Drepturile omului. Eroare judiciara. Despagubiri.

Dosar nr. 1174/83/2006
SENTNTA CIVILA Nr. 1174/D/07 Iulie 2008 Drepturile omului. Eroare judiciara. Despagubiri. Prin actiunea civila inregistrata in dosar nr. de mai sus, reclamantul X a
solicitat condamnarea Statului Roman pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare
incercate de reclamant si in consecinta, in calitate de parat reprezentat prin Ministerul
Economiei si Finantelor Publice obligarea acestuia la plata sumei de 3.000.000 lei RON
(30.000.000.000 lei ROL) daune morale si acordarea sumei de 3.000.000 lei RON
(30.000.000.000 lei ROL)  cu titlu de despagubiri pentru costul oportunitatilor pierdute
plus acordarea sumei de 140.000 lei RON (1.400.000.000 lei ROL) cu titlu de
despagubiri materiale.
Ulterior, in urma efectuarii expertizei in cauza reclamantul si-a majorat
cuantumul pretentiilor materiale la suma de 21.402.568 lei RON                           
(214.025.680.000 lei ROL) suma care se compune pe de o parte din : cuantumul
dividendelor pierdute evidentiate in raportul de expertiza si cuantificate la suma de
5.802.658 lei RON (58.026.580.000 lei ROL) si pe de alta parte din : cuantumul partilor
sociale detinute de reclamant la societatea Y evaluate in acelasi raport la suma de 
15.600.000 lei RON (156.000.000.000 lei ROL).
In concluzie, obiectul cererii reclamantului astfel cum a fost precizat se ridica
la suma de 24.402.568 lei RON respectiv 244.025.680.000 lei ROL cu titlu de reparatie
pentru dauna suferita si suportata in urma erorii judiciare incercate.
In motivarea cererii, cat si in concluziile scrise reclamantul solicita aplicarea
directa a Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatii Fundamentale
(denumita in continuare Conventie), judecata in echitate si in consecinta atragerea
raspunderii Statului Roman in conditiile art.43 alin.3 din Constitutia Romaniei, art.504,
507 C.pr.pen. coroborat cu prevederile cadru ale art.998, 999 si 1000 alin.3 C.civ.
Pentru verificarea aplicarii dispozitiilor legale precitate, reclamantul prezinta
imprejurarile de fapt care au stat la originea cauzei, respectiv :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare din
18.12.2001, reclamantul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de evaziune
fiscala prevazuta si pedepsita de art.12 din Legea nr.87/1994 privind evaziunea fiscala.
Prin acelasi rechizitoriu, relativ la capatul de acuzare privind infractiunea de
uz de fals, parchetul a dispus incetarea urmaririi penale pentru considerentul ca ar fi
intervenit prescriptia raspunderii penale.
Urmarirea penala se intinde pe intervalul 30.11.1995 (data la care a inceput
urmarirea penala in primul dosar penal nr.465/P/1995 si s-a dispus retinerea
reclamantului pentru 24 de ore prin ordonanta de retinere din 30.11.1995 emisa de
I.P.J.Satu Mare) apoi la 12.02.1996 din nou este retinut 24 de ore prin ordonanta emisa de
I.P.J.Satu Mare, dupa care in dosar nr.62/P/1996 la data de 13.02.1996 in baza ordonantei
emise de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare se dispune arestarea preventiva
a reclamantului pe timp de 5 zile, in intervalul 13.02.1996-17.02.1996.
In motivarea deciziei luate, organul autoritatii judiciare a invederat ca potrivit
art.148 lit.h C.pr.pen., "pedeapsa pentru fapta imputata este mai mare de 2 ani, iar lasarea
in libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica".
La data de 17.02.1996 dupa ce s-a pus in miscare actiunea penala, impotriva
reclamantului in temeiul aceluiasi articol precitat, Parchetul de pe langa Tribunalul Satu
Mare emite o noua ordonanta prin care dispune arestarea preventiva a reclamantului pe
timp de 25 de zile, respectiv pentru intervalul 17.02.1996-12.03.1996, sens in care se emite
mandat de arestare preventiva, reclamantul fiind deja incarcerat in baza ordonantei
anterioare.
La expirarea termenului pentru care a fost emis mandatul de arestare
preventiva, organele de ancheta au intocmit referate de prelungire a arestarii preventive, iar
Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare a dispus prelungirea arestarii, in mod succesiv,
pe timp de 30 de zile, pana in data de 11.05.1996 cand a fost pus in libertate.
Tribunalul precizeaza ca reclamantul nu a anexat in probatiune acte in
sustinerea acestei afirmatii, in sensul ca prelungirea arestarii preventive a fost dispusa tot de
catre Parchet fara interventia instantei de judecata, iar in declaratia luata in prezenta cauza
(fila 140-142 vol.I) reclamantul sustine ca prelungirea arestului l-a dispus instanta de
judecata si a fost pus in libertate in urma unei hotarari pronuntate de tribunal, care a respins
cererea de prelungire formulata de Parchet privind mentinerea starii de arest.
Rechizitoriul emis de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul
Satu Mare, la care s-a conexat dosarul nr.(_) s-a emis la data de 18.12.2001, deci dupa o
perioada de circa 6 ani de zile, desi organele de ancheta avand la discretie totala
instrumentarea cauzei, au administrat un probatoriu lipsit de un suport juridic real, care sa
sustina o acuzare in conditiile legii, sustinere confirmata ulterior prin hotararea instantelor
de judecata.
Pornind de la circumstantele cauzei expuse, reclamantul sustine ca in faza
de urmarire penala, arestarea preventiva a acestuia a fost dispusa cu nerespectarea
dispozitiilor dreptului intern in materie, cata vreme procurorul s-a rezumat doar sa faca
trimitere la art.148 lit.h C.pr.pen., fara sa concretizeze motivele care ar fi justificat
restrangerea libertatii reclamantului, ceea ce atrage incalcarea art.5 §1 din Conventie "orice
persoana are dreptul la libertate si siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu
exceptia", art.5 §1 lit.c " _ daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata
autoritatii judiciare competente atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o
infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa
savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia".
In acest sens, reclamantul aminteste jurisprudenta Curtii (cauza Assenov ,
cauza Pantea c/a Romaniei - 2004).
Relativ la violarea § 3 al art.5 din Conventie "orice persoana arestata sau
detinuta, in conditiile prevazute la alin.1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusa de indata
inaintea unui judecator sau a unui alt magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea
atributiilor judiciare (_)".
Sub acest aspect, reclamantul arata ca legislatia romana in vigoare la data
evenimentelor ce au avut grave repercusiuni asupra sa, nu raspundea exigentilor art.5
alin.3 al Conventiei, intrucat procurorul ce avea competenta de a dispune masura arestarii
preventive nu oferea garantiile pe care notiunea de magistrat in sensul art.5 alin.3 din
Conventie le implica.
