InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Gorj

Contestatie decizie de sanctionare

(Sentinta civila nr. 307/2014 din data de 17.02.2014 pronuntata de Tribunalul Gorj)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri); Contracte de munca; Salarizare | Dosare Tribunalul Gorj | Jurisprudenta Tribunalul Gorj

Dosar nr.
Cod operator: 2443
R O M A N I A

TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

SENTINTA Nr. 307
Sedinta publica de la 17.02.2014
Completul compus din:
PRESEDINTE
Asistent  judiciar
Asistent  judiciar
Grefier Sef

Pe rol pronuntarea asupra dezbaterilor care au avut loc in sedinta publica din 10 februarie 2014, privind actiunea formulata de reclamantul E.N.S., in contradictoriu cu parata U.M.C.J.N., avand ca obiect contestatie decizie de sanctionare.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile pe fondul cauzei au fost consemnate in incheierea de amanare a pronuntarii din data de 10.02.2014.
Deliberand, instanta pronunta urmatoarea sentinta:

TRIBUNALUL
Asupra cauzei de fata:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr. --------, reclamantul  E.N.S. a chemat in judecata pe parata U.M.C.J.N, solicitand instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna anularea deciziei nr. ----------, prin care a fost sanctionat prin diminuarea salariului cu 5% pe o durata de 1 (una) luna, respectiv luna iulie 2013, in conformitate cu art. 248 alin. 1 lit. (c) din Codul Muncii, coroborat cu art. 42 alin. 2 din Regulamentul Intern si obligarea paratei la restituirea sumei retinute drept sanctiune disciplinara pe statul de plata aferent lunii iulie 2013.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca, in calitate de angajat al paratei, a fost sanctionat   cu diminuarea salariului pe luna iulie 2013, motivat de faptul ca, prin raportul nr. 746/27.06.2013, Corpul de Control a dispus sanctionarea sa intrucat nu a respectat prevederile mentionate in listele atasate la notele de constatare incheiate pentru demararea lucrarilor efective de reparatii, in conditiile in care nu s-a facut nicio precizare scrisa ca existau la data demararii reparatiilor curente alte deficiente decat cele constatate initial.
A sustinut reclamantul  ca decizia este emisa cu incalcarea legislatiei in vigoare si este netemeinica din urmatoarele considerente:
1. In antetul deciziei de sanctionare este prevazut faptul ca societatea este administrata in sistem dualist, ceea ce impune ca toate documentele sa poarte semnatura  a doi  imputerniciti legali ai directorului  general   al C E O,  in  speta,  seful   Unitatii  Miniere  de  Cariera Jilt-Nord si contabilul sef. Ori, decizia de sanctionare nu este semnata pentru contabil sef de persoana presupusa a fi imputernicita si inscrisa pe decizie - P I, fiind semnata de o alta persoana, fara imputernicire in acest sens, respectiv - C C. Decizia fiind semnata de o persoana fara calitate de reprezentant legal, este lovita de nulitate absoluta.
2. Decizia este emisa cu incalcarea art. 252 alin. 1 din Codul Muncii in sensul ca reparatiile la care se refera parata, au fost efectuate in cursul anului 2012 si a trecut o perioada mai mare de 6 luni, fapta fiind prescrisa, parata nu precizeaza in decizie datele la care au fost savarsite presupusele fapte ce se imputa.
Decizia a fost emisa peste termenul legal de 30 de zile de la data luarii la cunostinta de catre angajator despre savarsirea faptei, din cuprinsul deciziei rezultand faptul ca acesta a luat cunostinta de raportul Corpului de Control la data de 27.06.2013  (raport  inregistrat sub nr. ---------) si a emis decizia de sanctionare la data de  31.07.2013.
