Vanzare-cumparare comerciala. Marfa livrata din strainatate cu C.M.R. Dovada
(Decizie nr. 56 din data de 15.02.2011 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)Vanzare-cumparare comerciala. Marfa livrata din strainatate cu C.M.R. Dovada
C. civ. - art. 1294-1295
Conventia de transport international pe sosele - art. 6, art. 13, art. 30
Vanzarea ia nastere prin acordul de vointa al partilor, care isi dau consimtamantul reciproc asupra conditiilor contractului, ea fiind perfecta si deplin incheiata prin manifestarea concordanta a acordului de vointa al partilor, nefiind necesara indeplinirea niciunei formalitati, nici predarea lucrului si nici plata pretului in momentul incheierii conventiei.
Dupa sosirea marfii la locul prevazut pentru eliberare, destinatarul are dreptul de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trasura sa-i fie remis si ca marfa sa-i fie eliberata contra unei dovezi de primire. Daca destinatarul a primit marfa fara sa fi constatat starea ei in contradictoriu cu transportatorul sau daca cel mai tarziu in momentul eliberarii, cand este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau in termen de 7 zile de la data eliberarii, cand este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a facut rezerve transportatorului, indicand natura generala a pierderii sau avariei, se prezuma, pana la proba contrarie, ca a primit marfa in starea descrisa in scrisoarea de trasura.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 56 din 15 februarie 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinta comerciala nr. 645 din 25 mai 2010 pronuntata in dosarul nr. 2846/30/2009 Tribunalul Timis a admis cererea formulata de reclamanta S.C. F S.R.L. Italia in contradictoriu cu parata S.C. O S.R.L. Giroc, obligand-o pe aceasta din urma la plata sumei de 79.897,45 euro cu titlu de pret marfa.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata, solicitand schimbarea ei in tot, in sensul respingerii cererii reclamantei, cu motivarea ca raportat la probatoriul administrat, precum si la dispozitiile in materie, in mod gresit tribunalul a obligat-o la plata sumei de 79.897,45 euro.
Prin decizia civila nr. 56 din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Timisoara a respins apelul declarat de parata S.C. O S.R.L. Giroc impotriva sentintei comerciale nr. 645 din 25 mai 2010 a Tribunalului Timis pronuntata in contradictoriu cu reclamanta intimata S.C. F S.R.L. Italia.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca hotararea primei instante este temeinica si legala, conforma cu dispozitiile incidente in cauza, ea nefiind rezultatul unei gresite aplicari a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate in dosar, cum in mod nejustificat sustine parata, in considerente aratandu-se pe larg motivele, atat cele in fapt, cat si cele in drept, pentru care judecatorul fondului a considerat ca cererea de chemare in judecata se impune a fi admisa, motivarea tribunalului nefiind contradictorie, critica care, de fapt, nici nu a fost dezvoltata in vreun fel de catre apelanta.
Prin actiunea introductiva reclamanta a sustinut, in esenta, ca intre ea si parata a intervenit un contract de vanzare-cumparare, in temeiul caruia in doua transporturi i-a livrat acesteia din urma mai multe produse destinate industriei hoteliere, in care activa societatea cumparatoare, bunuri pe care aceasta nu le-a mai achitat.
Apelanta a criticat hotararea primei instante, care a admis cererea de chemare in judecata, afirmand ca intre cele doua societati comerciale nu a intervenit un contract de vanzare-cumparare, in realitate intimata trimitandu-i doar niste mostre, pentru care a semnat scrisorile de trasura, urmand ca ulterior, daca acestea erau pe masura asteptarilor sale, sa urmeze negocierile si, eventual, semnarea unui contract.
Intr-adevar, vanzarea-cumpararea este acel contract prin care o parte, numita vanzator, transmite dreptul de proprietate sau alt drept asupra unui bun al sau catre cealalta parte, numita cumparator, care se obliga in schimb sa plateasca vanzatorului pretul bunului vandut, unul dintre caracterele juridice ale acestui contract fiind acela ca el este consensual, dupa cum rezulta din prevederile art. 1295 alin. (1) din Codul civil - vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat. Asa cum in mod corect a retinut si prima instanta, in principiu, vanzarea ia nastere prin acordul de vointa al partilor, care isi dau consimtamantul reciproc asupra conditiilor contractului, ea fiind perfecta si deplin incheiata prin manifestarea concordanta a acordului de vointa al partilor, nefiind necesara indeplinirea niciunei formalitati, nici predarea lucrului si nici plata pretului in momentul incheierii conventiei.
