Restituire pret proprietar evins lg.112

     Calitatea procesuala pasiva a statului in cadrul actiunii in despagubiri formulata de proprietarul evins, care a cumparat imobilul in temeiul Legii nr.112/1995. Despagubiri constand in valoarea de circulatie a imobilului.

Legea nr.112/1995, art.13 alin.6
Legea nr.10/2001, art.50 alin.2, alin.21,alin.3
C.civil, art.1899 alin.2
     
     Desi contractul de vanzare-cumparare a fost incheiat de catre reclamanta P.M. cu R.A.E.D.P.P.Constanta,in temeiul Legii nr.112/1995 adevaratul titular al dispozitiei asupra imobilului a fost statul,avand in vedere ca vanzarea s-a realizat in contextul stabilit prin legea speciala data tocmai in realizarea politicilor sociale stabilte de stat.
Imprejurarea ca prin dispozitiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 se prevede ca restituirea pretului prevazut la alin.2 si 21 se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare,nu atrage calitatea procesuala pasiva in speta de fata a Ministerului Finantelor Publice-in nume propriu,acesta nefiind decat platitorul faptic al despagubirilor(pretul actualizat sau pretul de piata al imobilului)la care este obligat statul.
     
     Prin sentinta civila nr.10801/19.06.2009,Judecatoria Constanta a respins, ca neintemeiata,exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Roman-prin Ministerul Finantelor Publice,a admis actiunea formulata de reclamanta P.M. in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor si a obligat paratul la plata catre reclamanta a sumei de 23.700 lei reprezentand valoarea de circulatie a imobilului din Constanta si la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 400 lei, reprezentand onorariu expertiza.
     Pentru a pronunta aceasta hotarare,a retinut prima instanta ca prin cererea dedusa judecatii,reclamanta P.M. in contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul de Finante a solicitat,in principal,obligarea paratului la plata echivalentului pretului de circulatie al imobilului situat in Constanta, care a format obiectul contractului de vanzare-cumparare 27526/20.11.1996 si in subsidiar obligarea paratului la restitutirea pretului de vanzare a imobilului,actualizat cu indicele de inflatie in perioada cuprinsa intre data predarii sumei-20.11.1996 si data executarii hotararii judecatoresti, cu cheltuieli de judecata.
     A sustinut reclamanta ca la data de 20.11.1996 a dobandit prin contractul de vanzare-cumparare nr.17526 apartamentul situat pe str.,in temeiul Legii nr.112/1995,iar prin decizia civila nr.92/C/22.05.2006 pronuntata de Curtea de Apel Constanta,a fost obligata sa lase in deplina proprietate si posesie  imobilul .
     Prin intampinarea formulata,parata Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a invocat,pe cale de exceptie,lipsa calitatii procesuale pasive, invederand ca potrivit art.50 alin.3 din Legea 10/2001,restituirea pretului actualizat se face de catre Ministerul Finantelor Publice, iar faptul ca statul este reprezentat in justitie prin Ministerul Finantelor Publice nu inseamna ca cele doua entitati se confunda.
     A apreciat instanta fondului ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul de Finante este neintemeiata avand in vedere ca vanzarea imobilelor trecute in patrimoniul statului in perioada 6.03.1945-22.12.1989,s-a facut de catre Statul Roman prin intermediul intreprinderii specializate,care nu a actionat decat in calitate de mandatar al Statului, calitate in care a obtinut un comision de 1% din pretul incasat. Faptul ca art.50 alin.3 din Leg.10/2001 prevede ca restituirea pretului se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor nu poate duce la concluzia ca acesta ar avea calitate procesuala pasiva si nu Statul,raportul juridic ce rezulta din actul de vanzare-cumparare s-a legat intre Statul Roman si cumparator.
     Pe fond s-a constatat ca  prin decizia civila nr.92/C/22.05.2006 pronuntata de Curtea de Apel Constanta reclamanta a fost obligata sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul cumparat in temeiul Legii nr.112/1995, fostilor proprietari-reclamanti in actiunea in revendicare si s-a retinut ca potrivit art.1337 Cod civil vanzatorul este de drept obligat a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partial a lucrului vandut.
     Intrucat la data incheierii contractului de vanzare-cumparare,ambele parti au fost de buna credinta si cumparatorul nu a cunoscut imprejurarea ca nu trateaza cu adevaratul proprietar,potrivit art.1341 pct.4 si 1344 C.civ. cumparatorul este indreptatit la diferenta dintre pretul de achizitionare si valoarea actuala a imobilului.
     Mai mult,potrivit art. 501 din Leg.10/2001,proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
     Impotriva acestei hotarari judecatoresti a declarat recurs,in termen legal,paratul Statul Roman prin Ministerul de Finante-prin Directia Generala a Finantelor Publice Constanta,care a criticat solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie atat cu privire la dezlegarea data exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive cat si cu privire la fondul raportului juridic litigios.
A sustinut recurentul ca in mod eronat a respins instanta exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului,avand in vedere,pe de o parte faptul ca parti ale contractului de vanzare-cumparare nr.27526/1996 au fost reclamanta si R.A.E.D.P.P.Constanta,ca mandatar al Consiliului Local Constanta,imobilul fiind in domeniul privat al unitatii administrative teritoriale,iar pe de alta parte imprejurarea ca in cauza nu au fost discutate aspectele care priveau valabilitatea titlului statului.
