Acordarea creantelor accesorii in cazul evaziunii fiscale

  Acordarea creantelor accesorii creantei principale, reprezentand prejudiciu cauzat bugetului de stat, sub forma dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de intarziere, in cazul infractiunilor la legea evaziunii fiscale. Criterii de diferentiere a raspunderii civile delictuale in raport cu raspunderea pentru neplata crentelor aferente taxelor, impozitelor si altor contributii la bugetul de stat, specifica dreptului fiscal. Inadmisibilitatea combinarii celor doua forme de raspundere in procesul penal. Conditiile de angajare a raspunderii partii responsabile civilmente si analizarea raporturilor de prepusenie cu inculpatul, in calitate de administrator al societatii comerciale.

(Decizia Tribunalului Constanta nr.196/10.04.2009, definitiva prin decizia Curtii de Apel Constanta nr.384/25.06.2009)

Prin sentinta penala nr.691/17.04.2007 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul penal nr.2308/2005 s-a dispus :
- in baza art. 334 C.pr.pen., schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatului P.C.G., din infractiunile prevazute de art. 12 din Legea nr. 87/1994, art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C.pen., toate infractiunile cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., art. 37 lit. b C.pen. si art. 13 C.pen., art. 33 lit. a, b C.pen.,  in infractiunile prevazute de de art. 12 din Legea nr. 87/1994, art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C.pen., toate infractiunile cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., art. 37 lit. b C.pen. si art. 13 C.pen., art. 33 lit. a C.pen.
- in in baza art. 12 din Legea nr.87/1994 cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., art. 37 lit. b C.pen., art. 13 C.pen., condamnarea inculpatului P.C.G. la pedeapsa 2 ani si 6 luni inchisoare;
- in baza art.65 al.1 C.pen., art 12 din Legea nr.87/1994, aplicarea  pedeapsei complementare a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societati comerciale pe durata unui termen de 5 ani dupa executarea pedepsei principale;
- in baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., art. 37 lit. b C.pen., art. 13 C.pen., condamnarea inculpatului P.C.G. la pedeapsa de 2 ani inchisoare;
- in baza art.65 al. 1 C.pen., aplicarea a pedeapsei complementare a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societati comerciale pe durata unui termen de 4 ani dupa executarea pedepsei principale;
- in baza art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., art. 37 lit. b C.pen., art. 13 C.pen., condamnarea inculpatului P.C.G. la pedeapsa de 1 an inchisoare;
- in baza art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen., contopirea pedepselor stabilite si aplicarea inculpatului a pedeapsei rezultante in urma cumulului juridic - de 2 ani si 6 luni inchisoare;
- in baza art. 35 al. 3 C.pen., aplicarea pedeapsei complementare a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societati comerciale pe durata unui termen de 5 ani dupa executarea pedepsei principale;
- in baza art. 71 c.pen., interzicerea inculpatului P.C.G. a exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 lit. a, b C.pen. si dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societati comerciale, prevazut de art. 64 lit. c C.pen;
- admiterea, in parte, a actiunii civile a partii civile Statul Roman, prin ANAF-DGFP Constanta, formulata in contradictoriu cu inculpatul P.C.G.;
- in baza art. 14 C.pr.pen., art. 346 C.pr.pen., art. 998 si urm. Cod civil, obligarea inculpatului la plata catre partea civila Statul Roman prin ANAF-DGFP Constanta a sumei de 578.977,48 lei RON, reprezentand despagubiri civile pentru daune materiale;
         - respingerea actiunii civile a partii civile Statul Roman prin ANAF-DGFP Constanta, formulata in contradictoriu cu partea responsabila civilmente S.C.Viagro S.R.L. Constanta, ca nefondata;
- in baza art. 191al. 1 C.pr.pen., obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
S.C.Viagro S.R.L. a fost infiintata la data de 16.10.1996 de catre administratorul initial P.C. Denumirea initiala a societatii a fost de S.C.Cat Impex S.R.L., avand sediul social declarat in mun. Constanta, strada Cismelei, nr. 2, bl. LA, sc. A., ap. 16, jud. Constanta.
Ulterior, la data de 29.07.1998, P.M. s-a retras din societate prin cesionarea partilor sociale numitilor Z.A.M. si C.O.L., cei doi noi asociati impartind in mod egal si capitalul social si dispunand modificarea denumirii societatii in S.C.Viagro S.R.L. precum si mutarea sediului in mun. Constanta, strada Bogdan Voda, nr. 82 A.
La data de 16.02.2000, unic administrator si asociat a devenit C.O.L., urmare retragerii numitei Z.A.M., pentru ca, la data de 31.08.2001, asociat si unic administrator sa devina inculpatul P.C.G., prin retragerea numitului C.O.L. din societate.
Inculpatul P.C.G. a detinut aceasta calitate pana la data de 15.04.2002, cand la randul sau a cedat partile sociale numitului S.M.L.
