InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Buftea

Practica relevanta pe trimestrul I 2010 - civil

(Hotarare nr. din data de 31.03.2010 pronuntata de Judecatoria Buftea)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Judecatoria Buftea | Jurisprudenta Judecatoria Buftea

Judecatoria Buftea, Sectia civila.
Practica relevanta pe trimestrul I 2009. 1. Prin sentinta civila nr. 84/11.01.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a respins ca neintemeiata cererea de punere sub interdictie a paratului PC pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.05.2008, reclamantii PI si PM au solicitat instantei punerea sub interdictie a paratului PC.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca sunt fiii paratului, iar acesta, in varsta de 78 de ani, este lipsit de discernamant, nefiind capabil sa se ingrijeasca singur de interesele sale, din cauza tulburarilor de comportament si a consumului zilnic de alcool. Au aratat ca paratul are o atitudine violenta atat verbal, cat si fizic.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 142-143 Cfam, art. 30-34 Decretul 32/1954.
In dovedire, reclamantii au solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri, interogatoriu, martori si expertiza psihiatrica.  
Cererea impreuna cu inscrisurile doveditoare a fost inaintata la Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea, pentru a se efectua cercetari administrative, conform art. 30 din Decretul nr. 32/1954.
Pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Buftea, s-a format dosarul nr. 610/IV-7/2006, in cadrul caruia nu s-a efectuat insa o expertiza medico-legala psihiatrica, din cauza lipsei de prezentare a paratului.
Prin referatul Parchetului de pe langa Judecatoria Buftea nr. 610/IV-7/2006, in temeiul art. 30-34 din Decretul 32/1954 si al art. 142-143 C.fam, s-a inaintat Judecatoriei Buftea dosarul pentru solutionarea cererii de punere sub interdictie.
Pe rolul Judecatoriei Buftea s-a format dosarul nr. 3361/94/2008, la care au fost atasate rezultatul cercetarilor efectuate de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea.
In cauza s-a efectuat raportul de expertiza medico-legala nr. A1/J/PSH/276/2008 de catre Serviciul de medicina legala Ilfov (filele 119-126).
La termenul de judecata din data de 27.04.2009, date fiind cererea aparatorului paratului si contradictia dintre concluzia raportului de expertiza si considerentele acestuia, instanta a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice de catre Comisia de noua expertiza medico-legala din cadrul INML, insa aceasta nu s-a putut intocmi din cauza neprezentarii paratului in vederea examinarii. 
La termenul de judecata din data de 11.01.2010, in baza art. 33 alin. 2 din Decretul 32/1954, instanta a procedat la ascultarea paratului, sub forma unui interogatoriu luat din oficiu, raspunsurile acestuia fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei (fila 178).
Potrivit art. 142 alin. 1 Cfam, cel care nu are discernamant pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale, va fi pus sub interdictie.
In acest sens, instanta retine ca discernamantul este o stare de fapt de natura psihologica, care se apreciaza de la persoana la persoana, in functie de aptitudinea si puterea psiho-intelectiva ale acesteia. Lipsa de discernamant trebuie sa fie dovedita in mod cert, neechivoc, intrucat persoanele fizice cu capacitate deplina de exercitiu sunt prezumate ca au discernamantul necesar pentru a incheia acte juridice.
In ceea ce priveste raportul de expertiza medico-legala nr. A1/J/PSH/276/2008 efectuat de catre Serviciul de medicina legala Ilfov (filele 119-126), instanta constata ca acesta nu este de natura a proba lipsa de discernamant a paratului, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale.
Astfel, chiar daca concluzia medicilor specialisti este in sensul ca paratul prezinta tulburare paranoida de personalitate, ca nu are capacitate psihica de apreciere critica asupra continutului si consecintelor faptelor sale (discernamant abolit) si asupra consecintelor social-juridice care pot decurge din incheierea actelor juridice de dispozitie (capacitate psihica de exercitiu abolita), ca ii lipseste posibilitatea psihica de autoingrijire si autocontrol, fiind cazul de a fi pus sub interdictie, instanta constata cu surprindere ca aceasta concluzie este doar una formala, intrucat nu se coroboreaza si nu este o consecinta fireasca a considerentelor raportului de expertiza.
In acest sens, medicii specialisti au aratat ca la examenul psihic pacientul s-a prezentat astfel: tinuta ingrijita, contact psihic facil, logoreic, revendicativ, fara simptome psihotice, hipermnezie de evocare, hiperprosexie spontana si voluntara, interpretativ, suspicios, capacitati cognitive normale, afectivitate pastrata, afirma dorinta de a-si obtine dreptatea prin tribunale si cu ajutorul presedintelui Basescu.
De asemenea, cu ocazia examenului psihologic efectuat la data de 20.08.2008, la filele 12-13 din raportul de expertiza s-au mentionat urmatoarele: igiena corespunzatoare, mimica si gestica hipermobile, facies trist, discurs coerent, logoreic, contact phisovizual prezent, atitudine cooperanta, orientat temporalo-spatial, constient, lucid, anxietatea difuza, irascibilitate, randament util in limitele varstei.
In ceea ce priveste comportamentul in timpul examinarii, la fila 14 din raportul de expertiza s-au mentionat urmatoarele: pacientul este lucid, orientat auto si allo-psihic, cooperant, binevoitor, comunica usor; ideatie axata pe acuzele si conflictele familiale; in pofida frecventelor divagari, face eforturi pentru a se adapta cerintelor si se angajeaza activ in sarcinile impuse; nu releva un nivel ingrijorator al anxietatii; inregistreaza tendinte catre emotivitate de nivel nevrotic manifestate prin schimbari bruste ale dispozitiei si instabilitate emotionala; nu se evidentiaza indicatii patologice (psihopatie, nevroza, paranoia); combinatia intre temperamental hipertimic si usoara accentuare catre hiperperseverenta face ca uneori buna dispozitie sa se transforme in iritabilitate; testele proiectile releva ancorare in prezent; capacitate normala in ceea ce priveste intelegerea instructiunilor si usor scazuta in ceea ce priveste concentrarea si mobilizarea in functie de sarcinile impuse; atentia este fluctuanta.
Concluzia examenelor starii psihice prezente, psihologic, al personalitatii si cel cognitiv a fost ca paratul prezinta o capacitate relativ buna de adaptare la situatia de examen, cu discontinuitati in lucru datorate divagarilor verbale si mai usoare distractibilitati, deficit cognitiv usor, anumita instabilitate emotionala si iritabilitate, tinuta ingrijita, contact psihic facil, logoreic, revendicativ, fara simptome psihotice, hipermnezie de evocare, hiperprosexie spontana si voluntara, interpretativ, suspicios, capacitati cognitive normale, afectivitate pastrata.