3. Decizia este emisa cu incalcarea art. 252 alin. 2 lit. a) si c) din Codul Muncii.
a) In cuprinsul deciziei nu sunt descrise presupusele abateri disciplinare pentru care reclamantul a fost sanctionat, respectiv in ce constau, modalitatea in care a comis presupusele abateri, data la care a savarsit presupusele abateri de la disciplina muncii, documentele pe care le-a intocmit eronat (listele si utilajul la care s-a facut reparatia) si data cand le-a intocmit, piesele la care se refera ca le-a cuprins nejustificat la decontare, presupusele fapte fiind descrise la general, fara sa fie stabilita data exacta.
b) In cuprinsul deciziei nu sunt inscrise motivele pentru care au fost inlaturate apararile sale date prin nota explicativa din data de 31.07.2013, parata invocand doar faptul ca au fost inlaturate pentru ca nu si-a indeplinit corespunzator obligatiile si sarcinile de serviciu. Numai prin indicarea in decizia de sanctionare a motivelor pentru care i-au fost inlaturate reclamantului apararile pe care le-a formulat in nota explicativa data in fata comisiei ii era garantat dreptul la aparare. Prin necuprinderea in decizie a motivelor concrete a inlaturarii apararilor , reclamantul a fost privat de cel mai elementar drept, dreptul la aparare.
4. Nu a savarsit presupusele fapte pe care parata le-a inscris ca generale in decizia de sanctionare.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 252 alin. 1 si alin. 2 lit. a si c, art. 268 alin. 1 lit. b din Codul .Muncii.
In probatoriu, reclamantul a depus la dosar, in copie, urmatoarele inscrisuri: decizia nr. --------- emisa de seful U.M.C.J.N, certificatul de informare nr. --------- si cartea de identitate.
S. C. E. Oltenia S.A. a formulat intampinare in cauza, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind netemeinica si nelegala, cu cheltuieli de judecata.
Cu privire la considerentele cererii de chemare in judecata mentionate la pct.1, s-a invederat ca sistemul dualist de administrate implica administrarea societatii de catre un directorat si un consiliu de supraveghere si nu obligativitatea semnarii documentelor de catre doi imputerniciti legali. De altfel , s-a aratat ca in fisa postului domnului C C, la punctul 5 alineatul 6, este stipulat ca "inlocuieste contabilul sef cand acesta lipseste din unitate" . Mai mult decat atat ,prerogativa emiterii deciziei apartine conducatorului entitatii si nu contabilului sef al acelei entitati.
In ceea ce priveste sustinerile de la punctele nr. 2, 3 si 4 din cererea de chemare in judecata, parata a aratat ca, urmare a Raportului de Control nr. ---------, conducerea unitatii a luat cunostinta in data de 19.07.2013 de acesta,  prin adresa nr. --------, decizia nr. ---------- fiind emisa in termenul legal.
A precizat parata ca procesul - verbal de cercetare disciplinara prealabila a reclamantului a fost incheiat in data de 31.07.2013 si a fost inregistrat sub nr. -------, la aceeasi data fiind emisa si decizia de sanctionare a reclamantului.
De asemenea, s-a mai aratat ca fapta savarsita de reclamant consta in aceea ca a incalcat prevederile contractelor economice, decontandu-se in mod nejustificat materiale si piese de schimb noi, altele decat cele cuprinse  in listele atasate la notele de constatare incheiate pentru demararea reparatiilor curente, nerespectandu-se prevederile mentionate in listele atasate la notele de constatare incheiate pentru demararea lucrarilor efective de reparatii, in conditiile in care nu s-a facut nicio precizare scrisa ca existau la data demararii reparatiilor curente alte deficiente decat cele constatate initial (la data intocmirii notei de constatare).
In aparare, parata a depus la dosar, in copie, urmatoarele inscrisuri: adresa nr. -------, fisa postului nr. ----------, decizia nr. --------- emisa de seful U.M.C.J.N, procesul verbal de cercetare disciplinara prealabila nr. --------, procura speciala autentificata sub nr.----------.
Prin raspunsul la intampinare, reclamantul a aratat ca parata recunoaste faptul ca decizia contestata este semnata de catre C.C. si nu de catre P.I., imputernicitul legal si ca, potrivit fisei postului acesta inlocuieste contabilul sef.
