InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Brasov

Revendicare imobil preluat abuziv de catre Statul roman intemeiata pe dreptul comun in conditiile in care reclamantii au uzat si de prevederile legilor speciale nr. 18/1991 si nr.10/2000. Interpretarea deciziei nr. 33/2008 pronuntate de ICCJ in cadrul rec

(Decizie nr. 87/Ap din data de 30.09.2013 pronuntata de Curtea de Apel Brasov)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Curtea de Apel Brasov | Jurisprudenta Curtea de Apel Brasov

Constata ca prin sentinta civila nr. 67/D din data de 29.03.2013 Tribunalul Brasov  a respins  ca inadmisibila cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii G D, F A G, S A C, F I S, in contradictoriu cu paratii Statul Roman, reprezentat legal de Ministerul Finantelor Publice,  N V, reprezentat conventional de avocat D I C, M I, M E, ambii domiciliati in Municipiul B, si I D, domiciliat in Municipiul B, acesti din urma paratii fiind reprezentati conventionali de avocat M T.
Pentru a pronunta astfel, Tribunalul Brasov  a retinut ca din inscrisurile depuse la dosar in cadrul probatoriului administrat in vederea solutionarii exceptiei de fond, respectiv a exceptiei de inadmisibilitate a cererii de chemare in judecata  supusa analizei, a reiesit ca bunul imobil  din litigiu, identificat prin numerele topografice 7513/2/27, 7513/2/28, s-a aflat, in data de 01.01.1990, in patrimoniul fostei Cooperative Agricole de Productie si a facut obiectul legii nr. 1/1991.
Astfel,  potrivit  inscrisurilor ce compun documentatia de carte funciara aferenta imobilului din litigiu, acest imobil a intrat in patrimoniul paratului N V  cu titlu de reconstituire a  dreptului de proprietate in conformitate cu legile speciale ale fondului funciar, potrivit Titlului de Proprietate nr. 36663/2004 emis de Comisia judeteana B de Aplicare a legilor fondului funciar.
La data de 21.02.2006, paratul anterior indicat a instrainat acest imobil, in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1052, de catre Notarul Public C N, paratilor M I, M E si I  D.
De altfel, prin nota de sedinta pe care reclamantii au depus-o la dosarul cauzei la termenul de judecata din data de 22.03.2013, aceste parti au aratat ca bunul imobil in litigiu a  iesit din patrimoniul antecesoarei lor - E F - in anul 1960 si a  intrat in administrarea fostei CAP si ca, pentru reconstituirea, in favoarea lor, a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, au formulat, in data de 31.03.1998,  o cerere in conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 si, intrucat nu au primit un raspuns la cererea astfel formulata,  ca urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, au promovat o notificare si in temeiul acestui act normativ.
Reclamantii  nu au atac in justitiei, in conditiile si in termenele instituite de legile fondului funciar, refuzul comisiei locale de a solutiona cererea  de reconstituire a dreptului de proprietate pe care au formulat-o in temeiul acestor acte normative,  ci,  la un interval de 8 ani de la data promovarii acestei cereri, au  inregistrat pe rolul instantelor judecatoresti prezenta actiune in revendicare,  prin care au solicitat ca, in conformitate cu prevederile art. 480 Cod civil, paratii sa le  lase in deplina proprietate si posesie imobilele mai sus identificate.
Legile fondului funciar reglementeaza in mod general modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat, atat cu titlu valabil cat si fara titlu valabil, imobile care, la data de 1 ianuarie 1990, se gaseau in patrimoniul cooperativelor agricole de productie, instituind in acest sens o procedura speciala. Procedura de restituire instituita de legile fondului funciar cuprinde doua etape distincte, si anume: procedura prealabila, care are un caracter obligatoriu, astfel incat, de la data intrarii in vigoare a legii, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv actiunile in revendicarea imobilelor preluate fara titlul valabil formulate impotriva persoanelor juridice detinatoare,  direct la instantele judecatoresti, sunt inadmisibile si procedura judiciara, care este ulterioara, facultativa si subsidiara, persoanele nemultumite de modul de solutionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate in mod abuziv de catre stat, putand ataca in justitie, in termenele si in modalitatile prevazute de lege, hotararile emise de comisiile de aplicare a legilor fondului funciar sau, dupa caz, refuzul nejustificat al acestora de a solutiona cererile de reconstituire a dreptului de proprietate.
