Locul si rolul deciziilor date in solutionarea in materie penala a recursurilor in interesul legii cu referiri conexe la probleme de drept si cazuri de speta.
(Decizie nr. 68 din data de 24.02.2011 pronuntata de Tribunalul Olt) Locul si rolul deciziilor date in solutionarea in materie penala a recursurilor in interesul legii cu referiri conexe la probleme de drept si cazuri de speta.
In privinta deciziilor date in solutionarea recursurilor in interesul legii trebuie acceptat ca natura juridica a acestora este aceea de acte jurisdictionale dar in forma atipica. Ca argumente in acest sens avem in vedere faptul ca :
1.prin acestea se urmareste solutionarea cauzelor penale de catre instantele de judecata prin interpretarea si aplicarea unitara a legii(art. 4142 C.pr.pen)iar deciziile mentionate se pronunta in interesul legii,deci nu direct in interesul partilor din vreuna din cauzele penale si nu au efecte asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese desi dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante (art. 4145 alin. 2 si 4 C.pr.pen.).Rezulta de aici ca desfasurarea proceselor penale cu referire in principal la rezolvarea actiunilor penale si civile ca forma de infaptuire a justitiei revine tot instantelor judecatoresti iar contributia adusa de aceste decizii la realizarea competentelor justitiei este indirecta prin modul de solutionare a problemelor de drept rezultate din modul diferit de interpretare si aplicare a legii de catre aceste instante
Interpretarea unitara a legii este potrivit unui autor(Ion Deleanu -Tratat_ pag. 287 Editura All Beck Bucuresti 2005) pe cat de generoasa pe atat de discutabila.In acest sens se arata ca in ce priveste caracterul obligatoriu al acestor decizii nu exista nici o dispozitie constitutionala conform careia instanta suprema ar putea proceda la interpretarea general obligatorie a legilor.Se mai arata de acelasi autor ca solutionand un recurs in interesul legii,ICCJ desfasoara o activitate care este parte integranta a procesului de aplicare a dreptului.In acest context se arata ca se ajunge la o confuzie de planuri ,in sensul in care interpretarea general obligatorie apartine autoritatii legiuitoare iar interpretarea cazuistica autoritatii judecatoresti.Relevand aceste aspecte privind cele doua forme de interpretare s-a subliniat dificultatea chiar si teoretica a acceptarii ideii ca o instanta judecatoreasca-chiar daca e vorba de cea suprema-poate trece de la interpretarea cazuistica la interpretarea general obligatorie.
Doctrina juridica este insa majoritara in sensul ca deciziile pronuntate in recursurile in interesul legii sunt izvoare de drept.
Fata de cele mentionate,chiar daca pentru instantele de judecata cu privire la aceste decizii decurg obligatii imperative de a respecta dezlegarea data problemelor de drept judecate totusi nu se accepta faptul ca au modificat normele de drept in a caror interpretare si aplicare au fost date pentru argumentul ca nu se incadreaza in limitele acestora.
Distinctia prezinta o deosebita relevanta practica deoarece exista situatii in care prin deciziile date in materie penala cu ocazia solutionarii recursurilor in interesul legii s-a depasit cadrul prevazut de lege pentru acestea,ajungandu-se la un veritabil conflict nu legea. Exemplific in acest sens :
a. Ca introducere a spetei mentionez ca pentru infractiunea de dare de mita este reglementata la art. 255 alin. 3 Cp drept cauza de nepedepsire situatia mituitorului care denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pentru acea infractiune iar prin articolul 61 al legii nr. 78 /2000 s-a incriminat ca fapta penala ,, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, pentru a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu"ceea ce inseamna ca spre deosebire de Codul penal este prevazuta si fapta cumparatorului de influenta.
Se observa ca in ce priveste pe cumparatorul de influenta a carui fapta este incriminata in art. 61 din legea nr. 78/2000, in aceasta lege la articolul 61 alin. 2 este prevazuta o cauza de nepedepsire cu continut similar sub aspectul conditiilor ,anume acelea de a fi denuntat autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pentru aceasta.