A sustinut reclamantul ca fisa postului invocata de catre parata nu este o procura speciala, care sa ii confere acest drept, astfel ca decizia contestata este semnata de catre o persoana fara calitate de reprezentant legal.
De asemenea, reclamantul a mai aratat ca prin intampinarea depusa la dosar parata nu face in niciun mod dovada respectarii dispozitiilor art. 252 alin.1 , 252 alin.2 lit. a si c. si nu dovedeste in niciun fel vinovatia sa in savarsirea presupuselor fapte pentru care a fost sanctionat.
Prin notele de  sedinta depuse la fila 36 din dosar,  reclamantul a invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentanti legali a semnatarilor deciziei de sanctionare, respectiv seful   Unitatii  Miniere  de  Cariera -V.V. si contabilul sef-P.I.
A sustinut reclamantul ca angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, iar angajator este S.C. C E O S.A., societate administrata in mod dualist si reprezentata de catre directorul general executiv  - C.L.D. si Directorul Financiar - S.M., sustinand ca cei doi reprezentanti legali pot sa mandateze prin procura speciala anumite persoane care sa ii reprezinte si sa stabileasca limitele in care ii pot reprezenta , iar semnatarii deciziei de sanctionare nu au mandat special dat de reprezentantii legali ai angajatorului, care sa le confere competenta de a dispune de prerogativa aplicarii de sanctiuni disciplinare.
De asemenea, reclamantul a mai sustinut ca parata a depus la dosar la termenul de judecata din 09.12.2013 o procura speciala, din care rezulta ca reprezentantii legali ai angajatorului, prin procura cu nr. ------, au imputernicit pe D.A. si V.G. sa ii reprezinte la nivelul Diviziei Miniere - subunitate, cedandu-le anumite prerogative, iar acestia, prin procura depusa la dosar, ii imputernicesc pe V.V. si P.I. sa reprezinte Divizia Miniera si nu angajatorul.
A aratat reclamantul ca V.V. si P.I. puteau dispune de prerogativa disciplinara numai daca erau mandatati in acest sens de catre directorul general executiv  - C.L.D. si Directorul Financiar - S.M., nu  de catre directorul Diviziei Miniere - V.V. si contabilul sef - P.I.
Reclamantul considera ca decizia de sanctionare este lovita de nulitate, fiind semnata de persoane fara calitate .
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii de reprezentanti legali a semnatarilor deciziei de sanctionare, instanta a retinut prin incheierea de sedinta din 20.01.2014 ca nu constituie exceptie procesuala, ci o aparare de fond , care va fi analizata prin hotararea prin care se solutioneaza fondul cauzei.
De altfel, lipsa calitatii de reprezentanti legali a semnatarilor deciziei de sanctionare a fost invocata si prin cererea de chemare in judecata, fiind unul dintre motivele contestatiei formulata impotriva deciziei   de sanctionare.
Din oficiu, conform  prevederilor art. 254 alin. 5 din Codul de procedura civila republicat, instanta a dispus  completarea probatoriului cu inscrisurile mentionate in procesul-verbal de cercetare disciplinara respectiv, fisa postului reclamantului, anexa de fisa postului cu atributiile pentru diriginte de santier, nota explicativa a reclamantului nr. ----------- si convocarea nr. ---------.
Cu adresa nr. --------, parata a inaintat la dosar urmatoarele inscrisuri: procesul verbal de cercetare disciplinara prealabila nr. ------, nota explicativa a reclamantului nr. --------, fisa postului reclamantului nr.---------, anexa la fisa postului, fisa postului reclamantului nr.------------- si convocarile nr. ------si ------ din 25.07.2013.
De asemenea, parata a depus la dosar note de sedinta depuse ( fila 51), la care a atasat extras din hotararea nr.-------- a directorului S.C. C E O S.A. si anexa 1 la aceasta hotarare in dovedirea competentelor  privind semnarea documentelor  referitoare la activitatea de resurse umane , mentionand ca aceste prevederi sunt in conformitate cu art. 209 din contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii pentru anii 2013-2014, depus in extras la dosar , unde se stipuleaza ca aplicarea sanctiunii disciplinare este un atribut al organelor de conducere ale S.C. C E O S.A. , respectiv :
- Directorul General Executiv pentru abaterile savarsite de directorii societatii si personalul din executivul societatii;
- Directorii sucursalelor/subunitatilor pentru abaterile savarsite de catre personalul de conducere si executie al acestora, conform competentelor si imputernicirilor acestora.
