Procedura insolventei. Incalcarea competentei teritoriale exclusive. Consecinte
(Decizie nr. 1021 din data de 29.09.2009 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)Procedura insolventei. Incalcarea competentei teritoriale exclusive. Consecinte
Legea nr. 85/2006, modificata, art. 6
C.proc.civ., art. 105
Toate procedurile reglementate de Legea nr. 85/2006, modificata, cu exceptia recursului prevazut la art. 8, sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul, astfel cum figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor, si sunt exercitate de un judecator-sindic.
Norma de competenta teritoriala in materie de insolventa este imperativa, ea reglementand unul dintre cazurile de competenta exclusiva. Necompetenta absoluta poate fi ridicat pe tot parcursul desfasurarii procesului, atat in fata primei instante, cat si in fata instantei de recurs, caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta justificand posibilitatea invocarii exceptiei direct in recurs, chiar daca ea nu a format obiect de discutie in prima instanta.
Pronuntarea unei hotarari de catre o instanta care nu era competenta constituie un caz de nulitate a hotararii, art. 105 din Codul de procedura civila aratand ca actele de procedura indeplinite de un judecator necompetent sunt nule.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 1021 din 29 septembrie 2009
Prin sentinta comerciala nr. 504 din 19 martie 2009 pronuntata in dosarul nr. 9812/30/2008 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a admis cererea formulata de creditoarea S.C. N S.R.L. Arad in contradictoriu cu debitoarea S.C. D S.R.L. Stalpu si, in temeiul art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva societatii debitoare, in calitate de administrator judiciar desemnand practicianul in insolventa S.C.P. F S.P.R.L. Timisoara, care urma sa indeplineasca atributiile prevazute de art. 20 din lege, stabilindu-i un onorariu de 4.000 lei, a carui plata se va face din fondurile speciale aflate in administrarea U.N.P.I.R. Timis. De asemenea, in baza art. 61 si 62 din Legea insolventei, tribunalul a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociatilor, creditorilor si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, prin Buletinul procedurilor de insolventa, in vederea efectuarii mentiunii, precum si tuturor bancilor unde debitorul are deschise conturi. Nu in ultimul rand, judecatorul-sindic a fixat termenul limita pentru depunerea declaratiilor de creanta la 1 iunie 2009, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar la 10 iulie 2009, termenul pentru depunerea eventualelor contestatii la 10 august 2009 si cel pentru afisarea tabelului definitiv al creantelor la 20 august 2009, data sedintei adunarii creditorilor fiind stabilita la 18 iulie 2009, iar primul termen dupa deschiderea procedurii la 11 iunie 2009, dispunandu-se notificarea tuturor creditorilor de catre administratorul judiciar.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Buzau, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate, solicitand casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Tribunalului Buzau, cu motivarea ca in speta este incident cazul de recurs prevazut de art. 304 pct. 3 din Codul de procedura civila, hotararea primei instante fiind nelegala. Creditoarea considera ca sentinta pronuntata de Tribunalul Timis a fost data cu incalcarea competentei altei instante. Astfel, potrivit art. 16 din Codul de procedura civila, cererile in materia reorganizarii judiciare si a falimentului sunt de competenta exclusiva a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul principal al debitorului. Intrucat sediul intimatei debitoare S.C. D S.R.L. se afla in localitatea Stalpu, judetul Buzau, competenta de solutionare a cauzei apartine Tribunalului Buzau si nicidecum Tribunalului Timis.
Prin decizia civila nr. 1021 din 29 septembrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 9812/30/2008 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul institutiei creditoare si a casat in tot hotararea atacata, trimitand cauza spre competenta solutionare Tribunalului Buzau.
In considerente s-a retinut ca judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis in mod nelegal, incalcand competenta teritoriala exclusiva a altei instante, a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea S.C. D S.R.L. Stalpu, precum si stabilirea tuturor masurilor care rezulta din adoptarea unei asemenea solutii.
