InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Gorj

Contestatie decizie de sanctionare

(Sentinta civila nr. 4077 din data de 29.08.2013 pronuntata de Tribunalul Gorj)

Domeniu Contracte de munca | Dosare Tribunalul Gorj | Jurisprudenta Tribunalul Gorj

Dosar nr.
Cod operator: 2443

R O M A N I A

TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

Sentinta nr. 4077/2013
Sedinta publica de la 29 August 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE
Asistent  judiciar
Asistent  judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Litigii de munca privind pe reclamant B.V., intervenient ASOCIATIA P.C.J.M.E si pe intimat SC C.E.O. SA, avand ca obiect contestatie decizie de sanctionare.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamantul si consilier juridic T.D. pentru paratul SC C.E.O. SA, lipsa fiind intervenienta  Asociatia P.C.J.M.E.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul partilor asupra exceptiei lipsei de interes invocata de parata SC C.E.O. SA cat si pe fondul cauzei.
Reclamantul  B.V. a solicitat admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, anularea deciziei de sanctionare si obligarea paratei SC C.E.O. SA la plata sumei de 16724 lei, cu cheltuieli de judecata. A sustinut cu privire la primul petit al cererii ca decizia de sanctionare a avut la baza doua invinuiri, respectiv faptul ca a refuzat sa formuleze o actiune in instanta si faptul ca nu s-a prezentat la un dosar aflat pe rolul Tribunalului Dolj. A sustinut in privinta primei invinuiri ca a formulat un punct de vedere prin care a aratat de ce nu se impune formularea unei actiuni in constatarea nulitatii unor prevederi din contractul colectiv de munca, ulterior fiind formulata o actiune in forma in care precizase si petentul, actiune la care parata a si renuntat astfel ca nu a fost produs nici efect negativ.
Cat priveste faptul ca nu s-a prezentat la un dosar aflat pe rolul Tribunalului Dolj a aratat ca in data respectiva s-a deplasat la un dosar personal aflat pe rolul Tribunalului Sibiu in care a avut calitatea de inculpat, deplasare care s-a realizat cu acordul conducerii, avand in acest sens un ordin de deplasare pentru a justifica lipsa de la serviciu.
Referitor la al doilea petit al cererii, reclamantul a aratat ca in intervalul mentionat unitatea a refuzat sa-i plateasca in totalitate drepturile ce i se cuveneau ca urmare a deplasarilor efectuate la diferite instante de judecata, constand, dupa caz, in contravaloare transport, diurna, cazare, suma totala datorata fiind cea rezultata din raportul de expertiza intocmit in cauza.
Reclamantul  a solicitat de asemenea admiterea cererii de interventie, avand in vedere ca in statutul Asociatiei s-a prevazut faptul ca nu pot fi aplicate sanctiuni consilierilor juridici din cadrul unitatii decat cu avizul prealabil al consiliului director al asociatiei, sub sanctiunea nulitatii absolute.
Cu privire la exceptia lipsei de interes in privinta capatului de cerere avand ca obiect anularea deciziei de sanctionare, a solicitat respingerea acesteia, motivat de faptul ca pana in prezent nu a fost emisa nici o decizie de radiere a sanctiunii si mai mult decizia respectiva a produs consecinte juridice in sensul ca i-a fost retinut din salariu procentul de 10%.
Consilier juridic T.D. pentru parata SC C.E.O. SA a solicitat  admiterea exceptiei lipsei de interes in privinta primului petit al cererii, iar pe fond respingerea actiunii formulata de petent.
A solicitat de asemenea respingerea cererii de interventie.
     

INSTANTA

Asupra cauzei de fata:
Prin cererea adresata Tribunalului Gorj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale la data de 09.05.2012 si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.2430/95/2012 reclamantul B.V. a chemat in judecata parata SC C.E.O. SA, solicitand instantei ca prin sentinta ce va pronunta sa dispuna: anularea deciziei nr.196 din 09.02.2012 si repunerea in situatia anterioara; acordarea drepturilor banesti reprezentand contravaloare diurna, transport si cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, actualizate la zi, precum si plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii s-a aratat ca a fost sanctionat in mod abuziv prin decizia contestata, cu diminuarea salariului cu 10% pe durata de o luna, fara a se tine cont de prevederile legii nr.514/2003 si Statutului consilierului juridic. Cu privire la prima abatere invocata in decizia de sanctionare a sustinut ca asa cum rezulta din referatul nr.936/12.01.2012, sefa Oficiului Juridic- P.B.M.M. i-a solicitat verbal in data de 05.01.2012 sa formuleze o actiune in instanta prin care sa solicite constatarea nulitatii art.28 alineat 2 din contractul colectiv de munca. In data de 06.01.2012 a precizat verbal acesteia ca o astfel de actiune nu este corecta din punct de vedere profesional, discutii in urma carora a fost tratat cu indiferenta, motiv pentru acre a formulat opinia sa juridica in scris, solicitandu-i sa ia act de cele prezentate si sa hotarasca asupra formularii actiunii cu respectarea prevederilor legale.
