5. Raspunderea civila delictuala Pentru a se putea retine existenta raspunderii civile delictuale este necesara indeplinirea cumulativa a tuturor elementelor acesteia, respectiv fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu, vinovatia, legatura de cauzalit...

Prin sentinta civila nr. 7367/02.09.2011, pronuntata de Judecatoria Baia Mare, se respinge actiunea civila formulata de reclamantul V.L. in contradictoriu cu parata D. R. D. P, Se respinge cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecatoria a retinut ca,  in data de 21.01.2011 reclamantul conducand autoturismul marca BMW X5 cu nr. de inmatriculare _ prin pasul Gutai  in conditii de carosabil acoperit cu zapada a acrosat o piatra aflata pe banda sa de mers dupa care a pierdut controlul directiei, a derapat si s-a rasturnat in santul din partea dreapta producandu-se astfel o avariere relativ grava a autoturismului, aspecte relatate de reclamant in declaratia data in 22.01.2011 cu ocazia producerii accidentului, imprejurari care au fost constatate si de agentul de politie care s-a deplasat la fata locului prin procesul-verbal de constatare seria CC nr. 5890415/22.01.2011.
 In conformitate cu declaratia martorului audiat in cauza, care arata ca in data de 21.01.2011 fiind pasager in autoturismul condus de reclamant poate sa confirme ca intr-o curba usoara la stanga pe partea carosabila se gasea o piatra de dimensiuni considerabile de aproximativ 70 cm, piatra care nu a mai putut fi evitata iar impactul astfel produs a avut ca si efect rasturnarea masinii in santul de pe partea dreapta, martorul mai arata ca dupa producerea accidentului la fata locului s-au deplasat drumarii care nu puteau sa-si explice cum a ajuns acea piatra pe partea carosabila, stratul de zapada depus fiind de 6-7 cm, in conditiile in care ningea abundent.
Celalalt martor audiat in cauza a aratat ca s-a deplasat la fata locului in calitate de agent de circulatie unde a constatat ca in santul de pe partea dreapta a drumului era rasturnat un autoturism BMW X5, iar pe partea carosabila exista un bolovan suficient de mare care sa poata determina rasturnarea autoturismului, intocmind ulterior actul de constatare in sensul celor aratate de catre reclamant in actiunea introductiva facand si mentiunea ca la acea ora ningea abundent fara ca drumul sa fie deszapezit.
Raportat la aceste declaratii, instanta nu va retine afirmatia primului martor audiat in cauza conform careia piatra avea aproximativ 70 cm, afirmatie contrazisa de fotografiile depuse in probatiune care releva faptul ca piatra nu avea mai mult de aproximativ 15 cm, iar in privinta afirmatiei celui de-al doilea martor conform caruia bolovanul era suficient de mare pentru a determina rasturnarea autoturismului, instanta o apreciaza ca fiind incarcata cu o doza suficienta de subiectivism, aprecierea fiind facuta de catre o persoana care nu detine in mod necesar cunostinte tehnice de specialitate astfel incat sa fi putut aprecia daca un autoturism marca BMW X 5 cu o masa proprie considerabila se putea rasturna in urma coliziunii cu o piatra si fara a fi existat o culpa concurenta din partea conducatorului autoturismului cum ar fi de exemplu efectuarea unei manevre gresite in conditiile unui carosabil acoperit cu zapada.
In privinta conditiilor care se cer a fi indeplinite in conformitate cu dispozitiile art. 998-999 cod civil, pentru a se putea angaja raspunderea civila delictuala a paratei instanta analizandu-le din punctul de vedere al intrunirii elementelor care se impun a fi verificate retine urmatoarele:
In ceea ce priveste prejudiciul produs reclamantului acesta apare ca fiind cert si nereparat, si in acelasi timp ca fiind singura conditie legala indeplinita dintre cele impuse de dispozitiile legale in materie, avand in vedere ca in ceea ce priveste existenta unei fapte ilicite ca si conditie distincta, aceasta nu apare ca fiind indeplinita tinand cont de faptul ca din declaratiile martorilor audiati rezulta ca la momentul producerii accidentului ningea abundent existand astfel posibilitatea ca stratul de zapada asezat pe carosabil sa se fi depus ulterior efectuarii manevrelor de deszapezire intr-un interval de timp relativ scurt, in aceste conditii neputandu-se retine faptul ca parata nu si-a indeplinit obligatia de deszapezire. 
