Fond funciar. Admisibilitatea cererii adresate direct instantei vizand obligarea celor doua comisii (locala si judeteana) de a emite actele de reconst

Dosar nr. 458/241/2008
JUDECATORIA HOREZU JUDETUL  VALCEA
SENTINTA   CIVILA  Nr. 689 din 4 iunie 2008
Fund funciar. Admisibilitatea cererii adresate direct instantei vizand obligarea celor doua comisii (locala si judeteana) de a emite actele de reconstituire a dreptului de proprietate.

 I N S T A N T A :
 
  Deliberand  constata urmatoarele :
Prin cererea inregistrata la data de 4.03.2008, sub nr.dosar 458/241/2008, reclamanta F.C. a chemat in judecata pe paratii COMISIA LOCALA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BARBATESTI, COMISIA JUDETEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR VALCEA si  D.V., solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta in cauza, sa se dispuna obligarea Comisiei Locale Barbatesti sa intocmeasca si sa inainteze Comisiei Judetene Valcea documentatia necesara validarii in natura a  reclamantei  pentru suprafata  de teren agricol  de 1900 m.p, situata in punctul Trupul  Muscel si obligarea  paratei  Comisia   Judeteana  Valcea sa procedeze la  validarea in natura a  reclamantei  pentru terenul de  mai sus, precum si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamanta a aratat ca prin procesul verbal din anul 1948,  autorii sai au fost deposedati in mod abuziv de intreaga avere, fiindu-le preluata suprafata totala de 66,50 ha, din care face parte si terenul din Trupul Muscel, cat si constructiile, inventarul viu, inventarul agricol, mobilier, etc.
Mai arata reclamanta ca, dupa aparitia legilor fondului funciar, a depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate dar fara rezultat, si nici pana la aceasta data nu s-a inaintat documentatia pentru a fi validata, fiind incunostiintata ca daca terenul nu este ocupat de constructii, nu i se pot acorda despagubiri.
  Mai arata ca paratul D.V. si-a luat terenul sau de la Cazanesti, in schimbul caruia primise terenul ce face obiectul cauzei de fata.
In drept, au fost invocate dispozitiile legilor in material fondului funciar.
Cererea este scutita de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit prevederilor art.42 din Legea nr.1/2000, cu modificarile ulterioare.
Pentru dovada, reclamanta a atasat la dosar, in xerocopie, adeverinta nr.2894/13.12.1997 eliberata de Primaria Comunei Barbatesti (fila 3), procesul verbal din 6 martie 1949 intocmit de Directia Gospodariilor Agricole de Stat si Formularul pentru evaluarea si inventarierea patrimoniului - Tabelul I privind suprafata totala de 66,50 ha (fila 4),  acte de stare civila, respectiv certificat de casatorie privind pe F.I.D. si D.C., certificat de nastere privind pe D.C., certificat de adoptie privind pe N.C.,  certificat de deces privind pe N.I.,   (filele 5-8), buletin de identitate  privind pe F.C. (fila 10), adresa nr.503/11 aprilie 2005 a Institutiei Prefectului Judetului Valcea catre S.Gh. (fila 9), fisa de  recensamant agricol din anul 1941 - anexa la lista de gospodarie nr.70 (fila 12), cererile de restituire adresate de reclamanta Primarului Comunei Barbatesti la data de 16.10.2003 (fila 13) si la data de 22.12.2007 inregistrata sub nr.14 (fila 14), adeverinta nr.2894/13.12.1997 eliberata de Primaria Comunei Barbatesti (fila 15), adresa nr.6736/11.12.2003 a Primariei Comunei Barbatesti catre Prefectura Judetului Valcea (filele 16-17) si  sentinta civila nr.1159/5.12.2005 a Judecatoriei Horezu (filele 70-72), a solicitat proba testimoniala si proba cu expertiza tehnica judiciara pentru identificarea terenului folosit de parat.