Prin urmare, tinand cont si de imposibilitatea avizarii raportului de expertiza de catre Noua Comisie de medicina-legala din cadrul INML, ca urmare a neprezentarii paratului la examinare, instanta apreciaza ca raportul de expertiza efectuat in cauza nu are forta probanta certa, nefiind concludent si neputand conduce in mod neechivoc la admiterea cererii de punere sub interdictie.      
Declaratiile reclamantilor si ale martorilor audiati la Parchet nu sunt nici ele de natura a dovedi lipsa discernamantului paratului, intrucat aceasta nu este echivalenta cu consumul de alcool si un comportament uneori agresiv fata de fii sai, ci trebuie sa rezulte neechivoc din cauza alienatiei ori debilitatii mintale.
In acest sens, date fiind circumstantele cauzei, instanta este constienta ca exista anumite neintelegeri intre reclamanti si tatal lor, insa acestea nu sunt de natura a conduce in mod automat la admiterea cererii de punere sub interdictie. Dimpotriva, data fiind varsta inaintata a paratului (80 de ani), reclamantii trebuie sa manifeste intelegere si sprijin fata de tatal lor, chiar daca acesta mai consuma cateodata bauturi alcoolice si are un comportament uneori neadecvat.
In ceea ce priveste mediul socio-familial, instanta retine ca paratul locuieste cu sotia sa din a doua casatorie (prima sotie a decedat in anul 1975), ca are doi copii din prima casatorie (reclamantii din prezenta cauza), ca la fiecare termen de judecata aceasta a fost prezenta alaturi de parat si ca amandoi au avut o tinuta ingrijita si un comportament civilizat fata de instanta si justitiabilii din sala de judecata.
Instanta subliniaza faptul ca paratul s-a prezentat la toate termenele de judecata, a comunicat in mod corespunzator cu completul, si-a angajat avocat si a depus diligente pentru a dovedi ca are o stare de sanatate psihica buna.
De asemenea, cu ocazia interogatoriului luat din oficiu, paratul a dovedit ca este orientat temporalo-spatial si ca are discernamantul pastrat, raspunzand in mod clar si corect la fiecare din cele 7 intrebari adresate de catre instanta (fila 178).    
In consecinta, avand in vedere mijloacele de proba administrate in cauza, instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 142 C.fam pentru punerea sub interdictie a paratului, nefiind rasturnata prezumtia legala de existenta a discernamantului.
Fata de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 142-146 C.fam si art. 30-34 din Decretul 32/1954, instanta va respinge cererea ca neintemeiata. 2. Prin sentinta civila nr. 355/25.01.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a respins ca neintemeiata plangerea contraventionala, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:
          Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Buftea la data de 05.01.2010, petenta UE a solicitat anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 0002481 din 11.12.2009 intocmit de intimata ANI si exonerarea de la plata amenzii de 100 lei, iar in subsidiar, inlocuirea acestei amenzi cu sanctiunea avertismentului.
In motivarea plangerii, petenta a invocat exceptia nulitatii procesului-verbal, pentru urmatoarele considerente: (1) nu a fost acordat contravenientului dreptul de a face obiectiuni, fiind incalcate prevederile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, iar faptul ca procesul-verbal a fost intcmit in baza unei adrese emise de o institutie de stat, respectiv Agentia Nationala a Functionarilor Publici, nu este de natura a inlatura dreptul contravenientului de a formula obiectiuni, (2) nu au fost precizate motivele pentru care procesul-verbal a fost incheiat in lipsa unui martor, fiind incalcate prevederile art. 19 din OG 2/2001, (3) nu s-a indicat data savarsirii faptei.
Pe fond, petenta a aratat ca aplicarea sanctiunii in baza unei adrese emise de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, institutie care nu are calitatea de a verifica depunerea in termen a declaratiilor de avere, incalca principiul independentei operationale prevazut in art. 15 alin. 3 din L 144/2007.
De asemenea, a invocat imposibilitatea de a depune declaratia de interese pana la data de 03.09.2009, intrucat pana la acest moment nu a cunoscut persoana desemnata sa o primeasca si sa o inregistreze, iar din circulara nr. DXII 1041/03.09.2009 a banuit ca aceasta persoana desemnata ar fi dna Parvulescu Valentina, astfel incat i-a predat acesteia declaratia de interese la data de 07.09.2009, insa nu a primit nici pana la acest moment o dovada a depunerii declaratiei.
In drept, petenta a invocat dispozitiile Legii 144/2007 si OG 2/2001.
In motivare, a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, sens in care a depus la dosar un set de acte, in copie simpla (filele 9-16).
Plangerea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. i din  Legea 146/1997, si a timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din OG 32/1995.
La data de 15.01.2010, intimata a depus la dosar intampinare (filele 18-22), prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.
In motivare, intimata a aratat ca prevederile OG 2/2001 au fost respectat, astfel incat nu se poate invoca nulitatea procesului-verbal, in conditiile in care dispozitiile referitoare la dreptul de a formula obiectiuni au in vedere strict situatia in care contravenientul este prezent la momentul intocmirii procesului-verbal, ceea ce nu e cazul in speta, ca lipsa unui martor nu i-a produs petentei nicio vatamare, ca data savarsirii faptei este cea a expirarii termenului de depunere a declaratiei, contraventia fiind una continua. Pe fond, a aratat ca petenta nu si-a indeplinit obligatia legala de a depune declaratia de interese in termen, aspect pe care aceasta il si recunoaste in plangere.
In drept, a invocat prevederile art. 115 CPC, legii 144/2007, OG 2/2001.
In dovedire, intimata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, sens in care a depus la dosar un set de acte, in copie simpla (filele 23-25).
In cauza s-a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.

In fapt, prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 0002481/11.122009 intocmit de catre intimata, petenta a fost sanctionata cu amenda de 100 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 44 alin. 2 si sanctionata de art. 54 alin. 1 din Legea 144/2007 republicata, intrucat, la data de 11.12.2009, s-a constatat ca petenta, avand functia de referent in cadrul Primariei Voluntari, nu a depus sau actualizat declaratia de interese pentru anul fiscal 2008 in termenul prevazut de art. 44 alin. 2 din Legea 144/2007, astfel cum rezulta din adresa nr. 1907701/23.09.2009 emisa de Agentia Nationala a Functionarilor Publici.
In drept, potrivit dispozitiilor art. 34 din OG 2/2001, instanta investita cu solutionarea plangerii analizeaza legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie si hotaraste asupra sanctiunii.
Prin raportare la aceste dispozitii legale, care reglementeaza in mod expres limitele controlului judecatoresc exercitat impotriva unui act administrativ (analizarea legalitatii, temeiniciei si modul de individualizare si aplicare a sanctiunii), instanta retine ca exceptia de nulitate a procesului-verbal invocata de catre petenta nu este o exceptie procesuala, ci o aparare de fond, astfel incat nu va fi analizata de sine statator, ci in cadrul solutionarii fondului plangerii.
