InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Roman

Contract de donatie. Revocare pentru ingratitudine. Intinderea efectelor

(Sentinta civila nr. 3582 din data de 13.12.2007 pronuntata de Judecatoria Roman)

Domeniu Donatii | Dosare Judecatoria Roman | Jurisprudenta Judecatoria Roman

Contract de donatie. Revocare pentru ingratitudine. Intinderea efectelor

In continutul notiunii de ingratitudine intra nu doar manifestarile donatarului fata de donator, ci si pasivitatea manifestata de acesta fata de conduita culpabila a unui tert

Prin sentinta civila nr. 3582 din 13 decembrie 2007 a Judecatoriei Roman s-a admis in parte actiunea reclamantei B.A., s-a dispus revocarea partiala a contractului de donatie autentificat prin incheierea nr. 104 din 15 ianuarie 1999 a Biroului Notarului Public Tanase Luminita din mun. Roman, incheiat de reclamanta B.A. si paratii B.Is., B.M., B.Gh., P.C., B.A.A., in calitate de  donatori, iar paratul B.I. in calitate de donatar, doar pana la concurenta cotei-parti indivize de 1/4 din suprafata de 2000 mp, teren curti-constructii si arabil situat in intravilanul satului Barticesti, la nr. topografic 22/667/1 si 2 si, respectiv, a cotei-parti indivize de 5/8 din constructia cu destinatia casa de locuit amplasata pe aceasta suprafata de teren, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara si a reluarii starii de indiviziune asupra imobilelor.
Reclamanta a motivat ca fiind in varsta, vaduva, fara venituri si in nevoie, a convenit cu cinci din cei sase copii ai sai sa incheie un contract de donatie in favoarea fiului cel mai mic, respectiv paratul B.I., privind suprafata de 2000 mp, teren curti-constructii inscris in titlul de proprietate nr. 15/511 din 27 aprilie 1995 eliberat de Comisia judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum si constructia cu destinatia casa de locuit amplasata pe acest teren. Prin contractul de donatie reclamanta si-a pastrat uzufructul viager asupra imobilelor, urmand ca paratul sa intre in stapanirea acestora dupa decesul reclamantei. Cu toate acestea, paratul nu a respectat intelegerea, s-a mutat in locuinta, iar de cativa ani si-a schimbat comportamentul fata de reclamanta. Reclamanta sustine ca paratul a inceput sa foloseasca tot felul de injurii la adresa sa, a lovit-o, amenintat-o cu moartea si fugarit-o de acasa, fiind nevoita sa se refugieze pentru a dormi la rude. In data de 29 mai 2007 reclamanta sustine ca a fost batuta de parat, in urma acestei agresiuni fiind internata in Spitalul mun. Roman.
Paratul B.I. s-a aparat sustinand ca reclamanta nu are calitate procesuala activa, deoarece in calitate de donatori figureaza in contract si fratii si surorile sale, care nu au formulat actiune in revocarea donatiei. Pe fond, paratul a aratat ca dupa decesul tatalui a ramas in locuinta parinteasca, continuand sa o ingrijeasca pe reclamanta. Din acest motiv, fratii sai mai mari si reclamanta s-au hotarat sa-i doneze casa de locuit si terenul aferent. Paratul sustine ca a respectat dreptul de uzufruct viager al reclamantei, in anul 2000 construindu-si o locuinta proprie in aceeasi gospodarie. Tot in vara anului 2000, a sustinut paratul, cu acordul reclamantei a inceput renovarea casei parintesti, pe perioada lucrarilor reclamanta mutandu-se in locuinta paratului. Dupa finalizarea acestor lucrari paratul si sotia sa au convenit cu reclamanta ca in perioada de iarna sa locuiasca in casa batraneasca  iar in restul anului in casa sa, relatiile partilor decurgand corespunzator timp de 7 ani. Neintelegerile care au aparut ulterior s-au datorat atitudinii reclamantei, care a hotarat sa imparta tuturor fiilor sai produsele agricole realizate prin munca exclusiva a paratului. La aceasta s-au adaugat relatiile personale dintre reclamanta si sotia paratului si influentele venite din partea unora dintre fratii paratului, asa incat in vara anului 2006, fara sa-l anunte, reclamanta a parasit locuinta. Din acel moment reclamanta a inceput sa provoace scandaluri aproape zilnic. Paratul neaga sustinerile reclamantei referitoare la comportamentul sau pretins agresiv si sustine ca nu i-a adresat cuvinte vulgare si nici nu a amenintat-o vreodata.
In urma probelor administrate instanta a retinut ca prin contractul de donatie autentificat prin incheierea nr. 104 din 15 ianuarie 1999 a Biroului Notarului Public Tanase Luminita din mun. Roman reclamanta B.A. si paratii B.A.A., P.C., B.M., B.Gh. si B.Is., in calitate de donatori, au transmis cu titlu gratuit paratului B.I. cotele lor parti indivize din gospodaria situata in satul Barticesti, com. Botesti, compusa dintr-o casa de locuit din chirpici, acoperita cu azbociment ondulat, compusa din 2 camere, bucatarie si hol, precum si suprafata de 2000 mp, teren curti-constructii si arabil aferent acesteia, situat la nr. topografic 22/667/1 si 2, inscris in titlul de proprietate nr. 15/511 din 27 aprilie 1995 eliberat de Comisia judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Avand in vedere ca suprafata de teren reprezentase bunul propriu al defunctului B.T., decedat la 17 martie 1998 (sot predecedat al reclamantei si tatal paratilor) iar constructia a fost dobandita in regim comunitar matrimonial, paratul B.I. a dobandit prin donatie cota-parte indiviza de 21/24 din teren si 45/48 din constructie. Adaugand si cotele culese in nume propriu din mostenire, paratul Bujor Iulian este proprietar exclusiv al imobilelor.