La data de 2.04.2008, paratul D.V. a formulat intampinare (filele 28-29), solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, pentru considerentul ca imobilul in litigiu a fost dobandit de autorul sau, V.I., prin actul de schimb incheiat cu Statul Roman, prin Ministerul Agriculturii, la data de 4.11.1953, act care constituie titlul sau si care nu a fost desfiintat. S-a aratat ca, pentru terenul primit in schimb, autorului sau i-a fost preluata o suprafata echivalenta, in zona Platformei USG Govora. Terenul a fost transmis  de V.I. prin partajul-testament din 20.01.1955 nepotilor de fiu (V.Gh., decedat pe front) respectiv E., T. si I.V., aceasta din urma casatorita cu D.V., paratul in cauza si, avand in vedere ca terenul litigios a fost stapanit de el si de autorul sau, vreme de peste 30 de ani, chiar daca s-ar considera ca titlul sau (actul de schimb) nu ar fi valabil, in cauza opereaza conditiile dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, reglementate de dispozitiile art.1837-1890 Cod civil, inclusiv institutia jonctiunii posesiilor - de care intelege sa se prevaleze, fata de prevederile art.1860 Cod civil.
In aparare, paratul a solicitat, la randul sau, proba cu inscrisuri (sens in care a atasat la dosar, in xerocopie, adeverinta de rol agricol nr.2955/19.05.2008 - fila 64, Testamentul-partaj din 29.01.1955 -filele 65-66- si decizia civila nr.707/5.09.1996 pronuntata de Tribunalul Valcea in dosarul nr.2358/1996 -filele 68-69) si proba testimoniala, aratand ca, in aprecierea sa, proba cu expertiza tehnica solicitata de reclamanta nu este utila solutionarii cauzei, neexistand probleme legate de identificarea terenului.
Cele doua comisii parate nu au formulat intampinare.
La termenul din 23.04.2008, paratul a invocat, prin aparatorul sau, inadmisibilitatea actiunii - ca o chestiune prealabila, fata de imprejurarea ca reclamanta nu a urmat procedura reglementata de legile fondului funciar, modul de rezolvare a cererii de reconstituire fiind atributul exclusiv  al comisiilor (locala si judeteana), ultima avand si atributii administrativ-jurisdictionale, fiindu-i recunoscuta competenta sa se pronunte asupra plangerilor formulate de cei nemultumiti de solutiile propuse de comisia locala).
In concluziile sale, asupra chestiunii de drept ridicata de parat, reclamanta - prin aparator a solicitat sa se retina ca ea a depus toate diligentele pentru urmarea procedurii de reconstituire  a dreptului de proprietate, asa cum rezulta si din hotararile judecatoresti, atasate la dosar, insa comisiile nu i-au solutionat cererile.
Prin incheierea de la aceeasi data, instanta a respins apararea paratului  privind inadmisibilitatea actiunii, ridicata ca o chestiune prealabila, dispunand continuarea judecatii.
Probele solicitate de parti (proba testimoniala, proba cu interogatoriul paratului si proba cu inscrisuri) au fost incuviintate, in cauza fiind audiata martora C.E. (fila 67) la propunerea paratului si insusita de reclamanta. Partile nu s-au prezentat, personal, pentru administrarea probei cu interogatoriu. Expertiza tehnica solicitata de reclamanta a fost apreciata ca neavand utilitate in cauza, fata de imprejurarea ca - in raport de obiectul actiunii - problemele ridicate tin de aplicarea si interpretarea legii, iar paratul persoana fizica a fost chemat in proces pentru ca hotararea sa-i devina opozabila si pentru a i se acorda posibilitatea de a-si dovedi  dreptul sau asupra terenului pretins de reclamanta.
Analizand cauza, in coroborarea probelor, instanta retine urmatoarele :
     Asupra problemei  de drept ridicata de parat, ca o chestiune prealabila, nu se poate pune problema inadmisibilitatii  cererii, asa cum  s-a  retinut  si prin  incheierea din 23.04.2008, ale  carei  considerente  se  vor relua, dezvoltat,  in continuare.
     In  conditiile  in  care  reclamanta a  dovedit  imprejurarea   ca  s-a   adresat  comisiei   locale,  solicitand reconstituirea  dreptului de  proprietate   asupra   terenurilor   preluate   de  la  autorii  sai  in anul 1949, printre  care  si  cel  in  litigiu, facand   dovada   actului   de  preluare   si a  calitatii  sale  de  mostenitoare  a fostilor   proprietari, iar  cererea   sa  nu a  fost  solutionata nici dupa  ce Hotararea   Comisiei  Judetene  privind   acordarea   de despagubiri a  fost  anulata  prin sentinta  civila nr. 1159/5.12.2005 a  Judecatoriei   Horezu, este  de  neconceput ca  reclamantei  sa  nu  i se recunoasca  posibilitatea   de  a  sesiza instanta  de  judecata  pentru ca aceasta, in  functie de  probe, sa  stabileasca asupra dreptului sau cu caracter civil, respectiv daca  este sau  nu    indreptatita  la restituirea  terenurilor preluate,  si  sa dispuna in  consecinta: adica, in  cazul  probarii  pretentiilor sale (a  indreptatirii  sale  la  masurile  reparatorii in natura,  prin   retrocedarea    terenurilor ), sa  impuna  autoritatilor   abilitate   de lege  indeplinirea   tuturor   obligatiilor si efectuarea tuturor acelor acte si operatiuni prevazute in  competenta  fiecareia (art. 5  si  6   din H.G 890/2005) in vederea   recunoasterii  dreptului.