A apreciat reclamantul ca acest fapt nu reprezinta o abatere disciplinara pentru ca opinia consilierului juridic este independenta, consilierul formuleaza punctul sau de vedere potrivit prevederilor legale si a crezului profesional, in exercitarea profesiei neputand fi supus nici unei presiuni. A aratata ca ulterior prezentarii punctului sau de vedere, la indicatiile sefului oficiului juridic, colegii sai au redactat cererea de chemare in judecata sub forma unei cerere in constatare a neexistentei drepturilor in cauza si nu cum i se solicitase lui, cerere cu privire la care, la al doilea termen de judecata s-a formulat cerere de renuntare.
Fata de cea de-a doua invinuire, reclamantul a sustinut ca potrivit legii, consilierul juridic se subordoneaza doar pe linie administrativa sefului ierarhic superior. Ca, in data de 14.09.2012 a fost trimis la o alta instanta - Tribunalul Sibiu, asa cum rezulta din ordinul de deplasare nr.1263 semnat de seful oficiului juridic si aprobat de conducerea unitatii, considerand astfel ca nu a savarsit nici o abatere disciplinara ci dimpotriva a respectat exact dispozitia sefului ierarhic superior.
Cu privire la  cel de-al doilea capat al actiunii, reclamantul a aratat ca in perioada iunie 2009-iulie 2011 i-au fost refuzate la plata mai multe ordine de deplasare in ceea ce priveste diurna, transport si cazare, dupa cum urmeaza:
-luna iunie 2009, pentru delegatiile din zilele: 09,10,18,19,24,26 si 30 - nu s-a acordat diurna;
-luna iulie 2009, pentru delegatia din 01 iulie - nu s-a acordat diurna;
-luna august 2009, pentru delegatia din 20 august - nu s-a acordat diurna;
-luna septembrie 2009, pentru delegatiile din zilele: 03,08,09 si 11 - nu s-a acordat diurna;
-luna septembrie 2009, pentru delegatiile din zilele: 23 si 25 - nu s-a acordat transportul;
-luna octombrie 2009, pentru delegatiile din zilele: 22,23,28 si 29 - nu s-a acordat diurna;
-luna noiembrie 2009, pentru delegatiile din zilele: 02 si 03   nu s-a acordat diurna, transportul si cazarea, iar pentru delegatiile din zilele de 19,23, 24 si 25 nu s-a platit diurna;
-luna ianuarie 2010, pentru delegatiile din zilele: 15,22 si 26 - nu s-a acordat diurna;
Luna februarie 2010, pentru delegatiile din zilele: 02,03,08,09,15,16,25 si 26- nu s-a acordat diurna;
-luna martie 2010, pentru delegatia din 05 martie - nu s-a acordat diurna;
  -luna aprilie 2010, pentru delegatiile din zilele: 21 si 23 - nu s-a acordat diurna, iar  Pentru delegatiile din data de 29 si 30 aprilie nu s-a platit diurna si transportul;
-luna aprilie 2010, pentru delegatiile din zilele: 21 si 23 - nu s-a acordat diurna, iar pentru delegatiile din data de 29 si 30 aprilie nu s-a platit diurna si transportul;
-luna mai 2010, pentru delegatiile din zilele: 04 si 07 - nu s-a acordat diurna;
-luna iunie 2010, pentru delegatiile din zilele: 14,15,17 si 28 - nu s-a acordat diurna si transportul, pentru delegatia din perioada 21-22 iunie nu s-a platit diurna, transportul si cazarea, iar pentru delegatia din perioada 6-11 nu s-a platit transportul;
-luna septembrie 2010, pentru delegatiile din zilele: 07,13,22 si 29 - nu s-a acordat diurna;
-luna octombrie 2010, pentru delegatiile din zilele: 06 si 11 - nu s-a acordat diurna;
-luna noiembrie 2010, pentru delegatiile din zilele: 02,03,08 si 30 - nu s-a acordat diurna;
-luna decembrie 2010, pentru delegatiile din^zilele: 06 si 22 - nu s-a acordat diurna;
-luna ianuarie 2011, pentru delegatiile din zilele: 10 si 17 - nu s-a acordat diurna;
-luna februarie 2011, pentru delegatiile din zilele: 01,07,16,25 si 28 - nu s-a acordat diurna, pentru delegatia din 02 februarie nu s-a acordat o parte din transport (401ei), iar pentru delegatia din 09 februarie nu s-a platit suma de 100 lei contravaloare cazare;
-luna martie 2011, pentru delegatiile din zilele: 07,10,15,16,21,23 si 28 - nu s-a acordat diurna;
-luna aprilie 2011, pentru delegatiile din zilele: 15,18,19,20 si 29 - nu s-a acordat diurna;
-luna mai 2011, pentru delegatiile din zilele: 09,17 si 27 - nu s-a acordat diurna, iar din delegatia din data de 04-05 mai nu s-a platit o zi diurna;
-luna iunie 2011, pentru delegatiile din zilele: 06,22 si 27 - nu s-a acordat diurna;
-luna iulie 2011, pentru delegatiile din zilele: 05"06,18 si 27 - nu s-a acordat diurna.
In drept, reclamantul si-a intemeiat cererea  pe dispozitiile art. 268 si art. 269 din Codul Muncii.
