InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Dolj

Acordarea tichetelor de masa prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de unitate

(Sentinta civila nr. din data de 29.09.2008 pronuntata de Tribunalul Dolj)

Domeniu Contracte de munca | Dosare Tribunalul Dolj | Jurisprudenta Tribunalul Dolj

Acordarea tichetelor de masa prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de unitate

La 08.02.2008 , Sindicatul Administratiei Publice Forta Legii in numele salariatului sau reclamantul M. M.   s-a adresat Tribunalului Dolj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, cu o cerere de chemare in judecata a paratei Regia Autonoma de Transport Craiova solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta  sa fie obligata aceasta la plata  sumei de 3916,08 lei reprezentand despagubiri pentru nerespectarea contractului colectiv de munca aplicabil la nivel de unitate in perioada 01.08.2005 - 31.12.2007 in ce priveste acordarea tichetelor de masa.
In fapt a aratat ca reclamantul, membru de sindicat, a avut in perioada 2005 - 2007 raporturi de munca cu parata si ca nu a beneficiat de tichetele de masa desi erau prevazute in contractele colective de munca la nivel de unitate aplicabile in anii 2005/2006 si 2006 / 2007.
A mai aratat ca parata este Regia Autonoma de interes local care se finanteaza integral prin venituri proprii, fara sa primeasca subventii de la bugetul de stat sau local  si ca la finele anilor 2004 , 2005, 2006 nu a avut datorii la bugetul de stat sau local, astfel ca, nu avea motiv sa nu acorde tichetele de masa. In plus in anii respectivi a realizat profit indeplinind toate conditiile prevazute de lege pentru a putea acorda tichetele de masa.
Dreptul la acordarea tichetelor de masa este reglementat  prin Legea nr. 142/1998, care prevede ca " salariatii din cadrul sectorului bugetar, inclusiv din cadrul regiilor autonome de interes local beneficiaza de alocatii individuale de hrana sub forma tichetelor de masa " iar prin negocierea contractelor colective de munca , parata si-a asumat obligatia acordarii acestora.
Nerespectand aceasta obligatie a incalcat dreptul reclamantului , drept castigat care nu poate fi restrans decat in conditii exprese potrivit art. 53 din Constitutia Romaniei, conditii ce nu se regasesc in acest caz.
In drept a invocat prevederile contractelor colective de munca pe anii 2005 - 2007 si Codul muncii .
In scop probator a depus la dosar cererea reclamantului, adresata Sindicatului pentru reprezentare , modul de calcul al sumei cuvenite si contractele colective de munca aplicabile.
La 12 03 2008, parata a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea cererii aratand ca intr-adevar reclamantul a desfasurat activitate in anii 2005 - 2007, fiind angajat cu contract individual de munca, ca s-a prevazut in contractele colective de munca la nivel de unitate pe anii 2005 - 2006 si 2006 - 2007 dreptul salariatilor cu contract individual de munca de a beneficia de tichete de masa conform Legii 142/1998 insa, acordarea nu s-a putut face efectiv deoarece au existat datorii la bugetul de stat din anii anteriori pe care conform Codului fiscal trebuia sa le plateasca in urmatorii cinci ani si potrivit legii bugetului de stat pe anii 1999 in aceasta situatie era interzisa acordarea tichetelor.
Existand datorii la bugetul de stat asa cum rezulta din adresa 9200/20 02 2008 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice Dolj unitatea nu a putut sa prevada sumele necesare in bugetul de venituri si cheltuieli , aceasta fiind o alta conditie prevazuta de Legea nr. 142 / 1998 pentru acordarea tichetelor.
In concluziile scrise parata a aratat ca in anii 2005,2006 si 2007 unitatea a inregistrat profit, dar conform legislatiei financiare contabile a avut obligatia sa plateasca datoriile la bugetul de stat acumulate in anii 2002 - 2004 .
A mai sustinut ca in cazul admiterii actiunii unitatea s-ar afla in imposibilitatea de a plati sumele reprezentand contravaloarea tichetelor deoarece profitul este nesemnificativ si insuficient pentru a acoperi intreaga suma si s-ar ajunge in situatia ca unitatea sa nu mai aiba profit si atunci acordarea tichetelor nu ar mai fi legala.
A depus la dosar contractele colective de munca, Legea nr.  142/1998, Ordonanta 79/2001, adresa nr. 9200/20 02 2008 a Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, copia bugetelor de venituri si cheltuieli pe anii 2005 - 2007 , copia contractului individual de munca.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Reclamantul, membru al Sindicatului Administratiei Publice Forta Legii, a desfasurat in perioada 2005 - 2007 activitate pentru unitatea parata fiind angajat al acesteia  cu contract individual de munca pe durata nedeterminata.
In contractele colective aplicabile la nivel de unitate in aceasta perioada, partile au inserat o clauza referitoare la tichetele de masa, in art. 124.
Astfel, potrivit acestui articol din contractul colectiv de munca  la nivel de unitate pe anul 2005-2006, inregistrat sub nr. 9270/21 06 2005 la Directia de Munca Solidaritate Sociala si Familie Dolj, "salariatii cu contract individual de munca beneficiaza de tichete de masa conform prevederilor Legii nr. 142 / 1998, iar acordarea tichetelor de masa se face conform legislatiei si reglementarilor in vigoare incepand cu data de 01 08 2005".
Potrivit art. 124 din contractul colectiv de munca  la nivel de unitate pe anul 2006-2007, inregistrat sub nr. 13009/26 07 2006 la Directia de Munca Solidaritate Sociala si Familie Dolj, "salariatii cu contract individual de munca beneficiaza de tichete de masa conform prevederilor Legii nr. 142 / 1998 , iar acordarea tichetelor de masa se face conform legislatiei si reglementarilor in vigoare incepand cu data de 01 02 2007". In alin. 2 se prevede obligatia angajatorului de includere a sumelor necesare in Bugetul de venituri si cheltuieli.
Se constata ca aceasta clauza face trimitere la dispozitiile Legii nr.142/1998, privind acordarea tichetelor de masa, ce reprezinta dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitatile din toate ramurile de servicii la nivel national.