In intreaga perioada in care inculpatul a avut calitatea de administrator al societatii, unicul obiect de activitate al S.C.Viagro S.R.L. l-a constituit achizitionarea de combustibil de la Rompetrol Rafinarie S.A., in principal achizitionarea de motorina, urmata de revanzarea intregii cantitati de combustibil catre mai multe societati comerciale, dupa cum urmeaza: S.C.Orleta S.R.L. Galati, S.C.Fest Brau Grup S.R.L. Galati, S.C.Atlanta Hb Co S.R.L. Galati, S.C.Devis Serv Com S.R.L. Constanta, S.C. Net Concept S.R.L. Galati si S.C.Tar 04 Nord S.A.Constanta.
La data de 12.08.2003, organele de politie din cadrul I.G.P. - Directia de Investigare a Fraudelor s-au sesizat cu privire la faptul ca S.C.Viagro S.R.L. s-a aprovizionat in perioada 2001-2002 cu importante cantitati de combustibil tip M, pe care ulterior l-a valorificat mai multor societati comerciale drept motorina, astfel fiind cauzat un important prejudiciu bugetului de stat, ceea ce a atras verificari asupra activitatii desfasurate de S.C.Viagro S.R.L., prin administratorul sau, inculpatul P.C.G..
Pentru a se stabili cantitatea totala achizitionata de catre S.C.Viagro S.R.L. si ulterior revanduta, instanta de fond a dispus efectuarea unui raport de expertiza contabila, precum si ale unui supliment, raport de expertiza care a avut la baza intreaga documentatie aflata la dosarul cauzei.
Pe parcursul urmaririi penale au fost efectuatre verificari de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia Generala de Inspectie Financiar - Fiscala, concretizate si in intocmirea a a doua procese - verbale, in cuprinsul carora inspectorii din cadrul directiei mentionate au stabilit un anumit cuantum al taxei de drum, TVA-ului si impozitului de profit datorat de catre S.C.Viagro S.R.L.
Intre concluziile acestor procese-verbale si concluziile raportului de expertiza cu suplimentul aferent, existand anumite discordante, instanta de fond a luat in considerare, pentru retinerea starii de fapt si stabilirea prejudiciului cauzat, concluziile raportului de expertiza cu suplimentul efectuat, in detrimentul celor stabilite de catre inspectorii fiscal.
Astfel, urmare centralizarii facturilor emise de catre S.C.Rompetrol rafinarie in intervalul 31.08.2001- 15.04.2002, a rezultat ca S.C.Viagro S.R.L. a achizitionat cantitatea totala de combustibil de 1.518,100 tone, in baza a 65 facturi fiscale. Din aceasta cantitate, 1.274,960 tone a fost achizitionata sub denumirea de “combustribil tip M “, in timp ce 243,140 tone a fost achizitionata cu titlul de motorina.
Desi expertiza a stabilit ca facturile fiscale justificau doar revanzarea cantitatii de 1.240,804 tone combustibil, in conditiile in care, astfel cum a declarat si martora B.M., S.C.Viagro S.R.L. nu detinea spatii de stocare a combustibilului, in mod evident a revandut intreaga cantitate cumparata, astfel incat in mod corect expertiza s-a raportat la  cantitatea totala cumparata ca fiind si revanduta.
Achizitonarea combustibilului s-a facut in baza contractelor incheiate intre rafinarie si S.C.Viagro S.R.L. (fila 334 din dosarul de  urmarire penala, vol. 1), societatea cumparatoare fiind reprezentata de catre inculpatul P.C.G.
Totodata, conform relatiilor comunicate de catre institutiile bancare, inculpatul a fost in perioada in care a detinut calitatea de administrator titularul dreptului de semnatura pentru contul bancar al societatii, imputernicind-o ulterior pe martora B.M.
De asemenea, conform declaratiilor aceleiasi martore, inculpatul a fost unica persoana care a avut drept de decizie pentru desfasurarea activitatii S.C.Viagro S.R.L. De altfel, martorii T.F. - administrator al S.C. Net Concept S.R.L. Galati, B.Gh. - administrator al S.C.Orleta S.R.L. Galati si I.A. - administrator la S.C.Fest Brau S.R.L. Galati au declarat ca au negociat incheierea contractelor de vanzare-cumparare motorina cu inculpatul P.C.G.
Desi audierea martorului C.O.L. ar fi fost necesara, acesta nu a putut fi identificat, astfel incat a fost avuta in vedere declaratia acestuia data pe parcursul urmaririi penale (filele 188-191 din volumul 1 al dosarului de urmarire penala). Martorul a declarat ca la solicitarea inculpatului l-a pus pe acesta in legatura cu subprefectul judetului Galati, care la randul sau, l-a prezentat pe inculpat mai multor administrator de societati comerciale.
A mai aratat martorul, ca inculpatul i-a solicitat o suma de bani cu titlu de imprumut, pentru a initia o activitatea comerciala cu cumparare si revanzare de produse petroliere, dupa care a si desfasurat aceasta activitate. In plus, arata martorul, acesta nu a avut nici o implicare in cadrul acestei activitati. 
