InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Dolj

Rezolutiune contract

(Sentinta comerciala nr. din data de 30.09.2008 pronuntata de Tribunalul Dolj)

Domeniu Contracte | Dosare Tribunalul Dolj | Jurisprudenta Tribunalul Dolj

Rezolutiune contract

Rezolutiunea unui contract este acea sanctiune ce intervine in cazul neindeplinirii culpabile a obligatiilor asumate de catre una dintre parti.
Potrivit art. 942 C.civ., contractul reprezinta acordul dintre doua sau mai multe persoane pentru a constitui sau stinge intre acestea raporturi juridice.
Contractul unilateral, acel contract ce da nastere la obligatii in sarcina uneia dintre parti, nu trebuie insa confundat cu actul juridic unilateral, manifestare de vointa a unei singure persoane.
                                                                     (Sentinta nr.1105 din 24 iunie 2008)

Prin actiunea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova la data de 15.01.2008, reclamantul S.A. a chemat in judecata pe parata S.C. G. C., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 4.300 lei reprezentand contravaloarea lucrarilor de inlocuire a tocariei si geamurilor existente in imobilul situat in Craiova
In motivarea actiunii s-a aratat ca in fapt, in luna decembrie 2005, pe baza unei comenzi verbale, parata s-a angajat sa-i inlocuiasca reclamantului tocaria si geamurile existente in apartamentul mai sus mentionat cu tocarie din lemn stratificat cu geam termopan.
Reclamantul a mai precizat ca parata a executat si a montat tamplaria din lemn stratificat si geamul termopan pe parcursul lunii decembrie 2005, insa, dupa niciun an de zile, aceasta s-a deteriorat, in sensul ca elementele verticale ale tamplariei s-au deformat local pe portiuni mici datorita variatiilor mari de umiditate si de potential termic, iar in unele cazuri au aparut fisuri si crapaturi in lungul elementelor componente din lemn, iar la incheieturi au aparut modificari de volum gen ciuperca, care au favorizat in timp degradarea locala a tamplariei.
Avand in vedere aceasta situatie, reclamantul a sesizat Inspectoratul de Stat in Constructii - Inspectoratul Judetean in Constructii Dolj care a efectuat un control in mai multe etape in perioada 18.07.2006 - 06.08.2006, incheindu-se in acest sens procesul-verbal de control nr. 1114/07.08.2006 care a constatat degradarile intervenite, reprezentantul S.C. G.C. S.R.L., insusindu-si cele reclamate, recunoscand calitatea nesatisfacatoare a tamplariei si hotarand sa inlocuiasca integral tocaria pe cheltuiala firmei.
In urma sugestiei reprezentantului I.J.C. Dolj s-a incheiat contractul de prestari servicii din data de 26.08.2006 prin care acesta s-a obligat sa inlocuiasca integral tocaria din lemn stratificat cu lemn termopan in termen de 30 de zile de la data de 26.08.2006.
Parata nu si-a respectat obligatie, fapt confirmat si de declaratia reprezentantului firmei din data de 15.11.2006, data la care aceasta s-a si obligat sa-i inapoieze reclamantului contravaloare sumei platite initial, conform chitantei nr. 01346151/22.12.2005, respectiv suma de 4.300 lei.
In drept, au fost invocate prevederile art. 1073 si urm. C.civ.
In sustinerea actiunii au fost depuse la dosar copii de pe factura fiscala seria DJVEX nr. 05915751/22.12.2005, chitanta din 22.12.2005, proces-verbal de control nr. 1114/07.08.2006 intocmit de Inspectoratul Judetean in Constructii Dolj, contract incheiat intre parti, declaratie din 15.11.2006.
In sedinta publica din data de 20.02.2008 reclamantul si-a precizat actiunea, in sensul ca a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna rezilierea contractului incheiat intre parti si, pe cale de consecinta, sa fie obligata parata la restituirea sumei de 4.300 lei reprezentand contravaloarea lucrarilor de inlocuire a tocariei si geamurilor.
La acelasi termen de judecata, instanta, fata de precizarea la actiune formulata de catre reclamant, a invocat, din oficiu, exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Craiova avand in vedere capatul principal al cererii de chemare in judecata.
