Insolventa. Anulare act fraudulos. Sarcina probei. Lipsa unei prezumtii de frauda a cocontractantului. Dezechilibrul dintre prestatii.

DOMENIUL - FALIMENT

Insolventa. Anulare act fraudulos. Sarcina probei. Lipsa unei prezumtii de frauda a cocontractantului. Dezechilibrul dintre prestatii.

A. Art. 79 este de aplicatie generala in raport cu art. 80, care enumera anumite acte ce pot fi anulate si contine totodata dispozitii derogatorii. Dispozitiile derogatorii se refera la instituirea unei prezumtii de frauda a debitorului si, uneori, a tertului cu care acesta a incheiat actul, precum si la perioada in care trebuie sa se fi incheiat actul pentru a opera prezumtia de frauda. Din aceasta perspectiva, se observa insa ca nici art. 79 si nici art. 80 alin. 1 lit. b) sau c) din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumtie de frauda a cocontractantului debitorului. In consecinta, anularea contractului de vanzare-cumparare pentru temeiul de drept invocat de intimata se putea dispune numai daca "intentia tuturor partilor" de a leza drepturile creditorilor ar fi fost dovedita in cauza.
B. Instanta de fond a apreciat ca fiind necesara administrarea probei constand in expertiza de evaluare a bunului si de stabilire a valorii acestuia la momentul tranzactiei, dar lichidatorul a aratat in mod expres ca nu solicita efectuarea unei expertize in cauza _ Pe de alta parte, nu s-ar putea sustine nici ca ar fi fost obligatia recurentului parat de a solicita si administra aceasta proba, cata vreme lichidatorul este cel care a sustinut existenta unei disproportii intre contraprestatii, iar potrivit dispozitiilor art. 1169 din vechiul Cod Civil, incidente in cauza, cel ce face o sustinere in fata instantei trebuie sa o si dovedeasca.

 (CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 1726 R din 08.10.2014)
       
