CIVIL - Contract de imprumut. Proba imprumutului.

Contract de imprumut. Proba imprumutului.
Dispozitiile art. 1191 alin. 1 Cod civil nu sunt imperative, partile putand sa se abata de la ele asa cum rezulta din alin.3 al art. 1191 Cod civil.

Prin cererea  inregistrata pe rolul Judecatoriei Targoviste la data de 29.06.2011, sub nr. 6825/315/2011, reclamantul-parat M.I. a solicitat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna obligarea paratului-reclamant V.G. sa ii restituie suma de 17.500,00 lei pe care i-a imprumutat-o conform chitantei din data de 06.02.2010 cu termen scadent 25.12.2010.
In motivare, reclamantul a aratat ca a acordat imprumutul cu foarte mare incredere paratului, stabilind de comun acord o data a restituirii, mai ales ca intre ei exista o relatie de prietenie si incredere reciproca, ca paratul la termenul scadent a refuzat restituirea imprumutului fara vreun motiv clar, ca l-a notificat pe acesta sa ii restituie imprumutul si ca nu a primit nici un raspuns si ca partea reclamanta a admis ca imprumutul a fost de 20.000,00 lei, in data de 26.11.2008 partea adversa venind si restituind 10.000,00 lei, data la care au convenit ca sa ramana dator in continuare cu suma de 17.500,00 lei, conform chitantei din 06.02.2010.
Paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala prin care a solicitat respingerea actiunii promovate de partea reclamanta si constatarea nulitatii absolute a chitantei din data de 06.02.2010 ca fiind o obligatie recunoscuta la cererea expresa a reclamantului si fondata pe o cauza nelicita.
In motivare, paratul a aratat ca la data de 21.03.2006 a imprumutat de la reclamant suma de 20.000,00 lei cu scadenta la 01.11.2006, ca din suma imprumutata a restituit la data de 26.11.2008 suma de 10.000,00 lei, restituire confirmata prin chitanta atasata chiar de reclamant, ca desi imprumutul era acordat cu titlu gratuit, in data de 06.02.2010 a fost obligat sa dea o declaratie prin care sa se oblige a restitui nu doar imprumutul ci si suma de 17.500,00 lei din care 7.500,00 reprezenta o dobanda mascata, ca a restituit suma restanta de 10.000,00 lei in a doua jumatate a lunii septembrie 2010 si ca nu a putut constitui o chitanta recognitiva intrucat se afla intr-o relatie de prietenie si incredere reciproca cu reclamantul.
Prin cererea precizatoare depusa la termenul din 10.11.2011, paratul-reclamant a aratat ca intelege sa solicite nulitatea absoluta partiala a chitantei din 06.02.2010, exclusiv pentru suma de 7.500,00 lei, mentionata ca fiind stabilita pentru penalitati si intarzieri.
Prin sentinta civila nr. 4436/22.12.2011 Judecatoria Targoviste a admis in parte cererea de chemare in judecata, a obligat pe paratul-reclamant sa plateasca reclamantului-parat suma de 10.000,00 lei, reprezentand diferenta imprumut, a admis cererea reconventionala, a constatat nulitatea absoluta partiala a actului juridic denumit chitanta din data de 06.02.2010, pentru suma de 7500,00 lei, reprezentand penalitati de intarziere si s-au mentinut celelalte clauze ale actului juridic.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca prin inscrisul intocmit la data de 21.03.2006, intitulat ,contract de  imprumut, reclamantul-parat i-a dat paratului-reclamant suma de 20000,00 lei iar acesta din urma s-a obligat sa o restituie pana la data de 01.11.2006, ca aceasta imprejurare de fapt rezulta din sustinerile concordante ale partilor, ca din raspunsurile date de parat la interogatoriul formulat de catre reclamant ca si din sustinerile acestuia din urma, care se coroboreaza cu mentiunile din inscrisul denumit chitanta din 06.02.2010, rezulta ca paratul a restituit o parte din suma imprumutata, si anume suma de 10.000,00 lei, ca din mentiunile cuprinse in inscrisul denumit chitanta, incheiat in data de 06.02.2010, rezulta ca paratul s-a obligat sa ii achite reclamantului suma de 17.500 lei pentru intarziere la restituire, ca din suma respectiva 10.000,00 lei reprezentau diferenta de imprumut neachitata iar 7500,00 penalitatile pentru neexecutarea la timp a obligatiei de restituire a imprumutului si ca se constata ca paratul nu a restituit pana in prezent suma restanta de 10.000,00 lei, nefiind facuta nicio dovada in acest sens.
