reprezentat de Primarul General, Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice si Cojocaru Florin Cicerone.
Recurentul reclamant a criticat decizia ca nelegala, in temeiul art.304 pct.9 Cod procedura civila, pe aspectul solutiei de respingere a actiunii in revendicare.
A sustinut recurentul ca aplicarea sanctiunii nulitatii absolute pentru contractul de vanzare cumparare in litigiu are drept consecinta juridica in planul restabilirii situatiei anterioare, restituirea bunului. Ca urmare a constatarii nevalabilitatii titlului statului, imobilul a ramas in patrimoniul reclamantului, masura preluarii de catre stat reprezentand o simpla intrare in posesie, fara efecte juridice, in conditiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Actiunea in revendicare promovata in dosarul de fata are caracter imprescriptibil extinctiv, prezinta mai multe caracteristici juridice si apara atributele dreptului de proprietate.
Partile contractante ale actului lovit de nulitate continua sa ramana raspunzatoare impreuna fata de cel vatamat prin actul anulat. Ca atare, in raport de ambele parti contractante, trebuie sa se statueze prin dispozitivul hotararii, obligatia de restituire, in caz contrar aplicarea sanctiunii nulitatii contractului devenind o dispozitie imposibil de executat. In fapt. Imobilul se afla in posesia cumparatorului parat Cojocaru, aplicarea sanctiunii nulitatii neproducand efecte din perspectiva acestui element.
In restabilirea situatiei anterioare, instanta trebuia sa constate lipsa oricarui drept al cumparatorului chirias fata de abrogarea O.U.G. nr.40/1999, nefiind aplicabila prelungirea contractului de inchiriere pentru ca apartamentul nu este proprietate de stat.  
In concluzie, paratul Cojocaru pastreaza posesia imobilului, dar fara temei legitim, ceea ce justifica admiterea actiunii in revendicare si obligarea acestuia de a-i lasa reclamantului in deplina proprietate si posesie bunul.
In subsidiar, reclamantul solicita sa fie obligati paratii sa-i lase in deplina proprietate si posesie imobilul in litigiu.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea caii de atac, modificarea in parte a deciziei recurate, in sensul admiterii si a capatului de cerere privind obligarea paratilor sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul in litigiu si mentinerea celorlalte dispozitii ale deciziei, precum si ale deciziei civile nr.2300 A/2.12.2003, de anulare a hotararii primei instante.
Municipiul Bucuresti, reprezentat de Primarul General, a criticat decizia instantei de apel deoarece hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii - motiv de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
La data incheierii contractului de vanzare cumparare nu exista dosar pe rolul instantelor judecatoresti si partile nu au fost notificate in sensul incheierii contractului de vanzare cumparare, fiind respectate toate conditiile de validitate prevazute de art.948 Cod civil.
Ca atare, nu se poate retine o cauza de nulitate absoluta a contractului, cu atat mai mult cu cat nu au fost incalcate nici dispozitiile art.9 si 14 din Legea nr.112/1995, la acel moment operand si principiul validitatii aparentei in drept, ambele parti contractante avand convingerea ca bunul se afla in proprietatea statului in temeiul unui titlu legal constituit.
In speta sunt incidente si dispozitiile art.18 lit.d si art.46 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Recurentul parat a solicitat admiterea caii de atac exercitate, modificarea deciziei civile recurate, iar, pe fond, respingerea actiunii ca neintemeiata.
Recurentul parat Ministerul Finantelor Publice a criticat decizia intrucat instanta a apreciat in mod gresit ca imobilul a intrat in proprietatea statului fara titlu valabil, reluand argumentele invocate prin motivele de apel referitoare la distinctia dintre notiunile de "preluare abuziva" si "preluare fara titlu"; corespondenta dintre actul normativ de preluare si Constitutia in vigoare la momentul respectiv, imposibilitatea aplicarii regimului constitutional actual si la caracterul constitutiv de drepturi al actului administrativ de preluare, neatacat in contencios administrativ dupa anul 1990.
Cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, recurentul solicitand admiterea caii de atac si modificarea in parte a decizie atacate, in ceea ce priveste constatarea nevalabilitatii titlului statului.
