Actiune in constatarea nulitatii unui contract de vanzare-cumparare. Locuinta care figura la data instrainarii pe lista bunurilor culturale comune. Aplicare a legii in timp. Nulitatea contractului in regimul Legii nr.10/2001.

       Actiune in constatarea nulitatii unui contract de vanzare-cumparare. Locuinta care figura la data instrainarii pe lista bunurilor culturale comune. Aplicare a legii in timp. Nulitatea contractului in regimul Legii nr.10/2001.
       
- Legea nr. 112/1995, art.9, art.10 alin.2, art.11;
- Legea nr. 10/2001, art.45;
- OG nr.68/1994, art.1 alin.1 si art.2 alin.2;
       
        Regimul juridic al nulitatii unui act juridic civil este guvernat de normele in vigoare la data perfectarii actului, cauza de nulitate trebuind sa fie anterioara sau contemporana cu data perfectarii lui.
        Potrivit dispozitiilor art.1 alin.1 si art.2 alin.2 din Ordonanta Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national, bunurile culturale comune fac parte din patrimoniul national, alaturi de monumentele nationale de valoare nationala exceptionala, reprezentative pe plan universal pentru civilizatia Romaniei, monumentele de valoare nationala si monumentele reprezentative pentru o anumita zona, epoca, stil, autor, arie etnografica. Prin urmare, fata de interdictia de instrainare prevazuta de art.10 alin.2 din Legea nr.112/1995, locuintele care figurau pe lista bunurilor culturale comune, nu puteau fi instrainate in temeiul Legii nr.112/1995, sub sanctiunea expresa a nulitatii, prevazuta de art.11 din Legea nr. 112/1995.
        Curtea urmeaza a inlatura aplicarea art. 8 alin. 3 din Normele Metodologice, astfel cum au fost modificate prin H.G. 632/1996, intrucat prin aceasta a fost modificata in mod nelegal legea, iar norma are rostul organizarii aplicarii actului normativ si nu de a modifica sau adauga la lege.
        Avand in vedere ca dispozitiile art. 45 alin. 1 din Legea nr.10/2001 stabilesc premisa legala de respectare a legilor in vigoare la data perfectarii vanzarii-cumpararii, nu intereseaza in cauza buna credinta a cumparatorilor, deoarece incalcandu-se dispozitiile art.10 alin.2 din Legea nr.112/1995, in baza carora s-a facut instrainarea, in mod evident legea in vigoare nu a fost respectata, fiind nesocotite norme care sanctioneaza actul cu nulitatea absoluta.
        Dispozitiile alineatului 2 al articolului precizat devin incidente daca au fost respectate normele cuprinse in Legea nr.112/1995, mai putin cea tinand de domeniul ei de aplicare, legea aplicandu-se imobilelor preluate de stat cu titlu, nu si celor preluate fara titlu valabil, cauza ilicita a actului fiind singura inlaturata prin aceasta norma speciala. (Decizia nr.229R din 11.05.2010 - Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala)

Nota: Forma art.10 alin.2 din Legea nr. 112/1995, retinuta de instanta de recurs ca fiind aplicabila regimului actului juridic a carui nulitate a fost invocata, este: "Sunt, de asemenea, exceptate de la vanzare locuintele care au avut destinatia de case de oaspeti, de protocol, cele declarate monumente istorice si din patrimoniul national, precum si cele folosite ca resedinte pentru fostii si actualii demnitari."
In prezent, dupa modificarea adusa legii prin Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, art.10 alin.2 are urmatoarea forma: "Sunt, de asemenea, exceptate de la vanzare locuintele care au avut destinatia de case de oaspeti, de protocol, precum si cele folosite ca resedinte pentru fostii si actualii demnitari."
       
       Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, la data de 8.08.2002, reclamantii N.J.K., A.K., I.H., N.H., Z.W.E. si E.E. au chemat in judecata pe paratii Primaria Municipiului Bucuresti, SC Foisor SA si V.N.., solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare nr. 2673 din 23.01.1997 incheiat intre Primaria Municipiului Bucuresti, in calitate de vanzator, si V.N., in calitate de cumparator, precum si absenta titlului valabil al statului si sa fie obligati paratii sa predea reclamantilor in deplina si exclusiva proprietate si in pasnica posesie apartamentul si garajul situate in Bucuresti, str. C... nr. 10 - 12, sector 2.