La data de 25 aprilie 2012, in cauza a formulat cerere de interventie in interesul reclamantului Asociatia  P.C.J.M.E, prin care a solicitata admiterea cererii de chemare in judecata. In motivarea cererii de interventie s-a aratat ca reclamantul este membru al acestei asociatii iar potrivit regulamentului de organizare si exercitare a profesiei de consilier juridic, inregistrat la SC C.E.O. SA sub nr.9747 din 30.03.2011, art.12(4) "orice sanctiune aplicata de catre persoana juridica in cadrul careia isi desfasoara activitatea consilierul juridic membru al Asociatiei, va trebui, sub sanctiunea nulitatii absolute, sa poarte avizul prealabil al Consiliului Director al Asociatiei, ori in cazul de fata unitatea nici nu a solicitat un astfel de aviz, rezultand in   mod clar ca sanctiunea aplicata este nula.
Au fost de asemenea invocate prevederile art.4,7,10 litera d, art.11 si 40(2) din Statutul profesiei de consilier juridic prin care se prevede in mod clar ca un consilier juridic formuleaza punctul sau de vedere potrivit prevederilor legale si a crezului sau profesional, consilierul juridic se manifesta independent in relatia cu organele de conducere ale persoanei juridice unde exercita profesia, precum si cu orice alte persoane din cadrul acesteia, punctul de vedere nu poate fi schimbat sau modificat de catre nici o alta persoana, acesta manifestandu-si opinia legala indiferent de imprejurari, iar in exercitarea profesiei nu poate fi supus nici unei presiuni din partea persoanei juridice.
Parata SC C.E.O. SA a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii sustinand ca potrivit art. 22 alin. (1) din Legea 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic raspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi si reglementarii legale privind activitatea persoanei juridice in slujba careia se afla. Conform alineat (2) din acelasi articol, constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecata si sanctiunile disciplinare sunt cele prevazute in reglementarea specifica persoanei juridice in slujba careia se afla consilierul juridic.
Nefiind stabilit prin statut profesional aprobat prin lege speciala un regim sanctionator specific consilierilor juridici in conformitate cu art. 248 alin. (2) din Codul muncii, republicat, in situatia consilierului juridic angajat in baza unui contract individual de munca in cadrul unei unitati, exista posibilitatea angajarii raspunderii disciplinare a acestuia in conformitate cu prevederile Codului muncii, republicat. De asemenea, in executarea contractului individual de munca incheiat cu angajatorul, salariatul are obligatia de a indeplini atributiile de serviciu astfel cum acestea au fost stabilite de parti, asa incat neindeplinirea acestora poate constitui abatere disciplinara si poate fi sanctionata de angajator cu una dintre sanctiunile disciplinare expres prevazute de Codul muncii, republicat.
A aratat parata ca, in data de 05.01.2012 d-na P.B.M.M. - Sef Oficiu Juridic, a dispus contestatorului, sa formuleze si sa promoveze o actiune judecatoreasca privind constatarea nulitatii unor prevederi din CCM/2009-2012, deja inventariate de Directia R.U.S.S.S.- Serviciu Normare Organizare si predate d-lui B.V. in data de 05.01.2012. Contestatorul nu a formulat si promovat actiunea judecatoreasca, asa cum prevede fisa postului ci a formulat o opinie juridica motivand ca actiunea judecatoreasca nu este corecta din punct de vedere profesional.
S-a considerat ca,  exercitand competentele sale, consilierul juridic isi poate exprima opinia profesionala cu privire problemele asupra carora i se solicita consultanta, insa dreptul de opinie nu echivaleaza cu dreptul de decizie pe care conducerea societatii o are in raport cu gestionarea intereselor acesteia. Chiar daca in situatia data, contestatorul si-a exprimat propria opinie cu primire la faptul ca promovarea in instanta a unei actiunii va fi respinsa de instanta si ca acest demers este inutil, dreptul de decizie in privinta declansarii actiunii in instanta apreciem ca revine conducerii societatii al carui salariat este, iar nu consilierului juridic.
A mai precizat parata ca prin decizia nr. 196/09.02.2012 contestatorul a fost sanctionat disciplinar cu diminuarea salariului de baza cu 10% pe durata de o luna confirm art.248 alin. 1, pct c din Codul Muncii coroborat cu art.271 alin. 1, pct.d din CCM 2009-2012, decizia fiind emisa cu respectarea prevederilor legale, directorul general al societatii luand la cunostinta despre abaterea disciplinara prin referatul inregistrat cu nr.936/12.01.2012 intocmit de dna P.B.M.M., sef Oficiu Juridic, contestatorul fiind convocat in scris la cercetare disciplinara prealabila   in baza convocatorului nr. 1596/18.01.2012 comunicat sub semnatura de primire la data de 18.01.2012, prin decizia nr.85/16.01.2012 a fost constituita comisia de cercetare disciplinara iar decizia nr. 196/09.02.2012, contestata a fost comunicata in termen legal, fiind parcursi pasii prevazuti de art.251 si 252 din Codul Muncii, republicat.
  Astfel, contestatorul a fost sanctionat pentru ca:nu a promovat actiunea in instanta privind constatarea nulitatii unor prevederi ale CCM 2009-2012,  fiind deja inventariate de catre Directia R.U.S.S.S. si predate acestuia in data de 05.01.2012, asa cum rezulta din nota explicativa formulata de catre Sef Serviciu Normare Organizare P. I. si   referatul intocmit de Sef Oficiu Juridic, P.B.M.M.