Astfel, exceptia procesuala este mijlocul procedural prin care se pot invoca neregularitati ale actelor de procedura si lipsuri/deficiente privind exercitiul dreptului material la actiune. Or, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nu constituie un act de procedura indeplinit in cadrul unui proces civil, ci este un act administrativ intocmit de autoritatea administrativa  competenta, astfel incat nulitatea invocata in legatura cu acesta constituie o chestiune care tine exclusiv de fondul plangerii contraventionale, urmand a fi analizata ca atare. Tocmai de aceea, prin art. 34 din OG 2/2001 se prevede in mod expres ca instanta investita cu solutionarea plangerii contraventionale analizeaza nu doar temeinicia procesului-verbal, ci si legalitatea acestuia. Bineinteles ca aspectele ce tin de legalitate vor trebui sa fie analizate inainte de cele privind temeinicia actului contestat.
A. Examinand modul de incheiere a procesului-verbal, instanta apreciaza ca acesta se bucura de o prezumtie de legalitate, astfel cum reiese din economia dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, prezumtie relativa care poate fi rasturnata prin administrarea probei contrarii.
In acest sens, instanta constata ca procesul-verbal a fost intocmit cu respectarea conditiilor prevazute de lege, nefiind incident niciunul dintre cazurile de nulitate absoluta reglementate de art. 17 din OG 2/2001, care sa poata fi invocate din oficiu de catre instanta de judecata.
In aceeasi ordine de idei, instanta constata ca motivele de nulitate ce au fost invocate de catre petenta nu sunt de natura a atrage nulitatea procesului-verbal, pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare.
Astfel, instanta retine ca, prin plangerea contraventionala formulata, petenta a invocat nulitatea procesului-verbal, cu motivarea ca (1) nu i-a fost acordat dreptul de a formula obiectiuni, fiind incalcate prevederile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, iar faptul ca procesul-verbal a fost intocmit in baza unei adrese emise de o institutie de stat, respectiv Agentia Nationala a Functionarilor Publici, nu este de natura a inlatura dreptul contravenientului de a formula obiectiuni, (2) nu au fost precizate motivele pentru care procesul-verbal a fost incheiat in lipsa unui martor, fiind incalcate prevederile art. 19 din OG 2/2001, (3) nu s-a indicat data savarsirii contraventiei.
a. Analizand primul motiv de nulitate a procesului-verbal invocat de catre petenta, instanta constata ca, potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, in momentul incheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare, obiectiunile fiind consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica "alte mentiuni", sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.
In legatura cu acest aspect, instanta retine ca agentul constatator a specificat faptul ca petenta nu a fost de fata la momentul intocmirii procesului-verbal, din moment ce acesta a fost incheiat la sediul intimatei, in baza unei adrese primite de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici.
In acest sens, instanta subliniaza ca nicio dispozitie legala in vigoare nu impune intocmirea obligatorie a procesului-verbal in prezenta contravenientului, ba mai mult, din modul de reglementare a art. 19 din OG 2/2001, rezulta in mod clar posibilitatea incheierii procesului-verbal in lipsa contravenientului. Prin urmare, in situatia in care procesul-verbal se incheie la sediul intimatei, cum s-a intamplat in prezenta cauza, este de la sine inteles ca nu se poate aduce la cunostinta contravenientei dreptul de a formula obiectiuni, din moment ce aceasta nu a fost prezenta.
        Pe de alta parte, instanta retine ca, prin decizia nr. XXII/19.03.2007 (publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din 05/12/2007), Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii si a stabilit cu valoare obligatorie pentru toate instantele ca "nerespectarea cerintelor inscrise in art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei, iar nu pe cea absoluta nesusceptibila de a fi acoperita in nicun mod, intrucat, in raport de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor prevazute de art. 17 din OG 2/2001, in care nulitatea procesului-verbal incheiat de agentul constatator al contraventiei se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerintelor pe care trebuie sa le intruneasca un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiectiunilor contravenientului la continutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei sa nu poate fi invocata decat daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea acelui act".
Asadar, nulitatea ce intervine pentru nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 nu este o nulitate expresa, ci una virtuala, astfel incat, potrivit art. 105 alin. 2 CPC, petenta trebuia sa faca dovada producerii unei vatamari care nu se poate inlatura decat prin anularea procesului-verbal, dovada care, insa, nu a fost facuta in cauza.
Mai mult, instanta constata ca petenta a putut lua cunostinta de procesul-verbal, o copie a acestuia fiindu-i comunicata, si a putut formula in termenul legal plangere contraventionala, declasandu-se astfel procedura legala de control a actului de constatare si sanctionare a contraventiei si nefiindu-i prejudiciate interesele legale in ceea ce priveste procedura prevazuta de OG 2/2001.

b. Analizand cel de-al doilea motiv de nulitate a procesului-verbal invocat de catre petenta, instanta constata ca, potrivit art. 19 din OG 2/2001, in cazul in care contravenientul nu este de fata, agentul constatator va face mentiune despre aceasta imprejurare, care va trebui sa fie confirmata de cel putin un martor; in lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod.
In legatura cu acest aspect, instanta retine ca agentul constatator a specificat faptul ca petenta nu a fost de fata la momentul intocmirii procesului-verbal si ca nu este cazul a se identifica un martor.
Este adevarat ca dispozitiile art. 19 din OG 2/2001 nu au fost respectate intocmai, intrucat agentul constatator trebuia sa precizeze motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in lipsa unui martor, insa, avand in vedere decizia nr. XXII/19.03.2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta retine ca nulitatea ce intervine in aceasta situatie nu este o nulitate expresa, ci una virtuala, astfel incat, potrivit art. 105 alin. 2 CPC, petenta, prin neidentificarea unui martor de catre agentul constatator, trebuia sa faca dovada producerii unei vatamari care nu se poate inlatura decat prin anularea procesului-verbal, dovada care, insa, nu a fost facuta in cauza.
 Mai mult, instanta retine ca rolul martorului este exclusiv acela de a atesta lipsa petentei la momentul intocmirii procesului-verbal sau refuzul acesteia de a-l semna, fiind o garantie pentru respectarea dreptului la aparare in cazul in care s-ar contesta aceste imprejurari. Or, din modul de formulare a plangerii, rezulta ca petenta nu a contestat faptul ca procesul-verbal s-a intocmit in lipsa sa, astfel incat, chiar daca s-a omis indicarea motivului pentru care nu a fost identificat un martor, instanta retine ca nicio vatamare nu i s-a pricinuit petentei, motiv pentru care nu poate interveni nulitatea, nefiind indeplinita una din conditiile cumulative prevazute de art. 105 alin. 2 CPC.
c. Analizand cel de-al treilea motiv de nulitate a procesului-verbal invocat de catre petenta, este adevarat ca lipsa mentiunii privind data comiterii faptei este sanctionata de art. 17 din OG 2/2001 cu nulitatea, fiind vorba de aceasta data despre o nulitate expresa, astfel incat existenta unei vatamari se prezuma de lege si nu mai trebuie dovedita de petenta, insa instanta retine ca nedepunerea la termen a declaratiei de interese constituie o fapta de omisiune si se epuizeaza la momentul expirarii termenului legal pana la care declaratia trebuia depusa, respectiv 15 iunie 2009, aceasta fiind data savarsirii contraventiei.