Prin cererea inregistrata la data de 31.07.2013 pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Civila sub nr. 26543/3/2013 reclamantul lichidator judiciar F I SPRL a solicitat in contradictoriu cu paratii F.S.D. si SC U C SRL, prin administrator special  D S, anularea vanzarii-cumpararii autovehiculului MERCEDES E200, serie sasiu WDB_, an de fabricatie 2001, instrainat de SC U C SRL catre F.S.D., la pretul de 9.503 lei, conform facturii fiscale seria nr_./03.12.2009, iar, pe cale de consecinta, obligarea paratului la plata contravalorii acestuia - la valoarea reala de la data transferului.
In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 79 si 80 alin.1 lit.b si c din Legea 85/2006.
In dovedirea cererii a administrat proba cu acte.
La data de 17.02.2014 reclamantul a precizat actiunea in anulare  in sensul ca solicita anularea vanzarii-cumpararii autovehiculului si pe cale de consecinta, obligarea paratului la plata contravalorii acestuia - la valoarea reala de la data transferului respectiv suma de 5.200 euro. Fata de valoarea de piata ce rezulta din actul de vanzare ulterioara a autovehiculului, a precizat  ca nu solicita efectuarea unei expertize in cauza.
Prin sentinta civila nr. 2361 din 03.03.2014 judecatorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar F I SPRL in contradictoriu cu paratii SC U C SRL, prin administrator special D.S., si F.S.D. si a dispus anularea vanzarii-cumpararii autovehiculului marca MERCEDES E200, serie sasiu WDB_, an de fabricatie 2001, instrainat de SC U C SRL catre paratul F.S.D., la pretul de  9.503 lei, conform facturii fiscale nr. _/03.12.2009. A obligat paratul F.S.D. sa restituie averii debitoarei bunul sau, daca acesta nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de catre debitor, respectiv 9.503 lei.   
Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatorul sindic a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art. 25, art.79, art.80 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca operatiunea pentru a se obtine anularea ei in baza dispozitiilor art. 80, alin. 1, lit. b) sunt urmatoarele: contractul sa fie comutativ si nu aleatoriu; dezechilibrul vadit sa fie in detrimentul debitorului; obligatiile asumate de debitor in aceasta operatiune sa fie vadit disproportionate fata de contraprestatia celeilalte parti.
In cazul actelor la care se refera dispozitiile art. 80, alin. 1, lit.c) toate partile actului, atat debitorul cat si partenerii sai in acel act, trebuie sa fi fost animati de intentia de a-i leza pe creditori prin sustragerea unui bun din sfera celor urmaribile in temeiul gajului general al creditorilor.
S-a retinut ca intre parata debitoare SC U C SRL si paratul F.S.D. a intervenit vanzarea-cumpararea autovehiculului marca MERCEDES E200, serie sasiu WDB_, an de fabricatie 2001, la pretul de 9.503 lei, conform facturii fiscale nr_./03.12.2009.
De asemenea, la data de 25.02.2010, paratul F.S.D. a vandut acelasi autoturism, la pretul de 5.200 euro (aspect dovedit prin  adresa nr.55960/11.07.2013 eliberata de SPCRPCIV).
Judecatorul sindic a retinut ca pretul la care autoturismul a fost ulterior valorificat - la interval de trei luni, respectiv 5.200 euro, demonstreaza faptul ca pretul achitat cu ocazia instrainarii de catre debitoarea SC U C SRL a fost unul derizoriu.
Dezechilibrul dintre contraprestatii este evident, averea debitoarei fiind diminuata, aspect demonstrat chiar de vanzarea ulterioara a autoturismului la un pret net superior celui initial.
Consecinta admiterii actiunii in anulare este reintregirea patrimoniului debitoarei: platile efectuate se anuleaza, activul transferat se intoarce in patrimoniul debitorului (cand nu mai este posibila restituirea in natura, se plateste contravaloarea acestuia).
Restitutio in integrum in cazul actelor cu titlu oneros are loc numai in situatia in care bunul ce a format obiectul actului juridic anulat exista la dobanditor sau subdobanditor. Daca bunul nu exista, tertul dobanditor va fi obligat sa restituie averii debitorului valoarea bunului respectiv.
Astfel, desi reclamantul a solicitat obligarea paratului la plata contravalorii autoturismului, respectiv suma de 5.200 euro, judecatorul sindic, in raport de considerentele expuse si  de dispozitiile art. 83 din Legea nr.85/2006, a obligat paratul sa restituie averii debitoarei bunul sau, daca acesta nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de catre debitor, respectiv 9.503 lei.   
Impotriva acestei solutii, in termen legal, a formulat recurs paratul F.S.D., solicitand casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare.
In motivare se arata ca instanta de fond nu a luat in calcul faptul ca anterior momentului vanzarii autoturismul a fost implicat intr-un accident, de altfel declarat la organele competente, asa cum rezulta din documentele pe care recurentul arata ca le ataseaza la dosarul cauzei, in conformitate cu art. 392 Cod Procedura Civila.
Mai mult de atat, in prezent pe rolul instantei Judecatoriei sector 3 se afla inregistrata o actiune, prin care proprietarul autoturismului avariat a chemat in judecata asiguratorul in vederea despagubirii, conform politei RCA.
Arata recurentul ca suma achitata la momentul achizitiei autoturismului a fost de 9500 lei, iar conform arhivei BNR aceasta suma este echivalenta cu suma de 2261 EUR, la un curs de 4.2 lei/Eur. Diferenta dintre pretul platit si pretul primit, anume de 2939 EUR, nu poate fi asimilat unei fraude in patrimoniul debitoarei, atata vreme cat autoturismul a fost implicat intr-un accident, iar pagubele produse au fost consistente.
Sustine recurentul ca lipseste cu desavarsire intentia sa de a sustrage ori diminua patrimoniul debitoarei, ori de a leza drepturile vreunui creditor, in conditiile in care recurentul, fiind de profesie mecanic, ii era mai la indemana sa achizitioneze un autoturism avariat, decat unul in stare de functionare.
Mai mult de atat, intentia cumparatorului de fraudare trebuie sa fie dovedita, neputand fi prezumata, prezumtia nascandu-se doar dintr-o diferenta de pret. Dupa cum se poate observa, in cauza probele administrate nu certifica faptul ca recurentul ar fi avut macar intentia de a frauda.
Valoarea mica a pretului platit in raport de bunul achizitionat, nu reprezinta o dovada suficienta pentru a releva indeplinirea conditiei caracterului fraudulos al partilor la incheierea tranzactiei, atata timp cat autoturismul era lovit, iar piesele de schimb pentru o astfel de marca (MERCEDEZ) sunt foarte scumpe.