In speta, contrar celor afirmate de parata, intre cele doua societati aflate in litigiu a intervenit un contract comercial de vanzare-cumparare avand ca obiect produse destinate industriei hoteliere, in care, de altfel, activeaza apelanta, aceasta administrand Hotelul T din localitatea Giroc, livrarile de marfa efectuate de reclamanta avand loc in doua etape. Intr-o prima faza, dupa cum rezulta fara putinta de tagada din scrisorile internationale de trasura - C.M.R.-urile nr. 083 si nr. 085 intocmite de transportatorul S.C. P S.R.L. Tg. Mures -, intimata a furnizat apelantei, in data din 6 mai 2008 (data incarcarii, in Padova - Italia, a marfurilor descrise in avizele de expeditie DDT nr. 1361/06.05.2008, DDT nr. 1371/06.05.2008 si DDT nr. 1372/06.05.2008, avand o valoare totala de 33.874,50 euro, potrivit facturilor nr. 1288, in valoare de 27.635,70 euro, nr. 1289, in valoare de 1.030,80 euro si nr. 1290, in valoare de 5.208,00 euro.) diferite produse folosite in industria hoteliera si restaurante, cantitatea inscrisa in documente fiind de 1.850 kg, respectiv de 11.000 kg (10 m3), ceea ce exclude, in opinia Curtii, teza ca parata ar fi primit doar niste mostre, restul marfii plecand in alta parte. Aceasta aparare nu poate fi primita cata vreme, pe de o parte, apelanta a semnat, prin reprezentantul sau legal, fara nicio obiectie scrisorile de trasura, documente in care se specifica foarte clar ca marfa este insotita de avizele de expeditie, cu indicare numerelor acestora, iar in C.M.R.-uri este trecuta cantitatea bunurilor livrate, care nici intr-un caz nu poate sa fie corespunzatoare unor mostre, fiind vorba de mai multe tone, iar pe de alta parte, ulterior livrarii marfii, vanzatorul a intocmit si expediat catre cumparator facturile fiscale aferente si al caror continut este identic cu descrierea din avizele de expeditie.
In a doua etapa, vanzatorul a mai livrat apelantei alte marfuri de acelasi gen, pe care le-a incarcat tot din localitatea Padova, dar cu un alt transportator - S.C. R S.R.L. Resita -, in data de 23 mai 2009, potrivit C.R.M.-urilor de la dosar de fond, procedand in acelasi fel, si de aceasta data marfa fiind insotita de avize de expeditie al caror numar este trecut in scrisoarea de trasura, document care contine cantitatile livrate, respectiv 810 kg (10 m3) si 774 kg (43 m3), fiind astfel exclusa, pentru aceleasi ratiuni, teza primirii doar a unor mostre, valoarea totala a bunurilor furnizate fiind de 46.022,95 euro, dupa cum rezulta din facturile nr. 1287, in valoare de 7.668,95 euro, nr. 1291, in valoare de 15.113,64 euro, nr. 1292, in valoare de 12.074,25 euro si nr. 1464, in valoare de 11.166,11 euro.
Consimtamantul celor doua parti cu privire la incheierea contractului de vanzare-cumparare este dovedit, in pofida contestatiei paratei, atat de inscrisurile semnate de reprezentantul legal al cumparatorului, care dupa ce a comandat marfa de la intimata, a semnat fara vreo mentiune, aplicand si stampila societatii, toate scrisorile internationale de transport C.M.R., cat si de declaratiile martorilor audiati in prima instanta, in special cei propusi de reclamanta - d-nii. M.E. si B.F., coroborat si cu raspunsurile date de administratorul societatii apelante la interogatoriul luat de tribunal si din care rezulta reaua sa credinta, spre exemplu, atunci cand la intrebarea nr. 4 - daca marfurile livrate de reclamanta si a caror valoare este ceruta prin prezenta actiune sunt compatibile cu obiectul de activitate al S.C. O S.R.L. Giroc - a declarat ca nu, desi contrariul este de domeniul evidentei, sau la intrebarea nr. 7 - daca a observat ca pe C.M.R.-urile semnate de ea era mentionat si numarul documentului de transport ce insotea marfa si care continea enumerarea bunurilor livrate - a raspuns ca daca erau si documente de transport, unul trebuia sa ramana insotit de C.R.M.