Recurentul parat Cojocaru Florin Cicerone a criticat decizia civila in temeiul art.304 pct.9 Cod procedura civila pe aspectul constatarii nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare incheiat cu SC Herastrau Nord SA si al retinerii relei credinte a cumparatorului la momentul incheierii actului juridic.
Instanta a rasturnat sarcina probei, care cade asupra celui care invoca reaua credinta, in conditiile art.1899 alin.2 Cod civil cu referire la art.1169 din acelasi cod.
Sustine ca a indeplinit toate cerintele Legii nr.112/1995 pentru a incheia actul juridic in discutie, actul normativ aplicandu-se imobilelor preluate cu titlu, categorie din care facea parte si bunul in speta, conform normelor de aplicare ale acestei legi, aprobate prin H.G. nr.20/1996.
Sustine ca a efectuat minime diligente, in urma carora a constatat ca vanzatorul are titlu de proprietate asupra bunului. Atat Decretul nr.92/1950, mentionat pe verso-ul cererii de cumparare, cat si Decretul nr.223/1974, actul normativ in baza caruia a avut loc preluarea faceau parte din categoria actelor normative care fundamentau un titlu valabil de proprietate pentru stat, conform Legii nr.112/1995.
Conform raspunsului la interogatoriu, recurentul a aratat ca nu putea sa puna in discutie calitatea de proprietar al statului, contractul fiind incheiat prin reprezentantii acestuia.
     Este irelevant pentru rasturnarea prezumtiei de buna credinta a cumparatorului ca, ulterior cumpararii, s-a constatat ca imobilul a trecut in proprietatea statului fara titlu valabil, deoarece o asemenea constatare a avut loc in baza Legii nr.213/1998, intrata in vigoare dupa incheierea actului juridic. Astfel, constatarea ulterioara a nevalabilitatii titlului statului creeaza in favoarea acestuia statutul unui proprietar aparent, care are la baza un text de lege.
     Mai sustine recurentul ca s-a procedat la o gresita apreciere a relei credinte determinata de mentiunea existenta pe cererea cumparatorului in legatura cu demersul numitei Lugosianu Ana si de declaratiile de martori, care nu au fost audiati pe aspectul retinut de instanta ci in contraproba, fiind omis avizul situat in josul cererii, semnat de consilierul juridic al S.C. Herastrau Nord S.A., din care rezulta ca la data de 16.11.1996, nu exista litigiu cu aceasta institutie in legatura cu apartamentul solicitat si nu figura pe listele Primariei sectorului 1 Bucuresti.
     Din raspunsurile la interogatoriu rezulta ca acesta s-a interesat personal si prin avocat la S.C.Herastrau Nord S.A., la Primaria Municipiului Bucuresti si la Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995 despre situatia juridica a imobilului, necomunicandu-i-se existenta vreunui litigiu pe rol sau cereri de restituire.
     Aspectul referitor la demersurile paratului, anterioare cumpararii imobilului, rezulta si din declaratiile martorilor, chestiune omisa insa de catre instanta, care nu a observat ca se coroboreaza si cu rezolutia scrisa a oficiului juridic.
     Reclamantul nu a dovedit promovarea unei cereri de restituire a imobilului in baza Legii nr.112/1995 si nu a intreprins vreun alt demers, prin care sa-si exprime intentia de dobandire a bunului, nenotificand partile contractului in acest sens, ci doar pretinzand in  mod netemeinic faptul ca a incercat sa ia legatura cu recurentul, singurul demers al reclamantului fiind o cerere adresata Guvernului Romaniei in anul 1990, despre care cumparatorul nu putea sa aiba cunostinta.
     Considera ca a dovedit efectuarea minimelor diligente in legatura cu verificarea valabilitatii titlului statului, situandu-l in pozitia unui cumparator de buna credinta, fata de care urmeaza sa se aplice efectele art.46 alin.2 din Legea 10/2001 conferite acestei pozitii subiective.
     Recurentul parat a solicitat admiterea caii de atac, modificarea deciziei civile atacate si mentinerea solutiei de respingere a actiunii.