In acord cu jurisprudenta Curtii (cauza Aksoy c/a Turciei - 1996, Schiesser
c/a Elvetiei -1979, Huber c/a Elvetiei - 1990, Brincat c/a Italia-1992 si Vasilescu c/a
Romaniei - 1998) reclamantul arata ca procurorul care a luat masura arestarii preventive
nu indeplineste conditiile, ce reprezinta, pentru persoana arestata garantii impotriva
arbitrarului si a privarii nejustificate de libertate, nefiind independent in raport de executiv
si de parti, cata vreme de pe pozitia pe care o are in calitate de organ de urmarire, poate
interveni in procedura penala ulterioara momentului luarii masurii, conditii in care
impartialitatea sa este pusa la indoiala.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Vasilescu c/a Romaniei din
22.05.1998 a statuat "( _) ca in Romania, procurorii actioneaza in calitate de reprezentanti
ai Ministerului Public, subordonati, mai intai, Procurorului General, apoi Ministrului
Justitiei, nu indeplinesc conditia de independenta in raport cu putea executiva. Curtea nu
identifica nici un motiv care ar conduce la o concluzie diferita in speta, de aceasta data pe
terenul art.5 alin.3 din Conventie, din moment ce independenta fata de executiv este
inclusa printre garantiile pe care le presupune notiunea de "magistrat", in sensul art.5
alin.3 (_)".
Legalitatea masurii arestarii preventive este supusa de indata controlului
judecatoresc, promptitudinea unei asemenea procedurii fiind apreciata in concreto, in
raport de circumstantele cauzei, iar un control judecatoresc rapid constituie pentru
persoana in cauza o garantie impotriva unor rele tratamente (cauza Aksoy c/a Turciei -
1996).
Cat priveste violarea § 4 al art.5 "orice persoana lipsita de libertatea sa, prin
arestare sau detinere, are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca
acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna
eliberarea sa daca detinerea este ilegala".
Asadar, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit jurisprudential la
aplicarea acestui articol ca "prin garantarea unei cai de recurs personale arestare sau
detinute, art.5 alin.4 consacra, de asemenea, dreptul acestora de a obtine, in termen scurt,
o hotarare judecatoreasca prin care sa se statueze asupra legalitatii masurii arestarii
preventive si care sa puna capat privarii de libertate, daca aceasta este declarata ilegala"
(cauza Van der Leer c/a Olanda - 1990).
La data arestarii sale, reclamantul sustine ca a fost violata si aceasta
garantie stabilita de Conventie si prin art.13, pentru ca legislatia nationala permitea la
vremea respectiva in cel mai fericit caz o plangere la procurorul ierarhic superior pentru
actele intocmite de procurorul de caz, in conditiile art.278 C.pr.pen., declarat
neconstitutional si a Deciziei nr486/2.12.1997 a Curtii Constitutionale, in sensul ca textul
de lege supus controlului de constitutionalitate este constitutional numai in masura in care
nu opreste persoana nemultumita de solutionarea plangerii impotriva masurilor sau actelor
efectuate de procuror ori a dispozitiilor date de acesta sa se adreseze justitiei in temeiul
art.21 din Constitutie ce urmeaza sa se aplice in mod direct.
Concluzionand din perspectiva garantiilor oferite de art.5 din Conventie,
reclamantul sustine ca dreptul la libertate si la siguranta i s-a nesocotit intr-un totul de
organele abilitate in perioada arestarii preventive care au intreprins masuri abuzive fara a
avea o acoperire motivata si pertinenta in realitate, fiind astfel victima a unei arestari si
detineri contrare celor prescrise in art.5 din Conventie, care evident ii da dreptul la
reparatii.
O alta garantie conferita de Conventie si incalcata, sustine reclamantul, este
si cea prevazuta la art.6 privind dreptul la un proces echitabil, care presupune cu titlu de
garantii : dreptul de acces liber la justitie, examinarea cauzei in mod public, echitabil si
intr-un termen rezonabil de catre un tribunal independent si impartial, stabilit prin lege si
pronuntarea unei hotarari in public.
In jurisprudenta sa arata reclamantul, Curtea a statuat ca in materie penala
"termenul rezonabil" prevazut de art.6 alin.1 incepe sa curga de la data de la care o
persoana este acuzata.
"Acuzatia" a fost definita jurisprudential de Curte "ca notificarea oficiala,
provenind de la autoritatea competenta, cu privire la reprosul ce i se aduce unei persoane
de a fi savarsit o infractiune" (cauza Reinhardt si Slimane - Kaid c/a Franta - 1998).
Este stiut faptul ca, rezonabilitatea unei proceduri se apreciaza in raport de
circumstantele cauzei,respectiv complexitatea conjugat cu comportamentul partilor si cel al
autoritatilor competente.
Perioada de cca.6 ani cat a durat urmarirea penala si care cuprinde:
30.11.1995 - retinerea pentru 24 de ore si apoi intervalul 12.02.1996 (ordonanta de retinere
si in continuare arestarea preventiva) pana la 18.12.2001 (data emiterii rechizitoriului)
depaseste ceea ce Conventia defineste termen rezonabil.
In consecinta, conchide reclamantul, eroarea judiciara este evidenta si
consta intr-o cercetare penala abuziva care incalca dispozitiile Conventiei privind dreptul la
libertate si la siguranta cat si dreptul la un proces echitabil, pentru ca dupa 10 ani de
anchete, cercetari si repercusiuni sa se constate in cele din urma nevinovatia reclamantului
(fapta nu exista).
Fiind astfel victima unei erori judiciare, reclamantul a suferit si suportat un
prejudiciu moral complex ce s-a repercutat si asupra familiei acestuia, cu consecinte in
plan fizic si psihic, expunere la dispretul si oprobriul public in calitate de inculpat si
arestat, pecete care nu s-a sters nici in ziua de azi din perceptia multor conationali,
atingerea grava a onoarei, demnitatii, a creditului moral si a pozitiei sociale pe care a avut-o
anterior, a prestigiului profesional, coroborat cu sentimentul de frustrare si dezamagire.
In raport de disp.art.504 C.pr.pen.aplicabile in speta, astfel cum au fost
interpretate de Curtea Constitutionala si de disp.art.998, art.999 si art.1000 alin.3
C.civ.coroborat cu art.48 alin.3 din Constitutia Romaniei, la care se alatura garantiile
conferite de art.5 si art.6 din Conventie, pentru valorile sale fundamentale privind existenta
fizica si psihica, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional ce i-au fost incalcate, prin
diminuarea capacitatii de munca, defaimare si stigmatizarea reclamantului ca infractor cu
sechele insurmontabile de a mai desfasura aceeasi activitate profesionala la aceeasi
parametrii, afectarea relatiilor de familie cu copiii, a celor sociale prin pierderea unor relatii
de prietenie si amicitie, Statul Roman datoreaza reclamantului reparatii pentru pagubele
suferite in plan moral si material.
Costul oportunitatilor pierdute este la randul sau alaturi de prejudiciul
moral, un element ce compune paguba (termen folosit in dispozitiile Codului de procedura
penala) suferita de reclamant, sinonima cu aceea de prejudiciu folosit de Constitutia
Romaniei si de Codul civil si sub acest aspect solicita a se avea in vedere, in principal,
raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de comisia de experti in cadrul acestei
proceduri judiciare.
