Raspundere contractuala - contravaloare servicii telefonie mobila ; clauza penala .

Raspundere contractuala - contravaloare servicii telefonie mobila ; clauza penala .
art. 969 C. civil ; legea  nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, modificata prin Legea nr. 65/2002.
- Prin decizia civila 539/03.10.2012 pronuntata in dosarul nr. _/202/2012 de catre Tribunalul  Calarasi a admis recursul declarat de reclamanta V Romania SA impotriva sentintei civile nr.2090/2012 pronuntata de Judecatoria Calarasi pe care o modifica in parte numai cu privire la capetele de cerere privind plata penalitatilor si a taxei pentru rezilierea anticipata si rejudecand a obligat  parata ET  catre reclamanta la plata sumei de 799,57 lei reprezentand penalitati de intarziere si a sumei de 1247,41 lei reprezentand taxa pentru rezilierea contractului inainte de termen si 90 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a avut in vedere urmatoarele :

Prin cererea inregistrata la data de 16.05.2012 sub nr. _/202/2012, reclamanta S.C. V Romania S.A., cu sediul in Bucuresti, _. a chemat in judecata pe parata ET , domiciliat in Calarasi, _ , solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 799,57 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de telefonie mobila prestate, a sumei de 1.746,39 lei reprezentand penalitati conventionale in cuantum procentual de 0,5% pentru fiecarei zi de intarziere aferente pretului neachitat pentru perioada cuprinsa intre scadenta fiecarei facturi anexate si data de 12.05.2012; la contravaloarea penalitatilor conventionale in cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere aferente  pretului restant de 799,57 lei, in continuare, pentru perioada cuprinsa intre 13.05.2012 si data platii efective a debitului principal; de 1.247,41 lei reprezentand taxa pentru rezilierea contractului inainte de termen precum si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
           In motivarea cererii reclamanta a aratat ca a prestat paratei servicii de telefonie mobila al caror pret a ramas neachitat pana la data promovarii cererii de chemare in judecata, respectiv suma de 799,57 lei, desi scadenta convenita s-a situat in perioada ianuarie 2011 - aprilie 2011.
Ca desi a efectuat procedura concilierii directe conform dispozitiilor art. 720 1 C. proc. civila, parata nu a dat curs acestei proceduri si nici nu a achitat debitul.
Facturile in debit cuprind, in egala masura, scadenta obligatiei de plata a sumelor datorate cu titlu de pret al serviciilor prestate iar potrivit conventiei partilor (art. 5.2 din contract) "clientul se obliga sa plateasca contravaloarea serviciilor V_ in maximum 14 zile de la expirarea perioadei lunare de facturare care se calculeaza luand in considerare data incheierii contractului."
Aceleasi facturi in debit au fost acceptate la plata in conditiile reglementate de dispozitiile art. 46 Cod Comercial, in mod tacit, prin necontestarea acestora, nici sub aspectul sumelor facturate si nici sub cel al convorbirilor efectuate, in conformitate cu clauza cuprinsa in art. 8 din contractul de telefonie mobila.   
Astfel ca paratul nu a contestat facturile fiscale nici in ceea ce priveste sumele facturate si nici in ceea ce priveste convorbirile efectuate. Arata totodata ca potrivit art. 6.1 din conventia partilor, pentru sumele neplatite in termen clientul va plati penalitati de 0,5 % pentru fiecare zi intarziere.
Constatandu-se culpa procesuala a paratei, a solicitat ca in temeiul art. 274 C procedura civila aceasta sa fie obligata si la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, reclamanta a invocat dispozitiile  art. 969 C. civil, art. 172 alin.2 C. proc. civila si art. 274 C. procedura civila.
In dovedirea cererii au fost anexate inscrisuri.
Parata s-a prezentat in instanta la termenul de judecata din 08.06.2012 si a invederat instantei ca stie pentru ce este chemata in judecata insa nu este de acord cu actiunea formulata intrucat clauzele contractuale sunt abuzive si i se solicita penalitati contractuale exagerate.