               Aceasta  nu  inseamna catusi  de  putin incalcarea de  catre  instanta a  atributiilor celor doua comisii si nici depasirea limitelor puterii  judecatoresti, cata  vreme  obiectul   sesizarii vizeaza  obligarea  acestor  comisii  la  emiterea  actelor si indeplinirea  operatiunilor  prevazute in  procedura  legilor  reparatorii.
               Fireste  insa,  ca, dezlegand  pricina,  instanta   stabileste  in  primul  rand existenta ori inexistenta dreptului, adica  indreptatirea  reclamantei  la  restituirea   terenului, concomitent cu analiza modalitatii in care cererea reclamantei a fost solutionata de catre comisie si, din aceasta perspectiva,  obligatia   ce  urmeaza   a  o  fixa  celor  doua  comisii nu  mai poate  fi una  generala, de  a rezolva, in orice  mod vor  crede  de cuviinta, cererea  reclamantei, ci  constatand indreptatirea  pe  fond a  solicitantului, va  impune, desigur, solutionarea  favorabila a cererii si modalitatea  in care  aceasta  masura  urmeaza a se concretiza (retrocedarea in natura pe vechiul  amplasament, ori  pe  un  alt  amplasament,  ori  prin acordare   de despagubiri).
           Aceasta  solutie   se  impune  tocmai  pentru   a  se  evita  necesitatea  unui   nou  proces, in cazul  in  care   comisiile  vor  adopta  o  alta  solutie  decat  aceea  la  care reclamanta  este  indreptatita; refuzul  instantei  de a se pronunta  direct asupra fondului  dreptului si a impune masurile in  consecinta, in conditiile  in care  se reclama  tocmai pasivitatea   ori  activitatea  defectuoasa  a  comisiilor (care   nu au solutionat  cererile, ori le-au  solutionat  in mod  gresit), inseamna a   supune  pe  reclamanta  la  o procedura  excesiva,  expunand-o   din nou   riscului  de  a nu  i  se  recunoaste  si  dea nu-si  putea  realiza dreptul  sau.
           Jurisprudenta  interna a  devenit receptiva  la  acest principiu - cuprins  in conceptul larg  al dreptului  la  un proces  echitabil, garantat  de    art.6  din Conventia Europeana asupra Drepturilor Omului - dupa  sanctionarea  statului roman  de  catre Curtea Europeana de  la  Strasbourg  pentru desele  incalcari  constatate ale  acestui  articol, astfel  ca a  abdica acum de  la el  ar  insemna, pe  langa repetarea  incalcarii, un regretabil  regres  in  evolutia  gandirii  si practicii  juridice, in  sens   larg.
     A considera ca reclamanta si-ar justifica interesul si calitatea numai daca a fost validata, reprezinta un non-sens, cata vreme ceea ce se contesta este tocmai refuzul validarii in natura, cu atat mai mult cu cat, in speta, hotararea initiala de validare pe despagubiri fusese desfiintata prin hotarare irevocabila.
Actiunea este, prin urmare, admisibila.
Pe fond, actiunea reclamantei este intemeiata.
Prin inscrisurile atasate la dosarul cauzei (filele 3-17, 68-72), precum si prin depozitia martorei audiate (fila 67), reclamanta a dovedit ca terenul din Trupul Muscel, in suprafata totala de 3 ha, a fost preluat, alaturi de restul averii mobile si imobile, de la autorii sai care au fost deportati in anul 1949 si a fost solicitat de reclamanta in baza legilor fondului funciar nr.169/1997 si nr.1/2000, fiind validata pe anexa nr.39 - pentru despagubiri - prin Hotararea Comisiei Judetene  Valcea nr.1482/26.02.2004.