Astfel, potrivit art. 44 alin. 2 din Legea 144/2007, persoanele prevazute de lege au obligatia de a depune sau de a actualiza declaratiile de avere si de interese anual, cel mai tarziu pana la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior.
Or, in cazul contraventiilor care stabilesc un anumit termen pana la care trebuie efectuata o actiune, data la care are loc expirarea termenui respectiv, fara a se indeplini obligatia legala, reprezinta si momentul savarsirii contraventiei.
Ca atare, fapta are un caracter instantaneu, ceea ce presupune ca epuizarea sa are loc chiar in momentul in care termenul prevazut de lege ca limita maxima pentru indeplinirea obligatiei este lasat sa treaca, moment care coincide cu data savarsirii contraventiei. 
Prin urmare, avand in vedere considerentele de mai sus, instanta retine ca procesul-verbal a fost legal intocmit, motivele de nulitate invocate de catre petenta nefiind de natura a atrage nulitate acestuia.
B. Constatand legalitatea procesului-verbal contestat, instanta apreciaza ca acesta se bucura si de o prezumtie de temeinicie, astfel cum reiese din economia dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, prezumtie relativa care poate fi rasturnata prin administrarea probei contrarii.
Aceasta proba trebuie sa fie facuta de catre contestatoare, in calitate de titulara a plangerii contraventionale, astfel cum impune art. 1169 C.civ.
In cauza de fata, insa, instanta constata ca petenta nu a facut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, prezumtia de care beneficiaza acesta nefiind asadar rasturnata, ba mai mult, a si recunoscut savarsirea faptei ce i se imputa.
Astfel, in calitatea sa de referent in cadrul Primariei Voluntari, petenta avea obligatia, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din legea 144/2007, sa depuna sau sa actualizeze la nivelul institutiei declaratiile de avere si de interese, cel mai tarziu la data de 15 iunie 2009, pentru anul 2008, iar persoana desemnata avea obligatia de a trimite Agentiei Nationale de Integritate, in termen de cel mult 10 zile de la primire, copii certificate ale acestor declaratii, pentru a fi publicate pe pagina de internet.
Agentia Nationala a Functionarilor Public, in baza unui raport intocmit conform art. 22 alin. 1 lit. c din Legea 188/1999, a inaintat Agentiei Nationale de Integritate adresa nr. 1907701/23.09.2009 (fila 23), in care a mentionat ca functionarii publici din cadrul Primariei Voluntari nu au depus sau actualizat declaratiile de interese pentru anul 2008, in termenul prevazut de lege. In baza acestei adrese, intimata a procedat la intocmirea mai multor procese-verbale de contraventie, printre care si cel care face obiectul prezentei analize.
In legatura cu apararile invocate de petenta in cuprinsul plangerii, instanta retine, in primul rand, ca intocmirea procesului-verbal in baza unei adrese emise de Agentia Nationala a Functionarilor Publici nu incalca vreo dispozitie legala, in conditiile in care principiul independentei operationale a Agentiei Nationale de Integritate are in vedere cu totul alte aspecte decat cele invocate de petenta, si anume imposibilitatea altor autoritati, institutii sau persoane de a da dispozitii obligatorii presedintelui, vicepresedintelui si inspectorilor de integritate. In niciun caz, acest text de lege nu interzice ANI sa colaboreze cu alte institutii si sa primeasca sesizari din partea acestora.
In al doilea rand, instanta constata ca petenta nu a contestat situatia de fapt, recunoscand faptul ca a depus declaratia de interese la data de 07.09.2009, cu mult dupa expirarea termenului prevazut de legea 144/2007, respectiv 15.06.2009.
Petenta nu a probat insa ca a fost impiedicata sa depuna aceasta declaratie in termenul legal, necunoasterea functionarului insarcinat cu primirea actului fiind nedovedita si, de altfel, putin credibila, in conditiile in care, ca orice alta institutie publica, Primaria Voluntari, in cadrul careia isi desfasoara activitatea petenta in functia de referent, are un compartiment de primire a actelor ce ii sunt adresate (registratura), unde petenta ar fi putut depune declaratia de interese.
Petenta nu a depus la dosar inscrisuri si nici nu a solicitat incuviintarea altui mijloc de proba prin care sa dovedeasca faptul ca a incercat sa depuna declaratia de interese in termenul prevazut de lege, dar nu a cunoscut persoana insarcinata in cadrul Primariei Voluntari cu primirea actului, astfel incat aspectele invocate in plangere sunt simple afirmatii nedovedite.
Mai mult, chiar daca s-ar admite apararea petentei, imprejurarea invocata de catre aceasta nu poate constitui un caz de inlaturare a caracterului contraventional al faptei, neincadrandu-se in niciunul dintre cele prevazute in mod expres si limitativ de dispozitiile OG 2/2001.
C. In fine, in ceea ce priveste sanctiunea ce a fost aplicata petentei, respectiv amenda contraventionala de 100 lei, instanta constata ca  aceasta respecta limitele legale (de la 100 la 500 lei), avand chiar cuantumul minim prevazut de lege.
Avand in vedere ca fapta prezinta un pericol social suficient pentru a justifica aplicarea unei amenzi contraventionale, in conditiile in care petenta, in calitate de functionar public, nu a respectat dispozitiile exprese ale Legii 144/2007 si nici nu poate invoca necunoasterea acestora (nemo censetur ignorare legem), instanta retine ca agentul constatator a realizat o legala si temeinica individualizare a sanctiunii aplicate, astfel incat nu se justifica inlocuirea amenzii cu cea a avertismentului.
Fata de toate aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 34 din OG 2/2007 cu referire la dispozitiile Legii 144/2007, instanta va respinge plangerea contraventionala formulata de petenta ca neintemeiata, constatand ca procesul-verbal seria CC nr. 0002481/11.12.2009 a fost legal si temeinic intocmit de catre intimata. 3. Prin sentinta civila nr. 350/25.01.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata din oficiu, si s-a respins cererea de revizuire a sentintei civile nr. 4240/30.09.1999 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 5992/1999, ca fiind introdusa de persoane fara calitate procesuala activa, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buftea la data de 26.03.2008, revizuentii VARI, SAIR, MDN si VNIL au chemat in judecata pe intimata SP, solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna admiterea cererii de revizuire si anularea sentintei civile nr. 4240/30.09.1999 a Judecatoriei Buftea pentru motivul prevazut de art. 322 pct. 4 CPC.