Avand in vedere ca art. 6 din Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (C.M.R.), la care a aderat si tara noastra prin Decretul nr. 451/1972, reglementeaza continutul scrisorii de trasura, in paragraful 1 regasindu-se mentiunile obligatori, care sunt trecute in cele patru C.M.R.-uri cu care a fost expediata marfa din Italia in Romania, la lit. e)-h) regasindu-se numele si adresa destinatarului, denumirea curenta a naturii marfii si felul ambalajului, iar pentru marfurile periculoase, denumirea lor general recunoscuta, numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor, greutatea bruta sau cantitatea astfel exprimata a marfii, iar art. 13 statueaza ca dupa sosirea marfii la locul prevazut pentru eliberare, destinatarul are dreptul (deci, nu obligatia) de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trasura sa-i fie remis si ca marfa sa-i fie eliberata contra unei dovezi de primire, drept de care apelanta nu a inteles sa se prevaleze, ea neintelegand nici sa refuze primirea marfurilor, ceea ce ar fi atras incidenta prevederilor art. 15 din Conventie, textul art. 30, invocat, de altfel, de catre intimata aratand ca daca destinatarul a primit marfa fara sa fi constatat starea ei in contradictoriu cu transportatorul sau daca cel mai tarziu in momentul eliberarii, cand este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau in termen de 7 zile de la data eliberarii in afara de duminici si sarbatori legale, cand este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a facut rezerve transportatorului, indicand natura generala a pierderii sau avariei, se prezuma, pana la proba contrarie, ca a primit marfa in starea descrisa in scrisoarea de trasura, rezervele aratate mai sus trebuind sa fie facute in scris daca este vorba de pierderi sau de avarii neaparente, iar daca starea marfii a fost constatata in mod contradictoriu de catre destinatar si transportator, dovada contrarie rezultatului acestei constatari nu poate fi facuta decat daca este vorba de pierderi sau de avarii neaparente si daca destinatarul a adresat rezervele sale in scris transportatorului in termen de 7 zile, in afara duminicilor si a sarbatorilor legale, de la data acestei constatari, Curtea apreciaza ca orice fel de aparari cu privire la nelivrarea bunurilor sunt neavenite.
Din declaratiile martorului M.E. reiese ca reprezentanta societatii apelante, d-na. M.O., insotita de sotul sau, a fost chiar in Italia, la sediul intimatei (fiind, deci, nereale sustinerile sale din cererea de apel, in sensul ca martorii audiati la propunerea reclamantei ar fi aratat ca nu l-au vazut niciodata pe administratorul paratei in Italia), pentru a comanda produsele si echipamentele ce-i erau necesare pentru dotarea hotelului pe care-l administra in Romania, bunurile comandate de aceasta, inclusiv valoarea lor, la care a facut referire martorul, regasindu-se in lista marfurilor care au fost ulterior expediate, insotite de C.M.R.-urile depuse la dosar. Celalalt martor, dl. B.F., a declarat ca el a fost cel care a pregatit transporturile pentru societatea cumparatoare, toate produsele comandate si care se regaseau pe 4-5 liste fiind livrate potrivit documentelor de transport care le insoteau, lipsind de relevanta juridica afirmatia acestuia ca nu cunoaste sa fi existat o comanda ferma din partea paratei pentru produsele livrate, in materia operatiunilor comerciale impunandu-se regula unor forme contractuale cat mai simple, exceptiile actului scris sau solemn fiind expres prevazute de lege. De aceea, contractele comerciale, inclusiv vanzarea-cumpararea, se considera incheiate in conditiile realizarii actului de vointa dintre parti, indiferent de forma pe care o iau, si cu toate ca intre S.C. F S.R.L. Italia si S.C. O S.R.L. Giroc nu s-a incheiat un contract sub forma inscrisului unic, totusi raporturile dintre parti sunt conventionale, prin existenta contractului in forma simplificata a comenzii urmata de executare.
