InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bucuresti

Recurs. Pronuntarea pe fond a unei noi solutii de condamnare, avand in vedere incidenta cazurilor de casare prevazute de art.3859 alin.1 pct.17 si pct.171 din Codul de procedura penala.

(Decizie nr. 221 din data de 31.01.2011 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Curtea de Apel Bucuresti | Jurisprudenta Curtea de Apel Bucuresti

      Recurs. Pronuntarea pe fond a unei noi solutii de condamnare, avand in vedere incidenta cazurilor de casare prevazute de art.3859 alin.1 pct.17 si pct.171 din Codul de procedura penala.
      
      Art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala - Cazurile prevazute in alin.1 pct.1-7, 10, 13, 14, 19 si 20 se iau in considerare intotdeauna din oficiu, iar cele de la pct.11, 12, 15, 17, 171 si 18 se iau in considerare din oficiu numai cand au influentat asupra hotararii in defavoarea inculpatului.

      Curtea Constitutionala - Decizia nr.783 din 12 mai 2009 - referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.I pct.185 din Legea nr.356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi - publicata in Monitorul Oficial nr.404 din 15.06.2009 - "Curtea constata ca abrogarea pct.171 al art.3859 alin.1 din Codul de procedura penala, prin eliminarea posibilitatii criticarii pe calea recursului a unei hotarari judecatoresti pe motiv ca este contrara legii sau ca s-a facut o gresita aplicare a legii, inchide partii interesate calea valorificarii efective a dreptului incalcat. Curtea constata ca abrogarea art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala incalca dispozitiile constitutionale ale art.21 privind accesul liber la justitie, precum si ale art.20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului raportate la prevederile art.6 referitoare la dreptul la un proces echitabil si ale art.13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale".
      
      (CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA I PENALA,       DECIZIA NR.221 DIN 31 IANUARIE 2011)
      