In motivare, au aratat ca sunt mostenitorii defunctei SCM, iar sentinta mentionata mai sus a fost pronuntata in temeiul unui inscris sub semnatura privata ce a fost declarat ulterior ca fiind fals, intrucat nu a fost semnat de catre defuncta la rubrica vanzator. Au precizat ca, in baza acestui inscris, intimata a devenit proprietara prin uzucapiune asupra imobilului situat in comuna Dragomiresti Vale, in urma unui litigiu purtat impotriva Primariei Dragomiresti, care insa nu avea calitate procesuala pasiva, intrucat presupusa vanzatoare era in viata la acel moment. Au mai aratat ca, desi prin ordonanta Parchetului din 12.03.2008, s-a dispus incetarea urmarii penale fata de SP, ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale, totusi, din materialul probator administrat in cauza, s-a constatat ca infractiunile de fals si uz de fals exista in materialitatea lor.  
In acest sens, avand in vedere inscrisurile depuse la dosar, instanta retine ca, prin sentinta civila nr. 4240/30.09.1999 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 5992/1999, a carei revizuire se solicita, s-a admis actiunea formulata de reclamanta SP in contradictoriu cu parata Primaria Dragomiresti Vale si s-a constatat ca reclamanta a devenit prin uzucapiune proprietara casei de locuit si a terenului aferent de 2330 mp, situate in comuna Dragomiresti Vale, judetul Ilfov.
Calea extraordinara de atac a revizuirii poate fi exercitata numai de partile intre care s-a purtat judecata, neputand fi promovata de catre terti, chiar daca acestia ar justifica un interes, intrucat interesul tertilor care nu au fost atrasi la judecata in promovarea unei cai ordinare sau extraordinare de atac nu este suficient pentru exercitarea acesteia, fiind necesar si obligatoriu ca acestia sa justifice si calitatea procesuala activa, care rezulta in mod direct din calitatea de parte in litigiul in care s-a pronuntat hotararea a carei revizuire se solicita.
Or, revizuentii nu justifica o astfel de calitate, chiar daca sunt mostenitorii legali ai defunctei defunctei SCM, din moment ce judecata in dosarul nr. 5992/1999 nu a avut loc in contradictoriu cu aceasta. Considerentele ca cererea de uzucapiune ar fi trebuit formulata in contradictoriu cu SCM, care era proprietarul in viata al imobilului, exced analizei in prezenta cauza, ceea ce ramane de retinut fiind faptul ca nu aceasta din urma a fost parata in dosarul de fond, ci Primaria Dragomiresti Vale.
Imprejurarea ca revizuentii justifica un interes legitim, in calitate de mostenitori legali ai celei care a pierdut proprietatea bunului ca urmare a exercitarii unei posesii indelungate de alta persoana, nu este de natura a le conferi vreo calitate pentru a solicita revizuirea sentintei civile nr. 4240/30.09.1999, ei avand la indemana actiunea in revendicare, in care vor putea opune titlul lor de proprietate celui invocat de intimata si vor putea formula orice aparare cu privire la valabilitatea acestor titluri, in cadrul operatiunii juridice de comparare a lor si de stabilire a celui mai caracterizat titlu. De altfel, instanta retine ca aparatorul revizuentilor a precizat in cadrul dezbaterilor ca exista o actiune de revendicare inregistrata pe rol, insa in prezent este suspendata judecata in temeiul art. 244 pct. 1 CPC.
 

4. Prin sentinta civila nr. 464/01.02.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a respins ca neintemeiata actiunea, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept: 
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 16.10.2009, reclamanta SC TSP V SRL a chemat in judecata pe parata SC A SRL, solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa dispuna obligarea acesteia din urma la restituirea sumei de 22955,10 lei, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, in cursul lunilor septembrie-octombrie 2008, a contactat societatea parata cu intentia de a achizitiona o semiremorca tip Faymonville model Multi-N-5-L-AU, sens in care, in baza facturii proforma nr. 875/24.11.2008 si prin ordinul de plata nr. 412/28.11.2008, a achitat paratei suma de 22955,10 lei, cu titlu de avans. Ulterior insa, a instiintat parata in mai multe randuri despre faptul ca nu mai are miloacele financiare necesare pentru cumpararea remorcii respective, fiind nevoita sa-si restranga activitatea incepand cu data de 01.01.2009.
Reclamanta a precizat ca a notificat societatea parata pentru a-i restitui avansul platit, intrucat nu exista niciun temei legitim pentru ca aceasta sa retina suma respectiva, insa parata a refuzat, invocand prevederile art. 1297-1298 Cciv. A aratat ca nu orice suma de bani ce se plateste cu ocazia perfectarii unui contract are caracter de arvuna, ci o astfel de suma poate avea si semnificatia unui avans din pretul care trebuia platit, cum este cazul in speta. A mai precizat ca intre parti nu s-a incheiat un contract scris in care sa fi fost inserata o clauza cu privire la plata arvunei. Reclamanta a aratat ca, refuzand sa restituie suma primita cu titlu de avans din pret, parata realizeaza o imbogatire fara justa cauza, din moment ce intre parti nu a existat nicio conventie.
In drept, a invocat prevederile art. 1073, 1091, 1297, 1298 Codul civil.
In dovedire, reclamanta a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri si interogatoriu, sens in care a depus la dosar un set de acte, in copie certificata pentru conformitate cu originalul (filele 5-12).
Actiunea a fost timbrata cu 1390 lei taxa de timbru si 5 lei timbru judiciar.
La data de 08.12.2009, parata a depus la dosar intampinare (filele 21-22), prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, a aratat ca intre parti s-a incheiat un contract de vanzare-cumparare in forma verbala, prin care reclamanta urma sa achizitioneze o semiremorca, pentru care a achitat un avans de 22955,10 lei. A aratat ca utilajul respectiv ii sta la dispozitia reclamantei, aceasta putand sa il ridice oricand dupa achitarea diferentei de pret, in caza contrar suma de 22955,10 lei urmand a fi retinuta in temeiul art. 1297-1298 Cciv. A mentionat ca nu poate fi vorba despre imbogatire fara justa cauza, ci despre executarea unui contract comercial.
In drept, a invocat prevederile art. 115 CPC.
In dovedire, a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri, sens in care a depus la dosar un set de acte (filele 23-24).
La data de 25.01.2010, reclamanta a depus la dosar raspuns la intampinare (filele 27-28), prin care a aratat ca parata era obligata sa o anunte atunci cand avea utilajul pregatit pentru livrare, lucru care nu s-a intamplat pana in prezent, cu toate ca intre timp s-a folosit cu suma de bani achitata cu titlu de avans, motiv pentru care a inteles sa denunte unilateral contractul, astfel incat partile trebuie repuse in situatia anterioara.
In cauza, s-a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.