Solutionand cauza prin sentinta civila nr.2090/08.06.2012, Judecatoria Calarasi a admis in parte cererea formulata de reclamanta S.C. V ROMANIA S.A., impotriva paratei E T, domiciliata in Calarasi_.
A obligat parata catre reclamanta la plata sumei de 799,57 lei, reprezentand contravaloarea serviciilor de telefonie mobila prestate.
A respins capatul de cerere referitor la obligarea paratei la plata penalitatilor conventionale si taxa pentru rezilierea contractului inainte de termen.
A obligat parata catre reclamanta la plata sumei de 318 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca in materia raspunderii civile contractuale paratului debitor ii revine sarcina dovedirii indeplinirii obligatiei, iar in speta parata nu a facut nici o proba in acest sens si nici nu a dovedit vreo cauza straina, exoneratoare, in acord cu dispozitiile. art. 1082 C. civil., fiind prezumata astfel in culpa contractuala.
Raportat la acestea si la obiectul actiunii, instanta a retinut ca parata, desi a beneficiat de serviciile de telefonie mobila prestate de reclamanta in valoare de 799,57 lei, nu a inteles sa achite din acest debit, desi si-a insusit pretul serviciilor prin nedepunerea unei contestatii privind facturile telefonice emise de reclamanta, iar scadenta facturilor ce atesta debitul solicitat a fost depasita la momentul introducerii actiunii.
Penalitatile de intarziere pretinse de creditor sunt in cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere in executarea obligatiei de plata a debitului principal.
In ceea ce priveste legalitatea clauzei penale stipulate in cuprinsul conditiilor generale ce fac parte din contractele incheiate intre parti, instanta a retinut ca stipularea unei penalitati de 0,5% pe zi de intarziere, echivaland cu o penalitate cumulata de 182,50% pe an, contravine dispozitiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, modificata prin Legea nr. 65/2002.
Potrivit art. 4 din aceasta lege, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Potrivit literei i) din anexa, este considerata clauza abuziva clauza care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteza pe care instanta o apreciaza indeplinita in cauza.
Penalitatile sunt solicitate pentru perioada cuprinsa intre data scadentei primei facturi neachitate si data executarii obligatiei de plata a debitului principal. In aceasta perioada, dobanda legala, ce poate fi considerata un indicator pentru stabilirea cuantumului uzual al prejudiciului cauzat de neexecutarea la termen a unei obligatii banesti, a fost de cel mult 20%  pe an, potrivit circularelor publicate de Banca Nationala a Romaniei. Astfel, se observa ca penalitatea impusa se afla intr-o disproportie vadita cu orice prejudiciu ce ar putea fi in mod rezonabil presupus, incluzand cheltuielile pentru recuperarea creantei.
Aceasta disproportie creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte si in detrimentul consumatorului.
Cu toate ca in conditiile art. 56 C.com. contractul din care izvorasc pretentiile este un act de comert unilateral, fiind supus in principiu legii comerciale, specificul raporturilor juridice dintre comercianti sau liber profesionisti, pe de-o parte, si consumatori, pe de alta parte, a determinat adoptarea unor norme cu caracter imperativ, menite sa protejeze interesele consumatorilor.
Nerespectarea dispozitiilor imperative, de ordine publica, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absoluta partiala a clauzei penale abuzive, pana la o limita ce poate fi apreciata ca rezonabila in raport cu prejudiciul cauzat.
Sanctiunea nulitatii are caracter virtual, rezultand in mod neindoielnic din modul in care este redactata dispozitia legala si din ratiunea si scopul acesteia.
