InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Satu Mare

Litigiu comercial - contract de asigurare -despagubiri.

(Decizie nr. 409/R din data de 16.05.2008 pronuntata de Tribunalul Satu Mare)

Domeniu Asigurari auto si alte asigurari; Contracte | Dosare Tribunalul Satu Mare | Jurisprudenta Tribunalul Satu Mare

Dosar nr. 1248/83/2008
DECIZIA CIVILA NR. 409/R/16 mai 2008
Domeniu asociat: litigiu comercial; contract de asigurare; despagubiri.       In conditiile in care reclamantei i s-a achitat o suma de bani calculata in
conformitate cu dispozitiile legale aplicabile in materie de asigurari, aceasta a
acceptat aceasta plata fara obiectiuni si in conditiile in care in cheltuielile privind o
dauna totala sunt incluse in mod logic si cheltuielile solicitate de catre reclamanta -
recurenta (transportul masinii la locul de domiciliu si inmatricularea unui nou
autoturism), aceasta nu este indreptatita sa solicite cu titlu de despagubiri si alte
sume decat cele achitate acesteia de catre societatea de asigurare parata.       Prin Sentinta civila nr. 145/04.02.2008 pronuntata de Judecatoria Carei in
dosar nr. 1897/218/2007, a fost respinsa actiunea comerciala inaintata de
reclamanta DR, impotriva paratilor SC INTERAMERICAN ROMANIA INSURANCE
COMPANY SA Bucuresti si LI, avand ca obiect obligarea in solidar a paratilor la plata
catre reclamanta a sumei de 811 EURO echivalent in lei la cursul oficial al BNR din
data platii efective, cu titlu de despagubiri civile, reprezentand cheltuieli de tractare si
taxa de inmatriculare, ca neintemeiata. Fara cheltuieli de judecata.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen  reclamanta solicitand
instantei admiterea acestuia, modificarea sentintei atacate si admiterea actiunii
reclamantei, cu obligarea paratilor la plata sumei de 811 EURO la cursul BNR de la
data efectuarii platii, cu cheltuieli de judecata.
          In motivarea cererii se arata ca in anul 2004 intimatul a provocat un accident
de circulatie in care a fost implicata si recurenta-reclamanta din vina exclusiva a
acestuia.
      Conform Ordinului 3113/2003 intimata de ordin 2 a achitat recurentei-
reclamante conform actelor de la dosar suma de 6961,73 lei reprezentand
contravaloarea pagubelor suferite prin accidentul de circulatie din 20.08.2004 pentru
autoturismul cu nr. de inmatriculare NO-778839 proprietatea recurentei. Aceasta
suma reprezinta potrivit art. 36 din Ordinul 3113/2003 "acoperirea cuantumului
pagubelor aduse bunurilor, fara a depasi diferenta dintre valoarea acestora din
momentul accidentului si valoarea ramasa".
      Prin valoarea ramasa se intelege acele parti ale autovehiculului ramase
neavariate, fara a putea depasi 25 % din valoarea autovehiculului.
      Astfel aceasta suma ar acoperi conform normelor valoarea efectiva a daunelor
(pieselor si manoperei de reparare) bunului, fara a se deduce ca in aceasta suma ar
intra si alte prejudicii ce au legatura cu fapta.
      Deci prin acceptarea sumei si efectiv prin calcularea acesteia s-a avut in
vedere doar avariile autoturismului.
      Dar cheltuielile solicitate de recurentp au legatura tot cu aceasta fapta, nu
reprezinta si nu aduce atingere sumei calculate potrivit normelor si catalogului si a
modului in care se explica in intampinare ca s-a calculat, aceste cheltuieli nu
reprezinta valoarea pieselor, a manoperei ci datorita faptului ca autoturismul a plecat
avariat spre Italia, nu a mai ajuns la destinatie, fiind tractat din Budapesta-Torino,
suma dovedita prin facturi traduse este de 329 Euro si deoarece valoarea reparatiilor
a fost prea mare, autoturismul a fost predat la centru de dezmembrari inlocuit cu un
altul si suma pentru inmatricularea acestuia a fost in cuantum de 482 EURO.
      Astfel aceste cheltuieli in masura in care asiguratorul nu este obligat sa le
achite, trebuie suportate atunci de persoana vinovata deoarece reprezinta un
prejudiciu suferit din aceiasi fapta.
      Acea declaratie semnata se refera doar la suma calculata si achitata pentru
valoarea pieselor si a manoperei necesare repararii, dar nu inseamna toate
cheltuielile suferite din acest prejudiciu. In masura in care recurenta contesta suma
de 6961,73 lei (desi in Italia reparatia era de 3940 EURO conform devizului de
lucrari) se putea invoca faptul ca recurenta a semnat o declaratie de acceptare a
sumei. Ori, din actele intimatei de ordin 2 rezulta ca aceasta suma reprezinta doar
valoarea autoturismului distrus, nu si acest prejudiciu produs la aceiasi data.
      In drept, invoca art. 304 indice 1 C.proc.civ., art. 998-999 Cod civil, art. 274
C.proc.civ.
          Prin intampinarea formulata in cauza, intimata SC "INTERAMERICAN
