InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Buzau

Cont. adm : Anularea hotararii consiliului local. Exceptii privind lipsa calitatii procesual pasive a primarului si inadmisibilitatea cererii de suspendare a executarii hotararii

(Sentinta comerciala nr. din data de 08.03.2010 pronuntata de Tribunalul Buzau)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Buzau | Jurisprudenta Tribunalul Buzau

       
        
         Prin cererea introdusa la aceasta instanta sub nr.X/X/2009,reclamantul S.V.a chemat in judecata pe paratul primarul comunei X, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Hotararii Consiliului Local al comunei X, emisa sub nr. X/2009.
         In motivarea cererii sale, reclamantul a aratat ca a contestat hotararea  privind excluderea sa din partidul X , datorita comportarii abuzive a primarului comunei,care este si presedintele partidului Y.
         In mod injust i s-au imputat rezultatele slabe la alegeri,desi reclamantul si-a indeplinit atributiile date,si anume : a raspuns la chemarile partidului; a intocmit listele electorale;nu a adus prejudicii partidului.
         In sedinta de partid,care in realitate nici nu s-a tinut,nu a fost convocat asa cum spune art.33 din Statutul partidului,cu 3 zile inainte,in conditiile in care se dezbatea cauza sa si avea dreptul sa foloseasca in apararea sa toate mijloacele de proba.Indepartarea sa din consiliul local este,de asemenea,abuziva si subiectiva, facandu-se referire la excluderea sa din partid. Masura a fost luata in lipsa sa, incalcandu-se astfel art.42 din regulamentul de functionare a consiliului local.
         Prin aceeasi cerere,reclamantul a solicitat suspendarea executarii hotararii consiliului local pana la solutionarea definitiva a cauzei,in temeiul art.14 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
         In termen legal,paratul S.G., primarul comunei X, a formulat intampinare, in cuprinsul careia a invocat exceptiile privind lipsa calitatii sale procesual pasive si inadmisibilitatea cererii de suspendare a executarii hotararii contestate.
         1).In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a primarului comunei X, paratul a invocat faptul ca incetarea mandatului consilierului local se produce de drept,in puterea legii,irevocabil,independent de vreo manifestare de vointa din partea primarului,a consilierului respectiv sau a consiliului local.Pierderea de catre consilierul local a calitatii de membru al partidului pe a carui lista a candidat produce efecte in lant,respectiv,atrage incetarea de drept a mandatului,cu consecinta fireasca a pierderii dreptului de a-si manifesta dreptul de vot cu privire la proiectele de hotarari inscrise pe ordinea de zi a sedintei
         Procedura aplicabila in materia incetarii de drept,inainte de expirarea duratei normale,a mandatului alesului local este foarte clar reglementata de art.12 din Legea nr.393/2004,care stabileste in sarcina primarului obligatia de a semna, impreuna cu secretarul,referatul constatator si a propune adoptarea hotararii,iar in sarcina consiliului local adoptarea hotararii prin care se ia act de situatia aparuta si se declara vacant locul consilierului in cauza.
         Dispozitiile art.9 alin.(3) din Legea nr.393/2004 privind Statutul alesilor locali stabilesc doar competenta consiliului local de a constata incetarea de drept a mandatului consilierului si nu a lasat la aprecierea consiliului local daca aproba sau nu propunerea primarului de adoptare a hotararii prin care se ia act de situatia aparuta. Prin urmare,potrivit legii,consiliul local ia act de incetarea de drept a mandatului,fara a avea posibilitatea sa refuze sa constate incetarea,iar nerespectarea de catre consilierii locali a prevederilor legale in materie atrage raspunderea acestora,in conditiile stabilite la Capitolul VII din Legea nr.393/2004.
         2).Referitor la solicitarea reclamantului de suspendare a executarii acestei hotarari pana la solutionarea definitiva a cauzei,paratul a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii de suspendare,intrucat decizia privind excluderea acestuia din cadrul partidului nu face parte din categoria actelor administrative,in sensul prevederilor art.2 alin.(1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.Aceasta decizie nu reprezinta o manifestare de vointa unilaterala a unei autoritati publice,susceptibila de a da nastere,a modifica sau a stinge prin ea insasi raporturi juridice si,pe cale de consecinta,nu poate face obiectul unei cereri de suspendare,intemeiata pe dispozitiile art.15 din actul normativ mentionat.
         Dobandirea sau pierderea calitatii de membru al unui partid politic este supusa numai jurisdictiei interne a partidului respectiv,potrivit statutului.,cu atributii de solutionare a diferendelor interne privind dobandirea si pierderea calitatii de membru al partidului politic respectiv.
         Avand in vedere toate aceste considerente de fapt si de drept,paratul a solicitat admiterea exceptiilor invocate,iar pe fond respingerea cererii formulate de reclamant ca neintemeiata.
