LITIGII DE MUNCA. Indeplinirea conditiilor pentru acordarea indemnizatiei minime de concediere prevazuta de contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii OMV Petrom

Asupra litigiului de munca de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1474/116/2010 la data de 01.04.2010, reclamantii C I si D V  au chemat in judecata pe parata SC OMV PETROM SA solicitand ca prin hotarare judecatoreasca aceasta sa fie obligata la plata drepturile reprezentand o indemnizatie minima de concediere, in functie de vechimea in munca de peste 10 ani, respectiv 5 salarii medii nete, astfel cum prevede art.50 din Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de societate pe anul 2007, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii lor reclamantii arata ca au fost angajati ai societatii, contractele lor de munca incetand din motive neimputabile, urmare restructurarii activitatii societatii.
Mentioneaza ca in aceste conditii angajatorul avea obligatia sa le plateasca potrivit art.50 din Contractul Colectiv de Munca/2007, o indemnizatie minima de concediere in functie de vechimea in munca, respectiv de 5 salarii medii nete, avand in vedere ca au o vechime in munca in cadrul societatii parate de peste 10 ani.
In dovedirea cererii solicita proba cu inscrisuri, interogatoriu, expertiza contabila.
In drept invoca prevederile art.243-248 din Legea 53/2003, art.50 CCM/2007.
Parata formuleaza intampinare prin care solicita respingerea cererii ca neintemeiata .
Invoca exceptia prescriptiei dreptului la actiune apreciind ca in cauza este aplicabil termenul de prescriptie stabilit de art. 283 alin. 1) lit. e), intrucat indemnizatia nu constituie venit salarial, ci reprezinta o forma de asigurare sociala in virtutea platilor efectuate de angajat si angajator la fondul pentru somaj.
In subsidiar, arata parata , in situatia in care instanta va aprecia ca drepturile solicitate de reclamanti prin cererea de chemare in judecata au natura unor drepturi salariale, urmeaza a fi aplicabile prevederile art. 166 coroborate cu prevederile art. 283 lit. c Codul Muncii conform carora dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale sau la anumite despagubiri catre salariat rezultate din neexecutarea totala sau partiala a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
In aceste conditii, pretentiile solicitate de reclamanti care exced limitei de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare in judecata, sunt prescrise.
Pe fondul cauzei solicita respingerea cererii reclamantilor motivat de faptul ca obligatia de plata a indemnizatiei de concediere are un singur izvor - Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social (anexa la CCM) si a Amendamentelor la acesta. Partile Contractului colectiv de munca nu au intentionat sa acorde doua remuneratii compensatorii cu acelasi titlu, respectiv "indemnizatie de concediere".
Precizeaza ca indiferent si independent de calificarea sa, indemnizatia nu poate fi platita decat o singura data, fie in forma prevazuta in CCM, fie in ceea prevazuta in Planul Social, pentru ca, in ambele cazuri, plata are aceeasi cauza, nefiind posibil cumulul a doua plati, cu acelasi titlu si avand aceeasi cauza.
Mentioneaza ca  vointa partilor semnatare ale Contractului Colectiv de Munca, Planul Social si a Amendamentele la acesta a fost  aceea de a modifica prevederile art. 50 din CCM, in sensul instituirii unor conditii mult mai avantajoase de concediere, si nu de a crea drepturi cumulative la plata unor sume de bani cu acelasi titlu, respectiv "indemnizatie de concediere".
Atat Planul Social cat si Amendamentul din data de 13.09.2006 reprezinta, in realitate, acte de modificare ale Contractului Colectiv de Munca si nu acte individuale, distincte de acesta, de natura a naste un alt drept de creanta.
In acest sens invedereaza ca Planul Social nu constituie prin el insusi un act de sine statator, un izvor de drepturi distinct, fiind o anexa la Contractul Colectiv de Munca. Potrivit dispozitiilor art. 1 din Planul Social, "acesta constituie o Anexa la CCM," fiind, asadar, parte integranta a acestuia.
Avand in vedere faptul ca dispozitiile art. 50 din CCM au fost inlocuite cu cele prevazute la pct. 4 din Planul Social ca urmare a negocierilor purtate intre FSLI si Petrom, precizeaza parata, acestea din urma au devenit obligatorii pentru ambele parti semnatare, aplicandu-se cu prioritate, in speta reclamantii au fost disponibilizati ca urmare a concedierilor colective, indemnizatia minima de concediere fiind negociata si acordata de Petrom, cu respectarea art. 50 CCM, pornind de la formula de calcul utilizata in situatia mentionata la art. 50(1).
Mai arata parata ca modificarea cuantumului indemnizatiei de concediere s-a impus ca o necesitate in raport de prevederile art. 50 alin. l din CCM care instituia un cuantum al acesteia mai mic decat cel prevazut prin OUG nr. 98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective.