INSURANCE COPANY" SA BUCURESTI, a solicitat respingerea recursului declarat
de reclamanta ca nefondat si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei recurate.
           In motivare se arata ca in conformitate cu art. 40 din Normele de aplicare
Ordinului 3113/2003 alin. 2 pct. a "Se acorda despagubiri si pentru acoperirea
cheltuielilor de transport al autovehiculului (cu exceptia cazurilor de dauna totala) la
unitatile de specialitate din Romania, cea mai apropiata de locul accidentului, care
poate face reparatia, sau la locul cel mai apropiat de adapostire a autovehiculului".
      In continuare arata ca in speta dedusa judecatii, SC INTERAMERICAN SA, a
respectat intocmai obligatiile legale ce ii reveneau conform actelor normative
mentionate, in calitate de asigurator RCA (raspundere civila obligatorie) .
      In cazul in speta asiguratorul RCA - SC INTERAMERICAN SA a fost obligata
sa trateze cazul ca dauna totala intrucat o eventuala reparatie a autoturismului
avariat nu mai era economica, devenind aplicabile textele din Ordinul 3113/2003
emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor  - Despagubirile pentru autovehicule
nu pot depasi cuantumul pagubei, diferenta dintre valoarea autovehiculului la data
producerii accidentului si valoarea ramasa si nici valoarea maxima a despagubirii,
prevazuta la art. 10 alin.(1) lit. a).
      Avand in vedere valoarea devizului de reparatii de la dosarul cauzei,
repararea autoturismului ce face obiectul prezentului dosar nu era economica.
Costurile de reparatie sunt mai mari decat valoarea autoturismului calculata
respectand prevederile legale, drept pentru care a acordat recurentei reclamante
suma de 6961,73 lei, suma pe care reclamanta o accepta si semneaza ca nu mai are
nici o pretentie in legatura cu evenimentul descris.
      Acest fapt este constatat si consemnat si de instanta de fond in sensul ca prin
primirea acestei sume semnatarul nu mai are nici o pretentie in legatura cu paguba
respectiva de la asigurator de raspundere civila si de la persoana vinovata.
           Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta
constata ca acestea nu sunt motive de recurs ce ar putea fi circumscrise vreunui
motiv de casare sau modificare prevazut de art. 304 C.proc.civ., astfel ca analiza
sentintei recurate s-a realizat in conformitate cu dispozitiile art. 3041 C.proc.civ.
      Din analiza tuturor probelor administrate in fata primei instante, instanta de
recurs a constatat ca forta probanta a acestora a fost corect interpretata de catre
prima instanta, respectiv aceasta a coroborat in mod corect aceste probe - inscrisuri
si a incadrat in mod corect starea de fapt constatata in dispozitiile legale aplicabile
acesteia.
      Astfel, se constata ca, in mod temeinic si legal prima instanta a apreciat ca
actiunea civila inaintata de reclamanta, intemeiata pe dispozitiile art. 998 si
urmatoarele Cod civil este neintemeiata intrucat prin achitarea catre reclamanta a
unei sume de bani calculata in conformitate cu Legea nr. 136/1995, respectiv art. 40
din Normele de aplicare a Ordinului 3113/2003, reprezentand valoarea ramasa a
autoturismului proprietatea reclamantei, acesteia i-a fost acoperit in intregime
prejudiciul suferit.
In conditiile in care reclamantei i s-a achitat o suma de bani calculata in
conformitate cu dispozitiile legale aplicabile in materie de asigurari, aceasta a
acceptat aceasta plata fara obiectiuni si in conditiile in care in cheltuielile privind o
dauna totala sunt incluse in mod logic si cheltuielile solicitate de catre reclamanta -
recurenta (transportul masinii la locul de domiciliu si inmatricularea unui nou
autoturism), instanta a apreciat ca aceasta nu este indreptatita sa solicite cu titlu de
despagubiri si alte sume decat cele achitate acesteia de catre societatea de
asigurare parata.
      Constatand lipsa vreunui motiv de nulitate de ordine publica ce s-ar putea
invoca din oficiu de catre instanta, ca sentinta primei instante este temeinica si
legala, motivele de netemeinicie a acesteia invocate prin cererea de recurs privind
gresita interpretare a probelor administrate in cauza fiind nefondate  in temeiul art. 2
pct. 3, art. 282 ind. 1, art. 304, art. 304 ind. 1, art. 312,art. 720 ind. 1 si urmatoarele
C.proc.civ., art. 22, 49 si urmatoarele din Legea nr. 136/1995, art. 274 C.proc.civ,
instanta a respins recursul paratei ca nefundat si a mentinut ca temeinica si legala
sentinta recurata, fara a acorda cheltuieli de judecata in recurs, acestea nefiind
solicitate de catre intimati.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Asigurari auto si alte asigurari; Contracte