     Recurentul reclamant a depus intampinare la recursurile declarate de recurentii parati Municipiul Bucuresti, reprezentat de Primarul General si Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, solicitand in esenta respingerea cailor de atac exercitate, ca nefondate.
     Dosarul a fost inregistrat initial pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia Civila, sub nr.16556/2004, fiind scos de pe rol si trimis spre competenta solutionare catre aceasta instanta conform incheierii nr.418/17.01.2006, in raport de prevederile art.II alin.3 din Legea nr.219/2005 cu referire la art.2 pct.2 si art.3 pct.3 Cod procedura civila.
     Dosarul a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie, sub nr.39144/1/2004.
            Curtea va analiza cererile de recurs in ordinea relevantei lor juridice in determinarea solutionarii celorlalte cereri; astfel va fi verificata in mod prioritar calea de atac exercitata de catre Ministerul Finantelor Publice deoarece vizeaza modalitatea de rezolvare a cererii de constatare a nevalabilitatii titlului statului, ulterior recursurile exercitate de recurentii parati Municipiul Bucuresti, reprezentat de Primarul General si Cojocaru Florin-Cicerone, referitor la respectarea cerintelor de validitate la incheierea contractului de vanzare-cumparare nr.1817/28568/6.12.1996, inclusiv sub aspectul pozitiei subiective a partilor contractante si, in final, recursul declarat de reclamant in legatura cu actiunea in revendicare.
In aceasta ordine de solutionare, instanta constata ca recursurile paratilor sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
Instanta de apel a procedat la o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor Legii nr.10/2001 cu referire la criteriile reglementate de art.6 din legea nr.213/1998, constatand nevalabilitatea preluarii imobilului in patrimoniul statului prin Decretul nr.223/1974.
Sustinerile recurentului Ministerul Finantelor Publice referitoare la distinctia intre notiunile de "preluare abuziva" si "preluare fara titlu" (in realitate, "fara titlu valabil") din perspectiva Legii nr.10/2001 sunt corecte, dar nerelevante sub aspectul solutionarii apelurilor cu care a fost investit Tribunalul intrucat aceasta instanta nu si-a fundamentat solutia pe diferenta de regim juridic in cazul imobilelor care fac parte dintr-una sau alta din categoriile enuntate, respectiv imobile preluate in mod abuziv sau imobile preluate fara titlu valabil. Instanta de apel a procedat in mod direct, fara o analiza prealabila a distinctiei de regim juridic sus-enuntata (in realitate, categoria imobilelor preluate in mod abuziv incluzand pe cea a imobilelor preluate fara titlu valabil, dar nerezumandu-se la aceasta), la verificarea legalitatii masurii de preluare, ajungand la concluzia corecta ca imobilul a intrat in proprietatea statului fara titlu valabil.
Cele statuate prin decizia Curtii Constitutionale nr.73/1995, invocata in cererea de recurs, nu mai reprezinta un criteriu relevant pentru verificarea valabilitatii titlului statului in cazul imobilului in litigiu intrucat, fara a incalca aspectul obligatoriu al argumentelor retinute de Curte, criteriile avute in vedere la data pronuntarii actului sunt in prezent insuficiente pentru caracterizarea modalitatii de preluare. Dupa intrarea in vigoare a Legii nr.213/1998, care este ulterioara deciziei sus-mentionate, criteriile de apreciere s-au diversificat, nefiind suficienta existenta unui temei juridic al preluarii, care sa constituie prin el insusi titlul statului, ci si anumite caracteristici si corespondente ale masurii de preluare fata de actul normativ de preluare, dar si de alte dispozitii fundamentale pentru o reala ordine de drept, cum sunt cele constitutionale si internationale, care obligau Romania la o anumita pozitie fata de respectarea si ocrotirea dreptului de proprietate, inclusiv al celui de proprietate personala.
Ca atare, existenta Decretului nr.223/1974, ca temei al preluarii imobilului in litigiu, nu mai reprezinta in prezent si un criteriu suficient pentru legitimitatea modalitatii de intrare a bunului in patrimoniul statului.