In fapt, intre parti s-a incheiat un contract de vanzare-cumparare avand ca obiect achizitionarea de catre reclamanta a unei semiremorci tip Faymonville model Multi-N-5-L-AU, pentru care, in baza facturii proforma nr. 875/24.11.2008 si prin ordinul de plata nr. 412/28.11.2008, aceasta a achitat paratei suma de 22955,10 lei, cu titlu de avans din pret.
Ca urmare a dificultatilor financiare cu care s-a confruntat, astfel cum a mentionat chiar in cuprinsul cererii de chemare in judecata, reclamanta a instiintat societatea parata in mai multe randuri despre faptul ca nu mai are miloacele financiare necesare pentru cumpararea remorcii respective, fiind nevoita sa-si restranga activitatea incepand cu data de 01.01.2009, motiv pentru care a solicitat restituirea avansului, invocand imbogatirea fara justa cauza.
Prin raspunsul la notificare nr. 4444/14.08.2009 (filele 8-9), parata a adus la cunostinta reclamantei ca utilajul ii sta la dispozitie si ca il poate ridica in orice moment, dupa achitarea diferentei de pret, in caz contrar suma de 22955,10 lei urmand a fi retinuta in temeiul art. 1297-1298 Cciv, situatie in care nu poate fi vorba despre imbogatire fara justa cauza, ci despre executarea unui contract comercial.
In drept, instanta retine ca una dintre conditiile juridice ale intentarii actiunii in restituire intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza (actio de in rem verso), astfel cum a fundamentat reclamanta prezenta cerere, este absenta unei cauze legitime a maririi patrimoniului unei persoane in detrimentul alteia.
Or, relatiile care au existat intre parti si care au avut ca efect, printre altele, marirea patrimoniului paratei si diminuarea celui al reclamantei cu suma de 22955,10 lei reprezentand avans din pretul semiremorcii, nu sunt lipsite de o cauza legitima, astfel cum se sustine in mod neintemeiat in actiune, ci au avut ca temei o conventie de vanzare-cumparare care nu a imbracat o forma scrisa (instrumentum), dar care exista in mod valabil ca operatiune juridica (negotium), conventie a carei existenta a fost recunoscuta practic de ambele parti. Prin intelegerea partilor asupra lucrului vandut si a pretului datorat, a luat nastere un act juridic, adica o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, chiar daca aceasta nu a imbracat o forma scrisa ad probationem.
Or, atata vreme cat intre parti s-a incheiat un act juridic bilateral, raspunderea ce poate fi angajata ulterior, ca urmare a executarii necorespunzatoare a obligatiilor asumate, nu poate fi decat una de natura contractuala, astfel incat nu se poate intenta cu succes o actiune in restituire intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza.
In acest sens, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica judiciara, s-a statuat ca, daca reclamantul si-a fundamentat pretentiile, in mod gresit, pe imbogatirea fara justa cauza, hotararea judecatoreasca nu va putea fi pronuntata pe temeiul raspunderii civile contractuale, decat in masura in care reclamantul si-a schimbat fundamentul pretentiei formulate la prima zi de infatisare, in conditiile art. 132 CPC, sau chiar si dupa prima zi de infatisare, insa in acest din urma caz numai cu consimtamantul expres sau tacit al paratului.
Or, reclamanta din prezenta cauza, desi a fost reprezentata de avocat la fiecare termen de judecata, nu a modificat fundamentul cererii de chemare in judecata, invocand si in cadrul dezbaterilor ca sunt indeplinite conditiile actiunii in restituire intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza.
Pe de alta parte, la granita principiului rolului activ al judecatorului cu cel al disponibilitatii, s-a statuat ca instanta nu poate schimba fundamentul pretentiei formulate de catre reclamanta, in conditiile in care art. 84 CPC nu stabileste decat dreptul si, totodata, obligatia instantei de a da o calificare corecta cererii, insa nu ii confera si posibilitatea de a modifica imprejurarile de fapt si de drept pe care reclamantul isi intemeiaza pretentia (cauza actiunii fiind tocmai situatia de fapt calificata in drept).
In speta, reclamanta si-a intemeiat actiunea in mod expres pe imbogatirea fara justa cauza, desi, fata de cirsumstantele de fapt si de drept ale cauzei (incheierea unui contract verbal de vanzare-cumparare, din care au luat nastere drepturi si obligatii contractuale pentru ambele parti), temeiul corect al cererii era raspunderea civila contractuala.
Prin urmare, retinand ca nu sunt indeplinite conditiile actiunii in restituire intemeiate pe imbogatirea fara justa cauza si neputandu-se schimba din oficiu cauza actiunii (situatia de fapt calificata juridic), intrucat ar insemna sa se incalce in mod flagrant principiul disponibilitatii ce guverneaza orice proces civil, instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca neintemeiata, celelalte aspecte de fapt si de drept invocate in actiune neputand fi analizate la acest moment, intrucat reclamanta si-a intemeiat actiunea pe o cauza gresita. 5. Prin sentinta civila nr. 1044/18.02.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a respins ca neintemeiata actiunea, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:
          Prin cererea inregistrata pe rolul aceastei instante la data de 29.07.2009, reclamantul SN a chemat in judecata parata PRIMARIA CHIAJNA, prin primar, solicitand sa se constate ca a dobandit prin uzucapinea de lunga durata dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 400 mp, situat in comuna Chiajna.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca in anul 1968 a cumparat printr-un inscris sub semnatura privata un teren in suprafata de 244,50 mp, situat in comuna Chiajna, pentru care i-a fost eliberat ordinul prefectului nr. 463/16.04.2002. A mai precizat ca, in continuarea acestei suprafete, in partea de nord, exista un teren de 400 mp, asupra careia s-a extind si a exercitat o posesie utila incepand tot cu anul 1968. A mentionat ca aceasta suprafata de 400 mp provenea din patrimoniul fostului CAP, fiind un teren viran, parasit, fara culturi. A mai aratat ca toti proprietarii din strada Campului s-au folosit de astfel de suprafete si au dobandit dreptul de proprietate asupra lor prin uzucapiune. A mai aratat ca, din anul 1968 si pana in prezent, nimeni nu a revendicat acest teren.
In drept, a invocat dispozitiile art. 112 CPC, art. 1890 si 1847 C.civ.
In dovedirea cererii, reclamantul a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri, interogatoriu, martori si expertiza tehnica judiciara, sens in care a anexat cererii un set de acte, in copie certificata pentru conformitate cu originalul (file 6-11).
Prin incheierea de sedinta din 19.10.2009, instanta a admis in parte cererea reclamantului de acordare a ajutorului judiciar si a redus cuantumul taxei de timbru la jumatate, astfel incat reclamantul a achitat initial taxa de timbru 1463,60 lei (fila 60), iar ulterior, dupa efectuarea expertizei topografice, a completat cuantumul acesteia cu inca 272,84 lei (fila 74).