Avand in vedere ca legea a fost adoptata pentru a transpune in dreptul intern Directiva Comunitatii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii, iar Romania si-a asumat obligatia transpunerii si aplicarii efective, in raporturile interindividuale, a legislatiei comunitare, numai o interpretare care sa asigure eficacitatea reala a prohibitiei stipularii unor clauze abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori poate asigura atingerea scopului urmarit de legiuitor, acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, in cuprinsul unor conditii generale impuse acestora.
Nu s-ar putea sustine ca numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 si urm. din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze inscrise intr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator. Procedura respectiva constituie un mijloc suplimentar, institutionalizat, de protectie, care prezinta avantajul ca instanta poate obliga comerciantul sa modifice conditiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu inlatura insa sanctiunea civila a nulitatii absolute - caracterul absolut decurgand din interesul de ordine publica ocrotit, respectiv protectia consumatorilor - care poate fi invocata chiar din oficiu de instanta in situatia, mult mai frecventa, in care comerciantul formuleaza actiuni in justitie pentru executarea obligatiilor decurgand din contractele cu consumatorii si care cuprind clauze abuzive.
In acest sens, Curtea Europeana de Justitie a decis ca protectia recunoscuta consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii presupune ca instanta nationala sa poata verifica din oficiu daca o clauza a contractului dedus judecatii are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C - 240/98).
Curtea a statuat ca "In ce priveste problema daca o instanta investita cu un litigiu decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator poate verifica din oficiu in ce masura clauzele cuprinse in acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al echilibrului contractual si al fortei de a negocia, intr-o pozitie dezavantajoasa fata de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a influenta continutul acestora.
Scopul art. 6 din Directiva, potrivit caruia statele membre vor prevedea ca o clauza abuziva nu produc efecte fata de consumatori, nu ar putea fi atins, daca consumatorii ar trebui sa invoce ei insisi caracterul abuziv al unor asemenea clauze. In litigiile al caror obiect are o valoare redusa, onorariile avocatiale ar putea fi mai mari decat suma litigioasa, ceea ce ar putea determina consumatorii sa se abtina de la formularea unor aparari impotriva aplicarii unor asemenea clauze abuzive. Este adevarat ca procedurile mai multor state membre permit indivizilor sa se apere ei insisi in astfel de litigii, insa exista pericolul deloc neglijabil ca, din nestiinta, consumatorul sa nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protectie eficienta a consumatorului poate fi atinsa numai daca se recunoaste posibilitatea instantei nationale de a verifica din oficiu o asemenea clauza" (considerentele 25 si 26).
In ce priveste conditia lipsei negocierii directe a clauzei, optiunea consumatorului de a incheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobila nu inlatura in nici un fel realitatea ca, in masura in care doreste sa beneficieze de servicii de telefonie pe o piata dominata de cativa operatori ce practica in esenta conditii generale similare, trebuie sa accepte in bloc conditiile prestabilite de acesta, incheind astfel un contract eminamente de adeziune, fara posibilitatea reala de a negocia vreo clauza. Caracterul impus, iar nu negociat al clauzei rezulta de altfel din prezumtia instituita de art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000.
De aceea, declaratia debitorului in sensul ca a luat cunostinta de conditiile generale ale prestatorului nu inlatura nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 si nici caracterul abuziv al clauzei, motivat in considerentele anterioare.
In privinta capatului de cerere referitor la plata "taxei pentru rezilierea contractului inainte de termen" instanta a retinut ca reclamanta nu a precizat modul de calcul al acestei taxe, care este termenul de valabilitate al contractului, care este perioada pentru care a fost calculata aceasta taxa, simpla ei includere in ultima factura emisa clientului nefiind suficienta.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta V Romania SA Bucuresti, solicitand admiterea recursului, modificarea in parte a sentintei recurate in sensul admiterii in tot a cererii introductive.