pretentii - Sentinta civila nr. 695 din data de 02.02.2010
pretentii - Sentinta civila nr. 695 din data de 02.02.2010
Asigurare RCA. Actiune in recuperarea contravalorii lucrarilor de reparatii auto. Natura raportului dintre unitatea service si asigurator - Sentinta civila nr. 2768 din data de 11.03.2015
Litigiu privind functionarii publici - Legea nr. 188/1999 - Anulare ordin de aplicare sanctiune disciplinara - Sentinta civila nr. 1865/CA din data de 12.06.2014
Litigiu privind functionarii publici - Legea nr. 188/1999 - Anulare decizie stabilire drepturi salariale, emisa in urma promovarii functionarilor publici de executie - Sentinta civila nr. 801/CA din data de 27.02.2014
Anulare act administrativ-fiscal, respectiv decizie de impunere si decizie de solutionare a contestatiei formulate impotriva deciziei de impunere, cerere admisa, in considerarea exceptiei instituite de legiuitor, respectiv aceea ca beneficiarii care achiz - Sentinta civila nr. 2162/CA din data de 18.09.2014
Anulare proces-verbal de contraventie circulatie - Recurs declarat de catre contravenient, cale de atac respinsa ca inadmisibila, in considerarea dispozitiilor art. 457 C.pr. civ. - Decizie nr. 114/R-CA din data de 28.02.2014
Anulare proces-verbal de contraventie - Recurs declarat, de catre institutia publica intimata, impotriva hotararii primei instante, prin care sanctiunea amenzii contraventionale aplicata petentei, prin procesul verbal contestat, a fost inlocuita cu sanct - Decizie nr. 626/R-CA din data de 01.11.2013
Suspendare executare act administrativ, respectiv decizie privind recuperarea unor sume platite necuvenit, cu titlu de indemnizatie pentru cresterea copilului - Sentinta civila nr. 2065/CA din data de 06.08.2014
Pretentii (malpraxis) - Recurs-admite recursurile, caseaza sentinta recurata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante - Decizie nr. 36/R din data de 23.02.2015
Contestatie le executare - Apel prin care apelanta-contestatoare solicita obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata si restituirea taxei de timbru, pretentii in sustinerea carora sustinme ca a achitat intimatilor suma datorata, anterior inc - Decizie nr. 88/Ap din data de 02.03.2015
Anulare antecontract vanzare-cumparare a unui bun imobil, la solicitarea promitentului-cumparator, pentru viciul de consimtamant constand in eroarea asupra calitatii de proprietar a promitentului-vanzator - Decizie nr. 96/Ap din data de 03.03.2015
Actiune in constatare si rectificare carte funciara - Decizie nr. 102/Ap din data de 09.03.2015
Drepturi banesti (dobanda legala) - Sentinta civila nr. 97/LMA din data de 26.02.2015
Contestatie la executare - anulare act, respect decizie debit, emisa de parata, in temeiul prevederilor art. 179 din Legea 263/2010, urmare a faptului ca reclamanta, beneficiara a unei pensii anticipate partiale, a realizat venituri dintr-o conventie civi - Sentinta civila nr. 58/LMA din data de 12.02.2015
Drepturi banesti (despagubiri solicitate de catre angajator pentru nerespectarea de catre angajat a termenului de preaviz stipulat in contractul individual de munca) - Sentinta civila nr. 96/LMA din data de 26.02.2015
Drepturi banesti (dobanda legala) - Sentinta civila nr. 117/LMA din data de 11.03.2015
Omor deosebit de grav; Talharie - Sentinta penala nr. 51 din data de 20.03.2012
Violare de domiciliu; Omor deosebit de grav; Talharie - Sentinta penala nr. 162 din data de 24.06.2009
Nationalizare. Despagubiri. - Decizie nr. 4/Ap din data de 19.01.2010