Din analiza referatului intocmit la 11.12.2003 de comisia locala, cu propunere de validare pe despagubiri (filele 16-17), rezulta ca, din totalul suprafetei de 33 223 mp. preluata si solicitata de reclamanta spre restituire, identificata in punctul Trupul Muscel, s-a emis Ordin de restituire numai pentru 4594 m.p., pentru restul terenurilor  - printre care si cel aflat in litigiu - fiind propusa validarea reclamantei pe despagubiri. Aceasta hotarare, insa, (cea prin care reclamanta a fost validata pentru despagubiri) a fost anulata  - prin hotarare judecatoreasca irevocabila, respectiv sentinta civila nr.1159/2005 a Judecatoriei Horezu.
     Actul de preluare in proprietatea statului a intregii averi mobiliare si imobiliare  a reprezentat un act abuziv , raportat la prevederile Constitutiei Romaniei din anul 1948 si la principiile proclamate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Organizatia Natiunilor Unite in anul 1948 (organizatie din care facea parte si Romania), documente fundamentale prin care se recunoscuse protectia proprietatii private.
     Este de observat ca actul de preluare nici nu face referire la vreun act normativ pe baza caruia s-a preluat proprietatea, singura mentiune fiind cea referitoare  la "definitivarea reformei agrare", ceea ce face sa se presupuna ca este vorba despre Legea nr.187 din anul 1945 privind infaptuirea reformei agrare si de Decretul nr. 83/1949, emis in aplicarea acestei legi. Prin art. 7 din Decretul nr. 83/1949, se prevedea ca bunurile expropriate trec imediat, pe deplin, si fara nici o despagubire in proprietatea statului.  Asadar, aceste acte normative au permis o privare de proprietate a fostilor proprietari, considerati chiaburi si elemente ostile ale fostului regim, fara o justa si prealabila despagubire, ceea ce echivala cu o expropriere de fapt , cu incalcarea principiului proportionalitatii intre scopul urmarit si efectele privarii de proprietate, aspect asupra caruia Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in cauza Brumarescu  vs.  Romania, in sensul existentei incalcarii articolului 1 din Primul Protocol aditional la Conventie in masura in care autoritatile romane nu au inlaturat, prin legislatia adoptata dupa anul 1990, consecintele privarii de proprietate .
      Statul Roman nu a realizat, prin actul de preluare din anul 1949, o trecere valabila in proprietatea sa asupra bunurilor preluate si cu atat mai putin nu putea dispune, astfel, de aceste bunuri, prin atribuirea lor in favoarea unor terte persoane, cum s-a intamplat prin atribuirea terenului litigios catre autorul paratului, V.I., in schimbul unei alte suprafete preluate de la aceasta. In alti termeni, statul a dispus,  prin schimbul efectuat, de un bun proprietatea altei persoane, interpretarea regulilor prescrise de art. 1407 cod civil conducand la concluzia nulitatii schimbului aspra lucrului altuia.
     Fiind vorba despre un teren ce face obiectul unor legi reparatorii in materia  restituirii proprietatilor, este de observat ca aceste legi , cu exceptia legii nr. 10/2001, nu instituie nici o derogare prin care sa fie ocrotit tertul dobanditor de buna credinta  al unui teren preluat abuziv de la fostii proprietari. Singurele exceptii de la regula restituirii proprietatii pe vechiul amplasament sunt cele mentionate in cuprinsul art. 4  alin.1. din L. nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Titlul VI, art. 1 punctul 4  din Legea nr. 247/2005, referitoare la terenurile ocupate de constructii, instalatii, amenajari si investitii de interes public, precum si cele referitoare la situatia in care terenurile fostilor proprietari deposedati au fost atribuite legal, in conformitate cu legile fondului funciar, altor persoane (au fost emise titluri sau alte acte de reconstituire in acord cu prevederile legilor in materia fondului funciar - art. II din L. nr. 169/1997, modificat prin Legea nr. 247/2005 si art. 2 din Legea nr. 1/2000 cu modificarile ulterioare).
     Terenul stapanit de paratul D.V. nu se afla in nici una din cele doua situatii, prin urmare un astfel de teren trebuia restituit in natura reclamantei, care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, in temeiul legilor fondului funciar. Asa cum rezulta din depozitia de martor (fila 61) terenul pe care l-a stapanit paratul si autorul sau provine de la autorii reclamantei, autorul paratului fiind improprietarit pe terenul de la N.I..