Fata de aceste aspecte, prima instanta retine ca intrega activitate de cumparare si revanzare a combustibilului a fost cunoscuta si desfasurata de  catre inculpatul P.C.G.

Intrucat S.C.Viagro S.R.L. nu detinea depozite pentru stocarea combustibilului, modalitatea de achizitionare a acestuia era urmatoarea :
La momentul la care inculpatul hotara achizitionarea de combustibil, acesta lua legatura cu reprezentantii S.C.Fest Bau, S.C.Net Concept si S.C.Data Consult, acestia din urma luand legatura cu reprezentantii S.C.Atlas S.A.Galati.
Doar aceasta din urma societate detinea un parc auto important , precum si spatii de depozitare a combustibilului, fiind de altfel beneficiarul final si singurul utilizator al combustibilului.
Restul societatilor mentionate, incepand cu S.C.Viagro S.R.L., erau doar intermediari, iar trecerea cantitatii de combustibil prin contabilitatea mai multor soocietati comerciale avea ca scop ingreunarea identificarii traseului urmat de acesta pana la beneficiarul final.
La data stabilita, S.C.Atlas S.A.Galati expedia la poarta rafinariei din Navodari mijloace de transport necesare ridicarii produsului petrolier, unde erau asteptati fie de catre inculpatul P.C.G., fie de martora B.M.
Astfel cum a declarat martora B.M., era intocmita delegatia de intrare in rafinarie pe numele S.C.Viagro S.R.L., care era inmanata conducatorilor auto ai S.C.Atlas S.A.Galati. Acestia realizau incarcarea combustibilului, fiindu-le inmanat si setul de documente de catre S.C.Rompetrol Rafinarie S.A., in cuprinsul carora (pe factura de vanzare, pe avizul de insotire al marfii) era trecuta intotdeauna mentiunea cumpararii de “ combustibil tip M“.
La iesirea din rafinarie, martora B.M. prelua intregul set de documente si proceda la intocmirea unei noi facturi fiscale, a unui nou aviz de insotire a marfii, in care se specifica in fals, imprejurarea ca intrega cantitate de combustibil vanduta de S.C.Viagro S.R.L. catre una dintre societatile comerciale S.C.Orleta S.R.L. Galati, S.C.Fest Brau Grup S.R.L. Galati, S.C.Atlanta Hb Co S.R.L. Galati, S.C.Devis Serv Com S.R.L. Constanta, S.C. Net Concept S.R.L. Galati si S.C.Tar 04 Nord S.A.Constanta era motorina. 
Noul set de inscrisuri era predat soferilor, care se deplasau intotdeauna la rezervoarele S.C.Atlas S.A.Galati, unde descarcau combustibilul, care ulterior era folosit pentru parcul auto.
Din declaratiile martorilor audiati in cauza, soferi in cadrul S.C.Atlas S.A.Galati care se deplasau la rafinarie,  rezulta ca delegatul S.C.Viagro S.R.L., care era o femeie, le inlocuia documentele emise de rafinarie, pe care se mentiona “ combustibil tip M “ cu alte documente pe care se mentiona motorina. 
Acelasi aspect rezulta si din declaratiile martorilor angajati ai S.C.Atlas S.A.Galati, care au aratat ca intotdeauna, de la S.C.Viagro S.R.L. se cumpara motorina si nu “combustibil tip M “ .
In acest sens sunt si depozitiile martorilor T.F. - administrator al S.C. Net Concept S.R.L. Galati, B.Gh. - administrator al S.C.Orleta S.R.L. Galati si I.A.-administrator la S.C.Fest Brau S.R.L. Galati, care au declarat in mod constant, atat pe parcursul urmaririi penale, cat si in fata instantei, ca ceea ce se cumpara de la S.C.Viagro S.R.L. era intotdeauna si in mod exclusiv motorina, iar contractele de cumparare erau negociate cu inculpatul P.C.G.
Fata de declaratiile angajatilor S.C.Atlas S.A.Galati, mentionati anterior, si avand in vedere si declaratia martorului H.V., administrator al S.C.Atlas S.A.Galati, instanta de fond a  retinut ca ceea ce se cumpara in realitate de la rafinaria Rompetrol nu era “combustibil tip M“, ci motorina.
Acest aspect rezulta din imprejurarea ca, astfel cum au aratat toti martorii, autoturismele din cadrul parcului de masini al S.C.Atlas S.A.Galati nu ar fi functionat cu combustibil de tip M, ci doar cu motorina.
Ori, in intreaga perioada de achizitionare a combustibilului de la S.C.Viagro S.R.L., prin intermediarii mentionati, autoturismele au circulat fara a avea nici un fel de problema, iar martorii au aratat ca la descarcarea acestuia in depozitele S.C.Atlas S.A.Galati se efectuau unele analize care atestau faptul ca indubitabil ceea ce se cumpara era motorina.

