InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Olt

Neintrunirea elementelor constitutive pe latura subiectiva ale infractiunii de evaziune fiscala

(Sentinta penala nr. 89 din data de 15.05.2013 pronuntata de Tribunalul Olt)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Tribunalul Olt | Jurisprudenta Tribunalul Olt

Prin sentinta penala nr. 89 pron. la data de 15 mai 2013 de Tribunalul Olt in dosarul nr. 8322/104/2012 in baza art. 11 punctul 2 lit. a si art. 10 alin.1 lit. d Cod procedura penala a fost achitat  inculpatul A. F. V., ,  CNP 1861125430011 cu privire la infractiunile de :
- evaziune fiscala, prevazuta  de art. 4 din Legea nr. 241/2005;
- evaziune fiscala, prevazuta de art. 9 lit. f  din Legea nr. 241/2005.
In baza art. 192 alin. 2 Cod de procedura penala cheltuielile judiciare s-a dispus sa ramana in sarcina statului, din care 200 lei reprezinta onorariu aparator din oficiu (conform delegatiei pentru asistenta judiciara obligatorie nr.13 din 09.01.2013).
       Pentru a se pronunta aceasta sentinta instanta avut in vedere  urmatoarele ,, Prin rechizitoriul nr. 143/P/2011 al procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Olt inregistrat la aceasta instanta la nr. 8322/104/2012 a fost trimis in judecata inculpatul A. F. V. , cercetat in stare de libertate sub aspectul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala prevazute de  art. 4 si  art.9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
S-a retinut in actul de sesizare a instantei, in esenta, faptul ca inculpatul, in calitate de unic asociat si administrator al SC R. V. B. SRL, a refuzat nejustificat sa prezinte organelor competente documentele legale, in scopul impiedicarii verificarilor financiare, si s-a sustras de la efectuarea verificarilor financiare prin nedeclararea sediului societatii.
          Pentru a se retine aceasta situatie de fapt in cursul urmaririi penale  s-au administrat urmatoarele mijloace de proba:  sesizare Garda Financiara - Sectia Olt; nota raport nr. 70798/08.12.2010, declaratie martor, adresa si istoric ORC Olt, copie a contractului de comodat din 06.01.2010, invitatia nr. 32034/15.11.2010 si confirmare de primire nr. 704681/17.11.2010.
         Cauza a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 27.12.2012, fixandu-se termen aleatoriu la data de 06.02.2013.
          Desi legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la instanta in vederea audierii, din inscrisurile de la dosar rezultand ca acesta este plecat la munca in Spania, fara a i se cunoaste adresa.
           A fost audiat martorul B. R. a carui declaratie a fost consemnata si se afla atasata la dosarul cauzei.
Din analiza coroborata a mijloacelor de proba administrate in cauza instanta retine in fapt urmatoarea situatie .
La data de 05.01.2011 Garda Financiara - Sectia Olt a sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul Olt cu privire la faptul ca numitul A. F. V., administrator al SC R. V. B. SRL Slatina refuza nejustificat sa se prezinte la sediul organului fiscal, respectiv se sustrage de la indeplinirea obligatiilor fiscale prin nedeclararea sediului societatii.
In urma verificarilor efectuate s-a stabilit faptul ca SC ROMDEN VAN BIN SRL Slatina administrata de inculpatul A. F. V. a primit la data de 15.11.2010 invitatia nr. 32034 emisa de organele fiscale, dovada fiind confirmarea de primire nr. 704681/17.11.2010, insa nu a pus la dispozitia organelor de control fiscal documentele financiar contabile ale societatii in vederea efectuarii verificarilor .
La data de 08.12.2010 comisarii din cadrul Garzii Financiare - Sectia Olt s-au deplasat la sediul declarat al SC R. V. B. SRL Slatina in vederea efectuarii unui control privind stabilirea realitatii si legalitatii operatiunilor comerciale derulate cu SC M. H. SRL S. jud. A. derulat in perioada 01.01.2010 - 09.09.2010.
Cu aceasta ocazie s-a constatat ca administratorul  SC R. V. B. SRL Slatina - inculpatul A. F. V. nu a fost gasit , iar contractul de comodat incheiat in data de 06.01.2010 in baza caruia se stabilise sediul social al societatii era expirat din data de 06.06.2010.