S-a mai retinut ca simplele afirmatii ale paratului in sensul ca suma restanta ar fi fost achitata ulterior ori ca ar fi oferit alte bunuri in contul datoriei nu pot fi admise in lipsa unor dovezi in acest sens, ca si in ipoteza in care s-ar admite ca o serie de bunuri, altele decat sume de bani, ar fi fost date, partea nu a facut dovada ca imprumutatorul ar fi acceptat o astfel de presupusa dare in plata, ceea ce conduce in final la aceeasi concluzie, si anume ca nu s-a facut dovada executarii intocmai a obligatiei asumate, ca nu poate fi admisa nici sustinerea paratului in sensul ca a fost in imposibilitate morala de a preconstitui un inscris prin care sa dovedeasca restituirea sumei restante de 10.000,lei, imposibilitate datorata relatiilor de prietenie, intrucat aceste sustineri nu au fost dovedite si ca partile au incheiat in forma scrisa atat un contract de imprumut initial cat si o chitanta in care se constata achitarea a o parte din imprumut, imprejurare in care este greu de admis, astfel cum pretinde paratul, ca relatiile dintre parti erau de asa natura incat paratul s-ar fi aflat intr-o imposibilitate morala de a-i solicita reclamantului in momentul presupusei restituiri intocmirea unei noi chitante.
S-a mai retinut ca inscrisul din data de 21.03.2006 este calificat ca fiind un contract de imprumut, inscris sub semnatura privata, ca in ceea ce priveste inscrisul denumit chitanta, instanta l-a calificat ca reprezentand atat o recunoastere a obligatiei de achitare a sumei restante asumate prin contractul anterior mentionat si neachitata in cuantum de 10.000,00 lei, cat si un angajament unilateral de plata a sumei de 7500,00 lei cu titlu de penalitati de intarziere in executarea obligatiei contractuale de restituire a imprumutului, ca potrivit art. 969 C.civ. de la 1864 aplicabil fata de momentul incheierii contractului de imprumut,  conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante si in temeiul art. 970 C.civ. trebuie executate cu buna-credinta, ca intrucat paratul nu si-a indeplinit obligatia de restituire a sumei imprumutate restante de 10.000,00 lei, incalcand obligatiile contractuale, se apreciaza ca reclamantul are dreptul sa solicite restituirea acesteia, ca in ceea ce priveste insa suma de 7.500,00 lei prin raportare la dispozitiile art. 1586 si 1088 C.civ., se apreciaza, in acord cu sustinerile paratului, ca angajamentul este nul in parte, ca potrivit art. 1088 C.civ. la obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate, aceste daune-interese cuvenindu-se doar din ziua cererii de chemare in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept., ca potrivit art. 1586 C.civ., dobanzile, avand valoare in aceasta materie de daune interese moratorii, sunt datorate exclusive din momentul sesizarii instantei, ca aceste dispozitii sunt imperative si stabilesc o dubla limitare, respectiv echivalentul prejudiciului nu poate fi decat dobanda legala si acesta este datorat exclusive din ziua chemarii in judecata si ca pentru suma pretinsa, de 7.500,00 lei se retine caracterul ilicit al actului denumit chitanta.
Impotriva sentintei civile au declarat recurs atat reclamantul cat si paratul.
Prin motivele de recurs formulate, reclamantul recurent a sustinut ca prima instanta a aplicat gresit legea atunci cand a constatat nulitatea absoluta partiala a actului denumit chitanta din data de 06.02.2010 pentru suma de 7500 lei, pe care i-o datoreaza paratul reclamant, ca procedand astfel, s-a incalcat principiul libertatii actelor juridice civile, consacrat in art. 969 alin. 1 cod civil, potrivit caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, dar si principiul vointei reale, in sensul consacrat de art. 977 cod civil si anume ca interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenului, ca instanta de fond a facut propria calificare a actului incheiat intre parti ca fiind angajament unilateral de plata, iar in ceea ce priveste continutul contractului, mentiunea prin care paratul s-a obligat sa ii achite suma de 17500 lei pentru intarzieri si restituire, a considerat-o cauza nelicita, ca la interpretarea actului nu s-au respectat regulile de interpretare a contractelor si principiile vointei juridice consacrate de codul civil, ca indiferent de cum este intitulat actul incheiat intre parti, precum si ce clauze cuprinde este evident ca este un contract de imprumut prin care i-a imprumutat paratului suma de 10.000 lei, iar acesta s-a obligat sa-i restituie suma de 17.500 lei, suma de 75.000 lei nefiind o camata ascunsa si nici o cauza ilicita, reprezentand fructe civile, ca este evident ca imprumutatul s-a folosit de banii sai inca din anul 2006, fiind lipsit de folosinta acestora si deci indreptatit, pasuindu-l aproape 5 ani pe parat sa-i plateasca aceasta suma de bani cu titlu de fructe civile si ca in mod nelegal a fost desfiintat in parte actul juridic, constatand nulitatea absoluta partiala a actului juridic, retinand caracterul ilicit al acestuia pentru suma de 7500 lei.