Pe langa modalitatea transportarii directe a motorinei catre beneficiarul final S.C.Atlas S.A.Galati, se mai utiliza de catre inculpatul P.C.G. si varianta secundara, intr-o proportie mult redusa, de a revinde combustibilul unor statii de benzina, nu inainte de a se trece intrega cantitate prin mai multi intermediari, in acelasi scop al ingreunarii urmaririi intregului circuit.
Esential pentru activitatea infractionala a inculpatului este imprejurarea ca, la cumpararea  combustibilului de tip motorina, orice cumparator era obligat sa plateasca bugetului de stat o taxa vizand constituirea si utilizarea Fondului special al drumurilor publice reglementata de dispozitiile Legii nr. 119/1996, modificata si completata, asa numita “taxa de drum“. Conform acelorasi dispozitii legale,  cumparatorul de combustibil tip M era scutit de plata acestei taxe de drum.
Analizand facturile emise de S.C.Rompetrol Rafinarie S.A., prima instanta constata ca in pretul “combustibilului de tip M“, cumparat de catre S.C.Viagro S.R.L., nu era inclusa aceasta taxa de drum. Cu toate acestea, la revanzarea aceleeasi cantitati de combustibil catre diversii beneficiari, inculpatul includea, pe setul nou de documente remis soferilor de catre B.M. si completate cu mentiunea “motorina“ si aceasta taxa de drum, care ulterior era insusita de catre inculpat in mod nelegal, nefiind varsata bugetului de stat, in conditiile in care, astfel cum s-a expus, ceea ce se comercializa in realitate era chiar motorina.
Aceasta operatiune ilicita, de vanzare de catre rafinarie a motorinei, desi se mentiona pe factura initiala vanzarea catre S.C.Viagro S.R.L. de combustibil tip M, nu se putea face decat cu complicitatea unor angajati ai S.C.Rompetrol Rafinarie S.A., fata de care s-a si dispus disjungerea cauzei si efectuarea de cercetari prin rechizitoriul de trimitere in judecata a inculpatului P.C.G.
Totodata, a mai rezultat ca la revanzarea motorinei inculpatul nu a inclus in cost, in cuprinsul facturilor de revanzare, valoarea accizelor si a TVA-ului calculat asupra acestor sume.
Conform raportului initial de expertiza contabila, s-a stabilit ca, S.C.Viagro S.R.L. a achizitionat de la rafinarie cantitatea de 1.518,100 tone combustibil pentru pretul unitar mediu pe tona la cumparare de 10.501.986 lei ROL, iar la revanzarea intregii cantitati de motorina a practicap pretul mediu unitar pe tona la vanzare de 10.390.600 lei.
In acest conditii, al existentei unui pret mai mic de vanzare, s-a stabilit de catre expert ca S.C.Viagro S.R.L. nu inregistrase profit, drept urmare nu datora bugetului de stat nici TVA, nici impozit pe profit.
Instanta apreciaza ca aceasta valoare mai mica de vanzare, aparent nejustificata, implica existenta unei eventuale intelegeri frauduloase intre inculpati si cumparatorii ulteriori, de a se inscrie in mod nereal o valoare mai mica (valoarea remisa in realitate inculpatului fiind mai mare decat pretul de cumparare) in cuprinsul facturilor, in “avantajul“ atat al vanzatorului, cat si al cumparatorului si, implicit, in detrimentul bugetului de stat.
S-a mai stabilit in acelasi raport initial ca pentru taxele de drum neachitate la cumparare si incluse in mod nelegal in pretul de vanzare al motorinei, S.C.Viagro S.R.L. datoreaza bugetului de stat suma de 4.870.381.217 lei ROL.
Ulterior, urmare obiectiunilor formulate de catre DGFP Constanta, instanta a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiza, fata de imprejurarea ca, la revanzare, inculpatul nu adaugase accizele si taxa de drum.
Ca urmare a refacerii calculelor, s-a stabilit ca S.C.Viagro S.R.L. datoreaza bugetului de stat suma totala de 5.789.774.869 lei ROL (578.977,48 lei ROL), suma ce a fost  avuta in vedere de catre instanta de fond.
In acest sens, prima instanta a apreciat ca activitatea ilicita a inculpatului de a nu include taxa de drumsi accizele  in pretul de comercializare a motorinei nu poate sa profite tot acestuia, pentru a se retine ca nu ar datora TVA si impozit pe profit bugetului de stat.
Intrucat aceste valori difera de cele stabilite de catre inspectorii fiscali in cuprinsul celor doua procese verbale nr.300698/06.VII.2004 si 5019/01.II.2005, instanta de fond a avut in vedere valorile stabilite de catre expertul contabil in urma unor calcule ce justifica retinerea acestor valori, aratand ca  procesele verbale mentionate au un caracter sumar si nu explica in mod detaliat cuantumul TVA-ului, impozitului pe profit si taxei de drum, inlaturand concluziile acestora.
A mai retinut instanta de fond ca in conformitate cu adresa nr.504.406/04.10.2004 a Administratiei Finantelor Publice a Municipiului Constanta (fila 255 din dosarul de urmarire penala vol.1), S.C.Viagro S.R.L. nu figureaza cu declaratii de impozite si taxe, bilanturi si raporturi contabile depuse in perioada 2000-2002.