In ceea ce priveste corespondenta intre Decret si Constitutia Romaniei in vigoare la data preluarii, respectiv cea din anul 1965, dar si de tratatele internationale la care statul nostru era parte, sustinerile recurentului sunt neintemeiate deoarece, chiar daca actul normativ de preluare avea caracter special si sanctionator pentru cei care paraseau definitiv tara, incalca atat dreptul de proprietate personala ocrotit prin art.36 din legea fundamentala si garantat prin art.17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care contine norme cu valoare de recomandare pentru statele semnatare, dar si principiul egalitatii in drepturi a tuturor cetatenilor, fara discriminare, recunoscut prin art.17 din aceeasi Constitutie, precum si dreptul la libera circulatie, recunoscut prin art.12 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, ratificat de Romania prin Decretul nr.212/1974.
Mai mult, masura de trecere a imobilului in proprietatea statului incalca insesi dispozitiile actului normativ in baza caruia a operat deoarece, din relatiile comunicate reclamantului prin adresa nr.CF/14250/9.07.2001 de catre C.G.M.B. - Administratia Fondului Imobiliar, rezulta ca imobilul a trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr.223/1974, fara plata, fara insa sa se ataseze si decizia care trebuia emisa de Comitetul executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti, in conditiile art.4 din Decret. Or, preluarea sau trecerea bunului la stat nu putea avea loc decat in baza unui asemenea act administrativ, prevazut de lege, care, in cazul imobilului in litigiu, nu a fost emis, contrar sustinerilor recurentului. Ca urmare, nu se poate pune problema atacarii in contencios administrativ a unui act inexistent, cu atat mai mult cu cat, ulterior intrarii in vigoare a Legii nr.213/1998, verificarea legalitatii masurii de preluare, inclusiv sub aspectul formal al existentei sau al lipsei deciziei de preluare, se realizeaza de catre instanta civila.
De asemenea, trecerea in proprietatea statului a avut loc fara plata, dispozitia din art.2 alin.2 din Decretul nr.223/1974, care prevedea o astfel de modalitate de preluare in cazul parasirii frauduloase a tarii sau neinapoierii la momentul expirarii vizei de sedere, incalcand toate normele interne si internationale care reglementau regimul juridic al proprietatii si conditiile in care un proprietar putea lipsit de proprietatea sa. Toate aceste reglementari prevedeau obligatia de plata a unor despagubiri corespunzatoare in cazul schimbarii titularului dreptului de proprietate in favoarea statului, indiferent de modalitatea de preluare (art.12 din Constitutia Romaniei din 1965, art.481 Cod civil, s.a.), precum si existenta unui interes public, care sa nu aduca atingere drepturilor fundamentale ale omului, decat in cazuri cu totul exceptionale.
In ceea ce priveste verificarea valabilitatii titlului statului din perspectiva reglementarilor constitutionale in vigoare in prezent si incalcarea principiului neretroactivitatii legii, criticile recurentului nu au suport juridic in considerentele hotararii atacate, care nu se intemeiaza pe o astfel de raportare a masurii de preluare la regimul juridic al proprietatii reglementat de Constitutia din 1991. Aceste sustineri vor fi inlaturate ca lipsite de obiect.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constata ca instanta de apel a procedat la o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale care confera criterii de verificare a valabilitatii titlului statului, astfel incat solutia de admitere a constatarii preluarii nelegitime a imobilului in patrimoniul statului este corectata si fundamentata juridic, nefiind indeplinite cerintele art.304 pct.9 Cod procedura civila. Recursul declarat de recurentul parat Ministerul Finantelor Publice va fi respins ca atare, in raport si de dispozitiile art.312 alin.1 din acelasi cod.
Recursurile paratilor Municipiul Bucuresti, reprezentat de Primarul General si Cojocaru Florin-Cicerone sunt, de asemenea, nefondate.
Ambii parati invoca, in esenta, incheierea contractului de vanzare-cumparare contestat, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare si cu buna credinta.
Contrar sustinerilor partilor, actul juridic viza un imobil preluat de stat fara titlu valabil, in raport de care reclamantul, prin probele administrate a dovedit reaua credinta a acestora, la incheierea lui.
