InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Olt

Anularea deciziei de modificare a raportului de serviciu

(Sentinta comerciala nr. 371 din data de 21.02.2012 pronuntata de Tribunalul Olt)

Domeniu Raporturi de munca | Dosare Tribunalul Olt | Jurisprudenta Tribunalul Olt

Anularea deciziei de modificare a raportului de serviciu
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Olt - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, reclamanta SBIV a formulat contestatie impotriva deciziei nr. 310/26.08.2011 emisa de parata Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Olt,  prin care a solicitat anularea acesteia si repunerea in functia avuta anterior de sef birou inspectii , precum si obligarea paratei la cheltuieli de judecata.
In fapt, reclamanta arata ca a primit decizia nr.310/26.08.2011 prin care, incepand cu acea data, i se  modifica raportul de serviciu  prin mutarea  temporara de pe functia publica de conducere sef birou inspectii in functia publica de executie -  consilier grad profesional superior.
Reclamanta precizeaza ca Decizia este netemeinica si nelegala, deoarece motivatia care a stat la baza emiterii acesteia in sensul ca ar exista  un dosar penal in care ar fi cercetata si ca ar putea influenta in vreun fel cercetarile din cauza penala, nu pot fi retinute, intrucat in cauza respectiva sunt realizate verificari de aceeasi natura si cu privire la directorul executiv al DSVSA Olt, care a si semnat decizia contestata, reclamanta considerand ca este absurd sa se aprecieze ca din functia de sef birou  ar putea influenta cercetarile penale, iar directorul, care si el este cercetat in acelasi dosar, sa nu poata influenta aceste cercetari.
Se invoca si lipsa mentiunii privind  data la care se pune in executare decizia si faptul ca aceasta decizie este semnata nelegal la compartimentul juridic de o alta persoana, care nu face parte din acest  compartiment si nici nu are studiile  necesare, si nu de consilierul juridic al institutiei parate.
S-a depus la dosar copie de pe decizia nr. 310 din 26.08.2011 emisa de parata.
La data de 14.09.2011, parata Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Olt a formulat intampinare  prin care a solicitat respingerea contestatiei formulate de reclamanta, ca neintemeiata.
In fapt, se arata ca reclamanta a formulat contestatie impotriva deciziei nr. 310/26.08.2011, prin care s-a modificat raportul de serviciu al acesteia prin mutarea  temporara de pe functia publica de conducere de sef Birou Inspectii pe functia publica de executie de consilier, grad profesional superior in cadrul serviciului Laborator.
Actul administrativ contestat a fost emis in baza art. 86 pct. 5 din Legea nr. 188/1999 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, intrucat Parchetul de pe langa Judecatoria Slatina a comunicat paratei  faptul ca fata de reclamanta s-a dispus urmarirea penala sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 248 alin. 1 C.p. in dosarul nr. 5324/P/2011.
Textul de lege anterior invocat stabileste ca, de la momentul inceperii urmaririi penale, in situatia in care functionarul public poate influenta cercetarea, persoana care are competenta numirii in functia publica, are obligatia sa dispuna mutarea temporara a functionarului public in cadrul altui compartiment sau altei structuri, fara personalitate juridica, a autoritatii ori institutiei publice.
Prin referatul nr. 11848/25.08.2011 intocmit de  presedintele Comisiei de Disciplina din  cadrul DSVSA Olt, se precizeaza faptul ca reclamanta are atributii se serviciu prevazute in fisa postului si in Regulamentul de Organizare si Functionare al institutiei, realizarea inspectiilor asupra modului in care sunt implementate si respectate de catre personalul din cadrul structurilor tehnice din cadrul DSVSA, prevederile legislatiei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, si, in calitate de sef birou de inspectii, poate influenta urmarirea penala datorita faptului ca in dosarul nr. 5324/P/2011 sunt audiati ca martori mai multi functionari publici  care se afla in servicii /birouri asupra carora se realizeaza inspectii.
