InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Buzau

COMERCIAL : Cerere de asigurare de dovezi privind starea de germinatie a unor seminte cultivate (art. 235 C.p.c.). Eficienta data comunicarii Laboratorului Central pentru Calitatea Semintelor si Materialului Saditor

(Decizie nr. 1437 din data de 30.06.2011 pronuntata de Tribunalul Buzau)

Domeniu Cereri | Dosare Tribunalul Buzau | Jurisprudenta Tribunalul Buzau



    1.) - Obiectul cererii
     Prin cererea inregistrata la Judecatoria Pogoanele sub nr. 1437/282/2010 din 6.12.2010, petenta S.C. A. SA. Buzau a solicitat in contradictor cu intimatele S.C P. S. Romania S.R.L. si Societatea Agricola C. Smeeni asigurarea de dovezi privitor la starea de germinatie a semintelor cultivate pe terenurile situate in localitatea Smeeni, judetul Buzau stabilirea cauzei slabei germinatii si determinarea prejudiciului cauzat, prin administrarea unei expertize de catre Laboratorul Judetean de pe langa Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semintelor si a Materialului Saditor Buzau.
    2)- Motivarea cererii
2.1)- In fapt, petenta a sustinut ca in baza contractului de vanzare- cumparare nr.136/17.09.2010 a achizitionat de la S.C P. S. Romania S.R.L. samanta de origine Durum  Aurodurum C2,  pe care ulterior a vandut-o Societatii Agricole C. Smeeni conform contractului  nr. 8220/11.10.2010, iar aceasta a insamantat-o pe terenul detinut in proprietate si ca analizele efectuate atesta un stadiu de germinatie ce se situeaza  cu mult sub nivelul garantat de producator.
     2.2)- In drept, petenta a invocat dispozitiile art.235 si urmatoarele din  Codul de procedura civila si dispozitiile Legii nr.266/2002.
    3.) - Intampinarea
    3.1) - Intimata  S.C P. S. Romania S.R.L Bucuresti a formulat intampinare  conform art.115-118 din Codul de procedura civila, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibile, intrucat a livrat marfa insotita de toate documentele legale si obligatorii impuse de legislatia Uniunea Europeana, iar in cazul in care se va aprecia asupra temeiniciei cererii sa se dispuna efectuarea expertizei de catre Laboratorul Central pentru Calitatea Semintelor si a Materialului Saditor , conform art.2 alin.1 lit. d) din HG nr.1433/2009.
    3.2) - In vederea opozabilitatii eventualei solutii de admitere a cererii, intimata a solicitat introducerea in proces a  Ministerului Agriculturii Padurilor si Dezvoltarii Rurale - Inspectia Nationala pentru Calitatea Semintelor  (MAPDR- I.N.C.S.): filele 50-53.
    4.)- Solutia instantei fondului
     4.1 - Prin Incheierea din 6.04.2011 pronuntata de Judecatoria Pogoanele s-a respins cererea ca neintemeiata.
      4.2.)- Pentru a hotari astfel, instanta fondului a avut in vedere adresa nr.62/8.02.2011 prin care Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semintelor si a Materialului Saditor Buzau a comunicat faptul ca nu are competenta legala pentru efectuarea expertizei, precum si adresa nr.1972/10.03.2011 prin care  Laboratorul Central pentru Calitatea Semintelor si a Materialului Saditor a precizat ca nu dispune de personal autorizat pentru expertize in specialitatea agriculturii si ca in obiectivul expertizei solicitate in sensul constatarii capacitatii de germinatie se realizeaza numai laborator, stabilirea cauzei slabei germinatii fiind exclusa dupa trecerea a 5-6 luni de la insamamtare.
     4.3.)- In raport de adresele invocate si de faptul ca din toamna anului 2010 ( perioada efectuarii insamantarii pana la data retinerii cauzei spre solutionare au trecut mai mult de 6 luni, instanta a retinut ca administrarea unei astfel de expertize nu mai este posibila.
    5.)- Recursul
     5.1)- Impotriva sentintei a declarat recurs petenta in termen legal conform art.238 alin.1 din Codul de procedura civila, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar.
     5.2.)- In expunerea motivelor de recurs, petenta a invocat in esenta ca in cauza nu numai ca sunt intrunite conditiile de admisibilitate, dar, in raport de specificul procedurii astfel cum este instituita la art.235 si urm. din Codul de procedura civila administrarea  expertizei solicitate este obligatorie, nefiind de atributul instantei aprecierea asupra unor chestiuni de ordin strict tehnic.
    6.) - Intampinarea
     Desi legal citate, intimatele nu au formulat intampinare si nici nu au administrat dovezi in aparare.
    7.) - Analiza. Constatari
     7.1.)- Examinand incheierea atacata in raport de actele si lucrarile dosarului, de prevederile legale incidente cauzei, de criticile formulate, precum si din oficiu conform art. 3041 din Codul de procedura civila, tribunalul a constatat ca recursul declarat este neintemeiat.
     7.2.)- S-a avut in vedere in acest sens ca instanta fondului a acordat in mod corect eficienta adresei nr. 1972 din 10.03.2011 prin care Laboratorul Central pentru Calitatea Semintelor si a Materialului Saditor a precizat ca realizarea obiectivului expertizei solicitate : stabilirea cauzei slabei germinatii este exclusa dupa trecerea a 5-6 luni de la insamantare ( in cauza pendinte judecatii  trecand mai mult de 6 luni de la perioada insamantarii).
    8.)- Solutia tribunalului
     Pentru considerentele expuse, apreciindu-se asupra legalitatii si temeiniciei sentintei atacate, in baza art.312 alin.1 din Codul de procedura civila, s-a respins ca neintemeiat recursul declarat petenta S.C. A. SA. Buzau impotriva  incheierii din  6 aprilie  2011 pronuntata de Judecatoria  Pogoanele in dosarul nr. 1437/282/2011 .

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007