Tribunalul, precizeaza ca apararile Statului Roman nu fac trimitere la
pretentiile solicitate de reclamant pentru nerespectarea in procedura judiciara penala a
garantiilor conferite de art.5 si 6 din Conventie, invocate ca temei de drept pentru atragerea
raspunderii patrimoniale a Statului Roman.
Alaturi de probele depuse de reclamant in sustinerea cererii, prin mijlocirea
instantei, s-a efectuat o expertiza de specialitate in domeniul contabil intocmit de o comisie
formata din expertii : Sabau Ioan, Todosiciuc Ioan si Aciu Florica, conform obiectivelor
stabilite prin incheierea de sedinta din 9.04.2007               (fila 192-193), totodata
lichidatorul SC Y SRL Satu Mare prin incheierea din 20.04.2000 a Tribunalului Satu Mare, ,
la solicitarea instantei, a comunicat raportul de audit intocmit de auditorii Donca Vasile si
Derecskei Stefan din aprilie 1996, cu precizarea ca raportul privind descarcarea de gestiune
la data schimbarii din functie a reclamantului nu a fost gasit in arhiva societatii, in acest
sens fiind si raspunsul comunicat de PRICEWATER HOUSE COOPERS cu adresa de la fila
239 vol.I.
Tribunalul retine ca in raportul de expertiza sunt cuprinse informatiile din
exercitiul financiar-contabil pentru perioada septembrie 1993-iunie 1995, stabilind ca in
cele 6 luni din anul 1995 nivelul cifrei de afaceri a crescut de 28,8 ori fata de media lunilor
anilor 1993 si de 3,4 ori mai are decat in anul 1994, sens in care profitul (beneficiul net) s-a
majorat de 59 ori fata de media lunilor anului 1993 si de 10 ori fata de media lunilor anului
anterior 1994.
Rata rentabilitatii economice pentru aceeasi perioada, expertii au stabilit-o
la 205%, considerand ca acest indicator ofera o imagine mult mai concludenta asupra
activitatii si evolutiei in timp a societatii administrata in aceasta perioada de directorului
general X, insa tinand seama de influenta inflatiei ulterioare anului 1995, cresterea
concurentei, cu limitarea posibilitatilor de extindere corelat cu scaderea accentuata a
inflatiei dupa anul 1998 si intarirea monedei nationale comparativ cu Euro si USA, i-au in
calcul o crestere de 60% a profitului realizat in anul 1995.
Din aceasta crestere au calculat dividendele de repartizat intr-un procent de
22,45% cat s-a realizat efectiv in anul 1994 sens in care expertii au simulat o evolutie a
profitului cuantificand valoarea partilor sociale detinute de reclamant si care reprezinta
24% din capitalul social subscris, pentru perioada 1995 pana in 2006, in total 5.802.568 lei
RON (58.025.679.000 lei ROL).
Pe langa valoarea dividendelor expertii au stabilit si valoarea partii sociale
subscrisa ce ar fi revenit reclamantului in cazul retragerii din societate si care in opinia
expertilor ar reprezenta 15.600.000 lei RON (156.000.000.000 lei ROL).
Aceste simulari si determinari valorice, expertii au considerat sa le
evidentieze ca raspuns la obiectivul nr.6 din expertiza si care in esenta viza tendinta de
dezvoltare si crestere economica a societatii raport la structura operationala de care a
dispus pentru perioada 1993-1995.
Se concluzioneaza de catre comisia de experti ca in perioada septembrie
1993-iunie 1995 societatea condusa de reclamant a inregistrat o crestere economica
semnificativa prin organizarea unui management operational, constand in dezvoltarea
retelei de distributie in nord-vestul si centrul tarii, cu posibilitatea comercializarii si a altor
produse avand toate conditiile create pentru realizarea acestor obiective si in scurt timp sa
devina un leader de piata apreciind ca aportul administratorului la obtinerea rezultatelor
prezentate a fost unul determinant.
Asupra raportului de expertiza participantii in cauza au avut pozitii diferite,
in sensul ca reclamantul accepta intrutotul constatarile expertilor care au realizat o
prognoza in dezvoltarea economica a societatii, luand in considerare cresterea evidentiata de
actele contabile ale societatii, bilanturile societatii incepand cu anul 1993 pana in 1995, dar
si capacitatile manageriale deosebite ale directorului general care a coordonat societatea in
perioada respectiva, solicitand inlaturarea criticilor vehemente ridicate de catre partile
adverse impotriva raportului de expertiza.
In opozitie, cu cele sustinute de reclamant, Statul Roman prin Ministerul
Economiei si Finantelor - Directie de Reglementari Contabile cat si  D.G.F.P. Satu Mare, 
precum si Ministerul Public  a criticat constatarile din raport, considerand ca, cresterea
spectaculoasa a societatii prognozata de experti nu poate fi sustinuta cata vreme societatea
a inregistrat pierderi semnificative inca in perioada in care reclamantul era la conducerea
societatii, iar acele documente "gasite intamplator" de experti cu ocazia efectuarii lucrarii,
sunt insuficiente pentru a stabili modalitatea in care a fost condusa societatea, in perioada
septembrie 1993 - iunie 1995 in asa fel incat sa contureze o contributie efectiva si
indispensabila a reclamantului la desfasurarea activitatii societatii unde avea calitatea de
asociat si respectiv administrator.
Nota intocmita de Directia Reglementari Contabile (fila 322-326 vol.II)
precizeaza ca expertii au supradimensionat profitul societatii cu atat mai mult cu cat
bilantul contabil pe anul 1994 releva in mod nereal un profit de 188.995 mi lei desi
societatea avea inregistrate diferente de conversie activ in suma de 90.629 mi lei pentru
care conform reglementarilor contabile in vigoare societatea trebuie sa inregistreze
provizioane pentru pierderi de curs valutar, pe seama cheltuielilor. Prin urmare, profitul
real corectat pentru 1994  este de 98.366 mi lei.
Cat priveste anul 1995 societatea are inregistrate pierderi in suma de
723.965 mi lei, asa cum rezulta si din raportul de audit intocmit, caz in care nu poate fi
vorba de o activitate eficienta, gestionarea defectuoasa este relevata inclusiv de acest raport
care conchide ca profitul calculat pentru anul 1995 nu este real, nefiind efectuate
inventarierea imobilizarilor corporale fapt ce pune sub semnul intrebarii realitatea sumelor
consemnate in bilant (mentiunea auditorului), apoi societatea tot in anul 1995 a inregistrat
cheltuieli exceptionale in suma 361.812 mi lei, datorita depasirii termenului de garantie a
produselor, inclusiv contravaloarea berii aflata in stoc la 31.12.1995 (vezi acord de audit),
toate acestea pun la indoiala corectitudinea datelor din bilantul contabil la 31.12.1995.
Apreciind ca expertii au dat dovada de superficialitate in tratarea unei lucrari
extrem de complexe, Statul Roman prin reprezentant legal a facut dovada depunerii unei
sesizarii disciplinare (fila 378-384 vol.II) impotriva expertilor care au intocmit lucrarea in
prezenta cauza.
Initial, la solicitarea Directiei, instanta a incuviintat efectuarea unei noi
expertize, proba la care s-a renuntat ulterior conform cererii depusa in sedinta publica din
13 iunie 2008 de reprezentanta paratului.
