InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Braila

Nulitate absoluta partiala contract

(Sentinta civila nr. 4039 din data de 20.06.2008 pronuntata de Judecatoria Braila)

Domeniu Contracte | Dosare Judecatoria Braila | Jurisprudenta Judecatoria Braila

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.08.2007 reclamantul L.R. a chemat in judecata pe parata R.E. solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare aut. sub nr. 1633/07.06.2007 de B.N.P. C. L. avand ca obiect cota de 1/3 din terenul arabil in suprafata de 28500 mp, situat in extravilanul com. V., jud. Braila.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca in toamna anului 2006 a hotarat sa cumpere o bucata de pamant pentru parintii sai si a aflat ca parata are de vanzare un teren de 28500 mp in extravilanul com. V. astfel ca a luat legatura cu aceasta, s-au invoit asupra pretului urmand sa perfecteze actele in scurt timp. La scurt timp a achitat pretul si a inceput sa se confrunte cu serioase probleme personale care l-au determinat sa vrea sa vanda terenul astfel ca a incheiat cu parata un contract de mandat din care sa rezulte ca ea a primit banii reprezentand pretul si el este adevaratul proprietar. Conform acestui contract aut. sub nr. 5274/23.10.2006 putea sa inchirieze terenul, sa se bucure de fructele acestuia, sa beneficieze de subventiile acordate de stat, sa semneze orice acte si sa indeplineasca orice acte de dispozitie.
A mai aratat reclamantul ca, ulterior, a vrut sa incheie cu parata act autentic dar a aflat ca aceasta a instrainat terenul numitului H. M., incheind acest contract cu rea-credinta si instrainand un bun ce nu mai era al ei. Rezulta ca acest contract este lovit de nulitate absoluta datorita nevalabilitatii obiectului iar cauza contractului este ilicita, contractul fiind incheiat cu rea-credinta.
Parata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata. In motivare a aratat ca s-a inteles cu reclamantul ca acesta sa plateasca documentatia cadastrala pentru teren urmand ca in cazul perfectarii actului de vanzare - cumparare sa ii plateasca diferenta de pret. A trecut o perioada de timp dupa care s-a prezentat la notar cu reclamantul pentru perfectarea actului de vanzare - cumparare insa s-a constatat ca documentatia cadastrala este gresita, fiind decedati doi titulari ai dreptului de proprietate iar la data de 23.10.2006 au intocmit o procura prin care reclamantul a fost imputernicit sa vanda terenul si sa il administreze.
A mai aratat parata ca, ulterior, toti proprietarii terenului au intocmit documentatia cadastrala si l-au contactat pe reclamant pentru a-i vinde intregul teren insa acesta a refuzat astfel ca au vandut altei persoane, Totodata, intre parti nu s-a incheiat nici o promisiune de vanzare, nici un antecontract si nu s-a platit nici un pret, putand fi obligata, cel mult la restituirea cheltuielilor efectuate de reclamant pentru intocmirea documentatiei cadastrale provizorii.
La termenul din 07.02.2008 reclamantul a modificat cererea de chemare in judecata prin formularea acesteia si impotriva paratului H.M.
La termenul din 14.03.2008 reclamantul a precizat obiectul actiunii in sensul ca solicita constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare - cumparare aut. sub nr. 1633/07.06.2007 de B.N.P. C.L. pentru cota de 1/3 corespunzatoare paratei R.E.
Instanta a respins cererea reclamantului ca nefondata, retinand urmatoarele:
Prin contractul de vanzare - cumparare aut. sub nr. 1633/07.06.2007 de BN.P. C.L. parata R.E. impreuna cu alte persoane au vandut paratului H. M., dreptul de proprietate asupra terenului arabil in suprafata de 28.500 mp situat in extravilanul com. V, jud. Braila. Prin acest act parata R.E. a instrainat cota sa parte de 1/3 din teren, cota dobandita prin mostenire de la defunctul sau sot, R. R.
La data de 23.10.2006 intre reclamant in calitate de mandatar si parata R. E. in calitate de mandant s-a incheiat procura aut. sub nr. 5274/23.10.2006 de Notarul Public R.S.D. prin care reclamantul a fost imputernicit sa vanda pentru ea si in numele ei, cota de 1/3 din teren ce apartinea paratei, sa administreze terenul, sa faca demersurile necesare in vederea realizarii documentatiei cadastrale, sa semneze contractul de vanzare - cumparare in forma autentica si sa primeasca orice sume avansate de cumparator.
Din continutul acestui inscris intitulat "procura" rezulta fara dubiu ca este vorba de un contract de mandat si nu se recunoaste reclamantului calitatea de proprietar actual sau viitor al terenului proprietatea paratei, si in lipsa altor probe administrate in cauza instanta nu va retine sustinerile reclamantului privitoare la faptul ca intre parti a intervenit o intelegere cu privire la vanzarea - cumpararea terenului. De asemenea nici faptul ca reclamantul a intocmit o documentatie cadastrala cu privire la teren, aspect recunoscut de ambele parti, nu poate conduce la o alta concluzie.
Totodata, chiar daca s-ar retine existenta unei astfel de intelegeri verbale, aceasta ar avea, in lipsa formei autentice prevazute ca conditie de valabilitate a actelor ce privesc terenuri, doar valoarea unui antecontract de vanzare - cumparare, antecontract ce nu atrage nulitate absoluta a unui alt contract de vanzare - cumparare incheiat ulterior si avand ca obiect acelasi bun, ci naste un drept de creanta pentru cumparator cu privire la pret daca acesta a fost platit.
In ceea ce priveste sustinerile reclamantului referitoare la cauza ilicita a actului instanta a retinut de asemenea ca sunt neintemeiate.  
Cauza sau scopul actului juridic reprezinta obiectivul urmarit la incheierea acestuia si potrivit art. 966 C.civ. trebuie sa existe, sa fie licita si morala. Totodata, in ceea ce priveste proba cauzei actului juridic Codul civil instituie doua prezumtii si anume prezumtia de valabilitate a cauzei indiferent de faptul redarii ei in inscrisul probator (art. 967 alin. 1 C.civ.) si prezumtia de existenta a cauzei, ceea ce inseamna ca ea nu trebuie dovedita. Aceste prezumtii sunt relative, astfel ca reclamantul prin invocarea caracterului ilicit al cauzei avea obligatia de a dovedi aceste sustineri or, prin probele administrate in cauza, nu a reusit sa rastoarne prezumtiile mentionate.
Astfel, fata de caracterul de act juridic bilateral sinalagmatic al contractului de vanzare - cumparare, act juridic numit, ilicit poate fi scopul mediat ce consta in prefigurarea mentala de catre fiecare parte a contraprestatiei celeilalte parti, in sensul ca acesta este prohibit de legi sau in contradictie cu ordinea publica si cu morala. Or, in cauza nu poate fi retinut acest caracter ilicit si imoral intrucat paratul H.M., in calitate de cumparator a platit pretul asa cum se mentioneaza in contractul de vanzare - cumparare aut. sub nr. 1633/07.06.2007 de B.N.P. C.L. si a urmarit dobandirea dreptului de proprietate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011