InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Neamt

Sentinta judecatoreasca necomunicata partilor intrucat a fost considerata in mod gresit ca fiind irevocabila in raport de prevederile art. 11 din Codul de procedura civila si care a fost pronuntata inaintea declararii lor neconstitutionale prin decizia nr

(Hotarare nr. 55RC din data de 03.02.2014 pronuntata de Tribunalul Neamt)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Neamt | Jurisprudenta Tribunalul Neamt

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Piatra Neamt sub numarul xxxx din 23.02.2012 reclamantul I. Gh. a solicitat obligarea paratului H. V. la plata sumei de 1300 lei reprezentand contravaloarea unui generator de curent electric, cu cheltuieli de judecata.
In motivare a aratat ca a cumparat generatorul de la parat, in cursul anului 2011, si a fost asigurat ca aparatul este in perfecta stare de functionare. Paratul a refuzat insa sa il testeze, precizand ca ii va restitui banii daca generatorul nu va functiona.
Ajuns acasa a constatat ca generatorul nu functiona iar specialistul la care a apelat l-a incredintat ca nici nu poate fi reparat, intrucat cea mai mare parte a pieselor sunt stricate.
Cum paratul a refuzat sa ii restituie banii, apreciaza ca sunt indeplinite conditiile raspunderii pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.
In drept a invocat dispozitiile art. 1357 - 1371 din noul Cod civil iar in dovedire a depus inscrisuri.
Paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata deoarece in luna septembrie 2010 a fost contactat de reclamant in vederea vanzarii generatorului de curent, iar dupa vizualizarea bunului, partile au convenit ca pretul aparatului sa fie de 1500 lei. A doua zi reclamantul s-a prezentat cu un specialist care a verificat generatorul si i-a platit suma de 1300 lei.
Dupa doua luni a fost din nou contactat de reclamant, care i-a spus ca a curatat generatorul si ca acesta nu mai functioneaza. El s-a deplasat la locuinta reclamantului unde a reglat si a pornit generatorul si i-a sugerat sa ii inlocuiasca bateria.
In luna martie 2011 reclamantul l-a sunat iar, spunandu-i ca generatorul face zgomot si ca nu-i mai place iar in luna iulie 2011, profitand de faptul ca paratul este internat in spital la Targu Mures, a venit si a aruncat utilajul in subsolul blocului sau.
In dovedire a solicitat incuviintarea probei cu martori.
Reclamantul a depus un raspuns la intampinarea paratului in care a recunoscut ca initial partile au convenit ca pretul vanzarii sa fie de 1500 lei, din care a  achitat numai 1300 lei, si a aratat ca, desi a inlocuit bateria si bujia, generatorul nu a pornit, desi a apelat la un specialist.
In acest caz, este evidenta reaua credinta a paratului, care a cunoscut ca vinde un bun inutilizabil.
Prin sentinta civila nr. 3291 din 01.06.2012 Judecatoria Piatra Neamt a respins ca neintemeiata actiunea reclamantului I. Gh., retinand in motivare ca in vara anului 2010 paratul i-a vandut acestuia un generator de curent electric cu pretul de 1300 lei si ca la remiterea bunului reclamantul nu a verificat daca generatorul functioneaza.
A mai retinut ca, in speta, nu sunt aplicabile prevederile art. 1357 - 1371 din noul Cod civil, indicate de reclamant in cererea introductiva, deoarece intre parti s-au nascut raporturi juridice de natura contractuala, nu delictuala, iar pe de alata parte pentru ca, potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a noului Cod civil, obligatiile nascute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data producerii ori al savarsirii lor.
In speta insa, fapta alegata s-a petrecut sub incidenta vechiului Cod civil.
In al doilea rand, potrivit 1353 din Codul civil din anul 1865, vanzatorul nu este obligat sa raspunda pentru viciile aparente ale bunului vandut, de existenta carora cumparatorul se putea convinge singur.
Reclamantul a invederat ca nu a verificat bunul inainte sa-l achizitioneze si ca, ajuns acasa, incercand sa-l porneasca, a constatat ca nu functioneaza. Aceasta situatie putea fi insa descoperita inaintea exprimarii consimtamantului in vederea incheierii contractului, printr-o simpla verificare a bunului, fara sa fi fost necesara parerea unui specialist. De aceea, nu sunt incidente dispozitiile art. 1352 din Codul civil din anul 1865 referitoare la viciile ascunse, si nici cele referitoare la raspunderea civila delictuala, pe care reclamantul si-a intemeiat actiunea.
Intrucat reclamantul si-a asumat riscul achizitionarii unui bun nefunctional ori neconform asteptarilor sale, instanta de fond a considerat ca fiind neintemeiata actiunea acestuia, avand in vedere si faptul ca presupusul acord intre parti privind restituirea pretului de catre vanzator in cazul in care generatorul nu va functiona, nu a fost dovedit conform dispozitiilor art. 1169 din Cod civil din anul 1865.