Totodata, conform adresei din data de 04.04.2006 (fila 83 din dosarul de instanta vol.1) depuse de lichidatorul judiciar al S.C.Viagro S.R.L., Elena Dascalescu, in raportul final depus la instanta de judecata ( fila 85 dosar instanta vol.1), s-a expus faptul ca lichidatorul nu a avut posibilitatea de a intra in posesia documentelor contabile ale societatii, motivat de imprejurarea ca nu s-a putut identifica sediul S.C.Viagro S.R.L.
Pe cale de consecinta, prima instanta a retinut ca in nici un moment in intervalul cat inculpatul a fost administratorul S.C.Viagro S.R.L., acesta nu s-a ocupat de completarea documentelor fiscale, nu a declarat veniturile realizate si nici nu a achitat taxele datorate bugetului de stat.
La stabilirea si individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanta de fond a avut in vedere prevederile partii generale ale codului penal, limitele de pedeapsa fixate in legile speciale, persoana inculpatului, in varsta de 30 ani, recidivist, care s-a sustras de la judecarea cauzei, parasind teritoriul tarii. Gradul de pericol social al infractiunilor rezulta din modul de comitere al acestora, pe o durata relativ mare de timp, din prejudiciul ridicat cauzat bugetului de stat.

•

Impotriva sentintei penale mai sus mentionate, in termen legal a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invederand ca modalitatea de comitere a faptelor si scopul urmarit de catre inculpat, acela de a se sustrage de la indeplinirea obligatiilor fiscale, impuneau stabilirea unor pedepse mai aspre, orientate spre maximul special prevazut de textele de lege care incrimineaza infractiunile pentru care a fost condamnat.
S-a mai invederat in apelul procurorului ca instanta de fond trebuia sa dispuna obligarea inculpatului in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. VIAGRO S.R.L. Constanta la plata despagubirilor civile datorate Statului Roman, intrucat in calitate de administrator al societatii inculpatul a avut posibilitatea emiterii de facturi fiscale si avize de insotire a marfii, astfel incat nu se poate aprecia ca acesta si-ar fi depasit mandatul special acordat de catre S.C. VIAGRO S.R.L.
Impotriva aceleiasi sentinte, in termen legal, a declarat apel si partea civila Statul Roman prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, reprezentata prin D.G.F.P. Constanta, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invederand ca in mod gresit instanta de fond a respins cererea de obligare a inculpatului, in solidar cu partea responsabila civilmente, la plata despagubirilor civile, incluzand si obligatiile fiscale accesorii.

•

Verificand legalitatea si temeinicia sentintei apelate, atat prin prisma criticilor formulate precum si din oficiu, potrivit art.371 alin. 2 Cod de procedura penala, tribunalul constata ca prima instanta a efectuat in mod corespunzator cercetarea judecatoreasca, printr-un examen complet si o interpretare corecta a probelor administrate in cauza, prin analiza si coroborarea judicioasa a acestora, retinand  corect situatia de fapt si vinovatia inculpatului in savarsirea infractiunilor deduse judecatii.
Cum din materialul probator aflat la dosar a rezultat fara echivoc existenta faptelor pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului, in modalitatea de vinovatie prevazuta de lege, respectiv intentia, in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art.345 alin.2 Cod de procedura penala, care justifica o solutie de condamnare.
Sub aspectul incadrarii juridice a faptelor, tribunalul constata ca desi apelul Ministerului Public priveste numai corecta individualizare a pedepselor  si modul de rezolvare a actiunii civile, totusi examinarea primului motiv de apel nu se poate face decat prin raportare la existenta infractiunilor deduse judecatii, ceea ce implica in mod direct evaluarea faptelor comise, precum si incadrarea acestora in textele de lege incidente.
  Din acest punct de vedere, este evident ca incadrarea juridica a faptelor urmeaza dezlegarea data prin decizia in interesul legii nr.4/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care, intervenind pana la solutionarea definitiva a cauzei, isi produce efectele asupra situatiei de fapt analizate, cu privire la corecta incadrare juridica retinuta prin sentinta atacata.
Astfel, prin decizia in interesul legii nr.4/2008 s-a stabilit ca fapta de omisiune, in tot sau in parte, ori de evidentiere in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori de evidentiere in actele contabile sau in alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori de evidentiere a altor operatiuni fictive constituie infractiunea complexa de evaziune fiscala, prevazuta, dupa caz, de art.9 alin.1 lit.b, c din Legea nr.241/2005 sau art.11 lit.c, fost art.13 din Legea nr.87/1994, nefiind incidente dispozitiile ce incrimineaza infractiunea de fals intelectual ale art.43, fost art.37 sau art.40 din Legea nr.82/1991, a contabilitatii, in referire la art.289 din Codul penal.
