InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sinaia

Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. Aplicarea in cauza a dispozitiilor Deciziei nr. 42/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite

(Sentinta civila nr. 162 din data de 29.09.2011 pronuntata de Judecatoria Sinaia)

Domeniu Suspendare a executarii | Dosare Judecatoria Sinaia | Jurisprudenta Judecatoria Sinaia

      Judecatoria Sinaia
      Judecator RUXANDRA POPESCU
      
      
      SENTINTA PENALA NR. 162/29.09.2011
      Dosar nr. 1430/310/2011
      Domeniu: SUSPENDARE A EXECUTARII
      Titlul: Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. Aplicarea in cauza a dispozitiilor Deciziei nr. 42/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite
       Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Sinaia s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului DC pentru savarsirea infractiunii prev. de art.86 alin.1  din OUG nr.195/2002 - republicata , cu aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal si art. 864 rap. la art. 83 Cod penal .
             In fapt, s-a retinut faptul ca in seara zilei de 14.08.2009 politisti din cadrul Politiei orasului Sinaia, aflati  in serviciul de patrulare pe DN 1, au efectuat la ora 21,25 un semnal de oprire a autoturismului marca Renault Laguna, cu nr. de inmatriculare ..., care circula in acel moment pe strada Calea Bucuresti din localitate.
       Intrucat conducatorul auto nu s-a conformat solicitarii regulamentare a politiei si a continuat deplasarea, s-a pornit in urmarirea autoturismului pana la momentul la care, dupa ce a trecut de podul "Valea Larga", pe sensul de mers catre Bucuresti, a virat la dreapta si a intrat pe drumul de acces catre statia hidroelectrica CHEM Sinaia 3, unde a oprit in apropierea portii, in locul in care drumul se infunda.
      Politistii au trecut la verificarea autoturismului, exterioara si interioara, precum si la identificarea persoanelor care au fost gasite inauntru sau langa autovehicul.
      Astfel au fost identificate doua persoane de sex barbatesc si una de sex femeiesc si anume invinuitul DC si numitii CGM si CD.
      Fiind intrebati cu privire la cele intamplate, susnumitii au declarat in prima faza ca au fost luati la ocazie de o persoana necunoscuta, care, dupa ce a ignorat semnalul regulamentar al politiei, a condus masina pana in acel loc, de unde a fugit prin padure pentru a nu fi identificat si tras la raspundere .
      Fata de afirmatiile fortate si neverosimile ale celor trei, au fost continuate investigatiile, astfel ca in cursul cercetarilor cei in cauza au revenit asupra celor declarate initial si au indicat ca autoturismul a fost condus in realitate de catre invinuitul DC.
      In declaratia scrisa si semnata personal la data de 15.08.2009, in faza de urmarire penala, inculpatul DC a sustinut ca poseda permis de conducere obtinut in Anglia, pe care il va prezenta politiei pana la data de 18.08.2009.
      Angajamentul pe care si l-a luat nu a fost respectat, iar cu ocazia audierii dupa inceperea urmaririi penale, a aratat ca nu poate in continuare sa faca dovada celor afirmate intrucat a pierdut documentul in toamna anului 2010 pe cand se afla in Anglia, pierdere pe care a anuntat-o autoritatilor.
      Sustinerile celui in cauza nu au fost insa considerate adevarate pe de o parte pentru ca asa cum s-a aratat, el nu s-a prezentat la politie cu permisul de conduce inainte de momentul declarat al pierderii, dupa cum s-a angajat in scris, iar pe de alta parte pentru ca din adresa nr. .... a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si inmatriculare a Vehiculelor Prahova a reiesit ca susnumitul nu figureaza in baza de date ca posesor al permisului de conducere pentru vreuna din categoriile prevazute de lege.
      De altfel, daca realitatea ar fi fost alta, apare ca lipsita de sens atitudinea invinuitului de a nu opri la semnalul regulamentar al politiei si de a incerca astfel sa scape de raspundere prin inducerea in eroare a organului judiciar .
      Inculpatul, prezent in instanta la termenul din 20.09.2011, in stare de detinere in alta cauza (respectiv in executarea unei pedepse) a recunoscut conducerea autoturismului fara a poseda permis de conducere, intocmai in conditiile starii de fapt descrise in cuprinsul rechizitoriului, solicitand ca judecata sa se faca exclusiv pe baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pentru a beneficia, conform disp. art. 3201 de reducerea limitelor de pedeapsa cu o treime.

