InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Horezu

Obligatie de intretinere. Mandat.Calitate procesuala activa

(Sentinta civila nr. 278 din data de 10.03.2009 pronuntata de Judecatoria Horezu)

Domeniu Obligatii de intretinere | Dosare Judecatoria Horezu | Jurisprudenta Judecatoria Horezu

Dosar nr. 801/241/2008
JUDECATORIA HOREZU, JUDETUL VALCEA
SENTINTA CIVILA Nr. 278 din 10 martie 2009
Obligatie de intretinere. Mandat. Calitate procesuala activa.

I N S T A N T A :

Deliberand, constata urmatoarele;
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Horezu sub nr.801/241/2008, reclamanta V.L. (fosta D), in calitate de reprezentanta legala a minorei D.G.M., a chemat in judecata pe paratul D.M., pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna majorarea pensiei de intretinere stabilita prin sentinta civila nr.261/2004, pronuntata in dosar nr.3021/2003 de Judecatoria Horezu, in favoarea minorei, intrucat, veniturile paratului au crescut, acesta lucrand in Italia la "SATRAS 0101 SATRAS" VIA CIRCONVALLAZIONE OVEST 24040 STEZZANO, MILANO, iar nevoile minorei au crescut, aceasta urmand cursurile scolare in Roma.
La termenul de judecata din 8.10.2008, s-a depus la dosar, o cerere formulata de minora D.M.G., prin care aceasta a precizat actiunea initiala, in sensul ca, asistata fiind de reprezentanta legala V.L., a solicitat majorarea pensiei de intretinere , stabilita in favoarea acesteia prin sentinta civila nr.261/2004.
Paratul a formulat note de sedinta ( fila 66 dosar ), prin care  a solicitat respingerea cererii de precizare, cerere ce a fost formulata de o persoana fara imputernicire legala de a redacta si de a depune o asemenea cerere, aceasta cerere fiind inadmisibila, fiind formulata de un tert, care se pretinde adevaratul reclamant. Prin aceleasi note de sedinta, paratul a solicitat respingerea cererii principale pentru lipsa calitatii procesuale active a reclamantei.
Instanta la termenul de judecata din 8  oct.2008, a prorogat pronuntarea asupra cererii de precizare odata cu fondul.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Examinand materialul probator administrat, instanta retine urmatoarele ;
Prin actiunea principala, reclamanta V.L. a chemat in judecata pe paratul D.M., pentru a se dispune obligarea acestuia la plata unei pensii de intretinere majorata, in favoarea minorei D.G.M..
Din actele aflate la dosarul cauzei, rezulta ca minora D.G.M. este nascuta la data de _. In consecinta, la momentul formularii actiunii de catre reclamanta, minora avea peste 14 ani.
Din coroborarea art.42 C.pr.civ. si art.9 din Decretul nr.31/1954 , rezulta ca minorul peste 14 ani, are dreptul de a formula actiune in nume propriu, cu incuviintarea prealabila a reprezentantului legal.
In consecinta, calitate procesuala activa nu mai are reprezentantul legal al minorului care a implinit varsta de 14 ani, ci  minorul.
Fata de aceasta aspecte, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei V.L. si va respinge actiunea principala, avand in vedere aceasta exceptie.
In ce priveste " cererea de precizare" aflata la fila 58 dosar, instanta constata ca, raportat la continutul acesteia, aceasta reprezinta de fapt o cerere de interventie in interes propriu, formulata de intervenienta D.M.G., asistata de reprezentantul legal Vlad Iulian.
Conform art.50 alin.1 C.pr.civ. aceasta cerere de interventie in interes propriu,  poate fi formulata inainte de inchiderea dezbaterilor. Instanta retine ca, cererea de interventie intruneste conditiile prevazute de art.112 C.pr.civ. si a fost formulata inainte de inchiderea dezbaterilor.
Paratul a invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a aparatorului intervenientei in interes propriu D.M.G., aceasta exceptie este neintemeiata, urmand a fi respinsa. Astfel, din contractul de asistenta judiciara nr.14 din 17.09.2008, aflat in copie la fila 93 dosar rezulta ca, avocatul N.C.I., a fost mandatat de intervenienta D.M.G., intervenienta asistata de reprezentanta legala V.L., sa reprezinte intervenienta in dos. nr.801/241/2008, privind majorare pensie de intretinere si sa  "modifice cererea in fata Judecatoriei Horezu". Acest contract a fost semnat, atat de intervenienta cat si de reprezentanta legala a acesteia.
In consecinta, raportat la data incheierii mandatului si continutul acestuia, instanta constata ca avocatul N.C.I., avea  calitatea de reprezentant al intervenientei. Pe de alta parte, cererea de interventie a fost formulata de aparator, continutul contractului de asistenta judiciara dovedind ca, minora, la momentul mandatarii aparatorului, a fost asistata de reprezentantul legal.
Avand in vedere toate aceste aspecte, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii de reprezentant a aparatorului intervenientei in interes propriu.