Din analiza textului art. 6 din Legea nr. 85/2006, modificata, rezulta atat competenta materiala, cat si cea teritoriala in materie de insolventa. Potrivit acestei norme, toate procedurile prevazute de prezenta lege, cu exceptia recursului prevazut la art. 8, sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul, astfel cum figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor, si sunt exercitate de un judecator-sindic.
Norma de competenta teritoriala in materie de insolventa este imperativa, ea reglementand unul dintre cazurile de competenta exclusiva, ceea ce presupune ca exceptia de necompetenta teritoriala poate fi invocata nu numai de partea interesata, ci si ridicata din oficiu de catre judecator, stiut fiind faptul ca in ceea ce priveste normele de competenta absoluta instanta insasi este obligata sa faca verificari in legatura cu acest aspect si, in cazul in care constata ca nu ea este cea competenta, dupa punerea exceptiei in discutia contradictorie a partilor, are datoria sa-si decline competenta in favoarea instantei legal competente. Necompetenta absoluta poate fi ridicat pe tot parcursul desfasurarii procesului, atat in fata primei instante, cat si in fata instantei de recurs, caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta justificand posibilitatea invocarii exceptiei direct in recurs, chiar daca ea nu a format obiect de discutie in prima instanta.
Actuala maniera de reglementare - avand la baza un criteriu unitar, atat pentru comerciantul persoana fizica, cat si pentru debitorii persoane juridice - este una mai precisa si care nu prea mai ofera posibilitati de interpretare speculativa a textului, asa cum oferea formularea uzitata de art. 5 din Legea nr. 64/1995, inainte de modificarea adusa prin Legea nr. 99/1999, potrivit caruia toate procedurile prevazute de prezenta lege sunt de competenta exclusiva a tribunalului in jurisdictia caruia se afla sediul comercial principal al debitorului. Acest text se corobora cu fosta prevedere a art. 16 din Codul de procedura civila (inainte de modificarea adusa prin O.U.G. nr. 138/2000), care cuprindea, la randul sau, o norma de competenta teritoriala: cererile in materie de faliment sunt de competenta instantei in circumscriptia careia comerciantul isi are principala asezare comerciala, si intrucat ambele texte de lege se refera la "principala asezare comerciala", respectiv la "sediul comercial principal al debitorului", este evident ca cele doua notiuni sunt sinonime.
In prezent, ca urmare si a aparitiei Legii nr. 85/2006, care la art. 152 arata ca orice referire, in actele normative existente, la data intrarii in vigoare a prezentului act normativ, la Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului si orice trimitere la actul normativ mentionat se vor considera ca referire/trimitere la prezenta lege si/sau la sectiunile corespunzatoare din prezenta lege, dupa caz, textul art. 16 din Codul de procedura civila are urmatorul cuprins: cererile in materie de insolventa sunt de competenta exclusiva a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul principal al debitorului.
Prin sediul comercial principal al debitorului se intelege locul in care comerciantul realizeaza, in general, activitatea sa comerciala, locatia unde organele sale de conducere isi exercita principala activitate, locul in care desfasoara cele mai importante afaceri - ca volum si ca valoare - si, totodata, unde se afla cele mai importante bunuri din patrimoniul sau. Sediul comercial principal al debitorului poate sau nu sa coincida cu sediul social al comerciantului persoana juridica ori cu sediul mentionat de art. 3 din Legea nr. 26/1990, republicata, care statueaza urmatoarele: comerciantii cer inmatricularea la oficiul registrului comertului din judetul sau din municipiul Bucuresti, unde isi au sediul, determinarea acestui loc, fiind o chestiune de fapt, este lasata la aprecierea instantei.
Astfel cum rezulta fara putinta de tagada din certificatul nr. 2302/11.03.2009 emis, la solicitarea judecatorului-sindic, de catre Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Buzau si care se regaseste la dosarul primei instante, societatea debitoare isi are sediul social in loc. Stalpu, judetul Buzau, ceea ce, raportat la prevederile lipsite de echivoc ale art. 6 din noua Lege a insolventei, determina ca si competenta teritoriala privind aplicarea procedurii de executare colectiva sa apartina Tribunalului Buzau, solutia justificandu-se prin aceea ca acest tribunal trebuie sa se pronunte daca persoana juridica se afla sau nu in insolventa la data solutionarii cererii introductive.