Parata mai arata ca reclamanta are ca atributii si exercitarea activitatii de inspectie, inclusiv in cadrul unitatilor supuse controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, analizarea si solutionarea sesizarilor si reclamatiilor adresate de catre persoane fizice sau juridice, aplicand masurile legale ce se impun, obligatia de a propune si a participa impreuna cu alte institutii publice, la actiuni comune de inspectie sau la verificarea si cercetarea unor presupuse abuzuri si ilegalitati in domeniul specific de activitate.
In exercitarea  atributiilor specifice, are dreptul de a solicita si  de a ridica copii dupa toate documentele controlate si documentatiile relevante, precum si de a solicita note de relatii si precizari privind neconformitatile constatate in cadrul activitatii de inspectie, de a propune  directorului executiv al DSVSA sesizarea comisiei de disciplina cu privire la neindeplinirea atributiilor de serviciu de catre personalul din cadrul structurilor tehnice, de a gestiona evidenta proceselor verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor la normele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, care sunt repartizate pe baza de semnatura personalului cu atributii de inspectie si centralizeaza sanctiunile contraventionale aplicate.
Avand in vedere aceste sarcini de serviciu, reclamanta poate influenta urmarirea penala, atat prin faptul ca martorii sunt functionari publici din structurile supuse controlului, dar si prin faptul ca are dreptul de a solicita si de a ridica note de relatii  sau precizari privind neconformitatile constatate in cadrul activitatii de inspectie, acte care pot face obiectul urmaririi penale.
In drept, s-au invocat dispoz. art. 115 C.p.civ.
Reclamanta SBIV, la data de 01.11.2011, a depus  note scrise prin care a solicitat anularea deciziei nr. 310/26.08.2011, ca netemeinica si nelegala, reiterand aspectele din cererea de chemare in judecata , cu precizarea ca nu are putere de decizie, orice demers al acesteia urmand sa fie aprobat de directorul institutiei si ca numai impotriva acesteia s-a luat masura schimbarii din functie desi sunt si alte persoane cercetate.
S-au depus la dosar de catre reclamanta Ordinul nr. 1209 din 27.04.2011 pentru aprobarea Structurii organizatorice cadru si a Regulamentului de organizare si functionare ale directiilor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene, extras din atributiile  Biroului/Serviciului de inspectii si adresa nr. 17 /P/2011 a Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina.  
Parata a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de sustinerile partilor si de dispozitiile legale incidente in cauza, instanta retine urmatoarele aspecte de fapt si de drept:
Reclamanta a formulat contestatie impotriva deciziei nr. 310/26.08.2011, prin care s-a modificat raportul de serviciu al acesteia prin mutarea  temporara de pe functia publica de conducere de sef Birou Inspectii pe functia publica de executie de consilier, grad profesional superior in cadrul Serviciului Laborator.
Actul administrativ contestat a fost emis in baza art. 86 pct. 5 din Legea nr. 188/1999 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, intrucat Parchetul de pe langa Judecatoria Slatina a comunicat paratei  faptul ca fata de reclamanta s-a dispus urmarirea penala sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 248 alin. 1 C.p. in dosarul nr. 5324/P/2011.
In conformitate cu prevederile  art. 86 pct.5 din Legea nr. 188/1999R, de la momentul inceperii urmaririi penale, in situatia in care functionarul public poate influenta cercetarea, persoana care are competenta numirii in functia publica, are obligatia sa dispuna mutarea temporara a functionarului public in cadrul altui compartiment sau altei structuri, fara personalitate juridica, a autoritatii ori institutiei publice.