Inculpatul A. F. V. nu s-a prezentat la sediul organului de control desi a fost trimisa cate o invitatie atat la sediul social al SC R. V. B. SRL  , unde plicul a fost returnat cu mentiunea "destinatar lipsa domiciliu" cat si la domiciliul sau din Comuna C. jud. T., unde invitatia nr. OT - 32034/15.11.2011 a fost semnata la rubrica "destinatar" de catre inculpatul A. , asa cum rezulta din confirmarea de primire nr. 704681/17.11.2010 (invitatia despre care s-a facut vorbire mai sus).
Din procesele - verbale incheiate cu ocazia cautarilor efectuate privind pe inculpatul A. F. V. a rezultat ca acesta a plecat la munca in Spania in luna iulie 2011, in consecinta la data de 17.11.2010 se afla la domiciliu si a semnat de primire invitatia emisa de Garda Financiara - Sectia Olt.
Din istoricul SC R. V.B. SRL intocmit de catre Oficiul Registrului Comertului Olt rezulta ca sediul social al S.C. R. V. B. SRL a fost stabilit in municipiul Slatina str.B. bl. ,sc., in baza contractului de comodat nr. 173/06.01.2010 incheiat intre martorul B. S. R. in calitate de comodat si SC  R. V. B. SRL reprezentata de inculpatul A. F. V. in calitate de comodatar. Contractul a fost incheiat pentru 6 luni, astfel incat la data de 06.06.2010 a expirat, nemaifiind prelungit.
  Situatia de fapt expusa anterior rezulta cu certitudine in cauza atat din analiza directa a  inscrisurilor cat si a declaratiei martorului audiat nemijlocit de catre instanta.
          Martorul B. S. R. a declarat faptul ca in cursul anului 2009 s-a deplasat in localitatea C. judetul T. unde, prin intermediul unui nepot, l-a cunoscut pe inculpatul A. F. V. care i-a relatat ca intentioneaza sa achizitioneze o Wola si sa infiinteze o societate cu sediul in Slatina , ocazie cu care l-a rugat sa-l ajute sa gaseasca un spatiu pentru stabilirea sediului acestei societati.
De asemenea, martorul confirma faptul ca a incheiat contractul de comodat nr. 173/06.01.2010 pe o perioada de 6 luni cu inculpatul A. F. V. si arata ca de la data incheierii contractului inculpatul nu s-a mai prezentat sa ia cheile de la imobil si nici nu a desfasurat vreo activitate in spatiul inchiriat.
Faptele inculpatului astfel cum acestea au fost descrise nu intrunesc insa elementele constitutive ale infractiunilor de evaziune fiscala prevazute de  art. 4 si  art.9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii subiective.
Pentru a aprecia astfel instanta constata ca, in conformitate cu dispozitiile art. 4 din Lg. 241/2005, in vigoare la data comiterii faptelor, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare sau cu amenda refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, dupa ce a fost somata de 3 ori, documentele legale si bunurile din patrimoniu, in scopul impiedicarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale.
De asemenea conform art. 9 lit. f din acelasi act normativ,constituie infractiune de evaziune fiscala si se pedepseste cu inchisoare si interzicerea unor drepturi, sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, fapta savarsita in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale.
        Este indubitabil ca textul  sanctioneaza numai acele fapte savarsite cu vinovatie  sub forma intentiei directe, astfel cum prevad dispozitiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a  C.p. in scopul impiedicarii verificarilor financiare sau in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale.
      Este necesar deci, ca pe baza de probe sa se stabileasca in cauza nu numai ca s-au savarsit aceste fapte dar si faptul ca inculpatul le-a savarsit in mod expres in scopul impiedicarii verificarilor financiare sau in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale, fiind exclus astfel ca el sa fi actionat fara credinta.
        In analiza acestor aspecte instanta trebuie sa aiba in vedere toate circumstantele faptelor, precum si, pe plan subiectiv, existenta intentiei inculpatului de atingere a scopurilor aratate de legiuitor.
