Ordonanta presedintiala pronuntata fara citarea partilor si cu prejudecarea fondului
(Decizie nr. 558/R din data de 14.09.2011 pronuntata de Tribunalul Maramures)Solutionarea cererii de ordonanta presedintiala fara citarea partilor trebuie sa reprezinte o masura exceptionala si ea urmeaza sa fie motivata de catre instanta. Exigentele principiului contradictorialitatii impun ca orice cerere care se adreseaza instantelor judecatoresti sa fie solutionata cu citarea partilor. Inlaturarea acestei garantii procesuale este admisibila numai in cazuri cu totul exceptionale, de extrema urgenta, atunci cand se semnaleaza o fapta prejudiciabila cu un caracter atat de grav incat justifica nesocotirea principiului contradictorialitatii, care guverneaza procesul civil. In procedura sumara a ordonantei presedintiale instanta poate realiza doar un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui ar fi aparenta dreptului, insa nu poate prejudeca fondul litigiului, luand o masura definitiva.
Decizia civila nr.558 R din 14.09.2011.
Prin sentinta civila nr. 1545/8 iunie 2011, pronuntata de Judecatoria Viseu de Sus in dosarul nr. 1575/336/2011, a fost admisa cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamantii D.V.si D. S., impotriva paratilor D.I.si D. S., si in consecinta obliga pe parati sa readuca conducta de alimentare cu apa potabila a reclamantilor, la starea initiala, in caz contrar , autorizeaza pe reclamanti sa readuca conducta la starea initiala , aceea de a alimenta cu apa potabila gospodaria reclamantilor, lucrari ce se vor face pe cheltuiala paratilor.
Au fost obligati paratii sa nu intervina asupra conductei de apa potabila a reclamantilor, pana la solutionarea irevocabila a dosarului 2799/336/2010.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele: Paratii efectuand, asa cum au recunoscut, diverse sapaturi in perimetrul imobilului proprietatea lor, taind conducta de alimentare cu apa a locuintei reclamantilor, fapt recunoscut de paratul prezent D. I.
Acesta isi motiveaza fapta prin aceea ca, din eroare, cu ocazia sapaturilor efectuate, a taiat conducta de apa a reclamantilor.
Urmare a acestei fapte, locuinta reclamantilor a ramas de la acea data, fara apa potabila.
Instanta, fata de cele retinute in fapt mai sus, urmeaza sa constate ca sunt indeplinite prevederile art . 581 C. pr. civ., respectiv, fapta paratilor a creat o paguba si un prejudiciu iminent reclamantilor, in sensul ca acestia nu mai pot beneficia de apa potabila, desi au un contract de furnizare a acesteia, incheiat cu societatea de specialitate din Borsa.
Lipsa apei potabile, din locuinta reclamantilor, intreruperea acesteia fara o prealabila instiintare din partea paratilor, dupa cum s-a mentionat si mai sus prejudiciaza pe reclamanti.
Urgenta masurii este data de faptul ca, prelungirea acestei stari de fapt, respectiv nealimentarea cu apa potabila a locuintei reclamantilor, ar prejudicia si mai mult pe reclamanti.
Impotriva sentintei civile nr. 1545/8 iunie 2011, in termenul prevazut de art. 582 alin.1 Cod procedura civila au formulat recurs recurentii D. I. si D.S., solicitand: casarea sentintei si respingerea cererii de ordonanta presedintiala.
In motivele cererii de recurs, recurentii au aratat ca la data de 7.06.2011 au depus la dosarul primei instante o cerere de amanare in vederea acordarii unui nou termen de judecata pentru a-si angaja un aparator si a-si formula apararile. Cererea de amanare se afla la dosarul primei instante insa nu a fost luata in considerare, in mod nejustificat si nemotivat.
Prima instanta a pronuntat in aceeasi zi, in data de 8.06.2011, o hotarare nelegala, in aprecierea recurentilor.
In motivele de recurs, recurentii invedereaza ca starea de fapt invocata de catre intimatii-reclamanti nu corespunde realitatii.
