InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Societate comerciala. Opozitie la hotararea asociatilor de modificare a actului constitutiv. Conditii. Modificarea actiunii in calea de atac. Inadmisibilitate

(Decizie nr. 1182 din data de 31.05.2011 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Prejudicii, daune | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara

Societate comerciala. Opozitie la hotararea asociatilor de modificare a actului constitutiv. Conditii. Modificarea actiunii in calea de atac. Inadmisibilitate
Legea nr. 31/1990, republicata - art. 61, art. 62
Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata - art. 141
Codul de procedura civila - art. 132, art. 294, art. 316
Codul civil - art. 998, art. 999

      Petentul opozant trebuie sa faca dovada prejudiciului, a faptei ilicite si a legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, efectul admiterii opozitiei constand in obligarea societatii sau a asociatilor la repararea prejudiciului cauzat prin hotararea de modificare a actului constitutiv. Daca prin opozitie s-a solicitat obligarea numai a societatii debitoare la repararea prejudiciului cauzat, iar acest prejudiciu ar fi putut fi recuperat prin emiterea unui titlu fiscal si executarea silita a acestuia, fara interventia instantei, opozitia apare ca fiind lipsita de interes.
      Potrivit art. 132 din Codul de procedura civila, modificarea actiunii se poate face numai la instanta de fond, si numai pana la prima zi de infatisare, dispozitiile art. 294 din acelasi cod stabilind, de asemenea, ca in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata, si nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile si la judecarea recursului, potrivit art. 316 din Codul de procedura civila.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 1182 din 31 mai 2011, dr. C.B.N.
      