Prin referatul nr. 11848/25.08.2011 intocmit de  presedintele Comisiei de Disciplina din  cadrul DSVSA Olt,a fost sesizata conducerea institutiei cu privire la  faptul ca reclamanta are atributii de serviciu prevazute in fisa postului si in Regulamentul de Organizare si Functionare al institutiei, realizarea inspectiilor asupra modului in care sunt implementate si respectate de catre personalul din cadrul structurilor tehnice din cadrul DSVSA, prevederile legislatiei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, si, in calitate de sef birou de inspectii, poate influenta urmarirea penala datorita faptului ca in dosarul nr. 5324/P/2011 sunt audiati ca martori mai multi functionari publici  care se afla in servicii /birouri asupra carora se realizeaza inspectii.
Reclamanta are ca atributii si exercitarea activitatii de inspectie, inclusiv in cadrul unitatilor supuse controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, analizarea si solutionarea sesizarilor si reclamatiilor adresate de catre persoane fizice sau juridice, aplicand masurile legale ce se impun, obligatia de a propune si a participa impreuna cu alte institutii publice, la actiuni comune de inspectie sau la verificarea si cercetarea unor presupuse abuzuri si ilegalitati in domeniul specific de activitate.
In exercitarea  atributiilor specifice, are dreptul de a solicita si  de a ridica copii dupa toate documentele controlate si documentatiile relevante, precum si de a solicita note de relatii si precizari privind neconformitatile constatate in cadrul activitatii de inspectie, de a propune  directorului executiv al DSVSA sesizarea comisiei de disciplina cu privire la neindeplinirea atributiilor de serviciu de catre personalul din cadrul structurilor tehnice, de a gestiona evidenta proceselor verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor la normele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, care sunt repartizate pe baza de semnatura personalului cu atributii de inspectie si centralizeaza sanctiunile contraventionale aplicate.
Din adresa nr. 5324/P/2010 emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria Slatina reiese ca in dosarul nr. 5324/P/2011 s-a inceput urmarirea penala fata de invinuitii CR -sub aspectul savarsirii infractiunii prev.de art. 248 alin. 1 cod penal si  art. 215/1 alin. 1 cod penal, SIV - sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 248 alin. 1 cod penal.
Acest fapt rezulta si din adresa nr. 17/P/2011 emisa de acelasi parchet catre Cabinet Avocat ILS, in dosarul penal efectuandu-se cercetari fata de mai multe persoane printre care invinuitii CR,SBIV, BV , AF sub aspectul infractiunilor prev.de art. 248 alin. 1 cod penal , art. 146 cod penal, art. 248/1 cod penal, art. 215 alin. 1 si 3 cod penal, art. 215/1 cod penal si  art. 302/1 cod penal.
Se constata ca organele de urmarire penala efectueaza cercetari cu privire la mai multi functionari publici din cadrul DSVSA Olt , dintre care unii isi desfasoara activitatea in servicii/birouri ce sunt supuse , prin natura atributiilor de serviciu, activitatii de inspectie desfasurata de Biroul de Inspectii, care verifica modul in care sunt implementate si respectate de catre personalul din cadrul structurilor tehnice din cadrul institutiei, prevederile legislatiei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor.
Reclamanta are ca atributii in fisa postului realizarea inspectiilor in ceea ce priveste modul in care sunt implementate si respectate de catre personalul din cadrul structurilor tehnice, prevederile legislatiei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor si, dupa verificarea indeplinirii si respectarii planului de masuri elaborate de catre structurile tehnice din cadrul DSVSA Olt, poate sa propuna masuri de sanctionare disciplinara pentru personalul care isi desfasoara activitatea in domeniul tehnic sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, are dreptul de a solicita si de a ridica copii de pe toate documentele controlate si documentatiile relevante si de a propune directorului executiv sesizarea Comisiei de disciplina cu privire la neindeplinirea atributiilor de serviciu de catre personalul din cadrul structurilor tehnice ale institutiei.
