InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Calarasi

Contestarea masurii asiguratorii

(Hotarare nr. 23 din data de 17.04.2014 pronuntata de Tribunalul Calarasi)

Domeniu | Dosare Tribunalul Calarasi | Jurisprudenta Tribunalul Calarasi


Contestarea masurii asiguratorii

Conditiile prevazute de art.249 Cod procedura penala (conditiile generale de luare a masurilor asiguratorii). Termenul de contestare a masurii asiguratorii.

- art.249 Cod procedura penala
- art.250 Cod procedura penala (TRIBUNALUL CALARASI - SECTIA PENALA -
INCHEIEREA NR.23/17.04.2014) Asupra contestatiei de fata;
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta contestatorii B.I. si B.M., domiciliati in _, au solicitat restituirea sumelor de bani ridicate cu ocazia efectuarii perchezitiei domiciliare din data de 24.03.2014, in cauza penala in care fiica lor, B.L.I., este inculpata, precizand ca acele sume de bani reprezinta economiile de-o viata ale lui si ale sotiei sale si le-au fost ridicate in mod nelegal, fara ca ei sa fie acuzati de comiterea vreunei infractiuni.
Mai arata ca toate sumele de bani au fost donate fiicei lor B.L.I. in perioada 2000-2014, sume ce au fost stranse din economiile lor personale si nu fac obiectul savarsirii infractiunilor pentru care este cercetata fiica lor.
B.I. arata ca in perioada anilor 2000-2002, a fost angajat la MLPAT -DGLP in calitate de sef serviciu, in perioada 2002-2009 a fost salariat la ISC in functia de inspector de specialitate gradul 1A si incepand cu 2008 a beneficiat de venituri din pensie.
In perioada 2009-2011 a fost reangajat la ISC si pe langa sumele  de bani obtinute din salarii si pensii a realizat si alte venituri urmare a prestatiilor efectuate in calitate de verificator proiecte.
Urmare tuturor acestor activitati a realizat pe langa salarii un venit lunar de circa 2200 lei.
B.M. arata ca in perioada 2000-2005 a fost salariata la MFP in functia de expert 1A, sef serviciu si a beneficiat pe langa salariul lunar+prime, incasand stimulente egale cu cel mult trei salarii de baza asupra carora nu s-a calculat CAS, fond somaj si contributii pentru pensia suplimentara.
Mai arata ca in perioada iulie 2005 - decembrie 2005 a beneficiat si de drepturi provenite din pensie, iar in perioada 2000-2005 a beneficiat de castiguri din exercitarea functiei de cenzori si de membrii in consilii  de administratie.
Incepand cu anul 2010 precizeaza ca pe langa veniturile din pensie a realizat venituri in calitate de PFA, avand ca obiect activitati de consultanta pentru afaceri si management, realizand si alte venituri ca membru in consilii de administratie.
Ambii contestatori precizeaza ca aceste sume au fost economisite legal in decursul anilor de munca, fiind pastrate in domiciliul lor din varii motive si, ca atare, masura asiguratorie si confiscarea nu se justifica.
Cu privire la provenienta acestor sume de bani precizeaza ca depun o documentatie cu veniturile realizate pentru perioada 2000-2013, sub forma de tabele cu documente justificative.
Fata de cele precizate apreciaza ca se impune ridicarea masurii sechestrului asigurator asupra conturilor deschise la CEC Bank.
Judecatorul de drepturi si libertati, analizand contestatia formulata constata ca aceasta este nefondata pentru urmatoarele considerente:
Confiscarea speciala si confiscarea extinsa sunt masuri de siguranta, masurile de siguranta fiind alaturi de pedepse, sanctiuni de drept penal, iar potrivit dispozitiilor codului penal, masurile de siguranta se iau fata de persoane care au comis fapte prevazute de legea penala.
Din dosarul de urmarire penala rezulta ca fata de inculpata B.L.I. s-a inceput urmarirea penala savarsirea infractiunilor de: luare de mita prev. de art. 289 Cp. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 R. cu aplic. art. 35 alin.1 Cp., abuz in serviciu cu obtinere de folos pentru sine sau pentru altul cu consecinte deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. 1 Cp. rap. la art. 309 Cp. si art. 132 din Legea nr. 78/2000 R. cu aplic. art. 35 alin.1 Cp., complicitate la inselaciune prev. de art. 48 Cp. rap. la art. 244 alin.1 si 2 Cp., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., art.  321 alin.1 cu aplic. art. 35 alin.1 Cp., si la data de 24 martie 2014 s-a pus in miscare actiunea penala pentru infractiunile savarsite.