Cum infractiunea de fals la legea contabilitatii a fost savarsita in realizarea infractiunii de evaziune fiscala, in aceleasi imprejurari retinute prin actul de sesizare, ca urmare a stransei legaturi dintre ele, urmeaza a se dispune schimbarea de incadrare juridica a faptelor, in considerarea caracterului obligatoriu al deciziei in interesul legii, ce rezulta in mod expres din prevederile art.414 alin.3 Cod de procedura penala.
Drept urmare, in temeiul art.334 Cod de procedura penala, tribunalul va schimba incadrarea juridica a faptelor retinute in sarcina inculpatului P.C.G., din infractiunile prevazute de art.12 din Legea nr.87/1994, art.13 din Legea nr.87/1994 si art.40 din Legea nr.82/1991 rap.la art.289 Cod penal, toate cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit.b, art.13 si art.33 lit.a Cod penal in infractiunile prevazute de art.12 din Legea nr.87/1994 si art.13 din Legea nr.87/1994, ambele cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit.b, art.13 si art.33 lit.a Cod penal.
In ceea ce priveste operatiunea de individualizare judiciara a pedepselor, tribunalul constata ca prima instanta a dat eficienta tuturor criteriilor generale prevazute de art.72 Cod penal, ca modalitate de executare acestea fiind corespunzatoare scopului preventiv prevazut de lege si, totodata, apte sa asigure atat constrangerea, cat si reeducarea inculpatului.
Sub acest aspect, avand in vedere ca inculpatul a comis infractiunile pentru care a fost trimis in judecata in stare de recidiva, modalitatea de executare a pedepsei nu comporta discutii, dispozitiile de drept material penal nefiind de natura a permite o alta modalitate de executare, in afara celei prevazute de art. 57 Cod penal si anume regimul de detentie.
Cu toate acestea, raportat la conduita procesuala a inculpatului, care s-a sustras judecatii si nu a inteles sa se prezinte nici in fata instantei de apel, tinand seama de cuantumul ridicat la prejudiciului cauzat bugetului de stat, de metodele frauduloase utilizate in atingerea scopului infractional si amploarea activitatii desfasurate, suntem de parere ca pedepsele aplicate trebuie majorate, intr-un cuantum care sa corespunda circumstantelor reale anterior mentionate.
In consecinta, consideram intemeiat apelul procurorului, sens in care, acesta urmeaza a fi admis, astfel incat se va desfiinta in parte sentinta apelata si in urma rejudecarii se va reaprecia asupra cuantumului pedepselor principale stabilite pentru infractiunile retinute in sarcina inculpatului, prin efectul schimbarii de incadrare juridica, precum si asupra pedepselor complementare si accesorii.
Asa fiind, in baza art.12 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.41 alin.2, art.13 si art.37 lit.b Cod penal, tribunalul va condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani inchisoare si 5 ani interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societati comerciale, dupa executarea pedepsei inchisorii.
In baza art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.41 alin.2, art.13 si art.37 lit.b Cod penal, va condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 3 ani inchisoare si 5 ani interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societati comerciale, dupa executarea pedepsei inchisorii.
In baza art.33 lit.a, art.34 lit.b si art.35 alin.3 Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare si 5 ani interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societati comerciale, dupa executarea pedepsei principale.
In baza art.71 Cp, va interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza a doua, b si c Cod penal, constand in dreptul de a fi administrator sau asociat in cadrul unei societati comerciale pe durata executarii pedepsei inchisorii.
Sub aspectul pedepselor accesorii care insotesc pedeapsa principala, tribunalul, in cadrul operatiunii de reapreciere a acestora si de analiza a cauzei din oficiu, conform art.371 alin.2 Cod de procedura penala, observa ca prima instanta a interzis inculpatului, in baza art. 71 Cod penal, exercitiul drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a, b si c Cod penal.
  Desi art.71 Cod penal presupune interzicerea automata a drepturilor prevazute de art. 64 lit.a-c Cod penal, tribunalul constata ca aceasta dispozitie  este contrara jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului si deciziei in interesul legii nr.74/05.11.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-a statuat ca interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza I - c din Codul penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instantei, in functie de criteriile stabilite in art.71 alin.3 din Codul penal.
In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii, a statuat ca interzicerea absoluta a dreptului de vot al unui condamnat, indiferent de circumstante, constituie o incalcare a art.3 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care obliga Inaltele parti contractante sa organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere prin vot secret, in conditii care asigura libera exprimare a opiniei publice cu privire la alegerea corpului legislativ.
De asemenea, in cauzele Cumpana si Mazare si Sabou si Parcalab contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca interzicerea automata a drepturilor civile prevazute de art.64 din Codul Penal, fara a fi supusa controlului instantelor in ceea ce priveste necesitatea luarii acestei pedepse, contravine Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Prin urmare, aceste drepturi pot fi interzise numai dupa o analiza a instantei, in functie de o serie de criterii obiective, cum ar fi natura infractiunii, gravitatea acesteia si durata pedepsei.
