InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Dolj

Insolventa. Antrenarea raspunderii administratorului social in temeiul art. 138 lit d din Legea nr. 85/2006

(Sentinta comerciala nr. 50 din data de 19.01.2011 pronuntata de Tribunalul Dolj)

Domeniu Faliment | Dosare Tribunalul Dolj | Jurisprudenta Tribunalul Dolj

Insolventa. Antrenarea raspunderii administratorului social in temeiul art. 138 lit d din Legea nr. 85/2006 M

            Potrivit dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, sa fie suportata de membrii organelor de conducere sau de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa, prin tinerea unei contabilitati fictive, disparitia unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
            In conditiile in care administratorul social nu a predat documentele solicitate, se naste prezumtia simpla ca nu s-a tinut evidenta contabila a debitorului, prezumtie care putea fi rasturnata de parat prin predarea respectivelor documente catre lichidator. 
            Refuzul nejustificat al acestuia naste prezumtia ca administratorul social, prin fapta sa, a contribuit la ajungerea debitorului in insolventa.
            Prejudiciul creat creditorilor este reprezentat de partea din masa pasiva ce rezulta din tabelul definitiv al creantelor, care nu poate fi acoperit din averea debitorului. Prejudiciul exista, este cert, real si efectiv  si se datoreaza imposibilitatii identificarii activului si pasivului societatii, fapt ce impiedica recuperarea creantelor acesteia.
            Fapta administratorului este o fapta negativa, constand in neindeplinirea unei obligatii legale si are caracter ilicit, fiind sanctionata atat de Legea nr. 31/1990 cat si de legea contabilitatii. Legatura de cauzalitate intre netinerea contabilitatii conform legii si prejudiciul creditorilor este evidenta deoarece atat timp cat administratorul nu cunoaste activul, nu poate cunoaste care este gradul de indatorare pe care societatea il poate suporta. Vinovatia administratorului exista deoarece lui ii incumba obligatia legala a tinerii contabilitatii, este raspunzator fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, potrivit art. 73 din Legea nr. 31/1990 M iar netinerea contabilitatii ii este imputabila.
               ( Trib. Dolj, Sectia comerciala, Sentinta nr. 50 din 19 ianuarie 2011)
                
            La data de 15.10.2010, lichidatorul judiciar E C SPRL, desemnat sa administreze procedura falimentului debitorului S.C. S I S.R.L., a formulat cerere  de antrenare a raspunderii materiale impotriva paratului F. A., solicitand instantei obligarea acestuia la plata intregului pasiv al debitorului, in cuantum de 158.515 lei.
            In motivare, a aratat ca desi a notificat in mod repetat paratul in calitate de administrator social al debitorului, solicitandu-i acestuia sa depuna actele prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, acesta nu s-a conformat solicitarii. A mai aratat ca  incepand cu data de 20.10.2005 paratul a detinut functia de administrator al debitorului S.C. S I S.R.L. Craiova, dar  nu a intocmit si depus bilanturile anuale aferente anilor 2005-2007.
      In drept, si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
      In sustinerea cererii, lichidatorul judiciar a depus in copie certificat furnizare informatii privind debitorul, notificari, confirmare de primire, tabelul definitiv consolidat al creantelor impotriva debitorului si a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si interogatoriul paratului, probe ce au fost incuviintate, paratul fiind citat cu mentiunea prezentarii la interogatoriu.
            Desi legal citat cu mentiunea personal la interogatoriu, paratul nu a depus intampinare  si nu s-a prezentat la strigarea cauzei.
            Analizand inscrisurile depuse la dosarul cauzei instanta retine ca incepand cu data de 20.10.2005 paratul a detinut functia de administrator al debitorului S.C. Sagitarius Impex S.R.L. Craiova, dar  nu a intocmit si depus bilanturile anuale aferente anilor 2005-2007. De asemenea   desi paratul a fost notificat si la sediul debitoarei si la domiciliu, solicitandu-i-se depunerea actelor si documentelor contabile ale societatii falite, acesta nu si-a indeplinit obligatia prevazuta de lege.
             Conform tabelului definitiv consolidat al creantelor, pasivul debitorului este in cuantum de 158.515 lei.
              Potrivit dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, sa fie suportata de membrii organelor de conducere sau de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa, prin tinerea unei contabilitati fictive, disparitia unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
              In cauza, desi notificat pentru a depune documentele financiar - contabile ale societatii, paratul in calitate de administrator social nu s-a conformat notificarii.
              In conditiile in care administratorul social nu a predat documentele solicitate, se naste prezumtia simpla ca nu s-a tinut evidenta contabila a debitorului, prezumtie care putea fi rasturnata de parat prin predarea respectivelor documente catre lichidator. 
              Refuzul nejustificat al acestuia naste prezumtia ca administratorul social, prin fapta sa, a contribuit la ajungerea debitorului in insolventa.
              Prejudiciul creat creditorilor este reprezentat de partea din masa pasiva ce rezulta din tabelul definitiv al creantelor, care nu poate fi acoperit din averea debitorului. Prejudiciul exista, este cert, real si efectiv  si se datoreaza imposibilitatii identificarii activului si pasivului societatii, fapt ce impiedica recuperarea creantelor acesteia.
              Fapta administratorului exista, este prevazuta de art. 138 alin 1 lit d din Legea nr. 85/2006 si consta in netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, fiind prezumata ca urmare a nepunerii la dispozitia lichidatorului a documentelor prevazute de art. 28 din legea insolventei. Fapta este o fapta negativa, constand in neindeplinirea unei obligatii legale si are caracter ilicit, fiind sanctionata atat de Legea nr. 31/1990 cat si de legea contabilitatii. Legatura de cauzalitate intre netinerea contabilitatii conform legii si prejudiciul creditorilor este evidenta deoarece atat timp cat administratorul nu cunoaste activul, nu poate cunoaste care este gradul de indatorare pe care societatea il poate suporta. Vinovatia administratorului exista deoarece lui ii incumba obligatia legala a tinerii contabilitatii, este raspunzator fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, potrivit art. 73 din Legea nr. 31/1990 M iar netinerea contabilitatii ii este imputabila.
              Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca in cauza fapta paratului intruneste elementele raspunderii delictuale prevazute de art. 138 alin 1 lit d din Legea nr. 85/2006 astfel ca urmeaza a  admite cererea lichidatorului si a obliga paratul la plata sumei de 158.515 lei reprezentand pasivul debitorului ramas neacoperit.
 
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006