      Prin sentinta comerciala nr. 360/P.I./C.C. din 1 februarie 2011 pronuntata in dosarul nr. 7475/30/2010 Tribunalul Timis a respins opozitia formulata de Directia Generala a Finantelor Publice T. impotriva hotararii adunarii generale a asociatilor nr. 2/10.08.2010 a S.C. V. S.R.L. Jimbolia.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs institutia oponenta, solicitand modificarea ei in tot, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata si obligarea paratei intimate S.C. V. S.R.L. Jimbolia sau a asociatilor acesteia la repararea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat in suma de 60.358 lei.
      Prin decizia civila nr. 1182 din 31 mai 2011 pronuntata in dosarul nr. 6237.2/30/2007 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de oponenta Directia Generala a Finantelor Publice T impotriva sentintei comerciale nr. 360/P.I./C.C. din 1 februarie 2011 a Tribunalului Timis, retinand ca in speta nu este incident motivul de recurs prevazut de pct. 9 al art. 304 din Codul de procedura civila, hotararea primei instante, prin care s-a respins opozitia formulata de institutia creditoare impotriva hotararii adunarii generale a asociatilor nr. 2/10.08.2010 a S.C. V. S.R.L. Jimbolia referitoare la cesiunea partilor sociale si, implicit, la modificarea actului constitutiv al societatii intimate, nefiind lipsita de temei legal ori data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, cum fara temei sustine recurenta.
      Intr-adevar, potrivit art. 61 si 62 din Legea societatilor comerciale, creditorii sociali si orice alte persoane prejudiciate prin hotararile asociatilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opozitie prin care sa solicite instantei judecatoresti sa oblige, dupa caz, societatea sau asociatii la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile in mod corespunzator (acest din urma text statueaza ca nulitatea nu poate fi declarata in cazul in care cauza ei, invocata in cererea de anulare, a fost inlaturata inainte de a se pune concluzii in fond la tribunal). Opozitia se face in termen de 30 de zile de la data publicarii hotararii asociatilor sau a actului aditional modificator in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, daca Legea nr. 31/1990, republicata, nu prevede un alt termen. Ea se depune la oficiul registrului comertului care, in termen de 3 zile de la data depunerii, o va mentiona in registru si o va inainta instantei judecatoresti competente. Opozitia se judeca in camera de consiliu, cu citarea partilor, hotararea pronuntata asupra opozitiei fiind supusa numai recursului.
      In mod corect a retinut prima instanta ca, astfel cum este reglementata in prezent opozitia, aceasta este o veritabila actiune in raspundere civila delictuala, menita a permite repararea prejudiciului cauzat printr-o hotarare a asociatilor sau o decizie a lichidatorilor, dupa caz. In consecinta, pentru a-i putea fi considerata admisibila opozitia, petentul (opozant) trebuie sa faca dovada prejudiciului, a faptei ilicite (in acest caz specific, hotararea asociatilor sau decizia lichidatorului atacata) si a legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Efectul admiterii opozitiei consta in obligarea societatii sau a asociatilor la repararea prejudiciului cauzat prin hotararea de modificare a actului constitutiv.
      Daca prejudiciul este cauzat prin hotararea adunarii generale a actionarilor, cel prejudiciat poate introduce si actiune in constatarea nulitatii absolute a acestei hotarari. In aceasta situatie, proba prejudiciului nu mai este necesara, fiind suficiente dovada incalcarii normelor legale imperative prin luarea hotararii atacate si a interesului legal proteguit. Daca, din varii motive, paguba invocata nu poate fi reparata in modalitatea speciala a opozitiei, victima poate formula si o actiune de drept comun de acoperire a prejudiciului, in baza art. 998-999 din Codul civil. Daca opozitia a fost respinsa, pe motiv ca nu sunt intrunite conditiile acoperirii prejudiciului, se poate invoca autoritatea de lucru judecat in actiunea de drept comun. In caz contrar, autoritatea de lucru judecat este exclusa.
      Fara a mai verifica daca criticile recurentei cu privire la gresita apreciere a judecatorului fondului asupra intrunirii tuturor elementelor raspunderii civile delictuale sunt sau nu intemeiate, Curtea constata ca recursul oponentei nu poate fi primit, intrucat institutia creditoare, prin cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost ea precizata prin notele depuse in data de 30 noiembrie 2010, a solicitat obligarea doar a paratei intimate S.C. V. S.R.L. Jimbolia la repararea prejudiciului pretins cauzat in valoare de 23.602 lei. Asta, dupa ce prin cererea de opozitia a solicitat obligarea "societatii sau a asociatilor acesteia" la acoperirea pagubei produse.
      Este adevarat ca prin petitia de recurs institutia oponenta a cerut, din nou, obligarea intimatei "S.C. V. S.R.L. Jimbolia sau a asociatilor acesteia la repararea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat in suma de 60.358 lei", insa o asemenea modificare a pretentiilor in calea de atac (atat prin majorarea catimii cererii de la 23.602 lei la 60.358 lei, cat si prin chemarea in judecata, in calitate de parat, a altor persoane, respectiv a asociatilor societatii debitoare) nu poate produce consecinte juridice, motivat de faptul ca dispozitiile art. 294 din Codul de procedura civila stabilesc fara dubiu ca in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata, si nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile si la judecarea recursului, potrivit art. 316 din acelasi cod.
      Actiunea judiciara reprezinta mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instantei realizarea acelui drept, recunoasterea lui sau incetarea piedicilor in exercitarea acestuia. Conceptul de "cerere noua" folosit de art. 294 alin. (1) se raporteaza cu necesitate la introducerea unei noi pretentii de catre parti in faza judecatii in apel sau in recurs, pretentie ce nu a format obiect al judecatii in prima instanta, aceasta solutie decurgand din functia fundamentala a instantei de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotararii primei instante cu privire la pretentiile ce au fost deduse in fata acesteia, prin continutul conceptului de "cereri noi" in apel sau in recurs intelegandu-se toate acele acte de procedura care au natura unei cereri de chemare in judecata. Conotatia conceptului de "cerere noua" este aceea de a desemna "ideea de schimbare de actiune". Prin urmare, modificarea pretentiilor in recurs, in sensul obligarii ("sau a") asociatilor (care, de altfel, nici nu au fost indicati, nestiindu-se daca oponenta se refera la fostii sau la actualii asociati) la acoperirea prejudiciului pretins cauzat bugetului de stat, cerere care nu a fost formulata si sustinuta in prima instanta, judecatorul fondului nefiind investit cu o asemenea actiune, astfel cum s-a aratat mai sus, este inadmisibila, o astfel de modificare a obiectului cererii neputand forma obiect de judecata pentru prima data in recurs.
      In ceea ce priveste obligarea societatii comerciale la repararea prejudiciului recursul nu este fondat, intrucat institutia creditoare nu are niciun interes sa obtina o hotarare judecatoreasca prin care persoana juridica debitoare sa fie obligata la plata sumelor datorate bugetului general consolidat al statului, recurenta putand, ea insasi, fara niciun concurs din partea instantei, sa-si constituie un titlu executoriu, in conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala. Sub acest aspect este de retinut ca, art. 141 din O.G. nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, statueaza ca executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. In titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevazut la alin. (1) se inscriu toate creantele fiscale neachitate la scadenta, reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat, precum si accesoriile aferente acestora, stabilite in conditiile legii. Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege. Executarea silita se poate intinde asupra veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueaza numai in masura necesara pentru realizarea creantelor fiscale si a cheltuielilor de executare. Executarea silita a bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, se efectueaza, de regula, in limita a 150% din valoarea creantelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Executarea silita se desfasoara pana la stingerea creantelor fiscale inscrise in titlul executoriu, inclusiv a dobanzilor, penalitatilor de intarziere sau majorarilor de intarziere, dupa caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare (art. 142).
      In alte cuvinte, prevederile art. 61 din Legea societatilor comerciale impun ca opozantul sa faca dovada existentei unui prejudiciu, aspect recunoscut, de altfel, si de catre recurenta, a carui recuperare sa fie solicitata prin cererea astfel formulata. In situatia in care prin opozitie s-a solicitat obligarea numai a societatii debitoare la repararea prejudiciului cauzat, iar acest prejudiciu ar fi putut fi recuperat prin emiterea unui titlu executoriu si executarea silita a acestuia, fara interventia instantei, opozitia apare ca fiind lipsita de orice interes.
      
