InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arad

Procedura insolventei

(Sentinta comerciala nr. 124 din data de 25.01.2010 pronuntata de Tribunalul Arad)

Domeniu Faliment | Dosare Tribunalul Arad | Jurisprudenta Tribunalul Arad

Prin Sentinta comerciala nr.124 /25.01.2010 pronuntata de Tribunalul Arad in Dosar nr.4781/108/2009  a fost admisa  cererea formulata de reclamanta . in calitate de administrator judiciar al G.SRL Arad, impotriva paratului A.  D. si a fost obligat paratul sa plateasca in averea debitoarei suma de 135.000 lei.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut  ca prin sentinta comerciala nr. 524/23.03.2009 pronuntata de Tribunalul Arad Sectia comerciala, in dosarul nr. 597/108/2009 a fost deschisa procedura insolventei fata de SC G. SRL .
Cu aceasta ocazie a fost desemnat administratorul judiciar Casa de Insolventa . cu administrarea procedurii insolventei, societatii fiindu-i ridicat dreptul de administrare prin organele sale de conducere si a fost instituita obligatia fostului administrator de a depune la dosarul cauzei si la lichidatorul judiciar documentele prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Administratorul societar s-a conformat dispozitiilor instantei cu privire la predarea documentelor, dar nu si cu privire la predarea bunurilor societatii pentru a putea fi inventariate, a disponibilitatilor banesti, acestea  neregasindu-se in patrimoniul debitoarei.
Desi din documentele financiar-contabile ale societatii pentru perioadele fiscale 2008-2009 puse la dispozitia administratorului judiciar de catre parat, debitoarea figureaza cu suma de 135.000 lei stocuri constand in cantitatea de  13.500 m3 balast, acesta nu a putut fi inventariat si nu a fost predat administratorului judiciar.
  In urma notificarii reclamantului, paratul s-a prezentat la sediul administratorului judiciar la data de 03.06.2009 si, ca justificare a existentei stocului ce figureaza in balanta de verificare din luna martie 2009 - cont 301 "Materii prime", a prezentat acestuia in copie, procesul verbal incheiat la data de 01.11.1997 cu ocazia Adunarii Generale a Asociatilor SC A. SRL Arad si Borderoul de Achizitii nr. 20/16.01.2008, sustinand ca stocul se afla la SC A.SRL .
Din borderoul de achizitii nr. 20/16.01.2008 si situatiile financiar-contabile reiese ca SC Gr. SRL in 16.01.2008 a achizitionat de la administratorul societatii - paratul A. D., persoana fizica, cantitatea de 13.500 m3 balast, la pretul unitar/m3 de 10 lei, pretul total fiind 135.000 lei, pretul balastrului achizitionat fiind achitat integral persoanei fizice A. D.
Din procesul-verbal incheiat la 01.11.1997 cu ocazia Adunarii Generale a Asociatilor SC A. SRL ., reiese ca dl. A. D. are in custodie 20.000 m3 balast si nu ca ar fi predat in custodie aceasta cantitate de balast.
Prin adresa nr. 3110/16.06.2009 reclamantul a notificat SC A. SRL sa-i predea cantitatea de 13500 m3 balast, dar aceasta, prin adresa nr. 3972/09.07.2009 a aratat ca nu are nici un raport comercial si nici o datorie catre SC G. SRL sau dl. A. D. si a anexat Actul Aditional autentic al SC A. SRL din care rezulta ca la data autentificarii, respectiv 06.11.1997, paratul si-a incasat de la societate toate drepturile ce decurg din calitatea sa si ca nu mai are nici o pretentie de nici o natura fata de SC A. SRL si fata de ceilalti asociati ai acestei societati.
Acest raspuns a fost comunicat si paratului, impreuna cu solicitarea repetata a administratorului judiciar ca, pana la data de 10.08.2009 sa se prezinte in vederea inventarierii si predarii patrimoniului societatii catre administratorul judiciar.
Paratul nu s-a prezentat la interogatoriu, iar potrivit art. 225 cod procedura civila, lipsa sa nejustificata de la interogatoriu echivaleaza cu o marturisire deplina sau cu un inceput de dovada, aceasta din urma, completata cu dovezile depuse la dosar, confirmand situatia de fapt mai sus retinuta.
Avand in vedere ca raspunderea instituita de art. 138 din legea insolventei este una de tip delictual, judecatorul sindic va analiza raspunderea paratului fata de fiecare dintre faptele retinute in  "Raportului privind cauzele si imprejurarile care au dus societatea SC G. SRL in starea de insolventa" si aratate in actiunea reclamantei.
In conformitate cu considerentele de mai sus, judecatorul sindic constata ca, potrivit art. 138, alin. 1, lit. a, poate fi atrasa raspunderea paratului daca acesta a folosit bunurile sau creditele societatii in folosul sau propriu sau in cel al altei persoane, iar potrivit lit. e din acelasi articol al aceluiasi act normativ, paratul a deturnat sau a ascuns o parte din pasivul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia.