S-a mai sustinut ca actul dedus judecatii nu poate fi suspectat ca ar fi ilicit, in sensul codului civil, deoarece este un act valabil incheiat, care exprima acordul de vointa, liber si neviciat, nu s-a incalcat nicio lege scrisa sau  nescrisa de morala sau ordine publica, ca imprumutatul s-a obligat sa-i restituie odata cu suma datorata si fructele civile de care a fost lipsit prin nefolosirea banilor imprumutati timp indelungat, ca instanta a trecut peste vointa paratului exprimata prin chitanta, nu a luat in considerare probele administrate in cauza si ca o alta critica pe care o aduce sentintei este legata de cheltuielile de judecata care au fost calculate gresit.
Paratul recurent a sustinut prin motivele de recurs ca din suma imprumutata a restituit la data de 26.11.2008 suma de 10.000 lei, restituire confirmata prin chitanta atasata la dosarul cauzei, ca la data semnarii declaratiei imprumutul restant era de 10.000 lei, suma restituita in a doua jumatate a lunii septembrie 2010, cand chemandu-l pe reclamant, i-a restituit integral imprumutul, in prezenta mai multor persoane, ca in speta sunt incidente situatiile de exceptie prevazute de dispozitiile art. 1198 din vechiul cod civil si anume admisibilitatea administrarii probei cu martori pentru a dovedi in primul rand imposibilitatea preconstituirii inscrisului privind restituirea sumei pretins restante, data fiind relatia de prietenie dintre partile prezentului litigiu si pe cale de consecinta urma a se proba achitarea diferentei in cuantum de 10.000 lei, la jumatatea lunii septembrie 2010 si ca din aceasta perspectiva, in considerentele hotararii atacate se regasesc mentiuni contradictorii.
S-a mai aratat ca instanta de fond nu poate retine faptul ca sustinerile privind imposibilitatea morala a preconstituirii inscrisului vizand achitarea diferentei de 10.000 lei, data fiind relatia de prietenie si incredere reciproca dintre partile litigiului, nu au fost dovedite, ca in sensul sustinerilor sale este si concordanta dintre afirmatia reclamantului din cererea de chemare in judecata si cea facuta prin intampinare, anume increderea reciproca care exista la momentul respectiv intre parti, incredere ce izvora dintr-o lunga relatie de prietenie si incredere reciproca, ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 1198 Cod civil si ca in mod gresit instanta de fond a respins incuviintarea probei testimoniale, proba care coroborata cu raspunsurile la interogatoriu ar fi confirmat sau nu sustinerea privind restituirea sumei restante de 10.000 lei, fara incheierea unui act care sa confirme o astfel de situatie.
In termen legal reclamantul si paratul au formulat intampinare.
Recurentul reclamant a aratat ca solicitarea paratului recurent de a fi casata sentinta civila si sa fie trimisa cauza spre rejudecare pentru a se completa probatoriul este neintemeiata, intrucat prin incheierea de sedinta din data de 17.11.2011 instanta de fond a respins proba cu martori, ca aceasta proba a fost solicitata de catre parat pentru a dovedi ca a restituit suma de 10000 lei si nu pentru a dovedi imposibilitatea preconstituirii probei scrise pe motiv de prietenie intre parti si ca nu a existat o imposibilitate morala a preconstituirii probei scrise avand in vedere ca atat in momentul acordarii imprumutului dar si cand i s-a restituit o parte din suma imprumutata s-a incheiat inscris sub semnatura privata.