       Prin sentinta civila nr. 1697/09.03.2004 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a fost anulata cererea formulata de reclamantii N.J.K., A.K., I.H., N.H., Z.W.E. si E.E. in contradictoriu cu paratii  Primaria Municipiului Bucuresti, SC Foisor SA si V.N., pentru lipsa calitatii de reprezentant a semnatarului.
       Impotriva acestei sentinte reclamantii au declarat apel, ce a fost admis prin decizia civila nr. 176/06.02.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civila, prin care a fost desfiintata sentinta apelata, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta.
       Prin sentinta civila nr. 4534/15.05.2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, in dosarul nr. 4601/300/2007, s-a respins ca nefondata actiunea, s-a admis cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti V.G. si G.M., s-a constatat ca autorul paratilor a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. 2673/23.01.1997 cu buna-credinta si cu respectarea legii, au fost obligati reclamantii la 2000 lei cheltuieli de judecata catre paratii V.G. si G.M.
        Prin decizia civila nr. 1002 A din 03.11.2009 Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila a respins apelul formulat de apelantii-reclamanti-parati N.J.K., A.K., I.H., N.H., Z.W.E. si E.E.  impotriva sentintei civile nr. 4534/15.05.2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, in contradictoriu cu intimatii-parati-reclamanti V.G. si G.M.,  si cu paratii SC Foisor SA si Primaria Municipiului Bucuresti prin Primarul General, ca nefondat. A respins cererea intimatilor V.G. si G.M., de acordare a cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
       Pentru a hotari astfel, tribunalul a avut in vedere faptul ca la momentul incheierii contractului de vanzare - cumparare nr. 2673/1997, imobilul apartament si garaj situate in str. C... nr.10-12, sector 2, putea fi instrainat, neexistand nici o prevedere legala contrara, intrucat la nivelul anului 1997, acest imobil nu era prevazut pe lista Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, astfel cum prevedea art.8 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 11211995, pentru a putea fi exceptat de la vanzare.
       In aceste conditii, contractul de vanzare - cumparare nr. 2673/1997 incheiat intre autorul intimatilor-parati-reclamanti, pe de o parte, si Primaria Municipiului Bucuresti prin SC Foisor SA, pe de alta parte, a fost apreciat de instanta de apel ca perfect valabil, neputandu-se retine vanzarea - cumpararea unui imobil exceptat de la vanzare.
       Nici motivele de apel referitoare la reaua-credinta a autorului intimatilor-parati-reclamanti si la gresita respingere a actiunii in revendicare, nu au fost gasite ca intemeiate, intrucat s-a apreciat ca ceea ce prezinta relevanta in stabilirea pozitiei subiective a subdobanditorului la momentul incheierii contractului de vanzare cumparare nr. 2673/1997, era faptul daca acesta a cunoscut sau putea cunoaste viciile titlului instrainatorului decurgand din contestarea lui de catre o alta persoana; or, tribunalul a retinut  ca autorul intimatilor-parati-reclamanti, V.N., a fost de buna - credinta la data cumpararii intrucat, la acel moment, titlul statului nu fusese contestat de catre apelantii - reclamanti, care au facut demersuri pentru retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat, abia dupa aparitia Legii nr. 10/2001, ceea ce inseamna ca, la data de 23.01.1997 (data incheierii contractului de vanzare - cumparare nr. 2673), titlul statului nu fusese contestat.
       Instanta de apel a mai retinut ca, avand in vedere ca Legea nr. 10/2001 conditioneaza restituirea in natura de anularea titlului tertului dobanditor, cat timp in cauza de fata contractul de vanzare-cumparare incheiat de autorul intimatilor-parati-reclamanti cu statul nu a fost anulat, cererea apelantilor-reclamanti de revendicare a fost apreciata ca  nefondata, retinandu-se si ca apelantii-reclamanti au uzat de prevederile Legii nr. 10/2001, ca lege speciala de reparatie, formuland notificare in termenul prevazut de aceasta lege.