Prin contract donatoarea B.A. si-a rezervat uzufructul viager asupra imobilelor, urmand ca donatarul sa intre in stapanirea de fapt a acestora dupa decesul reclamantei. Prevederea contractuala trebuie, insa, interpretata in contextul relatiilor dintre parti, respectiv tinandu-se seama ca donatarul locuia deja in imobil impreuna cu reclamanta, ca nu avea o locuinta proprie si nici mijloacele materiale, la momentul respectiv, de a-si edifica o locuinta separata. In aceste conditii, instanta constata ca vointa reala a partilor contractante a fost ca prin instituirea dreptului de uzufruct viager sa perpetueze, practic, coabitarea in acelasi imobil a reclamantei si paratului B.I.
Daca incheierea contractului de donatie s-a bazat pe manifestarea vointei concordante a tuturor membrilor familiei, in perioada ce a urmat relatiile interpersonale dintre parti au degenerat, cunoscand o evolutie descendenta, concretizata in iscarea repetata a unor tensiuni si conflicte. Sursa acestor tensiuni a reprezentat-o comportamentul necorespunzator al paratului B.I. dar, mai ales, atitudinea sotiei acestuia in raporturile cu reclamanta. Probatoriul testimonial administrat la solicitarea ambelor parti a demonstrat fara echivoc existenta unor tensiuni intre parti, existand divergente doar in ceea ce priveste amploarea, consistenta si sursa acestora. Martorii au relevat, insa, iscarea in mod frecvent a unor certuri caracterizate prin proferarea de injurii si amenintari si chiar producerea unor agresiuni fizice asupra reclamantei. Chiar daca paratul B.I. nu a fost intotdeauna persoana care a exercitat aceste violente verbale sau non-verbale, cele mai multe fiind iscate de sotia sa, era de datoria sa sa intreprinda toate demersurile pentru a aplana aceasta stare conflictuala. Paratul, in schimb, a tolerat aceste manifestari violente la adresa reclamantei, ceea ce a determinat-o, in cele din urma, sa paraseasca imobilul pentru a locui la paratul B.A.A.
Exercitarea de catre paratul B.I. a actelor de violenta verbala sau fizica la adresa reclamantei sau tolerarea unor astfel de manifestari venite din partea sotiei, in imprejurari in care dispunea de mijloacele care i-ar fi permis indreptarea acestei stari de lucruri, reprezinta o forma de manifestare a unei ingratitudini fata de reclamanta. Desi obligatia de gratitudine nu este inserata in mod expres in continutul contractului de donatie, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala (rezultand din insusi caracterul gratuit al transmiterii bunurilor), iar nerespectarea acesteia atrage revocarea donatiei. Manifestarile paratului imbraca forma de ingratitudine prevazuta de art. 831 pct. 2 Cod civil, iar probatoriul testimonial administrat inlatura orice echivoc in privinta existentei acesteia.
Ca atare, instanta a apreciat ca solicitarea de revocare a donatiei pentru ingratitudine este intemeiata.
Se pune, insa, problema de a se stabili in ce masura revocarea opereaza asupra intregului contract sau doar in parte. Avand in vedere ca ingratitudinea s-a manifestat doar fata de reclamanta, ca pot fi cuantificate cotele-parti indivize transmise de fiecare din donatori si ca ceilalti donatori nu si-au manifestat initiativa procesuala in sensul revocarii donatiei pentru cotele ce le-au transmis (doar au achiesat la actiunea reclamantei), instanta apreciaza ca sanctiunea revocarii opereaza numai in privinta cotei-parti indivize donate de reclamanta, respectiv 5/8 din constructie si 1/4 din terenul aferent. Donatia se va mentine in favoarea paratului B.I. in ceea ce priveste cotele dobandite de la co-parati, reprezentand 3/8 din constructie si 3/4 din teren.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei de a solicita revocarea contractului de donatie se impun a fi facute mai multe precizari. Reclamanta are calitatea de a solicita revocarea donatiei, insa nu si vocatia de a obtine revocarea integrala a acesteia, ci doar pana la concurenta cotei-parti indivize pe care a transmis-o cu titlu gratuit paratului. Aceasta nu este, insa, o chestiune referitoare la calitatea procesuala si la legitimarea acesteia, ci o chestiune de fond, referitoare la acceptarea in intregime sau in parte a pretentiilor deduse judecatii. Ca atare, exceptia invocata de paratul Bujor Iulian a fost respinsa ca neintemeiata.