In ce priveste cauza de nepedepsire retinem ca s-a dat de Sectiile unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie decizia in interesul legii nr. LIX(59) din 24.09.2007 publicata in Monitorul oficial al Romaniei nr. 274 /7.04.2008 prin care - dispozitiile art. 255 alin. 3 si 5 din Codul penal sunt aplicabile numai infractiunilor incadrate exclusiv conform art. 255 din C. pen., nefiind aplicabile dispozitiile legii speciale, respectiv ale art. 61 alin. (2) si (4) din Legea nr. 78/2000. Ca argumentatie se invoca faptul ca trebuie avut in vedere ca subiectii infractiunii de dare de mita specificati la art. 1, art. 7 alin. (2), art . 61 alin.. 81, 82, 13 si 185 din Legea nr. 78/2000, calificati in raport cu reglementarea data infractiunii de dare de mita in Codul penal, atrag si sanctiuni diferite, relevand un grad de pericol social mai ridicat dar si ca tot asa se explica si nepreluarea, in cazul infractiunii de dare de mita savarsite in conditiile legii nr. 78/2000, a cauzei de nepedepsire cuprinse in art.255 alin.3 din C.pen.
In ce ma priveste, consider ca ultima interpretare data prin decizie este in contradictie cu dispozitia art. 6 din legea nr. 78/2000. Cauza de nepedepsire ce este reglementata de art. 255 alin. 3 C.pen. isi gaseste aplicare si cu privire la infractiunea de dare de mita ce este obiect al infractiunilor de coruptie prevazute de legea nr. 78/2000. Conform art. 6 din aceasta lege infractiunea de dare de mita se va pedepsi conform prevederilor de la art. 255 din C.pen., ceea ce inseamna ca sant deopotriva aplicabile dispozitiile mentionate referitoare la cauzele de nepedepsire. Este de remarcat aici ca legea nr.78/2000 are regim de lege speciala fata de legea generala ce este Codul penal iar obiectul sau este limitat nu numai la categoriile de fapte ce constituie infractiuni de coruptie ori asimilate faptelor de coruptie sau in legatura directa cu acestea ci si la categoriile de persoane enumerate la articolul 1 al acestei legi. Concluzia se impune atunci cand recurgem la metoda logica de interpretare ,argumentul ca exceptiile sant de stricta interpretare si aplicare. Adica atata timp cat legea speciala nr. 78/2000 nu prevede expres un regim de pedepsire a mituitorului care denunta autoritatii fapta in conditiile art. 255 alin. 3 C.pen. rezulta ca se va aplica regimul prevazut de norma generala -Codul penal ,adica nepedepsirea acestuia. Concluzia se impune cu atat mai mult cu cat prevederile art. 6 din legea nr.78/2000 au continutul de mai sus ce se raporteaza la intreg cuprinsul art. 255 C.pen. si se refera si la cauza de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 C.pen.
Aspectul ca deodata cu incriminarea prin art. 61 alin 1 din legea nr. 78/2000 a cumpararii de influenta legiuitorul a prevazut in art. 61 alin.2 din aceiasi lege cauza de nepedepsire mentionata mai sus nu constituie un argument concludent pentru a se constata ca nu este incidenta in cazul mituitorului la care trimite aceasta lege cauza de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 Cp. Motivatia se refera la faptul ca incriminand cu caracter de noutate fapta cumparatorului de influenta, in conditiile in care in Codul penal nu se regasea vreo cauza de nepedepsire referitoare la acesta, era imperios necesar ca legiuitorul respectandu-si propria vointa sa introduca distinct de reglementarea generala,Codul penal , o prevedere speciala.
Rezulta de aici ca interpretarea data prin decizia emisa in solutionarea recursului in interesul legii este corecta atunci cand retine ca dispozitiile referitoare la cauza de nepedepsire prevazuta de art. 61 alin. 2 din legea nr. 78/2000 se aplica decat pentru denuntatorul unui act de cumparare de influenta,nu si pentru cel care denunta darea de mita. Argumentatia este similara cu cea de mai sus privind aplicatia metodei logice de interpretare,cu referire la argumentul strictei interpretari si aplicari a unei situatii de exceptie .Nu aceiasi concluzie,ci aceea contrara, se constata in ce priveste dispozitia din aceiasi decizie privind excluderea cauzei de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 C.pen. in cazul infractiunii de dare de mita la care se refera legea nr.78/2000 pentru motivatia de mai sus.