Asa cum stabileste art. 1 alin 1 din aceasta lege, tichetele de masa reprezinta o alocatie individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, ce are calitatea de angajator. De asemenea, conform alin. 2, acordarea acestor tichete este conditionata de ,,limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Legile bugetului de stat din perioada examinata au restrictionat institutiilor publice acordarea tichetelor de masa, lasand aceasta posibilitate doar institutiilor finantate integral din venituri proprii (art. 40 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 si in Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, art. 24).
Parata  este organizata si functioneaza ca regie autonoma de interes local ce se finanteaza integral din venituri proprii. Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 15/1990 ,,regiile autonome sunt persoane juridice si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara". Ca urmare, functioneaza pe principiul autonomiei financiare, fara sa primeasca subventii de la bugetul de stat sau local, iar  in anii 2005 - 2007 a realizat profit si nu a inregistrat datorii la bugetul de stat sau local, astfel ca indeplinea conditiile prevazute de legea 142/1998 pentru a acorda tichete de masa. Cu toate acestea nu a prevazut sume cu aceasta destinatie in bugetul de venituri si cheltuieli anual si nu a acordat reclamantului tichetele de masa cuvenite.
In cazul in care, la nivel de unitate, a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si conditiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract, in conditiile Legii nr. 142/1998.
Instanta retine ca in contract nu s-a precizat numarul de tichete ce se acorda, lunar, fiecarui salariat, partile limitandu-se la a face trimitere la Legea nr. 142/1998. Cu toate acestea, Legea nr. 142/1998 nu distinge asupra acestui aspect, singura prevedere regasindu-se in Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, in art. 11 fiind prevazut ca  ,,angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masa pentru fiecare zi lucratoare din luna pentru care se efectueaza distribuirea".
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii "contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor" si potrivit art. 5 din Contractul colectiv de munca "executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti, iar ,,neexecutarea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate" ( alin. 2).
Fata de situatia de fapt si de drept retinuta, instanta constata ca :
Prin  incheierea contractelor colective de munca mentionate anterior, vointa partilor a fost aceea de a se acorda /  primi tichete de masa, in acest sens parata avand obligatia includerii, respectiv alocarii sumelor necesare in bugetul de venituri si cheltuieli, obligatie nerespectata de aceasta .
In acest sens, instanta nu va retine apararea paratei in sensul ca nu a acordat tichete de masa deoarece au existat datorii restante din anii 2002 - 2004 la bugetul de stat, asa cum rezulta din adresa 9200/20.02.2008 emisa de Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Dolj, datorii pe care, Conform Codului fiscal, a trebuit  sa le plateasca in urmatorii cinci ani consecutivi si, in aceasta situatie era interzisa acordarea tichetelor .
Existenta acestor datorii nu este imputabila reclamantului si nu trebuie sa afecteze dreptul acestuia, ci reprezinta o alta nerespectare a obligatiilor legale ce-i reveneau paratei, respectiv obligatia de plata a contributiilor specifice catre bugetul de stat.
Nu se va retine nici apararea paratei in sensul ca existenta datoriilor la bugetul de stat mai vechi a determinat neincluderea sumelor necesare in bugetul de venituri si cheltuieli, buget supus aprobarii Consiliului Judetean Dolj caruia i se subordoneaza.
 Faptul ca nu a prevazut sumele necesare in bugetul de venituri si cheltuieli ii este de asemenea imputabil si constituie o alta incalcare a prevederilor art. 124 alin 2 teza finala din contractul colectiv de munca, precum si a prevederilor art. 2 din Legea nr. 142 / 1998 .
In plus, la negocierea contractelor colective de munca, parata stia deja de existenta datoriilor la bugetul de stat din anii anteriori si avea posibilitatea sa nu prevada acest drept in contractele colective de munca.
Parata nu poate invoca in aparare propria culpa privind incalcarea si a altor dispozitii legale si contractuale.
Astfel, legile bugetului de stat nu contravin acestor reglementari, deoarece in art. 40 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005, respectiv in art. 24 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 institutiile finantate integral din venituri proprii -cum este si situatia paratei - sunt excluse din categoria institutiilor publice in bugetele carora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa .
Instanta constata astfel ca, prin neacordarea tichetelor de masa parata a incalcat prevederile contractului colectiv de munca aplicabil la nivel de unitate si ale Legii 142/1998, precum si  prevederile  art. 40 alin 2 din Codul muncii, potrivit carora angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege , din contractul colectiv de munca si din contractul individual de munca .
In acest fel a produs reclamantului un prejudiciu material constand in contravaloarea tichetelor de masa, prejudiciu pe care in temeiul art. 269 din Codul muncii, are obligatia sa-l repare. Astfel, potrivit art.269 din codul muncii" angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul".
Ca urmare, instanta a admis in parte cererea si a obligat parata sa plateasca reclamantului o despagubire egala cu contravaloarea tichetelor de masa de care ar fi beneficiat reclamantul potrivit numarului de zile lucrate de acesta in perioada 01.08.2005- 25.07.2006 si 01.02.2007 - 31.12.2007, dar nu mai mult de un tichet pe zi lucratoare, in conditiile prevazute de art. 11 din normele de aplicare ale Legii nr. 142/1998.
Pentru perioada 26.07.2006 - 31.01.2007 , instanta retine ca reclamantului nu i se cuvin tichete de masa deoarece nu exista prevedere contractuala expresa in acest sens, motiv pentru care a respins actiunea privind aceasta perioada.
Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa nu instituie un drept al salariatilor, respectiv o obligatie corelativa a angajatorilor, ci prevad doar caracterul optional al acordarii acestor beneficii, ce poate fi negociat si  inclus in contractele  colective de munca .
Prin negocierea Contractelor colective de munca patronatul si sindicatul au inteles sa stabileasca conditiile concrete ale acordarii tichetelor de masa, astfel incat sa se incadreze in limitele bugetului de venituri si cheltuieli.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte de munca