 
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Donatii

Revocarea contractului de donatie si a contractului de intretinere datorita neexecutarii obligatiilor de intretinere de catre donatar - Decizie nr. 1060 din data de 07.11.2011
Donatii - Decizie nr. 108 din data de 04.02.2011
Partaj bunuri comune. Regimul juridic al bunurilor mobile primite de unul dintre soti, prin donatie. Bunuri proprii. Timbraj. Plus petita. Bunuri imobile prin destinatie. - Decizie nr. 30/R din data de 24.03.2005
Donarea unor bunuri mobile apartinand patrimoniului cultural national mobil. Lipsa acceptarii donatiei. Efecte. Calitatea procesuala pasiva in actiunea in revendicarea acestor bunuri. - Decizie nr. 58 din data de 18.10.2012
Legea nr.10/2001. Renuntarea la proprietate. - Decizie nr. 237/A din data de 06.09.2006
Revocare donatie pentru ingratitudine, fundamentata pe atentat la viata reclamantului, refuz de alimente, injurii. Nedovedirea conditiilor pentru a se dispune revocarea. - Sentinta civila nr. 8219/09.12.2008 din data de 21.09.2009
ULITATEA DONATIEI PENTRU NEINDEPLINIREA CONDITIILOR DE FORMA - Hotarare nr. 4787 din data de 26.03.2010
revocare donatie - Hotarare nr. 8952 din data de 25.06.2010
Revocare contract de donatie - Sentinta civila nr. 10624 din data de 18.11.2008
Nulitate absoluta contract de donatie - Sentinta civila nr. 11171 din data de 02.12.2008
Executare silita. Modificarea de catre executorul judecatoresc a limitelor titlului executoriu. - Sentinta civila nr. 4160 din data de 19.12.2008
Actiune in anularea inscrisurilor falsificate. - Sentinta civila nr. 647 din data de 27.02.2009
Infractiunea de inselaciune in conventii. Elemente constitutive Actiunea de inducere in eroare a unei persoane. - Sentinta penala nr. 80 B din data de 13.02.2009
Infractiunea de delapidare. Elemente constitutive Infractiunea de delapidare este o infractiune de rezultat. - Sentinta penala nr. 80 A din data de 13.02.2009
Infractiunea de talharie. Elemente constitutive Sustragerea unui bun din posesia partii vatamate fara exercitarea de acte violente reprezinta infractiunea de furt, si nu de talharie - Sentinta penala nr. 133 din data de 20.03.2009
Ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate Cerere de inapoiere a minorului pe calea ordonantei presedintiale. Interesul superior al copilului - Sentinta civila nr. 3868 din data de 05.12.2008
Plangere contraventionala. Controlul jurisdictional asupra modalitatii de individualizare a sanctiunii - Sentinta civila nr. 3930 din data de 09.09.2008
Actiune in revendicare imobiliara. Admisibilitate in conditiile Legii nr. 10/2001 - Sentinta civila nr. 2465 din data de 09.09.2008
Infractiunea de inselaciune prin emiterea de file cec fara acoperire . Elemente constitutive - Sentinta penala nr. 702 din data de 18.12.2008
Daune cominatorii. Executare silita - Sentinta civila nr. 4129 din data de 16.12.2008