InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Calarasi

Contract de arenda. Valabilitate.

(Sentinta civila nr. 73/R din data de 28.01.2010 pronuntata de Tribunalul Calarasi)

Domeniu Agricultura; Contracte; Fondul funciar | Dosare Tribunalul Calarasi | Jurisprudenta Tribunalul Calarasi

Neinserarea in contract a unei clauze exprese care sa-l scuteasca pe arendas de arenda aferenta anului 2006 - 2007, in conditiile in care contractul este incheiat pe perioada 22.03.2007 si pana la 31 decembrie 2012, constituie o omisiune ce determina obligativitatea platii arendei inclusiv pentru anul agricol 2006-2007.

Contestatoarea SC S SRL a formulat contestatie la executare silita ce face obiectul dosarului de executare nr. 248/2009 al executorului  judecatoresc E, la solicitarea creditoarei D.
In  motivarea contestatiei se arata ca D a solicitat executorului judecatoresc sa puna in executare contractul de arendare nr. 42/22.03.2007 incheiat intre parti, solicitand sa i se livreze cantitatea de 21.700 kg grau sau contravaloarea acesteia la pretul pietei, obligatie aferenta anilor 2007 si 2008, contractul de arendare constituind titlu executoriu.
In mod cu totul nejustificat creditoarea a solicitat obligarea societatii la livrarea cantitatii de grau sau contravaloarea acesteia aferenta anului 2007 intrucat contractul de arendare a fost incheiat la 22.03.2007, data la care lucrarile pentru cultura nu se mai puteau face, astfel ca in anul 2007 terenul a ramas necultivat. Abia in toamna anului 2007 a fost insamantat terenul pentru cultura anului 2008.
Mai mult, dupa cum reiese din insasi contractul de arendare, acesta a fost incheiat pe o durata de 5 ani agricoli, respectiv 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, anul 2007, nefiind luat in calcul, deoarece ar insemna sa fie 6 ani si nu 5 ani asa cum este stipulat in contract.
Fata de aceasta situatie, a solicitat admiterea contestatiei si anularea somatiei emisa de executorul judecatoresc E in dosarul de executare nr. 248/1.09.2009.
La dosar contestatoarea a depus somatia din 1.09.2009 emisa de BEJ E si contractul de arendare nr. 42/22.03.2007.
Pentru o justa solutionare a cauzei a fost solicitat executorului judecatoresc dosarul de executare nr. 248/2009 si s-a atasat dosarul nr. 3187/269/2008 al Judecatoriei Oltenita.
Prin sentinta civila nr.2079/23.10.2009, Judecatoria Oltenita a respins contestatia la executare formulata de contestatoarea SC S SRL Oltenita prin reprezentant legal impotriva intimatei D.
A obligat pe contestatoare la 1700 lei cheltuieli de judecata catre intimata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca in contractul nr. 42/22.03.2007 nu este stipulata nici o clauza din care sa rezulte ca pentru anul 2007 arendasul este exonerat de plata arendei si nu se face nici o mentiune in ceea ce priveste situatia terenului preluat, respectiv daca pentru acesta se efectuasera lucrari de aratura, discuit, insamantat, astfel ca era obligata sa faca plata arendei la termenele si in modalitatile prev. in art. 6 din contract. 
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs contestatoarea S.C. S S.R.L., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, motivat de faptul ca in mod gresit instanta de fond a retinut inexistenta vreunei clauze in contractul partilor care sa o exonereze de plata arendei pe anul 2007, deoarece este de notorietate faptul ca anul agricol incepe toamna cand se pregateste terenul pentru recolta anului urmator si ca in conditiile in care contractul de arenda este incheiat in martie 2007 este evident ca prima arenda este datorata pentru recolta anului 2008, deoarece nu s-a avut in vedere anul agricol 2006 - 2007.
Analizand actele si lucrarile dosarului si sentinta atacata in raport de motivul de recurs invocat, precum si din oficiu, tribunalul constata ca recursul declarat nu este fondat.
Din continutul contractului de arenda incheiat intre parti rezulta (art.5) ca acesta s-a incheiat pe o durata de 5 ani incepand cu 22.03.2007 si pana la 31 decembrie 2012, insa, raportat la datele mentionate in acesta, valabilitatea sa se intinde pe o durata mai mare decat cea mentionata, respectiv pe 5 ani si 9 luni.
Conventia partilor conform art. 969 Cod civil reprezinta legea partilor, iar clauzele contractuale se interpreteaza potrivit art. 977 Cod civil dupa intentia comuna a partilor si nu dupa sensul literal al termenilor.
Totodata, potrivit art. 982 din acelasi Cod civil, toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg.      
Coroborand clauza privind durata contractului cu cea de la art. 2 in care este mentionata data de punere in posesie cu terenul arendat a creditoarei ca fiind 15.12.2006, rezulta ca intentia comuna a partilor a fost de a da eficienta contractului, inclusiv clauzei privind data arendei, inca de la data semnarii lui si nu din toamna anului 2007, cum sustine recurenta si aceasta deoarece arendasul a cunoscut inca de la semnarea contractului situatia concreta a terenului primit si a inteles sa-l incheie totusi in aceste conditii, deci pe riscul sau, neinserarea unei clauze exprese care sa-l scuteasca de arenda aferenta anului 2006 - 2007 fiind o omisiune ce determina obligativitatea platii arendei inclusiv pentru acest an agricol.
Pentru aceste considerente tribunalul apreciaza legala si temeinica sentinta pronuntata de Judecatoria Oltenita, motiv pentru care, in baza art. 312 C.p.c., recursul declarat se va respinge ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Agricultura; Contracte; Fondul funciar