De aceea, pentru judecatorul ori procurorul investit cu solutionarea unei astfel de spete singura solutie este de a face aplicatia cauzei de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 C.pen. in cazul infractiunii de dare de mita ce face obiect al legii nr.78/2000 si a nu aplica in aceasta privinta decizia in interesul legii .Altfel zis ,chiar daca potrivit art. 4145 alin. 4 C.pr.pen. aceasta dezlegare a problemei de drept este obligatorie pentru instante, trebuie sa se constate ca are prioritate legea pe care este obligat s-o interpreteze si sa o aplice.
b. auto-transformarea intr-un legiuitor de data aceasta negativ consider este pe deplin valabila in cazul deciziei cu nr. 8 din 18.10.2010 pronuntata de catre Sectiile unite ale I.C.C.J. prin care a fost admis recursul procurorului general al Parchetului de pe langa I.C.C.J. si s-a stabilit ca normele de la art. 205,206 C.p. dar si cele de la art. 207 C.p. privind proba veritatii,abrogate prin art. I pct. 56 din legea nr. 278/2006 ( acestea din urma fiind declarate neconstitutionale conform celor mentionate), nu sunt in vigoare. Motivatia rezida in faptul ca in cazul de fata Sectiile unite ale ICCJ isi incalca nu numai propria competenta dar si pe cea a forurilor legiuitoare atunci cand cu privire la norme penale ( cele de la art. 205,206 si 207 Cp )in vigoare conform celor de mai jos stabileste ca sunt abrogate. Mai mult , dupa cum s-a aratat mai sus, Sectiile unite ale I.C.C.J. incalca principii fundamentale de origine constitutionala ce se refera la separatia si echilibrului puterilor in stat in baza carora rolul puterii judecatoresti este acela de a infaptui actul de justitie si nu de a legifera dar si norme de domeniu care prevad scopul deciziei de solutionare a recursului interesul legii este ,,interpretarea si aplicarea unitara a legii"(art. 4141 alin. 1 Cpp) iar efectele sale nu se produc asupra hotararilor judecatoresti examinate dar au caracter obligatoriu pentru instante,,ca dezlegare data problemelor de drept".Rezulta de aici, inca odata, ca ceea trebuie urmarit prin deciziile date de Sectiile unite ale I.C.C.J. este aplicarea legii in mod unitar iar obligativitatea lor este ca mod de interpretare si aplicare a legii. De aici decurge in mod logic ca daca se constata ca Sectiile unite ale I.C.C.J. au depasit competentele si au trecut pe domeniul puterii legiuitoare nu ne mai aflam in situatia unei dezlegari a unei probleme de drept cu caracter obligatoriu pentru instante. Aceasta din urma situatie este si in cazul nostru in care Sectiile unite ale ICCJ prin decizia mentionata cu nr. 8/18.10.2010 si-au incalcat competentele si au emis norme penale ,lucru care are drept consecinta ca nu poate opera caracterul obligatoriu al acestora. Este vorba de fapt de un conflict intre legea penala care se refera la aplicarea si sanctionarea ca fiind in vigoare art. 205,206 si 207 Cp conform celor mentionate anterior si decizia data in recursul in interesul legii de catre Sectiile unite ale I.C.C.J.,conflict care nu poate fi solutionat decat in favoarea legii. .