IN DREPT:
      Fapta inculpatului DC de a conduce in seara zilei 14.08.2009, la ora 21.25, pe DN 1, in orasul Sinaia, autoturismul marca Renault Laguna cu nr. de inmatriculare ..., fara a poseda permis de conducere, in conditiile starii de fapt expuse, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 rep., ceea ce atrage raspunderea sa penala.
      Din fisa de cazier judiciar a inculpatului rezulta ca a mai fost condamnat anterior la pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea mai multor infractiuni de furt calificat, prin sentinta penala nr.... a Judecatoriei Sinaia, definitiva prin neapelare la data de 30.06.2009, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere, conform art. 86 1 si urm. C.pen., avand stabilit termenul de incercare de 5 ani.
      Astfel fiind, se constata ca inculpatul a savarsit prezenta infractiune in stare recidiva mare postcondamnatorie - fiind incidente asadar dispozitiile art. 37 lit. a Cod penal - si inauntrul termenului de incercare al suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului se va tine  seama de:  criteriile generale prev. de disp. art.72 Cod penal, respectiv de persoana inculpatului, care este recidivist, de limitele de pedeapsa prevazute in partea speciala pentru infractiunea savarsita, de gradul de pericol social al faptei,  imprejurarile concrete de savarsire a acesteia, respectiv de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala; se va tine seama de faptul ca inculpatul manifesta perseverenta infractionala si nu a inteles asadar, semnificatia procesului penal, desi mai fusese condamnat anterior si i se aplicase o pedeapsa cu inchisoarea, dispunandu-se suspendarea executarii sub supraveghere.
      Se va face si aplicarea disp. art. 3201 Cod proc. penala in sensul reducerii cu o treime a limitelor pedepsei, intrucat inculpatul a recunoscut intocmai savarsirea faptelor, in conditiile descrise in cuprinsul rechizitoriului, nemaifiind necesara administrarea probelor pe latura penala.
Asa fiind, instanta apreciaza ca scopul preventiv-educativ,dar si coercitiv al pedepsei in sensul art. 52 Cod penal nu poate fi realizat in cauza decat exclusiv prin aplicarea unei pedepse cu inchisoarea, orientate  spre minimul special prevazut de lege, dar a carei executare sa se faca numai prin privare de libertate.
S-a dispus conexarea la prezenta cauza a dosarului penal nr. ... avand ca obiect sesizarea formulata de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Prahova referitoare la situatia intimatului-condamnat DC si inregistrata pe rolul instantei la data de 18.08.2011, fiind calificata contestatie la executare.  
Petentul - contestator Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Prahova invederat ca  prin Sentinta penala nr. ... pronuntata de  Judecatoria Sinaia, definitiva prin neapelare la data de 30.06.2009, intimatul DC a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 3 ani cu aplicarea art.861 Cod penal, pe durata termenului de incercare de 5 ani, perioada in care trebuia sa respecte masurile de supraveghere prev. de art. 863 alin. 1 lit. a,b,c,d Cod penal.
      Ulterior prin sentinta penala nr. ... pronuntata de  Judecatoria Sinaia in dosarul penal nr. ..., definitiva prin decizia penala nr. .... a Curtii de Apel Ploiesti, acelasi intimat DC a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare pe care o executa in prezent, in cadrul Penitenciarului Margineni.
      In aceste circumstante, contestatorul a invederat ca sentinta penala nr. .. pronuntata de Judecatoria Sinaia nu mai poate fi pusa in executare, creandu-se o situatie de incompatibilitate intre cele doua regimuri de executare a pedepselor aplicate; s-a solicitat in consecinta, sa se dispuna masurile legale in scopul clarificarii acestei incompatibilitati .
      Prin Sentinta penala nr..... a Judecatoriei Sinaia, definitiva la data de 30.06.2009 prin neapelare a fost condamnat acelasi inculpat DN : 1) in baza art.208 al.1, art.209 al.1 lit. a, f, g Cod penal la pedeapsa inchisorii cu o durata de 3 ani pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in dauna partii vatamate CI, fapta comisa la 06/07.02.2009 ; 2) in baza art.208, al.1, art.209 al.1 lit. a,f,g  al.2 lit. b Cod penal la pedeapsa inchisorii de 3 ani, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in dauna partii vatamate CM, fapta comisa la data de 06./07.02.2009; 3) in baza art.208 al.1, art.209 al.1 lit.a,f,g al.2 lit.b Cod penal la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in dauna partii vatamate KB, fapta comisa la 06./07.02.2009.
      In baza art. 33 lit. a Cod penal, art.34 lit. b Cod penal s-a aplicat spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani inchisoare.
      In baza art.861 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei aplicata pe durata termenului de incercare de 5 ani calculat conform art.862  al.1 Cod penal.
      Pe durata termenului de incercare condamnatul trebuia sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere :
      a) sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Prahova;
      b) sa anunte orice schimbare de domiciliu, resedinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea;
      c) sa comunice informatii de natura a-i fi controlate mijloacele de existenta;
      Datele aratate au fost comunicate conform art. 863 al.2 Cod penal Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Prahova.
      In baza art. 863  al.3 Cod penal s-a impus inculpatului respectarea urmatoarelor obligatii:
      a)  sa nu frecventeze locuri ce presupun mari aglomerari de persoane, sau anturaje neprielnice - baruri , restaurante;
      b) sa nu intre in legatura cu coinculpatul  DN.
      In baza art.863 al.4 Cod penal s-a stabilit ca supravegherea executarii obligatiilor sa se realizeze de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Prahova.
      S-a atras atentia inculpatului asupra disp. art.864Cod penal privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in caz de neindeplinire cu rea-credinta a masurilor de supraveghere sau obligatiilor stabilite in sarcina lui.
      