Pronuntarea unei hotarari de catre o instanta care nu era competenta constituie, evident, un caz de nulitate a hotararii, alin. (1) al art. 105 din Codul de procedura civila aratand ca actele de procedura indeplinite de un judecator necompetent sunt nule. Dat fiind faptul ca textul legal (art. 304 pct. 3) din Codul de procedura civila) nu face nicio distinctie in ceea ce priveste normele de competenta incalcate, inseamna ca prin intermediul acestui motiv de casare se poate invoca atat necompetenta generala a instantei, cat si necompetenta materiala sau cea teritoriala. Conditiile in care va putea fi invocat acest motiv de recurs sunt diferite, dupa cum s-au incalcat norme imperative sau norme dispozitive de competenta. Incalcarea "competentei absolute" - reglementata prin norme imperative - poate fi invocata de orice parte interesata, de procuror sau de instanta din oficiu, in orice faza a procesului, chiar direct in recurs. In schimb, incalcarea "competentei relative" - reglementata prin norme dispozitive - trebuie invocata, sub sanctiunea decaderii, in limine litis - deci la prima zi de infatisare in fata primei instante si inainte de a se intra in dezbateri - si numai daca prima instanta si apoi instanta de apel au respins exceptia de necompetenta relativa se va invoca aceeasi exceptie pe calea recursului.
Avand in vedere ca nu numai competenta generala si cea materiala au caracter absolut, ci si competenta teritoriala exclusiva, cum este si cea referitoare la competenta teritoriala privind aplicarea procedurii, dupa cum s-a aratat mai sus, Curtea apreciaza ca motivul de recurs prevazut de pct. 3 al art. 304 din Codul de procedura civila invocat de institutia creditoare poate fi analizat chiar daca chestiunea competentei tribunalului nu a fost pusa in discutia primei instante, si el este intemeiat. Potrivit art. 312 alin. (6) din cod, in cazul casarii pentru lipsa de competenta, cauza se trimite spre rejudecare instantei competente sau organului cu activitate jurisdictionala competent, potrivit legii, cu exceptia cazului in care s-au incalcat normele de competenta generala, cand instanta de recurs, casand hotararea atacata, va respinge cererea ca inadmisibila, precum si in situatia in care instanta de recurs constata ca ea insasi era competenta sa solutioneze pricina in prima instanta sau in apel, cand va casa hotararea recurata si va solutiona cauza potrivit competentei sale.
Legea nr. 85/2006, modificata, art. 6
C.proc.civ., art. 105
Toate procedurile reglementate de Legea nr. 85/2006, modificata, cu exceptia recursului prevazut la art. 8, sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul, astfel cum figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor, si sunt exercitate de un judecator-sindic.
Norma de competenta teritoriala in materie de insolventa este imperativa, ea reglementand unul dintre cazurile de competenta exclusiva. Necompetenta absoluta poate fi ridicat pe tot parcursul desfasurarii procesului, atat in fata primei instante, cat si in fata instantei de recurs, caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta justificand posibilitatea invocarii exceptiei direct in recurs, chiar daca ea nu a format obiect de discutie in prima instanta.