De asemenea, motivatia potrivit careia autoritatea politico-jurisdictionala ce este Curtea constitutionala s-ar transforma intr-un legiuitor in cazul de fata prin declararea, in baza deciziei nr. 62/18.01.2007, ca neconstitutionale a prevederilor cuprinse in art. I pct.56 din legea nr. 278/2006, de abrogare a art. 205 , 206 si 207 Cp, este total lipsita de temei intrucat Curtea mentionata si-a exercitat in limite constitutionale si legale competentele proprii. In concret ,prin decizia mentionata Curtea constitutionala decat a constatat ca sunt contrare normelor si principiilor legii fundamentale normele din legea de abrogare a art. 205 , 206 si 207 Cp,le-a declarat ca neconstitutionale iar efectele ce decurg din aceasta situatie au fost ope legis, adica acelea decurgand din aplicarea art. 147 alin. 1 din Constitutie,anume ca dispozitiile din legea mentionata declarate ca neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale in situatia de fata in care s-a realizat conditia ca forul legiuitor sa nu fi pus de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Trebuie sa ne raportam si la necesitatile sociale care justifica o astfel constatare si declarare ca neconstitutionale a acestor prevederile legale de abrogare a normelor de incriminare penale de art. art. 205 si 206 Cp,anume protectia demnitatii si onoarei persoanei pentru care legiuitorul a optat pentru un regim sanctionator adecvat, adica mai bland, ce prevede pedeapsa amenzii penale, deci un regim de echilibru intre ocrotirea acestor valori umane si comandamentele sociale ce se refera la asigurarea libertatii de expresie, inclusiv prin proba veritatii.
In plus, caracterul predictibil al normelor de la art. 205,206 si 207 C.pen. este asigurat printr-o practica judiciara suficient de indelungata iar problema de drept de fata poate fi inteleasa nu numai de practicienii dreptului ci si de cei fara cunostinte in domeniu.
3. deciziile date cu ocazia solutionarii recursurilor in interesul legii nu urmeaza intru-totul regimul prin care intra in vigoare si se abroga legea .In acest sens caracterul obligatoriu pentru instante ca dezlegare a problemei de drept acesta este dobandit de la data publicarii deciziei in Mon. Oficial al Romaniei, Partea I-a(art. 4145 alin. 4 C.p.p.) si au caracter accesoriu fata de aceasta. De aici rezulta ca nu se va putea invoca obligativitatea mentionata pentru cauzele penale solutionate anterior publicarii deciziei,deci ca deciziile date in recursurile in interesul legii nu pot retroactiva iar pierderea caracterului obligatoriu este tacita pentru deciziile mentionate atunci cand legea pentru interpretarea si aplicarea careia au fost date nu mai este in vigoare. Aceasta solutie se impune pentru decizia nr. XIII/2005 publicata in M.Of. nr. 119/8 febr. 2006 prin care I.C.C.J.,Sectiile unite au admis recursul in interesul legii in aplicarea dispozitiilor art. 2781 C.p.p., in forma anterioara modificarii introduse prin legea nr. 356/2006, prin care s-a stabilit ca ,,plangerea adresata direct instantei de judecata impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori,dupa caz,a rezolutiei de clasare,de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale,data de procuror,fara ca acestea sa fie atacate ,in prealabil conform art. 278 din Codul de procedura penala,la procurorul ierarhic superior,este inadmisibila" in conditiile in care prevederile art. 2781 C.pr. pen. au fost introduse prin art. I pct. 168 din legea nr. 281/2003 iar temeiul legal al acestei decizii nu mai exista ca urmare a prevederilor art. 2781 alin. 13 C.p.p. introdus prin legea nr. 356/2006 prin care se stabileste ca plangerea gresit indreptata se trimite organului judiciar competent ,cu mentiunea ca acest ultim text legal ca urmare dispozitiilor introduse prin art. XVIII pct. 39 din legea nr. 202/2.010 a fost modificat prin precizarea modalitatii trimiterii plangerii gresit indreptata si anume ca aceasta este calea administrativa.
4.in privinta conditiilor de admisibilitate prevazute de art. 4143 C.p.p. a recursului in interesul legii se mentioneaza ca este necesara dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate diferit de instantele de judecata prin hotarari definitive. De aici rezulta ca nu vor indeplini aceste conditii cazurile de interpretare si aplicare gresita a legii cu caracter accidental ,chiar daca acestea sunt cuprinse in hotarari judecatoresti definitive deoarece nu reprezinta ,,probleme de drept" dar si situatiile in care este vorba de o problema de drept ce este necesar sa primeasca o rezolvare cat mai aproape de litera si spiritul legii dar care nu a primit solutionari diferite prin hotarari definitive.