Conditia inscrisului unic nefiind obligatorie, reglementarile comerciale admit existenta raporturilor contractuale, daca manifestarea de vointa a partilor - oferta si acceptarea ofertei - sunt concordante sau partea cealalta a trecut la executare, asa cum s-a intamplat si in speta de fata, criticile apelatei in sensul ca in cadrul unor raporturi comerciale de genul celor despre care se afirma ca ar fi existat intre parti este de neacceptat ideea ca acestea sa se fi derulat de maniera empirica descrisa de reclamanta, ca apar lipsite de logica afirmatiile ca intre cele doua parti ar fi existat raporturi comerciale cu elemente specifice contractului de vanzare-cumparare, ca nu rezista unei analize pertinente sustinerea ca o societate comerciala din occident, cu experienta in ce priveste derularea unor raporturi comerciale si cu o legislatie rigida in acest domeniu, ar fi capabila sa livreze marfa in estul Europei fara sa se asigure de o serie de lucruri indispensabile derularii unor raporturi comerciale, respectiv sa existe din partea beneficiarului o comanda ferma pentru produsele care urmeaza a fi livrate, concretizata in nota de comanda, si dovada solvabilitatii firmei careia urmeaza sa-i fie livrata marfa (cu atat mai mult cu cat era vorba de livrarea acesteia in alta tara, situatie in care, de regula, furnizorul isi ia un plus de masuri de precautie) neavand niciun fundament, ca si afirmatia sa ca reprezentantul legal al societatii, d-na. M.O., ar fi fost identificata de martorii reclamantei anterior solicitarii instantei, fiind aratata acestora de avocatul reclamantei, in sala de judecata, inainte de apelarea cauzei si ca, oricum, la apelul cauzei aceasta statea in picioare, in spatele aparatorului societatii.
Nu in ultimul rand, in afara de faptul ca depozitii martorilor mentionati mai sus denota un caracter obiectiv, ele coroborandu-se pe deplin cu inscrisurile depuse de reclamanta, ambele mijloace de proba facand dovada certa a existentei contractului de vanzare-cumparare intre societatile litigante, trebuie mentionat ca ultimele doua C.M.R.-uri vizeaza un bar si un cuptor de pizza, care impreuna cantaresc 1.584 kg, bunuri ce nu pot fi caracterizate nici intr-un caz drept mostre, fiind exclusa ipoteza ca administratorul paratei a semnat documentele respective desi a primit doar "cateva cutii mici", asa cum se sustine prin cererea de apel.
Contractul de vanzare-cumparare, prin incheierea sa, produce anumite efecte, urmarite de partile contractului. In esenta, efectele contractului reprezinta tocmai continutul acestuia, respectiv drepturile subiective si obligatiile civile nascute din conventia partilor. Avand in vedere ca intimata si-a indeplinit obligatiile prevazute de art. 1313 din Codul civil, care arata ca vanzatorul are doua obligatii principale, a preda lucrul si a raspunde de dansul, insa apelanta nu si-a indeplinit obligatia corelativa de plata a pretului, cuprinsa in art. 1361 din acelasi cod, potrivit caruia principala obligatie a cumparatorului este de a plati pretul la ziua si la locul determinat prin contract, Curtea considera ca apelul paratei este nefondat, in mod corect tribunalul obligand-o la plata pretului bunurilor cumparate.
C. civ. - art. 1294-1295
Conventia de transport international pe sosele - art. 6, art. 13, art. 30
Vanzarea ia nastere prin acordul de vointa al partilor, care isi dau consimtamantul reciproc asupra conditiilor contractului, ea fiind perfecta si deplin incheiata prin manifestarea concordanta a acordului de vointa al partilor, nefiind necesara indeplinirea niciunei formalitati, nici predarea lucrului si nici plata pretului in momentul incheierii conventiei.
Dupa sosirea marfii la locul prevazut pentru eliberare, destinatarul are dreptul de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trasura sa-i fie remis si ca marfa sa-i fie eliberata contra unei dovezi de primire. Daca destinatarul a primit marfa fara sa fi constatat starea ei in contradictoriu cu transportatorul sau daca cel mai tarziu in momentul eliberarii, cand este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau in termen de 7 zile de la data eliberarii, cand este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a facut rezerve transportatorului, indicand natura generala a pierderii sau avariei, se prezuma, pana la proba contrarie, ca a primit marfa in starea descrisa in scrisoarea de trasura.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 56 din 15 februarie 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinta comerciala nr. 645 din 25 mai 2010 pronuntata in dosarul nr. 2846/30/2009 Tribunalul Timis a admis cererea formulata de reclamanta S.C. F S.R.L. Italia in contradictoriu cu parata S.C. O S.R.L. Giroc, obligand-o pe aceasta din urma la plata sumei de 79.897,45 euro cu titlu de pret marfa.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata, solicitand schimbarea ei in tot, in sensul respingerii cererii reclamantei, cu motivarea ca raportat la probatoriul administrat, precum si la dispozitiile in materie, in mod gresit tribunalul a obligat-o la plata sumei de 79.897,45 euro.
