InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Neamt

Schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de viol in infractiunile de viol si de lipsire de libertate. Fapta descrisa in rechizitoriu. Individualizare judiciara.

(Sentinta penala nr. 9 din data de 28.01.2009 pronuntata de Tribunalul Neamt)

Domeniu Libertatea persoanei (infractiuni privind); Viol | Dosare Tribunalul Neamt | Jurisprudenta Tribunalul Neamt

Schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de viol in infractiunile de viol si de lipsire de libertate. Fapta descrisa in rechizitoriu. Individualizare judiciara.
Sentinta penala nr.9/P/28.01.2009

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Neamt nr.356/P/11.11.2008, inregistrat la aceasta instanta sub nr.4016/103/2008/11.11.2008,  a fost trimis in judecata inculpatul,   pentru savarsirea infractiunii de viol, prev. de art. 197 alin.1,3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal.
Analizand probele administrate in cauza: procesul verbal de constatare a infractiunii flagrante, procesul verbal de cercetare la fata locului, plangerea si declaratiile partii vatamate, raportul de constatare medico legala, declaratiile martorilor   si declaratiile inculpatului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Inculpatul are varsta de 41  ani si locuieste in Piatra Neamt, Pe aceeasi scara a blocului, vecin cu inculpatul, locuieste minorul, in varsta de 13 ani, elev in clasa a VIII-a.
Cei doi se cunosc de mai multa vreme, avand in vedere relatiile de vecinatate.
In seara zilei de 18.10.2008, in jurul orei 19:30, partea vatamata, s-a intalnit cu inculpatul in fata blocului si, dupa scurte discutii, acesta din urma l-a rugat pe minor sa-i cumpere de la un magazin din apropiere tigari si o sticla cu bere de 2 l. Pentru acest lucru, inculpatul i-a dat minorului suma de 50 lei. Dupa ce a cumparat tigarile, partea vatamata a mers la locuinta inculpatului, unde se aflau parintii acestuia, sora lui, patru nepoti si alti doi tineri, prieteni ai familiei. In locuinta erau aproximativ 10 persoane.
Dupa ce au consumat berea, inculpatul a cerut cheia de la un uscator amenajat ca boxa, de la sora lui, motivand ca merge sa aduca o sticla cu rachiu. Inainte de a iesi din locuinta, inculpatul a rugat partea vatamata sa mearga cu el pentru a-l ajuta, iar minorul a acceptat.
In momentul in care a ajuns in incaperea amenajata ca boxa, inculpatul a aprins becul si l-a rugat pe minor sa inchida gratiile incintei prin interior, cu lacatul si apoi sa inchida usa, lucru pe care minorul l-a facut  fara sa banuiasca intentiile acestuia.
La un moment dat, inculpatul a lovit partea vatamata cu palma peste fata si i-a cerut sa se dezbrace. Minorul s-a speriat si stiind ca inculpatul este liberat recent din penitenciar, de teama  si-a lasat pantalonii in jos, dupa care, la cererea inculpatului  si-a scos si bluza, astfel incat a ramas cu bustul gol.
Inculpatul i-a cerut apoi minorului sa se aseze cu fata la perete, cu genunchii pe niste saci cu haine, dupa care a intretinut cu acesta, relatii sexuale anale. In momentul in care minorul a incercat sa protesteze, inculpatul a lovit partea vatamata cu pumnii in zona capului si l-a dat,totodata, cu capul de perete.
La un moment dat, cei care se aflau in locuinta inculpatului au sesizat lipsa acestuia si au venit sa vada ce se intampla, moment in care au auzit zgomot in boxa. Deoarece usa era incuiata, au lovit cu picioarele in usa boxei, cerandu-le celor doi sa iasa de acolo,dupa care au sesizat organele de politie. Inculpatul a fost surprins in interior, impreuna cu minorul, iar acesta a recunoscut,inca din faza incipienta,savarsirea faptei.
Din raportul de constare medico legala nr.1117/2008 emis de Serviciul de Medicina Legala Neamt,reiese ca, in urma violentelor exercitate de catre inculpat, minorul a prezentat la nivelul anusului leziuni post-traumatice,care au putut fi produse in timpul unui raport sexual anal. Totodata, partea vatamata a suferit un traumatism cranio cerebral si facial cu echimoze faciale si comotie cerebrala anamnestica, care au necesitat pentru vindecare un numar de 7-8 zile ingrijiri medicale ( fila 16 d.u.p.).