Data publicarii pe portal: 22.04.2011
In privinta deciziilor date in solutionarea recursurilor in interesul legii trebuie acceptat ca natura juridica a acestora este aceea de acte jurisdictionale dar in forma atipica. Ca argumente in acest sens avem in vedere faptul ca :
1.prin acestea se urmareste solutionarea cauzelor penale de catre instantele de judecata prin interpretarea si aplicarea unitara a legii(art. 4142 C.pr.pen)iar deciziile mentionate se pronunta in interesul legii,deci nu direct in interesul partilor din vreuna din cauzele penale si nu au efecte asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese desi dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante (art. 4145 alin. 2 si 4 C.pr.pen.).Rezulta de aici ca desfasurarea proceselor penale cu referire in principal la rezolvarea actiunilor penale si civile ca forma de infaptuire a justitiei revine tot instantelor judecatoresti iar contributia adusa de aceste decizii la realizarea competentelor justitiei este indirecta prin modul de solutionare a problemelor de drept rezultate din modul diferit de interpretare si aplicare a legii de catre aceste instante
Interpretarea unitara a legii este potrivit unui autor(Ion Deleanu -Tratat_ pag. 287 Editura All Beck Bucuresti 2005) pe cat de generoasa pe atat de discutabila.In acest sens se arata ca in ce priveste caracterul obligatoriu al acestor decizii nu exista nici o dispozitie constitutionala conform careia instanta suprema ar putea proceda la interpretarea general obligatorie a legilor.Se mai arata de acelasi autor ca solutionand un recurs in interesul legii,ICCJ desfasoara o activitate care este parte integranta a procesului de aplicare a dreptului.In acest context se arata ca se ajunge la o confuzie de planuri ,in sensul in care interpretarea general obligatorie apartine autoritatii legiuitoare iar interpretarea cazuistica autoritatii judecatoresti.Relevand aceste aspecte privind cele doua forme de interpretare s-a subliniat dificultatea chiar si teoretica a acceptarii ideii ca o instanta judecatoreasca-chiar daca e vorba de cea suprema-poate trece de la interpretarea cazuistica la interpretarea general obligatorie.
Doctrina juridica este insa majoritara in sensul ca deciziile pronuntate in recursurile in interesul legii sunt izvoare de drept.
Fata de cele mentionate,chiar daca pentru instantele de judecata cu privire la aceste decizii decurg obligatii imperative de a respecta dezlegarea data problemelor de drept judecate totusi nu se accepta faptul ca au modificat normele de drept in a caror interpretare si aplicare au fost date pentru argumentul ca nu se incadreaza in limitele acestora.
Distinctia prezinta o deosebita relevanta practica deoarece exista situatii in care prin deciziile date in materie penala cu ocazia solutionarii recursurilor in interesul legii s-a depasit cadrul prevazut de lege pentru acestea,ajungandu-se la un veritabil conflict nu legea. Exemplific in acest sens :
a. Ca introducere a spetei mentionez ca pentru infractiunea de dare de mita este reglementata la art. 255 alin. 3 Cp drept cauza de nepedepsire situatia mituitorului care denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pentru acea infractiune iar prin articolul 61 al legii nr. 78 /2000 s-a incriminat ca fapta penala ,, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, pentru a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu"ceea ce inseamna ca spre deosebire de Codul penal este prevazuta si fapta cumparatorului de influenta.
Se observa ca in ce priveste pe cumparatorul de influenta a carui fapta este incriminata in art. 61 din legea nr. 78/2000, in aceasta lege la articolul 61 alin. 2 este prevazuta o cauza de nepedepsire cu continut similar sub aspectul conditiilor ,anume acelea de a fi denuntat autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pentru aceasta.