           Din interpretarea art.6 al.21 (in forma  actuala, acest text inlocuieste vechiul text al art.61), teza finala din Legea 1/2000, atunci cand doua persoane diferite au interese legitime  concurente asupra aceluiasi imobil, cei care vor fi despagubiti sunt acele persoane  ce au fost improprietarite  cu  terenurile preluate  abuziv de la fostii proprietari, in perioada  1945-1990, ceea  ce  inseamna ca au prioritate  la restituirea in natura primii proprietari,deposedati abuziv, iar nu invers, asa  cum au procedat  cele doua  Comisii prin acordarea de despagubiri reclamantei.
Cum, prin hotararea judecatoreasca anterioara, irevocabila, instanta a anulat hotararea Comisiei Judetene , prin care reclamanta fusese validata pentru despagubiri , nu se mai impun alte precizari cu privire la nelegalitatea masurii de acordare a despagubirilor, acest aspect intrand in puterea lucrului judecat. Este adevarat ca paratului D.V. nu ii este opozabila aceasta hotarare, neexistand in privinta sa autoritatea de lucru judecat, insa aceeasi hotarare are aceasta autoritate fata de cele doua comisii, parti in procesul anterior, in privinta obligatiilor ce le revin pentru restituirea in natura a terenurilor solicitate de reclamanta. Inopozabilitatea hotararii creeaza paratului  posibilitatea formularii apararii sale, ceea ce a si facut in cauza de fata, invocand valabilitatea titlului sau, cu precizarea ca, in cadrul procesului de fata, raporturile litigioase sunt stabilite in primul rand si in principal intre reclamanta si cele doua comisii, paratul persoana fizica fiind chemat in proces pentru opozabilitatea hotararii si pentru a i se acorda posibilitatea sa-si sustina si sa-si probeze valabilitatea titlului sau, nefiind formulat un petit distinct in revendicarea terenului de catre reclamanta de la acest parat.
Este de observat totusi ca nici titlul paratului, reprezentat de actul de schimb din anul 1953 si de actul de partaj din anul 1955 nu este opozabil reclamantei.
Obtinerea validarii in natura si a Ordinului de restituire asupra terenului preluat abuziv de la autori constituie o obligatie pe care   reclamanta o  pretinde  din partea  autoritatilor  statului, un comportament conform prevederilor art. 5, 6 din HG 890/2005, art.116  din Legea 18/1991 republicata, in conditiile in care ordinul  de restituire nu este decat un instrument juridic prin care  Statul recunoaste  preluarea abuziva si decide - prin autoritatea prefectului - restituirea bunului  preluat; el  este opozabil in primul rand statului (daca, in viitor, acesta ar tagadui legalitatea restituirii), in timp ce posesorul terenului este liber sa intrebuinteze orice aparare considera.
Analizata distinct, apararea paratului prin invocarea prescriptiei achizitive nu este eficienta, intrucat posesia exercitata de parat nu are, in realitate, un caracter util, apt sa conduca la dobandirea proprietatii prin prescriptie achizitiva.
Pentru ca prescriptia sa poata conduce la dobandirea proprietatii, legea cere indeplinirea cumulativa a conditiilor la care se refera art.1846 - 1862      cod. civil.
Situatia premisa, de la care intotdeauna se porneste analiza dobandirii dreptului de proprietate prin prescriptie, este aceea ca proprietarul terenului sa fi ramas in pasivitate imputabila, lasand posesorului stapanirea lucrului sau pe tot timpul cerut pentru a prescrie. Pasivitatea imputabila a fostului proprietar nu poate fi analizata decat in contextul istoric legislativ concret in care paratul a exercitat posesia. Fiind deposedat de catre autoritatile statului, in aplicarea unor legi edictate expres impotriva fostilor mosieri sau chiaburi, este indeobste cunoscut ca un astfel de proprietar nu ar fi putut contesta cu succes masura preluarii proprietatii si cu atat mai putin nu ar fi avut castig de cauza in situatia in care ar fi revendicat terenul de la posesor, pentru a intrerupe prescriptia.
Efect intreruptiv de prescriptie, in sensul legii, nu putea avea decat o actiune in justitie admisa, sansa pe care fostul proprietar nu a avut-o niciodata.
Prin urmare, nu se poate reprosa acestuia ca nu a revendicat terenul si ca  l-a lasat posesorului care l-a stapanit vreme de peste 30 de ani.
