Art.1853 cod civil. Actele exercitate asupra unui lucru in calitate de locatar nu constituie o posesie sub nume de proprietar. Chiriasul unui spatiu locativ ce a fost vandut in baza L 85/1992 nu poate uzucapa asupra terenului aferent constructi...
(Decizie nr. 605 din data de 28.04.2009 pronuntata de Tribunalul Olt)Art.1853 cod civil. Actele exercitate asupra unui lucru in calitate de locatar nu constituie o posesie sub nume de proprietar. Chiriasul unui spatiu locativ ce a fost vandut in baza L 85/1992 nu poate uzucapa asupra terenului aferent constructiilor. Asupra recursului civil de fata:
Prin sentinta civila nr. 105/20.01.2009 pronuntata de Judecatoria Caracal in dosarul nr. 2281/207/2008, s-a admis actiunea precizata formulata de reclamantul L. M., in contradictoriu cu P. M. C. si C. L. al M. C. avand ca obiect actiune in constatare.
S-a constatat ca reclamantul este proprietarul unei suprafete de 444 mp. teren intravilan situat in Caracal str.Aleea Statiunii nr.- 6 judetul Olt , avand urmatoarele vecinatati : la N-rest proprietate reclamant, la S- Missirliu Alexandru, la E- Dobrescu Venera, la V- Andrei Cornelia.
S-a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca sunt indeplinite conditiile impuse de art. 1846-1847 si 1860 si 1890 din codul civil privind dobandirea proprietatii asupra terenului prin uzucapiune , reclamantul dovedind o posesie utila timp de 30 de ani fara sa i se poata opune reaua credinta si ca nu rezulta ca suprafata de teren ar apartine domeniului public.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata C. L. C. si P. .C. .considerand-o netemeinica si nelegala intrucat instanta de fond a dat o interpretare eronata probatoriilor si a dispozitiilor legilor funciare , suprafata de 444 m.p. fiind solicitata de reclamant in baza legilor funciare .
Precizeaza recurentele ca reclamantului i s-a constituit dreptul de proprietate pentru 1350 m.p. conform deciziei civile 1195/1998 pronuntata de Curtea de Apel Craiova ,iar daca ar fi solicitat o suprafata mai mare aceasta ar fi fost obtinuta in urma acelui litigiu.
Considera recurentele ca nu sunt intrunite conditiile impuse de prescriptia achizitiva , reclamantul nedovedind ca a posedat suprafata de teren impreuna cu suprafata de 1350 m.p.
Analizand sentinta prin prisma motivelor de recurs dar si in lumina dispoz. art. 304 ind. 1 c.p.c. tribunalul urmeaza sa constate ca recursurile sunt fondate.
Din lucrarile dosarului de fond rezulta faptul ca reclamantul a solicitat sa se constate ca este proprietarul unei suprafete de 444 m.p. teren aferent imobilului proprietatea sa pe care o poseda netulburat din anul 1973 , proprietar devenind in anul 1997,prin cumparare in baza Legii 1985/1992 , imobilul avand destinatia de locuinta de serviciu.
Rezulta de asemenea ca reclamantului i s-a constituit un drept de proprietate pentru suprafata de 1350 m.p. teren aferenta constructiilor - decizia 1195/1998 a Tribunalului Olt.
Aceasta situatie de fapt este recunoscuta de parti si rezulta din probatoriile cu acte depuse la dosar astfel incat tribunalul apreciaza ca instanta de fond a dat o interpretare eronata dispoz. art. 1890 si urm din codul civil dar si a dispoz. art. 1846-1847 si 1860 - 1890.
Posesia realizata de reclamant nu poate fi astfel considerata ca fiind utila si sub nume de proprietar atata timp cat reclamantul a avut calitatea de locatar asupra imobilului proprietatea SCA Caracal ,posesia sa in perioada 1973-1997 neputand fi caracterizata ca o posesie sub nume de proprietar, art. 1853 cod civil.
Mai mul chiar nu poate fi vorba de o jonctiune a posesiilor asa cum cer dispoz. art. 1860 din codul civil neputand sa se uneasca posesia sa in calitate de locatar cu posesia realizata in calitate de proprietar.
Dreptul sau de proprietate a fost constituit in baza unor legi speciale respectiv legi funciare si legea vanzarii de locuinte construite din fondurile statului si in baza carora acesta a devenit proprietar pe constructii si terenul in suprafata de 1350 m.p., solicitarile pentru diferenta de teren ocupata neputand fi primite .
Constatand astfel ca reclamantul nu poate beneficia de dispozitiile impuse de art. 1890 din codul civil privind uzucapiunea , tribunalul in conformitate cu dispoz. art. 312 c.p.c. va admite recursurile formulate de cele doua entitati respingand actiune ca nefondata.
Data publicarii pe portal : 22.05.2009
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Uzucapiune (Prescriptia achizitiva)
Neindeplinirea conditiilor pentru a uzucapa. Posesie intrerupta si neexercitata ulterior sub nume de proprietar - Decizie nr. 116 din data de 01.04.2015Actiune respinsa fata de paratul decedat - Decizie nr. 16 din data de 17.01.2014
Cerere de uzucapiune intemeiata pe Codul civil - Decizie nr. 354 din data de 28.04.2011
Uzucapiune - Decizie nr. 42 din data de 20.01.2011
Dobandirea unui imobil prin prescriptie achizitiva - Decizie nr. 970 din data de 03.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 951 din data de 02.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 222 din data de 25.03.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 407 din data de 31.05.2010
Uzucapiunea-mod de dobandire a dreptului de proprietate. - Decizie nr. 79 din data de 04.02.2010
Uzucapiune-mod de dobandire a dreptului de proprietate - Sentinta civila nr. 150 din data de 05.03.2009
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 681 din data de 12.09.2012
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 117 din data de 25.01.2012
uzucapiune - Sentinta civila nr. 629 din data de 09.12.2009
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 6 din data de 08.01.2009
Uzucapiune in regim de carte funciara. Legea aplicabila. Uzucapiunea extratabulara. - Decizie nr. 338 din data de 02.10.2009
Art. 304 pct. 5 cod procedura civila - Decizie nr. 100 din data de 02.02.2006
uzucapiune si accesiune - Sentinta civila nr. 2955 din data de 11.04.2011
- Sentinta civila nr. 4508 din data de 10.06.2010
- Sentinta civila nr. 489 din data de 27.01.2009
- Sentinta civila nr. 6012 din data de 28.10.2005