In ce priveste cauza de nepedepsire retinem ca s-a dat de Sectiile unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie decizia in interesul legii nr. LIX(59) din 24.09.2007 publicata in Monitorul oficial al Romaniei nr. 274 /7.04.2008 prin care - dispozitiile art. 255 alin. 3 si 5 din Codul penal sunt aplicabile numai infractiunilor incadrate exclusiv conform art. 255 din C. pen., nefiind aplicabile dispozitiile legii speciale, respectiv ale art. 61 alin. (2) si (4) din Legea nr. 78/2000. Ca argumentatie se invoca faptul ca trebuie avut in vedere ca subiectii infractiunii de dare de mita specificati la art. 1, art. 7 alin. (2), art . 61 alin.. 81, 82, 13 si 185 din Legea nr. 78/2000, calificati in raport cu reglementarea data infractiunii de dare de mita in Codul penal, atrag si sanctiuni diferite, relevand un grad de pericol social mai ridicat dar si ca tot asa se explica si nepreluarea, in cazul infractiunii de dare de mita savarsite in conditiile legii nr. 78/2000, a cauzei de nepedepsire cuprinse in art.255 alin.3 din C.pen.
In ce ma priveste, consider ca ultima interpretare data prin decizie este in contradictie cu dispozitia art. 6 din legea nr. 78/2000. Cauza de nepedepsire ce este reglementata de art. 255 alin. 3 C.pen. isi gaseste aplicare si cu privire la infractiunea de dare de mita ce este obiect al infractiunilor de coruptie prevazute de legea nr. 78/2000. Conform art. 6 din aceasta lege infractiunea de dare de mita se va pedepsi conform prevederilor de la art. 255 din C.pen., ceea ce inseamna ca sant deopotriva aplicabile dispozitiile mentionate referitoare la cauzele de nepedepsire. Este de remarcat aici ca legea nr.78/2000 are regim de lege speciala fata de legea generala ce este Codul penal iar obiectul sau este limitat nu numai la categoriile de fapte ce constituie infractiuni de coruptie ori asimilate faptelor de coruptie sau in legatura directa cu acestea ci si la categoriile de persoane enumerate la articolul 1 al acestei legi. Concluzia se impune atunci cand recurgem la metoda logica de interpretare ,argumentul ca exceptiile sant de stricta interpretare si aplicare. Adica atata timp cat legea speciala nr. 78/2000 nu prevede expres un regim de pedepsire a mituitorului care denunta autoritatii fapta in conditiile art. 255 alin. 3 C.pen. rezulta ca se va aplica regimul prevazut de norma generala -Codul penal ,adica nepedepsirea acestuia. Concluzia se impune cu atat mai mult cu cat prevederile art. 6 din legea nr.78/2000 au continutul de mai sus ce se raporteaza la intreg cuprinsul art. 255 C.pen. si se refera si la cauza de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 C.pen.
Aspectul ca deodata cu incriminarea prin art. 61 alin 1 din legea nr. 78/2000 a cumpararii de influenta legiuitorul a prevazut in art. 61 alin.2 din aceiasi lege cauza de nepedepsire mentionata mai sus nu constituie un argument concludent pentru a se constata ca nu este incidenta in cazul mituitorului la care trimite aceasta lege cauza de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 Cp. Motivatia se refera la faptul ca incriminand cu caracter de noutate fapta cumparatorului de influenta, in conditiile in care in Codul penal nu se regasea vreo cauza de nepedepsire referitoare la acesta, era imperios necesar ca legiuitorul respectandu-si propria vointa sa introduca distinct de reglementarea generala,Codul penal , o prevedere speciala.
Rezulta de aici ca interpretarea data prin decizia emisa in solutionarea recursului in interesul legii este corecta atunci cand retine ca dispozitiile referitoare la cauza de nepedepsire prevazuta de art. 61 alin. 2 din legea nr. 78/2000 se aplica decat pentru denuntatorul unui act de cumparare de influenta,nu si pentru cel care denunta darea de mita. Argumentatia este similara cu cea de mai sus privind aplicatia metodei logice de interpretare,cu referire la argumentul strictei interpretari si aplicari a unei situatii de exceptie .Nu aceiasi concluzie,ci aceea contrara, se constata in ce priveste dispozitia din aceiasi decizie privind excluderea cauzei de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 C.pen. in cazul infractiunii de dare de mita la care se refera legea nr.78/2000 pentru motivatia de mai sus.