  Conform incheierii de sedinta a Tribunalului Dolj, in data de 14.09.201l din partea S.C. C. E. Turceni S.A. nu a participat nici un reprezentant la sustinerea dosarului nr. 2200/95/2011, dosar repartizat contestatorului, iar acesta nu a facut dovada predarii acestui dosar cu Proces verbal sefului ierarhic in vederea repartizarii unui alt consilier juridic din cadrul Oficiului Juridic.
         Toate aceste aspecte au rezultat atat din procesul-verbal incheiat in data 26.01.2012 cu ocazia Intrunirii comisiei constituita in baza deciziei nr.85/16.01.2012 cat si din procesul-verbal aferent cercetarii disciplinare prealabile inregistrat cu nr.3008/30.01.2012, contestatorul fiind convocat in scris sa se prezinte la cercetare disciplinara, aparandu-se in scris prin Nota explicativa inregistrata cu nr.2464/26.01.2012 si verbal.
       Mentiunile procesului-verbal s-au coroborat si cu Nota informativa intocmita de P.I., sef Serviciu Normare Organizare care a aratat ca i-a inmanat contestatorului materialul in vederea promovarii unei actiuni judecatoresti privind constatarea nulitatii unor prevederi ale CCM 2009-2012 in raport de noile prevederi ale Codului Muncii.
Comisia de cercetare disciplinara prealabila, a analizat faptele si urmarile acestora, a verificat cele mentionate in nota explicativa nr. 2464/26.01.2012 precum si celelalte documente aflate la dosar si a ajuns la concluzia ca se confirma cele precizate in referatul nr. 936/12.01.2012 si ca dl.B.V. se face vinovat de nerespectarea atributiunilor de serviciu nominalizate in fisa postului nr. 26751/01.09.2012, respectiv: "Formuleaza si depune in termen actiunile catre instantele de judecata, cererile de elaborare a titlurilor notariale, intampinarile precum si plangerile si sesizarile catre instantele de judecata sau organele de urmarire penala"; Sa se prezinte in fata organelor de jurisdictie la termenele stabilite, sa cunoasca dosarele in care se prezinta si sa depuna diligentele necesare, activitatea sa fiind una de mijloace si nu de rezultat";
         De asemenea comisia de cercetare a constatat ca se face vinovat si de faptul ca, in data de 14.09.2011 din partea S.C. C. E. Turceni S.A. nu a participat nici un reprezentant la sustinerea dosarului nr. 2200/95/2011 iar salariatul nu a facut dovada predarii acestui dosar, cu proces verbal, sefului ierarhic in vederea repartizarii unui alt consilier juridic din cadrul Oficiului Juridic.
Fata de mentiunea salariatului ca in data de 14.09.2011 se afla in delegatie fiind trimis la o alta instanta , in sustinerea dosarului nr.2174/95/2007 la Tribunalul Sibiu, s-a precizat ca acesta nu avea calitatea de reprezentant al S.C. C. E. Turceni S.A., fiind prezent la acest dosar in interes personal, pentru o fapta proprie, dupa cum acesta a si recunoscut verbal la intrebarile puse de comisie.
           Cu privire la sustinerea contestatorului ca i s-a refuzat la plata diurna, transport si cazare, in I perioada iunie 2009-iulie 2011 este neintemeiata avand in vedere ca, potrivit art.44 din Codul Muncii alin.2" Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in   conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil. Art.76 din Contractul Colectiv de Munca al S.C Complexul Energetic S.A pentru anii 2009-2012 prevede la art.2 ca" Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la  indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de prezentul contract colectiv de    munca.
Conform articolului mai sus mentionat conditiile in care se acorda drepturile salariatului aflat in delegatie sunt reglementate de lege, respectiv HG nr. 1860/2006 si drepturile banesti conform Contractului Colectiv de Munca aplicabil, unde se mentioneaza ca" indemnizatia de delegare (diurna de deplasare) se acorda in cuantum de un castig mediu brut pe S.C C. E. Turceni daca durata delegarii este de cel putin 12 ore si la o distanta de peste 30 km.
Conform art.10 din HG nr. 1860/2006 numarul de zile calendaristice in care persoana se afla in delegare se socoteste de la data si ora plecarii pana la data si ora inapoierii mijlocului de transport din si in localitatea unde isi are locul permanent de munca, in speta locul permanent fiind la Turceni.
S-a aratat ca in zilele in care contestatorul s-a deplasat la Curtea de Apel Craiova nu justifica durata deplasarii de cel putin 12 ore pe zi de la Turceni la Craiova in conditiile in care deplasarile la Curtea de Apel Craiova s-au efectuat cu autoturismul proprietate personala si contestatorul nu a facut dovada faptului ca era necesara prezenta la instanta la aceeasi ora, respectiv 830 iar distanta de la Turceni la Craiova se efectueaza in maxim o ora in conditiile in care i se aprobase deplasarea cu autoturismul proprietate personala.