Analizand actele dosarului, in raport de dispozitiile legale aplicabile, instanta retine:
Prin decizia nr. -------, emisa de seful U.M.C.J.N,  reclamantul E.N.S. - inginer in cadrul U.M.C. Jilt Nord ,  a fost sanctionat disciplinar cu sanctiunea de diminuare a salariului de baza cu 5%, pe o durata de o luna , respectiv luna iulie 2013, in conformitate cu prevederile  art. 248 alin. 1 lit. c din Codul muncii republicat, coroborat cu art. 42 alin.2 din  Regulamentul Intern .
S-a aratat ca la emiterea deciziei de sanctionare s-a avut in vedere :
-raportul de control nr.-------- intocmit in urma controlului gestionar de fond efectuat la U.M.C. Jilt Nord in perioada 13.05.2013 - 14.06.2013, cu privire la faptul ca reclamantul nu a respectat prevederile notelor de constatare incheiate pentru demararea lucrarilor efective de reparatii anuale pentru excavatoarele si abzeterul  03 ale Carierei Jilt Nord, ce au stat la baza incheierii contractelor comerciale nr.-------- si -----------;
- decizia nr.------------- de constituire a comisiei de cercetare prealabila;
 - anexa la fisa postului reclamantului nr. ----------- din care reiese ca pe perioada de derulare a reviziilor anuale era numit diriginte de santier si avea ca sarcina sa participe la analize stadii fizice lucrari, furnizand baza de date necesara analizelor, face observatii, comentarii si detaliaza acolo unde apar situatii neclare";
- procesul - verbal nr. -----------, incheiat  de comisia de cercetare disciplinara prealabila , care considera ca prin fapta savarsita reclamantul a incalcat prevederile contractelor economice, decontandu-se in mod nejustificat materiale si piese de schimb noi, altele decat cele cuprinse in listele atasate la notele de constatare incheiate pentru demararea reparatiilor curente , incalcand dispozitiile art.9 pct. A , subpunct 1 din Regulamentul Intern cu privire la " Obligatiile generale ale salariatului".
De asemenea, s-a aratat ca descrierea faptei consta in faptul ca reclamantul nu a respectat prevederile mentionate in listele atasate la notele de constatare incheiate pentru demararea lucrarilor efective de reparatii, in conditiile in care nu s-a facut nicio precizare scrisa ca existau la data demararii reparatiilor curente alte deficiente decat cele constatate initial (la data intocmirii notei de constatare).
Cu privire la motivele invocate in aparare de catre reclamant, s-a mentionat ca au fost inlaturate de catre comisie ca netemeinice, comisia de cercetare prealabila concluzionand ca acesta nu si-a indeplinit in mod corespunzator obligatiile si sarcinile de serviciu.
Instanta, observand  hotararea nr.--------- a directorului S.C. C E O S.A. si anexa 1 la aceasta hotarare precum si prevederile art. 209 din contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii pentru anii 2013-2014, depus in extras la dosar , retine ca aplicarea sanctiunii disciplinare este un atributul directorilor sucursalelor/subunitatilor pentru abaterile savarsite de catre personalul de conducere si executie al acestora, conform competentelor si imputernicirilor acestora.
Prin urmare, instanta retine ca decizia de sanctionare a reclamantului a fost emisa in mod legal de catre conducatorul unitatii, respectiv  seful Unitatii Miniere de Cariera - V V , iar seful serviciului financiar contabilitate - C C inlocuieste contabilul sef cand acesta lipseste din unitate, conform fisei postului.
Potrivit dispozitiilor art. 252 alin. 2 din Codul muncii republicat, sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:
    " a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
       b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat;
       c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;
       d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
       e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;
       f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata " .
In speta, insa decizia de sanctionare a reclamantului nu cuprinde elementele prevazute de art. 252 lit. a , b si c, sub sanctiunea nulitatii, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinara , precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat si  precizarea motivelor pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile.
Astfel, angajatorul nu a aratat in concret fapta care constituie abatere disciplinara pentru care reclamantul a fost sanctionat disciplinar , data la care a fost savarsita aceasta fapta si atributiile , responsabilitatile din fisa postului si contractul individual de munca , ce au fost incalcate de catre reclamant, elemente necesare pentru stabilirea vinovatiei acestuia.
In decizie nu se precizeaza care  este abaterea disciplinara retinuta in sarcina reclamantului si nu se mentioneaza in concret care sunt atributiile si sarcinile stabilite prin fisa postului care ii reveneau reclamantului la incheierea contractelor economice si care au fost incalcate de catre acesta , respectiv obligatiile care nu au fost respectate, angajatorul limitandu-se la mentionarea dispozitiilor art.9 pct. A , subpunct 1 din Regulamentul Intern cu privire la " Obligatiile generale ale salariatului"
 De asemenea, in decizia de sanctionare se invoca art.42 din Regulamentul Intern in care se prevede sanctiunea disciplinara aplicata, insa nu se precizeaza prevederile din acest regulament care au fost incalcate de catre reclamant.
In decizie nu se precizeaza data savarsirii faptelor imputate reclamantului, mentionandu-se doar perioada efectuarii controlului gestionar de fond la U.M.C. Jilt Nord , respectiv perioada 13.05.2013 - 14.06.2013, ori precizarea datei era necesara pentru a se putea verifica respectarea termenului de prescriptie a aplicarii sanctiunii de 6 luni, care curge de la data savarsirii faptei, conform prevederilor art. 252 alin.1 din Codul muncii republicat . Raportat la datele la care au fost incheiate contractele economice mentionate in decizie , respectiv contractele nr. nr.--------- si -------, aplicarea sanctiunii la data de 31.07.2013, prin decizia contestata nr. --------- s-a efectuat dupa expirarea termenului de prescriptie de 6 luni.
In ceea ce priveste termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare, de 30 de zile de la data luarii la cunostinta  despre savarsirea abaterii disciplinare, instanta retine ca angajatorul a respectat acest termen, care se calculeaza de la data inregistrarii la registratura unitatii a raportului final de cercetare disciplinara prealabila, conform deciziei in interesul legii nr. 16/12.11.2012, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in speta  data la care a fost inregistrat  procesul-verbal de cercetare  disciplinara prealabila nr. -----, respectiv de 31.07.2013.
In  decizia de sanctionare insa, asa cum s-a aratat mai sus, nu s-a mentionat data savarsirii faptelor, pentru a se verifica daca angajatorul a respectat dispozitiile art. 252 alin.1 din Codul muncii republicat privind termenul de maxim  6 luni de la data savarsirii faptei, in care angajatorul putea sa aplice sanctiunea disciplinara, iar raportat la data incheierii contractelor  nr.------- si ----------, acest termen de 6 luni a fost depasit, avand in vedere ca in decizie se face vorbire de nerespectarea notelor de constatare ce au stat la baza incheierii acestor contracte, fiind prescris dreptul de aplicare a sanctiunii.
De asemenea, in decizia de sanctionare nu au fost mentionate motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de reclamant in timpul cercetarii disciplinare prealabile, mentionate in nota explicativa nr.----------, ci s-a precizat doar faptul ca au fost inlaturate de catre comisie ca netemeinice, comisia de cercetare prealabila concluzionand ca acesta nu si-a indeplinit in mod corespunzator obligatiile si sarcinile de serviciu.
Observand procesul-verbal de cercetare  disciplinara prealabila nr. --------, respectiv de 31.07.2013, instanta retine ca nici in acest proces-verbal nu sunt mentionate motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de reclamant in timpul cercetarii disciplinare prealabile.