Pronuntarea unei hotarari de catre o instanta care nu era competenta constituie un caz de nulitate a hotararii, art. 105 din Codul de procedura civila aratand ca actele de procedura indeplinite de un judecator necompetent sunt nule.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 1021 din 29 septembrie 2009
Prin sentinta comerciala nr. 504 din 19 martie 2009 pronuntata in dosarul nr. 9812/30/2008 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a admis cererea formulata de creditoarea S.C. N S.R.L. Arad in contradictoriu cu debitoarea S.C. D S.R.L. Stalpu si, in temeiul art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva societatii debitoare, in calitate de administrator judiciar desemnand practicianul in insolventa S.C.P. F S.P.R.L. Timisoara, care urma sa indeplineasca atributiile prevazute de art. 20 din lege, stabilindu-i un onorariu de 4.000 lei, a carui plata se va face din fondurile speciale aflate in administrarea U.N.P.I.R. Timis. De asemenea, in baza art. 61 si 62 din Legea insolventei, tribunalul a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociatilor, creditorilor si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, prin Buletinul procedurilor de insolventa, in vederea efectuarii mentiunii, precum si tuturor bancilor unde debitorul are deschise conturi. Nu in ultimul rand, judecatorul-sindic a fixat termenul limita pentru depunerea declaratiilor de creanta la 1 iunie 2009, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar la 10 iulie 2009, termenul pentru depunerea eventualelor contestatii la 10 august 2009 si cel pentru afisarea tabelului definitiv al creantelor la 20 august 2009, data sedintei adunarii creditorilor fiind stabilita la 18 iulie 2009, iar primul termen dupa deschiderea procedurii la 11 iunie 2009, dispunandu-se notificarea tuturor creditorilor de catre administratorul judiciar.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Buzau, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate, solicitand casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Tribunalului Buzau, cu motivarea ca in speta este incident cazul de recurs prevazut de art. 304 pct. 3 din Codul de procedura civila, hotararea primei instante fiind nelegala. Creditoarea considera ca sentinta pronuntata de Tribunalul Timis a fost data cu incalcarea competentei altei instante. Astfel, potrivit art. 16 din Codul de procedura civila, cererile in materia reorganizarii judiciare si a falimentului sunt de competenta exclusiva a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul principal al debitorului. Intrucat sediul intimatei debitoare S.C. D S.R.L. se afla in localitatea Stalpu, judetul Buzau, competenta de solutionare a cauzei apartine Tribunalului Buzau si nicidecum Tribunalului Timis.
Prin decizia civila nr. 1021 din 29 septembrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 9812/30/2008 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul institutiei creditoare si a casat in tot hotararea atacata, trimitand cauza spre competenta solutionare Tribunalului Buzau.
In considerente s-a retinut ca judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis in mod nelegal, incalcand competenta teritoriala exclusiva a altei instante, a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea S.C. D S.R.L. Stalpu, precum si stabilirea tuturor masurilor care rezulta din adoptarea unei asemenea solutii.
Din analiza textului art. 6 din Legea nr. 85/2006, modificata, rezulta atat competenta materiala, cat si cea teritoriala in materie de insolventa. Potrivit acestei norme, toate procedurile prevazute de prezenta lege, cu exceptia recursului prevazut la art. 8, sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul, astfel cum figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor, si sunt exercitate de un judecator-sindic.
Norma de competenta teritoriala in materie de insolventa este imperativa, ea reglementand unul dintre cazurile de competenta exclusiva, ceea ce presupune ca exceptia de necompetenta teritoriala poate fi invocata nu numai de partea interesata, ci si ridicata din oficiu de catre judecator, stiut fiind faptul ca in ceea ce priveste normele de competenta absoluta instanta insasi este obligata sa faca verificari in legatura cu acest aspect si, in cazul in care constata ca nu ea este cea competenta, dupa punerea exceptiei in discutia contradictorie a partilor, are datoria sa-si decline competenta in favoarea instantei legal competente. Necompetenta absoluta poate fi ridicat pe tot parcursul desfasurarii procesului, atat in fata primei instante, cat si in fata instantei de recurs, caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta justificand posibilitatea invocarii exceptiei direct in recurs, chiar daca ea nu a format obiect de discutie in prima instanta.
