Anulare dispozitie primar. Legea nr. 10/2001. Inadmisibilitate. Chemare in judecata doar a emitentului actului, nu si a beneficiarului actului.

Anulare dispozitie primar. Legea nr. 10/2001. Inadmisibilitate. Chemare in judecata doar a emitentului actului, nu si a beneficiarului actului. Dispozitia de restituire reprezinta titlul de proprietate al beneficiarului, iar reclamanta solicita anularea acesteia, fara a chema in judecata si pe beneficiar. Avand in vedere principiul relativitatii efectelor hotararii judecatoresti (chestiune diferita de opozabilitatea hotararii judecatoresti), in situatia in care cererea reclamantei ar fi, pe fond, intemeiata, s-ar ajunge ca din perspectiva acesteia dispozitia sa fie nula, iar din perspectiva beneficiarului aceasta sa fie valabila. O astfel de consecinta nu poate fi acceptata, instanta nefiind chemata sa pronunte hotarari prin care sa creeze confuzie in circuitul civil si prin care sa conduca un act juridic la a fi, in acelasi timp, atat nul cat si valabil.
Asupra exceptiei inadmisibilitatii cererii, ce trebuie analizata cu prioritate in raport cu dispozitiile art. 137 al.1 C.pr.civ., instanta retine:
Reclamanta Policlinica Y a solicitat anularea Dispozitiei nr. X, emisa de paratul PRIMARUL MUNICIPIULUI BUCURESTI. Prin acest act, Primarul Municipiului Bucuresti a dispus, in baza Legii nr. 10/2001, restituirea in natura, in proprietatea domnului L.C., a imobilului situat in Bucuresti, str. B sector 2.
Reclamanta a inteles sa cheme in judecata doar emitentul actului, nu si pe beneficiarul acestuia si a aratat in rejudecare ca acesta este cadrul procesual stabilit si ca nu doreste chemarea in judecata si a lui L.C.
Instanta retine, in primul rand, referitor la sustinerile reclamantei din concluziile scrise, ca exceptia inadmisibilitatii nu este ea insasi inadmisibila si tardiv formulata, astfel cum s-a invocat.
Astfel, nu are importanta faptul ca nu exista un text concret care sa reglementeze aceasta exceptie, atat timp cat existenta ei reiese din interpretarea sistematica a Codului de procedura civila si este unanim acceptata in doctrina si jurisprudenta. Cu titlu de exemplu, desi nu este necesar a se insista, instanta aminteste prevederile tezei finale a art. 111 C.pr.civ. sau situatia recursului declarat impotriva unei hotarari irevocabile.
Inadmisibilitatea, contrar sustinerilor reclamantei, constituie un fine de neprimire si nu o aparare de fond, intrucat existenta acestui incident procesual impiedica analiza fondului. Urmand rationamentul reclamantei, s-ar ajunge la concluzia ca nici exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, spre exemplu, nu este o veritabila exceptie, din moment ce nu exista un text care sa o reglementeze expres.
De asemenea, contrar sustinerilor reclamantei, instanta retine ca exceptia inadmisibilitatii este una de ordine publica, putand fi invocata in orice moment.
Totodata, nu are importanta faptul ca intr-un alt litigiu, privind suspendarea provizorie a Dispozitiei contestate, instantele au considerat cadrul procesual drept corect stabilit. Astfel, instanta de fata este obligata sa pronunte o hotarare legala si temeinica si nu este in masura sa analizeze motivele pentru care, intr-o alta cauza, s-a hotarat intr-un anumit mod. Nici faptul ca solutia pronuntata asupra cererii de suspendare provizorie a fost, in mod corect, notata in cartea funciara nu are relevanta in cauza. Notarea in cartea funciara confirma doar existenta unei hotarari si nu are nici o semnificatie cu privire la legalitatea acelei hotarari sau la intinderea efectelor acesteia.
Prin urmare, instanta constata ca are nu numai posibilitatea de a analiza exceptia inadmisibilitatii, dar are chiar o obligatie in acest sens, in scopul pronuntarii unei hotarari legale si temeinice.
Instanta retine ca exista anumite situatii in care coparticiparea procesuala este obligatorie. Litisconsortiul necesar poate rezulta dintr-o dispozitie legala (spre ex., art. 797 C.civ.) sau din natura raportului juridic supus judecatii. De exemplu, ori de cate ori se ataca un contract, chemarea in judecata a tuturor partilor acestuia este o necesitate juridica obiectiva, deoarece nu este de conceput ca acelasi act sa fie in acelasi timp valabil pentru una din parti si nevalabil pentru alta.
Potrivit art. 25 al.4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei indreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unui inscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.
Cu alte cuvinte, dispozitia de restituire reprezinta titlul de proprietate al beneficiarului, iar reclamanta solicita anularea acesteia, fara a chema in judecata si pe beneficiar.
Avand in vedere principiul relativitatii efectelor hotararii judecatoresti (chestiune diferita de opozabilitatea hotararii judecatoresti), in situatia in care cererea reclamantei ar fi, pe fond, intemeiata, s-ar ajunge ca din perspectiva acesteia dispozitia sa fie nula, iar din perspectiva beneficiarului aceasta sa fie valabila. O astfel de consecinta nu poate fi acceptata, instanta nefiind chemata sa pronunte hotarari prin care sa creeze confuzie in circuitul civil si prin care sa conduca un act juridic la a fi, in acelasi timp, atat nul cat si valabil.
Prevederile legale la care s-a referit reclamanta in concluziile scrise, respectiv art. 26 al.4 din Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile in cauza, ci situatiei in care dispozitia motivata de solutionare a cererii de restituire in natura este atacata in justitie de persoana indreptatita. Or, reclamanta nu este persoana indreptatita, ci tert care pretinde ca drepturile i-au fost afectate prin emiterea dispozitiei.
Totodata, nu are importanta nici faptul ca beneficiarul dispozitiei a renuntat sa mai sustina cererea de interventie in interesul paratului. Contrar sustinerilor reclamantei, aceasta  conduita nu semnifica faptul ca acesta nu doreste sa fie parte in dosarul in care se dezbate nulitatea dispozitiei, ci faptul ca nu doreste sa fie intervenient in interesul paratului. Oricum, aceasta calitate nu ar fi acoperit inadmisibilitatea cererii, beneficiarul trebuind a fi chemat in judecata ca parat pentru a putea beneficia de garantiile procesuale specifice acestei calitati.
Trebuie retinut ca, spre deosebire de solutia propusa in proiectul noului Cod de procedura civila, in sensul de a se permite instantei sa introduca din oficiu o alta parte atunci cand natura litigiului o impune, in prezent, aceasta masura nu este posibila. Instanta poate, in reglementarea actuala, doar sa puna in discutia partilor acest aspect, asa cum s-a si procedat, reclamanta aratand expres ca intelege sa cheme in judecata doar emitentul actului.
Constatand, prin urmare, ca aceasta cerere nu poate fi primita in cadrul procesual fixat de reclamanta, instanta o va respinge ca inadmisibila.