InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Gorj

Interpretarea cererilor formulate de parti privind neexecutarea obligatiilor de a face, cuprinse intr-un titlul executoriu, de catre comisiile de fond funciar

(Decizie nr. 862/2007 din data de 12.04.2007 pronuntata de Tribunalul Gorj)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Tribunalul Gorj | Jurisprudenta Tribunalul Gorj

      Prin decizia civila nr.862/12.04.2007 s-a admis recursul declarat de recurenta reclamanta H.M., s-a casat sentinta civila reculata si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, cu motivarea ca " gresit instanta de fond a interpretat ca reclamanta a solicitat punerea in executare a unei sentinte civile." Si " cu ocazia rejudecarii, instanta va lamuri obiectul cererii avand in vedere intentia acesteia si va solutiona fondul cererii. Va verifica daca Comisia locala Tesesti si-a indeplinit obligatia stabilita prin sentinta civila nr.6518/2005, respectiv daca a intocmit documentatia pentru suprafata de teren de 15000 mp. fanete situata in punctul "la Tesesti -Somanesti", daca a efectuat masuratorile necesare si daca a realizat punerea efectiva in posesie in vederea eliberarii titlului de proprietate, pronuntandu-se in consecinta si asupra capatului de cerere privind instituirea daunelor cominatorii."
      In prezent codul de procedura civila stabileste modalitatile practice de executare a unei hotarari judecatoresti prin care s-a dispus indeplinirea unei obligatii de a face, respectiv sectiunea a IV-a din capitolul V al codului de procedura civila intitulata "Executarea silita a altor obligatii de a face sau a obligatiei de a nu face".
      In articolul 580/2 se prevede ca " Daca debitorul refuza sa indeplineasca o obligatie de a face cuprinsa intr-un titlu executoriu, in termen de 10 zile de la primirea somatiei, creditorul poate fi autorizat de instanta de executare, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa o indeplineasca el insusi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului."
      Din considerentele deciziei rezulta ca petenta H.M. a chemat in judecata intimatele comisiile de fond funciar locala si judeteana, pentru ca acestea sa fie obligate sa procedeze la punerea in posesie pentru suprafata de teren, stabilita conform sentintei civile nr.6518 din 28.10.2005 pronuntata de Judecatoria Tg.Jiu si in situatia neexecutarii obligatiei acordarea daunelor cominatorii in cuantum de 50 lei pe zi intarziere.
      Instanta de fond a respins cererea ca fiind inadmisibila pentru ca aceasta a solicitat punerea in executare a sentintei civile nr. 6518 din 28.10.2005 si acest fapt se poate realiza in conditiile prev. de art. 371-405 c. pr.civila. ca, petenta are posibilitatea executarii silite a hotararii invocate, urmand procedura de executare prevazuta de lege.
      Solutia instantei de recurs este corecta, insa in ceea ce priveste calificarea cererii de chemare in judecata o apreciez ca fiind o cerere de punere in executarea a unei obligatii de a face ce nu poate fi indeplinita decat de comisiile de fond funciar conform dispozitiilor art. 5 si urmatoarele din regulamentul privind procedura de reconstituire si atributiile
comisiilor pentru stabilirea dreptului de porprietate, art.27 din legea nr. 18/1991 si art.44/14 din legea nr. 169/1997 si nu o noua actiune civila avand ca obiect obligatia de a face.
      In acest sens mentionez dispozitiile art.580/3 alin. 1 cod pr. civila care preved: " Daca obligatia de a face nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanta sesizata de creditor poate obliga pe debitor, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa plateasca, in favoarea statului, o amenda civila de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilita pe zi de intarziere pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu."
      De asemenea, prin legea nr.459 din 6.12.2006 pentru modificarea si completarea codului de procedura civila, la articolul 580/3 s-a introdus aliniatul 5 cu urmatorul cuprins:
      "Pentru neexecutarea obligatiilor prevazute in prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii."
      In practica ne intalnim frecvent cu astfel de cereri din partea persoanelor indreptatite la reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, conform legilor fondului funciar, insa comisiile de fond funciar desi au o serie de obligatii, nu si le indeplinesc de buna voie si nici chiar atunci cand exista un titlu executoriu acestea nu inteleg sa indeplineasca obligatiile de a face cum ar fi: sa puna in posesie efectiva, sa elibereze procesul verbal de punere in posesie, sa inainteze documentatia necesara eliberarii titlului de proprietate, sa elibereze titlul de proprietate, sa se pronunte asupra cererii de reconstituire s.a.m.d.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010