Actuala maniera de reglementare - avand la baza un criteriu unitar, atat pentru comerciantul persoana fizica, cat si pentru debitorii persoane juridice - este una mai precisa si care nu prea mai ofera posibilitati de interpretare speculativa a textului, asa cum oferea formularea uzitata de art. 5 din Legea nr. 64/1995, inainte de modificarea adusa prin Legea nr. 99/1999, potrivit caruia toate procedurile prevazute de prezenta lege sunt de competenta exclusiva a tribunalului in jurisdictia caruia se afla sediul comercial principal al debitorului. Acest text se corobora cu fosta prevedere a art. 16 din Codul de procedura civila (inainte de modificarea adusa prin O.U.G. nr. 138/2000), care cuprindea, la randul sau, o norma de competenta teritoriala: cererile in materie de faliment sunt de competenta instantei in circumscriptia careia comerciantul isi are principala asezare comerciala, si intrucat ambele texte de lege se refera la "principala asezare comerciala", respectiv la "sediul comercial principal al debitorului", este evident ca cele doua notiuni sunt sinonime.
In prezent, ca urmare si a aparitiei Legii nr. 85/2006, care la art. 152 arata ca orice referire, in actele normative existente, la data intrarii in vigoare a prezentului act normativ, la Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului si orice trimitere la actul normativ mentionat se vor considera ca referire/trimitere la prezenta lege si/sau la sectiunile corespunzatoare din prezenta lege, dupa caz, textul art. 16 din Codul de procedura civila are urmatorul cuprins: cererile in materie de insolventa sunt de competenta exclusiva a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul principal al debitorului.
Prin sediul comercial principal al debitorului se intelege locul in care comerciantul realizeaza, in general, activitatea sa comerciala, locatia unde organele sale de conducere isi exercita principala activitate, locul in care desfasoara cele mai importante afaceri - ca volum si ca valoare - si, totodata, unde se afla cele mai importante bunuri din patrimoniul sau. Sediul comercial principal al debitorului poate sau nu sa coincida cu sediul social al comerciantului persoana juridica ori cu sediul mentionat de art. 3 din Legea nr. 26/1990, republicata, care statueaza urmatoarele: comerciantii cer inmatricularea la oficiul registrului comertului din judetul sau din municipiul Bucuresti, unde isi au sediul, determinarea acestui loc, fiind o chestiune de fapt, este lasata la aprecierea instantei.
Astfel cum rezulta fara putinta de tagada din certificatul nr. 2302/11.03.2009 emis, la solicitarea judecatorului-sindic, de catre Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Buzau si care se regaseste la dosarul primei instante, societatea debitoare isi are sediul social in loc. Stalpu, judetul Buzau, ceea ce, raportat la prevederile lipsite de echivoc ale art. 6 din noua Lege a insolventei, determina ca si competenta teritoriala privind aplicarea procedurii de executare colectiva sa apartina Tribunalului Buzau, solutia justificandu-se prin aceea ca acest tribunal trebuie sa se pronunte daca persoana juridica se afla sau nu in insolventa la data solutionarii cererii introductive.
Pronuntarea unei hotarari de catre o instanta care nu era competenta constituie, evident, un caz de nulitate a hotararii, alin. (1) al art. 105 din Codul de procedura civila aratand ca actele de procedura indeplinite de un judecator necompetent sunt nule. Dat fiind faptul ca textul legal (art. 304 pct. 3) din Codul de procedura civila) nu face nicio distinctie in ceea ce priveste normele de competenta incalcate, inseamna ca prin intermediul acestui motiv de casare se poate invoca atat necompetenta generala a instantei, cat si necompetenta materiala sau cea teritoriala. Conditiile in care va putea fi invocat acest motiv de recurs sunt diferite, dupa cum s-au incalcat norme imperative sau norme dispozitive de competenta. Incalcarea "competentei absolute" - reglementata prin norme imperative - poate fi invocata de orice parte interesata, de procuror sau de instanta din oficiu, in orice faza a procesului, chiar direct in recurs. In schimb, incalcarea "competentei relative" - reglementata prin norme dispozitive - trebuie invocata, sub sanctiunea decaderii, in limine litis - deci la prima zi de infatisare in fata primei instante si inainte de a se intra in dezbateri - si numai daca prima instanta si apoi instanta de apel au respins exceptia de necompetenta relativa se va invoca aceeasi exceptie pe calea recursului.