Ori, dispozitiile legale mentionate impun precizarea tuturor acestor elemente in decizia de sanctionare, sub sanctiunea nulitatii, tocmai pentru a se preveni sanctionarea abuziva a salariatilor de catre angajator, care are o pozitie dominanta in raporturile de munca, intre acesta si salariat existand raporturi de subordonare.
Prin urmare, decizia de sanctionare contestata a fost emisa cu nerespectarea dispozitiilor legale imperative, fiind lovita de nulitate , conform dispozitiilor art. art. 252 alin. 2 din Codul muncii republicat.
Fata de considerentele expuse, se va constata nulitatea deciziei  de sanctionare nr. --------, iar parata va fi obligata sa restituie reclamantului sumele retinute in baza acestei decizii.
Opinia asistentilor judiciari este conforma cu prezenta hotarare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Admite contestatia formulata de reclamantul E.N.S., in contradictoriu cu parata U.M.C.J.N.
Constata nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare  nr.--------- emisa de parata.
Obliga parata sa restituie reclamantului sumele retinute in baza deciziei mai sus mentionate.
Sentinta executorie de drept.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronuntata in sedinta publica din 17.02 2014, la Tribunalul Gorj.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri); Contracte de munca; Salarizare

Fond funciar.Actiune intemeiata pe art.III din Legea nr.169/1997 - Decizie nr. 192/2015 din data de 08.05.2015
Anulare sentinta cu retinere spre rejudecare. Incalcarea principiului disponibilitatii si al contradictorialitatii. - Decizie nr. 691/2015 din data de 28.05.2015
Fond funciar.Exceptia lipsei interesului reclamantilor. - Decizie nr. 230/2015 din data de 09.06.2015
Punere in executare a sentintei in granituire.Posibilitatea de a fi pusa in executare de catre oricare dintre parti - Decizie nr. 780/2015 din data de 11.06.2015
Timbraj. Examinarea cu prioritate a exceptiei netimbrarii apelului. - Decizie nr. 1052/2014 din data de 15.10.2014
Recurs tardiv. Formularea cererii de recurs in termenul indicat in hotarare - Decizie nr. 198/2015 din data de 13.05.2015
Contestatie la executare. Apel tardiv. - Decizie nr. 600/2015 din data de 12.05.2015
Art.453 si urm.c.p.civ.Cheltuieli de judecata. Punere in intarziere. - Decizie nr. 508/2015 din data de 22.04.2015
Suspendare apel pentru lipsa partilor - Decizie nr. Incheiere din data de 24.06.2015
Admiterea contestatiei si a cererii de liberare conditionata - Sentinta penala nr. 193/2015 din data de 19.05.2015
Admiterea contestatiei si a cererii de liberare conditionata - Sentinta penala nr. 194/2015 din data de 19.05.2015
Actiune in constatare - Sentinta comerciala nr. 279/2015 din data de 21.04.2015
Constatare nulitate act - Decizie nr. 209/2015 din data de 18.05.2015
Temeiul prevazut de art. 16 lit. a C.pr.pen. Fapta nu exista. - Sentinta penala nr. 27/2015 din data de 31.03.2015
Retragerea cererii de liberare conditionata. - Sentinta penala nr. 102/2015 din data de 17.03.2015
Calea de atac poate fi exercitata doar de par?ile din dosar, mandatarul uneia dintre par?i nu poate formula apel in nume propriu ci doar in numele ?i pentru mandantul sau - Decizie nr. 431/2015 din data de 03.04.2015
Respectarea principiului disponibilita?ii . solu?ionarea cauzei in limitele investirii - art 22 alin 6 Cproc.civ. - Decizie nr. 309/2015 din data de 12.03.2015
Lipsa semnaturii pe cererea de apel atrage nulitatea caii de atac declarata - art 470 C.proc.civ. - Decizie nr. 405/2015 din data de 01.04.2015
Obligativitatea instan?ei de a solu?iona cu prioritate excep?iile de procedura sau de fond care fac inutila administrarea de probe sau cercetarea in fond a cauzei - Decizie nr. 421/2015 din data de 02.04.2015
Reconstituirea dreptului de proprietate legea 18/1991 - Decizie nr. 307/2015 din data de 11.03.2015