De asemenea art.18 din HG 1860/2006 prevede ca in cazul in care conditiile de transport ca persoana aflata in delegare sa se Inapoieze zilnic in localitatea de domiciliu, dupa terminarea programului de lucru, din localitatea unde este trimisa in delegare, se poate aproba decontarea cheltuielilor zilnice de transport, daca cheltuielile astfel efectuate sunt mai mici decat cele pentru plata indemnizatiei zilnice de delegare si a cazarii si daca prin aceasta nu se afecteaza bunul mers al activitatii la locul delegarii.
In aceasta situatie nu se acorda indemnizatie zilnica de delegare(diurna). In zilele in care contestatorul s-a deplasat la Curtea de Apel Craiova si pentru care solicita plata diurnei i s-au acordat tichete de masa, conform Legii 142/1998 si i s-au decontat cheltuielile de transport astfel incat pretentia acordarii diurnei este neintemeiata.
In speta, conform ordinelor de deplasare contestatorul confirma faptul ca s-a inapoiat zilnic in localitatea de domiciliu ( Tg-Jiu) si i s-au decontat cheltuielile de transport, asa cum rezulta din situatia cu delegatiile 2009-2011, anexata la prezenta, cheltuielile de transport fiind mai mici decat plata indemnizatiei zilnice de delegare( aprox.90 de lei fata de 180 lei).
De asemenea, in zilele in care contestatorul s-a deplasat la Curtea de Apel Craiova si pentru care solicita plata diurnei i s-au acordat tichete de masa, conform Legii 142/1998 si i s-au decontat cheltuielile de transport astfel incat pretentia acordarii diurnei este neintemeiata.
Ordinele de deplasare din data de 06,07,08,09,10,11,14,15,17,21,22,28.06.2010 nu se regasesc in arhiva societatii. Referitor la decontarea cheltuielilor de transport pentru data de 23 si 25.09.2009, acestuia nu i s-au decontat aceste cheltuieli intrucat delegarea s-a efectuat la Oficiul registrului Comertului de pe langa Tribunalul Gorj unde contestatorul are domiciliul iar contestatorul nu a facut dovada chemarii, inainte de terminarea misiunii, din localitatea unde se afla in delegare(Tg-Jiu) in localitatea locului de munca (Turceni).
Pentru cheltuielile de transport efectuate in data de 02.11.2009 si 03.11.2009 i s-a decontat suma de 91,54 lei respectiv suma de 96,55 lei reprezentand contravaloare carburant, conform art.76 din CCM aplicabil.
Referitor decontare cheltuieli de cazare, contestatorul confirma pe ordinele de deplasare ca s-a inapoiat la sfarsitul zilei la Tg-Jiu si i s-au decontat cheltuielile de transport astfel incat pretentia acordarii cheltuielilor de cazare este neintemeiata.
Prin concluziile scrise formulate in data de 20.06.2013 parata SC C.E.O. SA a invocat exceptia lipsei de interes cu privire la primul petit al cererii, pe motiv ca potrivit art.248 alineat 3 din Codul Muncii, sanctiunea disciplinara se radiaza de drept in termen de 12 luni de la aplicare, daca salariatului nu i se aplica o noua sanctiune disciplinara in acest termen, radierea constatandu-se prin decizie scrisa a conducatorului. A sustinut ca in conditiile in care au trecut mai mult de 12 luni de la data aplicarii sanctiunii si avand in vedere ca in aceasta perioada reclamantul nu a mai fost sanctionat, in cauza sunt incidente dispozitiile legale mentionate, radierea sanctiunii operand ope legis.
Pentru dovada actiunii sale, reclamantul a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si cu expertiza de specialitate.
In contraproba, parata SC C.E.O. SA a solicitat de asemenea proba cu inscrisuri.
Instanta a incuviintat si administrat probele solicitate de parti, raportul de expertiza fiind intocmit de expert M. M. si depus la dosarul cauzei.
Fata de dispozitiile art.137 cod procedura civila instanta se va pronunta cu precadere asupra exceptiei lipsei de interes invocata de SC C.E.O. SA, retinand in acest sens ca exceptia a vizat doar primul capat de cerere constand in anularea deciziei de sanctionare.
In sustinerea exceptiei parata a invederat faptul ca in raport de dispozitiile art.248 alineat 3 din Codul Muncii, sanctiunea disciplinara se radiaza de drept in termen de 12 luni de la aplicare, radierea constatandu-se prin decizie scrisa a conducatorului. In cauza, se retine ca prin decizia de sanctionare a carei anulare se solicita reclamantul a fost sanctionat cu diminuarea salariului pe o luna, cu un procent de 10%, astfel ca atat timp cat decizia si-a produs efectele nu se poate retine o lipsa de interes in promovarea actiunii. De altfel, la dosarul cauzei nici nu a fost depusa vreo decizie prin care sa se constate ca fiind radiata sanctiunea aplicata reclamantului, asa cum impun dispozitiile legale mai sus mentionate.
In atare situatie, instanta apreciaza ca fiind neintemeiata exceptia invocata, motiv pentru care va dispune respingerea acesteia.
Pe fondul cauzei, analizand cererea reclamantului, raportat la probatoriul administrat in cauza si dispozitiile legale aplicabile, instanta constata si retine urmatoarele:
In fapt, reclamantul B.V. a investit instanta cu solutionarea a doua capete de cerere, respectiv:
- anularea deciziei nr.196 din 09.02.2012 emisa de SC C.E.O. SA si repunerea in situatia anterioara;
- acordarea drepturilor banesti reprezentand contravaloare diurna, transport si cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, actualizate la zi.