         Prin sentinta nr. 77 din 05.02.2007 s-au admis exceptiile privind lipsa calitatii procesual pasive a paratului precum si a inadmisibilitatii cererii de suspendare a executarii hotararii, respingandu-se prin consecinta actiunea formulata de reclamant.
         Pentru a hotari astfel, instanta a retinut in fapt si in drept :
         Examinand exceptiile invocate de parat,in contextul dispozitiilor art. 137 alin.(1) din Codul de procedura civila,potrivit cu care "Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos,in totul sau in parte,cercetarea in fond a pricinii",tribunalul constata si retine ca cele doua exceptii sunt intemeiate,pentru considerentele ce se vor arata in continuare :
         Prin Decizia nr.X/2009, Biroul Permanent Judetean al Organizatiei Judetene X a Partidului X a decis excluderea din cadrul partidului a reclamantului S.V. pentru neimplicarea in campania electorala si rezultatele slabe obtinute la nivelul organizatiei locale.
         Ca urmare a acestei decizii, cu adresa nr.X/2009, biroul permanent a comunicat Consiliului local al comunei X ca reclamantul isi pierde automat calitatea de consilier local, potrivit dispozitiilor art.9 alin.(2) lit.h‘) din Legea nr.393/2004,astfel cum aceasta a fost modificata prin Legea nr.249/2006.Prin aceeasi adresa,consiliul local al comunei X a fost informat ca I.V. este membru al Y si ocupa pozitia 14 pe lista de candidati pentru consiliul local al comunei X, la alegerile locale, solicitandu-i-se sa supuna validarii mandatul de consilier local al comunei X pe I.V.
         In aceste conditii,prin hotararea nr.X/2009 consiliul local al comunei X a constatat incetarea mandatului de consilier local al reclamantului S.V. ca urmare a excluderii acestuia din partidul Y.
         La data de X/ 2009,reclamantul a chemat in judecata primarul comunei X, in contradictoriu numai cu acesta solicitand anularea hotararii consiliului local al comunei X nr.X/2009 si suspendarea executarii acestei hotarari pana la solutionarea definitiva a cauzei.
         Impotriva deciziei nr. X/ 2009,reclamantul S.V. a formulat contestatie,insa prin hotararea nr.X/ 2009 comisia Judeteana de Statut, Etica si Litigii a partidului Y, Filiala X, a hotarat ca motivele sunt intemeiate si excluderea reclamantului este statutara,conform art.27 pct.2 lit.a) din Statutul partidului Y.
         Paratul S.G, primarul comunei X, a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive,in conditiile in care hotararea a carei anulare se solicita a fost adoptata de consiliul local al comunei X, dar si exceptia inadmisibilitatii introducerii cererii de suspendare a executarii,intrucat decizia nr.X/ 2009 nu constituie un act administrativ,in sensul art.2 alin.(1) lit.c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
         1).In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a primarului comunei X, tribunalul retine ca,intr-adevar, hotararea nr.X/ 2009,prin care se constata incetarea mandatului de consilier local al reclamantului, a fost adoptata de consiliul local al comunei X si nu de catre paratul S.G. , primarul comunei X.
         Tribunalul retine ca,in cadrul unui litigiu avand ca obiect o actiune formulata in temeiul art.1 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/ 2004,o autoritate publica poate avea calitatea de parat numai in masura in care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat sau nu a solutionat in termenul legal ori a refuzat nejustificat sa rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.
         Potrivit art.9 alin.2 lit.h?) din Legea nr.393/2004 privind Statutul alesilor locali,astfel cum aceasta a fost modificata si completata prin Legea nr.249/ 2006,calitatea de consilier local inceteaza de drept,inainte de expirarea duratei normale a mandatului,in cazul pierderii calitatii de membru al partidului politic pe a carei lista a fost ales,iar potrivit alin.(3) al aceluiasi articol,incetarea de drept a mandatului de consilier se constata de catre consiliul local,prin hotarare,la propunerea primarului sau a oricarui consilier.
         Dispozitiile art.9 alin.(3) din Legea nr.393/2004 privind Statutul alesilor locali stabilesc doar competenta consiliului local de a constata incetarea de drept a mandatului de consilier si nu lasa la aprecierea acestuia daca aproba sau nu propunerea primarului de adoptare a hotararii prin care se ia act de situatia aparuta.
         Pentru toate aceste considerente,tribunalul va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a primarului comunei X, invocata de acesta.
         2).In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii introducerii cererii de suspendare a executarii hotararii nr.X/ 2009,tribunalul retine ca, prin aceasta hotarare,consiliul local a luat act de incetarea de drept a mandatului de consilier local,ca efect al excluderii reclamantului din partidul X.
         Ori,dobandirea sau pierderea calitatii de membru al unui partid politic este supusa numai jurisdictiei interne a partidului respectiv,potrivit Statutului, solutionarea diferendelor interne privind dobandirea sau pierderea calitatii de membru al partidului respectiv nefiind de competenta instantei de judecata.

1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007