Daca in raport cu aceste criterii, in prezenta cauza apare ca justificata interzicerea exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit.a teza a doua, lit.b si lit.c Cod penal, in raport si de natura functiei de care inculpatul s-a folosit in comiterea infractiunilor, interzicerea exercitarii dreptului de a vota apare ca o ingerinta nejustificata de vreun interes legitim care ar putea fi prioritar.
 In consecinta, cu prilejul rejudecarii cauzei, tribunalul va reaprecia asupra acestei interdictii, in sensul inlaturarii sale si, implicit, in sensul inlaturarii oricaror dispozitii contrare din sentinta penala apelata.

Cu privire la criticile invocate in ambele apeluri si care vizeaza gresita solutionare a actiunii civile, tribunalul constata ca acestea sunt neintemeiate, pentru urmatoarele considerente :
Desi intre societatea comerciala si administratorii sai exista un raport de prepusenie consacrat prin dispozitiile din Legea nr.31/1990, raport care subzista si in cazul societatii comerciale cu raspundere limitata, in care partile sociale apartin unei singure persoane, angajarea raspunderii comitentului nu se poate face decat cu respectarea conditiilor de generala aplicare consacrate in dreptul civil.
Aceasta concluzie, rezulta fara echivoc din dispozitiile art.14 alin.3 din Codul de procedura penala, potrivit carora repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile, intelegand prin acesta dispozitiile de drept material din Codul civil si legile speciale asemanatoare, cu excluderea dispozitiilor specifice altor forme de raspundere, care nu se pot intrepatrunde.
Ceea ce este definitoriu pentru calitatea de prepus este existenta unui raport de subordonare, care isi are temeiul in faptul ca, pe baza acordului dintre ele, o persoana fizica ori juridica a incredintat unei persoane fizice o anumita insarcinare, care, in mod evident, nu poate fi decat licita.
Pe de alta parte insa, angajarea raspunderii comitentului impune respectarea conditiilor de generala aplicare prevazute de art.1000 alin.3 din Codul civil, care, in reglementarea acestei forme de raspundere, are in vedere "_.functiile ce li s-au incredintat" prepusilor, ceea ce semnifica exercitarea acestor functii cu respectarea limitelor investirii si cadrului legal de activitate.
Interpretarea dispozitiilor din Legea nr.31/1990, ce reglementeaza activitatea administratorilor societatilor comerciale, precum si cele ale art.27 alin.1 lit.b din O.G.nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala, nu se poate disocia de aceste prevederi, intrucat in caz contrar raspunderea comitentului pentru fapta prepusului ar fi atrasa in orice fel conditii, ceea ce nu corespunde vointei legiuitorului.
Concluzia nu poate fi alta, intrucat raspunderea civila pentru fapta proprie constituie regula, iar raspunderea pentru fapta altuia este o raspundere complementara si, intrucat reprezinta exceptia, nu poate interveni decat in situatiile expres si limitativ prevazute de lege, cu respectarea intocmai a conditiilor care o impun, fiind de stricta interpretare si aplicare.
In caz contrar, raspunderea comitentului ar interveni ori de cate ori prepusul si-ar depasi atributiile incredintate, iar consacrarea acestei solutii in referire la situatia societatilor comerciale si infractiunile de evaziune fiscala ar conduce la o diferenta nejustificata de tratament, luandu-se in considerare doar natura creantei si persoana creditorului.
Pe de alta parte, sustinerea apelantei parti civile in sensul ca pentru obligatiile fiscale restante raspund in solidar cu debitorul si administratorii persoanelor juridice, conform art.27 alin.1 lit.b din O.G.nr.92/2003, nu poate fi luata in considerare, intrucat textul de lege are in vedere situatia provocarii insolvabilitatii debitorului, ceea ce nu este cazul in situatia de speta.    
In sfarsit, desi potrivit art. 55 alin. 1 din Legea nr.31/1990, in raporturile cu tertii, societatea comerciala pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata este angajata prin actele organelor sale, chiar daca aceste acte depasesc obiectul de activitate, aceste dispozitii se refera la mentinerea efectelor juridice care decurg din actele indeplinite in afara limitelor mandatului.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a considerat ca in scopul protejarii tertilor, care nu cunosc limitele insarcinarilor, se impune ca actele juridice sa fie mentinute, fara insa ca aceasta regula sa atraga vreo derogare de la normele dreptului comun din materia raspunderii civile delictuale.
In situatia dedusa judecatii, nu se poate retine ca exercitarea atributiilor administratorului a avut loc in cadrul limitelor mandatului primit, in conditiile in care inculpatul si-a depasit in mod vadit limitele insarcinarii, desfasurand activitati ilicite, fara a se conforma exigentelor impuse de natura functiei incredintate.
Aceasta concluzie decurge mai ales din continutul adresei din data de 04.04.2006 (fila 83 din dosarul de instanta vol.1), depuse de lichidatorul judiciar al S.C.Viagro S.R.L. in raportul final depus la instanta de judecata, (fila 85 dosar instanta vol.1), care atesta imprejurarea ca lichidatorul nu a avut posibilitatea de a intra in posesia documentelor contabile ale societatii, motivat de faptul ca sediul firmei nu a putut fi identificat.