Prin decizia civila nr. 56 din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Timisoara a respins apelul declarat de parata S.C. O S.R.L. Giroc impotriva sentintei comerciale nr. 645 din 25 mai 2010 a Tribunalului Timis pronuntata in contradictoriu cu reclamanta intimata S.C. F S.R.L. Italia.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca hotararea primei instante este temeinica si legala, conforma cu dispozitiile incidente in cauza, ea nefiind rezultatul unei gresite aplicari a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate in dosar, cum in mod nejustificat sustine parata, in considerente aratandu-se pe larg motivele, atat cele in fapt, cat si cele in drept, pentru care judecatorul fondului a considerat ca cererea de chemare in judecata se impune a fi admisa, motivarea tribunalului nefiind contradictorie, critica care, de fapt, nici nu a fost dezvoltata in vreun fel de catre apelanta.
Prin actiunea introductiva reclamanta a sustinut, in esenta, ca intre ea si parata a intervenit un contract de vanzare-cumparare, in temeiul caruia in doua transporturi i-a livrat acesteia din urma mai multe produse destinate industriei hoteliere, in care activa societatea cumparatoare, bunuri pe care aceasta nu le-a mai achitat.
Apelanta a criticat hotararea primei instante, care a admis cererea de chemare in judecata, afirmand ca intre cele doua societati comerciale nu a intervenit un contract de vanzare-cumparare, in realitate intimata trimitandu-i doar niste mostre, pentru care a semnat scrisorile de trasura, urmand ca ulterior, daca acestea erau pe masura asteptarilor sale, sa urmeze negocierile si, eventual, semnarea unui contract.
Intr-adevar, vanzarea-cumpararea este acel contract prin care o parte, numita vanzator, transmite dreptul de proprietate sau alt drept asupra unui bun al sau catre cealalta parte, numita cumparator, care se obliga in schimb sa plateasca vanzatorului pretul bunului vandut, unul dintre caracterele juridice ale acestui contract fiind acela ca el este consensual, dupa cum rezulta din prevederile art. 1295 alin. (1) din Codul civil - vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat. Asa cum in mod corect a retinut si prima instanta, in principiu, vanzarea ia nastere prin acordul de vointa al partilor, care isi dau consimtamantul reciproc asupra conditiilor contractului, ea fiind perfecta si deplin incheiata prin manifestarea concordanta a acordului de vointa al partilor, nefiind necesara indeplinirea niciunei formalitati, nici predarea lucrului si nici plata pretului in momentul incheierii conventiei.
In speta, contrar celor afirmate de parata, intre cele doua societati aflate in litigiu a intervenit un contract comercial de vanzare-cumparare avand ca obiect produse destinate industriei hoteliere, in care, de altfel, activeaza apelanta, aceasta administrand Hotelul T din localitatea Giroc, livrarile de marfa efectuate de reclamanta avand loc in doua etape. Intr-o prima faza, dupa cum rezulta fara putinta de tagada din scrisorile internationale de trasura - C.M.R.-urile nr. 083 si nr. 085 intocmite de transportatorul S.C. P S.R.L. Tg. Mures -, intimata a furnizat apelantei, in data din 6 mai 2008 (data incarcarii, in Padova - Italia, a marfurilor descrise in avizele de expeditie DDT nr. 1361/06.05.2008, DDT nr. 1371/06.05.2008 si DDT nr. 1372/06.05.2008, avand o valoare totala de 33.874,50 euro, potrivit facturilor nr. 1288, in valoare de 27.635,70 euro, nr. 1289, in valoare de 1.030,80 euro si nr. 1290, in valoare de 5.208,00 euro.) diferite produse folosite in industria hoteliera si restaurante, cantitatea inscrisa in documente fiind de 1.850 kg, respectiv de 11.000 kg (10 m3), ceea ce exclude, in opinia Curtii, teza ca parata ar fi primit doar niste mostre, restul marfii plecand in alta parte. Aceasta aparare nu poate fi primita cata vreme, pe de o parte, apelanta a semnat, prin reprezentantul sau legal, fara nicio obiectie scrisorile de trasura, documente in care se specifica foarte clar ca marfa este insotita de avizele de expeditie, cu indicare numerelor acestora, iar in C.M.R.-uri este trecuta cantitatea bunurilor livrate, care nici intr-un caz nu poate sa fie corespunzatoare unor mostre, fiind vorba de mai multe tone, iar pe de alta parte, ulterior livrarii marfii, vanzatorul a intocmit si expediat catre cumparator facturile fiscale aferente si al caror continut este identic cu descrierea din avizele de expeditie.