Astfel, cu privire la primul petit al cererii, se constata ca prin decizia nr. 196 din 09.02.2012 emisa de SC C.E.O. SA  s-a dispus sanctionarea disciplinara a reclamantului B.V.  cu diminuarea salariului de baza cu 10% pe durata de o luna, conform art.248 alineat 1 punct c, art.252 din Codul Muncii, coroborate cu art.268 si art.271 alineat 1 punct d din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2012. In sarcina acestuia au fost retinute doua fapte: refuzul de a formula o actiune judecatoreasca la solicitarea sefului oficiului juridic si neprezentarea reclamantului la Tribunalul Dolj in data de 14.09.2011, pentru sustinerea cauzei in dosarul nr.2200/95/2011  si nepredarea acestui dosar cu proces verbal sefului ierarhic in vederea repartizarii unui alt coleg.
Conform inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, in data de 05.01.2012 seful oficiului juridic a solicitat reclamantului sa formuleze o actiune in instanta avand ca obiect constatarea nulitatii unor prevederi ale CCM 2009-2012, solicitare fata de care acesta a precizat ca o atare actiune este inoportuna si ca nu va fi admisa de instanta. In urma insistentelor sefului ierarhic, reclamantul a comunicat in scris opinia sa juridica si a refuzat sa promoveze actiunea, contrar dispozitiilor art.46 alineat 2 din contractul colectiv de munca, potrivit carora salariatii SC C.E.O. SA, in cadrul sarcinilor de serviciu, au, printre altele,  obligatia de  a executa intocmai si la timp toate sarcinile si dispozitiile date de sefii ierarhici ce revin posturilor sau locurilor de munca pe care le deservesc.
Reclamantul a ignorat de asemenea prevederile din fisa postului nr.26751/01.09.2011(fila 54 din dosar), insusita prin semnatura de acesta,  in care sunt nominalizate atributiile de serviciu, printre care: formularea si depunerea in termen a actiunilor catre instantele de judecata, a cererilor de elaborare a titlurilor notariale, a intampinarilor precum si  plangerilor si sesizarilor catre instantele de judecata sau organele de urmarire penala.
Fata de prevederile mentionate mai sus, reclamantul avea obligatia de a formula actiunea in instanta la solicitarea sefului oficiului juridic, caruia ii era subordonat pe linie ierarhica, asa cum rezulta din fisa postului. Este neindoielnic faptul ca, in exercitarea competentelor sale, consilierul juridic isi poate exprima opinia profesionala cu privire problemele asupra carora i se solicita consultanta, insa dreptul de opinie nu echivaleaza cu dreptul de decizie pe care conducerea societatii il are in privinta declansarii unei actiuni in instanta. Opinia juridica personala exprimata in scris de reclamant  nu inlatura obligatia acestuia de promovare a actiunii, ci ar putea avea drept consecinta transferarea unei eventuale raspunderi asupra sefului ierarhic, in situatia pronuntarii unei solutii nefavorabile unitatii.
 In  aceste conditii,  refuzul consilierului juridic poate antrena raspunderea disciplinara a acestuia.
Mai retine instanta ca potrivit fisei postului, reclamantul avea obligatia de a se prezenta in fata organelor de jurisdictie la termenele stabilite, de a cunoaste dosarele in care se prezinta si de a depune diligentele necesare, activitatea sa fiind una de mijloace si nu de rezultat. In decizia de sanctionare s-a mentionat ca desi avea repartizat dosarul nr.2200/95/2011, la termenul din 14.09.2011 reclamantul nu s-a prezentat in instanta, sustinand ca a fost plecat la Tribunalul Sibiu pentru o cauza personala, respectiv dosarul nr.2174/95/2007, ocazie cu care i-a fost emis si ordinul de deplasare nr.1263 din 14.09.2011. In aceste conditii, instanta constata ca neprezentarea reclamantului la Tribunalul Dolj in vederea sustinerii dosarului nr. 2174/95/2007 a fost justificata  si insusita de conducerea unitatii tocmai prin emiterea ordinului de deplasare la Tribunalul Sibiu. Totusi, ceea ce este de imputat reclamantului este insa faptul ca nu a predat dosarul respectiv sefului ierarhic superior in vederea repartizarii catre un alt coleg, la dosarul cauzei neexistand nici o dovada in acest sens.
De altfel, prin nota explicativa data in fata comisiei de cercetare disciplinara)filele 33-36 din dosar) reclamantul a aratat cu privire la cea de-a doua invinuire ca a fost trimis la o alta instanta, respectiv Tribunalul Sibiu, ignorand insa faptul ca in realitate era vorba de o cauza personala aflata pe rolul acelei instante, ordinul de deplasare nr.1263 din 14.09.2011 fiind emis pentru a justifica absenta de la serviciu.
Nu pot fi primite de instanta nici sustinerile reclamantului in sensul ca masura sanctionarii a fost luata in mod abuziv, cu incalcarea prevederilor Legii nr.514/2003 si Statutului consilierului juridic.