Pornind de la pretentiile concrete ale reclamantului sub aspectul pierderii
unor oportunitati economice, pentru perioada a 10 ani de zile, incepand cu anul 1995 si
pana in 2006 (cand s-a pronuntat si a ramas definitiva hotararea de achitare) instanta a
pus in discutia partilor (incheierea din 30.01.2008) in ce masura prejudiciu reclamat poate
cuprinde si perioada 2000-2006 adica temeinicia pretentiilor dupa ce societatea a intrat in
procedura falimentului.
Prin notele de aparare, reclamantul  sustine ca declansarea procedurii
falimentului societatii comerciale are aceeasi geneza si se gaseste in acelasi comportament
abuziv si discretionar al autoritatilor statului prin declansarea procesului penal impotriva
asociatului, fost administrator al societatii.
Profitul net de la jumatatea anului 1995 de 1.030.464.000 lei (cand paritatea
leu/dolar era in jur de 2000 lei) constituia un indicator de performanta care in lipsa
interventiei abuzive a autoritatilor statului impotriva asociatului administrator ar fi putut
pastra aceiasi parametrii de dezvoltare si nicidecum intrarea in faliment, in concluzie si
initierea acestei procedurii in temeiul Legii 64/1995 constituie un rezultat al declansarii
abuzive a procesului penal impotriva reclamantului.
Reprezentanta Statului a considerat privitor la aceasta chestiune ca initierea
procedurii falimentului nu prezinta relevanta in prezenta cauza, renuntand la atragerea
raspunderii administratorului ca urmare a pronuntarii deciziei de achitare.

Tribunalul, analizand apararea de fond invocata de Ministerul Public -
Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare, respectiv incidenta in cauza a disp.art.96
alin.5 din Legea 303/2004, in conformitate cu care : "nu este indreptatita la repararea
pagubei persoana care in cursul procesului a contribuit in orice mod la savarsirea erorii
judiciare de catre judecator sau procuror" apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile impuse
de textul de lege precitat, cata vreme independent de atitudinea reclamantului (invinuit-
inculpat in faza de urmarire penala) existenta faptei penale, respectiv savarsirea infractiunii
de evaziune fiscala depindea in mare masura de interpretarea dispozitiilor legale (art.VII din
Acordul GATT, ratificat prin Decretul 183/1980) si intemeiat pe acestea instanta de
judecata a dispus achitarea inculpatului de sub acuzatia savarsirii infractiunii prev.si
ped.de art.12 din Legea 87/1994, luand in considerare concluziile cuprinse in raportul de
expertiza intocmit de expert Gradinaru Rodica (filele 132-139 dosar nr.818/2003).
In considerentele sentintei penale nr.1106/2003 cat si in sentinta penala
nr.859/2004 pronuntata in rejudecare de Judecatoria Satu Mare, se concluzioneaza ca "(_)
articolele de reclama, marketing si management nu erau in masura sa mareasca pretul
produsului importat, nu erau supuse taxarii separate".
In consecinta, conduita avuta de reclamant in perioada urmaririi penale de a
lua legatura cu martorii audiati in aceasta faza, cum ar fi de exemplu cu martorul V (fila 54
- 56 vol.I - dosar 465/P/1995) si de a discuta asupra ceea ce urma sa declare in fata
organelor de ancheta, nu este suficienta pentru a da eficienta dispozitiilor art.96 alin.5 din
Legea 303/2004 si de a respinge pretentiile formulate intemeiat pe efectul normei de drept
precitate.
Independent de depozitiile martorilor audiati in faza de urmarire penala,
rechizitoriul a fost emis in sarcina reclamantului (inculpat) tinand seama de modul in care
s-a realizat facturarea contravalorii produsului (bere), respectiv divizarea pretului berii facut
in scopul diminuarii valorii in vama si implicit a obligatiilor fiscale catre Stat, ceea ce in
opinia Parchetului a conturat existenta faptei penale, respectiv a infractiunii de evaziune
fiscala prev.si ped.de art.12 din Legea 87/1994.
In consecinta, nu poate fi retinuta contributia reclamantului la zadarnicirea
anchetei penale sau a cercetarii judecatoresti, cea din urma avand drept rezultat
pronuntarea unei hotarari de achitare pentru fapta penala imputata.
Intemeiat pe aceste considerente, tribunalul a respins incidenta in cauza a
dispozitiilor art.96 alin.5 din Legea 303/2004.
Pe fondul cauzei, tribunalul analizand actiunea ce formeaza obiectul cauzei,
in raport de dispozitiile legale in materie si a probelor administrate, apreciaza ca intemeiat
demersul juridic exercitat de reclamant, intemeiat pe urmatoarele considerente :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare din
18.12.2001 reclamantul in calitate de inculpat a fost trimis in judecata pentru savarsirea
infractiunii de evaziune fiscala prev.si ped.de art.12 din Legea 87/1994.
Prin acelasi rechizitoriu si fata de aceeasi persoana, Parchetul de pe langa
Tribunalul Satu Mare a dispus scoaterea de sub urmarirea penala pentru infractiunile
prev.si ped.de art.194 pct.5 din Legea 31/1990 si pentru infractiunea prev.si ped.de art.12
din Legea 87/1994, iar in baza art.243 si art.10 lit.g C.pr.pen.a dispus incetarea urmaririi
penale efectuate pentru infractiunea prev.si ped.de art.291 C.pen. retinand interventia
prescriptiei raspunderii penale.
Initial, fata de reclamant (invinuit pentru savarsirea infractiunilor prev.si
ped.de art.12 din Legea 87/1994, folosirea bunurilor societatii cu rea credinta in scop
contrar intereselor acesteia, prev.de art.194 pct.5 din Legea 31/1990, fals in evidente
contabile prev.si ped.de art.40 din Legea 82/1990 rap.la art.289 alin.1 C.pen.) s-a luat
masura retinerii pentru 24 ore prin Ordonanta emisa de I.P.J.Satu Mare la 30.11.1995 in
dosar nr.., inlocuita cu masura obligarii de a nu parasi localitatea emisa de procuror prin
Ordonanta din 1.12.1995 de M.P. - Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare in dosar
nr.465/P/1995.
Ulterior, la 12.02.1996 acelasi organ de cercetare penala I.P.J.Satu Mare
dispune din  nou retinerea reclamantului prin ordonanta, dupa care Parchetul de pe langa
Tribunalul Satu Mare la 13.02.1996 dispune arestarea preventiva pe timp de 5 zile cu
incepere din 13.02.1996 pana la 17.02.1996, conform mandatului de arestare preventiva
nr., iar la 17.02.1996 dupa punerea in miscare a actiunii penale prin ordonanta din aceiasi
data emite pentru 25 de zile mandat de  arestare preventiva pana la data de 12.03.1996.
Luarea masurii de arestare preventiva se intemeiaza conform datelor
cuprinse in ordonanta si mandat pe imprejurarea ca pedeapsa prevazuta de lege pentru
infractiunea de evaziune fiscala este mai mare de 2 ani si lasarea sa in libertate ar prezenta
pericol public, conform art.148 lit.h C.pr.pen.