Paratul recurent a solicitat prin intampinare respingerea recursului formulat de reclamant, sustinand ca in mod corect prima instanta, analizand conditiile de validitate ale inscrisului intitulat chitanta din data de 06.02.2010 prin prisma dispozitiilor art. 948 pct. 4, art. 966 si art. 968 cod civil, a retinut caracterul ilicit al acestuia intrucat scopul urmarit la incheierea inscrisului a fost unul ilicit.
Examinand sentinta civila in raport de motivele de recurs, de probele administrate ca si de dispozitiile legale incidente in cauza, tribunalul va respinge recursul formulat de reclamant si va admite recursul formulat de parat.
Referitor la recursul formulat de reclamant acesta este nefondat, instanta de fond apreciind in mod corect probele administrate.
In raport de definitia data contractului de imprumut prin art. 1576 si art. 1584 si de dispozitiile art. 966 si 968 cod civil cu privire la nevalabilitatea cauzei actului juridic, in mod intemeiat instanta de fond a retinut si motivat caracterul ilicit al actului denumit chitanta din data de 06.02.2010, in ce priveste suma de 7500,00 lei, intrucat prin norma imperativa din art. 1088 cod civil la obligatiile care au ca obiect o suma oarecare daunele  - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate.
Pe de alta parte, conform art. 1586 cod civil asa cum in mod corect a retinut instanta de fond, dobanzile avand valoare de daune interese moratorii sunt datorate doar din momentul promovarii cererii de chemare in judecata.
Cat priveste recursul formulat de paratul reclamant, acesta este fondat, urmand a fi admis.
Din argumentele aduse de recurent in sustinerea recursului sau, acesta critica imprejurarea ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii in materia probarii remiterii sumei de bani reprezentand diferenta sumei ce a constituit obiect al imprumutului, o astfel de proba putandu-se realiza prin declaratii de martori.
Sub acest aspect tribunalul constata ca prima instanta a facut o interpretare incompleta a dispozitiilor art. 1191 cod civil prin aceea ca a omis sa analizeze si dispozitiile alin. 3 al articolului respectiv.
Este adevarat ca in conformitate cu dispozitiile art. 1191 alin. 1 si 2 cod civil dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei nu se poate face decat prin inscris autentic sau prin inscris sub semnatura privata, iar dovada cu martori nu se va primi in contra a ceea ce cuprinde actul, insa aceste dispozitii nu sunt imperative, partile de comun acord putand sa se abata de la ele, astfel cum se arata in mod expres in alin.3 al art. 1191 cod civil.
In acelasi sens sunt si prevederile art. 1197 cod civil care arata ca, prin exceptie, sunt admisibile si alte probe cand exista un inceput de dovada scrisa.
Dispozitiile art. 1198 cod civil enumera cateva cazuri in care se considera ca intocmirea unui inscris nu este posibila, enumerare care insa nu este limitativa, practica judiciara aratand un alt caz unanim recunoscut, respectiv imposibilitatea morala de a preconstitui un inscris in cazurile existentei unor raporturi de incredere intre parti.
Din petitul actiunii rezulta ca reclamantul a acordat paratului imprumutul intrucat intre parti exista o relatie de prietenie si incredere, chiar o relatie apropiata, aspect recunoscut de altfel si cu ocazia luarii interogatoriului de catre parat reclamantului.
Ori, intr-o atare situatie prima instanta nu putea sa retina imprejurarea ca sustinerea paratului in sensul ca a fost in imposibilitatea morala de a preconstitui un inscris prin care sa dovedeasca restituirea sumei restante, imposibilitate datorata relatiilor de prietenie nu a fost dovedita.
Cum existenta unor raporturi de incredere intre parti a fost dovedita, in cauza nu opereaza obligativitatea probei cu inscrisuri pentru a dovedi remiterea integrala a sumei de bani obiect al contractului de imprumut.
Prin urmare, dovada imprejurarii remiterii imprumutului restant se poate realiza prin declaratii de martori.
Cum in calea de atac a recursului nu se poate administra decat proba cu inscrisuri, conform art. 305 Cod procedura civila, tribunalul va admite recursul si va casa sentinta civila cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei testimoniale.
Pe cale de consecinta, fata de considerentele de mai sus, tribunalul, in temeiul art. 312 Cod procedura civila va respinge recursul formulat de reclamant si va admite recursul declarat de paratul reclamant.
               (Decizia civila nr. 432/24.04.2012)