Din fotografiile existente la dosarul cauzei rezulta ca stratul de zapada depus nu era de natura a impiedica desfasurarea normala a circulatiei in conditii de iarna, si aceasta ca dovada a faptului ca utilajul care efectua deszapezirea trecuse pe acolo, concluzia ca, daca acesta ar fi trecut dupa ce piatra a ajuns pe carosabil incidentul  nu s-ar fi produs,  nu este sustenabila pe considerentul ca nu se poate determina momentul exact cand piatra a ajuns acolo existand posibilitatea ca intr-un interval de timp foarte scurt dupa ce utilajul care se ocupa cu deszapezirea a trecut prin zona piatra sa se fi desprins si sa fi cazut pe carosabil.
Analizand conditia culpei care se impune a fi retinuta in sarcina paratei instanta constata ca acrosarea unei pietre de dimensiunile pe care le releva fotografiile depuse in probatiune, nu putea determina singura rasturnarea autoturismului condus de reclamant fara a se putea retine si o culpa concurenta a acestuia constand in eventuala realizare a unei manevre neadaptate la conditiile de drum, manevra care prin ea insasi putea sa duca la rezultatul produs.
In aceste conditii este greu de presupus ca autoturismul condus de reclamant se putea rasturna in sant strict numai ca urmare a coliziunii cu acea piatra, piatra care putea ori sa se fi rostogolit de pe vreun versant ori sa fi cazut de pe o alta masina, conditii in care de asemenea nu se poate retine culpa paratei, avariile care in mod logic pot fi presupuse ca fiind rezultate ca urmare a coliziunii cu o piatra aflata pe partea carosabila dar in conditiile in care se circula prudent si cu viteza redusa, putand sa constea in cel mai rau caz in avarierea unor parti componente ale autoturismului aflate in partea inferioara cum ar fi bara de protectie, blindaj, baie de ulei ori alte asemenea si nu rasturnarea acestuia decat daca soferul autoturismului nu a circulat cu o viteza adaptata la conditiile de drum, posibilitatea ca acesta sa se fi rasturnat daca circula cu o viteza de sub 50 km/ora impusa de dispozitiile art. 123 lit. e din R.O.U.G. 195/2002 in conditii de carosabil acoperit cu zapada, fiind foarte redusa.
In acest sens instanta retine declaratia data de catre reclamant in 22.01.2011 in care acesta arata in mod clar si neechivoc ca a acrosat o piatra la urcare in Pasul Gutai dupa care a pierdut controlul directiei, a derapat si s-a rasturnat in sant, declaratie din care rezulta ca elementele care au determinat rasturnarea in sant sunt de fapt pierderea controlului directiei si intrarea in derapaj, efecte care s-au putut produce in mod evident nu numai din cauza acrosarii unei pietre dar si din cauza unei atitudini nepotrivite a conducatorului auto cu privire la modul de a sofa in conditii de drum acoperit cu zapada, concurenta cu efectuarea unor manevre inadecvate.
Tinand cont de toate aceste aspecte aratate mai sus nici o legatura de cauzalitate intre fapta in legatura cu care reclamantul solicita acordarea despagubirilor din partea paratei si prejudiciul produs nu poate fi retinuta. Altfel spus existenta acelei pietre pe carosabil nu poate fi contestata dar o legatura directa de cauzalitate intre aceasta si rasturnarea autoturismului nu poate fi stabilita, putand sa existe de asemenea si alte cauze care sa fi determinat rezultatul produs printre care implicit o conduita imprudenta si culpabila a conducatorului auto.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitand admiterea recursului, modificarea hotararii in sensul admiterii actiunii astfel cum a fost formulata.
In motivarea in drept a recursului se invoca dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, iar in fapt se sustine ca, in mod gresit instanta fondului a retinut ca nu exista o legatura directa de cauzalitate intre existenta pietrei pe carosabil si rasturnarea autoturismului.
Din probele administrate rezulta cu certitudine ca parata nu a actionat pe drumul national, in zona montana, in luna de iarna cu ninsori abundente, pentru eliberarea carosabilului de zapada, prilej cu care putea si trebuia sa constate existenta obstacolului pe carosabil, dar mai presus de orice s-a dovedit ca parata nu a intretinut drumul si nu a semnalizat corespunzator eventualele obstacole, obligatie ce-i revine prin prisma dispozitiilor art. 5 alin. 6 din OUG 195/2002 si art. 40 alin. 1 din OG 43/1997.
Deductiile instantei de fond sunt mai mult subiective, deoarece din procesul verbal de constatare din 22.01.2012, intocmit imediat dupa accident, confirma existenta obstacolului pe carosabil si faptul ca acesta era acoperit de zapada, situatie in care se pune intrebarea daca la conditiile concrete se poate retine o culpa exclusiva in sarcina conducatorului auto.
Prin intampinarea formulata, intimata a solicitat respingerea recursului si mentinerea hotararii atacate.