Prin incheierea nr.543/13.03.1996 Judecatoria Satu Mare la sesizarea
Parchetului a prelungit durata arestarii preventive cu 30 de zile incepand cu data de
13.03.1996 pana la 11.04.1996 inclusiv, iar cu incheierea nr.826/11.04.1006 din nou se
admite sesizarea Parchetului si Instanta prelungeste cu inca 30 de zile durata arestarii
preventive incepand cu data de 12.04.1996 pana la data de 11.05.1996.
Prin incheierea nr. pronuntata in dosar nr., Judecatoria Satu Mare respinge
sesizarea Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare pentru prelungirea duratei arestarii
preventive a inculpatului X, precizand ca motivele invocate de Parchet in ultima sesizare
(cea din 11.04.1996) au fost solicitate si anterior, iar persoana inculpatului ofera suficiente
garantii ca nu se va sustrage urmaririi penale in cazul in care va fi cercetat in stare de
libertate.
Incheierea pronuntata in cauza a fost mentinuta prin decizia penala a
Tribunalului Satu Mare, sens in care a dispus respingerea  recursului ca nefondat declarat
in cauza de Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare.
Asa cum s-a aratat anterior, rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul
Satu Mare in privinta reclamantului s-a emis la 18.12.2001 pentru faptele aratate, iar
instanta de judecata pronunta prima hotarare in cauza la data de 30.05.2003, prin care in
baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a C.pr.pen. dispune achitarea inculpatului de sub
acuzatia savarsirii infractiunii de evaziune fiscala prev. si ped. de art.12 din Legea 87/1994
si cum la data de 11.02.2002 instanta a incuviintat in baza art.13 alin.1 C.pen. continuarea
judecarii procesului si pentru infractiunea de uz de fals retinuta la pct.2 din rechizitoriu,
dar pentru care a intervenit prescriptia raspunderii penale, la finalizarea cercetarii
judecatoresti prin aceeasi hotarare, instanta in baza acelorasi texte de lege, dispune
achitarea inculpatului si de sub acuzatia savarsirii acestei din urma infractiuni.
Se constata ca inculpatul a executat in stare de arest perioada din
12.02.1996 pana la 11.05.1006.
Ca urmare a apelurilor exercitate in cauza impotriva acestor hotarari,
tribunalul desfiinteaza sentinta si trimite cauze spre rejudecare la aceiasi instanta.
In rejudecare, din nou instanta admite cererea formulata in baza art.13
alin.2 C.pr.pen.si dispune continuarea procesului penal, pronuntand pe fond solutii de
achitare pentru ambele infractiuni,conform sentintei penale mentinuta in apel si modificata
in parte prin dec.pen. a Curtii de Apel Oradea.
Ulterior, in urma exercitarii contestatiei in anulare, aceasta din urma
hotarare a fost desfiintata si rejudecand recursul declarat de Parchetul de pe langa
Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea a admis calea de atac exercitata de Parchet si
a inlaturat din incheierea de sedinta din 18.03.2004 a Judecatoriei Satu Mare dispozitia de
continuare a cercetarilor fata de inculpat pentru savarsirea infractiunii de uz de fals prev.si
ped.de art.289 C.pen.si art.40 din Legea 82/1991 rap.la art.289 C.pen, precum si dispozitia
de achitare a inculpatului luata in baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a C.pr.pen.de sub
invinuirea comiteri infractiunii de uz de fals prev.si ped.de art.291 C.pen.luata prin sent.
pen. a aceleiasi instante, conform dec. pen. din 2005.
Dupa ramanerea definitiva a acestei sentinte penale reclamantul a promovat
prezenta actiune, avand ca obiect pretentii izvorate din incalcarea unor drepturi
recunoscute de Conventie si Constitutia Romaniei, pe parcursul celor 10 ani  cat a durat
procesul penal, incepand cu 30 noiembrie 1995 pana la 20 octombrie 2005.
Natura juridica a acestor pretentii sunt fundamentate in principal pe
dispozitiile art.5 si 6 din Conventie, respectiv pe violarea dreptului la libertate si siguranta a
persoanei  cat si a celui de a obtine finalizarea procedurii intr-un termen optim si rezonabil
si a efectelor produse in plan moral si material.
In urma ratificarii Conventiei, prin Legea 30/1994 drepturile conferite si
garantate de aceasta obliga autoritatile, ca in raport de continutul concret al garantiei, sa 
puna la dispozitia oricarei persoane un mijloc de corectare a unei situatii contrare
Conventiei, ca obligatie pozitiva ce revine Statului in raport cu cetateanul, respectiv dreptul
la un remediu intern in sensul prevazut de art.13 din Conventie si care reprezinta
posibilitatea oricarei persoane care se pretinde victima de a sesiza o autoritate de stat cu o
actiune prin care sa solicite constatarea acestei violari, incetarea sa si repararea
prejudiciului produs.
Incorporarea Conventiei in dreptul intern national roman, conform art.11 din
Constitutie are drept efect aplicarea directa a Conventiei de catre  instantele nationale, atat
in privinta apararii drepturilor fundamentale ale cetatenilor prin garantiile conferite de
Conventie cat si prin repararea unor prejudicii pentru violarile produse, sub forma de
despagubiri, instantele nationale fiind astfel competente a se pronunta in cauza, tinand
seama de jurisprudenta Curtii recunoscuta fara rezerve si obligatorie, conform art. 3 din
Legii nr. 30/1994. Deciziile Curtii Europene de Justitie se bucura de autoritatea de lucru
interpretat, fiind opozabile tuturor statelor care au recunoscut Conventia.
Totusi, atunci cand reglementarile interne contin prevederi mai favorabile
comparativ cu cele internationale,  prin Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constitutiei s-a
stabilit principiul subsidiaritatii normei internationale in materia drepturilor omului fata de
normele din sistemul juridic national, formulat in mod expres prin art. 20 din Constitutie,
in acest sens fiind si dispozitiile art. 60 din Conventie.
                       La data la care reclamantul a  fost privat de libertate, incepand cu 30
noiembrie 1995, era in vigoare Constitutia din 1991 care in materia drepturilor omului a
instituit o prioritate absoluta a reglementarilor internationale in materie fata de dreptul
intern iar Romania ratificase deja  Conventia prin Legea 30/18 mai 1994.
Atat norma europeana prin art.5 cat si cea constitutionala inca din 1991
apara si garanteaza libertatea individuala si siguranta persoanei, declarate inviolabile art.
23 din Constitutie.
Dreptul la libertate fizica al persoanei nu este unul absolut, fiind susceptibil
de limitari serioase, dar pentru ca privarea de libertate a unei persoane sa fie considerata
licita trebuie sa indeplineasca cumulativ doua conditii - conformitatea masurii cu dreptul
intern si obligativitatea ca masura interna sa se inscrie intr-unul dintre cazurile prevazute
in conventie, masuri instituite in scopul evitarii detinerii arbitrare a unei persoane.
Fundamentul juridic al unei astfel de masuri il reprezinta suspiciunea ca
persoana in cauza ar fi comis o infractiune, iar statul prin autoritatile sale trebuie sa
probeze faptul ca actele materiale care i se reproseaza persoanei retinute intrunesc
continutul constitutiv al unei infractiuni determinate -  cauza Lukanov c/a Bulgariei 1997.