       In ceea ce priveste motivul de apel referitor la nelegala preluare a imobilului din litigiu de catre stat, tribunalul a retinut ca imobilul revendicat face parte din categoria celor preluate de stat in mod abuziv, fara titlu, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acesta intrand in domeniul de reglementare al Legii nr.l0/2001, conform art.1 coroborat cu art.2 alin. 1 lit.h) din aceasta lege si aceasta inseamna ca restituirea in natura a imobilului din litigiu este guvernata de regulile de drept material prevazute de Legea nr. l0/2001, ca lege speciala de reparatie, derogatorie de la dreptul comun, in vigoare la data cererii de restituire, astfel ca, dupa data de 14.02.2001, persoanele indreptatite la retrocedarea in natura sau prin echivalent au fost obligate sa se conformeze conditiilor, procedurii si termenelor stabilite prin acest act normativ sub sanctiunea pierderii dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii sau in echivalent.
       La data de 11.03.2010 reclamantii N.J.K., A.K., I.H., N.H., Z.W.E. si E.E. au formulat recurs impotriva Deciziei civile nr.1002 A din 03.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a Civila solicitand ca instanta  sa dispuna admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul admiterii apelului pe care l-au formulat si, pe fondul cauzei, admiterea actiunii si respingerea cererii reconventionale formulata de intimatii V.G. si G.M., pentru urmatoarele motive:
       Hotararea recurata a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, in mod eronat apreciind instanta de apel ca nu s-au incalcat dispozitiile imperative ale art. 11 din Legea nr. 112/1995, care prevedeau ca imobilele din patrimoniul cultural national nu pot fi vandute chiriasilor, precum si dispozitiile art.1 alin.1 si art.2 alin.2 din Ordonanta Guvernului nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national.
       Au sustinut recurentii ca este adevarat ca imobilul revendicat a fost incadrat ca monument istoric abia incepand din anul 2004, insa anterior, acesta a figurat pe lista bunurilor culturale comune, astfel cum se mentioneaza si in art.3 din Contractul nr.2673/23.01.1997, care prevede ca imobilul revendicat "figureaza pe lista imobilelor "Bunuri culturale comune"‘, asa incat, pe de o parte Contractul de vanzare-cumparare nr.2673/23.01.1997 este lovit de nulitate absoluta, iar pe de alta parte, fraudarea dispozitiilor legale imperative de catre autorul paratilor V.G. si G.M., care a cunoscut situatia imobilului, dar totusi a optat sa cumpere apartamentul, altereaza implicit buna sa credinta.
       Referitor la acest din urma aspect, recurentii au sustinut ca hotararea recurata a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, in mod eronat apreciind instanta de apel ca a fost incheiat cu buna credinta contractul nr.2673/23.01.1997.
       Au aratat ca respingerea actiunii de revendicare introdusa impotriva cumparatorului in baza Legii nr.112/1995 pe considerentul ca in cauza sunt incidente dispozitiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, nu poate fi acceptata, intrucat acest text de lege se poate aplica cel mult in materia nulitatii, deci in cazul in care reclamantul formuleaza ca unic capat de cerere constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare, nu si in materia revendicarii, unde instanta este obligata sa compare titlurile celor doua parti.
           O alta sustinere a recurentilor  a vizat nevalabilitatea titlului statului, despre care au aratat ca rezulta atat din dispozitiile Legii nr.10/2001, care statueaza expres caracterul abuziv al preluarii, cat si din ansamblul legislatiei in vigoare la momentul preluarii, intrucat  imobilele preluate de statul comunist totalitar in anii 50 in temeiul Decretului nr. 92/1950, art. I pct. 1, 2, 4, si 5 au fost dobandite fara un titlu valabil, deoarece acest act normativ a fost contrar in mod vadit Constitutiei din 1948, sub imperiul careia a fost adoptat  acest decret, care prevedea in art.11 ca doar mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare, proprietate particulara, pot deveni proprietate de stat, bun al intregului popor.
          Pe de alta parte, au aratat recurentii ca proprietarii imobilului nu faceau parte din clasa exploatatorilor sau a marii burghezii, ci se incadrau in clasele exceptate de la nationalizare, prevazute in art. II din Decretului nr. 92/1950, adica functionari, mici meseriasi, intelectuali profesionisti, aceasta calificare rezultand chiar din continutul documentelor instrumentate de organele de represiune si politie politica.
        Analizand actele si lucrarile dosarului, vazand criticile formulate, in raport de dispozitiile legale incidente in cauza, Curtea urmeaza a constata ca decizia recurata este nelegala, astfel cum se va arata in continuare:
        Regimul juridic al nulitatii unui act juridic civil este guvernat de normele in vigoare la data perfectarii actului, cauza de nulitate trebuind sa fie anterioara sau contemporana cu data perfectarii lui.