In motivarea pozitiei sale procesuale, intimata sustine ca, reclamantul a inteles sa-si intemeieze actiunea pe dispozitiile art. 998 Cod civil, potrivit caruia se antreneaza raspunderea civila delictuala. In conformitate cu dispozitiile art. 1169 Cod civil cel care pretinde ceva in justitie trebuie sa probeze cele sustinute, ori in cauza reclamantul nu si-a dovedit actiunea, respectiv nu s-a dovedit existenta celor patru elemente ale raspunderii civile delictuale si anume, prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul si culpa autorului faptei ilicite.
Asa cum corect a retinut instanta de fond, in cauza doar prejudiciul a fost probat .
In ce priveste fapta ilicita, intimata a facut dovada ca, la data producerii accidentului rutier, in calitate de administrator a Drumului national 18, intimata a intervenit cu utilajele din dotare in vederea asigurarii viabilitatii pe timp de iarna a acestui tronson de drum, in conformitate cu  prevederile Normativului privind prevenirea si combaterea inzapezirii drumurilor publice, indicativ AND 525-2005, conform jurnalului de activitati pe timp de iarna depus la dosarul cauzei.
S-a facut de asemenea dovada ca pe DN 18 la pozitia kilometrica 37+500 m, unde a avut loc evenimentul rutier, existau montate indicatoare rutiere care anuntau o portiune de drum cu o periculozitate sporita, predispusa producerii de accidente rutiere, fiind prezente curbe periculoase.
In ce priveste culpa paratei, nici aceasta nu a fost dovedita, in conditiile in care declaratiile martorilor cu privire la  dimensiunile pietrei aflate pe carosabil au fost inlaturate de catre instanta, nefiind sustinute de plansele foto depuse la dosar.
In ce priveste raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita a paratei si prejudiciul produs, in mod corect instanta fondului a apreciat ca nu se poate retine nici o legatura de cauzalitate intre existenta pietrei pe carosabil si rasturnarea autoturismului, deoarece rezultatul produs putea fi consecinta neadaptarii din partea reclamantului a vitezei adecvate la conditiile de drum existente.
In recurs nu s-au produs probe noi, depunandu-se de catre recurent, copii ale actelor normative aplicabile in materie.
Examinand legalitatea si temeinicia hotararii instantei de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de catre recurent, dar si din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanta apreciaza ca fondat recursul declarat impotriva acesteia pentru considerentele ce urmeaza.
Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie este instituita prin art. 998 si 999 Cod civil care constituie temeiul pentru stabilirea conditiilor generale ale raspunderii.
 Pentru a se putea retine existenta raspunderii civile delictuale este necesara indeplinirea cumulativa a tuturor elementelor acesteia, respectiv fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu, vinovatia, legatura de cauzalitate intre fapta si vinovatie si in fine existenta prejudiciului. Absenta unui singur element al raspunderii civile delictuale conduce la absenta acesteia.
In cauza de fata prejudiciul consta in avariile produse la autoturismul reclamantului-recurent.
Prejudiciul s-a produs ca urmare a faptului ca pe DN 18 pe care rula reclamantul se afla o piatra, acoperita de zapada, in conditiile in care intimatei, in temeiul dispozitiilor art. 5 alin. 1, 2 si 6 din OUG 195/2002 ii revine obligatia de intretinere a carosabilului, de a evidentia cat de repede posibil orice obstacol si de a lua masuri de indepartare a acestuia.
Faptul ca obstacolul a existat si nu a fost indepartat rezulta din declaratiile martorilor si plansele foto depuse la dosar.
Pe baza materialului probator administrat, instanta apreciaza ca intre fapta ilicita si prejudiciul produs exista un raport de cauzalitate in sensul ca, aceasta fapta a provocat acel prejudiciu.
Vinovatia exprima atitudinea subiectiva a celui ce a savarsit fapta ilicita, fata de aceasta fapta, exprima, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte. Fapta este imputabila administratorului drumului, respectiv intimatei.
Fata de cele retinute, tribunalul apreciaza ca in cauza sunt intrunite elementele raspunderii civile delictuale, dar se impune administrarea de noi probe pentru stabilirea gradului de culpa a partilor in producerea accidentului care a dus la avarierea autoturismului si de asemenea de a se stabili cu certitudine prejudiciul cauzat datorita accidentului, la dosar fiind depus doar un deviz estimativ de lucrari, fara a se stabili daca toate aceste lucrari au legatura cu accidentul si daca acestea au fost efectiv efectuate si achitate de catre reclamant.
Pentru considerentele retinute, tribunalul apreciaza ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 312 pct. 3 si 5 Cod procedura civila, sens in care urmeaza a se admite recursul, a se casa hotararea si a se trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.