In speta, autoritatile statului la data luarii masurii arestarii preventive a
reclamantului aveau obligatia sa verifice daca actiunea privind divizarea pretului la
produsul de import realizata de reclamant reprezinta latura obiectiva a infractiunii de
evaziune fiscala prin diminuarea pretului in mod intentionat si in scop de a obtine taxe
vamale mult mai mici, cu prejudicii in acest sens, evident pentru Stat, rezultate din
nerespectarea tarifului vamal de import si export de marfuri.
Asa cum rezulta din art.5 § 1 lit.c din Conventie pentru a se dispune
arestarea preventiva a unei persoane este necesar sa existe motive verosimile de a crede ca
aceasta a comis o infractiune, iar autoritatile sa produca probele care sa sustina acuzatia
penala indreptata impotriva celui arestat (cauza Murray c.Maria Britanie - 1996), ori in
speta suspiciunea intemeiata obiectiv emisa de autoritatile statului privind savarsirea unei
fapte penale de catre reclamant, a depins de interpretarea data a prevederilor art.VII din
Acordul GATT (OG 26/1993 privind tariful vamal de import al Romaniei).
Directia Generala a Vamilor la solicitarea Inspectoratului Judetean de Politie
Satu Mare in privinta acestei interpretari a transmis cu adresa nr.119/15.02.1996 ca
valoare in vama ca baza de calcul a taxelor vamale si a celorlalte drepturi datorate bugetului
este valoare tranzactionala sau pretul efectiv platit sau de platit al marfurilor pe care
cumparatorul trebuie sa-l achite furnizorului pentru marfurile importate, la care se adauga,
in masura in care au fost efectuate dar nu au fost incluse in pret elementele prevazute de
art.VIII din Acordul GATT (cheltuieli de transport pe parcurs extern, cheltuieli de
incarcare/descarcare, manipulare pe parcurs extern, cheltuieli de asigurare pe parcurs
extern). Prin aceste elemente precizeaza Directia Generala a Vamilor Bucuresti, nu intra
cheltuielile de reclama sau marketing, in acelasi sens opinand si Directia Generala a
Impozitelor Indirecte din cadrul Ministerului Finantelor conform adresei
272445/30.05.1996 (fila 263-266 vol.I dosar 465/P/1995 si fila 230 vol.II din acelasi
dosar).
In faza cercetarii judecatoresti, instanta a luat in considerare aceeasi
interpretare confirmata si de pozitia expertului, conditii in care probele prezentate de
acuzare nu au fost de natura sa conduca la condamnarea reclamantului si mai mult
instanta a constatat ca fapta nu exista, adica nu s-a produs nici o tulburare a ordinii
juridice sociale si nu a fost necesara interventia statului prin declansarea actiunii penale.
In aceste conditii la data arestarii se poate conchide ca a fost violat dreptul la
libertate si siguranta a persoanei garantat de Constitutie si Conventie, iar limitarea permisa
nu satisface cerinta impusa de art.5 § 1 lit.c pentru a putea fi retinut caracterul ilicit al
privarii de libertate, fiind incalcata si prezumtia de nevinovatie.
Cat priveste garantia oferita de § 3 al art.5 din Conventie, acesta consacra
doua garantii speciale pentru persoanele lipsite de libertate in baza art.5 § 1 lit.c si anume  :
dreptul de a fi adus de indata in fata unui judecator pe de o parte si dreptul de a fi judecat
intr-un termen rezonabil pe de alta parte si implicit obligatii pentru autoritati  de indeplinire
a acestor obligatii.
Referitor la prima garantie, pornind de la autoritatea de lucru interpretat sub
acest aspect, prin decizia pronuntata de Curte in cauza Vasilescu c/a Romaniei - 1998 sau
Pantea c/a Romaniei - 2003 (ce pot fi considerate hotarari pilot care au condus la
modificarea substantiala a Codului de procedura penala prin Legea 281/2003 si inclusiv a
revizuirii Constitutiei prin Legea 429/2003 sub aspectul luarii masurii arestarii preventive
de catre judecator), s-a statuat ca procurorul nu ofera garantiile de independenta si
impartialitate pe care le presupune notiunea de magistrat (§ 236-238 cauza Pantea), fiind
subordonati mai intai Procurorului General apoi Ministrului Justitiei, astfel ca nu
indeplinesc conditia de independenta in raport cu executivul, dar nici fata de parti (cauza
Huber c. Elvetia).
Impotriva reclamantului, masura arestarii preventive a fost emisa de
procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare, conform ordonantelor
din 13.02.1996, 17.02.1996 si respectiv a mandatelor de arestare preventiva, asa cum
prevedeau dispozitiile codului de procedura penala, in vigoare la vremea respectiva.
Legat de cea de a doua garantie, art.5 § 3 din Conventie impune interventia
de indata a controlului judecatoresc asupra legalitatii masurii arestarii preventive,
promptitudinea unei asemenea proceduri fiind apreciata in concreto, in raport de
circumstantele cauzei, fara ca in interpretarea si aplicarea notiunii de promptitudine sa
poata fi aplicat principiul flexibilitatii decat intr-o foarte mica masura, intrucat un control
judecatoresc rapid constituie pentru persoana in cauza o garantie impotriva unor rele
tratamente (§ 240 - cauza Pantea precum si cauza Aksoy c/a Turciei - 1996).
In hotararea Brogan  susmentionata, Curtea a statuat ca o perioada de 4 luni
si 6 ore de la data la care mandatul de arestare a fost pus in executare pana la data la care
legalitatea masurii a fost supusa  controlului judecatoresc, depaseste limitele temporare
stricte fixate de art.5 § 3 din Conventie, chiar daca arestarea era necesara in scopul
protejarii colectivitatii in ansamblul sau impotriva terorismului         (§ 242 cauza Pantea).
Potrivit dispozitiilor legale in materia procedurii penale de la data la care a
avut loc arestarea reclamantului, masura retinerii putea fi luata de organul de cercetare
penala iar arestarea preventiva precum si obligarea de a nu parasi localitatea, puteau fi
luate numai de procuror sau de instanta de instanta conform art.136 C.pr.pen.
Impotriva ordonantei de arestare preventiva emisa de procuror, era prevazuta
cale de atac sub forma plangerii la instanta careia iar fi revenit competenta sa judece cauza
pe fond - art.1401 C.pr.pen.astfel cum a fost introdus prin Legea 32/1990 cu completarile
ulterioare si in tot cursul procesului penal disp.art.1601 C.pr.pen.permiteau inculpatului
arestat preventiv sa ceara punerea sa in libertate provizorie sub control judiciar sau pe
cautiune, competenta de rezolvare a cererii revenind, in cursul urmaririi penale
procurorului conform art.1606 alin.5 C.pr.pen., iar impotriva ordonantei de respinse la fel se
putea face plangere la instanta careia ar fi revenit competenta sa judece cauza in fond
inclusiv, incheierea instantei era supusa recursului conform art.1609 C.pr.pen.