      Prin Sentinta penala nr. ....a Judecatoriei Sinaia, definitiva la data de 10.06.2011 prin respingerea recursului conform Deciziei penale nr. ... a Curtii de Apel Ploiesti a fost condamnat acelasi inculpat DN in baza art. 208 alin. 1 - 209 alin.1 lit. a si g C.penal, la pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat (fapta din 06./07.02.2009).
      In baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului pe durata executarii pedepsei exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a - teza a II a - si  lit. b Cod penal.
      A fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 124/10.06.2011, iar din procesul verbal de incarcerare rezulta ca pedeapsa incepe la data de 14.06.2011 si expira la data de 13.12.2014.

Dupa cum rezulta din expunerile hotararilor judecatoresti de condamnare, inculpatul DC a savarsit activitatea infractionala la care se refera aceste sentinte la data de 06/07.02.2009, asadar anterior condamnarii sale definitive pentru vreuna dintre faptele comise.
In consecinta, se constata ca faptele din 06/07.02.2009 (respectiv trei infractiuni de furt calificat prev. de art. 208, al.1, art.209 al.1 lit.a,f,g  al.2 lit.b Cod penal) sunt concurente cu fapta din 06/07.02.2009 pentru care acelasi inculpat a fost condamnat (pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 1 lit. a si g Cod penal).
      Infractiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. (care face obiectul condamnarii inculpatului prin prezenta sentinta) a fost savarsita la data de 14.08.2009, inauntrul termenului de incercare de 5 ani stabilit prin Sentinta penala nr. .. si ulterior deci, ramanerii definitive prin neapelare a acesteia, la data de 30.06.2009.
      In raport de aceasta situatie de fapt, instanta constata ca sunt incidente dispozitiile cu caracter obligatoriu stabilite prin Decizia nr. 42/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, prin care s-a solutionat recursul in interesul legii, astfel :
     " In cazul in care instanta este investita prin acelasi act de sesizare cu judecarea a doua infractiuni intentionate, savarsite de acelasi inculpat, dintre care una anterior si cealalta ulterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozitiile art. 85 din Codul penal.
Pedeapsa ce va fi executata urmeaza a fi determinata astfel :
   - se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele doua infractiuni deduse judecatii;
   - se va dispune anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei pronuntate anterior;
   - se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infractiuni, pedeapsa a carei executare a fost initial suspendata conditionat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putandu-se adauga un spor de pedeapsa;
   - pedeapsa rezultanta, astfel determinata, se va contopi, dupa caz, conform regulilor prevazute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediara, cu cea stabilita pentru fapta savarsita in termenul de incercare, putandu-se adauga un spor de pedeapsa. "
Facandu-se aplicarea acestor dispozitii in cauza de fata, urmeaza a se proceda astfel :
   In baza art. 865 alin. 1 Cod penal rap. la art. 85 alin. 1 Cod penal se va anula suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere cu o durata de 3 ani inchisoare, aplicata inculpatului.
Se va descontopi pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare aplicata spre executare condamnatului DC -  in pedepsele componente de: -  3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art.208, al.1, art.209 al.1 lit. a,f,g  al.2 lit.b Cod penal in dauna partii vatamate CI, fapta comisa la 06/07.02.2009;  - 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art.208, al.1, art.209 al.1 lit.a,f,g  al.2 lit.b Cod penal in dauna partii vatamate CM, fapta comisa la 06/07.02.2009; - 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art.208, al.1, art.209 al.1 lit.a,f,g  al.2 lit.b Cod penal  in dauna partii vatamate KB, fapta comisa la 06/07.02.2009.
In baza art. 33 lit. a si art. 34 lit. b Cod penal vor fi contopite cele trei pedepse sus-mentionate, de 3 ani inchisoare aplicate prin Sentinta penala nr. ... a Judecatoriei Sinaia cu pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin Sentinta penala nr. .... a Judecatoriei Sinaia si se va aplica spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani si 6 luni inchisoare.
In baza art. 39 alin. 1 Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal si art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal va fi contopita pedeapsa rezultanta de 3 ani si 6 luni inchisoare cu pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata inculpatului prin sentinta de fata pentru savarsirea infractiunii art. 86 alin. 1 din  O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal comb. cu art. 3201 Cod procedura penala ( fapta din 14.08.2009) si aplicata spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani si 6 luni inchisoare, la care se adauga un spor de 1 an inchisoare, astfel incat inculpatul executa in total  4 ani si 6 luni inchisoare.
      In baza art. 71 Cod penal  se va interzice condamnatului pe durata executarii pedepsei, exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a - teza a II a - si  lit. b Cod penal.
      Se va constata ca revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere aplicata inculpatului prin sentinta penala nr. ... a Judecatoriei Sinaia - a ramas fara obiect.
      Va fi anulat mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. ... emis de Judecatoria Sinaia, urmand a fi emis un nou mandat in baza prezentei sentinte.
      In baza art. 36 alin. 3 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicata perioada executata, de la 14.06.2011 la zi.
In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat in cuantum de 900 lei, din care suma de 200 lei reprezinta onorariul aparatorului din oficiu.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Suspendare a executarii