In ambele situatii, legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si consecinta atingerii starii de insolventa intr-una dintre variantele mai sus descrise, este intarita prin lipsa paratului de la interogatoriu, fapt ce face sa devina aplicabile prezumtiile legale prevazute in art. 225 cod procedura civila (marturisire deplina sau inceput de dovada).
Judecatorul sindic constata ca, potrivit starii de fapt mai sus descrise rezulta cu certitudine prejudiciul de 135.000 lei, prejudiciu care a fost produs de parat in modalitatea mai sus descrisa, fapta incadrandu-se in acele fapte descrise la art. 138, alin. 1, lit. a si e din Legea nr. 85/2006.
Pentru a opera raspunderea insa, este necesar sa existe o legatura de cauzalitate intre faptele paratului, astfel cum acestea au fost descrise anterior si ajungerea SC G. SRL in starea de insolventa.
Astfel cum rezulta din Raportul de cauze atasat, judecatorul sindic retine ca, datorita neutilizarii disponibilitatilor banesti, a resurselor societatii, SC G. SRL a ajuns in starea de insolventa.
O alta cauza pentru care societatea a ajuns in stare de insolventa, este acela al operarii unor operatiuni fictive care au fost inregistrate in contabilitatea societatii si i-au marit insolventa. Aceasta consta in fapta paratului de a "vinde" societatii, cantitatea de 13.500 m3 balast, in mod  fictiv, din moment ce existenta faptica a balastului nu s-a putut proba, balastul nefiind predat administratorului judiciar in vederea inventarierii. Mai mult, paratul a incasat intregul pret al acestui balast, respectiv suma de 135.000 lei.
Din cele mai sus retinute, judecatorul sindic constata ca este dovedita si legatura de cauzalitate dintre prejudiciu, fapta paratului si raportul de cauzalitate dintre cele doua cu consecinta maririi insolventei SC G.SRL Arad, astfel incat aceasta nu a mai putut evita starea de insolventa.
Avand in vedere considerentele de mai sus, judecatorul sindic a admis actiunea si a obligat pe parat sa suporte din averea personala prejudiciul adus societatii al carui administrator a fost pana la concurenta sumei de 135.000 lei.
Prin Decizia civila nr.553/26 aprilie 2010, a Curtii  de Apel Timisoara a fost admis recursul declarat de parat  a fost modificata hotararea primei instante in sensul ca a obligat paratul sa suporte suma de 102.195,37lei.
Pentru a hotara astfel, Curtea a retinut din probele administrate in cauza (borderoul de achizitii nr.20/16.01.2008 si situatiile financiar-contabile) ca debitoarea SC G. SRL a achizitionat la data de in 16.01.2008 de la administratorul societatii, paratul A. D., ca persoana fizica, cantitatea de 13.500 m3 balast, la pretul unitar/m3 de 10 lei, pretul total fiind 135.000 lei, pretul balastului achizitionat fiind achitat integral persoanei fizice A. D.
Paratul a sustinut in prima instanta si in recurs ca ar fi lasat in custodie la SC A. SRL aceasta cantitate de balast si ca lichidatorul debitoarei poate sa o ridice de la societatea indicata.
Prin adresa nr. 3110/16.06.2009 lichidatorul judiciar al debitoarei a notificat SC A. SRL sa-i predea cantitatea de 13500 m3 balast, dar aceasta din urma, prin adresa nr. 3972/09.07.2009 a aratat ca nu are nici un raport comercial si nici o datorie catre SC G. SRL sau catre parat, anexand Actul Aditional autentic al SC A. SRL din care rezulta ca la data autentificarii, respectiv 06.11.1997, paratul si-a incasat de la societate toate drepturile ce decurg din calitatea sa si ca nu mai are nici o pretentie de nici o natura fata de SC Agat SRL si fata de ceilalti asociati ai acestei societati.
In aceste conditii, avand in vedere ca paratul a incasat de la societatea pe care o administra suma reprezentand contravaloarea balastului si nu s-a dovedit ca acesta a fost vreodata predat societatii, incheind un contract de vanzare cumparare cu sine insusi prin care a prejudiciat debitoarea, determinand intrarea ei in insolventa,  in cauza sunt incidente prevederile art. 138 al. 1 lit. a si e din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care solutia primei instante este sub acest aspect legala si temeinica.
Pe de alta parte insa, din tabelul definitiv al creantelor intocmit pentru debitoarea SC G. SRL rezulta ca totalul datoriilor debitoarei falite este de 102.195,37 lei, motiv pentru care raspunderea paratului trebuia atrasa numai pana la concurenta acestei sume, conform art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, sub acest aspect recursul paratului fiind intemeiat.
  Asa fiind, in baza art. 312 C. pr. civ., Curtea va admite recursul declarat de parat si va modifica in parte sentinta recurata, in sensul ca va obliga paratul sa suporte suma de 102.195,37 lei din pasivul debitoarei, mentinand in rest dispozitiile sentintei recurate.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006