Pe cale de consecinta, in mod corect s-a retinut de catre prima instanta ca in nici un moment cat inculpatul P.C.G. a fost administratorul S.C.Viagro S.R.L., acesta nu s-a ocupat de completarea documentelor fiscale, nu a declarat veniturile realizate si nici nu a achitat taxele datorate bugetului de stat.
Pe cale de consecinta, angajarea raspunderii societatii comerciale, in solidar cu inculpatul, cu privire la sumele datorate bugetului de stat, nu se justifica in fapt si in drept, motiv pentru care criticile formulate sub acest aspect nu pot atrage o solutie contrara celei adoptate de prima instanta.

Relativ la cererea partii civile de obligare a inculpatului si a partii responsabile civilmente la plata dobanzilor, penalitatilor si majorarilor de intarziere, tribunalul considera ca si in cazul infractiunilor de evaziune fiscala prejudiciul cauzat cuprinde numai echivalentul sumelor datorate bugetului de stat, cu excluderea creantelor accesorii aferente impozitului, taxei sau oricarei alte contributii. 
Din aceasta perspectiva, nu se poate admite solutia de obligare a inculpatului la plata acestor sume, intrucat astfel s-ar ajunge la combinarea a doua tipuri de raspundere - civila delictuala si fiscala, in conditiile in care creantele accesorii insotesc numai o creanta principala, datorata de debitorul (contribuabilul) fiscal, respectiv societatea comerciala.
In al doilea rand, acordarea acestor sume nu se justifica in raport de imprejurarea ca partea civila nu se afla in posesia unui titlu executoriu, asimilabil titlului de impunere fiscala, care sa consfinteasca o creanta certa, lichida si exigibila, de natura a indreptati calcularea unor creante accesorii prin neplata cu intarziere.
Data la care o asemenea crenta dobandeste caracter cert, lichid si exigibil este aceea a ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de condamnare, intrucat in procesul penal inculpatul se bucura de prezumtia de nevinovatie si, prin urmare, nu se poate accepta ca pana la acest moment el datoreaza vreun debit, caruia sa i se alature creante accesorii specifice raspunderii reglementate prin dreptul fiscal.
In al treilea rand, fiind reglementate de Codul de procedura fiscala, creantele accesorii nu ar putea fi solicitate decat in  faza de executare silita, dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, prevederile speciale in materie neputand fi extinse pe cale de analogie unui raport de conflict de natura penala.
Singurele sume care ar putea insoti creanta principala sunt cele echivalente dobanzii legale, in considerarea dispozitiilor art.1088 din Codul civil, potrivit carora la obligatiile care au ca obiect o suma oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, pentru care  creditorul nu este tinut a justifica vreo paguba.
Adoptarea oricarei solutii contrare, in considerarea caracterului special al creantei fiscale, s-ar constitui intr-o diferenta nejustificata de tratament, intrucat unei categorii aparte de creditori, printre care si statul, li s-ar acorda alte sume decat cele acordate in mod obisnuit in procesul penal, cu incalcarea flagranta a principiului egalitatii persoanelor in fata legii si autoritatilor publice, consfintit de Constitutie si Legea de organizare judiciara (art.2 alin.1 si art.7 din Legea nr.304/2004).
In speta de fata, se poate constata ca partea civila nu a solicitat dobanda legala, in conditiile Codului civil, nici pe cale principala si nici in subsidiar, solicitarea formulata prin constituirea de parte civila si in continutul motivelor de apel avand ca obiect dobanda prevazuta de Codul de procedura fiscala.
Drept consecinta, urmand principiul disponibilitatii, instanta de fond si instanta de apel nu au procedat la acordarea sumei ce s-ar fi cuvenit cu titlu de dobanda legala, partea civila avand deschisa posibilitatea calcularii crentelor accesorii in faza de executare silita.   
In sfarsit, astfel cum rezulta in mod expres din dispozitiile art.1 si urm.din Codul de procedura fiscal, dispozitiile speciale in materie se aplica numai raporturilor de drept fiscal si in legatura cu administrarea sumelor ce reprezeinta impozite, taxe si alte contributii la bugetul de stat, ori prin raportare la art.17 din cod, inculpatul nu poate fi asimiliat contribuabilului, ci datoreaza numei echivalentul sumei ce se constituie intr-un prejudiciu la adresa bugetului de stat.
Pentru toate aceste considerente, urmeaza a fi admis apelul procurorului pe latura penala, in sensul celor de mai sus si se vor inlatura din sentinta penala apelata dispozitiile contrare deciziei de fata, cu mentinerea celorlalte dispozitii.
Totodata, in baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedura penala, va fi respins ca nefondat apelul partii civile, cu aplicarea art.192 alin.3 si art.189 in referire la cheltuielile judiciare avansate de stat si avansarea onorariului de avocat din oficiu.