Inculpatul a fost arestat preventiv prin incheierea nr.34/U/19.10.2008 a Tribunalului Neamt, fiind retinut de la data de 18.10.2008. Masura arestarii preventive a fost mentinuta in cursul judecatii.
Audiat in cursul urmaririi penale inculpatul a recunoscut fapta comisa, pretextand ca se afla sub influenta bauturilor alcoolice. A mai aratat inculpatul ca si altadata a mai intretinut relatii sexuale cu partea vatamata, la propunerea acesteia si ca, in data de 18.10.2008 minorul a fost de acord, din nou, sa intretina raport sexual cu inculpatul.
In cursul judecatii inculpatul s-a prevalat de dreptul la tacere. Vinovatia inculpatului in savarsirea infractiunii retinuta in sarcina sa prin actul de sesizare rezulta cu certitudine din probele administrate in cauza.
Astfel, martorul a relatat ca, in data de 18.10.2008 se afla in apartamentul in care locuieste si inculpatul, ca a parasit pentru o perioada scurta locuinta, insa a fost anuntat de sora inculpatului,   ca acesta se afla in uscator si intretine relatii sexuale cu un copil , ca i-a cerut inculpatului sa deschida usa insa acesta a refuzat, ca a anuntat organele  de politie si, in prezenta  lucratorilor de politie, usa a fost sparta. A mai aratat martorul ca partea vatamata era speriata si ca inculpatul a incercat sa fuga, insa a fost retinut de mai multi martori.
In acelasi mod a descris si martorul, situatia de fapt, acesta aflandu-se impreuna cu martorul in momentul in care au spart usa de la uscator si i-au gasit pe inculpat si partea vatamata. A relatat martorul ca partea vatamata era speriata si timorata, ca inculpatul a incercat sa-l loveasca pe martor, insa acesta l-a imobilizat.
Martora, sora inculpatului, a aratat ca, in seara de 18.10.2008 inculpatul a venit in apartament insotit de minorul, ca i-a dat  acestuia sa bea bere si ca i-a cerut cheile de la boxa pentru a aduce o sticla de bautura; a plecat impreuna cu partea vatamata, iar martora s-a sesizat ca a trecut un sfert de ora si cei doi nu au revenit. A aratat martora ca a constatat ca usa de la boxa era incuiata, ca din interior se auzeau zgomote de lovituri, ca minorul a spus " cu o voce pierduta" ca "  nu  a facut asta niciodata". Martora s-a speriat, i-a anuntat pe ceilalti doi martori si au patruns cu totii in interior . Partea vatamata era speriata, plangea, nu voia sa spuna ce s-a intamplat si avea pantalonii patati de sange . In instanta, martora a aratat ca, de la plecarea inculpatului catre boxa si pana la sosirea organelor de politie, s-a scurs circca o ora. Martora a mai declarat ca inculpatul a intretinut relatii sexuale si cu fiica ei, fara consimtamantul acesteia, fapt confirmat si de martora.
Martora, nepoata inculpatului a declarat ca a fost anuntata de mama ei, ca inculpatul intretine relatii sexuale cu partea vatamata in boxa, martora a mers impreuna cu .., la boxa, s-a uitat pe gaura cheii, i-a vazut in interior pe inculpat si partea vatamata, ca nu au putut intra in boxa pana la sosirea lucratorilor de politie si ca partea vatamata era speriata si plangea. A mai declarat martora ca inculpatul locuieste cu ea in acelasi apartament si ca, in mod frecvent consuma alcool si provoaca scandal.
Declaratiile martorilor se coroboreaza cu raportul de constatare medico legala ce confirma existenta unor leziuni suferite de partea vatamata la nivelul anusului , precum si a unui traumatism cranio cerebral si facial. Expertiza a mai stabilit ca minorul a suferit comotie cerebrala anamnestica, ceea ce confirma sustinerea acestuia ca si-a pierdut cunostinta dupa ce a fost lovit la nivelul facial. De asemenea, probele administrate sustin declaratiile partii vatamate precum ca nu a avut niciodata, pana la data de 18.10.2008,, raport sexual cu inculpatul, astfel cum afirma acesta, ca a fost inchis in boxa impotriva vointei sale, ca a fost fortat, prin agresiune fizica si constrangere morala, sa intretina relatii sexuale cu inculpatul si ca fapta a avut loc in decurs de circa  o ora.