Prin sentinta comerciala nr. 2452/20.02.2008 a admis aceasta exceptie si, fata de capatul principal al cererii de chemare in judecata - reziliere contract, a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Dolj - Sectia Comerciala, retinand faptul ca, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a C.p.civ., tribunalul judeca in prima instanta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect este neevaluabil in bani - asa cum e cazul acestei spete. ,
Actiunea in pretentii formulata de reclamantul S. A. in contradictoriu cu parata SC G. C. SRL a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Dolj - Sectia Comerciala la data de 29.02.2008.
La data de 22.04.2008, reclamantul S. A. si-a precizat actiunea introductiva de instanta, in sensul ca solicita rezolutiunea contractului de prestari servicii incheiat la data de 26.08.2006 cu parata si obligarea acesteia din urma la restituirea sumei de 4.300 lei reprezentand contravaloarea lucrarilor neexecutate si incasate.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 1020, 1021 si 969 Cod civil.
La solicitarea paratei, instanta a incuviintat proba cu interogatoriu paratei, reclamantul depunand la data de 27.05.2008 interogatoriu, in forma scrisa, propus a se lua paratei. Totodata, s-a dispus citarea paratei cu copia interogatoriului si cu mentiunea de a raspunde, semna si stampila, aceasta nedand curs dispozitiilor instantei.
Din analiza ansamblului actelor depuse la dosarul cauzei si a probelor administrate, instanta retine ca, in fapt, prin inscrisul intitulat "contract" incheiat la data de 26.08.2006, numitul G. F., reprezentant al paratei SC G. C. SRL si-a asumat obligatia de a inlocui integral tocaria din lemn stratificat cu geam termopan executata familiei S. A., in termen de 30 de zile de la data de 26.08.2006, dupa schita desenata in cuprinsul acestui inscris.
Rezolutiunea unui contract este acea sanctiune ce intervine in cazul neindeplinirii culpabile a obligatiilor asumate de catre una dintre parti.
Potrivit art. 942 C.civ., contractul reprezinta acordul dintre doua sau mai multe persoane pentru a constitui sau stinge intre acestea raporturi juridice.
Contractul unilateral, acel contract ce da nastere la obligatii in sarcina uneia dintre parti, nu trebuie insa confundat cu actul juridic unilateral, manifestare de vointa a unei singure persoane.
Instanta constata astfel ca desi este intitulat "contract", inscrisul aflat la fila 9 reprezinta mai degraba act juridic unilateral provenind de la numitul G. F., un inscris constatator al obligatiei de a face asumate de acesta,  aceea de a inlocui tocaria din lemn stratificat cu geam termopan executata familiei S. A., iar nu un contract intervenient intre partile prezentei cauze, de vreme ce inscrisul nu poarta stampila societatii parate pentru a putea fi vorba de o obligatie a acesteia, asumata prin reprezentantul sau legal.
Aceasta apreciere decurge si din faptul ca din continutul inscrisului nu rezulta faptul intervenirii unui acord de vointa intre partile prezentei cauze, reclamantul devenind in baza sa doar creditor al obligatiei de a face asumata de catre numitul G. F., iar ca urmare a eventualei neexecutari benevole a acestei obligatii, reclamantul, in calitate de creditor, se poate adresa instantei cu o actiune prin care sa solicite executarea silita sau prin echivalent a acesteia.
In consecinta, retinand faptul ca intre parti nu a fost incheiat un contract de prestari servicii prin inscrisul din 26.08.2006, aceasta avand valoarea unui act juridic unilateral, astfel incat in prezenta cauza nu exista un contract cu privire la care sa se analizeze indeplinirea conditiilor impuse pentru constatarea intervenirii sanctiunii rezolutiunii, in raport de dispozitiile art. 942 C.civ. ce definesc conditiile existentei unui contract si de precizarea obiectului actiunii facuta de reclamant la data de 22.04.2008, instanta urmeaza sa respinga prezenta actiune, actiune avand ca obiect rezolutiunea contractului de prestari servicii din 26.06.2008 si obligarea paratei la restituirea sumei primite cu titlu de pret.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011