        Actul de vanzare-cumparare incheiat sub nr.2673/23.01.1997 se supune normelor din Legea nr. 112/1995, in redactarea ei in vigoare la acea data, in ceea ce priveste posibilitatea instrainarii unor apartamente, in temeiul articolului 9 din lege.
        Este intemeiata critica recurentilor in ceea ce priveste gresita apreciere a  instantei de apel ca nu s-au incalcat dispozitiile imperative ale art.11 din Legea nr. 112/1995 care prevedeau ca imobilele din patrimoniul cultural national nu pot fi vandute chiriasilor, precum si dispozitiile art.1 alin.1 si art.2 alin.2 din Ordonanta Guvernului nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national", acesta fiind cadrul legal pentru protejarea patrimoniului cultural national la momentul ianuarie 1997, pana la adoptarea Legii nr. 182/2000.
        Din  prevederile acesteia rezulta ca bunurile culturale comune sunt diferite de ceea ce inseamna monumente istorice, insa fac parte din patrimoniul cultural national, motiv pentru care intra sub interdictia de instrainare prevazuta de art. 10 alin. 2 din Legea nr.112/1995, nu cum gresit a retinut tribunalul pentru motivul ca la o data ulterioara perfectarii contractului, imobilul a fost clasat ca monument istoric.
        Din chiar cuprinsul contractului de vanzare-cumparare a carui nulitate s-a cerut reiese faptul ca imobilul instrainat figureaza pe lista ,,bunurilor culturale comune"(art.3 din contractul nr.2673/23.01.1997).
        Potrivit dispozitiilor art.1 alin.1 si art.2 alin.2 din Ordonanta Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national", bunurile culturale comune fac parte din patrimoniul national, alaturi de monumentele nationale de valoare nationala exceptionala, reprezentative pe plan universal pentru civilizatia Romaniei I monumentele de valoare nationala si monumentele reprezentative pentru o anumita zona, epoca, stil, autor, arie etnografica. Prin urmare, locuintele care figurau pe lista bunurilor culturale comune, nu puteau fi instrainate in temeiul Legii nr.112/1995.
        Curtea urmeaza a inlatura aplicarea art. 8 alin. 3 din Normele Metodologice, astfel cum au fost modificate prin H.G. 632/1996, intrucat prin aceasta a fost modificata in mod nelegal legea, iar norma are rostul organizarii aplicarii actului normativ si nu de a modifica sau adauga la lege.
        In aceste conditii se apreciaza ca recurentii au facut dovada ca la momentul perfectarii actului de vanzare-cumparare, au fost incalcate dispozitiile art. 10 alin. 2 din Legea nr.112/1995, ce interziceau sub sanctiunea nulitatii, vanzarea unor astfel de imobile, imprejurare cunoscuta de autorul  intimatilor-parati-reclamanti V.N., din chiar mentiunea inscrisa pe contractul de vanzare-cumparare.
        Avand in vedere ca dispozitiile art. 45 alin. 1 din Legea 10/2001 stabilesc premisa legala de respectare a legilor in vigoare la data perfectarii vanzarii-cumpararii, nu intereseaza in cauza buna credinta a cumparatorilor, deoarece incalcandu-se dispozitiile art. 10 alin. 2 din Legea nr.112/1995, in baza carora s-a facut instrainarea, in mod evident legea in vigoare nu a fost respectata, fiind nesocotite norme care sanctioneaza actul cu nulitatea absoluta.
        Dispozitiile alineatului 2 al articolului precizat devin incidente daca au fost respectate normele cuprinse in Legea nr. 112/1995, mai putin cea tinand de domeniul ei de aplicare, legea aplicandu-se imobilelor preluate de stat cu titlu, nu si celor preluate fara titlu valabil, cauza ilicita a actului fiind singura inlaturata prin aceasta norma speciala.
           Fata de considerentele ce preced, constatand ca decizia recurata este afectata de motivul de nelegalitate prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ, Curtea va admite recursul, va modifica in tot decizia recurata, in sensul ca va  admite apelul.
        In baza dispozitiilor art. 296 C.pr.civ, va schimba in tot sentinta apelata, in sensul ca va admite actiunea principala, constatand nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 2673/23.11.1997 si obligand paratii sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie, imobilul situat in Bucuresti, str. C... nr. 10-12, care a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare nr. 2673/1997.
        Pe cale de consecinta, cererea reconventionala va fi respinsa ca neintemeiata.