Parata PRIMARIA CHIAJNA, prin primar, a formulat intampinare la data de 26.08.2009 (filele 15-17), prin care a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In motivare, a aratat ca in judecata ar trebui sa stea comuna Chiajna, ca unitate administrativ-teritoriala, iar nu Primaria Chiajna, care este o simpla structura functionala. A precizat ca terenul in litigiu a apartinut fostului CAP Chiajna pana in anul 1990, iar dupa acest moment a trecut la dispozitia Comisiei de fond funciar, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate numitului IC, potrivit titlului de proprietate nr. 32842/25.10.1996. A mai aratat ca nu pot fi uzucapate imobilele ce au fost proprietate cooperatista, intrucat in acea perioada acest drept era inalienabil, insesizabil si imprescriptibil.
In drept, a invocat prevederile art. 115 CPC, Legea 215/2001.
In dovedire, a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, sens in care a depus la dosar un set de acte, in copie certificata pentru conformitate cu originalul (filele 18-19)
In sedinta publica din data de 19.10.2009 si ulterior prin cerere scrisa depusa la dosar (filele 40-41), reclamantul a formulat cerere de modificare a actiunii, in sensul ca a chemat in judecata, in calitate de parata, COMUNA CHIAJNA, prin primar.   
In cauza, s-au incuviintat si administrat probele cu inscrisuri, declaratia martorului  MG (fila 61), raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie (filele 49-56).
La data de 11.01.2010, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare (fila 66), prin care a aratat ca, fata de concluziile raportului de expertiza, solicita constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafetei de 518 mp, fata de 400 mp cat solicitase prin actiunea initiala, imprejurare de care instanta a lut act prin incheierea de sedinta din 11.01.2010.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise (filele 75-76).
In fapt, prin ordinul prefectului nr. 463/16.04.2002 (filele 10-11), in baza art. 23 din Legea 18/1991, reclamantului i s-a constatat dreptul de proprietate privata asupra terenului de 244,50 mp, situat in comuna Chiajna, avandu-se in vedere ca, potrivit registrului cadastral, la data de 01.01.1990, acesta figura inscris cu aceasta suprafata, ce fusese dobandita printr-un inscris sub semnatura privata (chitanta de mana).
Potrivit istoricului de rol fiscal (fila 9), instanta retine ca reclamantul a figurat inscris la rol cu un teren in suprafata de 269 mp si o constructie edificata in anul 1991.
De asemenea, din adresa nr. 9586/2009 a Primariei Chiajna (fila 48), instanta retine ca reclamantul s-a inscris in evidentele locale, in baza unei declaratii pe proprie raspundere, numai cu suprafata de 269 mp, nu insa si cu terenul pe care urmareste a-l uzucapa, iar odata cu emiterea ordinului prefectului nr. 463/2002, s-a inscris in baza acestui act cu suprafata de 244,50 mp.
Potrivit sustinerilor din intampinare, Primaria Chiajna a aratat ca terenul in litigiu a apartinut fostului CAP Chiajna pana in anul 1990, iar dupa acest moment a trecut la dispozitia Comisiei locale de fond funciar, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate privata numitului IC, potrivit titlului de proprietate nr. 32842/25.10.1996.
In acest sens, din analiza extrasului de plan cadastral depus de Primaria Chiajna la fila 19 din dosar, instanta constata ca parcela 124/9, in suprafata de 4000 mp, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 32842/25.10.1996 numitului IC, se afla situata chiar in spatele terenului de 244,50 lei proprietatea reclamantului conform ordinului prefectului nr. 463/2002. Mai mult, in acest ultim act emis de Prefectura Ilfov, latura de nord a proprietatii reclamantului apare ca invecinandu-se cu un teren aflat la dispozitia Primariei (probabil care a apartinut fostului CAP Chiajna pana in anul 1990, iar dupa acest moment a trecut la dispozitia Comisiei locale de fond funciar, astfel cum s-a sustinut in intampinare).
Ca atare, declaratia martorului MG (fila 61), in sensul ca reclamantul ar fi cumparat in anul 1964, printr-un inscris sub semnatura privata, intregul teren de 700 mp, pe care l-a imprejmuit, asupra caruia a exercitat o posesie utila mai bine de 40 ani si pentru care a achitat in toata aceasta perioada taxele si impozitele locale, nu se coroboreaza cu celelalte mijloace de proba administrate in cauza, motiv pentru care instanta o va inlatura ca fiind nesincera.
In drept, posesia, ca stare de fapt producatoare de efecte juridice, daca este continua, netulburata, publica, sub nume de proprietar si univoca si daca s-a implinit termenul de 30 de ani in care posesorul a stapanit bunul, duce la dobandirea dreptului de proprietate prin prescriptie achizitiva, uzucapiunea fiind un mod originar de dobandire a dreptului de proprietate.
Avand in vedere ca, din probele administrate in cauza, rezulta ca reclamantul nu a facut dovada faptului ca ar fi exercitat o posesie utila asupra terenului in suprafata de 518 mp ce se doreste a fi uzucapat, instanta va respinge actiunea astfel cum a fost precizata ca neintemeiata. 6. Prin sentinta civila nr. 1124/25.02.2010 a Judecatoriei Buftea, s-a admis exceptia de prematuritate a actiunii, invocata din oficiu, si a fost respinsa ca prematura actiunea, pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 01.07.2009, reclamantul PD a chemat in judecata pe paratii MI si IM, solicitand instantei sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare pentru terenul extravilan in suprafata de 1500 mp, situat in comuna Snagov.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, la data de 17.04.2007, a incheiat cu numita MT, autoarea paratilor, contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 897, prin care aceasta ii ceda cu titlu oneros toate drepturile prezente si viitoare privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 1500 mp in baza Legii 1/2000.
A mai precizat ca titlul de proprietate nr. 76265/22.01.2009 pentru suprafata de teren de 1500 mp a fost emis pe numele cedentei si, intrucat aceasta a decedat intre timp, s-a adresat mostenitorilor sai legali, respectiv paratii din prezenta cauza, in vederea perfectarii contractului de vanzare-cumparare, insa IM a refuzat sa recunoasca valabilitatea contractului si semnarea oricarui alt document.
In drept, a invocat prevederile art. 5 alin. 2 din titlul X al Legii 247/2005.
Cererea a fost timbrata cu 1310 lei taxa de timbru si 5 lei timbru judiciar.
In dovedirea cererii, reclamantul a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri si interogatoriu, sens in care a depus la dosar un set de acte, in copie certificata pentru conformitate cu originalul (filele 6-11).
Paratii nu au depus intampinare, desi era obligatorie in cauza.
In cauza s-a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.
In sedinta publica din data de 25.02.2010, instanta a invocat din oficiu exceptia de prematuritate a actiunii, motiv pentru care, in baza art. 137 alin. 1 CPC, se va pronunta cu prioritate asupra acesteia.