Infractiunii prev. de art.174 – 175 lit.c si d c.p. - Sentinta penala nr. 66 din data de 30.04.2009
Infractiunilor de „contrabanda calificata” prevazuta de art.271 din legea 86/2006 si „nerespectarea regimului armelor si munitiilor” prevazuta de art.138 din Legea 295/2007 cu ref. la art.279 al.1 din c.p. - Sentinta penala nr. 60 din data de 23.04.2009
Infractiunilor prev. de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 si art.3 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplic. art.33 lit. a C.p. - Sentinta penala nr. 58 din data de 09.04.2009
Penal - infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G. nr.195/2002) art.86 al.1, art.89 al.1 - Decizie nr. 81A din data de 28.04.2009
Ordonanta presedintiala. Evacuare. Recurs. - Decizie nr. 989 din data de 15.12.2008
Contencios administrativ si fiscal. Pretentii. Anulare act administrativ. - Sentinta civila nr. 947 din data de 04.06.2008
Contencios administrativ si fiscal. Drepturi banesti - prime de vacanta. - Sentinta civila nr. 579 din data de 14.03.2007
Contencios administrativ si fiscal. Anulare act administrativ. - Sentinta civila nr. 2779 din data de 12.12.2007
Contencios administrativ si fiscal. Pretentii. - Sentinta civila nr. 1105 din data de 25.06.2008
Drepturi banesti - indemnizatie dispozitiv - Sentinta civila nr. 2134 din data de 17.12.2008
Drepturi banesti - Sentinta civila nr. 2129 din data de 17.12.2008
Revocare contract de vanzare-cumparare. Revenirea bunului in patrimoniul debitorului. - Decizie nr. 960 din data de 09.12.2008
Art.292 CP fals in declaratii. Neincepere urmarire penala. - Decizie nr. 4 din data de 19.01.2009
PRETENTII - Sentinta civila nr. 252 din data de 12.03.2009
Procedura insolventei. Suportarea pasivului neacoperit al unei societati debitoare de catre parat in calitate de administrator. Inadmisibilitate cerere. Art. 138 alin.6 din legea 85/2006 - Sentinta civila nr. 154 din data de 07.05.2014
Drept procesual civil. Contestatia la executare - suplinirea necesitatii transcrierii biletului la ordin prin atasarea acestuia la somatie, Art. 61 alin. 6 din legea nr. 58/1934 - Sentinta civila nr. 688 din data de 06.11.2014
Drept procesual civil. Lipsa calitatii procesuale pasive a Consiliului Local in litigiul privind contractul de delegare de gestiune a serviciului public de salubrizare. Art. 30 alin. 3 din Legea nr. 51/2006; art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 - Sentinta civila nr. 424 din data de 29.04.2014
Drept procesual civil. Competenta materiala cu privire la o cerere privind anularea unui act fals ( desfiintarea unei fise medicale emisa de catre M. T. A.S.). Art.94 pct.1 lit.j c.p.civila. - Sentinta civila nr. 65 din data de 28.01.2014
Drept procesual civil - contestatia la executare - executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii.Imposibilitatea de executare si lipsa fondurilor necesare executarii creantei stabilita prin titlul executori - Sentinta civila nr. 22 din data de 20.01.2014
Drept procesual civil. Calitatea procesuala pasiva a sotului nesemnatar al contractului de furnizare a apei potabile ,a apei reci pentru prepararea apei calde si evacuarea apelor uzate menajere intr-un proces privind plata datoriilor restante derivate - Sentinta civila nr. 658 din data de 07.10.2014