De aceea, pentru judecatorul ori procurorul investit cu solutionarea unei astfel de spete singura solutie este de a face aplicatia cauzei de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 C.pen. in cazul infractiunii de dare de mita ce face obiect al legii nr.78/2000 si a nu aplica in aceasta privinta decizia in interesul legii .Altfel zis ,chiar daca potrivit art. 4145 alin. 4 C.pr.pen. aceasta dezlegare a problemei de drept este obligatorie pentru instante, trebuie sa se constate ca are prioritate legea pe care este obligat s-o interpreteze si sa o aplice.
b. auto-transformarea intr-un legiuitor de data aceasta negativ consider este pe deplin valabila in cazul deciziei cu nr. 8 din 18.10.2010 pronuntata de catre Sectiile unite ale I.C.C.J. prin care a fost admis recursul procurorului general al Parchetului de pe langa I.C.C.J. si s-a stabilit ca normele de la art. 205,206 C.p. dar si cele de la art. 207 C.p. privind proba veritatii,abrogate prin art. I pct. 56 din legea nr. 278/2006 ( acestea din urma fiind declarate neconstitutionale conform celor mentionate), nu sunt in vigoare. Motivatia rezida in faptul ca in cazul de fata Sectiile unite ale ICCJ isi incalca nu numai propria competenta dar si pe cea a forurilor legiuitoare atunci cand cu privire la norme penale ( cele de la art. 205,206 si 207 Cp )in vigoare conform celor de mai jos stabileste ca sunt abrogate. Mai mult , dupa cum s-a aratat mai sus, Sectiile unite ale I.C.C.J. incalca principii fundamentale de origine constitutionala ce se refera la separatia si echilibrului puterilor in stat in baza carora rolul puterii judecatoresti este acela de a infaptui actul de justitie si nu de a legifera dar si norme de domeniu care prevad scopul deciziei de solutionare a recursului interesul legii este ,,interpretarea si aplicarea unitara a legii"(art. 4141 alin. 1 Cpp) iar efectele sale nu se produc asupra hotararilor judecatoresti examinate dar au caracter obligatoriu pentru instante,,ca dezlegare data problemelor de drept".Rezulta de aici, inca odata, ca ceea trebuie urmarit prin deciziile date de Sectiile unite ale I.C.C.J. este aplicarea legii in mod unitar iar obligativitatea lor este ca mod de interpretare si aplicare a legii. De aici decurge in mod logic ca daca se constata ca Sectiile unite ale I.C.C.J. au depasit competentele si au trecut pe domeniul puterii legiuitoare nu ne mai aflam in situatia unei dezlegari a unei probleme de drept cu caracter obligatoriu pentru instante. Aceasta din urma situatie este si in cazul nostru in care Sectiile unite ale ICCJ prin decizia mentionata cu nr. 8/18.10.2010 si-au incalcat competentele si au emis norme penale ,lucru care are drept consecinta ca nu poate opera caracterul obligatoriu al acestora. Este vorba de fapt de un conflict intre legea penala care se refera la aplicarea si sanctionarea ca fiind in vigoare art. 205,206 si 207 Cp conform celor mentionate anterior si decizia data in recursul in interesul legii de catre Sectiile unite ale I.C.C.J.,conflict care nu poate fi solutionat decat in favoarea legii. .