Cererea aflata la fila 58 dosar, nu este inadmisibila, astfel cum sustine paratul, institutia interventiei in interes propriu fiind reglementata in mod expres de art.49-50 C.pr.civ.
Pe fondul cauzei, cererea de interventie in interes propriu este intemeiata, in parte.
Din inscrisurile aflate la filele 45, 48 dosar rezulta ca, paratul obtine venit din munca salariata la  SATRAS SRL, cu sediul in CIRCONVALLAZIONE OVEST 24040 STEZZANO, MILANO, venitul net lunar mediu pe ultimele 6 luni, anterioare introducerii actiunii ( noiembrie 2007- aprilie 2008), fiind de 2264 EURO. Din statele de salarii aflate la filele 45-48, reiese ca in venitul net lunar, de care a beneficiat paratul, au fost cuprinse si diurnele primite de parat pentru deplasarile in Italia si in strainatate. Aceste diurne reprezinta venituri cu destinatie speciala, astfel ca nu vor fi avute in vedere la calculul pensiei de intretinere.
Din considerentele sentintei civile nr.261 din 27.02.2004, pronuntata de Judecatoria Horezu in dosar nr.3021/2003, hotarare prin care, s-a dispus desfacerea casatoriei paratului de reprezentanta legala a intervenientei si prin care a fost obligat paratul la plata unei pensii de intretinere, in favoarea intervenientei, reiese ca paratul mai are un alt minor in intretinere, minor rezultat dintr-o relatie cu alta femeie decat mama intervenientei.
Potrivit art.94 alin.3 C.fam. atunci cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la 1/3 pentru doi copii din castigul din munca al parintelui.
De asemenea alineatului 2 al art.94 dispune ca, instanta judecatoreasca va putea mari sau micsora obligatia de intretinere dupa cum se schimba mijloacele celui care da intretinerea , sau nevoia celui ce primeste.
In consecinta, avand in vedere ca, venitul paratului s-a majorat, iar nevoia intervenientei a crescut, instanta, prin raportare la prevederile legale anterior mentionate si situatia de fapt retinuta, va admite  acest capat din cererea de interventie si va dispune majorarea pensiei lunare de intretinere datorata de parat intervenientei in interes propriu de la suma de 700 000 lei ( stabilita prin sentinta civila nr.261 din 27.02.2004 pronuntata de Judecatoria Horezu in dosar nr.3021/2003), la suma de 283 EURO, incepand cu data introducerii cererii de interventie in interes propriu ( 8.10.2008 ) si pana la majoratul intervenientei.
Instanta retine ca, pensia lunara de intretinere urmeaza a fi platita in EURO, intrucat, atat paratul are resedinta in strainatate, cat si locul platii este de asemenea in Italia.
Inceteaza efectele sentintei civile nr.261/27.02.2004 pronuntata de Judecatoria Horezu in dosar nr.3012/2003, cu privire la cuantumul obligatiei de intretinere la care a fost obligat paratul.
In conditiile in care actiunea principala formulata de reclamanta V.L., a fost respinsa pentru lipsa calitatii procesuale a acesteia, instanta, in temeiul art.274 C.pr.civ. o va obliga la plata , catre parat, a cheltuielilor de judecata in cuantum de 500 lei, reprezentand onorariu avocat, conform chitantei aflata la fila 82 dosar.
Intervenienta in interes propriu a solicitat obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata pe care le-a efectuat in prezentul dosar. Orice cerere formulata in fata instantei trebuie dovedita, astfel cum dispune art_..In cazul de fata, intervenienta nu a dovedit in nici un mod efectuarea unor cheltuieli in prezentul litigiu, motiv pentru care instanta va respinge aceasta cerere, ca neintemeiata. PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Respinge exceptia lipsei calitatii de reprezentant a aparatorului intervenientei in interes propriu - D.M.G. .
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei V.L..
Respinge actiunea formulata de reclamanta V.L. ( fosta D.), in contradictoriu cu paratul D.M.,  pentru lipsa calitatii procesuale active a reclamantei.
Admite, in parte, cererea de interventie in interes propriu, formulata de intervenienta D.M.G..
Dispune majorarea pensiei lunare de intretinere datorata de parat  intervenientei in interes propriu D.M.G., de la suma de 700.000 lei, la suma de 283 EURO, incepand cu data introducerii cererii de interventie in interes propriu ( 08.10.2008) si pana la majoratul intervenientei.
Inceteaza efectele Sentintei civile nr. 261/27.02.2004, pronuntata de Judecatoria Horezu in dosar nr. 3021/2003, cu privire la cuantumul obligatiei de intretinere la care a fost obligat paratul.
Obliga reclamanta, catre parat, la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 500 lei.
Respinge cererea intervenientei in interes propriu, de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Executorie de indata si fara alte formalitati prealabile.
     Pronuntata in sedinta publica din 10 Martie 2009.
Presedinte,
Monica Rusu Grefier,
Elena Buse ?
Red.R.M.
Tehn.C.M.
13.08.2009
 4 ex.
1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Obligatii de intretinere