Sunt de remarcat in aceasta privinta dispozitiile art.3,4,6 din Legea nr.514/2003 conform carora: Art.1(1) Consilierul juridic numit in functie are statutul functionarului, potrivit functiei si categoriei acesteia.(2) Consilierul juridic angajat in munca are statut de salariat.
          Art.4 Consilierul juridic in activitatea sa asigura consultanta si reprezentarea autoritatii sau institutiei publice in serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de munca, apara drepturile si interesele legitime ale acestora in raporturile lor cu autoritatile publice, institutiile de orice natura, precum si cu orice persoana juridica sau fizica, romana sau straina; in conditiile legii si ale regulamentelor specifice unitatii, avizeaza si contrasemneaza actele cu caracter juridic.
          Art.6 Consilierii juridici au drepturile si obligatiile prevazute de lege potrivit statutului profesional si reglementarilor legale privind persoana juridica in serviciul careia se afla sau cu care are raporturi de munca.
In conditiile in care reclamantul este angajatul SC C.E.O. SA, este evident ca acesta se supune regulilor stabilite la nivelul unitatii in serviciul careia se afla. Instanta nu poate da preferabilitate unor asa zise dispozitii din statutul Asociatiei P.C. J.M. E., conform carora "Orice sanctiune aplicata de catre persoana juridica in cadrul careia isi desfasoara activitatea consilierul juridic membru al Asociatiei va trebui, sub sanctiunea nulitatii absolute, sa poarte avizul prealabil al Consiliului Director al Asociatiei".
Aceasta intrucat, Legea nr.514/2003,  nu impune obtinerea unui astfel de aviz, in dispozitiile privitoare la raspunderea disciplinara a consilierului juridic, respectiv art. 22,  fiind prevazuta doar posibilitatea asociatiei profesionale de a sesiza autoritatea disciplinara, consilierul juridic raspunzand disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii si ale reglementarii legale privind activitatea persoanei juridice in slujba careia se afla; constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecata si sanctiunile disciplinare fiind cele prevazute in reglementarea specifica persoanei juridice in slujba careia se afla acesta.
Este de amintit totodata ca potrivit  art. 248 alin. (2) din Codul muncii "In cazul in care, prin statute profesionale aprobate prin lege speciala, se stabileste un alt regim sanctionator, va fi aplicat acesta".
Statutul consilierului juridic a fost  publicat in Monitorul Oficial, partea I, nr.684 din 29 iulie 2004, nefiind aprobat prin lege, si nu cuprinde un anumit regim sanctionator pentru angajati dintr-o astfel de categorie profesionala.
  Nefiind stabilit prin statut profesional aprobat prin lege speciala un regim sanctionator specific consilierilor juridici in conformitate cu art. 248 alin. (2) din Codul muncii, avand in vedere totodata obligatia reclamantului de a-si indeplini atributiile in conformitate cu prevederile contractului individual de munca si fisa postului, exista posibilitatea angajarii raspunderii disciplinare a acestuia in conformitate cu prevederile Codului muncii, fara indeplinirea unor alte demersuri, precum obtinerea avizului Consiliului director al Asociatiei.
Altfel, posibilitatea sanctionarii unui consilier juridic - angajat cu contract individual de munca, ar fi lasata la latitudinea discretionara a Asociatiei profesionale din care acesta face parte, fara ca unitatea in cauza sa poata lua vreo masura disciplinara in situatia constatarii unor abateri disciplinare.
Fata de cele ce preced, instanta apreciaza ca dispozitia de sanctionare a carei anulare se solicita a fost emisa in conformitate cu dispozitiile art.248 alineat 1 punct c, art.252 din Codul Muncii, coroborate cu art.268 si art.46 alineat 2, art.270 alineat 1 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2012, Legii nr.514/2003, sanctiunea aplicata fiind proportionala cu gravitatea faptelor retinute.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect acordarea drepturilor banesti reprezentand contravaloare diurna, transport si cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, instanta retine ca potrivit art.2 din HG nr.1860/2006 "Pentru salariatii din cadrul companiilor nationale, societatilor comerciale si regiilor autonome la care drepturile salariale se acorda prin negociere, drepturile banesti pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii in cadrul localitatii, in interesul serviciului, se acorda in conditiile prevazute in contractele colective sau individuale de munca.
Conform art.10 din acelasi act normativ “Numarul zilelor calendaristice in care persoana se afla in delegare sau detasare se socoteste de la data si ora plecarii pana la data si ora inapoierii mijlocului de transport din si in localitatea unde isi are locul permanent de munca, considerandu-se fiecare 24 de ore cate o zi de delegare sau detasare". In continuare, art.11 prevede ca “Pentru delegarea cu o durata de o singura zi, precum si pentru ultima zi, in cazul delegarii de mai multe zile, indemnizatia se acorda numai daca durata delegarii este de cel putin 12 ore".
Pentru stabilirea in concret a drepturilor banesti solicitate de reclamant ca reprezentand contravaloare diurna, transport si cazare pentru ordinele de deplasare din perioada iunie 2009-iulie 2010, expertul desemnat in cauza a avut in vedere  delegatiile  pentru care transportul s-a efectuat cu mijloace de transport in comun,respectiv cu autoturismul proprietate personala, constatand ca pe ordinele de deplasare este mentionata ora de plecare/sosire a mijlocului de transport, fiind de asemenea aplicata stampila unitatii. A constatat in acelasi timp ca in perioada 21-22.06.2010 si 09-10.02.2011 reclamantul s-a deplasat in Bucuresti, nefiindu-i decontate cheltuielile de cazare.