In motivarea recursului recurenta a aratat ca sentinta este netemeinica si nelegala avand in vedere urmatoarele considerente:
1. Instanta a retinut a priori si in absenta unui probatoriu faptul ca nu au fost negociate clauzele contractului de prestare a serviciilor de telefonie mobila si imprejurarea ca, conditia constatarii caracterului abuziv al clauzei penale, respectiv conditia disproportiei vadite dintre drepturile si obligatiile partilor prin raportare la faptul ca exista o disproportie vadita intre debit si penalitati. Nu exista insa nici o referire in cuprinsul hotararii referitoare la acele drepturi si obligatiile intre care exista disproportia vadita, din acest punct de vedere hotararea fiind nemotivata.
Criticabila este si opinia juridica a instantei de fond potrivit cu care instantele ar avea posibilitatea de a constata caracterul abuziv al clauzei penale, o astfel de posibilitate exista insa cu conditia ca aceasta sa constituie o aparare a partii vatamate prin clauza.
Analizand dispozitiile Legii 193/2000, la care instanta de fond a facut trimitere, se constata ca potrivit art.8 controlul respectarii dispozitiilor legii se face de catre reprezentantii imputerniciti ai OPC precum si de specialistii autorizati ai altor organe ale administratiei publice conform competentelor, instantele nefiind incadrate in categoria autoritatilor autorizate sa verifice respectarea Legii 193/2000.
Numai daca este sesizata de organele abilitate instanta daca constata existenta unei clauze abuzive in contract (art.8, 13 si 15 din Legea 193/2000) dispune sub sanctiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, in masura in care contractul ramane in fiinta, sau desfiintarea acelui contract, in nici un caz constatarea caracterului abuziv al clauzei nu se sanctioneaza cu nulitatea partiala a acesteia si nici cu posibilitatea conferita instantei de a modifica conventia partilor.
Nici Legea 296/2004, care defineste abuzul contractual al comerciantilor, nu instituie alte parghii in favoarea instantelor decat cele ale dreptului comun.
Arata in continuare recurenta ca jurisprudenta recenta a Curtii Europene de Justitie prevede necesitatea conferirii prerogativei de a cenzura clauzele abuzive, instantelor nationale, insa aceasta prerogativa este necunoscuta instantelor prin mijloace legale puse la dispozitie de Legea 193/2000, ce a transpus Directiva nr.93/13, ceea ce presupune respectarea procedurii instituita de legea mentionata.
Aprecierea caracterului abuziv prin raportare strict la imposibilitatea negocierii se constituie intr-o nesocotire a dispozitiilor art.4 din Legea 193/2000 potrivit carora "O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor".
Faptul nenegocierii unei clauze nu genereaza, prin el insusi, caracterul abuziv al acesteia, ci numai daca aceasta clauza creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor iar in cauza nu s-a administrat nici un fel de probatoriu din care sa rezulte un astfel de dezechilibru.
Instanta de fond in "analiza" si "evaluarea" clauzei penale drept una abuziva nu a avut in vedere criteriile obligatorii prevazute de art.4 alin.3 din Legea 193/2000.
Din motivarea sentintei rezulta ca o clauza penala are caracter abuziv avand in vedere caracterul excesiv al penalitatilor conventionale prin raportare la prejudiciul efectiv incercat de catre comerciant prin intarzierea la plata insa instanta nu a aratat care au fost criteriile functie de care a apreciat prejudiciul incercat de societate avand in vedere ca nu a solicitat nici o precizare si nu a administrat nici un fel de probatoriu.
Poate fi apreciat excesiv, cel mult, cuantumul total acumulat in timp al penalitatilor (si nu cuantumul procentual convenit de parti) dar asta ca urmare a intarzierii la plata de peste 2 ani.
Singurul element relativ subiectiv de apreciere poate fi considerat doar cel relativ la evaluarea disproportiei, dar numai pe baza de elemente concrete referitoare la prejudiciul comerciantului (avand in vedere clauza exemplificativa de la litera i din anexa Legii 193/2000 ca abuziva).