Termenul de formulare a contestatiei prevazute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 in conditiile in care pe rolul instantei se afla o actiune in obligatie de a face, respectiv de a emite dispozitia. - Decizie nr. 104/Ap din data de 01.10.2008
Obligatia de intretinere. Imposibilitatea debitorului de a solicita executarea acestei obligatii prin constrangerea Statului. - Decizie nr. 231 din data de 21.05.2010
Daune - Sentinta civila nr. 1654 din data de 16.06.2010
Prestatie periodica - Sentinta civila nr. 1653 din data de 16.06.2010
stabilire domiciliu minor - Sentinta civila nr. 212 din data de 13.05.2017
Pensie intretinere (major) - Hotarare nr. 292 din data de 02.02.2017
obligarea la tratament medical - Sentinta penala nr. 609 din data de 25.10.2010
Obligatii de intretinere - Sentinta civila nr. 2645 din data de 02.10.2012
Nerespectarea obligatiei de intretinere de catre unul dintre parinti in perioada separarii faptice a sotilor - Sentinta civila nr. 416 din data de 01.04.2014
Executarea obligatiei de intretinere conventionale prin mandatare cu acordul creditorului obligatiei - Sentinta civila nr. 1830 din data de 25.10.2013
Stabilire pensie intretinere pentru major - Sentinta civila nr. 3252 din data de 19.12.2011
Divort - Sentinta civila nr. 972 din data de 09.02.2012
Majorare pensie intretinere - Sentinta civila nr. 525 din data de 07.07.2009
Conditiile acordarii pensiei de intretinere intre soti - Sentinta civila nr. 558 din data de 07.05.2008
Pensie intretinere - Decizie nr. 229 din data de 11.04.2016
Venitul debitorului. Obligatia de intretinere avuta in vedere de instanta. - Decizie nr. 384 din data de 03.04.2013
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 109 din data de 13.06.2012
Obligatii de intretinere - Decizie nr. 504/R din data de 31.05.2010
Obligatii de intretinere - Decizie nr. 551 din data de 14.06.2010
Nerespectarea obligatiei de intretinere de catre unul dintre parinti in perioada separarii faptice a sotilor - Sentinta civila nr. 416 din data de 01.04.2014