Recurentii sunt stabiliti in strainatate si nu si-au dat acordul pentru instalarea de catre intimatii-reclamanti a unei conducte de racordare la sistemul public de alimentare cu apa potabila pe terenul recurentilor. Intimatii-reclamanti, fara stirea recurentilor au instalat acea conducta pe terenul recurentilor, desi detin teren la o distanta de 50 ari de proprietatea recurentilor si au posibilitatea instalarii conductei de racordare la sistemul public de alimentare cu apa potabila pe terenul proprietatea intimatilor si nu pe cel proprietatea recurentilor.
Recurentii s-au deplasat cu un buldozer pe terenul acestora pentru a sapa o fundatie de casa, moment in care a fost lovita conducta de alimentare cu apa potabila, iar recurentii au descoperit ca pe terenul acestora si in lipsa acestora, intimatii au patruns fara drept si s-au racordat la conducta de apa potabila.
Cererea de recurs a fost legal timbrata, conform dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile ulterioare.
Intimatii au depus intampinare la cererea de recurs, la data de 28.07.2011, solicitand respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentilor la cheltuieli de judecata de 400 lei reprezentand onorariul avocatial.
In motivarea intampinarii, intimatii au aratat ca, din perspectiva art. 581 alin.1 Cod procedura civila, prima instanta a apreciat in mod corect ca fapta paratilor genereaza o paguba si un prejudiciu iminent prin oprirea alimentarii cu apa potabila, desi, intimatii au contract cu societatea specializata in furnizarea apei potabile prin reteaua publica a orasului, ca urgenta masurii racordarii conductei este data de inadmisibilitatea lipsirii de apa potabila curenta a intimatilor si a gospodariei acestora, perpetuarea unei atare stari de fapt periclitand siguranta si igiena gospodariei acestora; ca vremelnicia masurii obligarii paratilor de a nu mai interveni asupra conductei este conferita de limita temporara a dosarului civil nr. 2799/336/2010, aflat pe rolul Judecatoriei Viseu de Sus.
In procedura sumara a ordonantei presedintiale nu pot fi examinate aspecte de fond.
Procedura ordonantei presedintiale are caracter urgent.
Recurentii au recunoscut sectionarea conductei, aspect confirmat si de lucrarile dosarului de executare silita.
Recurentii si intimatii au depus la dosar, prealabil solutionarii recursului, in acord cu dispozitiile art. 305 Cod procedura civila, inscrisuri, in fotocopie.
Analizand recursul declarat, prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele:
Ordonanta presedintiala este acel mijloc procedural ce intruneste conditiile unei actiuni civile avand insa un caracter specific, determinat de insusi caracterul particular al masurilor ce pot fi luate pe aceasta cale.
Ordonanta presedintiala apartine procedurii contencioase.
Judecata se desfasoara cu respectarea regulilor de drept comun. Instanta trebuie sa urmareasca respectarea tuturor regulilor privitoare la administrarea dovezilor.
Solutionarea cererii de ordonanta presedintiala fara citarea partilor trebuie sa reprezinte o masura exceptionala si ea urmeaza sa fie motivata de catre instanta. Exigentele principiului contradictorialitatii impun ca orice cerere care se adreseaza instantelor judecatoresti sa fie solutionata cu citarea partilor. Inlaturarea acestei garantii procesuale este admisibila numai in cazuri cu totul exceptionale, de extrema urgenta, atunci cand se semnaleaza o fapta prejudiciabila cu un caracter atat de grav incat justifica nesocotirea principiului contradictorialitatii, care guverneaza procesul civil.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut constant in jurisprudenta sa ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 7 din Conventie nu poate trece drept un drept efectiv decat daca cererile si observatiile partilor sunt in mod real ascultate, adica in mod concret examinate de catre instanta sesizata. Art. 6 din CEDO implica mai ales in sarcina instantelor obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor.
In speta, prima instanta prin solutia adoptata fara ca procedura de citare sa fie legal indeplinita cu recurentul Danci Silviu si cu nesocotirea cererii de amanare pentru angajarea unui avocat si pregatirea apararii aflata la fila 13 din dosar, asupra careia nu s-a pronuntat in niciun fel, a prejudecat asupra fondului litigiului in conditiile in care, din inscrisurile existente la dosar nu era dovedita conditia urgentei.