In speta, nu exista un act normativ care sa limiteze cuantumul penalitatilor (cel procentual) la un anumit nivel dimpotriva exista un act normativ care obliga la stipularea clauzei penale, al carei cuantum total final il limiteaza, dar numai daca partile nu au derogat de la acest lucru.
2. In ce priveste sustinerea instantei potrivit cu care taxa de reziliere nu este o creanta certa intrucat nu se poate stabili cu certitudine cum a fost calculata in baza art.129 alin.5 Cpc instanta ar fi avut posibilitatea de a administra probele pe care le considera necesare chiar si in situatia impotrivirii partilor insa instanta de fond nu a solicitat reclamantei precizari cu privire la modul de calcul al taxei de reziliere.
Parata ET a beneficiat de mai multe contracte de telefonie mobila in baza carora i-au fost acordate trei abonamente, cu o perioada contractuala stabilita la 2 ani, insa pentru ca nu si-a respectat obligatia contractuala de plata a contravalorii serviciilor s-a procedat la rezilierea contractelor, care a intervenit la 16.04.2011, la 9 luni de la data incheierii primului contract si la 4 luni de la data celui de-al doilea contract. Deoarece rezilierea a intervenit in primul an contractual taxa de reziliere perceputa a fost de 150 euro/24 luni pentru fiecare abonament, impartita proportional lunilor petrecute in retea.
Modalitatea de calcul a taxei de reziliere consta in inmultirea a 6,25 euro cu numarul de luni pentru care nu s-a respectat perioada contractuala respectiv:
- pentru nr.0722621998 contract incheiat in data de 10.12.2010, a fost deconectat la 16.04.2011 taxa de reziliere este de 125 euro reprezentand 6,25 euro x 20 luni;
- pentru nr.0734531615 contract incheiat la data de 1.07.2010, deconectat la 16.04.2011 taxa de reziliere este de 93,75 euro reprezentand 6,25 euro x 15 luni;
- pentru nr.0731141752 contract incheiat la data de 1.07.2010, deconectat la data de 16.04.2011, 6,25 euro x 15 luni = 93,75 euro taxa de reziliere.
In baza art.274 Cpc recurenta a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, s-au indicat dispozitiile art.299 si urm. Cpc, art.3041 Cpc, art.969 Cod civil, art.1066 si urm. Cod civil, art.274 Cpc.
Intimata nu s-a prezentat in instanta si nici nu a depus la dosar intampinare.

Tribunalul, analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, a dispozitiilor legale incidente, precum si sub toate aspectele conform art.3041 Cpc, a apreciat ca recursul este fondat avand in vedere considerentele ce vor fi aratate.
In ceea ce priveste critica recurentei cum ca instanta nu ar avea posibilitatea de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale este nefondata.
Este adevarat ca Legea 193/2000 si Directiva 93/13 invocata de catre recurenta nu prevad posibilitatea pentru judecator de a analiza din oficiu o clauza abuziva insa desi aminteste si de jurisprudenta Curtii Europene de Justitie recurenta nu mentioneaza ca aceasta juriprudenta a fost avuta in vedere de chiar instanta de fond atunci cand a analizat din oficiu clauza abuziva. Retine instanta in considerentele sentintei (pagina 4) ca nu numai pe calea procedurii reglementata de art.8 si umratoarele din Legea 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze insasi intr-un contract incheiat intre un comerciant si consumator ci chiar si din oficiu si ca in acest sens a decis Curtea Europeana de Justitie in cauza Murciano Quintero, C - 240/98 repectiv ca protectia recunoscuta consumatorilor prin Directiva nr.93/13 privind clauzele abuzive din contractele cu consumatorii presupune ca instanta nationala sa poata verifica din oficiu caracterul abuziv.