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Prejudicii, daune

Prejudiciu. Termen de prescriptie. - Sentinta civila nr. 544/LM/2008 din data de 30.12.2008
Conflict de drepturi. Anularea deciziei de imputare si restituirea drepturilor salariale retinute prin aceeasi decizie. - Sentinta civila nr. 80/lm/2008 din data de 17.02.2009
prejudiciu de producerea unui accident de circulatie si a asiguratorului sau. - Decizie nr. 72/R/ din data de 31.01.2005
Raspundere patrimoniala. Lipsa in gestiune. Actiune respinsa, nefiind indeplinite conditiile pentru antrenarea raspunderii patrimoniale al angajatului. Lipsa culpei. Prejudiciu incert - Sentinta civila nr. 699 din data de 21.06.2016
Coproprietar obligat sa-si dea consimtamantul la efectuarea unui bransament de apa. Obligare coproprietar la repararea pagubei produsa ca urmare a inundarii apartamentului vecin. Cerere reconventionala. Coproprietar obligat la plata contravalorii consumul - Decizie nr. 117 din data de 01.04.2015
plata cheltuielilor neachitate de chiriasul evacuat - Sentinta civila nr. 436 din data de 10.10.2014
Obligarea societatii de asigurare la plata daunelor rezultate dintr-un accident rutier - Decizie nr. 49 din data de 30.01.2014
Raspunderea patrimoniala. Lipsa in gestiune - Sentinta civila nr. 549 din data de 02.05.2012
Infractiuni silvice. Incadrarea corecta in functie de valoarea diurnei.Legea penala mai favorabila. - Decizie nr. 14 din data de 21.01.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 576/C din data de 10.04.2009
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 6C din data de 08.01.2010
Pretentii - Decizie nr. 4C din data de 08.01.2010
Pretentii - Decizie nr. 3C din data de 08.01.2010
abuz in serviciu contra intereselor publice - Decizie nr. 12 din data de 11.03.2009
Suspendare act administrativ. Conditiile legale. Cazul bine justificat, definit de art.2 lit. t din Legea nr.554/2004, poate fi determinat de rezolutia de neincepere a urmaririi penale dispusa de procuror in privinta pretinselor conditii frauduloase ... - Decizie nr. 2081/R din data de 14.10.2011
Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora - Sentinta civila nr. 322/S din data de 14.12.2009
Raspundere patrimoniala. Restituirea sumelor nedatorate. - Decizie nr. 448 din data de 22.03.2017
Legea nr. 33/1994. Stabilirea intinderii prejudiciului suferit de persoana expropriata. Intelesul sintagmei „prejudiciu cauzat proprietarului”. - Decizie nr. 91/A din data de 27.05.2010
Raspundere patrimoniala. Conditii. - Decizie nr. 906 din data de 28.09.2009
Raspundere materiala a angajatului. Prejudiciu cauzat prin lipsa in gestiune - Decizie nr. 1202 din data de 01.11.2007