Avand in vedere ca nu numai competenta generala si cea materiala au caracter absolut, ci si competenta teritoriala exclusiva, cum este si cea referitoare la competenta teritoriala privind aplicarea procedurii, dupa cum s-a aratat mai sus, Curtea apreciaza ca motivul de recurs prevazut de pct. 3 al art. 304 din Codul de procedura civila invocat de institutia creditoare poate fi analizat chiar daca chestiunea competentei tribunalului nu a fost pusa in discutia primei instante, si el este intemeiat. Potrivit art. 312 alin. (6) din cod, in cazul casarii pentru lipsa de competenta, cauza se trimite spre rejudecare instantei competente sau organului cu activitate jurisdictionala competent, potrivit legii, cu exceptia cazului in care s-au incalcat normele de competenta generala, cand instanta de recurs, casand hotararea atacata, va respinge cererea ca inadmisibila, precum si in situatia in care instanta de recurs constata ca ea insasi era competenta sa solutioneze pricina in prima instanta sau in apel, cand va casa hotararea recurata si va solutiona cauza potrivit competentei sale.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Competenta teritoriala
Actiune in regres al angajatorului impotriva angajatului, intemeiata in baza - Sentinta civila nr. 381 din data de 25.05.2018Competenta de solutionare a contestatiei impotriva deciziei de incetare a contractului de munca. Domiciliul reclamantului - Sentinta civila nr. 3 din data de 14.01.2014
Actiune formulata de un cetatean strain privind constatarea caracterului politic a masurii deportarii la munca fortata si acordare de despagubiri. - Sentinta civila nr. 411 din data de 11.04.2013
Conflict negativ de competenta. Succesiuni succesive. - Sentinta civila nr. 5/F din data de 19.02.2007
Conflict negativ de competenta. Inexistenta conditiilor care sa atraga competenta dupa calitatea persoanei. Stabilirea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Brasov. - Sentinta penala nr. 18/R din data de 27.06.2005
Competenta instantei romane. Prorogare de competenta. Contract in forma simplificata. Plata nedatorata. - Decizie nr. 33 din data de 04.05.2012
Actiune in conflict de munca promovata de organizatia sindicala in numele si pentru membrii sai de sindicat. Competenta teritoriala. - Decizie nr. 322 din data de 01.03.2010
Competenta teritoriala alternativa intre instantele domiciliilor paratilor-debitori principali. - Decizie nr. 464 din data de 27.05.2009
Functionar public. Eliberare din functie. Competenta teritoriala a instantei. Instanta legal sesizata. - Decizie nr. 611 din data de 13.05.2008
Indemnizatie pentru cresterea copilului. Competenta instantei de contencios administrativ. Data si conditiile acordarii indemnizatiei. - Decizie nr. 735 din data de 03.06.2008
Raporturi comerciale. Momentul si locul nasterii obligatiei. Competenta teritoriala - Decizie nr. 305 din data de 13.02.2006
Conflict de munca. Instanta competenta teritorial, conform art.284 alin.1 din codul muncii. - Decizie nr. 859 din data de 21.10.2004
minori si familie- incredintare minor - Sentinta civila nr. 13 din data de 11.01.2010
Competenta teritoriala determinata de locul producerii rezultatului infractiunii. Conflict negativ de competenta. - Hotarare nr. 151 din data de 11.03.2010
Declinare de competenta - Sentinta penala nr. 835 din data de 05.12.2011
Incuviintare executare silita - Decizie nr. 1766 din data de 07.06.2011
Competenta teritoriala - Hotarare nr. - din data de 20.05.2015
Competen?a instan?ei de luare a unor masuri provizorii aplicabile pe teritoriul Romaniei, chiar daca in cauza ar fi incidenta o clauza compromisorie in favoarea unui arbitraj strain (art. 35 din Regulamentul nr. 1215/2012). - Decizie nr. 456R din data de 11.05.2016
Competenta instantei in executare silita - Decizie nr. 7 din data de 09.01.2012
Necompetenta generala a instantelor romane. Stabilirea corecta de catre instanta de fond a temeiului de drept prioritar. - Decizie nr. 125 din data de 13.03.2012