Litigiu comercial - contract de transport

Dosar nr. 5562/296/2007
DECIZIA CIVILA NR. 450/R/2 Iunie 2008
Domeniu asociat: litigiu comercial; contract de transport.       Dispozitiile speciale ale art. 46 C.com. privind mijloacele de proba in materie
comerciala trebuie interpretate prin prisma realitatilor actuale ale societatii moderne
in sensul recunoasterii  valori probante si a corespondentei prin e-mail purtata intre
parti.

Prin Sentinta civila  nr. 7398/17.12.2007 pronuntata de Judecatoria Satu Mare
in dosar cu nr. unic de mai sus a fost admisa actiunea civila formulata de SC S SRL
cu sediul in Bucuresti, Calea Victoriei nr. 142-148, sector 1, cu domiciliul ales in
Chitila, str. Castanilor nr. 14 prin reprezentantii sai legali, impotriva  paratei SC VR
SRL cu sediul in Satu Mare, B-dul Unirii nr. 79, parata fiind obligata sa plateasca
reclamantei suma de 783 EUR si 935,94 lei pretentii. Fara cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinta a declarat recurs in termen parata SC "V R" SRL
SATU MARE, solicitand instantei admiterea acestuia, modificarea sentintei recurate
si respingerea actiunii introductive ca netemeinice si nelegale.
In motivarea cererii se arata ca instanta de fond a interpretat gresit litigiul
dedus judecatii, schimband natura vadit neindoielnica a raportului juridic litigios. In
sustinerea celor de mai sus, invedereaza ca, desi a la instanta de fond a aratat
natura comerciala a litigiului dedus judecatii - fiind vorba de un contract de transport
- guvernat (in mod special de prevederile Codului comercial) s-au trecut cu vederea
aceste aspecte, judecarea cauzei petrecandu-se in limitele generale ale dreptului
comun (Codul civil).
De asemenea, arata ca hotararea pronuntata de prima instanta este lipsita de
temei legal, intrucat nu pot fi de acord ca intr-un litigiu guvernat de prevederile
dreptului comercial se retine ca singura proba concludenta si pertinenta actul semnat
si stampilat de catre ambele societati, iar celelalte documente depuse la dosarul
cauzei sunt ignorate pentru simplul motiv al expedierii acestora pe cale electronica.
      Potrivit prevederilor Codului comercial sunt probe legale/utile/pertinente/
concludente, orice mijloace de proba admise de lege, o categorie in care se include
si corespondenta purtata de catre cele doua societati litigante, indiferent daca a fost
expediata cu ajutorul internetului sau pe cale postala.
      Documentul semnat si stampilat de catre recurenta la care face referire
instanta de fond si care nu prevede observatii la data semnarii a fost analizat -
parerea recurentei - in mod cu totul superficial, deoarece: pe de o parte, observatiile
au fost deja transmise inainte de data semnarii actului si, mai mult decat atat,
recunoscute de catre intimata-reclamanta, iar pe de alta parte, recurenta-parata era
constransa de propriile obligatii contractuale, respectiv: predarea motocicletei catre
clientul final. Ori, in ipoteza in care raportul contractual dintre cele doua societati intra
in sfera contenciosului la momentul in care motocicleta, intr-un final, a ajuns la Satu
Mare, recurentul-parat nu putea sa isi respecte obligatiile asumate fata de clientul
final, obligatii oricum compromise, cel putin partial. Intr-o atare situatie s-a  considerat
ca priveaza relatia furnizor-client, iar nu lipsa de profesionalism al intimatei.
      De asemenea, se poate observa ca in speta dedusa judecatii, situatii de
fapt/drept nu difera de prevederea legala, deoarece: potrivit intelegerii partilor durata
transportului era de 8-9 zile lucratoare; data de realizare a transportului se implinea
pe data de 31 octombrie 2006; predarea se realizeaza la data de 16 noiembrie 2006,
respectiv cu mult peste cele 9 zile lucratoare (in plus) estimate de catre intimata.
Prin intampinarea formulata in cauza, intimata-reclamanta solicita respingerea
recursului paratei ca nefondat.
      Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate cat si a
dispozitiilor art. 3041 C.proc.civ., instanta a apreciat recursul declarat de parata ca
fiind intemeiat.
      Se constata ca, desi prima instanta a retinut caracterul comercial al raportului
juridic incheiat intre parti, aceasta nu a dat prioritate dispozitiilor speciale in materie
prevazute de Codul comercial, sub aspectul mijloacelor de proba admisibile
prevazute de art. 46 din acest act normativ, iar sub aspectul dreptului material de
Titlul XII din acest cod intitulat "Despre contractul de transport".
       Se retine astfel ca, sub aspect probator art. 46 din Codul comercial prevede:
    "Obligatiunile comerciale si liberatiunile se probeaza:
    Cu acte autentice;
    Cu acte sub semnatura privata;
    Cu facturi acceptate;
    Prin corespondenta;
    Prin telegrame;
    Cu registrele partilor;
    Cu martori, de cate ori autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita
proba testimoniala si aceasta chiar in cazurile prevazute de art. 1191 din codul civil;
    In fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila."
Fata de aceasta dispozitie legala se constata ca, in mod eronat prima instanta
nu a acordat valoare probanta tuturor inscrisurilor depuse in probatiune de catre
ambele parti, si, in special, al celor depuse in probatiune de catre parata.
      Astfel, instanta de recurs constata valoarea probanta a corespondentei prin e-
mail purtata intre parti din care rezulta cu certitudine faptul ca reclamanta a intarziat
predarea marfii transportate cu peste 9 zile fata de termenul de predare initial stabilit
de 8-9 zile lucratoare de la primirea comenzii.
      In drept se retin ca fiind pe deplin aplicabile spetei dispozitiile art. 422 din
Codul comercial,  "termenul predarii lucrurilor transportate se hotaraste prin invoirea
partilor. In lipsa, el este lasat la aprecierea judecatii", precum si cele ale art. 428 din
acelasi act normativ, "in caz de intarziere in efectuarea transportului peste termenul
stabilit prin art. 422, carausul pierde o parte din pretul transportului, in proportiune cu
durata intarzierii si pierde intreg pretul transportului, daca intarzierea a durat indoit
de timpul hotarat pentru facerea transportului, afara de pagubele mai mari de care
este raspunzator, daca s-ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza.
    Carausul nu este responsabil de intarziere, daca probeaza ca ea a provenit din
caz fortuit sau forta majora, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului".
In lipsa vreunui caz legal de exonerare de raspundere a carausului pentru
neexecutarea contractului de transport in termenul prevazut in contract, fata de cele
de mai sus, instanta a apreciat ca apararea de fond a paratei invocata de parata -
recurenta este temeinica si legala, iar actiunea reclamantei este neintemeiata pentru
acest motiv.
Constatand ca prima instanta, prin interpretarea eronata a valorii probatorii a
inscrisurilor depuse in probatiune si prin aplicarea gresita a legii la starea de fapt ce
rezulta din probe a pronuntat a hotarare nelegala si netemeinica, in temeiul art. 2 pct.
3, art. 312 alin. 3, art. 304 pct. 9, art. 274 C.proc.civ. si a textelor de lege amintite,
instanta a admis recursul declarat de parata, a modificat in tot sentinta recurata in
sensul ca a respins actiunea reclamantei ca nefondata, cu obligarea intimatei la plata
cheltuielilor de judecata suportate de catre recurenta reprezentand taxe judiciare si
onorariu de avocat.