Anulare cerere de deschidere a procedurii insolven?ei debitorului formulata de un consor?iu de lichidatori desemna?i potrivit prevederilor Legii nr.31/1990
(Sentinta civila nr. 130/CC din data de 28.03.2013 pronuntata de Tribunalul Brasov)R O M A N I A
TRIBUNALUL BRASOV
SECTIA A II-A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA CIVILA NR.130/CC
Sedinta publica din 28 martie 2013
Completul compus din:
JUDECATOR SINDIC: A. R. A.
Grefier: D. D. Pe rol fiind solutionarea cererii formulata de debitorul SC R. T. SRL J8/655/1998 CUI 10660462 PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. P. L. SI A&G L. IPURL, avand ca obiect deschiderea procedurii insolventei potrivit Legii nr.85/2006.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta consilier juridic Leizeriuc Gabriela pentru lichidatorul judiciar - consortiu Cabinet Individual de Insolventa P.L. si A&G Lichidari IPURL.
Procedura de citare este legal indeplinita cu debitorul.
S-a facut referatul cauzei, dupa care:
Se constata ca potrivit rezolutiei din 06.02.2013, debitorul a fost citat cu mentiunea de a depune la dosarul cauzei relatii recente emise de Oficiul Registrului Comertului Brasov privind debitorul. Acesta a transmis la dosarul cauzei nota de sedinta la data de 7 martie 2013, insotita de furnizare de informatii emise de Oficiul Registrului Comertului de pe Langa Tribunalul Brasov privind debitorul si contract de asociere in consortiu, incheiat intre practicienii in insolventa Cabinet Individual de Insolventa P.L. si A&G LICHIDARI IPURL.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, in temeiul art.150 cod procedura civila, instanta inchide dezbaterile si acorda cuvantul asupra cererii.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicita admiterea cererii si-n consecinta a se dispune deschiderea procedurii simplificate a insolventei impotriva debitorului.
JUDECATORUL SINDIC:
Constata ca prin cererea inregistrata la grefa instantei la data de 05 02 2013 debitorul SC R.T. SRL, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolventei.
Debitorul a aratat ca se afla este o societate comerciala dizolvata si se afla in stare de insolventa.
La dosarul cauzei debitorul a depus inscrisuri, conform art.28 din Legea nr.85/2006.
In drept au fost invocate prevederile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 si art.1 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006.
Cererea a fost formulata de catre CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA P. L. si A & G LICHIDARI IPURL.
Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
Prin cerere s-a solicitat desemnarea in calitate de lichidator a unui consortiu compus din practicienii in insolventa CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA P. L. si A & G LICHIDARI IPURL.
Se constata ca pentru termenul de judecata din 28 03 2013 debitorul a depus la dosarul cauzei copie a contractului de asociere in consortiu nr.1/01 10 2012 incheiat intre CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA P. L. si A & G LICHIDARI IPURL.
Acest contract nu cuprinde aspecte legate de procedura insolventei debitorului, avand un obiect general, in sensul ca asocierea in participatiune se refera la activitatile ce se pot desfasura potrivit prevederilor Legii nr.85/2006 si ale Legii nr.31/1990.
Analizand actele si lucrarile dosarului judecatorul sindic retine urmatoarele:
Potrivit incheierii nr.474/15 01 2007 a OFICIULUI REGISTRULUI COMERTULUI BRASOV s-a desemnat fata de debitorul reclamant, care este o societate comerciala dizolvata un lichidator, respectiv CABINET INDIVIDUAL PRECUP LUCRETIA.
Potrivit art.270 ind.1 din Legea nr.31/1990 lichidatorul desemnat in baza Legii nr.31/1990, atunci cand constata ca societatea comerciala dizolvata este in stare de insolventa, este obligat sa solicite deschiderea procedurii simplificate a insolventei.
In consecinta, pentru promovarea cererii de deschidere a procedurii insolventei, in aceasta situatie, calitatea de reprezentant al debitorului apartine lichidatorului desemnat de OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI.
In speta, debitorul este o societate comerciala dizolvata, caruia i s-a desemnat un lichidator, conform prevederilor Legii nr.31/1990 si care a formulat o cerere de deschidere a procedurii simplificate a insolventei.
Calitatea de reprezentant legal al debitorului pentru formularea prezentei cereri apartine lichidatorului CABINET INDIVIDUAL P. L..
In speta, insa actiunea a fost semnata si stampilata de catre practicianul in insolventa A & G LICHIDARI IPURL.