      
      Prin Sentinta penala nr.640/F din data de 09 septembrie 2010, pronuntata in Dosarul nr.21680.01/300/2010, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a hotarat astfel:
      In temeiul art.211 alin.1 si alin.2 lit.c cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal, a condamnat pe inculpatul S.M.D., (fiul lui G. D. si G., nascut la data de .... in Bucuresti, domiciliat in comuna D..., Strada V. D. nr..., judetul Ilfov, CNP 185.....) la pedeapsa de 5 ani si 6 luni inchisoare.
      In temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, pe perioada executarii pedepsei inchisorii, cu titlu de pedeapsa accesorie, drepturile prevazute de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b din Codul penal.
      In temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa inchisorii durata retinerii si arestarii preventive, incepand cu data de 27 mai 2010 si pana la zi.
      In temeiul art.350 alin.1 din Codul de procedura penala, a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului.
      In temeiul art.116 din Codul penal, a luat fata de inculpat masura de siguranta a interzicerii de a se afla in municipiul Bucuresti, pe o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei inchisorii.
      A luat act ca partea vatamata E. M. nu s-a constituit parte civila in procesul penal.
      In temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedura penala, a obligat pe inculpat la plata sumei de 900 lei, reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.
      Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria, analizand intregul probatoriu al cauzei, a stabilit urmatoarea situatie de fapt:
      La data de 26 mai 2010, in jurul orei 1745, partea vatamata a intrat in scara A din blocul P..., situat in Bucuresti, sectorul ..., unde locuieste si s-a indreptat spre lift, in fata caruia se afla inculpatul. Partile au urcat impreuna in lift, iar, la etajul 2, in momentul cand partea vatamata a coborat, inculpatul a imbrancit-o, trantind-o la pamant, dupa care i-a smuls de la gat un lantisor din aur de aproximativ 3 grame, imprejurari in care i-a provocat acesteia zgarieturi la gat si la mana dreapta. Dupa comiterea faptei, inculpatul a coborat cu liftul la parter si a parasit blocul. Partea vatamata a inceput sa strige dupa ajutor, iar, din apartamentul nr.7, a iesit martorul M. P., care a coborat imediat pe scari si l-a vazut pe inculpat, in momentul cand acesta trecea grabit si agitat printre autoturisme, privind de mai multe ori in spate si indepartandu-se precipitat de bloc. Martorul a inceput sa il urmareasca pe inculpat de la distanta, pana cand acesta a intrat in restaurantul Mc Donald‘s din zona B. O., moment in care a povestit cele intamplate membrilor unui echipaj de politie aflat in zona, iar, apoi, s-a intors sa o aduca acolo pe partea vatamata. Politistii au intrat in restaurant si l-au retinut pe inculpat, gasind asupra sa lantisorul sustras, care, fiind recunoscut de catre partea vatamata, i-a fost imediat restituit acesteia.
      In drept, Judecatoria a apreciat ca fapta inculpatului, astfel cum a fost retinuta, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie, in forma agravanta, prevazuta de art.211 alin.1 si alin.2 lit.c din Codul penal, in sarcina acestuia fiind retinuta si starea de recidiva postexecutorie, reglementata de art.37 lit.b din Codul penal.
      La individualizarea pedepsei inchisorii, Judecatoria a avut in vedere aceasta stare, perseverenta infractionala a inculpatului, relevata de cele doua condamnari definitive anterioare, pronuntate pentru savarsirea unor infractiuni de furt calificat, gradul concret de pericol social al faptei deduse judecatii, dar si atitudinea procesuala constant sincera a acestuia.
      In ceea ce priveste pedeapsa accesorie, Judecatoria, facand referire la dispozitiile art.3 din Protocolul I la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (astfel cum a fost interpretat in jurisprudenta C.E.D.O.), precum si la Decizia nr.LXXI/2007 pronuntata in interesul legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, a apreciat ca se impune interzicerea, cu acest titlu, numai a drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b din Codul penal, nefiind insa justificata si proportionala cu gravitatea faptei interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza I si lit.c din Codul penal.
      Avand in vedere natura infractiunii savarsite si perseverenta inculpatului in a comite infractiuni pe raza municipiului Bucuresti, Judecatoria a luat fata de acesta, in temeiul art.116 din Codul penal, masura de siguranta a interzicerii de a se afla in localitatea respectiva, pe o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei inchisorii.
      Impotriva acestei sentinte, a declarat apel in termenul legal (la data de 15 septembrie 2010) inculpatul S.M.D., care a solicitat reducerea pedepsei si inlaturarea masurii de siguranta ce a fost dispusa in ceea ce il priveste.
      Prin Decizia penala nr.717/A din data de 12 noiembrie 2010, pronuntata in Dosarul nr.21680.01/300/2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala, solutionand calea de atac cu care a fost astfel sesizat, a hotarat urmatoarele:
      A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
      A mentinut masura arestarii preventive a acestuia si a dedus din pedeapsa inchisorii durata retinerii si arestarii preventive, incepand cu data de 27 mai 2010 si pana la zi.
      A obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 700 lei, reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.
      Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a apreciat ca prima instanta a aplicat in mod corect, in ceea ce priveste individualizarea pedepsei, dispozitiile art.72 din Codul penal, avand in vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptei inculpatului (savarsita prin violenta asupra unei femei), dar si perseverenta infractionala a acestuia (care este recidivist, suferind anterior alte doua condamnari, pronuntate tot pentru infractiuni contra patrimoniului).
      De asemenea, a apreciat ca prima instanta a dat eficienta, in suficienta masura, atitudinii inculpatului de recunoastere a faptei, aplicandu-i o pedeapsa doar putin superioara minimului special, iar o reducere mai accentuata a acesteia nu ar corespunde gravitatii infractiunii savarsite si starii de recidiva in care se afla inculpatul.
      In privinta masurii de siguranta prevazute de art.116 din Codul penal, Tribunalul a apreciat ca aceasta se impune in considerarea perseverentei infractionale a inculpatului si a imprejurarii ca prezenta sa pe raza municipiului Bucuresti constituie un pericol social.
      Impotriva ambelor hotarari, a declarat recurs in termenul legal (la data de 19 noiembrie 2010) inculpatul S.M.D.
     Recursul inculpatului (nemotivat in scris, conform art.38510 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala) a fost inaintat de Tribunal si inregistrat pe rolul acestei Curti la data de 02 decembrie 2010.
      La primul termen de judecata, stabilit pentru data de 20 decembrie 2010, Curtea a mentinut, potrivit art.3002 rap. la art.160b alin.3 din Codul de procedura penala, masura arestarii preventive a inculpatului, amanand judecarea cauzei, la cererea acestuia, pentru a-i da posibilitatea angajarii unui avocat ales.
      La termenul de astazi, Curtea a procedat in mod nemijlocit la ascultarea inculpatului, conform art.38514 alin.11 din Codul de procedura penala, acesta mentinandu-si pozitia procesuala de recunoastere a savarsirii faptei de care este acuzat, precizand insa ca fapta respectiva a avut loc pe palierul blocului, iar nu in lift si ca el nu a imbrancit-o sau lovit-o pe partea vatamata, ci doar i-a smuls lantisorul de aur de la gat.
      Cu ocazia dezbaterilor de la acelasi termen (consemnate in practicaua acestei decizii), inculpatul, care a beneficiat de asistenta juridica a unui avocat desemnat din oficiu (in lipsa angajarii unui avocat ales), a invocat cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.14 din Codul de procedura penala (ce va fi examinat de Curte prin prisma prevederilor art.38510 alin.21 din Codul de procedura penala), in raport cu care a solicitat reducerea pedepsei la care a fost condamnat, in considerarea atitudinii procesuale sincere si a situatiei familiale, invederand ca are in intretinere doi copii minori.
      Curtea, din oficiu, potrivit art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, a pus in discutie incidenta cazurilor de casare prevazute de art.3859 alin.1 pct.17 si pct.171 din Codul de procedura penala, cu referire la incadrarea juridica a faptei ce face obiectul judecatii, la aplicarea masurii de siguranta a interzicerii de a se afla in municipiul Bucuresti si respectiv la omisiunea deducerii din pedeapsa a perioadei de retinere administrativa.
      Analizand hotararile pronuntate de instantele inferioare, in raport cu toate actele si lucrarile dosarului, cu motivele anterior mentionate, dar si in limita celorlalte cazuri de casare prevazute in art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca recursul cu care a fost sesizata este fondat, pentru considerentele ce se vor arata in cele ce urmeaza:
      Desi a stabilit o situatie de fapt corecta, constatand pe baza probatoriului administrat in cauza ca inculpatul, la coborarea din lift a partii vatamate, i-a smuls de la gat un lantisor din aur, prima instanta a dat o incadrare juridica nelegala faptei respective (mentinuta ca atare si de catre instanta de apel), apreciind in mod gresit ca aceasta ar fi fost savarsita intr-un loc public, cu consecinta retinerii eronate, in privinta infractiunii de talharie, a formei agravante prevazute de art.211 alin.2 lit.c din Codul penal.
      In acest sens, Curtea retine ca fapta inculpatului a fost comisa intr-un imobil (bloc de locuinte), in care accesul se realiza printr-o usa prevazuta cu sistem de asigurare de tip incuietoare electromagnetica cu interfon, aflat in stare normala de functionare, aspect constatat in urma verificarii acestuia prin proba cu cheia originala si consemnat ca atare in procesul verbal de cercetare la fata locului (filele 15-16, d.u.p.).
      Astfel fiind, Curtea constata ca locul savarsirii faptei nu este unul public, in acceptiunea art.152 lit.a din Codul penal, intrucat, la momentul respectiv, acesta nu era accesibil publicului, iar celelalte situatii la care se face referire in art.152 lit.b-e din Codul penal nu sunt incidente in speta.
      Drept urmare, retinand incidenta cazului de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.17 din Codul de procedura penala, Curtea va dispune, in temeiul art.334 din Codul de procedura penala, schimbarea corespunzatoare a incadrarii juridice a faptei inculpatului, inlaturand aplicarea dispozitiilor art.211 alin.2 lit.c din Codul penal.