Instanta apreciaza ca  probele sunt insuficiente sub acest din urma aspect.
In conditiile art.  345 alin. 2 C.p.p. instanta va pronunta condamnarea  numai in masura in care se  constata ca fapta  exista, a fost savarsita de inculpat si constituie  infractiune, iar conform definitiei  infractiunii date de art. 17 C.p., "infractiunea este  numai fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie si care prezinta pericol social".
         In cazul infractiunilor pentru care a fost trimis in judecata inculpatul simpla savarsire a faptelor nu poate duce la masuri sanctionatorii de natura penala.
         Pentru astfel de masuri, existenta unor probe din care sa rezulte ca faptele asa cum au fost descrise anterior au fost savarsite in scopul impiedicarii verificarilor financiare sau in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale si ca acest scop sa fi avut un caracter vadit, adica sa fi fost urmarit in mod neindoielnic.
          Instanta apreciaza ca, in lipsa scopului ilicit, faptele nu constituie infractiunile de evaziune fiscala.
           Daca scopul exista, el trebuie dovedit de catre organul care considera ca s-a savarsit o infractiune, aplicarea principiului prezumtiei de nevinovatie impunand aceasta.
           Pe de alta parte, exista discutii si din alt punct de vedere cu privire la caracterizarea ca infractiuni a faptelor savarsite de inculpat.
  Astfel, sa aratat anterior ca art. 4 din Legea nr. 241/2005, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare sau cu amenda refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, dupa ce a fost somata de 3 ori, documentele legale si bunurile din patrimoniu, in scopul impiedicarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale.
In cauza se poate observa faptul ca s-au trimis doua somatii, una la domiciliul inculpatului si cealalta la sediul SC R. V. B. SRL unde inculpatul, conform declaratiilor martorilor, nu a desfasurat nici un fel de activitate, neprimind nici macar cheile de acces in imobil (conform declaratiei martorului audiat in cauza ).
Astfel, in cauza nu este indeplinita nici conditia somarii de trei ori a contribuabilului, asa cum prevede textul de lege invocat.
In ceea ce priveste infractiunea prevazuta de art.9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, discutiile sunt chiar mai ample si in parte exced cadrului procesual al prezentei cauze.
        Cu privire la infractiunea sanctionata aceasta consta in "nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate", doar daca asa cum s-a aratat anterior fapta a fost savarsita in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale.
        Altfel fapta nu constituie prin ea insasi o infractiune, o conditie necesara fiind ca aceasta sa fie coroborata cu sustragerea de la efectuarea verificarilor fiscale. In caz contrar, exisa sanctiuni (nu de natura penala), atat in Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, cat si in Legea nr.26/1990 privind Registrul Comertului.
       Cea mai drastica dintre acestea este cea prevazuta de art. 237 alin. 1 lit. c din legea nr. 31/1990 republicata. In temeiul acestui text de lege Oficiul National al Registrului Comertului, care in mod normal tine evidenta si sub aspectul existentei sediului societatilor, are obligatia ca la expirarea unui titlu privind sediul sa solicite tribunalului dizolvarea societatii.
      Insa, in cauza, conform consideratiilor anterioare, dubiul care subzista sub aspectul laturii subiective a infractiunilor pentru care a fost trimis in judecata inculpatul dupa administrarea integrala a materialului probator prevaleaza celorlalte aspecte si profita in intregime  inculpatului, neputandu-se stabili savarsirea de catre inculpat a faptelor in scopul impiedicarii verificarilor financiare sau in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale si ca acest scop a avut un caracter vadit, adica a fost urmarit in mod neindoielnic.
In raport de aceste considerente, in baza art. 11 pct. 2 lit. a  rap. la art. 10 alin. 1 lit. d C.p.p. instanta va achita inculpatul pentru savarsirea fiecareia dintre infractiunile de evaziune fiscala prevazute de  art. 4 si  art.9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, apreciind ca faptele nu intrunesc elementele  constitutive ale  acestor infractiuni, sub aspectul laturii subiective.
Se va face aplicarea dispoz. art. 192 alin 3 C.p.p cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat. ‘’

Data publicarii pe portal:20.05.2013
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012