Litigiu privind functionarii publici - Hotarare nr. 56 din data de 18.01.2018
ESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 258/LM/2010 din data de 10.12.2010
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 535/LM/2010 din data de 10.12.2010
Contract colectiv de munca. Nelegalitatea unor clauze stipulate cu respectarea dispozitiilor legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 906/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sindicat.Conditiile legale pentru reprezentativitate. - Decizie nr. 976/R/ din data de 28.11.2005
Raspunderea patrimoniala. Prejudiciu creat societatii de catre angajat. Cerere reconventionala. Restituirea garantiei retinuta de angajator. - Sentinta civila nr. 227 din data de 28.02.2012
Contestatie impotriva deciziei de impunere pentru restituirea unor sume incasate necuvenit de catre angajatul cu contract individual de munca. - Sentinta civila nr. 566 din data de 02.05.2012
Raspunderea patrimoniala a angajatilor pentru pagubele produse datorita nerespectarii atributiilor de serviciu. - Sentinta civila nr. 1216 din data de 11.10.2011
Raspunderea disciplinara. Reducerea salariului cu 10 % pe o perioada de 3 luni. - Sentinta civila nr. 203 din data de 01.03.2010
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 95 din data de 25.01.2011
Obligatii asumate prin act aditional la contractul de munca - Sentinta civila nr. 17 din data de 11.01.2011
Drepturi banesti ce decurg din Contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 419 din data de 15.04.2008
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 979 din data de 19.10.2010
Obligarea angajatului la plata unor despagubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului - Sentinta civila nr. 94 din data de 01.02.2010
Contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara - Sentinta civila nr. 392 din data de 30.04.2009
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1386 din data de 16.12.2010
Violenta psihica. Viciu de consimtamant la incheierea actului aditional la CIM - Decizie nr. 83/AP din data de 03.03.2014
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca - Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Litigii de munca – incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca penala definitiva - Decizie nr. 1743/R din data de 02.10.2013
Fisele de evaluare sunt acte administrative ce se bucura de prezumtia legalitatii si veridicitatii in situatia in care au fost emise de o autoritate publica si nu au fost contestate de persoanele indreptatire in termen legal. - Decizie nr. 2076/R din data de 17.04.2013