In a doua etapa, vanzatorul a mai livrat apelantei alte marfuri de acelasi gen, pe care le-a incarcat tot din localitatea Padova, dar cu un alt transportator - S.C. R S.R.L. Resita -, in data de 23 mai 2009, potrivit C.R.M.-urilor de la dosar de fond, procedand in acelasi fel, si de aceasta data marfa fiind insotita de avize de expeditie al caror numar este trecut in scrisoarea de trasura, document care contine cantitatile livrate, respectiv 810 kg (10 m3) si 774 kg (43 m3), fiind astfel exclusa, pentru aceleasi ratiuni, teza primirii doar a unor mostre, valoarea totala a bunurilor furnizate fiind de 46.022,95 euro, dupa cum rezulta din facturile nr. 1287, in valoare de 7.668,95 euro, nr. 1291, in valoare de 15.113,64 euro, nr. 1292, in valoare de 12.074,25 euro si nr. 1464, in valoare de 11.166,11 euro.
Consimtamantul celor doua parti cu privire la incheierea contractului de vanzare-cumparare este dovedit, in pofida contestatiei paratei, atat de inscrisurile semnate de reprezentantul legal al cumparatorului, care dupa ce a comandat marfa de la intimata, a semnat fara vreo mentiune, aplicand si stampila societatii, toate scrisorile internationale de transport C.M.R., cat si de declaratiile martorilor audiati in prima instanta, in special cei propusi de reclamanta - d-nii. M.E. si B.F., coroborat si cu raspunsurile date de administratorul societatii apelante la interogatoriul luat de tribunal si din care rezulta reaua sa credinta, spre exemplu, atunci cand la intrebarea nr. 4 - daca marfurile livrate de reclamanta si a caror valoare este ceruta prin prezenta actiune sunt compatibile cu obiectul de activitate al S.C. O S.R.L. Giroc - a declarat ca nu, desi contrariul este de domeniul evidentei, sau la intrebarea nr. 7 - daca a observat ca pe C.M.R.-urile semnate de ea era mentionat si numarul documentului de transport ce insotea marfa si care continea enumerarea bunurilor livrate - a raspuns ca daca erau si documente de transport, unul trebuia sa ramana insotit de C.R.M.
Avand in vedere ca art. 6 din Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (C.M.R.), la care a aderat si tara noastra prin Decretul nr. 451/1972, reglementeaza continutul scrisorii de trasura, in paragraful 1 regasindu-se mentiunile obligatori, care sunt trecute in cele patru C.M.R.-uri cu care a fost expediata marfa din Italia in Romania, la lit. e)-h) regasindu-se numele si adresa destinatarului, denumirea curenta a naturii marfii si felul ambalajului, iar pentru marfurile periculoase, denumirea lor general recunoscuta, numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor, greutatea bruta sau cantitatea astfel exprimata a marfii, iar art. 13 statueaza ca dupa sosirea marfii la locul prevazut pentru eliberare, destinatarul are dreptul (deci, nu obligatia) de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trasura sa-i fie remis si ca marfa sa-i fie eliberata contra unei dovezi de primire, drept de care apelanta nu a inteles sa se prevaleze, ea neintelegand nici sa refuze primirea marfurilor, ceea ce ar fi atras incidenta prevederilor art. 15 din Conventie, textul art. 30, invocat, de altfel, de catre intimata aratand ca daca destinatarul a primit marfa fara sa fi constatat starea ei in contradictoriu cu transportatorul sau daca cel mai tarziu in momentul eliberarii, cand este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau in termen de 7 zile de la data eliberarii in afara de duminici si sarbatori legale, cand este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a facut rezerve transportatorului, indicand natura generala a pierderii sau avariei, se prezuma, pana la proba contrarie, ca a primit marfa in starea descrisa in scrisoarea de trasura, rezervele aratate mai sus trebuind sa fie facute in scris daca este vorba de pierderi sau de avarii neaparente, iar daca starea marfii a fost constatata in mod contradictoriu de catre destinatar si transportator, dovada contrarie rezultatului acestei constatari nu poate fi facuta decat daca este vorba de pierderi sau de avarii neaparente si daca destinatarul a adresat rezervele sale in scris transportatorului in termen de 7 zile, in afara duminicilor si a sarbatorilor legale, de la data acestei constatari, Curtea apreciaza ca orice fel de aparari cu privire la nelivrarea bunurilor sunt neavenite.