      De asemenea, in raport cu incadrarea juridica legala a faptei respective, care realizeaza continutul constitutiv al infractiunii de talharie, in forma simpla, incriminata de art.211 alin.1 din Codul penal, cu retinerea starii de recidiva postexecutorie prevazuta de art.37 lit.b din Codul penal (in raport cu pedeapsa anterioara de 3 ani si 6 luni inchisoare, aplicata prin Sentinta penala nr.1572/2006 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, in executarea careia inculpatul a fost arestat la data de 28 decembrie 2005 si liberat conditionat la data de 26 august 2008, cu un rest ramas neexecutat de 303 zile inchisoare), Curtea va pronunta, pe fond, o noua solutie de condamnare a acestuia.
      La individualizarea pedepsei aplicate pentru infractiunea anterior mentionata, Curtea va avea in vedere, in aplicarea dispozitiilor art.72 din Codul penal, limitele de pedeapsa prevazute in norma de incriminare retinuta a fi incidenta (inchisoare de la 3 la 18 ani), gradul mediu de pericol social al infractiunii savarsite (care, desi comisa cu violenta, nu a provocat totusi partii vatamate leziuni corporale care sa fi necesitat ingrijiri medicale), faptul recuperarii in intregime a prejudiciului cauzat (prin restituirea in natura a bunului sustras), antecedenta penala a inculpatului (care a mai fost condamnat anterior, de doua ori, pentru infractiuni de furt calificat), atitudinea procesuala a acestuia (care s-a dovedit a fi, inca de la inceputul urmaririi penale, iar apoi, in mod constant, sincera si cooperanta), precum si datele sale personale (varsta tanara, studiile medii, existenta unei ocupatii si a doi copii minori in intretinere), imprejurari in raport cu care apreciaza ca o pedeapsa orientata usor spre minimul special, respectiv 4 ani inchisoare, este proportionala cu gravitatea infractiunii deduse judecatii si, totodata, apta sa asigure realizarea scopurilor prevazute in art.52 alin.1 din Codul penal.
      Curtea mai constata ca fiind incident in speta si cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala (analizat prin prisma Deciziei nr.783/2009 a Curtii Constitutionale si a dispozitiilor tranzitorii reglementate in art.XXIV alin.1 din Legea nr.202/2010), intrucat luarea fata de inculpat, in temeiul art.116 din Codul penal, a masurii de siguranta a interzicerii de a se afla in municipiul Bucuresti, pe o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei inchisorii, s-a facut cu aplicarea gresita a legii.
      In acest sens, Curtea retine ca dispozitiile legale ce reglementeaza aceasta masura de siguranta au un caracter dispozitiv, iar nu imperativ, astfel ca, tinand seama si de prevederile art.25 alin.1 si art.53 alin.2 din Constitutia Romaniei, instanta trebuie sa aprecieze motivat asupra oportunitatii masurii respective, verificand, in raport cu datele personale ale inculpatului, ca ea sa nu se transforme intr-o restrangere nejustificata si disproportionata a libertatii lui de miscare.
      Pornind de la aceasta premisa, Curtea constata, pe de o parte, ca inculpatul are domiciliul legal intr-o localitate de pe raza judetului Ilfov (comuna D....), iar, pe de alta parte, ca este de notorietate faptul ca multe dintre institutiile publice si de interes public ce ii deservesc pe locuitorii judetului respectiv, prestand pentru acestia servicii administrative, fiscale, medicale, etc., isi au sediile in municipiul Bucuresti.
      In aceste conditii, prin aplicarea masurii de siguranta a interzicerii de a se afla in acest municipiu, inculpatul este pus in imposibilitatea faptica de a se prezenta la oricare dintre institutiile anterior mentionate, pentru rezolvarea unor probleme curente, referitoare la viata sa privata sau comunitara, ceea ce constituie o restrangere nejustificata si disproportionata a libertatii sale de miscare, cu atat mai mult cu cat masura respectiva ar urma sa fie pusa in executare abia dupa ispasirea pedepsei inchisorii, care se presupune a-si fi atins, la acel moment, inclusiv scopul educativ-preventiv la care face referire art.52 alin.1 din Codul penal.
      Astfel fiind, Curtea urmeaza ca, in rejudecarea pe fond a cauzei, sa inlature, ca fiind nelegala, masura de siguranta luata fata de inculpat prin sentinta primei instante si mentinuta de catre instanta de apel.
      In raport cu acelasi caz de casare, Curtea constata ca, in mod nelegal, ignorand dispozitiile art.144 alin.1 teza a II-a din Codul de procedura penala, instantele inferioare au omis sa deduca din pedeapsa aplicata inculpatului si durata retinerii administrative a acestuia, din data de 26 mai 2010, astfel cum rezulta din ordonanta de retinere nr.1167286 emisa de organul de cercetare penala din cadrul Sectiei 8 Politie (fila 64, d.u.p.).
      In consecinta, in aplicarea dispozitiilor art.38516 alin.2 rap. la art.381 alin.1 teza I din Codul de procedura penala cu ref. la art.88 alin.1 din Codul penal, Curtea va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului, pe langa perioada retinerii si arestarii preventive ale acestuia, incepand cu data de 27 mai 2010 si pana la zi, si durata anterior mentionata a retinerii lui administrative.
      Fata de toate aceste considerente, Curtea, in temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedura penala, va admite recursul declarat de inculpatul S.M.D., va casa, in intregime, decizia instantei de apel si, in parte, sentinta primei instante, iar, pe fond, rejudecand cauza, va pronunta o noua hotarare in sensul celor anterior mentionate.
      Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei, in privinta carora nu exista motive de casare.
      In temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor ramane in sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistenta juridica obligatorie a inculpatului, fiind suportat din fondul Ministerului Justitiei, conform art.189 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012