Astfel, nu se poate retine respectarea dispozitiilor art.9 si 14 din Legea nr.112/1995 intrucat, chiar daca in mod formal, paratul cumparator locuia in imobil in baza unui contract de inchiriere, la data intrarii in vigoare a legii si a respectat epuizarea termenului de depunere a cererilor de restituire in natura, reglementat in ultimul text mentionat. Aceste dispozitii legale favorabile chiriasilor se aplicau domeniului stabilit in art.1 din lege, respectiv la imobilele preluate sau intrate in patrimoniul statului cu titlu valabil.
Or, la data depunerii cererii de cumparare formulate de paratul Cojocaru (fila 55 dosar fond), exista inregistrata in evidentele Primariei, la pozitia 2010, sub numar de dosar 3266, cererea petentei Lugosianu Ana, in legatura cu imobilul vizat, dupa cum rezulta din mentiunea aflata pe verso-ul cererii, ceea ce insemna ca dreptul de proprietate al statului asupra bunului respectiv era contestat. Conform raspunsului la interogatoriul administrat paratului (intrebarea nr.9, fila 74 din acelasi dosar), acesta a luat cunostinta anterior incheierii contractului de toate mentiunile existente pe cererea de cumparare.
Indiferent de faptul ca existau pe aceeasi cerere si alte consemnari referitoare la inexistenta unui litigiu in contradictoriu cu S.C. Herastrau Nord S.A. si nu figura inregistrata vreo cerere in evidentele Primariei Sectorului 1 Bucuresti, mentiunea evidentiata anterior era suficienta pentru a crea partilor contractante serioase indoieli in legatura cu calitatea statului de titular cert al dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu.
In plus, astfel dupa cum recunoaste la acelasi interogatoriu administrat (intrebarile nr.14 si 15), paratul nu a verificat titlul de proprietate al statului, considerand ca un asemenea demers nu era necesar fata de autoritatea prezumata a reprezentantului statului cu care s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare. Or, o astfel de verificare constituia un minim demers din partea unui viitor proprietar diligent, pentru a se asigura ca incheie actul juridic cu adevaratul proprietar al bunului.
De asemenea, tot din mentiunile consemnate pe cererea de cumparare, rezulta ca imobilul fusese preluat in baza Decretului-lege nr.92/1950. Daca ar fi actionat ca un bun proprietar in sensul precizat mai sus si ar fi verificat actul normativ de preluare, viitorul cumparator ar fi putut cunoaste cu un minim efort indicarea eronata a legii care fundamenta preluarea imobilului, ceea ce la randul sau, ar fi trebuit sa-i creeze un puternic dubiu in legatura cu dreptul de proprietate al statului.
In ceea ce priveste pozitia vanzatorului, respectiv Primaria Municipiului Bucuresti, ca reprezentant al statului, desi aceasta nu este deosebit de relevanta pentru aplicarea sanctiunii nulitatii absolute, fiind suficienta stabilirea pozitiei cumparatorului la incheierea contractului, trebuie mentionat ca nici aceasta parte nu a fost de buna-credinta intrucat, figurand in evidentele sale cererea numitei Lugosianu, chiar daca nu aceasta era adevarata titulara a dreptului de proprietate la momentul preluarii bunului, vanzatorul ar fi trebuit sa cunoasca contestarile aduse titlului de proprietate al statului si, eventual, sa efectueze verificari suplimentare in legatura cu situatia juridica a imobilului, in special cu privire la actul normativ de preluare.