Potrivit prevederilor art.5 din legea nr.85/2006 organele care aplica procedura insolventei sunt administratorul judiciar, lichidatorul, judecatorul sindic si instanta de judecata. Pentru aceste organe care aplica procedura legiuitorul a prevazut atributii exprese.
Legiuitorul nu a prevazut posibilitatea juridica ca aceste organe sa conlucreze in asocieri in participatiune, pentru indeplinirea atributiilor prevazute de lege, respective consortii de administratori judiciari, de lichidatori, de judecatori sindici ori de instante de judecata.
OUG nr.86/2006 privind activitatea practicienilor in insolventa a reglementat amanuntit modalitatea de organizare si functionare a acestei profesii liberale. In acest act normativ nu este prevazuta institutia consortiului de practicieni in insolventa.
Judecatorul sindic constata ca cererea formulata de catre debitor este formulata de o persoana ce nu justifica calitatea de reprezentant al debitorului si astfel sunt incidente prevederile art.161 din codul de procedura civila care instituie sanctiunea anularii actiunii, in astfel de situatii.
Judecatorul sindic apreciaza ca organele care aplica procedura insolventei indeplinesc o functie publica pentru indeplinirea atributiilor prevazute de legea insolventei si astfel acestea nu se pot constitui in asocieri in participatiune de drept comun sau alte forme de asociere prevazute de lege pentru persoanele fizice si juridice, participanti la circuitul civil.
Legea insolventei instituie pentru administratorul judiciar/lichidator numai atributii, care se indeplinesc in schimbul platii unei remuneratii.
In consecinta, atributiile prevazute de lege pentru aceste organe care aplica procedura nu pot face obiectul unor acte juridice de drept comun si deci nici al unui contract de asociere in participatiune.
Formele de exercitare ale profesiei de practician in insolventa sunt expres prevazute de lege, cum ar fi cabinete individuale, societati profesionale, etc.
Fata de cele prezentate judecatorul sindic va anula cererea debitorului ca fiind formulata de o persoana ce nu a justificat calitatea de reprezentant al debitorului. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E: Anuleaza cererea formulata de catre debitorul SC R. - T. SRL, avand ca obiect deschiderea procedurii simplificate a insolventei.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Fara cheltuieli de judecata.
Pronuntata in sedinta publica, azi 28 03 2013. Judecator sindic , Grefier,
A.R. A. D. D.
Redactat RA 09.04.2013
Dact DD 19.04.2013
3 ex.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte economice
Debite - Hotarare nr. 53 din data de 03.10.2017emitere ordonan?a de plata - Sentinta civila nr. 1344 din data de 03.04.2014
contravaloare presta?ii - Sentinta civila nr. 1369 din data de 03.04.2014
Contracte economice - Sentinta comerciala nr. 1132/C din data de 16.06.2010
Somatie de plata - Sentinta civila nr. 188 din data de 19.01.2011
Pretentii - Sentinta civila nr. 143 din data de 19.11.2011
Perfectare act - Sentinta civila nr. 1222 din data de 24.11.2010
Somatie de plata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 994 din data de 27.10.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 641 din data de 01.09.2010
somatie de plata - Sentinta civila nr. 454 din data de 14.10.2009
Regimul nulitatilor in materie societara. Aplicarea Directivei nr.68/151/CEE – Sectiunea a III-a. - Decizie nr. 202/Ap din data de 13.11.2007
Societati comerciale. Anularea hotarare A.G.A. Convocare. Lipsa mentiunii alegerii unui secretariat - Decizie nr. 87/R din data de 16.06.2006
Propunere arestare preventiva – respingere - Sentinta penala nr. I N C H E I E R E A NR. 4 din data de 30.01.2013
Esalonare amenda penala art. 425 alin.2 din Codul de procedura penala - Sentinta penala nr. 93/S din data de 28.03.2012
REVIZUIRE, ART. 3201 Cod Procedura Penala, INADMISIBILITATE - Sentinta penala nr. 76/S din data de 19.03.2013
Fals si uz de fals - Sentinta penala nr. 154/S din data de 04.06.2013
OMOR DEOSEBIT DE GRAV - CONDAMNARE - Sentinta penala nr. 96/S din data de 01.04.2013
Inselaciune rejudecare 5221 Cod procedura penala - Sentinta penala nr. 138/S din data de 24.05.2013
LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIARE - ADMITERE - Sentinta penala nr. IN C H E I E R E din data de 24.05.2013