Din datele cuprinse in dosarul de urmarire penala, rezulta ca reclamantul in
calitate de invinuit-inculpat arestat la data de 17.02.1996 a fost  prezentat judecatorului
pentru solutionarea plangerii formulata impotriva ordonantei de respingere a cererii de
punere in libertate sub control judiciar din data de 19.02.1996 din dosar nr. a Parchetului
de pe langa Tribunalul Satu Mare.
Judecatoria Satu Mare cu incheierea nr. a admis cererea de punere in
libertate provizorie sub control judiciar, solutie care ulterior a fost modificata de instanta de
control judiciar, cata vreme dupa aceasta data parchetul a cerut prelungirea duratei
arestarii preventive, ultima sesizare a parchetului fiind insa respinsa de instanta de
judecata cu incheierea nr., mentinuta de Tribunalul Satu Mare.
Esential este insa pentru a se stabili daca a avut loc o incalcare a garantiei
conferita de Conventie prin  prisma § 3 al art.5, daca legalitatea masurii arestarii preventive
a fost supusa controlului judecatoresc, ori din datele prezentate rezulta inclusiv
posibilitatea legala aflata la dispozitia persoanei arestare de a contesta ordonanta de
arestare preventiva emisa de procuror si de a fi adus in fata judecatorului. Promptitudinea
prin care reclamantul a fost prezentat in fata judecatorului rezulta din data pronuntarii
incheierii nr_. /22.02.1996, apreciata in raport cu data de 17.02.1996 ca fiind rezonabila
si de acceptat, cu atat mai mult cu cat existau dispozitii legale in dreptul intern care
permiteau contestarea in instanta a ordonantei de arestare preventiva emisa de procuror.
Prin urmare, singura garantie incalcata din acest paragraf (§ 3 al art.5) apare
ca fiind in legatura cu emiterea mandatului de arestare de catre procuror, unde in raport de
reperele stabilite de Curte prin deciziile ce se bucura de autoritate de lucru interpretat,
tribunalul a constatat incalcarea acestei garantii, doar sub acest aspect.
Prin considerentele de mai sus, tribunalul apreciaza ca aceleasi argumente
pot fi folosite si pentru ceea ce garanteaza § 4 al art.5 din Conventie sub forma dreptului la
recurs contra privarii de libertate, incheierile si hotararile judecatoresti pronuntate in cauza
apartin instantelor de judecata competente, despre care reclamantul a fost instiintat si
prezentat in fata judecatorului pentru sustinerea cauzei in prezenta avocatului, conditii in
care tribunalul a apreciat ca nu poate fi retinuta vreo ingradire a acestui drept.
Concluzionand, din perspectiva acestor garantii tribunalul a retinut ca in
cursul procesului penal (urmarire penala) reclamantul a fost victima unei arestari nelegale,
limitarea dreptului la libertate si siguranta nu a avut un caracter licit prin faptul ca
motivele verosimile prezentate de autoritatile statului nu au condus la pronuntarea unei
hotarari de condamnare, iar instanta a constatat definitiv ca fapta nu exista.
Cat priveste pretinsa incalcare a articolului 6 alin. 1 din Conventie, judecarea
cauzei in timp rezonabil sau mai nou denumit termen optim si previzibil, ridicat la rang de
drept fundamental prin cuprinderea sa in Constitutie, art. 21 alin.3 tribunalul a apreciat ca
perioada celor 10 ani de zile, descrisa pe larg, mai sus nu respecta exigentele de celeritate,
fiind inregistrate si perioade de inactivitate a autoritatilor,de nerespectare a unor dispozitii
legale de citarea ceea ce a condus la dilatarea procedurii prin rejudecare,  iar complexitatea
cauzei poate fi considerata de tip mediu, motive pentru care tribunalul a luat in considerare
si aceasta incalcare.  
Remediul intern pentru a obtine repararea pagubei, sub aspectele
sesizate mai sus a fost creat prin legiferarea expresa in acest sens a conditiilor in care
intervine raspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, conform
principiului inscris in Legea fundamentata prin art.52 alin.3, fiind insa vorba de o eroare
comisa intr-un proces penal, repararea pagubei materiale sau a daunelor  morale in cazul
condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal, se
realizeaza in conditiile art.504 alin.1 si 2 C.pr.pen., raportat la art.998, art.999 C.civ.,
corelate cu art. 5 si 6 din Conventie.
Retinand ca, reclamantul nu a fost condamnat definitiv si in urma rejudecarii
cauzei sa se fi pronuntat o hotarare definitiva de achitare, remediul intern in repararea
prejudiciului suferit se intemeiaza pe dispozitiile art.504 alin.2 C.pr.pen.in conformitate cu
care "are dreptul la repararea pagubei si persona care, in cursul procesului penal a fost
privata de libertate ori caruia i s-a restrans libertatea in mod nelegal",din acest punct de
vedere fiind justificata obiectiunea Statului Roman privind stabilirea temeiului de drept care
asigura repararea prejudiciului suferit de catre reclamant.
Raspunderea patrimoniala a Statului pentru erorile judiciare se
fundamenteaza pe principiile raspunderii civile delictuale, sens in care se abordeaza din
perspectiva celor patru conditii clasice in materie : existenta prejudiciului, fapta ilicita,
vinovatia si legatura de cauzalitate.
In cazul in care, eroarea judiciara a produs un prejudiciu, persoana vatamata
poate cere repararea acestuia, fie ca este vorba de prejudiciu moral sau material. Prejudiciul
reprezinta rezultatul incalcarii unui drept si in speta acesta reprezinta dreptul la libertatea
si inviolabilitatea persoanei, care odata produs da dreptul la reparatie, pentru a se acoperii
pierderea suferita.
In conditiile raspunderii civile delictuale pentru a se putea obtine  repararea
prejudiciului se cere ca acesta sa fie cert si sa nu fi fost reparat inca. Caracterul cert al
prejudiciului presupune ca acesta este sigur atat in privinta existentei cat si in privinta de
evaluare.
Pentru repararea pagubelor materiale si a daunelor morale legiuitorul prin
art.505 C.pr.pen.a prevazut criteriile pentru stabilirea intinderii reparatiei in functie de
durata privarii de libertate, de consecintele produse asupra persoanei, iar ca modalitate
reparatia consta si in plata unei sume de bani, tinand seama de conditiile celui indreptatit
la repararea pagubei si de natura daunei produse.
Daca fapta ilicita se identifica cu insasi eroarea judiciara comisa, raportul de
cauzalitate evident ca trebuie sa existe intre aceasta din urma si prejudiciul produs.
Prin cuantificarea pretentiilor, reclamantul a considerat ca suma de
24.402.568 lei RON respectiv 244.025.680.000 lei ROL raspunde cerintei de a obtine
repararea prejudiciului material suferit alaturi de cel moral pretins la suma de 3.000.000 lei
RON (30.000.000.000 lei ROL).