De asemenea, motivatia potrivit careia autoritatea politico-jurisdictionala ce este Curtea constitutionala s-ar transforma intr-un legiuitor in cazul de fata prin declararea, in baza deciziei nr. 62/18.01.2007, ca neconstitutionale a prevederilor cuprinse in art. I pct.56 din legea nr. 278/2006, de abrogare a art. 205 , 206 si 207 Cp, este total lipsita de temei intrucat Curtea mentionata si-a exercitat in limite constitutionale si legale competentele proprii. In concret ,prin decizia mentionata Curtea constitutionala decat a constatat ca sunt contrare normelor si principiilor legii fundamentale normele din legea de abrogare a art. 205 , 206 si 207 Cp,le-a declarat ca neconstitutionale iar efectele ce decurg din aceasta situatie au fost ope legis, adica acelea decurgand din aplicarea art. 147 alin. 1 din Constitutie,anume ca dispozitiile din legea mentionata declarate ca neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale in situatia de fata in care s-a realizat conditia ca forul legiuitor sa nu fi pus de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Trebuie sa ne raportam si la necesitatile sociale care justifica o astfel constatare si declarare ca neconstitutionale a acestor prevederile legale de abrogare a normelor de incriminare penale de art. art. 205 si 206 Cp,anume protectia demnitatii si onoarei persoanei pentru care legiuitorul a optat pentru un regim sanctionator adecvat, adica mai bland, ce prevede pedeapsa amenzii penale, deci un regim de echilibru intre ocrotirea acestor valori umane si comandamentele sociale ce se refera la asigurarea libertatii de expresie, inclusiv prin proba veritatii.
In plus, caracterul predictibil al normelor de la art. 205,206 si 207 C.pen. este asigurat printr-o practica judiciara suficient de indelungata iar problema de drept de fata poate fi inteleasa nu numai de practicienii dreptului ci si de cei fara cunostinte in domeniu.
3. deciziile date cu ocazia solutionarii recursurilor in interesul legii nu urmeaza intru-totul regimul prin care intra in vigoare si se abroga legea .In acest sens caracterul obligatoriu pentru instante ca dezlegare a problemei de drept acesta este dobandit de la data publicarii deciziei in Mon. Oficial al Romaniei, Partea I-a(art. 4145 alin. 4 C.p.p.) si au caracter accesoriu fata de aceasta. De aici rezulta ca nu se va putea invoca obligativitatea mentionata pentru cauzele penale solutionate anterior publicarii deciziei,deci ca deciziile date in recursurile in interesul legii nu pot retroactiva iar pierderea caracterului obligatoriu este tacita pentru deciziile mentionate atunci cand legea pentru interpretarea si aplicarea careia au fost date nu mai este in vigoare. Aceasta solutie se impune pentru decizia nr. XIII/2005 publicata in M.Of. nr. 119/8 febr. 2006 prin care I.C.C.J.,Sectiile unite au admis recursul in interesul legii in aplicarea dispozitiilor art. 2781 C.p.p., in forma anterioara modificarii introduse prin legea nr. 356/2006, prin care s-a stabilit ca ,,plangerea adresata direct instantei de judecata impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori,dupa caz,a rezolutiei de clasare,de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale,data de procuror,fara ca acestea sa fie atacate ,in prealabil conform art. 278 din Codul de procedura penala,la procurorul ierarhic superior,este inadmisibila" in conditiile in care prevederile art. 2781 C.pr. pen. au fost introduse prin art. I pct. 168 din legea nr. 281/2003 iar temeiul legal al acestei decizii nu mai exista ca urmare a prevederilor art. 2781 alin. 13 C.p.p. introdus prin legea nr. 356/2006 prin care se stabileste ca plangerea gresit indreptata se trimite organului judiciar competent ,cu mentiunea ca acest ultim text legal ca urmare dispozitiilor introduse prin art. XVIII pct. 39 din legea nr. 202/2.010 a fost modificat prin precizarea modalitatii trimiterii plangerii gresit indreptata si anume ca aceasta este calea administrativa.
4.in privinta conditiilor de admisibilitate prevazute de art. 4143 C.p.p. a recursului in interesul legii se mentioneaza ca este necesara dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate diferit de instantele de judecata prin hotarari definitive. De aici rezulta ca nu vor indeplini aceste conditii cazurile de interpretare si aplicare gresita a legii cu caracter accidental ,chiar daca acestea sunt cuprinse in hotarari judecatoresti definitive deoarece nu reprezinta ,,probleme de drept" dar si situatiile in care este vorba de o problema de drept ce este necesar sa primeasca o rezolvare cat mai aproape de litera si spiritul legii dar care nu a primit solutionari diferite prin hotarari definitive.
Data publicarii pe portal: 22.04.2011
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)
Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012