Institutia prescriptiei achizitive nu poate fi analizata unilateral , exclusiv din perspectiva posesorului, fara o analiza implicita si din perspectiva fostului proprietar, oricat posesorul ar dovedi, in privinta sa, indeplinirea conditiilor referitoare la caracterul continuu, public, neintrerupt si sub nume de proprietar, caci posesia sa nu este utila tocmai datorita existentei unei cauze absolut obiective care l-a impiedicat pe fostul proprietar sa revendice.
Daca s-ar accepta opinia contrara, cea exprimata de parat, s-ar ajunge usor la concluzia ca asupra tuturor terenurilor preluate abuziv ar putea fi invocata prescriptia achizitiva, ceea ce ar lipsi de sens tot efortul legislativ in materia legilor reparatorii de  restituire a  proprietatii preluate abuziv.
Este de observat ca , prin Decizia nr. IV /16.01.2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie, pronuntandu-se asupra recursului in interesul legii, a transat numai problema de drept referitoare la caracterul intreruptiv de prescriptie al celor doua legi, nr. 58 si 59 din 1974, stabilind ca aceste doua legi nu au intrerupt prescriptia achizitiva. Nu s-a exprimat, nici in considerente si nici in dispozitivul deciziei, ideea ca fostii proprietari deposedati ar fi putut sa revendice, pe toata aceasta perioada, bunurile ce li s-au preluat abuziv. Prin urmare, Decizia Inaltei Curti nu a transat nici o chestiune de drept referitoare la premisa analizei prescriptiei achizitive - aceea a pasivitatii imputabile a fostului proprietar. Deci, Decizia amintita, este aplicabila altor situatii litigioase, unde nu se urmareste a se stabili decat daca cele doua legi au intrerupt sau nu prescriptia, or in speta, prescriptia nici nu a inceput vreodata sa curga, anterior anului 1974, tot datorita inexistentei premisei .
Celalalt argument expus in sustinerea exceptiei prescriptiei - cel referitor la faptul ca paratul, posesor de buna credinta, nu a cunoscut viciile actului sau - este strain de insasi natura apararii, intrucat codul civil reglementeaza distinct situatia prescriptiei fondate pe un just titlu, reducand de la 30 de ani, la 10 sau 20 de ani durata ceruta pentru a prescrie (art.  1895 - 1899  cod civil), dispozitii pe care paratul nu le-a invocat, alegandu-le pe cele generale, referitoare la prescriptia de 30 de ani,  prev. de art. 1846 si urm. cod civil. Cele doua categorii de prescriptii reprezinta institutii juridice distincte, cu conditii si efecte diferite si ele nu pot fi confundate si nici combinate.
Pe de alta parte, existenta unui titlu pe care paratul il invoca exclude, de plano, prescriptia achizitiva, care presupune (in varianta prescriptiei obisnuite, de 30 de ani) tocmai inexistenta oricarui titlu, caci de aceea prescriptia este un mod originar de dobandire a proprietatii, asa cum este prevazut de art. 645 c.civil
Pentru toate aceste argumente, exceptia invocata urmeaza a fi respinsa.
Fata de cele expuse, vazand si dispozitiile art. 274, 277 c.pr.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :              Respinge exceptia prescriptiei achizitive invocata de paratul D.V..
            Admite cererea formulata de  reclamanta F.C., in contradictoriu cu paratii COMISIA LOCALA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BARBATESTI, COMISIA JUDETEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR VALCEA si D.V..
           Obliga  pe parata  Comisia  Locala  Barbatesti sa intocmeasca si sa inainteze  Comisiei  Judetene  Valcea documentatia necesara validarii in  natura a reclamantei  pentru suprafata de teren agricol de 1900 m.p situata in  comuna  Barbatesti, punctul Trupul  Muscel si  obliga  pe parata  Comisia   Judeteana  Valcea sa procedeze  la  validarea  in natura a  reclamantei pentru terenul  de mai sus.
          Obliga, in solidar, pe  paratele  Comisia   Locala Barbatesti si  Comisia  Judeteana  Valcea la  plata cheltuielilor de judecata catre  reclamanta, in cuantum  de 250 lei.
           Cu drept  de recurs, in termen de 15  zile, de  la  comunicare.
            Pronuntata in sedinta publica din 4 iunie 2008.               Presedinte, Grefier,
1