Din declaratiile martorului M.E. reiese ca reprezentanta societatii apelante, d-na. M.O., insotita de sotul sau, a fost chiar in Italia, la sediul intimatei (fiind, deci, nereale sustinerile sale din cererea de apel, in sensul ca martorii audiati la propunerea reclamantei ar fi aratat ca nu l-au vazut niciodata pe administratorul paratei in Italia), pentru a comanda produsele si echipamentele ce-i erau necesare pentru dotarea hotelului pe care-l administra in Romania, bunurile comandate de aceasta, inclusiv valoarea lor, la care a facut referire martorul, regasindu-se in lista marfurilor care au fost ulterior expediate, insotite de C.M.R.-urile depuse la dosar. Celalalt martor, dl. B.F., a declarat ca el a fost cel care a pregatit transporturile pentru societatea cumparatoare, toate produsele comandate si care se regaseau pe 4-5 liste fiind livrate potrivit documentelor de transport care le insoteau, lipsind de relevanta juridica afirmatia acestuia ca nu cunoaste sa fi existat o comanda ferma din partea paratei pentru produsele livrate, in materia operatiunilor comerciale impunandu-se regula unor forme contractuale cat mai simple, exceptiile actului scris sau solemn fiind expres prevazute de lege. De aceea, contractele comerciale, inclusiv vanzarea-cumpararea, se considera incheiate in conditiile realizarii actului de vointa dintre parti, indiferent de forma pe care o iau, si cu toate ca intre S.C. F S.R.L. Italia si S.C. O S.R.L. Giroc nu s-a incheiat un contract sub forma inscrisului unic, totusi raporturile dintre parti sunt conventionale, prin existenta contractului in forma simplificata a comenzii urmata de executare.
Conditia inscrisului unic nefiind obligatorie, reglementarile comerciale admit existenta raporturilor contractuale, daca manifestarea de vointa a partilor - oferta si acceptarea ofertei - sunt concordante sau partea cealalta a trecut la executare, asa cum s-a intamplat si in speta de fata, criticile apelatei in sensul ca in cadrul unor raporturi comerciale de genul celor despre care se afirma ca ar fi existat intre parti este de neacceptat ideea ca acestea sa se fi derulat de maniera empirica descrisa de reclamanta, ca apar lipsite de logica afirmatiile ca intre cele doua parti ar fi existat raporturi comerciale cu elemente specifice contractului de vanzare-cumparare, ca nu rezista unei analize pertinente sustinerea ca o societate comerciala din occident, cu experienta in ce priveste derularea unor raporturi comerciale si cu o legislatie rigida in acest domeniu, ar fi capabila sa livreze marfa in estul Europei fara sa se asigure de o serie de lucruri indispensabile derularii unor raporturi comerciale, respectiv sa existe din partea beneficiarului o comanda ferma pentru produsele care urmeaza a fi livrate, concretizata in nota de comanda, si dovada solvabilitatii firmei careia urmeaza sa-i fie livrata marfa (cu atat mai mult cu cat era vorba de livrarea acesteia in alta tara, situatie in care, de regula, furnizorul isi ia un plus de masuri de precautie) neavand niciun fundament, ca si afirmatia sa ca reprezentantul legal al societatii, d-na. M.O., ar fi fost identificata de martorii reclamantei anterior solicitarii instantei, fiind aratata acestora de avocatul reclamantei, in sala de judecata, inainte de apelarea cauzei si ca, oricum, la apelul cauzei aceasta statea in picioare, in spatele aparatorului societatii.