In fapt, intre MT, in calitate de cedenta, si reclamantul PD, in calitate de cesionar, s-a incheiat contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 897/17.04.2007 (filele 6-7), prin care autoarea paratilor a cesionat ferm si irevocabil, cu titlu oneros, toate drepturile prezente si viitoare astfel cum rezulta din adeverinta nr. 7422/16.04.2007 eliberata de Primaria Snagov privind reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii 1/2000, drepturi ce poarta asupra terenului de 1500 mp, situat in comuna Snagov, pentru pretul de 6000 euro, pe care cedenta a declarat ca l-a primit integral de la cesionar la data autentificarii cesiunii.
Din cuprinsul contractului de cesiune de drepturi, instanta retine ca partile au prevazut in mod expres ca, "in situatia in care titlul de proprietate se emite pe numele cedentei, aceasta se obliga ca, in termen de 5 zile de la data intabularii dreptului de proprietate pe numele sau, sa se prezinte la un birou notarial stabilit de comun acord pentru transferul de proprietate asupra terenului catre cesionar sau catre o alta persoana desemnata expres de acesta".
In acest sens, instanta constata ca titlul de proprietate nr. 76265/22.01.2009 (fila 8) a fost emis pe numele cedentei MT, iar nu pe numele cesionarului.
In drept, instanta constata ca partile au incheiat un contract de cesiune de drepturi, care reprezinta de fapt un contract de vanzare-cumparare, iar nu o promisiune bilaterala de vanzare-cumparare, astfel cum a sustinut reclamantul, nefiind astfel aplicabile dispozitiile art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 247/2005.
In acest sens, instanta retine ca in speta exista particularitatea ca, prin efectul realizarii acordului de vointa al partilor (solo consensu), se produce doar incheierea contractului, nu si operarea automata a transferului dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator (astfel cum prevede ca regula generala art. 1295 Cciv), intrucat, pe de o parte, vanzatoarea nu era la acel moment proprietara lucrului vandut, in conditiile in care titlul de proprietate nr. 76265 a fost emis abia la 22.01.2009, iar, pe de alta parte, partile au amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment ulterior incheierii contractului (respectiv in termen de 5 zile de la data intabularii dreptului de proprietate pe numele cedentei).
O astfel de clauza de amanare a transferului dreptului de proprietate este perfect valabila, intrucat regula stabilita in art. 1295 Cciv (potrivit careia transferul proprietatii are loc "indata ce partile s-au invoit") nu este imperativa (de ordine publica), ci doar supletiva, astfel incat poate fi inlaturata prin vointa expresa si clar exprimata a partilor contractante.     
Avand in vedere ca titlul de proprietate nr. 76265/22.01.2009 a fost emis pe numele cedentei, iar partile au stipulat expres ca, intr-o astfel de situatie, cedenta se obliga ca, in termen de 5 zile de la data intabularii dreptului de proprietate pe numele ei, sa se prezinte la un birou notarial pentru transferul de proprietate asupra terenului catre cesionar, instanta retine ca transferul dreptului de proprietate este afectat de un termen suspensiv, respectiv dupa expirarea intervalului de 5 zile de la efectuarea cadastrului si intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate al cedentilor.
Termenul suspensiv afecteaza in acest caz transferul dreptului de proprietate, iar nu doar executarea obligatiei de predare a lucrului vandut (art. 1022 Cciv), intrucat nu a fost stipulat pur si simplu, ci partile contractante au prevazut expres amanarea acestui efect specific la contractului de vanzare-cumparare dupa momentul intabularii dreptului de proprietate pe numele cedentei. 
Or, in cauza, instanta constata ca termenul suspensiv stipulat de parti nu s-a implinit, in conditiile in care reclamantul a recunoscut faptul ca paratii nu au efectuat intabularea dreptului de proprietate. Aceasta imprejurare rezulta si din adresa nr. 123600/06.11.2009 a OCPI Ilfov (fila 29), potrivit careia, din verificarile efectuate in bazele de date textuala si informatizata, reiese ca pentru terenul de 1500 mp nu a fost atribuit numar cadastral si nu figureaza deschisa carte funciara.
Apararea reclamantului, in sensul ca paratii sunt decazuti din beneficiul termenului, nu poate fi primita, intrucat, fata de circumstantele de fapt ale cauzei ce au fost prezentate mai sus, nu poate fi aplicabil in cauza niciunul dintre cazurile prevazute de art. 1025 Cciv.
Fata de aceste considerente de fapt si de drept, constatand ca partile contractante au prevazut expres amanarea efectului specific al contractului de vanzare-cumparare dupa momentul intabularii dreptului de proprietate pe numele cedentei, operatiune care nu a avut insa loc pana in prezent, instanta va admite exceptia de prematuritate si va respinge actiunea ca fiind prematur introdusa.

judecator Draghici Daniel Marian.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA IN CADRUL DERULARII RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. - Sentinta civila nr. 1752/LM/2009 din data de 14.05.2009
Neindeplinirea procedurii prevazute de art. 720/1 Cod proc. civila atrage respingerea cererii ca inadmisibila. - Decizie nr. 77/R din data de 23.03.2006
Cerere pentru recunoasterea tranzactiei formulate pe cale principala - Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015
Restituire bursa de studii ca urmare a pierderii calitatii de student - Sentinta civila nr. 612 din data de 10.12.2014
Actiune in contencios administrativ avand ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Drepturi revolutionari - Decizie nr. 173/R din data de 02.03.2010
Cheltuieli de judecata. Momentul de la care se datoreaza in caz de renuntare la judecata. - Decizie nr. 316 din data de 07.04.2006
Motive de recurs invocate dupa expirarea termenului prevazut de art. 303(1) Cod procedura civila - Decizie nr. 201 din data de 08.03.2006
Apel declarat peste termen de mostenitorul paratului nelegal citat - Decizie nr. 217 din data de 10.03.2006
Repunerea in termenul de exercitare a cailor de atac - Decizie nr. 184 din data de 02.03.2006
Compensare bugetara-situatii de inadmisibilitate - Decizie nr. 775 din data de 12.10.2004
Anulare act - Sentinta civila nr. 3761 din data de 13.05.2010
Hotarare care sa tina loc de act autentiv - Sentinta civila nr. 4692 din data de 17.06.2010
Internare medicala - Hotarare nr. 182 din data de 23.05.2011
Autoritate de lucru judecat - Hotarare nr. 1543 din data de 29.06.2011
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita - Hotarare nr. 1598 din data de 05.07.2011
Perceptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita - Hotarare nr. 1591 din data de 05.07.2011
Art. 248,215,292 CP cu aplicare Art. 33 lit A CP - Hotarare nr. 315 din data de 07.11.2011
Schimbare incadrare juridica - Hotarare nr. 3462 din data de 03.05.2011
Atribuire termen aferent DL 42/1990 - Hotarare nr. 2514 din data de 15.11.2011