Fata de toate aceste circumstante concrete, referitoare la existenta unor pretentii ale unei persoane fizice in legatura cu imobilul in litigiu si la faptul ca paratul cumparator nu a inteles sa recurga la minima diligenta de a verifica modalitatea de preluare a imobilului, increzandu-se in autoritatea prezumata a reprezentantilor statului cu care a incheiat contractul, celelalte mentiuni existente pe cerere, precum si deplasarile la diferite organe ale statului, anterior incheierii actului, devin lipsite de relevanta. De altfel, desi martorul Zanfir Petre (fila 97 dosar fond) sustine ca l-a insotit pe parat la C.G.M.B. - D.G.A.F.I. pentru a verifica situatia juridica a imobilului si ca acestuia i s-ar fi comunicat inexistenta cererilor de revendicare in legatura cu spatiul ocupat, aceasta declaratie nu se coroboreaza cu nici un alt mijloc de proba si este infirmata de mentiunea referitoare la demersul numitei Lugosianu, trecut pe cererea de cumparare tot de catre un reprezentant din cadrul Primariei. Chiar si in ipoteza in care paratului i s-ar fi comunicat asemenea relatii, fata de mentiunea aratata, acesta ar fi trebuit sa clarifice, anterior incheierii actului juridic, situatia juridica a imobilului, sens in care, daca ar fi solicitat actul de proprietate al statului, ar fi constatat ca un asemenea document nu exista, nefiind emisa decizie administrativa de preluare, in baza Decretului nr.223/1974. Aceasta cu atat mai mult cu cat, martorul declara ca deplasarile partii la sediul C.G.M.B. au avut loc in perioada mai - iunie 1996, or cererea de cumparare pe care s-au aplicat avizele organelor competente este ulterioara acestei perioade, fiind inregistrata la S.C. Herastrau Nord S.A. la 15.08.1996. Cum deja s-a aratat, o asemenea mentiune in legatura cu pretentiile imobiliare ale numitei Lugosianu, era de natura sa creeze verificari suplimentare din partea paratului si, in conditiile existentei unei asemenea cereri, acesta sa se abtina de la incheierea actului juridic pana la rezolvarea definitiva a cererii. O astfel de pozitie din partea paratului ar fi fost necesara, cu atat mai mult cu cat, dupa cum recunoaste si partea insasi, aceasta nu era in masura sa aprecieze cu privire la valabilitatea titlului statului.
Nu se poate considera ca simpla preluare a imobilului in baza unui act normativ evidentiat in H.G. nr.20/1996, fie ca a avut loc in baza Decretului nr.92/1950, fie a Decretului nr.223/1974, este si suficienta pentru conferirea legitimitatii titlului statului. Chiar daca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nu erau in vigoare dispozitiile Legii nr.213/1998, referitoare la verificarea titlului statului din perspectiva anumitor criterii, in Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995, aprobate prin H.G. nr.20/1996, pe langa art.1 alin.2, invocat de recurentul parat, in sensul enumerarii mai multor decrete ca fundament juridic al preluarii imobilelor, exista si dispozitia alin.3 referitoare la preluarea in fapt a unor astfel de bunuri, considerate ca fiind trecute fara titlu in proprietatea statului. Avand in vedere ca nu exista o decizie administrativa de preluare emisa in baza Decretului nr.223/1974, iar mentiunea referitoare la preluarea imobilului in baza Decretului nr.92/1950 era eronata, devin incidente dispozitiile art.1 alin.3 referitoare la calificarea preluarii imobilului in speta, ca fiind fara titlu. In aceasta situatie, paratii ar fi trebuit sa se abtina de la incheierea contractului de vanzare-cumparare, imobilul in litigiu neintrand in domeniul de aplicare al Legii nr.112/1995.
Sustinerile recurentului cumparator, in sensul ca este irelevanta constatarea nevalabilitatii titlului statului, in raport de criteriile oferite de Legea nr.213/1998, pentru caracterizarea pozitiei subiective a partilor contractante, sunt intemeiate, dar nu din perspectiva oferita de parte prin motivele de recurs. Astfel, nu era necesara pronuntarea unei hotarari de constatare a nelegalitatii titlului statului anterioara incheierii contractului, fiind suficienta mentiunea de pe verso-ul cererii de cumparare, in legatura cu pretentiile numitei Lugosianu, si absolut obligatorie verificarea titlului de proprietate al vanzatorului, care, asa  cum deja s-a aratat, nu a avut loc. Aceste aspecte de fapt, prin ele insele,  alaturi de omisiunea cumparatorului parat de a efectua verificari in legatura cu situatia juridica a imobilului, sunt suficiente pentru a contura reaua-credinta a partii contractante.
