CONT.ADM.: Contraventie prevazuta la art.276 alin.1 lit.e) din Codul muncii. Angajator in sensul art.16 alin.1 din Codul muncii : persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare activitate independenta, asociatie familiala
(Decizie nr. din data de 24.03.2010 pronuntata de Tribunalul Buzau)Prin plangerea inregistrata la Judecatoria Buzau sub nr. X/X/2009 din X/2009 petentul C.S. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu intimatul ITM Buzau sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie Seria X nr. X/2009 in baza caruia a fost sanctionat cu 3000 lei amenda pentru pretins comiterea contraventiei prevazute la art. 276 alin.1 lit.e) din Codul muncii.
In motivarea plangerii petentul a invederat ca nu a savarsit contraventia retinuta in sarcina sa prin procesul verbal contestat, in sensul ca la data de 6.04.2009 ar fi primit la munca doua persoane pentru care nu a incheiat contracte individuale de munca. Nefiind persoana fizica autorizata si nici persoana juridica, nu-i revenea obligatia sa incheie contracte de munca celor doua persoane, acestea ajutandu-l efectiv la efectuarea unei lucrari pe care deja o incepuse la blocul nr. O 2 din cartierul Brosteni, municipiul Buzau.
Intimatul a formulat intampinare, in conditiile art. 115-118 din Codul de procedura civila , solicitand respingerea plangerii ca neintemeiata, sub motivatia in esenta ca cele doua persoane : P.C. si T.M. au declarat inspectorilor ca presteaza activitati in beneficiul petitionarului , in calitate de muncitori necalificati, fara sa li se incheie contracte de munca.
Prin sentinta civila nr. X/2009 s-a admis plangerea ca intemeiata, dispunandu-se anularea procesului verbal de contraventie.
Pentru a hotari astfel , instanta fondului a retinut in fapt si in drept :
"Pe data de X/2009, o echipa formata din inspectori de munca din cadrul ITM Buzau a efectuat un control la blocul 02 din Brosteni, Buzau. Cu ocazia controlului, au fost depistate doua persoane care lucrau fara forme legale P.S. si T.M. pentru persoana fizica C.S.
Acest control s-a finalizat prin incheierea procesului-verbal de control nr. X/2009 (prin care s-au facut constatari legate de activitatea desfasurata de angajator si angajati si s-au dispus mai multe masuri) si a procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria X nr. X/2009, prin care s-a dispus sanctionarea petentului cu amenda contraventionala in cuantum de 3000 lei, pentru incalcarea dispozitiilor art. 246 alin.1 lit.e) raportat la art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003.
In conformitate cu prevederile art. 15 alin.1 din OG nr. 2/2001, contraventia se constata printr-un proces-verbal incheiat de persoanele anume prevazute in actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventia.
Procesul-verbal reprezinta actul prin care se declanseaza si la care se raporteaza activitatea de tragere la raspundere a celui care a savarsit contraventia. El reprezinta un act oficial, intrucat emana de la un agent constatator aflat in exercitiul functiunii, acesta transferandu-i actului autoritatea statului si reprezinta un act autentic, intrucat pentru a-l supune pe cel in cauza exigentelor raspunderii contraventionale nu trebuie supus aprobarii vreunei autoritati.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 108/ 1999, inspectorii de munca sunt competenti sa constate si sa sanctioneze toate faptele care, potrivit legii, constituie contraventii si pentru care se prevede ca agentul constatator face parte din personalul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, al directiilor generale de munca si solidaritate sociala si al inspectoratelor teritoriale de munca. In acord cu aceste prevederi legale sunt si dispozitiile art. 276 alin.2 din Codul Muncii, care statueaza ca in ceea ce priveste constatarea contraventiilor se face de catre inspectorii de munca.
Potrivit art.1 din OG nr.2/2001, constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
Prin urmare, pentru tragerea la raspundere contraventionala a unei persoane fizice sau juridice ar trebui sa se constate ca a fost comisa o fapta reglementata ca si contraventie de unul dintre actele normative anterior mentionate, ca aceasta a fost savarsita de persoana respectiva si cu vinovatia prevazuta de lege. Raspunderea intervine doar daca exista concordanta intre persoana care se face vinovata de savarsirea faptei contraventionale si persoana ce urmeaza a fi sanctionata.
Aplicarea sanctiunii contraventionale unei alte persoane decat celei care a comis fapta sau aplicarea unei sanctiuni in conditiile in care nu sunt intrunite elementele constitutive ale contraventiei retinute in sarcina sa nu poate conduce decat la anularea actului prin care s-a constatat fapta si s-a dispus sanctionarea.