Nu in ultimul rand, in afara de faptul ca depozitii martorilor mentionati mai sus denota un caracter obiectiv, ele coroborandu-se pe deplin cu inscrisurile depuse de reclamanta, ambele mijloace de proba facand dovada certa a existentei contractului de vanzare-cumparare intre societatile litigante, trebuie mentionat ca ultimele doua C.M.R.-uri vizeaza un bar si un cuptor de pizza, care impreuna cantaresc 1.584 kg, bunuri ce nu pot fi caracterizate nici intr-un caz drept mostre, fiind exclusa ipoteza ca administratorul paratei a semnat documentele respective desi a primit doar "cateva cutii mici", asa cum se sustine prin cererea de apel.
Contractul de vanzare-cumparare, prin incheierea sa, produce anumite efecte, urmarite de partile contractului. In esenta, efectele contractului reprezinta tocmai continutul acestuia, respectiv drepturile subiective si obligatiile civile nascute din conventia partilor. Avand in vedere ca intimata si-a indeplinit obligatiile prevazute de art. 1313 din Codul civil, care arata ca vanzatorul are doua obligatii principale, a preda lucrul si a raspunde de dansul, insa apelanta nu si-a indeplinit obligatia corelativa de plata a pretului, cuprinsa in art. 1361 din acelasi cod, potrivit caruia principala obligatie a cumparatorului este de a plati pretul la ziua si la locul determinat prin contract, Curtea considera ca apelul paratei este nefondat, in mod corect tribunalul obligand-o la plata pretului bunurilor cumparate.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Vanzari-Cumparari
Nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare a unui imobil. - Decizie nr. 161 din data de 17.02.2012Constatarea nulitatii absolute a actului aditional la contractul de vanzare-cumparare si restabilirea situatiei anterioare - Decizie nr. 973 din data de 03.12.2010
Despagubiri solicitate ca urmare a constatarii nulitatii unui contract de vanzare-cumparare avand ca obiect imobil - Decizie nr. 516 din data de 13.12.2010
Constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare incheiat cu scop ilicit - Decizie nr. 377 din data de 18.10.2010
Obligatie de a face - Sentinta civila nr. 207 din data de 12.03.2009
Restituire arvuna. Conditii. - Decizie nr. 234/R din data de 24.09.2008
Contencios Fiscal. Aplicarea in timp a legii contenciosului administrativ - Decizie nr. 131/R din data de 23.05.2006
Raspunderea pentru evictiune; calitate procesuala pasiva. - Decizie nr. 4/Ap din data de 20.01.2009
Conditiile admiterii in principiu a cererii de interventie principala. - Hotarare nr. 108 din data de 04.04.2015
Opozitia la vanzare. Termen de formulare. Comunicarea notificarii. - Decizie nr. 457 din data de 19.05.2010
Obligatia de „a face” - Sentinta civila nr. 1752 din data de 22.06.2010
Contencios administrativ-fiscal. Operatiuni de vanzare de bunuri imobile cu caracter repetat efectuate de o persoana fizica. Sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata. Calitate de persoana impozabila. - Decizie nr. 498 din data de 25.03.2011
Societate comerciala. Antecontract de vanzare – cumparare de bunuri imobile concretizat in factura. Lipsa drepturilor privind sustinerea uneia dintre parti, precum ca nu s-a indeplinit conditia suspensiva pentru incheierea actului in forma autentica. - Decizie nr. 90 din data de 11.11.2008
CONTRACT DE VANZARE CUMPARARE. LIPSA PRET. PRET NESERIOS. LIPSA HOTARARII ADUNARII GENERALE A ASOCIATILOR. CONSECINTE. - Decizie nr. 48 din data de 27.06.2008
ANTECONTRACT DE VANZARE-CUMPARARE TEREN. INTERPRETAREA CONTRACTULUI. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENTEI VANZATORULUI. ACTIUNEA IN PERFECTARE A VANZATORULUI. OBLIGATIA INSTANTEI. - Decizie nr. 46 din data de 27.06.2008
Emitere instrumente de plata fara acoperire - Sentinta penala nr. 13 din data de 15.01.2010
Civil-Actiune in constatare. - Sentinta civila nr. 1004 din data de 19.01.2012
Incheiere contract de vanzare-cumparare cu primaria, a unei locuinte inchiriat. - Sentinta civila nr. 8010 din data de 30.05.2011
Anulare contract pentru lipsa de discernamant a vanzatorului - Sentinta civila nr. 10047 din data de 04.11.2008
Conditii necesare pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Sentinta civila nr. 21383 din data de 01.11.2013