InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Constanta

Contract de prestatii telefonice. Titularul obligatiei de plata.

(Sentinta civila nr. 1415 COM din data de 31.05.2001 pronuntata de Tribunalul Constanta)

Domeniu Contracte | Dosare Tribunalul Constanta | Jurisprudenta Tribunalul Constanta

Contract de prestatii telefonice. Titularul obligatiei de plata.

           Schimbarea denumirii societatii comerciale nu atrage crearea unei persoane juridice noi, astfel ca titularul unei obligatii nu se poate considera, intr-o asemenea situatie, exonerat de indeplinirea ei.
           Sub aspectul raspunderii civile contractuale, modificarea sediului persoanei juridice are acelasi efect, cu exceptia cazului in care prestatiile partilor depind in mare masura de acest element, iar modificarea a fost notificata partenerului contractual. 
 
Actiunea reclamantei ROMTELECOM S.A. Constanta privind obligarea paratei S.C. SM S.R.L. Constanta la plata contravalorii prestatiilor telefonice efectuate pana la 12.11.1999, pentru postul telefonic detinut, a fost respinsa ca nefondata.
Instanta a retinut ca fata de prevederile art. 200 din Legea nr. 31/1990 republicata, parata nu se poate apara in sensul ca este o persoana juridica distincta de S.C. AS S.R.L. - beneficiarul prestatiilor telefonice, mentionat in contract  - cata vreme textul legii stabileste ca schimbarea denumirii societatii nu atrage crearea unei persoane juridice noi.
        Netemeinicia pretentiilor reclamantei a fost, insa, retinuta pe considerentul ca sunt solicitate sume in contul prestatiilor telefonice efectuate si ulterior datei la care asociatul unic al societatii reclamante a instrainat apartamentul ce constituia sediul social al persoanei juridice; in aceste conditii, dupa luna august 1999, societatea parata nu mai putea fi obligata la plata contravalorii acestor servicii.
(sentinta civila nr. 1415 COM/ 31.05.2001; decizia civila nr. 560 / 26.11.2001 a Curtii de Apel Constanta a modificat in tot sentinta, ca efect al  admiterii  recursului  reclamantei,  iar actiunea  a  fost admisa. S-a retinut ca prestatorul serviciilor nu a fost instiintat de intentia reclamantei de a renunta la postul telefonic, fiind lipsita de relevanta imprejurarea instrainarii imobilului catre un tert.)
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011