Printre persoanele fata de care se efectueaza cercetari se afla si medicinii veterinari AF si CR care isi desfasoara activitatea in cadrul circumscriptiilor sanitare veterinare zonale S 1 si, respectiv , S 2 , reclamanta , in calitate de sef Birou de inspectii , realizand inspectii in ceea ce priveste modul de implementare si respectare a prevederilor legislatiei sanitare veterinare pentru siguranta alimentelor, inclusiv si asupra celor doi medici veterinari indicati.   
Chiar daca organele de urmarire penala nu au comunicat numele unor persoane ce au fost sau vor fi audiate in cauza penala in care este cercetata reclamanta, aspect asupra caruia instanta nu a insistat avand in vedere ca in faza de urmarire penala cercetarile nu sunt publice, tinand seama de specificul infractiunii pentru care s-a inceput urmarirea penala fata de reclamanta, si anume art. 248 cod penal (abuz in serviciu contra intereselor publice), instanta apreciaza ca, in cauza, parata a dispus o masura legala prin decizia nr. 310 din 26.08.2011 in sensul mutarii temporare a reclamantei in cadrul altui compartiment,pe o functie de executie, intrucat reclamanta , prin natura atributiilor de serviciu, putea influenta cercetarea penala .
Aceasta cu atat mai mult cu cat organele de urmarire penala pot proceda nu numai la audierea unor persoane care au calitatea de functionari publici si fac parte din structurile supuse controlului desfasurat de  reclamanta, dar pot sa verifice si  documente si documentatii considerate relevante la care, de asemenea, reclamanta are acces conform fisei postului.
In ceea ce priveste criticile formulate cu privire la faptul ca in cuprinsul deciziei nu se mentioneaza data la care se pune in executare, instanta le apreciaza ca neintemeiate pentru ca in cuprinsul  art. 1 din actul administrativ atacat se face precizarea ca "incepand cu data prezentei se modifica raportul de serviciu al doamnei SBIV, prin mutarea temporara de pe functia publica de conducere de sef Birou de Inspectii , pe functia publica de executie de consilier, grad profesional superior , studii S, clasa 50, gradatia 5 , in cadrul Serviciului Laborator pana la scoaterea de sub urmarire penala sau trimiterea in judecata".
Se constata, astfel, ca data inceperi, executarii actului administrativ este 26.08.2011.
Referitor la lipsa semnaturii de pe actul administrativ a consilierului juridic al institutiei si semnarea acestuia de un alt functionar public, din inscrisurile depuse la dosar de catre parata reiese ca la data emiterii deciziei contestate ,consilierul juridic al institutiei se afla in concediu legal de odihna , iar atributiile de serviciu ale acestuia au fost indeplinite in acea perioada de catre Stefan Nicolae  care  a semnat pentru consilierul juridic, dovada in acest sens fiind decizia nr. 309 din 24.08.2011 referitoare la preluare sarcini de serviciu.
Avand in vedere ca in organigrama si in statul de functii de la nivelul DSVSA Olt exista o singura functie publica de consilier juridic si nu exista o alta persoana cu studii juridice care sa preia atributiile pe perioada concediului de odihna acordat consilierului juridic, instanta apreciaza ca semnarea deciziei in numele consilierului juridic de catre o alta persoana din cadrul paratei,nu atrage nulitatea absoluta a deciziei de modificare a raportului de serviciu, reclamanta nefacand dovada unei vatamari care sa determine o astfel de nulitate.
 Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca decizia nr. 310 din 26.08.2011 emisa de parata ,prin care s-a modificat raportul de serviciu ale reclamantei, prin mutarea temporara de pe functia publica, in temeiul  art. 86 pct.5 din Legea nr. 188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare, este motivata in fapt si in drept si a fost emisa in baza adresei nr.6734 din 26.05.2011 a Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina, masura dispusa prin aceasta fiind legala si temeinica, iar cererea de chemare in judecata avand ca obiect contestatia formulata de reclamanta impotriva acesteia,  va fi respinsa ca neintemeiata. 