Intr-adevar raspunzand unei intrebari preliminare in cadrul unor litigii dintre, pe de o parte, Oceana Grupa Editorial SA si Murciano Quintero, pe de alta parte, Curtea Europeana de Justitie a stabilit, asa cum a aratat si instanta de fond, ca "protectia pe care Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive din contractele incheiate cu consumatorii implica ca judecatorul national sa poata aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze din contract care este supusa atentiei sale cand examineaza admisibilitatea unei cereri introduse in fata unei instante nationale". Mai retine instanta europeana ca obiectivul urmarit de art.6 din Directiva care impune statelor membre sa prevada ca aceste clauze abuzive nu ii leaga pe consumatori, nu ar putea fi atins daca acestia ar trebui ei insisi sa invoce caracterul abuziv al acestor clauze. Protectia efectiva a consumatorului nu poate fi asigurata decat in masura in care judecatorului national i se recunoaste posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al clauzei. In consecinta, avand in vedere cele aratate, analizarea de catre instanta de fond a caracterului abuziv al clauzei penale din contractul de prestare a serviciilor de telefonie mobila dintre reclaamnta si parata nu constituie un motiv de nelegalitate a sentintei, judecatorul fondului avand posibilitatea de a face aceasta analiza chiar si din oficiu.
Analizand caracterul abuziv al clauzei penale prin care au fost stabilite penalitati de intarziere de 0,5% pe zi de intarziere instanta de fond a apreciat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.4 din Legea 193/2000 respectiv ca respectiva clauza nu este rezultatul unei negocieri intre parti si ca creeaza contrar cerintelor bunei-credinte si in detrimentul consumatorului un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. A mai avut in vedere instanta si prevederile din anexa Legii 193/2000 punctul i care prevede ca este considerata clauza abuziva cea care obliga consumatorul la plata uneo sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Retinerile instantei referitoare la caracterul abuziv al clauzei penale sunt fondate in parte pentru considerentele aratate dar numai in masura in care cuantumul total al penalitatilor de intarziere calculate depaseste debitul principal reprezentand contravaloarea serviciilor de telefonie prestate.
Partile au prevazut in contract (art.6.1) ca in situatia in care clientul nu va plati facturile vor fi calculate penalitati de intarziere in decontare de 0,5% cu titlu de daune moratorii pana la plata intregii sume. Prin actiunea formulata la instanta de fond reclamanta SC V Romania SA a solicitat obligarea paratei la plata sumelor de 799,57 lei pret pentru serviciul prestat, 1.746,39 lei penalitati de intarziere calculate pana la 12.05.2012 si obligarea la plata de penalitati de 0,5 % pentru fiecare zi de intarziere pana la achitarea integrala a pretului restant. Dispoportia dintre debitul principal si cel al penalitatilor calculate pana la sesizarea instantei de judecata este evidenta, penalitatile depasind cuantumul debitului de aproape 2 ori si mai mult se solicita si calcularea in continuare de penalitati pana la achitarea debitului ceea ce inseamna ca se va ajunge in situatia ca suma de urmeaza a fi recuperata de reclamanta cu titlu de penalitati sa fie mult mai mare decat contravaloarea serviciului pe care l-a prestat. Asa cum a retinut si instanta de fond conform anexei la Legea 193/2000 pct.i o clauza este considerata abuziva in situatia in care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor comparativ cu pagubele suferite de comerciant, dispozitie pe deplin aplicabila si in cauza, avand in vedere ca penalitatile calculate deja depasesc contravaloarea serviciilor prestate de doua ori. Daca s-ar calcula in continuare penalitati de intarziere pana la achitarea efectiva a debitului principal este evident ca se poate ajunge in situatia in care penalitatile sa depaseasca cu mult cuantumul debitului principal ceea ce ar insemna ca posibilitatea calcularii penalitatilor conform clauzei penale inserate in contract s-ar face numai in detrimentul intereselor paratei in calitatea sa de beneficiar al serviciilor.