Instanta retine ca, in cauza inculpatul a comis si infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, prev. de art. 189 alin.1,.2 Cod penal, fapta fiind descrisa in rechizitoriu.
Din materialul probator administrat in cauza reiese ca inculpatul a incuiat usa de la boxa si a refuzat sa o deschida la solicitarea martorilor. A fost nevoie de interventia organelor de politie pentru ca usa sa fie sparta si pentru ca inculpatul sa puna capat actiunii de viol exercitate asupra partii vatamate. Inculpatul a lipsit de libertate pe partea vatamata, impiedicand-o astfel sa se deplaseze, sa se opuna agresiunii, sa actioneze in conformitate cu vointa sa.
Pentru aceste motive instanta a dispus, in temeiul art. 334 Cod procedura penala, schimbarea incadrarii juridice in infractiunile prev. de art. 197 alin.1,3 si art. 189 alin.1,2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal.
In drept, faptele inculpatului de a lipsi de libertate in mod ilegal pe partea vatamata, un minor in varsta de 13 ani si de a intretine cu acesta act sexual, prin constrangere, constituie infractiunile  prev. de art. 189 alin.1,2 Cod penal si art. 197 al. 1si 3 teza a I-a Cod penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, inculpatul fiind recidivist postcondamnatoriu.
La individualizarea judiciara a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, s-au avut in vedere criteriile inscrise in art. 72 Cod penal: limitele de pedeapsa prevazute  de textele de lege incriminatorii, modalitatea si imprejurarile in care au fost comise faptele, gradul deosebit de ridicat de pericol social al acestora si persoana inculpatului.
Constrangerea persoanei la raport sexual constituie forma cea mai brutala de incalcare a libertatii ei sexuale. Gravitatea sporita a   faptelor de viol si de lipsire de libertate este determinata de varsta frageda a victimei, care nu este inca pe deplin formata din punct de vedere fizic si psihic, astfel incat cele doua infractiuni pot avea consecinte dintre cele mai grave in ceea ce priveste dezvoltarea ei ulterioara , cu implicatii in viata de familie.
La aceasta se adauga si pericolul social sporit al inculpatului care, fara sa tina seama de varsta victimei, a comis faptele asupra ei, punandu-i in primejdie evolutia fizica si psihica.
Inculpatul prezinta un potential criminogen ridicat, atat in raport cu persistenta infractionala de care a dat dovada, antecedentele penale pe care le are, cat si in raport cu raul, aproape ireparabil, pricinuit mai multor persoane.
Din fisa de cazier judiciar  reiese ca inculpatul a fost condamnat, in repetate randuri, in anii 1988,1989,1991,2000 pentru savarsirea unor infractiuni de furt calificat. In anul 1993 a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani inchisoare ( prin sentinta penala nr. 1935/1993 a Judecatoriei Piatra Neamt) pentru comiterea mai multor infractiuni de talharie.
Prin sentinta penala nr. 765/2003 a Judecatoriei Piatra Neamt inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani inchisoare pentru comiterea unei infractiuni de viol, prev. de art. 197 alin.1 Cod penal, victima fiind o minora  in varsta de 16 ani, care a suferit si leziuni vindecabile in 6-7 zile de ingrijiri medicale. Din executarea acestei pedepse, inculpatul a fost liberat conditionat la data de 14.11.2007,cu un rest ramas neexecutat de 916 zile si, dupa circa 1 an a recidivat, savarsind fapte mult mai grave.
Avandu-se in vedere periculozitatea sociala a inculpatului, imprejurarea ca cele 6 condamnari anterioare nu si-au atins scopul de prevenire si reeducare prevazut de art. 52 Cod penal si ca inculpatul a persistat in savarsirea unor infractiuni deosebit de grave, instanta l-a condamnat la pedeapsa de 25 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a si b, pe timp de 10 ani, pentru savarsirea infractiunilor de viol si la pedeapsa de 12 ani inchisoarea pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal, urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea. 