In procedura sumara a ordonantei presedintiale instanta poate realiza doar un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui ar fi aparenta dreptului, insa nu poate prejudeca fondul litigiului, luand o masura definitiva.
Art. 48 invocat de aparatorul intimatilor arata ca actele de procedura, apararile si concluziile unuia dintre reclamanti sau parati nu pot folosi nici pagubi celorlalti.
Cu toate acestea, daca prin natura raportului juridic sau in temeiul unei dispozitii a legii, efectele hotararii se intind asupra tuturor reclamantilor sau paratilor, actele de procedura indeplinite numai de unii din ei sau termenele incuviintate numai unora din ei pentru indeplinirea actelor de procedura folosesc si celorlalti. Cand actele de procedura ale unora sunt potrivnice celor facute de ceilalti, se va tine seama de actele mai favorabile. Reclamantii sau paratii care nu s-au infatisat sau nu au indeplinit un act de procedura in termen vor continua totusi sa fie citati.
Prin urmare, textul nu se refera la situatia existenta in speta, fiind lipsa de procedura cu recurentul D. S.
Cererii de amanare pentru angajare de aparator, formulata de recurentul D.I. ii sunt aplicabile dispozitiile art. 48 alin.2 Cod procedura civila.
Prima instanta, judecand cererea de ordonanta presedintiala cu incalcarea dreptului la aparare al paratilor recurenti in conditiile lipsei de procedura cu unul dintre acestia, in cauza sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 5 Cod procedura civila.
Raportat la considerentele mai sus expuse, in baza art. 312 pct. 3 si 5 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, tribunalul a casat sentinta civila nr. 1545/8.06.2011 si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Ordonanta Presedintiala
Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017Obligarea parintelui la exprimarea acordului de vointa in vederea parasirii teritoriului tarii a copilului minor - Sentinta civila nr. 734 din data de 12.12.2016
Conditii de admisibilitate. Efectuarea unor lucrari de intretinere imobil. Urgenta justificata prin producerea unui prejudiciu si cauzarea unor costuri suplimentare viitoare - Decizie nr. 947 din data de 02.12.2015
Suspendarea unei decizii de debit privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale pe calea ordonantei presedentiale - Sentinta civila nr. 434 din data de 22.04.2013
Suspendarea deciziei de recalculare a pensiei prin ordonanta presedentiala - Sentinta civila nr. 1110 din data de 09.11.2010
Neindeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul ordonantei presedintiale avand ca obiect evacuarea - Decizie nr. 533 din data de 08.07.2010
Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedentiale - Decizie nr. 534 din data de 08.07.2010
Cerere de ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate. - Sentinta civila nr. 45 din data de 16.01.2009
Ordonanta presedintiala pentru modificarea programului de vizitare a minorului. Neindeplinirea conditiilor ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 96 din data de 11.02.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 1263/C din data de 13.10.2009
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1415 din data de 16.11.2011
Evacuare - Sentinta civila nr. 1276 din data de 09.12.2010
Ordonanta presedintiala - Sentinta comerciala nr. 55 din data de 30.04.2009
Ordonanta presedentiala de suspendare a hotararii adunarii creditorilor in procedura insolventei - Hotarare nr. 2367/sind din data de 04.09.2009
Insolventa- ordonanta presedentiala- suspendare organizare prima sedinta a adunarii creditorilor - Sentinta civila nr. 2367 din data de 04.12.2009
Insolventa- ordonanata presedentiala- ridicare interdictie blocare conturi debitor in perioada de observatie - Sentinta civila nr. 20/CC din data de 18.12.2009
Evacuare pe calea ordonantei presedintiale. Conditii de admisibilit - Decizie nr. 540/R din data de 23.08.2007
Luarea unor masuri urgente in cazuri grabnice pe calea ordonantei presedintiale. - Decizie nr. 13 din data de 13.01.2012
Ordonanta presedintiala. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 337 din data de 14.02.2011
Ordonanta presedintiala. Obligarea societatii furnizoare de gaz sa incheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. - Decizie nr. 373 din data de 29.04.2009