Sustine recurenta ca instanta nu a facut probe si nici nu a solicitat precizari cu privire la prejudiciul suferit de societate insa nici aceasta la randul sau nu a facut dovada ca prejudiciul efectiv incercat se ridica la suma de 1.746,36 lei, calculata ca urmare a aplicarii clauzei penale si nici ca aceasta suma nu ar fi suficienta pentru acoperirea prejudiciului si sa s-ar impune calcularea in continuare a penalitatilor, sarcina acesteia apartine evident recurentei. Aceasta s-a multumit sa aplice clauza penala si sa calculeze penalitati de intarziere de 0,5% pe zi de intarziere fara a fi tinuta in vreun fel sa dovedeasca prejudiciul efectiv suferit insa clauza penala este in defavoarea paratei, creeaza un dezechlibru intre drepturile si obligatiile partilor conform art.4 din Legea 193/2000. Este vorba de dreptul reclamantei de a primi contravaloarea serviciilor corelativ cu obligatia paratei de a plati, insa reclamanta si-a rezervat dreptul printr-o clauza penala ca in caz de neplata sa calculeze penalitati de intarziere fara a exista nici o limitare a cuantumului total al acestora. Tocmai acest cuantum trebuie sa fie rezonabil astfel incat sa se asigure un echilibru intre drepturile si obligatiile partilor. Inserarea unei clauze penale intr-un contract comercial nu este ceva neobisnuit insa in situatia de fata este vorba de un contract incheiat cu un consumator si in astfel de contracte trebuie eliminat elementul descretionar din partea comerciantului si inlaturarea oricarui abuz. Or, in situatia de fata posibilitatea recurentei de a calcula penalitati de intarziere fara o limita a cuantumului reprezinta o clauza abuziva, asa cum s-a aratat deja. O clauza in care partile au convenit plata de penalitati este rezonabila si ar fi in masura sa protejeze interesele ambelor parti daca ar stabili ca in situatia in care nu este executata obligatia contractuala de catre una dintre parti sa fie calculate penalitati, dar al caror cuantum total sa nu depaseasca valoarea debitului principal. O astfel de reglementare in sensul limitarii cuantumului penalitatilor a existat in Legea 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale care desi abrogata in prezent poate reprezenta un reper in aprecierea caracterului abuziv al clauzei mentionate.
Fiind vorba de o suma de bani pe care parata o datoreaza cu titlu de pret pentru serviciile de telefonie mobila se poate aprecia ca prejudiciul suferit de recurenta reclamanta se calculeaza in raport de dobanda legala insa pentru ca partile au prevazut plata de penalitati tribunalul a apreciat ca acordarea acestor penalitati intr-un cuantum care sa nu depaseasca valoarea debitului are un caracter rezobanil si ca asigura un just echilibru intre drepturile si obligatiile partilor, aplicarea clauzei in forma inserata in contract fiind considerata abuziva cu privire la acele penalitati calculate si solicitate care depasesc debitul conform celor aratate.
Referitor la motivul doi de recurs tribunalul l-a apreciat intemeiat avand in vedere ca partile au convenit in contract plata unei taxe de reziliere (art.10.3) in situatia rezilierii contractului inainte de termen iar in recurs s-a aratat de catre recurenta si modul de calcul al acestei taxe potrivit prevederilor contractuale. Asa fiind, vazand si dispozitiile art.969 Cod civil, s-a apreciat ca este intemeiat si acest capat de cerere.
Fata de considerentele expuse si vazand si dispozitiile art.312 Cpc, a fost admis recursul declarat de reclamanta V  Romania SA impotriva sentintei civile nr.2090/2012 a Judecatoriei Calarasi, modificata in parte sentinta numai cu privire la capetele de cerere privind plata penalitatilor si a taxei pentru rezilierea anticipata si rejudecand s-a dispus obligarea paratei catre reclamanta la plata sumei de 799,57 lei reprezentand penalitati de intarziere si a sumei de 1247,41 lei reprezentand taxa pentru rezilierea contractului inainte de termen.
In baza art.274 Cpc a fost obligata intimata catre recurenta la 90 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.