Rationamentul folosit de reclamant pentru justificarea pretentiilor materiale
in suma totala de mai sus, a fost gasit de tribunal ca nefondat intrucat :
Proiectia de dezvoltare a societatii comerciale cuprinsa in expertiza contabila
intocmita de o comisie de experti si descrisa anterior la capitolul probatiune, observam ca
foloseste o metoda lineara, aplicand cresterea de 60% prognozata pana in anul 2006, fara a
demonstra ipoteze plauzibile, certe de mentinere a valabilitatii cresterii economice in acest
procent pe parcursul a 10 ani, in raport cu ceilalti factori macroeconomici determinanti, in
perioada in care la nivel national, cresterea economiei era de aprox. 4 - 5 %, pentru
perioada de pana in anul 2000, iar pe piata au patruns deja marile brenduri de bere
nationale si internationale. 
Dezvoltarea spectaculoasa a societatii din punct de vedere economic si
managerial sustinuta de experti apare totusi ca fiind infirmata de starea de faliment
declansata inca din anul 1998, cand lipsa disponibilitatilor banesti din cont a condus la
initierea acestei proceduri de insolventa din partea creditorilor, finalizata prin incheierea
pronuntata de Tribunalul Satu Mare in anul 2000.
Pierderea pozitiei de administrator al societatii ca urmare a hotararii
Adunarii Generale a Asociatilor din 1995, nu poate fi pusa exclusiv pe seama declansarii
actiunii penale impotriva reclamantului, desi martorul audiat in aceasta procedura a
atribuit o legatura exclusiv de cauzalitate intre cele doua evenimente ca de altfel si
reclamantul. Acesta a fost retinut pentru prima data 24 ore la 30.11.1995 in baza unei
ordonante emise de organul de cercetare penala, eveniment situat dupa data eliberarii din
functia de director, fiind  foarte apropiate in timp cele doua evenimente, nu este exclusa
legatura dintre ele.
Conform prevederilor art.9 din contractul de societate, Adunarea Generala a
Asociatilor avea dreptul sa aleaga cu o majoritate de 75% din voturi pe o perioada de 2 ani
directorul care va administra societatea, prelungirea mandatului fiind hotarata de acelasi
organ de conducere si cu aceiasi majoritate (fila 146 vol.I), ori in acord cu prevederile
statutare la data precitata asociatii au aprobat eliberarea din functia de director a societatii
a reclamantului al carui mandat a expirat la data de 1 octombrie 1995 si a numit in functia
de director pe noul administrator.
Motivele pentru care Adunarea Generala  a Asociatilor nu a inteles sa
prelungeasca mandatul de director in persoana reclamantului, nu pot fi puse exclusiv pe
seama declansarii actiunii penale, dar nici excluse in totalitate, ceea ce evident ca este in
beneficiul acestuia la stabilirea cuantumului prejudiciului.
Exercitarea unui alt tip de management  de catre noul administrator, dar
care din pozitia de 24% din capitalul social detinut, reclamantul nu avea posibilitatea
statutara de a schimba forma de organizarea, atribut aflat in competenta asociatului
majoritar, a fost mereu imputat de reclamant si considerat cauza principala a declinului
economic al societatii, asa cum rezulta in mod constant din apararile sustinute in
procedura de faliment, pana la data renuntarii la cererea de atragere a raspunderii
administratorului.
Prin urmare, pierderea bunului de care se plange reclamantul, ca rezultat al
declansarii actiunii penale impotriva sa, nu poate fi privit ca fiind rezultatul exclusiv al
acestui eveniment, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu nu este unul
direct, ci conex  conjugat cu alte imprejurari.
Situatia economica a societatii la data arestarii reclamantului si a declansarii
procesului penal, nu poate fi prezumata ca ar fi putut  subzista la acelasi nivel, motive
pentru care Statul nu poate fi obligat  la plata dividendelor cuantificate de comisia de
experti, la suma aratata, astfel ca in lipsa unei certitudini, a transformarii eventualitatii in
probabilitate, s-a apelat la judecata in echitate, si pentru repararea prejudiciului material.
In rationamentul facut de instanta sub acest aspect, nu au fost luate in
considerare, sub nici o forma pretinsa valoare a partilor sociale, evaluata de experti, la
suma aratata mai sus, intemeiat pe faptul ca o astfel de obligatie nu cade in sarcina
Statului, nu rezulta dintr-un raport juridic obligational de natura contractuala sau legala,
priveste raporturile dintre asociati; si in prezent reclamantul a ramas asociat, cel putin asa
rezulta din actele statutare, depuse la dosar.
Factorul prejudiciabil se limiteaza la durata arestarii, a depasirii termenului
rezonabil si a incalcarii garantiei prevazuta de paragraful 3 al art. 5 din Conventie.
Prin aceste argumente, nu este inlaturata calitatea de victima a
reclamantului, ci dimpotriva s-a pastrat dreptul subiectiv in limitele legii, a rezonabilitatii si
a  echitatii, fiind inlaturata orice forma de exercitare abuziva sau speculativa, aspecte care
constituie o preocupare constanta si a Curtii Europene care a oferit de multe ori satisfactii
doar prin constatarea incalcarii dreptului, fara compensare materiala iar atunci cand
acorda astfel de compensari valoarea este rezonabila ( in cauza Pantea s-a acordat 40.000
EUR, sau 10.000 EUR  in cauza Bursuc, victime ale torturii ).
Asadar, judecand in echitate, prejudiciul moral suferit de reclamant a fost
apreciat la suma de 20.000 lei RON (2.000.000.000.lei ROL) tinand seama de consecintele
negative suferite personal cat si de familie, in urma arestarii,de intensitatea cu care a
perceput si trait evenimentele, masura in care i-a fost afectata viata personala si
profesionala, relatiile sociale  si nu in ultimul rand faptul deosebit de grav ca a fost
vatamata o valoare sociala de prim rang, care este libertatea individuala, declarata de
Constitutie inviolabila.
Statutul profesional al reclamantului de profesie economist, cu reale
aptitudini manageriale (a se vedea noile societati infiintate cu actele de bilant  in anexa,
retinute mai sus), a suferit modificari, prin lipsa de acordare a unui credit moral,a
recunoasterii calitatilor in relatiile de afaceri care au fost reluate la cativa ani dupa ce opinia
publica nu a mai reactionat, presa nu a mai considerat subiectul de actualitate, fiind astfel
stirbit prestigiul si reputatia persoanei, valori care definesc personalitatea umana.
Vatamarea acestor drepturi nepatrimoniale acorda celui lezat dreptul la
despagubiri echitabile, compensatorii si proportional cu dimensiunea suferintelor sale,
criterii care au stat si la baza compensarii prejudiciului material, stabilit de tribunal la
suma de 80.000 lei Ron (8.000.000.000 lei Rol), folosind aceeasi statuare in echitate, dar si
ceea ce pare mai aproape de realitate, prezumat cu mai multa certitudine si  dincolo de
orice indoiala rezonabila. 
In considerarea celor aratate mai sus, Tribunalul in baza art. 5, art. 6 din
Conventie, art. 52 alin 3 din Constitutie, art. 504 alin 2, art. 505, art. 506 C.pr.pen.,art.
998 c.civ. a admis in parte actiunea reclamantului conform dispozitivului prezentei
hotarari, cu obligarea Statului la plata cheltuielilor de judecata suportate de reclamant,
constand in onorarii experti, conform chitantelor de la dosar (filele 248 vol.I si a incheierii
din 9 noiembrie 2007, in suma de 16.000 lei).  
 
 
  11