S-a invederat,de asemenea,ca Legea nr.10/2001 stabileste faptul ca Ministerul Finantelor Publice are calitatea procesuala pasiva in litigiile avand ca obiect restituirea pretului actulaizat sau restituirea pretului de piata.
Raportat la fondul cauzei,a sustinut recurentul ca potrivit dispozitiilor Legii nr.10/2001,pentru contractele incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 titularii au dreptul la restituirea pretului actualizat,iar pentru contractile incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995,titularii au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor.
Neanularea contractului reclamantei nu atrage concluzia ca aceasta a fost de buna-credinta la momentul incheierii contractului,iar sarcina probei ii incumba.
A apreciat recurentul ca reclamanta este indreptatita numai la restituirea pretului de vanzare alimobiluluiactualizat cu indicii de inflatie.
Prin notele scrise inaintate tribunalului,intimata-reclamanta P.M. a solicitat respingerea recursului,motivand ca statul are calitate procesuala pasiva intrucat este cel care a vandut bunul,iar imprejurarea ca prevederile legale fac referire la Ministerul Finantelor Publice nu inseamna ca acestuia ii revine in mod direct obligatia de plata in cazurile reglementate,facandu-se o confuzie intre titularul obligatiei in raportul juridic obligational si cel care restituie efectiv pretul,administrand fondul extrabugetar.
     A sustinut intimata si faptul ca buna sa credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare este neindoielnica,iar reaua-credinta invocata de recurent trebuia dovedita de acesta.
     Recursul este neintemeiat.
     1.Raportat la legitimarea procesuala pasiva a paratului Statul Roman in cadrul raportului juridic litigios rezultat din evictiunea produsa reclamantei prin revendicarea imobilului de catre fostul proprietar si pierderea,de catre aceasta,a posesiei si proprietatii asupra apartamentului,retinem aspectul ca bunul cumparat de dobanditorul evins a fost preluat in mod abuziv de stat,iar cauza reala a evictiunii o constituie nu admiterea actiunii in revendicare formulata de fostii proprietari,ci preluarea abuziva de catre stat a imobilului si instrainarea lui ulterioara in baza Legii nr.112/1995.
     Desi contractul de vanzare-cumparare a fost incheiat de catre reclamanta P.M. cu R.A.E.D.P.P.Constanta,in temeiul Legii nr.112/1995 adevaratul titular al dispozitiei asupra imobilului a fost statul,avand in vedere ca vanzarea s-a realizat in contextul stabilit prin legea speciala data tocmai in realizarea politicilor sociale stabilte de stat.
     In lipsa actului normativ mentionat,unitatea administrativ-teritoriala,prin intermediul regiei de administrare a fondului locativ de stat,nu ar fi putut dispune in mod legal de imobil.
Imprejurarea ca prin dispozitiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 se prevede ca restituirea pretului prevazut la alin.2 si 21 se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare,nu atrage calitatea procesuala pasiva in speta de fata a Ministerului Finantelor Publice-in nume propriu,acesta nefiind decat platitorul faptic al despagubirilor(pretul actualizat sau pretul de piata al imobilului)la care este obligat statul.
In consecinta,retinand atat calitatea de vanzator al imobilului,cauza reala a evictiunii,dar si obligatia instituita chiar prin lege la despagubire,se constata ca in mod corect a stabilit instanta de fond calitatea procesuala pasiva a paratului Statul Roman.
2.In ceea ce priveste fondul cauzei,constatam ca sunt incidente prevederile art.50 alin.21 din Legea nr.10/2001,nefiind invocat sau probat ca incheierea contractului de vanzare-cumparare s-a realizat cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 si cu reaua-credinta a partilor contractante.
     Potrivit prevederilor art.1899 alin.2 C.civil,buna-credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce invoca reaua-credinta.
     Asadar,reclamanta este prezumata ca a incheiat actul de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr.112/1995 cu buna-credinta,respectiv cu credinta ca cel cu care contracteaza,respectiv statul,este adevaratul proprietar,sarcina dovedirii relei sale credinte incumband statului.
     Cu toate acestea,nici in cadrul procesului de revendicare si nici ulterior nu s-a invocat reaua-credinta a cumparatorului imobilului in temeiul Legii nr.112/1995 si nici o alta cauza de anulare sau nulitate a actului,aspecte care rezulta si din decizia civila nr.15/C/14.01.2008 a Curtii de Apel Constanta.
     Sub alt aspect se constata ca paratul,desi legal reprezentat la prima instanta,nu a inteles sa conteste obiectivul stabilit pentru efectuarea expertizei judiciare,iar ulterior nu a formulat obiectiuni la expertiza,apararea referitoare la natura despagubirii ceruta de reclamanta fiind facute pentru prima data in recurs.
     Solutia acordarii de despagubiri reprezentand pretul de piata al imobilului este,de altfel,si in concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului,care a stabilit ca "legislatia ar trebui sa permita sa se tina seama de circumstantele speciale ale fiecarei spete, pentru ca persoanele care si-au dobandit bunurile de buna-credinta sa nu fie puse in situatia de a suporta povara responsabilitatii statului care confiscase odinioara aceste bunuri" si ca in astfel de cazuri se impune acordarea unei despagubiri care sa fie rezonabila in raport cu valoarea "venala" a apartamentului de care a fost privata(cauza Raicu contra Romaniei-Hotararea din 19 oct.2006).
     Fata de toate aceste argumente,tribunalul a respins recursul ca nefondat si in temeiul prevederilor art.274 C.pr.civila,a obligat recurentul catre  intimata la plata  sumei de 1190 lei,reprezentand  cheltuieli de  judecata-onorariu avocat.