Expertul a avut in vedere si faptul ca pentru perioada mentionata reclamantului i-au fost acordate si tichete de masa, in calculul efectuat fiind exclusa de la plata contravaloarea acestora, dat fiind faptul ca pe perioada delegarii acesta nu beneficia de tichete de masa ci de diurna.
Analizand anexele la raportul de expertiza privind situatia delegatiilor instanta constata ca acestea sunt in concordanta cu ordinele de deplasare existente la dosarul cauzei, fiind intocmite cu luarea in considerare a conditiilor legale de acordare, dupa caz, a indemnizatiei de delegare, cheltuieli privind transportul, cheltuieli privind cazarea, astfel ca nu pot fi retinute sustinerile paratei SC C.E.O. SA in sensul ca reclamantul nu ar fi indreptatit la plata acestora.
Expertul a concluzionat ca suma totala ce se cuvine reclamantului pentru diurna, transport si cazare este de 14.584,53 lei, suma care a fost de asemenea reactualizata conform anexei la suplimentul de expertiza, rezultand suma de 16.724 lei, solicitata de altfel de reclamant cu ocazia sustinerii cuvantului pe fond.
Fata de considerentele de mai sus, instanta va respinge exceptia lipsei de interes invocata de SC C.E.O. SA cu privire la primul capat de cerere, va admite in parte actiunea reclamantului si in consecinta va obliga parata la plata sumei de 16.724 lei reprezentand contravaloare diurna, transport si cazare pentru perioada iunie 2009-iulie 2010, urmand a dispune respingerea capatului de cerere privind anularea deciziei de sanctionare.
Ca urmare a respingerii acestui capat de cerere, instanta va dispune si respingerea cererii de interventie formulata de intervenienta Asociatia P.C.J.M.E, avand in vedere ca motivatia cererii respective a vizat doar cererea avand ca obiect anularea deciziei de sanctionare.
In temeiul art.274 cod procedura civila, aplicabil in cauza, instanta va obliga parata la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in onorariu expert.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge exceptia lipsei de interes invocata de SC C.E.O. SA.
Admite in parte actiunea formulata de reclamantul B.V., cu domiciliul in _ in contradictoriu cu parata SC C.E.O. SA, cu sediul in _ si intervenienta Asociatia P.C.J.M.E cu sediul in ...
Obliga parata SC C.E.O. SA. Sa plateasca reclamantului  suma totala de 16.724 lei.
Respinge capatul de cerere privind anularea deciziei de sanctionare.
Respinge cererea de interventie formulata de intervenienta Asociatia P.C.J.M.E .
Obliga parata SC C.E.O. SA. La plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamant.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronuntata in sedinta publica de la 29 August 2013.

PRESEDINTE,
Asistent  judiciar ,
Asistent  judiciar ,

Grefier ,

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte de munca

Litigiu privind functionarii publici - Hotarare nr. 56 din data de 18.01.2018
ESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 258/LM/2010 din data de 10.12.2010
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 535/LM/2010 din data de 10.12.2010
Contract colectiv de munca. Nelegalitatea unor clauze stipulate cu respectarea dispozitiilor legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 906/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sindicat.Conditiile legale pentru reprezentativitate. - Decizie nr. 976/R/ din data de 28.11.2005
Raspunderea patrimoniala. Prejudiciu creat societatii de catre angajat. Cerere reconventionala. Restituirea garantiei retinuta de angajator. - Sentinta civila nr. 227 din data de 28.02.2012
Contestatie impotriva deciziei de impunere pentru restituirea unor sume incasate necuvenit de catre angajatul cu contract individual de munca. - Sentinta civila nr. 566 din data de 02.05.2012
Raspunderea patrimoniala a angajatilor pentru pagubele produse datorita nerespectarii atributiilor de serviciu. - Sentinta civila nr. 1216 din data de 11.10.2011
Raspunderea disciplinara. Reducerea salariului cu 10 % pe o perioada de 3 luni. - Sentinta civila nr. 203 din data de 01.03.2010
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 95 din data de 25.01.2011
Obligatii asumate prin act aditional la contractul de munca - Sentinta civila nr. 17 din data de 11.01.2011
Drepturi banesti ce decurg din Contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 419 din data de 15.04.2008
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 979 din data de 19.10.2010
Obligarea angajatului la plata unor despagubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului - Sentinta civila nr. 94 din data de 01.02.2010
Contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara - Sentinta civila nr. 392 din data de 30.04.2009
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1386 din data de 16.12.2010
Violenta psihica. Viciu de consimtamant la incheierea actului aditional la CIM - Decizie nr. 83/AP din data de 03.03.2014
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca - Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Litigii de munca – incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca penala definitiva - Decizie nr. 1743/R din data de 02.10.2013
Fisele de evaluare sunt acte administrative ce se bucura de prezumtia legalitatii si veridicitatii in situatia in care au fost emise de o autoritate publica si nu au fost contestate de persoanele indreptatire in termen legal. - Decizie nr. 2076/R din data de 17.04.2013