Petentul a fost sanctionat in baza art. 276 alin.1 lit.e din Codul muncii, potrivit caruia constituie contraventie primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca, potrivit art. 16 alin. (1), cu amenda de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoana identificata, fara a depasi valoarea cumulata de 100.000 lei. Pentru a cerceta daca sunt intrunite elementele constitutive ale contraventiei pentru care a fost sanctionat, instanta va analiza si prevederile articolului 16 alineatul 1 la care face referire textul sanctionator. Conform acestuia, contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana, obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revenind angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca.
Desi articolul 14 alineatul 1 din Codul muncii arata ca, in sensul prezentului cod, prin angajator se intelege persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca, iar alineatul 3 stipuleaza ca persoana fizica dobandeste capacitatea de a incheia contracte individuale de munca in calitate de angajator, din momentul dobandirii capacitatii depline de exercitiu, articolul 16 alineatul 1 nu vizeaza angajatorul persoana fizica.
Din interpretarea sistematica a prevederilor legale anterior redate, instanta retine ca o persoana fizica poate avea calitatea de angajator, in sensul Codului muncii. Pe de alta parte insa, dispozitiile care reglementeaza faptele care constituie contraventii sunt de stricta interpretare, in sensul ca, pentru a se retine in sarcina unei persoane - fizice sau juridice - ca se face vinovata de incalcarea unei norme contraventionale trebuie ca fapta comisa in realitate sa se suprapuna exact peste tiparul cuprins in norma incriminatoare. Articolul 16 alineatul 1 nu stabileste in sarcina angajatorului, astfel cum acesta este definit de lege, obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca, ci, circumstantiaza calitatea de angajator, enumerand in mod limitativ angajatorii carora li se aplica acele prevederi legale, anume persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala, fara a mentiona angajatorul persoana fizica ".
Impotriva sentintei a declarat recurs intimatul , in termen legal conform art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie , fara sa motiveze in fapt si in drept cererea de recurs.
In expunerea orala a motivelor de recurs , la termenul de judecata din 25.01.2010 , intimatul a invocat gresita anulare a procesului verbal de contraventie , de catre instanta fondului, desi a produs dovezi in sensul ca cele doua persoane au fost primite la munca de petent fara sa le incheie contracte individuale de munca.
Examinand sentinta atacata in raport de actele si lucrarile dosarului, de prevederile legale incidente cauzei, de criticile formulate precum si din oficiu conform art. 304 ? din Codul de procedura civila, tribunalul constata ca recursul declarat este neintemeiat.
In acest sens se are in vedere :
Conform prevederilor art.14 alin.1 din Codul muncii, prin angajator se intelege persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract de munca.
Potrivit dispozitiilor art.14 alin.2 si alin .3 din acelasi cod, persoana juridica poate incheia contracte individuale de munca, in calitate de angajator, din momentul dobandirii personalitatii juridice, iar persoana fizica dobandeste capacitatea de a incheia contracte individuale de munca in calitate de angajator, din momentul dobandirii capacitatii depline de exercitiu.
La art.16 alin.1 din cod . se dispune: "Contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de a incheia contractul individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica , persoana fizica autorizata sa desfasoare activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a incheia , in forma scrisa, contractul individual de munca , anterior inceperii raporturilor de munca".
Primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract de munca , potrivit art.16 alin.1 , constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoana identificata, fara a depasii valoarea cumulata de 100.000 lei , astfel cum se prevede textual la art.276 alin.1 lit.e).
Din interpretarea logica si sistematica a textelor legale enuntate rezulta neechivoc faptul ca obligatia de a incheie contracte individuale de munca anterior inceperii raporturilor de munca s-a instituit numai in sarcina angajatorului , astfel cum este determinat ca fiind : persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare activitate independenta sau asociatie familiala .
In raport de prevederile legale invocate si de situatia in fapt dedusa judecatii, tribunalul retine ca si instanta fondului , ca in cauza nu sunt intrunite elementele constitutive ale contraventiei prevazute la art.276 alin.1 lit.e) din Codul muncii, in conditiile in care petentul , persoana fizica angajata in executarea unei lucrari proprii, a solicitat sprijinul a doi cetateni .
Pentru considerentele ce preced , in baza art. 312 alin.1 din Codul de procedura civila , apreciindu-se asupra legalitatii si temeiniciei sentintei atacate, tribunalul a respins ca neintemeiat recursul declarat impotriva sentintei civile nr. X/2009.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Cereri
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007