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Libertatea persoanei (infractiuni privind); Viol

Apel - viol, lipsire de libertate - Decizie nr. 107 din data de 22.05.2009
Viol, lipsire de libertate in mod ilegal. - Sentinta penala nr. 110 din data de 12.06.2008
EMITEREA DECIZIEI DE IMPUNERE DUPA REINSER?IA DEBITORULUI IN CIRCUITUL ECONOMIC - Decizie nr. 1168/C din data de 22.11.2017
CONTESTA?IA LA EXECUTARE FORMULATA DE UN CREDITOR IPOTECAR, BANCA, PRIN CARE SE SOLICITA ANULAREA PROCESULUI VERBAL DE DISTRIBUIRE A PRE?ULUI IN CARE SE REGASESC ?I SUMELE DE BANI DISTRIBUITE ALTOR EXECUTORI JUDECATORE?TI CARE AU INCEPUT EXECUTAREA ACELUI - Decizie nr. 25/RC din data de 10.04.2017
OBLIGA?IA DE ELIBERARE A PA?APOARTELOR – MINORI NEINCLU?I IN CERTIFICATELE DE CETA?ENIE ALE PARIN?ILOR - Sentinta civila nr. 620/C din data de 09.05.2017
ACORDAREA DESPAGUBIRII PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI - Decizie nr. 140/AC din data de 08.05.2017
EXPRESIA BUNEI CREDIN?E LA INCHEIEREA ?I EXECUTAREA CONTRACTULUI, IN CONTEXTUL IN CARE NU A FOST DUBLATA PRINTR-O CLAUZA IDENTICA, IN FAVOAREA INTIMATULUI, APLICABILA IN SITUA?IA INCETARII CONTRACTULUI DIN CULPA FURNIZORULUI - Decizie nr. 186/AC din data de 22.05.2017
ACORDAREA DE DESPAGUBIRI PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII DE TELEFONIE - Decizie nr. 201/AC din data de 07.06.2017
CONTRAVALOAREA JUSTEI DESPAGUBIRI PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI CU TELEKOM SA INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI CONTRACTUALE DE 24 DE LUNI. - Decizie nr. 20/Ac din data de 16.01.2017
SUSPENDARE EXECUTARE ACT EMIS DE AUTORITA?ILE LOCALE - Sentinta civila nr. 1163/C din data de 07.11.2017
AC?IUNE IN CONSTATARE CLAUZE ABUZIVE - Sentinta civila nr. 15/AC din data de 16.01.2017
SUSPENDARE DISPOZI?IEI ?EFULUI POLI?IEI RUTIERE PRIN CARE SE SUSPENDA DREPTUL DE CONDUCERE - Sentinta civila nr. 840/C din data de 11.08.2017
FAPTA ILICITA IMPUTATA PARATEI DE COCONTRACTANTUL SAU CE CONSTA IN OMITEREA INDEPLINIRII OBLIGA?IILOR ASUMATE PRIN CONVEN?IE - Sentinta civila nr. 728/C din data de 14.06.2017
CESIUNEA CREAN?ELOR REZULTATE DIN CONTRACTELE INCHEIATE CU INSTITU?IILE PUBLICE - Sentinta civila nr. 618/C din data de 09.05.2017
CONTESTA?IE LA EXECUTARE – SUSPENDARE EXECUTARE - Decizie nr. 70/AC din data de 27.02.2017
OBLIGATIVITATEA PROCEDURII PREALABILE IN CAZUL ATACARII IN INSTAN?A A HOTARARII CONSILIULUI LOCAL - Sentinta civila nr. 916/C din data de 19.09.2017
ACORDAREA DIFEREN?EI DE SALARIU REPREZENTAND INCLUDEREA PREMIULUI ANUAL IN SALARIUL LUNAR - Sentinta civila nr. 780/C din data de 27.06.2017
PRETEN?II - Sentinta civila nr. 479/C din data de 29.03.2017
EMITEREA DECIZIEI DE IMPUNERE DUPA REINSER?IA DEBITORULUI IN CIRCUITUL ECONOMIC - Sentinta civila nr. 1168/C din data de 22.11.2016
ACORDUL NOTARIAL AL VECINILOR PENTRU ELIBERAREA AUTORIZA?IEI DE CONSTRUIRE - Sentinta civila nr. 665/C din data de 23.05.2017