Din analiza comparativa a dispozitiilor art. 50 alin. 1 din CCM cu cele ale art. 32 din OUG nr. 98/1999 si ale pct. 4 din Amendamentul la Planul Social incheiat in data de 13.09.2006, invedereaza parata, se observa cu evidenta faptul ca FSLI PETROM a negociat cu S.C. PETROM S.A. conditii mult mai avantajoase de concediere prin Planul Social, fara insa ca aceasta sa semnifice posibilitatea cumularii celor doua categorii de masuri.
In concluzie, mentioneaza ca ceea ce se solicita de catre reclamanti este o reparare dubla a prejudiciului, cerere neintemeiata in conditiile in care partile (patronatul si sindicatul reprezentativ), prin vointa lor comuna, au modificat conventional CCM, prin negocierea Planului Social ca anexa la Contractul Colectiv de Munca, situatie fata de care considera ca nu exista un temei juridic in baza caruia  sa fie obligata la plata cumulativa a sumelor prevazute in art. 50 alin. 1 din CCM si a celor prevazute la pct. 4 din Planul Social si care au fost platite deja. conform inscrisurilor depuse la dosar.
In dovedire depune inscrisuri.
In drept: invoca dispozitiile art. 114 si urm. C.proc.civ., art. 50, 137,139 CCM Petrom.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Conform datelor inserate in carnetele de munca ale reclamantilor, acordului nr. 76 / 2007 incheiat la data de 13.07.2007 intre reclamantul C I si parata privind incetarea contractului individual de munca inregistrat sub nr. 230/24.05.1990 si acordului nr. 24/2007 incheiat la data de 28.04.2007 intre reclamantul D V si parata  privind incetarea contractului individual de munca inregistrat sub nr. 186, reclamantii au fost angajatii paratei, contratele individuale de munca ale acestora incetand prin acordul partilor in temeiul art. 55 lit b Codul muncii si art. 59 din Contractul colectiv de munca al Petrom,  la data de 13.07.2007 in cazul  reclamantului C I si la data de 28.04.2007 in cazul reclamantului D V.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, urmeaza a fi respinsa avand in vedere ca, raportat la obiectul actiunii, in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile prev. de art. 283 alin.1 lit."e" din Codul muncii invocat de parata, ci cele ale art.283 alin.1 lit."c" din Codul muncii, potrivit carora cerintele in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta, printre altele, fie in plata unor drepturi salariale neacordate, fie in plata unor despagubiri catre salariati,  cum e cazul de fata.
Pe fond cauzei, priveste cererea reclamantilor ca neintemeiata, urmand a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:
Deoarece incheierea contractului individual de munca este rezultatul consimtamantului reciproc al partilor "mutuus conssensus", tot acordul lor de vointa poate conduce la incetarea sa, "mutuus dissensus", fiind in fapt o aplicare a principiului simetriei actelor juridice. Actul juridic prin care partile pun capat raportului de munca trebuie sa  indeplineasca conditiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricarui act juridic si mai cu seama este necesar ca ele sa-si materializeze acordul de vointa printr-un consimtamant care sa intruneasca cerintele art. 948 Codul muncii.  Prin urmare, pentru incetarea raporturilor de munca in temeiul art. 55 lit b Codul muncii, consimtamantul ambelor parti trebuie sa fie serios si explicit, sa excluda orice echivoc.
In speta, asa cum s-a aratat anterior intre parata in calitate de angajator si reclamanti in calitate de salariati au fost incheiate acorduri privind incetarea contractelor individuale de munca in temeiul arat. 55 lit. B Codul muncii si art. 59 din Contractul colectiv de munca, in art. 2 din acest acord, partile stipuland ca parata va achita fiecaruia dintre cei doi reclamanti o suma neta de 11315 lei reprezentand 50% din pachetul salarial corespunzator vechimii in unitate si acordat cu respectarea prevederilor planului social, acorduri ce au fost insusite de catre reclamanti prin semnatura.
Prin urmare raporturile de munca au incetat prin acordul de vointa al reclamantilor si al paratei si nu prin actul unilateral al angajatorului de concediere,  asa incat in mod nefondat acestia solicita plata indemnizatiei minime de concediere prevazuta de art. 50 din Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de societate pe anul 2007, indemnizatie ce se acorda numai in cazul concedierii individuale pentru motive ce nu tin de persoana angajatului  nu si in cazul in care incetarea contactului de munca s-a realizat prin acordul partilor.
Fata de aspectele sus - retinute va respinge cererea reclamantilor.
Va respinge si cererea paratei privind plata cheltuielilor de judecata, deoarece aceasta nu a depus la dosar inscrisuri din care sa rezulte cuantumul acestora.
In temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioara al instantelor judecatoresti opinia asistentilor judiciari este concordanta cu solutia si considerentele expuse in motivarea prezentei hotarari.
Vazand si dispozitiile art. 79 si 80 din Legea nr. 168/1999.