Cu atat mai putin nu poate fi retinuta aplicarea principiului validitatii aparentei in drept, invocat de recurentul parat Municipiul Bucuresti, reprezentat de Primarul General, prin motivele caii de atac exercitate. Acest principiu, pentru a fi operant, implica indeplinirea si dovedirea a doua cerinte esentiale: eroarea comuna si obsteasca in legatura cu calitatea de non titular al dreptului de proprietate in persoana vanzatorului si, separat, buna-credinta a cumparatorului, mai presus de orice dubiu, in legatura cu acelasi aspect.
Buna-credinta neindoielnica presupune maxime diligente din partea viitorului cumparator in legatura cu verificarea titlului de proprietate al vanzatorului. Nu este cazul aplicarii acestui principiu in persoana chiriasului si nici situatiei de fapt din speta deoarece, eroarea comuna si obsteasca presupune ca orice persoana aflata in situatia cumparatorului sa se fi aflat in eroare asupra calitatii de proprietar a statului asupra bunului in litigiu, sens in care sa fi efectuat toate demersurile necesare pentru verificarea situatiei juridice a bunului si, in aceste conditii, sa nu fi putut constata contestarea titlului vanzatorului de catre un tert.
Nu este cazul paratului, care nu a efectuat nici un fel de verificari in legatura cu titlul de proprietate al vanzatorului, indiferent de motivele referitoare la autoritatea reprezentantilor statului cu care a incheiat contractul.
Contrar sustinerilor recurentilor parati, nu exista obligatia legala pentru fostul proprietar de a notifica partilor intentia de a redobandi  proprietatea bunului si nici de a formula cerere de restituire in natura in temeiul Legii nr.112/1995, cu atat mai mult cu cat imobilul nu intrase in patrimoniul statului cu titlu valabil, pentru a face parte din categoria imobilelor la care sa se aplice aceasta lege, fiind suficient si profitabil pentru reclamant, demersul numitei Lugosianu care, chiar daca nu era titulara dreptului de proprietate asupra imobilului, contestase prin cererea formulata si inregistrata in evidentele Primariei, dreptul de proprietate al vanzatorului. Nu are importanta pentru calificarea pozitiei subiective a partilor contractante, din perspectiva retinerii bunei sau relei lor credinte, daca persoana care contestase modalitatea de preluare avea sau nu si calitatea de titular real al aceluiasi drept.
De asemenea, reclamantul inregistrase inca din anul 1990 un demers pentru recunoasterea dreptului sau de proprietate, care, este adevarat, ajunsese in evidentele unui organism necompetent sa dispuna verificari in legatura cu calitatea statului de proprietar. Tocmai de aceea, aceasta chestiune nu a fost avuta in vedere la calificarea pozitiei subiective a partilor, fiind suficiente pentru conturarea relei-credinte insa celelalte aspecte relatate in prezentele considerente. Demersul reclamantului pentru obtinerea imobilului nu se poate contesta ca a existat, dar raportat strict la partile contractante nu prezinta relevanta.
Avand in vedere cele retinute in sensul relei-credinte a partilor la incheierea contractului de vanzare-cumparare, Curtea constata ca nu sunt incidente in cauza dispozitiile art.46 alin.1 si art.18 lit.d din Legea nr.10/2001, invocate de catre recurentul parat Municipiul Bucuresti, si nici efectele favorabile ale bunei-credinte fata de aplicarea sanctiunilor prevazute de lege pentru contractele avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, reglementate de art.46 alin.2 din aceeasi lege.
In concluzie, ambele recursuri formulate de paratii Municipiul Bucuresti reprezentat de Primarul General si Cojocaru Florin-Cicerone sunt nefondate, urmand sa fie respinse ca atare in conditiile art.312 alin.1 Cod procedura civila, pentru neindeplinirea cerintelor art.304 pct.9 din acelasi Cod.
Recursul declarat de reclamant este insa fondat.
Instanta de apel, evocand fondul cererii de revendicare, a retinut ca nu poate fi admisa, intrucat, prin aplicarea sanctiunii nulitatii absolute contractului de vanzare-cumparare incheiat de parati, paratul cumparator pierde posesia bunului, care reintra in patrimoniul statului.