Din considerentele ce preced, a rezultat ca imobilele din litigiu, ce au destinatia de terenuri situate in extravilanul Orasului R, fac parte din categoria imobilelor ce formeaza obiectul de reglementare al legilor fondului funciar.
Legile fondului funciar constituie dreptul comun in materia retrocedarii imobilelor cu destinatia de terenuri ce au fost preluate de stat in perioada de referinta a  acestor legi, astfel ca revendicarea acestor imobile nu se poate realiza  decat in conditiile stipulate de  aceste acte normative.
De asemenea, din starea de fapt mai sus expusa, a reiesit  ca  reclamantii au uzat de procedura  speciala instituita de aceste legi speciale de reparatiei  pentru a obtine reconstituirea dreptului  lor de proprietate asupra imobilelor din litigiu, astfel ca, in conformitate cu regulile non bis in idem, electa una via si cu principul securitatii juridice, ei nu pot promova, in conditiile reglementate de dreptul comun, o actiune in revendicarea acestor imobile.
Legile fondului funciar suprima actiunea in revendicare  promovata in conditiile dreptului comun, dar asigura accesul la un proces echitabil, deoarece  instituie controlul judecatoresc asupra masurilor reparatorii ce au fost stabilite de comisiile de aplicare a acestor legi, precum si asupra refuzului  unitatilor abilitate  cu solutionarea  cererii de reconstituire a  dreptului de proprietate de a se pronunta cu privire la aceste cereri.
In consecinta, reclamantii  au avut posibilitatea de a supune controlului judecatoresc refuzul comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar de a solutiona cererea pe care au promovat-o in temeiul acestor acte normative,  insa,  partile  mentionate nu au uzat de procedura judiciara instituita de legile fondului funciar.
Asa fiind, tribunalul, fata de considerentele ce preced, considerente din care a rezultat ca  imobilele din litigiu  fac parte din categoria imobilelor ce constituie obiectul de reglementare al legilor funciar,  a retinut ca  promovarea unei actiuni in revendicarea imobilelor din litigiu in conditiile dreptului comun  este inadmisibila, exceptia  de fond pe care paratii au intemeiat pozitia procesuala pe care au adoptat-o  fiind intemeiata, astfel ca cererea de chemare in judecata ce constituie obiectul prezentului dosar  a fost respinsa ca inadmisibila.
Impotriva hotararii de mai sus au formulat apel reclamantii G D, F A G,  F (fosta S) A C si F I S iar prin motivele de apel hotararea atacata este criticata pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a considerat ca neutralizarea procedurii instituite de legile fondului funciar de catre apelantii reclamanti s-ar constitui intr-un fine de neprimire pentru actiunea introductiva  de instanta. O asemenea abordare a actiunii  este departe de a constitui o solutionare pe fond a acesteia, fiind de fapt o  incalcare a accesului liber la justitie, o denegare de dreptate.
Din acest motiv, constatand ca nu au urmat pana la capat procedura prealabila instituita de legile fondului funciar si nici nu au uzat de caile  de atac puse la dispozitie de legislatia speciala, instanta de fond a respins actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun ca inadmisibila si a refuzat in felul acesta sa solutioneze capetele de cerere.
Rezulta de aici o vadita incalcare a principiului accesului liber la justitie, incalcandu-se atat art. 21 din Constitutia Romaniei, cat si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Documentatia invocata de instanta nu confirma deloc ca, vreodata, acest teren ar fi intrat in patrimoniul Cooperativei Agricole de Productie - fara a fi indicata acea cooperativa.
Ce rezulta cu siguranta din actele existente este ca terenul in suprafata  de 4.600 mp a fost cumparat de autoarea  acestora, E E F, de la  numitul V G in baza actului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2xxx/12.08.1940 de Tribunalul I. - sectia a X-a Notariat, fiind intabulat in CF R 1xxx, nr. top 7513/2/27.
Intabularea dreptului de proprietate  pe numele autoarei acestora, E E F, a ramas valabila  si nealterata pana la data de 12.12.2005, cand in mod nejustificat  apare intabulat Statul Roman, ca urmare a unei operatiuni ilegale de contopire.
Dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv nu a fost niciodata  pierdut de catre autoarea acestora, astfel incat nici macar nu era necesara  folosirea procedurii restituirii dreptului de proprietate sau cea a  restituirii pe calea Legii nr. 10/2001.
Imprejurarea ca au fost la inceput utilizate cereri intemeiate pe legile  fondului funciar si/sau pe Legea nr. 10/2001 nu  este de natura a constitui un fine de neprimire pentru actiunea de drept comun in restabilirea situatiei corecte de carte funciara, de vreme ce acele proceduri nu pot avea ca obiect fapte si acte de preluare ce au avut loc dupa intrarea lor in vigoare.
In sprijinul concluziei ca autoarea acestora nu a pierdut niciodata dreptul  de proprietate  asupra imobilului este si imprejurarea ca regimul dreptului sau este guvernat de dispozitiile Decretului-Lege nr. 115/1938, care ultraactiveaza, conform si celor ce rezulta din Decizia nr. XXI din 12.12.2005 a Inaltei Curti de Casatie si  Justitie - Sectiile Unite, pronuntata in procedura recursului in interesul  legii, obligatorie pentru instante.
De aceasta perspectiva, efectul constitutiv (nu doar de opozabilitate) al intabularii dreptului de proprietate in favoarea autoarei acestora, impiedica orice "transfer" al dreptului catre alta persoana, fizica sau juridica, in absenta radierii prealabile a dreptului initial intabulat in favoarea autoarei acestora, pe care de altfel au mostenit-o conform certificatului de mostenitor nr. 6 din 11.02.2004 in cuprinsul caruia  este prevazut ca facand parte din masa succesorala imobilul ce formeaza obiectul acestui proces.
Apelul este neintemeiat.
Solutia primei instante este data cu aplicarea  si interpretarea corecta legilor aplicabile precum si a deciziei nr. 33/2008 pronuntate de ICCJ in cadrul recursului in interesul  legii in ceea ce priveste raportul dintre Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/991,  ca legi speciale, si Codul civil ca lege generala,  precum si a raportului dintre legea interna si Conventia Europeana a Drepturilor Omului ratificata prin Legea nr. 30/1994.
In fapt, imobilul in litigiu a apartinut  antecesoarei reclamantilor E F si  a fost preluata de catre Statul Roman in perioada regimului comunist. Reclamantii, in calitate de mostenitori au formulat cerere de  reconstituire a dreptului de proprietate atat in temeiul  Legii nr. 18/1991 cat si in temeiul  Legii nr. 10/2001 (prin notificarea nr. 8834/2001 adresata Orasului R - fila 15 dosar fond). Demersurile reclamantilor pe cele doua  legi speciale nu au fost finalizate iar  acestia nu  au atacat in justitie refuzul entitatilor legal  instituite  a solutiona cererile lor.
Astfel cum s-a stabilit si prin Decizia nr. 33/2008, cata vreme pentru imobilele  preluate abuziv de stat din perioada 1945-1989 s-au adoptat  legi speciale de reparatie care prevad in ce conditii aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor indreptatite, iar reclamantii au ales calea legilor speciale, acestia nu mai pot apela  la dreptul comun in concurs cu legea speciala avand in vedere regula "electa  una via" si principiul securitatii raporturilor juridice consacrat de jurispurdenta CEDO (Cauza Brumarescu c/a Romaniei).
In ceea ce priveste raportul dintre legile interne si Conventia Europeana a Drepturilor Omului curtea retine ca prin  hotararea atacata nu s-a ingradit reclamantilor accesul  la justitie intrucat aplicarea dreptului comun in materia  revendicarii cu  ignorarea efectelor create prin aplicarea legilor speciale de reparatie ar aduce grave atingeri principiului securitatii raporturilor juridice precum si drepturilor de proprietate ale tertilor dobanditori de buna-credinta ale caror titluri de proprietate nu au fost  desfiintate in vreun fel.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 296 Cod procedura civila apelul reclamantilor va fi respins iar in baza art. 274 Cod procedura civila acestia vor fi obligati la plata cheltuielilor de judecata.  
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017