Data publicarii pe portal : 18.06.2012
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Raporturi de munca

DECIZIE DE IMPUTARE. NELEGALITATEA EMITERII ACTULUI RAPORTAT LA DISP. ART. 169 (164) CODUL MUNCII republicat - Sentinta civila nr. 5773/97/2010 din data de 24.01.2011
NERESPECTAREA CLAUZELOR NEGOCIATE PRIN CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA. CONSECINTA OBLIGARII ANGAJATULUI LA PLATA UNOR DESPAGUBIRI. - Sentinta civila nr. 1648/97/2010 din data de 24.02.2011
SANCTIONARE DISCIPLINARA. EXCEPTIA TARDIVITATII EMITERII DECIZIEI - Sentinta civila nr. 680/LM/2011 din data de 21.04.2011
GREVA DE AVERTISMENT. NEINDEPLINIREA CONDITIILOR IMPUSE DE LEGEA NR. 62/2011, A DIALOGULUI SOCIAL.NELEGALITATE - Sentinta civila nr. 1189/LM/2011 din data de 26.05.2011
Conflict de munca. Criteriile de acordare ale adaosului pentru sarbatoarea de Pasti prevazut in Contractul colectiv de munca. Functionarea sucursalei in baza delegarilor de competenta. - Sentinta civila nr. 1557/LM/2010 din data de 02.11.2010
Recurs rectificare carnet de munca - Sentinta civila nr. 1719 din data de 25.01.2010
Raspunderea patrimoniala a angajatilor. - Sentinta civila nr. 217 din data de 24.02.2011
Lipsa in gestiune. Raspunderea patrimoniala a mostenitorilor salariatului decedat. - Sentinta civila nr. 835 din data de 16.06.2011
Actiunea in raspundere patrimoniala. Prejudiciul produs de sofer prin depasirea consumului de combustibil. - Sentinta civila nr. 309 din data de 24.03.2011
Drepturi salariale - Sentinta comerciala nr. 472/CA din data de 09.09.2010
LITIGIU DE MUNCA. RASPUNDERE SUBSIDIARA - Decizie nr. 10 din data de 19.01.2010
Functionar public cu statut special. Incetarea raporturilor de serviciu urmare a intervenirii unei hotarari penale definitive de condamnare. Petenta ofiter de politie judiciara. Atacarea ordinului Ministerului Afacerilor de Interne prin care s-a constata - Decizie nr. 62/F din data de 10.04.2014
Acordarea indemnizatiei de dispozitiv - Decizie nr. 488/F din data de 25.04.2008
Spor de confidentialitate solicitat de magistrati – admisibilitate. - Decizie nr. 348/F din data de 16.04.2008
Acordarea pentru anumite categorii de politisti din cadrul structurilor teritoriale ale Politiei Romane, a suplimentelor de hrana M12B, daca acestia desfasoara activitati in ture. Aplicabilitatea HG nr. 65/2003 si Ordinul MAI nr. 440/2003. - Decizie nr. 617/R din data de 30.09.2008
Dreptul functionarilor publici angajati in structuri MIRA de a li se plati prima de concediu si sporul de fidelitate. Admisibilitatea chemarii in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor. - Decizie nr. 429/R din data de 01.07.2008
Legalitatea acordarii – pentru politisti a sporului de fidelitate si a primei de concediu. Drepturile salariale suspendate nu au fost anulate prin actele normative care au determinat suspendarea, anume legile bugetului de stat pe anul 2001-2006 - Decizie nr. 434/R din data de 01.07.2008
Reactualizarea debitului principal cu rata inflatiei si acordarea de dobanzi legale pentru neexecutarea la timp a obligatiilor de plata. Regim juridic si temeiuri de drept. - Decizie nr. 146/R din data de 03.04.2007
Contencios administrativ si fiscal - litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) - Sentinta civila nr. 7/CC din data de 03.02.2010
Sanctiune disciplinara. Vinovatie salariat. - Decizie nr. 1727 din data de 21.10.2013