Chiar si din perspectiva raspunderii civile delictuale instanta de fond a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile acestei institutii, cel putin sub aspectul vinovatiei  paratului, care a fost inlaturata de fapta reclamantului insusi, care a omis sa verifice daca generatorul functioneaza.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal reclamantul I. Gh. care a solicitat, in prealabil, repunerea sa in termenul de recurs, motivat de faptul ca sentinta recurata nu i-a fost comunicata, iar pe fond a solicitat admiterea recursului intrucat paratul l-a asigurat ca ii va returna banii daca generatorul nu functioneaza. A mizat si pe faptul ca paratul a fost de profesie mecanic si nu il va induce in eroare, insa generatorul nu era functional in momentul cumpararii si nici nu a putut fi reparat.
Intimatul - parat H. V. a depus intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului in raport de prevederile art. 11 din Codul de procedura civila, in conformitate cu care procesele si cererile privind creantele avand ca obiect plata unei sume de bani de pana la 2000 lei inclusiv, sunt solutionate de judecatorie atat in prima, cat si ultima instanta, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei recurate intrucat reclamantul a consimtit sa cumpere generatorul in starea in care se afla.
De asemenea, a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata precum si judecarea recursului in lipsa sa, conform prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedura civila.
Analizand argumentele invocate precum si din oficiu, potrivit art. 3041 din Codul de procedura civila, Tribunalul a constatat ca recursul nu este fondat si l-a respins pentru urmatoarele considerente:
In prealabil, referitor la exceptia inadmisibilitatii recursului, se retine ca desi art. 11 din Codul de procedura civila prevede ca judecatoria solutioneaza procesele si cererile privind creantele avand ca obiect plata unei sume de bani de pana la 2000 lei inclusiv, atat in prima, cat si in ultima instanta, aceste dispozitii au fost declarate neconstitutionale prin decizia nr. 976 din 20.11.2012 a Curtii Constitutionale, deoarece ele contravin dispozitiilor art. 47 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la Roma la 04.11.1950, amendata prin protocoalele ulterioare, precum si art. 148 din Constitutie.
Intrucat Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale a fost ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994, ea face parte din ordinea juridica interna si are o forta juridica superioara Codului de procedura civila, astfel ca prima instanta putea sa aplice direct prevederile art. 47 din Conventie si sa indice in dispozitivul sentintei civile nr. 3291 din 01.06.2012 posibilitatea atacarii acesteia cu recurs.
Neprocedand astfel, aceasta hotarare a fost in mod gresit considerata ca fiind irevocabila si nu a fost comunicata reclamantului. Insa, cum termenul de recurs curge, potrivit art. 284 alin. 1 din Codul de procedura civila, de la comunicarea hotararii, in lipsa comunicarii termenul de recurs nu curge pentru parti, astfel ca recursul formulat ulterior de reclamant este socotit in termen si nu se impune repunerea acestuia in termenul de formulare a caii de atac.
Pentru aceste consideratii exceptia invocata de intimatul - parat va fi respinsa ca nefondata.
Tribunalul mai constata ca in mod just a retinut prima instanta ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1357 - 1371 din noul Cod civil referitoare la raspunderea civila delictuala deoarece, pe de o parte, acest cod nu intrase inca in vigoare la data perfectarii contractului de vanzare - cumparare, iar pe de alta parte pentru ca raspunderea vanzatorului se circumscrie dispozitiilor legale referitoare la raspunderea civila contractuala.
Tot astfel, in mod just a retinut prima instanta ca, potrivit 1353 din Codul civil din anul 1865, vanzatorul nu raspunde pentru viciile aparente ale bunului vandut, de existenta carora cumparatorul se putea convinge singur prin probarea generatorului inaintea achizitionarii lui. Neprocedand astfel si nereusind sa faca proba ca achizitionarea generatorului s-a facut sub conditia rezolutorie a posibilitatii punerii lui in functiune, reclamantul si-a asumat riscul de a achizitiona un aparat nefunctional, astfel ca actiunea sa nu poate fi primita.
Pentru aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedura civila Tribunalul va respinge ca nefondat atat recursul reclamantului I. Gh., cat si cererea intimatului H. V. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecata, deoarece nu a facut dovada efectuarii unor asemenea cheltuieli in acest stadiu procesual.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007