Concursul de infrac?iuni .Anularea suspendarii executarii pedepsei. Contopirea pedepselor. - Sentinta penala nr. 404 din data de 21.06.2012
Revocarea suspendarii executarii pedepsei in cazul neexecutarii obligatiilor civile .stabilite prin hotararea de condamnare - Sentinta penala nr. 167 din data de 08.09.2010
Revocarea suspendarii sub supraveghere - Sentinta penala nr. 30 din data de 25.02.2009
Atata timp cat inculpatii au fost obligati in solidar la despagubirea partii civile, iar banii obtinuti de inculpati din vanzarea bunurilor sustrase servesc la despagubirea acesteia nu se poate dispune si confiscarea acestora - cu atat mai mult in solida - Decizie nr. 551/R din data de 24.07.2013
Revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii din cauza nerespectarii masurilor de supraveghere impuse de art. 863 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969. - Decizie nr. 369 din data de 16.06.2014
Suspendarea executarii actului administrativ - Decizie de imputare. Neindeplinirea cerintelor art.14 din Legea nr.554/2004. - Decizie nr. 7466 din data de 10.07.2013
Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 cu privire la punerea in executare a unei hotarari judecatoresti executorii prin care s-a dispus suspendarea vremelnica a executarii unui act administrativ. - Decizie nr. 3282 din data de 03.04.2013
Anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. Tehnica de contopire. - Decizie nr. 511 din data de 09.04.2012
Dispozitie emisa de Directorul General al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia a Copilului Hunedoara prin care s-a dispus suspendarea acordarii drepturilor banesti. Conditii indeplinite pentru suspendarea executarii actului administr... - Decizie nr. 1737 din data de 28.03.2012
Cerere de suspendare a executarii actului administrativ. Procedura de solutionare a cererii. - Decizie nr. 2290 din data de 17.11.2010
Suspendarea executarii actului administrativ. Conditii. - Decizie nr. 501 din data de 23.04.2008
Suspendarea efectelor executorii ale actului administrativ pana la solutionarea actiunii - Decizie nr. 2003 din data de 03.10.2005
Domeniul achizitiilor publice. - Decizie nr. 1840 din data de 05.09.2005
Creanta apartinand AVAS. Cerere de suspendare a executarii. Instanta competenta. - Decizie nr. 591 din data de 15.10.2004
- Sentinta civila nr. 3445 din data de 30.04.2010
Intrerupere executare pedeapsa - Sentinta penala nr. 802 din data de 14.04.2010
Intrerupere executare pedeapsa - Sentinta penala nr. 546 din data de 10.03.2010
Revocare suspendare executare sub supraveghere - Sentinta penala nr. 1187 din data de 09.06.2010
Anulare suspendare executare sub supraveghere - Sentinta penala nr. 786 din data de 14.04.2010
- Sentinta civila nr. 3825 din data de 07.07.2008