Pe de alta parte, ratiunea legii in reglementarea anularii tranzactiilor presupus frauduloase este protejarea intereselor unor creditori presupus fraudati, care ar putea obtine mai mult prin anularea actului fraudulos. Or, in speta, presupunand ca s-ar fi dovedit frauda, nu se poate vorbi decat de un autoturism care la momentul achizitionarii era lovit, deci greu vandabil, la care recurentul a facut evident imbunatatiri. O eventuala reintoarcere a autoturismului cu pricina in patrimoniul debitoarei, cu consecinta platii imbunatatirilor catre recurent, ar putea determina nu o protectie, ci o afectare a drepturilor debitoarei dar si a eventualilor creditori, prin scaderea implicita a valorii de piata a autoturismului, in conditiile actuale.
Sustine recurentul ca in speta, conditia intentiei comune la fraudare nu a fost demonstrata, iar din actele dosarului nu rezulta fapte sau imprejurari de natura a atrage o asemenea concluzie.
Nu s-a facut dovada ca, la data incheierii actului de vanzare-cumparare, partile aveau intentia de a scoate de sub urmarire bunul aflat in patrimoniul societatii debitoare.
In cazul de fata, se impunea ca reclamantul sa dovedeasca raportul de cauzalitate dintre starea de insolventa a reclamantei si consecintele ce le poate produce actul de transfer al unui bun.
Mai arata recurentul si ca vanzarea asa zis litigioasa a fost incheiata inainte de inregistrarea vreunei cereri din partea debitoarei U de insolventa ori de inregistrarea vreunei cereri formulate de vreun creditor, astfel ca nu se poate sustine cu temei ca prin respectiva tranzactie, atat recurentul cat si reprezentantii debitoarei ar fi urmarit diminuarea frauduloasa a patrimoniului societatii U. Articolul 80 din Legea nr. 85/2006, modificata, permite anularea operatiunilor comerciale incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii daca sunt facute in paguba creditorilor. Or, in speta, pretul obtinut din vanzarea bunului, prin efectul subrogatiei reale, asa cum s-a mai precizat, a intrat in patrimoniul debitoarei.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 12 Legea nr.85/2006 actualizata, art. 304 al.1 pct.8 si 9, art. 3041 si urmatoarele Cod Procedura Civila.
Intimata F I SPRL, in calitate de lichidator judiciar al debitorului SC U C SRL, a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului, si mentinerea hotararii primei instante ca legala si temeinica.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate de recurent precum si in considerarea dispozitiilor art.3041 Cod Procedura Civila, Curtea apreciaza ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Intimata reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 79 si respectiv art. 80 alin. 1 lit. b si c din Legea nr.85/2006.
Conform art. 79 din Legea nr.85/2006 poate fi atacat pe calea actiunii in anulare orice act fraudulos incheiat de debitor in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Art. 79 este de aplicatie generala in raport cu art. 80, care enumera anumite acte ce pot fi anulate si contine totodata dispozitii derogatorii. Dispozitiile derogatorii se refera la instituirea unei prezumtii de frauda a debitorului si, uneori, a tertului cu care acesta a incheiat actul, precum si la perioada in care trebuie sa se fi incheiat actul pentru a opera prezumtia de frauda.
Din aceasta perspectiva, se observa insa ca nici art. 79 si nici art. 80 alin. 1 lit. b) sau c) din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumtie de frauda a cocontractantului debitorului. In consecinta, anularea contractului de vanzare-cumparare pentru temeiul de drept invocat de intimata se putea dispune numai daca "intentia tuturor partilor" de a leza drepturile creditorilor ar fi fost dovedita in cauza.
In lipsa unei prezumtii legale in sensul relei credinte a recurentului F.S.D., simpla imprejurare ca acesta a achizitionat un autoturism avariat cu mai bine de un an si jumatate inainte de deschiderea procedurii fata de debitoarea SC U C SRL nu este suficienta, prin ea insasi, a face dovada intentiei de lezare a drepturilor celorlalti creditori.
Astfel, potrivit inscrisurilor noi depuse in recurs, proba admisibila potrivit dispozitiilor art. 305, filele 28-47, rezulta cu prisosinta faptul ca intr-adevar, la data de 25.09.2009, autoturismul MERCEDES E200 a fost implicat intr-un accident auto, in urma caruia a suferit avarii vizibile. In raport cu faptul ca autoturismul era avariat la data vanzarii catre recurentul F.S.D., care l-a reparat si abia apoi l-a vandut mai departe, pretul de 9.503 lei nu mai poate fi considerat in nici un caz ca fiind vadit derizoriu.
In consecinta, in cauza nu mai poate fi apreciat ca fiind dovedit dezechilibrul dintre contraprestatii prin simpla raportare la pretul de vanzare ulterioara, dupa eventuale reparatii, si cu atat mai putin nu poate fi considerata ca fiind dovedita intentia tuturor partilor contractante de a sustrage bunul din sfera celor urmaribile in temeiul gajului general al creditorilor.
In cauza, revenea lichidatorului judiciar obligatia de a face dovada dezechilibrului dintre prestatii, respectiv dintre valoarea efectiva a bunului avariat si pretul de 9.503 lei achitat de recurentul F.S.
Curtea retine insa ca desi chiar si instanta de fond a apreciat ca fiind necesara administrarea probei constand in expertiza de evaluare a bunului si de stabilire a valorii acestuia la momentul tranzactiei, lichidatorul a aratat in mod expres ca nu solicita efectuarea unei expertize in cauza. Raportarea la pretul obtinut in urma revanzarii de catre recurent este in mod evident nerelevanta si neconcludenta, cata vreme autoturismul putea suferi reparatii in scopul revanzarii.
Pe de alta parte, nu s-ar putea sustine nici ca ar fi fost obligatia recurentului parat de a solicita si administra aceasta proba, cata vreme lichidatorul este cel care a sustinut existenta unei disproportii intre contraprestatii, iar potrivit dispozitiilor art. 1169 din vechiul Cod Civil, incidente in cauza, cel ce face o sustinere in fata instantei trebuie sa o si dovedeasca.
De asemenea, vanzarea de catre debitoare a unui autoturism avariat in 3.12.2009 nu este prin ea insasi o operatiune juridica de natura sa dovedeasca vreo intentie de fraudare a creditorilor debitoarei, fata de care procedura insolventei s-a deschis la data de 02.07.2012.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 312 Cod Procedura Civila recursul a fost admis, cu consecinta modificarii sentintei recurate in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.