Solutia instantei de apel este gresita deoarece, chiar daca, prin constatarea nulitatii absolute, imobilul revine in proprietatea vanzatorului, acest transfer al posesiei are loc in mod pur teoretic, paratul cumparator pastrand in continuare posesia de fapt asupra bunului. Ca atare, el are calitatea de posesor de fapt si nelegitim al imobilului, astfel incat in cadrul actiunii in revendicare impotriva acestuia, reclamantul urmeaza sa-si valorifice in concret atributele dreptului de proprietate, astfel cum sunt prevazute in art.480 Cod civil.
Deoarece si vanzatorul imobilului reintra in mod teoretic in posesia bunului, de data aceasta corespunzatoare dreptului de proprietate, nelegal transferat catre fostul chirias, prin aplicarea sanctiunii sus-mentionate, urmeaza ca si el sa fie obligat in cadrul admiterii actiunii in revendicare, pentru a stinge intre parti orice alte pretentii viitoare in legatura cu posesia imobilului.
Criticile referitoare la inexistenta altor drepturi ale paratului cumparator in legatura cu imobilul in litigiu, determinate de abrogarea O.U.G. nr.40/1999 sau de calificarea bunului, ca nefiind proprietate de stat, nu au legatura cu decizia civila atacata si vizeaza institutii juridice noi, care nu au fost nici invocate de parti pana la depunerea cererii de recurs si nici verificate de catre instante. Ca urmare, aceste sustineri nu vor forma obiect al controlului judiciar exercitat de catre Curte.
Avand in vedere aceste considerente, Curtea constata ca solutia data actiunii in revendicare reprezinta o gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor legale in materie, astfel incat in baza art.312 alin.1 - 3 Cod procedura civila cu referire la art.304 pct.9 Cod procedura civila, va admite recursul declarat de recurentul reclamant, va modifica in parte decizia recurata, in sensul admiterii in totalitate a actiunii, astfel cum a fost precizata si va obliga pe paratii Cojocaru Florin-Cicerone si Municipiul Bucuresti reprezentat de Primarul General sa lase reclamantului in deplina proprietate si posesie imobilul situat in Bucuresti, Calea Victoriei nr.101, sc.B, et.8, ap.45, sector 1. Va mentine celelalte dispozitii ale deciziei civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentii parati MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMAR GENERAL si COJOCARU FLORIN-CICERONE impotriva deciziei civile nr.395/A/15.06.2004, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in contradictoriu cu intimata parata S.C. HERASTRAU NORD S.A.
Admite recursul declarat de recurentul reclamant DOROJAN DIONISIE impotriva deciziei civile nr.395/A/15.06.2004, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in contradictoriu cu intimata parata S.C. HERASTRAU NORD S.A.
Modifica in parte decizia recurata in sensul ca:
Admite in totalitate actiunea formulata de reclamant, astfel cum a fost precizata si, in consecinta:
Obliga pe paratii Cojocaru Florin-Cicerone si Municipiul Bucuresti reprezentat de Primarul General sa lase reclamantului in deplina proprietate si posesie imobilul situat in Bucuresti, Calea Victoriei nr.101, sc.B, et.8, ap.45, sector 1.
  Mentine celelalte dispozitii ale deciziei.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 13 iunie 2006.

PRESEDINTE                  JUDECATOR                     JUDECATOR
 Ioana Beatrice Nestor              Raluca Moglan                  Cristian Olteanu

                                             Pt.judecator aflat in C.O.                     Pt.judecator aflat in C.O.
                                           semneaza Vicepresedintele C.A.B.  semneaza Vicepresedintele C.A.B.
                                                      Judecator Nicolae Florescu                Judecator Nicolae Florescu

GREFIER
       MARIANA TROGMAER

Red.I.B.N.
Dact.B.I
2 ex.
------------------------------------------
T.B.- Sectia a IV-a - D.Nastase
                               - E.Badoiu
Jud.Sector 1-  C.Balan   
4