In urma punerii in executare a mandatului de perchezitie domiciliara nr_ la domiciliul inculpatei B.L. s-a gasit suma de 302.000,00 lei si suma de 33.490,00 euro ce au fost depuse de organele de urmarire penala la CEC Bank.
De asemenea, la Cabinetul de expertiza si recuperare a capacitatii de munca Oltenita, asupra inculpatelor B.L.I. si D.V. s-a gasit suma de 1.892,00 lei si 550,00 euro ce au fost depuse de asemenea, la CEC Bank si avand in vedere ca exista necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, sustragerea de la urmarire a bunului, in vederea confiscarii speciale, pentru a servi la garantarea cheltuielilor judiciare/pentru a servi la garantarea repararii pagubei produse prin infractiune, s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului pe nr. cont _ si pe suma aflata in acest cont, respectiv 302.000,00 RON;  nr.cont _ si pe suma aflata in acest cont, respectiv 33.490,00 EUR;  nr.cont _ si pe suma aflata in acest cont, respectiv 155,00 EUR;  nr.cont _ si pe suma aflata in acest cont, respectiv 320,00 USD;  nr.cont _ si pe suma aflata in acest cont, respectiv 550,00 EUR; nr.cont _ si pe suma aflata in acest cont, respectiv 1.892, 00 RON.
Toate conturile sunt deschise la CEC Bank - Unitatea Calarasi
Instanta retine ca dispozitiile codului de procedura penala nu disting dupa  cum bunurile sunt proprii sau comune si, de asemenea, nu exclud luarea unei masuri asiguratorii prin instituirea unui sechestru asiguratoriu asupra bunurilor mobile in vederea confiscarii speciale indiferent de proprietarul de drept al acestora, daca exista indicii temeinice ca ele sunt rezultatul unor infractiuni.
Or, asa cum s-a aratat mai sus, fata de inculpata s-a pus in miscare actiunea penala si s-a inceput infractiunea penala pentru infractiunile precizate.
Ca atare, in raport de aceste imprejurari, judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca nu se poate sustine temeinic ca masura sechestrului asigurator ar fi nelegala.
Motivele invocate de contestatori - avand in vedere natura si scopul acestei masuri asiguratorii - respectiv ca bunurile (banii) se prezuma constitutional a fi obtinute licit, nu constituie motiv legal de ridicare/desfiintare a sechestrului asigurator, ci eventual motive de aparare pe masura confiscarii bunurilor, insa aceste motive trebuie invocate nu in cursul procesului penal ci la judecata pe fond a cauzei, cand se si dispune cu privire la masurile de siguranta.
Este adevarat ca bunurile (sumele de bani) asupra carora sunt instituite masuri asiguratorii sunt indisponibilizate, in sensul ca titularul dreptului de proprietate pierde temporar o componenta constitutiva a acestuia, prerogativa dispozitiei, insa nu poate fi primita sustinerea contestatorilor in sensul ca prin luarea masurii asiguratorii s-a ajuns la o restrangere nejustificata a dreptului de proprietate, pentru ca, urmare instituirii sechestrului nu se dispune automat si confiscarea sumelor de bani.
Confiscarea speciala sau extinsa nu opereaza automat ca efect al luarii in cursul procesului penal a unei masuri asiguratorii, cu privire la aceasta masura de siguranta urmand a se pronunta instanta de judecata cu ocazia solutionarii fondului cauzei.
Pentru aceste considerente, urmeaza a respinge contestatia formulata de contestatorii B.I. si B.M. impotriva Ordonantei de instituire a masurii asiguratorii a sechestrului din data de 27.03.2014 luata de Parchetul de pe langa Tribunalul Calarasi in dosarul nr_, totodata acestia urmand sa fie obligati, fiecare, la cate 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016